Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
ARGUMENT ................................................................................................................................................................2
CAPITOLUL I.
PREZENTAREA FINANŢĂRII AFACERII FIRMEI S.C. „HEVATEX COM” S.R.L.
CAPITOLUL II.
FINANŢAREA UNEI AFACERI
CAPITOLUL III.
ÎNREGISTRAREA ÎN CONTABILITATE A PRINCIPALELOR OPERAŢII PRIVIND
FINANŢAREA UNEI AFACERI
CAPITOLUL IV.
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE ........................................................................................................................................................32
1
ARGUMENT
2
CAPITOLUL I.
PREZENTAREA FINANŢĂRII AFACERII FIRMEI S.C. „HEVATEX
COM” S.R.L.
Nevoile de fonduri ale companiilor sunt variate: de la nevoi de lungă durată şi valoare
ridicată, legate de achiziţionarea sau modernizarea activelor imobilizate, la nevoi de scurtă durată
şi valoare mică, mult mai frecvente, care vizează finanţarea activelor circulante (acordarea de
creanţe unor clienţi, finanţarea stocurilor). Finanţarea acestor nevoi ţine cont de caracterul
permanent sau temporar al acestor nevoi, de durata în timp a acestora. Excedentul de resurse din
cadrul sistemului financiar poate fi mobilizat pentru a servi la finanţarea deficitului de resurse al
agenţilor economici sau a instituţiilor guvernamentale.
Finanţarea afacerilor reprezintă mobilizarea resurselor de capital de la cei cu excedent de
resurse (investitorii) spre cei care au nevoie de acestea (agenţii economici) prin intermediul unor
instrumente şi mecanisme specifice în cadrul unor pieţe organizate (pieţele monetare sau pieţele
de capital).
Această finanţare este destinată obţinerii de fonduri (lichidităţi) pentru a acoperi nevoi
temporare generate de activităţi comerciale sau de producţie sau pentru a dezvolta capacitatea de
producţie existentă prin derularea unor proiecte de investiţii.
Decizia de finanţare vizează opţiunea agenţilor economici de a-şi acoperi nevoile de
finanţare a proiectelor de finanţare avute în vedere, fie din fonduri proprii, fie prin împrumuturi
sau prin participaţie (atragerea de noi capitaluri prin majorarea numărului de acţiuni şi/sau
acţionari).
Decizia de finanţare este proprie fiecărui proiect şi fiecărui agent economic în parte, fiind
adaptată la specificul proiectului şi la structura financiară a companiei. Cea mai mare parte a
resurselor financiare provine din surse private (fiind mobilizate de instituţii de intermediere
private – bănci comerciale, bănci de investiţii, fonduri de investiţii), sursele publice intervenind
de regulă în finanţarea unor proiecte de investiţii de anvergură şi de interes general (investiţii în
infrastructura de transport, în telecomunicaţii).
3
Într-o economie de piaţă funcţională, orientarea firmelor trebuie să se facă cu precădere
pe resursele private, credibilitatea companiei (inclusiv în ceea ce priveşte finalitatea proiectului
de investiţii) în faţa investitorilor privaţi fiind esenţială pentru succesul finanţării.
Societatea comercială „HEVATEX COM SRL Rovinari” în forma sa actuală este
rezultatul transformărilor organizatorice începute în anul 1993.
Societatea comercială HEVATEX COM SRL, este persoană juridică română care a fost
înfiinţată prin Hotărârea Guvernului nr. 1353/1990, având forma de societate cu răspundere
limitată, şi care îşi desfăşoara activitatea în conformitate cu legile române şi statutul socieăţii.
Firma are sediu în România, localitatea Rovinari, str. Prieteniei, nr.13, jud. Gorj şi este
înregistrată la Camera de Comerţ şi Industrie Tg-Jiu sub nr. J18/972/19.081993.
Domeniile declarate în statutul societăţii sunt:
de producţie;
de comerţ cu ridicata;
de comerţ cu amănuntul.
Însă domeniul principal este producţia, iar activitatea principală este – fabricarea
produselor de panificaţie şi patiserie - 1581.
Durata societăţii.
Durata societăţii comerciale este nelimitată, cu începere de la data înregistrării în
Registrul Comerţului.
Sediile secundare.
Societatea Comercială poate avea filiale, sucursale, sedii secundare, agenţii,
reprezentanţe sau alte asemenea unităţi fără personalitate juridică, situate în alte localităţi din ţară
şi din străinătate.
Capitalul Social la înfiinţare a fost de 1.000 lei.
4
utilaje, muncă, tehnologii. Toate aceste active fizice şi „umane” sunt utilizate pentru a produce
bunurile şi serviciile consumate de membrii societăţii.
În contrast cu aceste active reale se găsesc activele financiare cum ar fi de exemplu
acţiunile sau obligaţiunile. Aceste active nu sunt altceva decât simple documente (contracte) şi,
spre deosebire de activele reale, contribuie indirect la capacitatea productivă a unei economii
asigurând o separaţie între deţinătorul capitalului (afacerii) şi managementul acesteia, facilitând
totodată transferul de fonduri spre afaceri cu oportunităţi atractive de investiţie.
Aspectele finanţării prezintă importanţă crucială pentru supravieţuirea şi dezvoltarea
întreprinderii.
În primul rând, întreprinderea trebuie să dispună de lichidităţi pentru a face faţă
angajamentelor asumate, adică de a onora datoriile cu scadenţa în viitorul apropiat, asigurându-şi
astefel echilibrul financiar pe termen scurt.
În al doilea rând se pune, din partea întreprinderii, problema lansării în investiţii de orice
natură (tehnologice, sociale, comerciale) care să facă să se dezvolte posibilităţile sale. În acest
caz este vorba de finanţarea dezvoltării pe termen mediu şi lung care condiţionează creşterea
rezultatelor în viitor şi menţinerea echilibrului financiar. Deci mijloacele de finanţare trebuie să
fie adaptate calitativ la nevoile întreprinderii. În acest sens întreprinderea poate fi confruntată cu
două tipuri de dificultăţi. Pe de o parte, ea ar putea fi în situaţia să trebuiască să ramburseze
resurse înainte chiar de a fi ajuns să recupereze avansurile efectuate, mai ales când efectuează
investiţii cu rentabilitate pe termen lung. Pe de altă parte, întreprinderea poate fi în situaţia de a
folosi, pentru operaţiunile pe termen scurt, fonduri pe care le-ar putea folosi pe termen lung
pentru investiţii.
Problemele finanţării prezintă deci importaţă vitală, pentru că soluţionarea lor
condiţionează supravieţuirea întreprinderii, perspectivele sale de dezvoltare, performanţele sale
prezente şi viitoare, autonomia proprietarilor şi a conducătorilor săi.
Elementele luate în considerare atunci când luăm decizia de finanţare a unei afaceri sunt:
5
Durata finanţării: depinde de termenul de recuperare al investiţiei şi poate fi scurtă (de
până la un an), medie (1 an – 3 ani) şi lungă (3 – 5 ani şi peste). Cu cât durata este mai mare cu
atât costul finanţării este mai mare;
Sursa finanţării: poate fi publică sau privată, poate fi internă sau externă;
Modalitatea de rambursare: se poate face la scadenţă, în tranşe anuale egale, unităţi
egale. Periodicitatea şi eşalonarea rambursării este foarte importantă şi trebuie corelată cu
fluxurile de numerar viitoare (intrările de fonduri) generate de exploatarea investiţiei;
Forma de finanţare: se poate face direct sau indirect prin utilizarea unei instituţii
financiare specializate care să intermedieze transferul de capital de la investitori la beneficiari;
Riscul finanţării: are în vedere pierderile potenţiale care ar putea să apară ca urmare a
producerii unor evenimente nedorite. Pierderile în finanţare au în vedere mai mult fluxuri
financiare de plată mai mari datorită evoluţiei nefavorabile a dobânzilor pe piaţă, a cursului de
schimb sau riscul de neplată. Riscurile avute în vedere îl pot afecta atât pe creditor cât şi pe
debitor. Cu cât riscurile sunt mai mari cu atât remuneraţia percepută pentru asumarea acestora
este mai mare. Nivelul de risc se reflectă direct în costul finanţării.
Costul finanţării: depinde de durată, de sursa de finanţare, de forma de finanţare,
modalitatea de rambursare şi de riscurile implicate. Costul sintetizează toate elementele în
funcţie de care se ia decizia de finanţare.
Alte elemente: au în vedere o serie de facilităţi acordare finanţării cum ar fi de
exemplu perioada de graţie, garanţiile solicitate, serviciile conexe finanţării (consultanţa de
specialitate, monitorizarea clienţilor, monitorizarea pieţelor.
6
CAPITOLUL II.
FINANŢAREA UNEI AFACERI
În funcţie de provenienţa lor, fondurile financiare pot fi publice sau private. Cele publice
provin de la instituţii financiare internaţionale (FMI, Banca Mondială, BIRD sau BEI) sau de la
instituţii şi agenţii guvernamentale. O categorie aparte a fondurilor publice o constituie ajutoarele
financiare nerambursabile acordate de grupul ţărilor dezvoltate sau organisme internaţionale
(PHARE, fondurile structurale acordate de UE, fondurile acordate de FAO, PNUD, ONUDI).
Fondurile publice au ca obiect promovarea unor proiecte de dezvoltare a mediului de afaceri
(infrastructura în principal este cea vizată).
Fondurile private provin exclusiv din mobilizarea economisirilor populaţiei (cel
mai important furnizor de resurse în sistemul financiar) de către instituţiile financiare de
intermediere sau de la agenţii economici cu excedent de resurse (acestea pot fi accesate direct
sau prin intermediar). Multitudinea de surse de finanţare a determinat apariţia şi dezvoltarea unor
instituţii şi mecanisme specifice de mobilizare a lor, majoritatea având în vedere sursele
financiare private.
Un aspect important în luarea deciziei de finanţare este legat de decizia finanţării afacerii
din banii proprii sau din bani atraşi de pe pieţele financiare (fonduri publice sau private).
Autofinanţarea este cel mai direct şi mai simplu principiu de finanţare şi presupune dezvoltarea
cu forţe proprii a afacerii, folosind drept surse de finanţare o parte a profitului şi fondul de
amortizare destinat acoperirii nevoilor de înlocuire a activelor imobilizate.
7
Decizia privind utilizarea surselor proprii sau a surselor externe este legată în primul rând
de existenţa surselor interne de finanţare. Dacă rata de profitabilitate este mare utilizarea surselor
externe pentru dezvoltarea afacerii nu se justifică. În plus, managerii trebuie să pună în balanţă
costul finanţării externe cu costul de oportunitate al capitalurilor proprii, avantaje existând de
ambele părţi. Finanţarea din surse proprii este caracteristică companiilor mici, pe măsura
dezvoltării afacerii fondurile proprii devenind insuficiente pentru a finanţa procesul de creştere al
companiei. Firmele sunt obligate să aleagă finanţarea din surse proprii şi atunci când sistemul
financiar este insuficient dezvoltat sau neconcurenţial. Lipsa de predictibilitate cu privire la
evoluţia viitoare a mediului de afaceri (şi deci implicit a ratelor de dobândă), insuficienta
implicare a intermediarilor financiari în mobilizarea de resurse de capital, nivelul redus al
economisirilor interne, constituie, de asemenea, factori inhibatori pentru deschiderea companiilor
către sursele externe. Riscul implicat este un factor mai puţin lua în considerare atunci cand se
decide sursa finanţării.
8
− costul capitalului este de cele mai multe ori mai redus decât în cazul
autofinanţării;
− termenul rambursării poate fi extins la perioade de timp mari;
− resursele financiare ce pot fi atrase sunt semnificativ mai mari decât în cazul
autofinanţării;
− anumite domenii (cu o rată de profitabilitate mai redusă) pot accesa aceste fonduri
fără să fie condiţionate de un nivel ridicat al veniturilor sau cifrei de afaceri;
− dobânzile plătite în contul finanţării din surse externe sunt deductibile fiscal.
DEMO
3.
4. Creditul ipotecar, ce se acordă persoanelor juridice care au ca obiect de activitate
construirea, reabilitarea, consolidarea sau extinderea imobilelor cu destinaţie locativă, industrială
9
sau comercială sau persoanelor juridice române care doresc construirea de locuinţe de serviciu
pentru salariaţii proprii. În general, nivelul creditului este de maxim 75% din valoarea imobilului
şi/sau din valoarea devizului estimativ, diferenţa fiind aportul propriu al solicitantului. Creditul
poate acoperi şi finanţarea unor cheltuieli legate de realizarea investiţiilor imobiliare, cum ar fi:
cheltuieli pentru realizarea de studii şi proiecte, pentru obţinerea avizelor etc.
Modalitatea de garantare a creditelor contractate de către întreprinderi diferă în funcţie de
tipul de credit, în general tipurile de garanţii acceptate de către bancă fiind cele reale mobiliare,
cele reale imobiliare( depozit bancar, titluri de ordin şi nominative etc.), respectiv garanţiile
personale (scrisori de garanţie bancară, garanţii emise de statul român etc.).
11
Capacitatea de autofinanţare (CAF) exprimă potenţialul financiar de creştere
economică a întreprinderii, respective sursa financiară generată de activitatea industrială şi
comercială a întreprinderii după scăderea tuturor cheltuielilor plătibile la o anumită scadenţă.
Metoda deductivă:
CAF =526742+0-634037+257-199129+0-0=-306167
CAF =468168+0-542089+453-1218344+0-0=-1291812
OPERAŢII CONTABILE
1) se înregistrează aprovizionarea cu materii prime de la furnizor conform facturii
4294172/ 25.11.2010 şi fact. 4294173, 4294174, 4294175 / 30.11.2010.
12
711 “ Venituri din = 345 “Produse finite” 13.288,1
productia stocată”
6) se înregistrează încasări prin contul de casă, din vânzarea produselor finite, luna
nov. 2010.
13
691 “Cheltuieli priv. = 441 “ Impozitul pe impozitul pe profit”
profit” 167,504
121 “ Profit si pierdere” = 698 167,504
=========================================================
14