CUPRINS

ARGUMENT ................................................................................................................................................................2

CAPITOLUL I.
PREZENTAREA FINANŢĂRII AFACERII FIRMEI S.C. „HEVATEX COM” S.R.L.

I.1. CONCEPTUL DE FINANŢARE .........................................................................................................................3

I.2. IMPORTANŢA ŞI NECESITATEA FINANŢĂRII ÎN CADRUL AFACERII .............................................4
I.3. ESTIMAREA CERINŢELOR FINANCIARE NECESARE INIŢIERII UNEI AFACERI ..........................5

CAPITOLUL II.
FINANŢAREA UNEI AFACERI

II.1. IDENTIFICAREA TIPURILOR DE SURSE DE FINANŢARE ....................................................................7

II.2. AVANTAJELE SURSELOR DE FINANŢARE ...............................................................................................8
II.3. ELECTAREA SURSELOR STRĂINE DE FINANŢARE DUPĂ NATURĂ ŞI SCADENŢĂ ....................9
II.4. DETERMINAREA CAPACITĂŢII DE ATUOFINANŢARE DUPĂ METODA DEDUCTIVĂ .............16
II.5. IMPACTUL FINANŢĂRII UNEI AFACERI ÎN MOMENTELE DE CRIZĂ ...........................................17

CAPITOLUL III.
ÎNREGISTRAREA ÎN CONTABILITATE A PRINCIPALELOR OPERAŢII PRIVIND
FINANŢAREA UNEI AFACERI

III.1. CONTABILITATEA FINANŢĂRII AFACERII-MONOGRAFII CONTABILE ....................................19

III.2. ÎNREGISTRAREA CRONOLOGICĂ ŞI SISTEMATICĂ ........................................................................25
III.3. SITUAŢII FINANCIARE ANUALE ..............................................................................................................27

CAPITOLUL IV.
CONCLUZII

IV.1. PROPUNERI PRIVIND ÎMBUNĂTĂŢIREA OBŢINERII SURSELOR DE FINANŢARE ..................31

BIBLIOGRAFIE ........................................................................................................................................................32

1
 ARGUMENT

În contextul actual, capitalul reprezintă principalul factor de producţie, dezvoltarea

afacerilor devenind practic imposibilă fără a lua în considerare piaţa financiară şi resursele pe
care aceasta le pune la dispoziţia agenţilor economici. Orice afacere, indiferent de gradul său de
dezvoltare, implică un contact direct cu piaţa financiară, mai exact cu instituţiile care
intermediază mobilizarea resurselor de capital şi cu serviciile oferite de acestea.
Înţelegerea modului de funcţionare a sistemului financiar, a mecanismelor financiare
specifice prin care capitalurile economisite sunt alocate pentru susţinerea investiţiilor precum şi a
costurilorşi riscurilor implicate devine esenţială pentru dezvoltarea pe baze solide a unei afaceri.
Sistemul financiar este la rândul său supus schimbărilor permanente, adaptându-se la noile
cerinţe ale agenţilor economici, oferind resursele financiare de care aceştia au nevoie în condiţii
de eficienţă maximă în termeni de risc şi cost.
Mi-a făcut o deosebită plăcere să realizez această lucrare, astfel să evidenţiez o parte din
marea cunoştiinţă de informaţii primite de-a lungul celor patru ani privind contabilitatea.
Consider că alcătuirea acestui proiect, culegerea de materiale necesare realizării, efortul
depus pentru buna structurare, îmi vor fi de folos.
Acesta este primul meu proiect pe care l-am realizat privitor la cele studiate la
contabilitate şi îmi doresc sa fi îndeplinit toate standardele cerute.
Am lucrat cu multă atenţie, plăcere şi devotament deoarece mi-a plăcut foarte mult tema
dezbătută în această lucrare.
Contabilitatea este mai mult decât o materie în plus în orarul nostru de elevi, e o materie
de viitor, iar atâta timp cât vor exista firme şi asociaţii va exista şi contabilitatea.
Mă bucur ca am avut placuta ocazie să studiez această materie şi să colaborez cu
profesori bine pregătiţi.

2
 CAPITOLUL I.
PREZENTAREA FINANŢĂRII AFACERII FIRMEI S.C. „HEVATEX
COM” S.R.L.

I.1. CONCEPTUL DE FINANŢARE

Nevoile de fonduri ale companiilor sunt variate: de la nevoi de lungă durată şi valoare
ridicată, legate de achiziţionarea sau modernizarea activelor imobilizate, la nevoi de scurtă durată
şi valoare mică, mult mai frecvente, care vizează finanţarea activelor circulante (acordarea de
creanţe unor clienţi, finanţarea stocurilor). Finanţarea acestor nevoi ţine cont de caracterul
permanent sau temporar al acestor nevoi, de durata în timp a acestora. Excedentul de resurse din
cadrul sistemului financiar poate fi mobilizat pentru a servi la finanţarea deficitului de resurse al
agenţilor economici sau a instituţiilor guvernamentale.
Finanţarea afacerilor reprezintă mobilizarea resurselor de capital de la cei cu excedent de
resurse (investitorii) spre cei care au nevoie de acestea (agenţii economici) prin intermediul unor
instrumente şi mecanisme specifice în cadrul unor pieţe organizate (pieţele monetare sau pieţele
de capital).
Această finanţare este destinată obţinerii de fonduri (lichidităţi) pentru a acoperi nevoi
temporare generate de activităţi comerciale sau de producţie sau pentru a dezvolta capacitatea de
producţie existentă prin derularea unor proiecte de investiţii.
Decizia de finanţare vizează opţiunea agenţilor economici de a-şi acoperi nevoile de
finanţare a proiectelor de finanţare avute în vedere, fie din fonduri proprii, fie prin împrumuturi
sau prin participaţie (atragerea de noi capitaluri prin majorarea numărului de acţiuni şi/sau
acţionari).
Decizia de finanţare este proprie fiecărui proiect şi fiecărui agent economic în parte, fiind
adaptată la specificul proiectului şi la structura financiară a companiei. Cea mai mare parte a
resurselor financiare provine din surse private (fiind mobilizate de instituţii de intermediere
private – bănci comerciale, bănci de investiţii, fonduri de investiţii), sursele publice intervenind
de regulă în finanţarea unor proiecte de investiţii de anvergură şi de interes general (investiţii în
infrastructura de transport, în telecomunicaţii).

3
 Într-o economie de piaţă funcţională, orientarea firmelor trebuie să se facă cu precădere
pe resursele private, credibilitatea companiei (inclusiv în ceea ce priveşte finalitatea proiectului
de investiţii) în faţa investitorilor privaţi fiind esenţială pentru succesul finanţării.
Societatea comercială „HEVATEX COM SRL Rovinari” în forma sa actuală este
rezultatul transformărilor organizatorice începute în anul 1993.
Societatea comercială HEVATEX COM SRL, este persoană juridică română care a fost
înfiinţată prin Hotărârea Guvernului nr. 1353/1990, având forma de societate cu răspundere
limitată, şi care îşi desfăşoara activitatea în conformitate cu legile române şi statutul socieăţii.
Firma are sediu în România, localitatea Rovinari, str. Prieteniei, nr.13, jud. Gorj şi este
înregistrată la Camera de Comerţ şi Industrie Tg-Jiu sub nr. J18/972/19.081993.
Domeniile declarate în statutul societăţii sunt:
 de producţie;
 de comerţ cu ridicata;
 de comerţ cu amănuntul.
Însă domeniul principal este producţia, iar activitatea principală este – fabricarea
produselor de panificaţie şi patiserie - 1581.
Durata societăţii.
Durata societăţii comerciale este nelimitată, cu începere de la data înregistrării în
Registrul Comerţului.
Sediile secundare.
Societatea Comercială poate avea filiale, sucursale, sedii secundare, agenţii,
reprezentanţe sau alte asemenea unităţi fără personalitate juridică, situate în alte localităţi din ţară
şi din străinătate.
Capitalul Social la înfiinţare a fost de 1.000 lei.

I.2. IMPORTANŢA ŞI NECESITATEA FINANŢĂRII ÎN CADRUL AFACERII

Bunăstarea materială a societăţii este determinată în ultimă instanţă de capacitatea

productivă a economiei – totalitatea bunurilor şi serviciilor furnizate membrilor săi. Această
capacitate productivă depinde de activele reale de care dispune societatea: pământ, clădiri,

4
utilaje, muncă, tehnologii. Toate aceste active fizice şi „umane” sunt utilizate pentru a produce
bunurile şi serviciile consumate de membrii societăţii.
În contrast cu aceste active reale se găsesc activele financiare cum ar fi de exemplu
acţiunile sau obligaţiunile. Aceste active nu sunt altceva decât simple documente (contracte) şi,
spre deosebire de activele reale, contribuie indirect la capacitatea productivă a unei economii
asigurând o separaţie între deţinătorul capitalului (afacerii) şi managementul acesteia, facilitând
totodată transferul de fonduri spre afaceri cu oportunităţi atractive de investiţie.
Aspectele finanţării prezintă importanţă crucială pentru supravieţuirea şi dezvoltarea
întreprinderii.
În primul rând, întreprinderea trebuie să dispună de lichidităţi pentru a face faţă
angajamentelor asumate, adică de a onora datoriile cu scadenţa în viitorul apropiat, asigurându-şi
astefel echilibrul financiar pe termen scurt.
În al doilea rând se pune, din partea întreprinderii, problema lansării în investiţii de orice
natură (tehnologice, sociale, comerciale) care să facă să se dezvolte posibilităţile sale. În acest
caz este vorba de finanţarea dezvoltării pe termen mediu şi lung care condiţionează creşterea
rezultatelor în viitor şi menţinerea echilibrului financiar. Deci mijloacele de finanţare trebuie să
fie adaptate calitativ la nevoile întreprinderii. În acest sens întreprinderea poate fi confruntată cu
două tipuri de dificultăţi. Pe de o parte, ea ar putea fi în situaţia să trebuiască să ramburseze
resurse înainte chiar de a fi ajuns să recupereze avansurile efectuate, mai ales când efectuează
investiţii cu rentabilitate pe termen lung. Pe de altă parte, întreprinderea poate fi în situaţia de a
folosi, pentru operaţiunile pe termen scurt, fonduri pe care le-ar putea folosi pe termen lung
pentru investiţii.
Problemele finanţării prezintă deci importaţă vitală, pentru că soluţionarea lor
condiţionează supravieţuirea întreprinderii, perspectivele sale de dezvoltare, performanţele sale
prezente şi viitoare, autonomia proprietarilor şi a conducătorilor săi.

I.3. ESTIMAREA CERINŢELOR FINANCIARE NECESARE INIŢIERII UNEI

AFACERI

Elementele luate în considerare atunci când luăm decizia de finanţare a unei afaceri sunt:

5
 Durata finanţării: depinde de termenul de recuperare al investiţiei şi poate fi scurtă (de
până la un an), medie (1 an – 3 ani) şi lungă (3 – 5 ani şi peste). Cu cât durata este mai mare cu
atât costul finanţării este mai mare;
Sursa finanţării: poate fi publică sau privată, poate fi internă sau externă;
Modalitatea de rambursare: se poate face la scadenţă, în tranşe anuale egale, unităţi
egale. Periodicitatea şi eşalonarea rambursării este foarte importantă şi trebuie corelată cu
fluxurile de numerar viitoare (intrările de fonduri) generate de exploatarea investiţiei;
Forma de finanţare: se poate face direct sau indirect prin utilizarea unei instituţii
financiare specializate care să intermedieze transferul de capital de la investitori la beneficiari;
Riscul finanţării: are în vedere pierderile potenţiale care ar putea să apară ca urmare a
producerii unor evenimente nedorite. Pierderile în finanţare au în vedere mai mult fluxuri
financiare de plată mai mari datorită evoluţiei nefavorabile a dobânzilor pe piaţă, a cursului de
schimb sau riscul de neplată. Riscurile avute în vedere îl pot afecta atât pe creditor cât şi pe
debitor. Cu cât riscurile sunt mai mari cu atât remuneraţia percepută pentru asumarea acestora
este mai mare. Nivelul de risc se reflectă direct în costul finanţării.
Costul finanţării: depinde de durată, de sursa de finanţare, de forma de finanţare,
modalitatea de rambursare şi de riscurile implicate. Costul sintetizează toate elementele în
funcţie de care se ia decizia de finanţare.
Alte elemente: au în vedere o serie de facilităţi acordare finanţării cum ar fi de
exemplu perioada de graţie, garanţiile solicitate, serviciile conexe finanţării (consultanţa de
specialitate, monitorizarea clienţilor, monitorizarea pieţelor.

6
 CAPITOLUL II.
FINANŢAREA UNEI AFACERI

II.1. IDENTIFICAREA TIPURILOR DE SURSE DE FINANŢARE

În funcţie de provenienţa lor, fondurile financiare pot fi publice sau private. Cele publice
provin de la instituţii financiare internaţionale (FMI, Banca Mondială, BIRD sau BEI) sau de la
instituţii şi agenţii guvernamentale. O categorie aparte a fondurilor publice o constituie ajutoarele
financiare nerambursabile acordate de grupul ţărilor dezvoltate sau organisme internaţionale
(PHARE, fondurile structurale acordate de UE, fondurile acordate de FAO, PNUD, ONUDI).
Fondurile publice au ca obiect promovarea unor proiecte de dezvoltare a mediului de afaceri
(infrastructura în principal este cea vizată).
Fondurile private provin exclusiv din mobilizarea economisirilor populaţiei (cel
mai important furnizor de resurse în sistemul financiar) de către instituţiile financiare de
intermediere sau de la agenţii economici cu excedent de resurse (acestea pot fi accesate direct
sau prin intermediar). Multitudinea de surse de finanţare a determinat apariţia şi dezvoltarea unor
instituţii şi mecanisme specifice de mobilizare a lor, majoritatea având în vedere sursele
financiare private.

Un aspect important în luarea deciziei de finanţare este legat de decizia finanţării afacerii
din banii proprii sau din bani atraşi de pe pieţele financiare (fonduri publice sau private).
Autofinanţarea este cel mai direct şi mai simplu principiu de finanţare şi presupune dezvoltarea
cu forţe proprii a afacerii, folosind drept surse de finanţare o parte a profitului şi fondul de
amortizare destinat acoperirii nevoilor de înlocuire a activelor imobilizate.

7
 Decizia privind utilizarea surselor proprii sau a surselor externe este legată în primul rând
de existenţa surselor interne de finanţare. Dacă rata de profitabilitate este mare utilizarea surselor
externe pentru dezvoltarea afacerii nu se justifică. În plus, managerii trebuie să pună în balanţă
costul finanţării externe cu costul de oportunitate al capitalurilor proprii, avantaje existând de
ambele părţi. Finanţarea din surse proprii este caracteristică companiilor mici, pe măsura
dezvoltării afacerii fondurile proprii devenind insuficiente pentru a finanţa procesul de creştere al
companiei. Firmele sunt obligate să aleagă finanţarea din surse proprii şi atunci când sistemul
financiar este insuficient dezvoltat sau neconcurenţial. Lipsa de predictibilitate cu privire la
evoluţia viitoare a mediului de afaceri (şi deci implicit a ratelor de dobândă), insuficienta
implicare a intermediarilor financiari în mobilizarea de resurse de capital, nivelul redus al
economisirilor interne, constituie, de asemenea, factori inhibatori pentru deschiderea companiilor
către sursele externe. Riscul implicat este un factor mai puţin lua în considerare atunci cand se
decide sursa finanţării.

II.2. AVANTAJELE SURSELOR DE FINANŢARE

Avantajele utilizării surselor proprii pentru finanţarea afacerii vizează:

a) creşterea valorii bursiere a companiei: în momentul în care o parte din profitul
companiei este convertită pentru investiţii în active imobilizate, valoarea companiei creşte şi
această creştere este evidenţiată în cursul ascendent al acţiunilor, astfel că acţionarii sunt direct
interesaţi şi avantajaţi;
− DEMO

8
 − costul capitalului este de cele mai multe ori mai redus decât în cazul
autofinanţării;
− termenul rambursării poate fi extins la perioade de timp mari;
− resursele financiare ce pot fi atrase sunt semnificativ mai mari decât în cazul
autofinanţării;
− anumite domenii (cu o rată de profitabilitate mai redusă) pot accesa aceste fonduri
fără să fie condiţionate de un nivel ridicat al veniturilor sau cifrei de afaceri;
− dobânzile plătite în contul finanţării din surse externe sunt deductibile fiscal.

II.3. ELECTAREA SURSELOR STRĂINE DE FINANŢARE DUPĂ NATURĂ ŞI

SCADENŢĂ

DEMO

2. Credite pentru produse cu ciclu lung de fabricaţie, ce au ca beneficiari

întreprinderile care execută produse cu ciclu lung de fabricaţie cum ar fi: utilaje tehnologice de
toate tipurile şi părţi ale acestora. Aceste tipuri de credite au termene de rambursare cuprinse
între 12-36 luni, fără a depăşi însă ciclurile de execuţie stabilite prin documentaţia tehnică şi cele
înscrise în contractele de livrare. Volumul maxim al creditului se determină pe baza mişcării
stocurilor şi cheltuielilor aferente producţiei în curs de fabricaţie estimate a exista în sold la
finele fiecărei luni din cadrul perioadei de creditare, precum şi a celorlalte elemente de cheltuieli
aferente contractului/comenzii.

3.
4. Creditul ipotecar, ce se acordă persoanelor juridice care au ca obiect de activitate
construirea, reabilitarea, consolidarea sau extinderea imobilelor cu destinaţie locativă, industrială

9
sau comercială sau persoanelor juridice române care doresc construirea de locuinţe de serviciu
pentru salariaţii proprii. În general, nivelul creditului este de maxim 75% din valoarea imobilului
şi/sau din valoarea devizului estimativ, diferenţa fiind aportul propriu al solicitantului. Creditul
poate acoperi şi finanţarea unor cheltuieli legate de realizarea investiţiilor imobiliare, cum ar fi:
cheltuieli pentru realizarea de studii şi proiecte, pentru obţinerea avizelor etc.
Modalitatea de garantare a creditelor contractate de către întreprinderi diferă în funcţie de
tipul de credit, în general tipurile de garanţii acceptate de către bancă fiind cele reale mobiliare,
cele reale imobiliare( depozit bancar, titluri de ordin şi nominative etc.), respectiv garanţiile
personale (scrisori de garanţie bancară, garanţii emise de statul român etc.).

c) Datorii în legătură cu leasing-ul (credit-bail)

Operaţiunile de leasing (sau credit-bail, cum sunt denumite în Franţa) au apărut pentru
prima oară în Statele Unite în anii ’60 ai secolului trecut şi au cunoscut ulterior o evoluţie
spectaculoasă şi în Europa. Operaţiunile de leasing sunt preferate în principal de întreprinderile
mici şi mijlocii, ale căror afaceri prezintă riscuri mari şi garanţii reduse, din care cauză îşi pot
procura mult mai greu resurse financiare necesare dezvoltării. Apelul la leasing ca modalitate de
procurare a maşinilor şi utilajelor de către IMM-uri este în prezent foarte ridicat în unele ţări din
Europa, cum ar fi Germania (70%), Austria (65%) şi Suedia (63%), în timp ce în România
principala sursă de finanţare o reprezintă fondurile proprii.
Leasing-ul nu reprezintă pentru firme o sursă de finanţare propriu-zisă ci o metodă de
finanţare a investiţiilor, deoarece asigură o serie de avantaje importante pentru acestea, inclusiv
de natură financiară. Leasing-ul reprezintă achiziţionarea de către o societate specializată
(financiară), de la furnizori, a unor bunuri şi închirierea acestora unor beneficiari (care nu dispun
de resursele băneşti necesare achiziţionării direct de la furnizori). Operaţiunile de leasing
presupun, de regulă, participarea a trei personae, şi anume:
- producătorul mijlocului fix;
- întreprinderea care are nevoie de activul fix respectiv;
- o instituţie financiară, care acoperă din punct de vedere financiar aceste operaţiuni faţă
de producător;
Instituţia financiară (locatorul) achiziţionează mijlocul fix de la producător şi îl
împrumută întreprinderii care are nevoie de acesta (locatarul). Contractul de leasing se încheie
între locator (proprietarul bunului) şi locatar (chiriaşul) şi stipulează durata închirierii, condiţiile
10
de plată, cuantumul ratelor, obligaţiile părţilor şi condiţiile de transfer al bunului în proprietatea
utilizatorului, la opţiunea acestuia. Utilizatorul bunului nu are calitatea de proprietar, din cauză
că bunul nu apare în activul său bilanţier iar plăţile periodice efectuate de acesta către
proprietarul bunului (contravaloarea amortizării bunului, dobânda aferentă, prima de risc, etc.)
sunt înregistrate în contabilitate ca datorii extrabilanţiere.

2. DATORIILE PE TERMEN SCURT

În vederea realizării obiectului de activitate, întreprinderea intră în relaţii cu mediul
economico- social. Astfel, pentru a-şi asigura existentul de bunuri economice de natura activelor
imobilizate, activelor circulante sau altor bunuri necesare desfăşurării propriei activităţi, aceasta
intră în relaţii de colaborare cu terţe persoane fizice sau juridice.
Datoriile pe termen scurt provin din tranzacţiile cu persoane fizice sau juridice
(cumpărarea de bunuri, lucrări sau servicii, utilizarea forţei de muncă, plata impozitelor şi taxelor
etc.), în care întreprinderea trebuie să efectueze o plată sau o contraprestaţie într-o perioadă de
timp de până la un an. Standardul Internaţional de Contabilitate IAS 1 Prezentarea Situaţiilor
Financiare clasifică o datorie ca datorie curentă atunci când: (1) se aşteaptă să fie achitată în
cursul normal al ciclului de exploatare al întreprinderii, sau (2) este exigibilă în termen de 12 luni
de la data bilanţului. Datoriile pe termen scurt pot fi împărţite pe următoarele categorii:
- datorii comerciale;
- datorii salariale;
- datorii sociale;
- datorii fiscale;
- datorii diverse.
Criteriile de recunoaştere a datoriilor în bilanţ sunt prezentate in IAS 39. Acestea trebuie
recunoscute doar atunci cînd întreprinderea devine parte a unui contract şi, ca urmare, are
obligaţia legală de a plăti.

II.4. DETERMINAREA CAPACITĂŢII DE ATUOFINANŢARE DUPĂ METODA

DEDUCTIVĂ

11
 Capacitatea de autofinanţare (CAF) exprimă potenţialul financiar de creştere
economică a întreprinderii, respective sursa financiară generată de activitatea industrială şi
comercială a întreprinderii după scăderea tuturor cheltuielilor plătibile la o anumită scadenţă.

Metoda deductivă:

CAF = EBE + alte venituri din exploatare – alte cheltuieli de

exploatare + venituri financiare (fără reluari asupra

provizioanelor financiare) – cheltuieli financiare (fără

amortizări şi provizioane financiare) + venituri extraordinare –

- cheltuieli extraordinare – impozit pe profit

CAF =526742+0-634037+257-199129+0-0=-306167

CAF =468168+0-542089+453-1218344+0-0=-1291812

∆CAF= CAF - CAF =-1291812-(-306167)=-985645

II.5. IMPACTUL FINANŢĂRII UNEI AFACERI ÎN MOMENTELE DE CRIZĂ

OPERAŢII CONTABILE
1) se înregistrează aprovizionarea cu materii prime de la furnizor conform facturii
4294172/ 25.11.2010 şi fact. 4294173, 4294174, 4294175 / 30.11.2010.

% = 401 “Furnizori” 10.336,935

300 “Materii prime” 8.686,5
4426 “TVA deductibila” 1.650,435

2) concomitent, se înregistrează descărcarea gestiunii de produsele finite vândute.

12
 711 “ Venituri din = 345 “Produse finite” 13.288,1
productia stocată”

3) se înregistrează valoarea la preţ de vânzare a semifabricatelor livrate, care au fost

facturate.

411 “Clienţi“ = % 1.940,1

701 “Venituri din 1.630,336
vânzarea produs.
finite
4427 “TVA colectată” 309,763
4) se înregistrează achitarea datoriilor către furnizori prin contul de casă.

401 “Furnizori” = 5311 “Casa in lei ” 707,187

5) se înregistreză achitarea drepturilor băneşti conform statelor de plată, prin casieria

unităţii.

421 “ Personal-remuneraţii = 5311 “Casa în lei ” 829,640

datorate”
========================================================

6) se înregistrează încasări prin contul de casă, din vânzarea produselor finite, luna
nov. 2010.

5311 “Casa în lei “ = % 11.348

701 “Venituri din 9.536,1
vânzarea produs.
finite”
4427 “TVA colectată 1.811,8

7) se înregistrează încasări prin casieria unităţii de la clienţii.

5311 “Casa in lei “ = 411 “ Clienti” 1.100

8) se înregitrează impozit luna 2010 – venit micro 1,5 % -

13
 691 “Cheltuieli priv. = 441 “ Impozitul pe impozitul pe profit”
profit” 167,504
121 “ Profit si pierdere” = 698 167,504

=========================================================

14