MODULUL 2.

Fundamente teoretice ale managementului firmei

Timpul mediu necesar pentru studiu: 350 minute

Obiective educaţionale:
În urma parcurgerii acestui modul veţi şti:
- definirea termenul de management;
- prezentarea unui scurt istoric, a evoluţiei ştiinţei managementului;
- definirea proceselor de management;
- prezentarea relaţiilor de management;
- prezentarea şi detalierea funcţiunilor managementului firmei;

Cuvinte cheie:
- management, procese de management, relaţii de management, funcţiile
managementului, orizont de previzionare, abordări manageriale;

Cuprinsul modului:
2.1. Obiectul de studiu al managementului;
2.2. Funcţiile managementului firmei
2.3. Interdependenţe şi dinamica funcţiilor managementului firmei
2.4. Sensurile managementului
Întrebări de autoevaluare
Rezumat
Bibliografie
EXPUNEREA DETALIATĂ A TEMEI

2.1. Obiectul de studiu al managementului

2.1.1. Definirea ştiinţei managementului

Managementul ca ştiinţă a apărut relativ recent prin îmbinarea eforturilor specialiştilor

din mai multe domenii. Apariţia lui a fost impusă de practica socială. Managementul firmei
constă în studierea proceselor şi relaţiilor de muncă în scopul descoperirii legalităţilor care le
generează.
Elementele esenţiale ale managementului sunt procesele şi relaţiile de management
care asigură obţinerea şi creşterea competitivităţii. Acestea presupun creşterea gradului de
specializare şi îmbinarea tuturor eforturilor spre creşterea productivităţii firmei în raport cu
firmele concurente.
Managementul reprezintă ansamblul acţiunilor întreprinse cu scopul direcţionării
eforturilor unei colectivităţi umane spre asigurarea progresului social şi material, pentru
satisfacerea intereselor ce decurg din obiectivele majore stabilite pentru evoluţia sistemului.
Managementul se dezvoltă în prezent prin amplificarea şi extinderea cercetărilor în diverse
domenii. Se conturează , pe de o parte, tendinţa de diferenţiere a ramurilor de cercetare, iar pe
de altă parte, se amplifică tendinţa de integrare în vederea cuprinderii aspectelor complexe ale
conducerii (informatica, cibernetica, teoria sistemelor etc.). Se formează, astfel, un sistem al
conducerii care cuprinde numeroase discipline în plină evoluţie, cunoştiinţele acestora
integrându-se într-un sistem logic structurat sub forma unor teorii, legi, principii ale
managementului.
Având în vedere caracterul dinamic şi în acelaşi timp practic al managementului este
important de subliniat procesul de creare de noi metode, tehnici şi instrumente care să ducă la
dezvoltarea şi perfecţionarea modalităţilor de aplicare a ştiinţei managementului. O altă
caracteristică importantă a acestei ştiinţe este situarea firmei în centrul preocupărilor
manageriale. Acest lucru se întâmplă din două motive:
1. Firma este considerată celula de bază a economiei;
2. Firma a fost primul „cobai” al instrumentelor şi metodelor manageriale nou apărute.
Este de menţionat faptul că poziţia managementului firmei în centrul ştiinţelor
manageriale este dată de următoarele argumente:
 - managementul firmei este o disciplină economică de sinteză;
- managementul firmei este o ştiinţă multifuncţională.

2.1.2. Procesele de management

Totalitatea proceselor de muncă ce se desfăşoară în orice sistem uman se împarte în

două categorii:
- procese de muncă ( de execuţie )
- procese manageriale.
Procesele de execuţie se caracterizează prin faptul că asigură ansamblul de produse şi
servicii corespunzătoare naturii proceselor de muncă implicate şi de asemenea obiectivelor
previzionate.
Procesele de management sunt realizate de o anumită parte a resurselor umane care
acţionează asupra unei alte părţi a acestora cu scopul atingerii obiectivelor propuse.
Procesele de management sunt definite ca totalitatea fazelor prin care se integrează şi
controlează munca personalului folosind un complex de metode şi tehnici specifice. În cadrul
proceselor de management se delimitează mai multe componente cărora le corespund funcţiile
şi atribuţiile conducerii firmei.
Procesele manageriale parcurg trei faze în structura lor:
1) O fază previzionară în care sunt stabilite obiectivele cu caracter general. În această
fază se folosesc metode şi tehnici specifice managementului strategic. Această fază are un
puternic caracter anticipativ corespunzându-i aşa-zisul management previzionar.
2) O fază de operaţionalizare care constă în luarea deciziilor cu caracter curent. Este fază
care are un pronunţat caracter spontan. Această fază se suprapune managementului operativ.
3) O fază de măsurare şi evaluare a rezultatelor care constă în interpretarea ieşirilor din
sistem, a reacţiilor firmei rezultate în urma fazelor 1 şi 2. Această fază are caracter constatativ
şi îi corespunde managementul post-operativ.

2.1.3. Relaţiile de management

Relațiile de management reprezintă legăturile care se stabilesc între componentele

unui sistem şi între aceste componente sau întregul sistem şi componentele proprii sau chiar
alte sisteme. Relaţiile de management au o triplă determinare:
 1) Socio-economică – care constă în dependenţa relaţiilor de management şi modalităţile
de existenţă.
2) Tehnico-materială - care constă în dependenţa trăsăturilor manageriale de caracterul
obiectivelor firmei, de caracterul obiectelor muncii, etc. Această determinare reprezintă
fundamentul divizării managementului firmei în funcţie de obiectul de activitate ale acesteia
în management industrial, agricol, managementul firmelor de construcţii, managementul
cercetării, etc.
3) Umană – se reflectă în faptul că o influenţă majoră asupra relaţiilor manageriale o are
şi colectivitatea fiecărei firme, resursele umane ale acesteia. Ansamblul proceselor prin care
elementele teoretico-metodologice ale ştiinţei manageriale sunt operaţionalizate în practica
socială reprezintă managementul ştiinţific. În mod practic, managementul ştiinţific reprezintă
munca de zi cu zi, desfăşurată de manageri şi concretizată în metode şi tehnici ştiinţifice
aplicate în activitatea firmei.

2.2. Funcţiile managementului

Primul cercetător care a delimitat clar funcţiile managementului a fost Henry Fayol,
care a pus în evidenţă funcţiile esenţiale ale managementului şi anume:
1. Funcţia previzională;
2. Funcţia de organizare;
3. Funcţia de coordonare;
4. Funcţia de antrenare;
5. Funcţia de control.

1. Funcţia de previzionare – constă în ansamblul proceselor de muncă prin intermediul

cărora se determină principalele obiective ale firmei şi ale componentelor sale precum şi
resursele şi mijloacele necesare atingerii obiectivelor previzionale. Previziunile în funcţie de
orizontul lor se împart în:
a) Prognoze
- se realizează pe cel puţin 10 ani, are un caracter aproximativ şi în acelaşi timp nu sunt
obligatorii;
b) Planul
 - reprezintă o finalizare a previziunilor care se referă la perioadele de timp cuprinse între
o lună şi cinci ani.
- În funcţie de perioada pentru care se realizează planificarea gradul de detaliere este
invers proporţional aceasta.
- Planurile au caracter obligatoriu şi reprezintă elementul esenţial în desfăşurarea
activităţii generale a firmei.
c) Programul
- se realizează pe un orizont redus de timp, cu ajutorul lui sunt stabilite foarte amănunţit
obiectivele pornind de la o oră până la o lună;
- programele au cel mai mare grad de detaliere şi de certitudine.

2. Funcţia de organizare
Desemnează ansamblul proceselor de management prin intermediul cărora se
stabileşte şi se delimitează procesele de muncă fizică şi intelectuală, componentele lor precum
şi gruparea lor pe posturi şi locuri de muncă. Organizarea poate fi divizată în două subgrupe:
- organizarea de ansamblu a firmei;
- organizarea principalelor componente ale firmei

3. Funcţia de coordonare
Constă în ansamblul proceselor de muncă prin care se armonizează deciziile şi
acţiunile personalului firmei.
Pentru asigurarea unei bune coordonări este necesară şi în acelaşi timp obligatorie
comunicarea între subdiviziunile firmei. Aceasta are rolul esenţial în realizarea unei
coordonări perfecte.
Comunicarea poate fi:
- bilaterală – când se realizează între manager şi subordonat; este un mare consumator
de timp.
- multilaterală – se desfăşoară concomitent între manager şi mai mulţi subordonaţi;
practic, constă în şedinţă.

4. Funcţia de antrenare
Este formată din ansamblul proceselor de muncă prin care este determinat personalul
firmei să desfăşoare, să realizeze şi să contribuie la atingerea obiectivelor previzionate.
Procesul de antrenare se realizează prin intermediul motivării. Motivarea constă în stabilirea
unei corelaţii între atingerea unor satisfacţii şi realizarea obiectivelor.
Motivarea poate fi:
- pozitivă – când în schimbul realizării obiectivelor sunt amplificate satisfacţii
personale;
- negativă – când realizarea sarcinilor este condiţionată de reducerea satisfacţiilor
personale.
Pentru realizarea unei antrenări eficiente este necesar ca procesul motivaţional să aibă
următoarele caracteristici:
a) să fie complex;
b) să fie diferenţiat;
c) să fie gradual.

5. Funcţia de control – evaluare

Este definită ca ansamblul al proceselor prin care performanţele firmei, a
subsistemelor şi a componentelor acestora sunt măsurate şi comparate cu obiectivele stabilite
iniţial; se determină apoi abaterile, cauzele care le-au generat şi apoi modalităţile de înlăturare
a abaterilor.
Evaluarea şi controlul implică parcurgerea următoarelor etape:
a) măsurarea realizărilor;
b) compararea realizărilor cu obiectivele;
c) determinarea abaterilor şi a cauzelor care le-a generat;
d) determinarea şi aplicarea modalităţilor de corectare a abaterilor.
Petru ca procesul de antrenare – control să fie eficient acesta trebuie să se deruleze în mod
continuu, trebuie să fie preventiv, flexibil şi adaptabil tuturor situaţiilor care intervin.

2.3. Interdependenţele şi dinamica funcţiilor managementului

Analiza retrospectivă a funcţiilor managementul a dus la concluzia că pot apărea

modificării ale importanţei acestora de-a lungul timpului. În acest sens se poate aminti faptul
că acum 40-50 de ani erau preponderente funcţiile de organizare şi control. Managementul
modern specific perioadei actuale consideră ca primordiale funcţiile de antrenare şi
previzionare alături de funcţia de organizare. În practica proceselor de management acestea
trebuie să fie abordate în întregul lor ţinându-se cont de interdependenţa funcţiilor
managementului.
Necesitatea abordării interdependente a funcţiilor managementului este dată şi de
caracterul sistemului, astfel orice deficienţă a conducerii firmei se reflectă direct prin
reducerea profitabilităţii acesteia. În cadrul firmei o mare importanţă o are studierea
preponderenţei pe care o au proceselor managementului în raport cu nivelul ierarhic la care se
regăsesc acestea. Studierea variabilelor proceselor managementului în timp, acestea au o
traiectorie ciclică ondulatorie, intensitatea maximă înregistrându-se la începerea şi încheierea
principalelor subdiviziuni temporare folosite în previzionarea activităţii firmei.

2.4. Sensurile managementului

Managementul ca noțiune poate avea mai multe sensuri, pespective de abordare.

Acestea sunt:

Managementul ca proces
Urmăreşte atingerea unor obiective (scopuri) utilizând resurse firmei: oameni,
materiale, spaţii, timp, bani și informație. Resursele sunt considerate inputuri (intrări) în
proces, iar obiectivele outputuri (ieşiri), succesul unei bune conduceri (management) fiind dat
de raportul dintre ieşiri şi intrări și care indică productivitatea organizaţiei.

Managementul ca disciplină
Este un domeniu al ştiinţei cu principii, concepte şi teorii proprii, iar scopul său major
este ca acestea sã fie învăţate şi înţelese pentru a fi aplicate cu succes.
Bazele teoretice ale managementului îşi propun să dezvăluie legile, principiile,
metodele, tehnicile, procedeele şi regulile acţiunii eficiente. Arta conducătorului înseamnă
priceperea de a transpune aceastã teorie în practică.

Managementul ca personal
Termenul face referire la oamenii care, în diferite colective, sunt responsabili de
coordonarea şi conducerea organizaţiei. Managerii sunt persoane individuale care conduc un
anumit nivel ierarhic al organizaţiei.
 Managerii sunt oameni care - folosindu-se de o serie de legi, principii, metode etc., în
funcţie de abilităţile personale - conduc procesul către atingerea scopurile urmãrile. Pe
diferitele niveluri ierarhice ale unei organizaţii personalul este implicat, mai mult sau mai
puţin, în managementul procesului.
Managerul este socotit ca fiind omul noilor cerinţe de dezvoltare a societăţii, el
executând o profesiune cu un grad ridicat de cunoştinţe şi practici, a căror însuşire cere un
lung şi complex proces de formare şi perfecţionare.
Managerul nu poate fi unilateral adică să cunoască numai problemele tehnice sau economice,
să se rezume numai la aspectele teoretice sau numai la latura practică. Trăsătura sa de bază
trebuie sã fie capacitatea de corelare şi de integrare a tuturor acestor cunoştinţe.

Managementul ca mijloc de a face carieră

Managementul, bine înţeles şi aplicat, aduce un profit substanţial organizaţiei; ca atare,
persoanele implicate în acest proces au posibilitatea să-şi arate calităţile şi să urce treptele
ierarhice, chiar până în vârful piramidei.
Ca urmare, managementul poate fi privit ca ,,personalul" care dorind sã-şi facă o
,,carieră" în domeniu trebuie sã studieze ,,disciplina de învăţãmânt management" pentru a o
practica în ,,procesul de management". Este procesul ce presupune ca una sau mai multe
persoane sã coordoneze activitatea altor persoane, pentru a obţine rezultate, care nu pot fi
atinse de nici o persoanã care acţioneazã singurã.

La ,,graniţa" dintre artă şi ştiinţă

De fapt, ce este managementul? O artă sau o ştiinţă?
Mulţi ani managerii au considerat cã luarea unei decizii este pură artă, un talent ce se
dezvoltă pe bază de experienţă. Aceastã interpretare a apărut deoarece erau utilizate diferite
stiluri în abordarea proceselor manageriale, stiluri care invitau la creativitate, dezvoltarea
intuiţiei, valorificarea judecăţii şi experienţei, toate acestea neglijând abordarea analitică şi
sistematică.
Fără nici o exagerare, managementul poate fi pus lângã orice ,,artă,, - privită într-un
sens mai larg (diagnoză medicalã, chirurgie), aflându-se într-un permanent efort de a folosi şi
aplica cunoştinţele solide ştiinţifice în contextul decodificării realităţii după o matrice de
nevoi şi dorinţe, pe care el o modeleazã continuu.
Cele două interpretări ale managementului se află într-o perfectă complementaritate,
respingând exclusivismul de orice fel. În acest caz, paradoxal, arta poate sã devină
,,productivă" atunci când se bazeazã pe o înţelegere corectă şi completă a ştinţelor cu care se
aflã în relaţie directă.
Arta managerială se manifestã printr-o modalitate deosebită de a utiliza şi valorifica
compromisul creator, ce produce adevărate miracole în creşterea eficienţei şi eficacităţii. Un
proiectant de avioane, de exemplu, trebuie sã facă întotdeauna un compromis între greutate şi
putere pe de o parte şi cost pe de altă parte. Abilitatea acceptării acestui compromis de către
manager - ca factor de decizie - poate deveni o adevărată ,,artă", în măsura în care,
compromisul ales reuşeşte sã reducă la maximum eventualele consecinţe negative ce ar izvorî
din activitatea de concepţie.
Managementul este ştiinţă în măsura acumulărilor teoretice (legi, principii, metode
etc.) şi artă, în măsura aplicării eficiente în practică a acestor baze teoretice. Modelele aparţin
teoreticului (ştiinţei), dar formularea ipotezelor simplificatoare, adecvarea şi utilizarea
modelelor, ţin de practică (arta managerului).
Managementul este deci, în acelaşi timp, atât ştiinţă cât şi artă.

Întrebări de autoevaluare

1. Ce este managementul?
2. Care sunt funcţiile managementului?
a. cercetarea, dezvoltarea, producţia, publicitatea, comercializarea
b. comunicarea, evaluarea, experimentarea, controlul, marketingul
c. previziunea, organizarea, antrenarea, coordonarea, evaluarea/ controlul
d. calcularea, conducerea, organizarea, percepţia, cercetarea
3. Ce categorii de procese de management exstă? Detaliați.
4. Definiți relațiile de management.
5. Care sunt abordările noțiunii de management?

Rezumat
Managementul reprezintă ansamblul acţiunilor întreprinse cu scopul direcţionării
eforturilor unei colectivităţi umane spre asigurarea progresului social şi material, pentru
satisfacerea intereselor ce decurg din obiectivele majore stabilite pentru evoluţia sistemului.
Totalitatea proceselor de muncă ce se desfăşoară în orice sistem uman se împarte în două
categorii: procese de muncă ( de execuţie ) și procese manageriale.
Relațiile de management reprezintă legăturile care se stabilesc între componentele unui
sistem şi între aceste componente sau întregul sistem şi componentele proprii sau chiar alte
sisteme.
Funcţiile esenţiale ale managementului sunt: funcţia previzională; funcţia de organizare;
funcţia de coordonare; funcţia de antrenare; funcţia de control.

Bibliografie
1.Pop, Mircea Teodor - Managementul cercetării şi dezvoltării produselor, Notiţe de
curs, Ediţie electronică, Universitatea din Oradea, 2009;
2. Petrescu, Ion - Management, Editura Holding Reporter, Bucureşti 1991;
3. Stăncioiu, Ion; Purcărea, Anca; Niculescu, Cristian – Management. Cercetare.
Dezvoltare, Editura Mondero, Bucureşti 1993.