Unitatea de învățare 2.

Funcțiile managementului

Cuprins

Unitatea de învățare 2. Funcțiile managementului ...................................................... 21

U2.1 Introducere........................................................................................................ 21
U2.2 Competențele unității de învățare ................................................................... 22
U2.3 Definiții .............................................................................................................. 22
U2.4 Funcția de previziune ....................................................................................... 23
U2.5 Funcția de organizare ....................................................................................... 24
U2.6 Funcția de coordonare ..................................................................................... 26
U2.7 Funcția de antrenare ........................................................................................ 27
U2.8 Funcția de control-evaluare............................................................................. 30
U2.9 Interdependențele şi dinamica funcțiilor managementului ........................... 32
U2.10 Caracteristicile şi orientările managementului modern ............................... 33
U2.11 Rezumat .......................................................................................................... 35
U2.12 Test de autoevaluare a cunoştințelor ........................................................... 35

U2.1 Introducere

În cadrul acestei unități de învățare sunt definite şi caracterizate funcțiile

managementului.

Este realizată o exemplificare, pentru fiecare funcție în parte, asupra

conducerii entității economice, prin acțiunile întreprinse de aceasta. Subiectul

conducerii reprezintă funcțiile acestuia, iar totalitatea funcțiilor formează

conținutul procesului de conducere.

21
 U2.2 Competențele unității de învățare

După parcurgerea materialului acestei unități de învățare studenții vor fi

capabili

- să cunoască şi să înțeleagă funcțiile managementului

- să definească, şi să exemplifice fiecare funcție a managementului în

mod aprofundat.

Durata medie de parcurgere a unității de învățare este de 3 ore.

U2.3 Definiții

După cum a rezultat din definirea managementului, esența sa o reprezintă funcțiile

sau atributele. Cunoaşterea şi înțelegerea funcțiilor managementului în mod aprofundat

constituie o premisă majoră pentru descifrarea conținutului ştiinței şi practicii riguroase a

managementului, pentru însuşirea şi uitlizarea eficientă a sistemelor, metodelor,

tehnicilor, procedurilor şi modalităților ce-i sunt proprii.

Conducerea reprezintă acțiunea exercitată de subiect (conducător) asupra obiectului

sau (sistemul condus, întreprinderea, activitatea, compartimentul) pentru a-i păstra starea

de funcționare şi stabilitate într-o anumită structură, a-l adapta la condițiile de existență

a sa şi a-l trece din starea existentă în alta dorită anumitor scopuri prestabilite.

Acțiunile întreprinse de subiectul conducerii potrivit conținutului stadiilor ciclurilor de

conducere reprezintă funcțiile acestuia, iar totalitatea funcțiilor formează conținutul

procesului de conducere.

Cel care a identificat şi analizat procesele de management pentru prima oară a fost

Henry Fayol, în cadrul lor definind cinci funcții principale: previziunea, organizarea,

comanda, coordonarea şi controlul.

22
 Profesorul Constantin Pintilie, identifică şapte funcții de bază ale managementului:

previziunea, organizarea, motivarea sau comanda, coordonarea, controlul, evaluarea,

menținerea şi dezvoltarea unui climat de competiție, cointeresare, cooperare şi

creativitate

Opinia unanimă a specialiştilor în management din ultimele decenii este aceea

conform căreia funcțiile managementului sunt: previziunea, organizarea, coordonarea,

antrenarea şi control – evaluarea.

U2.4 Funcția de previziune

Exercitarea funcției de previziune trebuie să asigure identificarea tendințelor

existente, prefigurarea proceselor şi fenomenelor care vor avea loc, stabilirea obiectivelor

de realizat în viitor precum şi resursele necesare realizării acestor obiective.

Funcția de previziune, este cea mai importantă funcție a conducătorului prin

exercitarea căreia se anticipează evoluția condițiilor în care se va afla sistemul socio-

economic condus.

Previziunea reprezintă ansamblul proceselor de muncă prin intermediul cărora se

determină principalele obiective ale societății, comportamentele sale precum şi resursele

şi principalele mijloace necesare realizării lor.

Rezultatele previziunii se împart în: prognoze, planuri şi programe.

a) Prognozele - Au ca scop evaluarea pe bază ştiințifică a evoluției viitoare a

componentelor cantitative şi calitative ale unui domeniu de activitate pe o perioadă

determinată de orizontul de timp ales. Acoperă de regulă un orizont de timp de minim 10

ani, având un caracter aproximativ şi ne-fiind obligatorii, rezumându-se la principalele

aspecte ale activității unei firme. Prognozele nu au un caracter imperativ, şi în consecință

sunt un instrument de cunoaştere, investigare şi prefigurare a viitorului;

23
 b) Planurile - Se referă la perioade de timp mai scurte, perioade cuprinse între o

lună şi 5 ani, având un grad de detaliere invers proporțional cu orizontul de timp la care se

referă. Spre deosebire de prognoze, planurile sunt instrumente de lucru ce au un caracter

obligatoriu;

c) Programele - Fac referire la un orizont de timp mult mai redus (decadă,

saptămană, zi etc.) fiind foarte detaliate, cu elemente componente obligatorii şi un grad

ridicat de certitudine.

În domeniul planificării s-au înregistrat o serie de progrese, care pot fi sintetizate în:

- planificarea activității firmei a devenit, în ultimele decenii, un domeniu de sine

stătător;

- a avut loc o îmbunătățire a arsenalului metodologic utilizat în previziunile

activității economice (exemplu: extrapolarea; metoda scenariilor; tehnica

Delphi; simularea proceselor economice; analiza de corelație etc).

U2.5 Funcția de organizare

Organizarea reprezintă ansamblul proceselor de management prin intermediul

cărora se stabilesc şi se delimitează procesele de muncă fizică şi intelectuală, precum şi

componentele acestora (mişcări, timpi, operații, lucrări, sarcini etc) precum şi gruparea

acestora pe posturi, formații de muncă, compartimente şi atribuirea lor personalului, după

anumite criterii economice, tehnice sau sociale, în vederea realizării obiectivelor propuse.

Organizarea ne da răspunsuri la întrebări precum „Cine?” şi „Cum?” contribuie la

realizarea obiectivelor firmei şi la combinarea nemijlocită a resurselor umane şi în mod

indirect a celor materiale, financiare la nivelul locurilor de muncă, compartimente şi la

nivelul firmei.

24
 Organizarea este o disciplină ştiințifică care utilizează o serie de concepte specifice

precum: analiza postului; analiza variabilelor organizaționale; drumul critic; diagrama

Gantt etc.

Organizarea reprezintă o funcție a managementului dar şi un domeniu de sine

stătător. Organizarea cuprinde următoarele activități:

- organizarea conducerii – în cadrul ei trebuie să se rezolve în mod optim,

corespunzător cerințelor fiecărei etape, o serie de probleme (elaborarea şi perfecționarea

structurii organizatorice a unității, elaborarea şi raționalizarea sistemului informațional

etc.)

- organizarea producției – trebuie să găsească soluții optime pentru desfăşurarea

activității în secțiile de bază, auxiliare şi de servire, pregătirea producției etc.

- organizarea muncii – rezolvă probleme privind organizarea ştiințifică a muncii în

schimburi, organizarea procesului de muncă, organizarea lucrului la mai multe maşini etc.

La nivelul unității trebuie să se rezolve următoarele cerințe:

- abordarea sistemică a diferitelor elemente pe care le presupune organizarea;

25
- luarea în considerare a existenței unui dinamism continuu al conducerii, pentru a permite

flexibilitatea necesară în organizarea subsistemelor unității, în raport cu cerințele fiecărei

etape.

U2.6 Funcția de coordonare

Coordonarea poate fi definită ca fiind suma proceselor de muncă prin care se

armonizează deciziile şi acțiunile personalului firmei şi ale subsistemelor sale, în cadrul

previziunilor şi a sistemului organizatoric stabilit anterior.

Coordonarea poate fi asimilată unei organizări în dinamică, aceasta rezultând din:

- dinamismul agentului economic şi al mediului exterior în care acesta operează;

- complexitatea, diversitatea şi ineditul reacțiilor personalului; este necesară o

comunicare adecvată la toate nivelurile de management. Comunicarea este

reprezentată de transmiterea de informații şi perceperea integrală a mesajelor

conținute.

Coordonare bilaterală Coordonare multilarerală

Manager
Manager

Subordonat Subordonat Subordonat

Subordonat 1 2 3

26
 În practică, coordonarea îmbracă două forme: comunicarea bilaterală şi comunicarea

multilaterală, ea fiind în strânsă corelație cu latura umană a potențialului cadrelor de

conducere.

În cazul unei societăți a cărei activitate este în expansiune, în dezvoltare, managerul

se află în situația extinderii gamei de activități desfășurate, din domenii diverse. Acest

lucru implică o muncă tot mai complexă, care necesită un volum tot mai mare de timp de

muncă, managerul recurgând la delegarea spre alți manageri subordonați, așa cum este

prezentat în figura următoare:

Manager
General

Manager Manager Manager

Manager de Manager de Resurse
Producție Marketing Comercial Economic
Umane
Subordonat 1 Subordonat 2 Subordonat 3
Subordonat 1 Subordonat 2

Complexitatea structurii poate fi dezvoltată, între manageri putându-se derula relații

orizontale și verticale.

U2.7 Funcția de antrenare

Antrenarea reprezintă ansamblul proceselor de muncă prin care se determină

personalul firmei să contribuie la stabilirea şi realizarea obiectivelor planificate.

Antrenarea are ca fundament motivarea sau corelarea satisfacerii necesitaților şi

intereselor personale cu realizarea obiectivelor şi sarcinilor atribuite. Motivarea poate fi

27
pozitivă sau negativă, în funcție de instrumentul de lucru folosit şi în funcție de rezultatul

care se doreşte a fi obținut, astfel:

a) motivare pozitivă presupune amplificarea satisfacțiilor personalului din

participarea la procesele muncii, ca urmare a realizării sarcinilor

atribuite;

b) motivare negativă presupune amenințarea personalului cu reducerea

satisfacțiilor dacă nu realizează obiectivele şi sarcinile repartizate, al

căror nivel este foarte ridicat

Motivare
Motivare pozitivă
negativă

Financiară
Evolutivă
Organizațională
Ideologică

Motivare

Motivul – o nevoie care a devenit atât de presantă încât îl obligă pe individ să caute

căi şi mijloace de satisfacere a acesteia. Cercetătorul Abraham Maslow elaborează

modelul modelul prin care presupune că fiecare individ are 8 niveluri de necesități

fundamentale, plasate gradat în ordine crescătoare pornind de la bază, astfel încât, dacă

nivelurile inferioare sunt satisfăcute, este pusă temelia pentru satisfacerea nevoilor de

nivel superior. După gradul de importanță, nevoile sunt dispuse potrivit lui Maslow în:

nevoi fiziologice, nevoi de securitate, nevoi sociale, nevoi de respect, nevoi de auto-

expunere.

28
 Motivarea este un proces complex, diferențiat şi gradual, caracterizându-se prin:

a) complexitate, deoarece utilizează o combinație a stimulilor materiali şi morali,

plecând de la principalii factori implicați în procesul motivării;

b) diferențiere, deoarece poate fi utilizat în funcție de caracteristicile fiecărei

persoane şi/sau colectiv;

c) gradual, deoarece satisface succesiv necesitățile personalului, ținând cont de

interdependența dintre anumite categorii de necesitați. Caracterul gradual este

cerut şi de volumul limitat al resurselor materiale utilizate în procesul de

motivare. Singurele necesitați care nu se epuizează sunt cele legate de auto-

realizare.

Motivarea personalului poate fi prezentată și vizual folosind piramida lui Maslow, luând în

considerare exclusiv relațiile de muncă, legătua necesară a se crea cu scopul obținerii

rezultatelor așteptate, planificate.

29
 U2.8 Funcția de control-evaluare

Controlul-evaluarea reprezintă ansamblul proceselor prin care performanțele firmei,

subsistemelor şi componentelor acesteia sunt măsurate şi comparate cu obiecte şi

standarde inițial stabilite, în vederea eliminării deficiențelor constatate.

Activitatea de control evaluare trebuie să fie în măsură să dea răspunsuri la întrebări

de genul:

30
 Cu ce rezultate
Ce erori pot fi
s-a finalizat
evitate în viitor?
munca depusă?

Din ce cauză s- A fost respectat

au produs termenul de
abateri? finalizare?

Unde se pot lua Sunt realiste

măsuri de scopurile
îmbunătățire? propuse?

Şi procesul de control-evaluare este unul complex, pentru realizarea acestuia fiind

nevoie de parcurgerea următoarelor faze sau etape:

- măsurarea realizărilor;

- compararea realizărilor cu obiectivele şi standardele inițial stabilite, evidențiind

abaterile;

- determinarea cauzelor care au generat abaterile;

- efectuarea corecturilor care se impun inclusiv acționarea asupra cauzelor care

au generat abaterile negative.

Pentru a fi eficient, procesul de control, evaluare trebuie să fie unul continuu, să aibă

un caracter preventiv, de preîntâmpinare a deficiențelor, iar dacă acestea s-au produs, să

le corecteze; să fie flexibil, adaptiv fără a pierde din rigurozitate.

Pentru a se realiza îndeplinirea în condiții optime a funcției de control trebuie să se

îndeplinească următoarele cerințe:

- să existe un sistem informațional care să fie capabil să asigure circulația

rapidă a informațiilor la diferitele verigi de conducere;

31
 - constituirea unui sistem de control în cadrul fiecărei unități economice care

să precizeze punctele de control, obiectivele ce se urmăresc la fiecare punct în

parte, competențele pentru exercitarea controlului etc;

- efectuarea controlului în mod continuu şi direct la locul unde se îndeplinesc

diferitele activități controlate;

- întărirea autocontrolului privind modul în care îşi desfăşoară activitatea

fiecare executant.

U2.9 Interdependențele şi dinamica funcțiilor managementului

În conducerea firmelor de acum 4-5 decenii, un loc prioritar îl ocupa: organizarea şi

controlul, ca funcții de bază ale managementului. În societatea modernă, un rol deosebit

de important il au însă funcții precum: previziunea, antrenarea sau organizarea. Cele cinci

funcții ale managementului au însă un caracter complementar, se întrepătrund organic,

neputându-se vorbi de primatul unor funcții în defavoarea altora, deoarece el nu pot

acționa izolat.

Procesul de management variază pe mai multe coordonate. Deosebit de importantă

este variația proceselor de management pe verticala sistemului de management al firmei.

Amploarea proceselor de management creşte pe măsura înaintării pe ierarhia

sistemelor de management, concomitent cu reducerea ponderii proceselor de execuție.

Variația proceselor de management în timp, atât în ansamblu cât şi la nivelul funcțiilor sale

componente, presupune:

a) evoluția ciclică a funcției previzionale, atinge punctul maxim în perioadele care

preced încheierea principalelor subdiviziuni temporare. Intensitatea proceselor

decizionale se reduce de regulă la acțiuni premergătoare elaborării previziunilor

pe termen scurt, mediu si lung;

32
 b) evoluția ciclică a funcției de organizare, atinge o intensitate maximă în

momentul în care şi funcția de previziune atinge intensitatea maximă, deoarece

organizarea are drept scop asigurarea realizării obiectivelor stabilite prin

previziune. Pe parcursul anului, are un nivel mai ridicat decât funcția de

planificare. Amplitudinea variației este mai mică decât pentru funcția de

previziune care implică perioade de vârf mai intense;

c) funcția de coordonare este amplificată atunci când se încheie activitatea de

definitivare a obiectivelor şi se încheie activitatea de organizare. La începutul şi

sfârşitul perioadelor de raportare, se reduce fondul de timp, frecvența şi

importanța deciziilor de coordonare;

d) funcția de antrenare, are o intensitate sporită la sfârşitul perioadei când are loc

recompensarea personalului pentru rezultatele obținute sau atunci când are loc

sancționarea lor morală;

e) funcția de evaluare atinge o intensitate maximă la sfârşitul şi începutul unei

perioade, atunci când are loc definitivarea obiectivelor firmei pentru perioada

imediat următoare şi are o intensitate relativ ridicată pe tot parcursul perioadei

care condiționează îndeplinirea obiectivelor firmei.

U2.10 Caracteristicile şi orientările managementului modern

Managementul zilelor noastre sau managementul modern, are o serie de trăsături

care îl diferențiază de celelalte discipline economice care studiază firma, care pot fi

sintetizate în:

a) viziunea globală, integratoare de abordare a problemelor, ceea ce presupune ca

rezolvarea problemelor legate de o firmă se va face astfel: pornind de la

33
 organizație şi mergând către mediul de referință sau o abordare intra

organizațională;

b) interdisciplinaritatea;

c) accentuarea caracterului previzional, previziune care se bazează pe modele de

creştere economică;

d) universalitatea managementului;

e) profesionalizarea funcției de manager.

Să ne reamintim...

Cunoaşterea şi înțelegerea funcțiilor managementului în mod

aprofundat constituie o premisă majoră pentru descifrarea conținutului ştiinței

şi practicii riguroase a managementului, pentru însuşirea şi utilizarea eficientă

a sistemelor, metodelor, tehnicilor, procedurilor şi modalităților ce-i sunt

proprii.

Opinia unanimă a specialiştilor în management din ultimele decenii este

aceea conform căreia funcțiile managementului sunt: previziunea, organizarea,

coordonarea, antrenarea şi control – evaluarea.

Funcția de previziune trebuie să asigure identificarea tendințelor

existente, prefigurarea proceselor şi fenomenelor care vor avea loc, stabilirea

obiectivelor de realizat în viitor precum şi resursele necesare realizării acestor

obiective, fiind cea mai importantă funcție a conducătorului.

Organizarea reprezintă ansamblul proceselor de management prin

intermediul cărora se stabilesc şi se delimitează procesele de muncă fizică şi

intelectuală, precum şi componentele acestora (mişcări, timpi, operații, lucrări,

sarcini etc) precum şi gruparea acestora pe posturi, formații de muncă,

34
compartimente şi atribuirea lor personalului, după anumite criterii economice,

tehnice sau sociale, în vederea realizării obiectivelor propuse.

Coordonarea poate fi definită ca fiind suma proceselor de muncă prin

care se armonizează deciziile şi acțiunile personalului firmei şi ale

subsistemelor sale, în cadrul previziunilor şi a sistemului organizatoric stabilit

anterior.

Antrenarea reprezintă ansamblul proceselor de muncă prin care se

determină personalul firmei să contribuie la stabilirea şi realizarea obiectivelor

planificate. Antrenarea are ca fundament motivarea sau corelarea satisfacerii

necesitaților şi intereselor personale cu realizarea obiectivelor şi sarcinilor

atribuite.

Controlul-evaluarea reprezintă ansamblul proceselor prin care

performanțele firmei, subsistemelor şi componentelor acesteia sunt măsurate

şi comparate cu obiecte şi standarde inițial stabilite, în vederea eliminării

deficiențelor constatate.

U2.11 Rezumat

În cadrul acestei unități de învățare s-au definit principiile managementului

şi s-a detaliat prin exemple fiecare funcție în parte.

S-au comentat interdependentele şi dinamica funcțiilor managementului

S-au prezentat caracteristicile şi orientările managementului modern, a

universalității managementului S-a detaliat modul de introducere a

constrângerilor geometrice.

U2.12 Test de autoevaluare a cunoştințelor

1. Enumerați funcțiile principale ale managementului.

35
2. Descrieți funcția de previziune.

3. Descrieți funcția de organizare.

4. Descrieți funcția de coordonare.

5. Descrieți funcția de antrenare.

6. Descrieți funcția de control.

36