Unitatea de învățare 1.

Noțiuni introductive în management

Cuprins

Unitatea de învățare 1. Noțiuni introductive în management ....................................... 9

U1.1 Introducere .......................................................................................................... 9

U1.2 Competențele unității de învățare ................................................................... 10
U1.3 Definirea conceptului de management ........................................................... 10
U1.4 Necesitatea managementului în organizația economică ............................... 13
U1.5 Sinteză a şcolilor de gândire în management ................................................. 15
U1.7 Rezumat ............................................................................................................ 20
U1.8 Test de autoevaluare a cunoştințelor .............................................................. 20

U1.1 Introducere

În cadrul acestei unități de învățare se face o scurtă prezentare a

istoricului managementului, a pilonilor principali ai evoluției sale prin

intermediul diferitelor şcoli de gândire în management.

De asemenea, se va face o definire a conceptului de management prin

prezentarea mai multor definiții din manuale de specialitate.

Sublinierea necesitații managementului în cadrul unei organizații pentru

a permite definirea principiilor şi regulilor de organizare a sistemului, relațiile

ce apar între structurile din organizațiile economice, rolul fiecărei unități în

cadrul sistemului.

9
 U1.2 Competențele unității de învățare

După parcurgerea materialului acestei unități de învățare studenții vor fi

capabili:

- să definească managementul;

- să explice scopul managementului în cadrul organizației economice;

- să cunoască necesitatea managementului în organizația economică;

- să prezinte cele trei abordări de bază ale studiului managementului.

Durata medie de parcurgere a primei unități de învățare este de 1.5 ore.

U1.3 Definirea conceptului de management

„To manage” = a se descurca, a administra, a reuşi, a conduce, a gospodări, a duce la

succes

Managementul poate fi definit ca şi:

 activitatea şi arta de a conduce (Dicționar explicativ al limbii române, 1998);

 ştiința organizării şi conducerii întreprinderilor, a valorificării eficiente a resurselor

umane, financiare şi materiale ale unei organizații;

 ansamblul activităților de organizare şi conducere prin care se determină

obiectivele unei firme/întreprinderi, resursele şi procesele de muncă necesare

realizării lor şi executanții acestora, prin care se integrează şi se asamblează

munca salariaților, utilizând mai multe tehnici şi metode adecvate pentru

realizarea scopurilor funcționării firmei/întreprinderii (Dicționar enciclopedic,

2009).

 disciplină economică având drept scop studierea proceselor şi relațiilor de

management din cadrul firmei/întreprinderii, în vederea evidențierii regulilor

(principiilor) generale care le guvernează şi elaborarea de sisteme, metode, tehnici

10
 şi modalități noi de conducere, menite să asigure creşterea competivității

(Dicționar enciclopedic, 2009).

Frederick Taylor, inginer american, părintele managementului ştiințific, în anul 1909

definea managementul ca fiind - „Arta de a şti precis ce trebuie să faci cât mai bine şi mai

ieftin.” Lucrarea fundamentală a lui Taylor se intitulează „Principiile managementului

ştiințific”, publicată în 1911.

Al doilea mare pionier al acestei ştiințe a fost inginerul francez Henry Fayol, el a

denumit această ştiință prin cuvântul „gestiune”. În timp ce preocupările manageriale ale

lui Taylor se refereau la probleme de atelier, Henry Fayol – considerat adevăratul părinte

al managementului modern – a abordat problemele manageriale la nivel de organizație

(firmă, întreprindere).

Teoria managementului îşi propune să identifice legile, principiile, metodele,

tehnicile, procedeele şi regulile unei activități eficiente. Arta managerului reprezintă

priceperea acestuia de a transpune această teorie în practică.

Managementul reprezintă o disciplină de studiu complexă, un domeniu științific bine

delimitat. Totuși, aceasta operează cu noțiuni regăsite în disciplinele generale

(matematică, cibernetică), sociale (psihologie, filosofie, drept), economice (finanțe,

economie, marketing) și tehnice de specialitate (producție industrială).

În lucrarea sa „Administration Industriell et Générale”, publicată în anul 1916, Fayol

porneşte de la clasificarea activităților industriale în şase categorii:

1. tehnică (producție);

2. comercială (cumpărare, vânzare, schimb);

3. financiară (căutarea şi utilizarea optimă a capitalului);

4. siguranță (protecția proprietății şi a persoanei);

11
 5. contabilitate (incluzând statistica);

6. management (planificare, organizare, comandă, coordonare şi control).

Subliniind că toate aceste şase activități există în orice afacere, de orice mărime,

Fayol a evidențiat faptul că primele cinci sunt binecunoscute, asupra celei de-a şasea

trebuie insistat în mod deosebit, lucru pe care se bazează însăşi structura operei sale.

Alte definiții ale managementului date de diferiți specialişti:

 John Burbidge (1965) - „Managementul este ştiința de a planifica, dirija şi controla

efortul uman de grup, pentru ca grupul să poată realiza în mod eficient obiective

prestabilite.”

 Mary Parker Follet (1980) - „Arta de a realiza lucrurile (obiectivele) prin alți

oameni.” Apare ideea grupului care trebuie condus spre o anumită sinergie.

 John Ivancevich (1989) - „Procesul întreprins de una sau mai multe persoane cu

scopul de a coordona activitățile altor persoane pentru a se obține rezultate pe

care nu le-ar putea realiza acționând singuri.”

Din aceste definiții se desprind următoarele concluzii:

1. Managementul se adresează unei activități de grup, sau altfel spus, orice activitate

de grup are nevoie de management.

Prin management se realizează coordonarea grupului către ținta dorită.

2. Coordonarea presupune procese speciale dincolo de aceste acțiuni.

Managementul presupune dezvoltarea unor procese speciale bazate pe anumite

reguli, principii, folosind concepte specifice.

Scopul general (rolul) managementului este COORDONAREA, care are ca rezultat

armonizarea activităților grupului.

12
 Procese
de
Planificare

Scopul general
al COORDONARE Dirijare
Managementului

Control

Fig. 1.1. Scopul managementului

3. Succesul grupului (reuşita) înseamnă atingerea scopului dorit (prestabilit) obținut în

condiții de eficiență (consum rațional de resurse, obținerea unui anumit rezultat cu

resurse minime).

Pentru o organizație economică, managementul trebuie să asigure menținerea în

viață a organizației, ceea ce presupune crearea de profit.

U1.4 Necesitatea managementului în organizația economică

a. Oferă posibilitatea înțelegerii particularităților din acest domeniu distinct al ştiinței;

b. Permite identificarea şi analiza structurilor din organizațiile economice, relațiile ce

apar între ele, rolul fiecărei unități în cadrul sistemului, sarcinile şi competențe ale

managerilor;

c. Permite definirea principiilor şi regulilor de organizare a sistemului informațional în

organizațiile economice, particularitățile, culegerea informațiilor, înregistrarea,

stocarea şi transmiterea informației care circulă în sistemul administrativ;

d. Cunoaşterea metodelor şi tehnicilor utilizate pentru desfăşurarea activităților în

organizațiile economice;

e. Selectarea, promovarea şi motivarea personalului;

f. Permite identificarea şi înțelegerea principiilor în baza cărora este organizată şi

funcționează o organizație economică.

13
 Deci managementul:

- Studiază - procesele şi relațiile de management dintre diferite componente ale

sistemului administrativ;

- Formează - principii şi legități cu privire la buna funcționare a sistemului, abilități de

conducere eficientă;

- Perfecționează - organizarea şi funcționarea organizațiilor economice;

- Influențează - valorile economice, de rentabilitate ale entității;

- Urmăreşte - satisfacerea interesului general şi specific al acționarilor/asociaților,

personalului, statului.

Teoria managementului poate fi aplicată în diferite domenii de activitate, aceasta

având un caracter general, însă practica acestei teorii este specifică unui anumit domeniu,

precum management industrial, financiar, bancar, prestări servicii etc.).

Abordarea sistemică a organizației economice

Sistemul este un ansamblu de elemente care funcționează prin interacțiune pentru

atingerea unui anumit scop.

INTRĂRI PROCESE IEŞIRI

OPERATORIALE
DE
TRANSFORMARE

SUBSISTEM
REGULATOR

(realizează autoreglarea prin aplicarea de corecţii)

Fig. 1.2. Modelul intrări – ieşiri (modelul INPUT – OUTPUT)

Un sistem funcționează primind din mediul extern o mulțime de elemente denumite

INTRĂRI, prin acțiunea sa se obține mulțimea elementelor de ieşire denumite IEŞIRI.

14
 Sistemul care are capacitatea de autoreglare devine cibernetic.

Condiția de funcționare eficientă a organizației economice, deci a sistemului este:

Valoarea > Valoarea + Consumurile

ieşirilor intrărilor din proces

Managementul face armonizarea în interiorul sistemului, asigură o distribuție eficientă

a muncii.

U1.5 Sinteză a şcolilor de gândire în management

Cunoştințele contemporane despre management sunt produsul a trei abordări de

bază: abordarea clasică, abordarea comportamentală şi abordarea ştiințifică a

managementului.

a) Abordarea clasică a evoluat de la nevoia de a spori eficiența şi productivitatea

forței de muncă, nevoie întâlnită la începutul secolului. Abordarea clasică este bazată

acum pe două perspective distincte: perspectiva managementului ştiințific şi perspectiva

teoriei organizației clasice.

- managementul ştiințific s-a concentrat pe îmbunătățirea productivității, folosind

munca mai eficient. Deschizător de drumuri în acest domeniu a fost Frederick W. Taylor,

care a realizat o mare parte din lucrările de specialitate. Taylor credea că există cel mai bun

drum, cel mai eficient pentru realizarea oricărei sarcini. Deci cheia productivității era

găsirea celui mai bun drum. Determinarea vitezei optime de lucru, pregătirea oamenilor

pentru a-şi îndeplini munca în mod corespunzător şi recompensarea performanțelor

reuşite printr-un sistem de plată stimulativ. Taylor a considerat că, într-un astfel de

sistem, managementul şi lucrătorii ar putea lucra mai degrabă în cooperare decât în

conflict.

- teoria organizării clasice s-a concentrat pe problemele cu care se

confruntau managerii de nivel superior ai organizațiilor mari. Ea avea două scopuri majore:

15
să dezvolte principiile de bază care ar putea îndruma proiectarea, crearea şi menținerea

unei organizații mari; identificarea funcțiilor de bază ale conducerii organizației.

O mare parte din această temă a fost realizată de către Henri Fayol, care a fost de

părere că arta conducerii ar putea fi descrisă printr-un set de principii şi funcții. Fayol a

identificat 14 principii pe care le-a considerat importante pentru management: diviziunea

muncii, autoritatea, disciplina, unitatea autorității, unitatea conducerii, subordonarea

interesului individual înțelesului comun, remunerarea personalului, centralizarea

organizarea ierarhică a autorității, ordinea, echitatea, stabilitatea personalului, inițiativa şi

spiritul de solidaritate. În completare, Fayol a identificat cele patru funcții ale

managementului ca fiind: planificarea, organizarea, conducerea şi controlul.

Abordarea clasică a adus unele contribuții majore la studiul managementului. Cea

mai semnificativă a fost identificarea managementului ca un element important într-o

societate organizată. Abordarea clasică a identificat, de asemenea, funcțiile specifice ale

managementului şi a pledat în favoarea practicării managementului în concordanță cu

principiile pe care managerii le-ar putea învăța. Critica majoră a abordării clasice este

aceea că majoritatea discernămintelor sunt prea simpliste pentru complexitatea de astăzi

a organizațiilor.

b) Abordarea comportamentală s-a dezvoltat deoarece, chiar respectând principiile

abordării clasice, nu au putut fi realizate eficiența totală şi armonia la locul de muncă.

Subordonații nu se comportau întotdeauna, aşa cum se presupunea că trebuiau să o facă.

Abordarea comportamentală are două ramuri. Prima, abordarea relațiilor umane, a

devenit cunoscută în anii ’40 şi ’50 şi a scos în evidență faptul că managerii trebuie să ştie

de ce se comportă subordonații în felul în care o fac şi ce factori psihologici şi sociali îi

influențează. Abordarea relațiilor umane a pus accentul pe importanța muncii în echipă,

văzută ca o forță pozitivă care ar putea fi utilizată în mod productiv şi a scos în evidență

16
importanța abilităților umane în management. A doua, abordarea ştiințifică a

comportamentului, dezvoltată în anii ’50, i se acordă încă atenție. Abordarea a fost

avansată de către sociologi, care au început să studieze comportamentul oamenilor la

locul de muncă. Aceşti cercetători ai comportamentului credeau că omul este mult mai

complex decât omul “economic”, motivat monetar, descris de abordarea clasică sau decât

omul “social”, motivat social, descris de abordarea relațiilor umane. Abordarea ştiințifică a

comportamentului a fost mai preocupată de natura muncii în sine şi de gradul în care

poate satisface nevoile umane de folosire a aptitudinilor şi abilităților. Cercetătorii

comportamentului credeau că un individ este motivat să lucreze pentru multe motive, în

afară de obținerea banilor şi formarea relațiilor sociale.

Abordarea comportamentală a contribuit cu un important număr de idei şi de

rezultate ale cercetărilor asupra părții din management referitoare la conducerea

oamenilor. Ştiința managementului trebuie, printre altele, să ducă munca la un sfârşit,

managementul fiind o aplicație reală a comportamentului ştiințific.

Limita principală a abordării ştiințifice a comportamentului a rezultat din aplicarea

ei la situațiile manageriale. Rezultatele frecvente ale cercetărilor nu sunt comunicate într-

o manieră uşor de înțeles. Mai mult, ştiința comportamentului uman este complexă şi

studiată dintr-o varietate de puncte de vedere cu privire la management, care poate diferi

în funcție de cercetătorii comportamentului.

c) Abordarea ştiințifică a managementului are drept caracteristici utilizarea

matematicii şi statisticii ca ajutor în rezolvarea problemelor de producție şi funcționare. Se

concentrează, mai degrabă, pe rezolvarea problemelor tehnice, decât pe cele

comportamentale. Această abordare a fost folosită mai întâi de către englezi în timpul

celui de-al doilea război mondial, pentru dezvoltarea strategiilor de război. Echipe de

cercetători din mai multe discipline diferite au fost organizate în echipe de cercetări

17
operaționale şi expertiza lor combinată a fost aplicată la probleme complexe din timp de

război. Acelaşi principiu este aplicat la probleme complexe de management din

organizațiile de astăzi. Reprezentările matematice ale problemelor sunt dezvoltate şi pot fi

folosite pentru a stimula efectul schimbărilor în oricare dintre factorii implicați de

problemă. Unul dintre procesele importante este acela de a furniza managementului o

bază cantitativă pentru decizii.

Cele mai importante contribuții ale managementului ştiințific sunt în domeniul

managementului producției, care se concentrează pe tehnologia de fabricație şi cel al

managementului operațional, care se concentrează asupra unei serii mari de probleme

care nu țin de fabricație. În managementul producției, managementul ştiințific a furnizat

soluții la problemele de programare a producției, problemele bugetare şi la problemele de

planificare calendaristică a reparațiilor. În managementul operațional, managementul

ştiințific a dus tehnicile pentru rezolvarea problemelor din buget, planificarea pentru

programele de dezvoltare a forței de lucru şi programarea zborurilor. O limită a

managementului ştiințific este aceea că, în timp ce este aplicabil în multe domenii cu

probleme, nu ține cont de aspectul uman al organizației.

Există două orientări importante în ceea ce priveşte integrarea celor trei abordări

ale managementului discutate anterior: din punct de vedere al sistemelor şi din punct de

vedere probabilistic.

1. Abordarea sistemelor scoate în evidență faptul că organizațiile trebuie să fie

privite ca sisteme complete, în care fiecare componentă este legată cu toate celelalte

componente. Această perspectivă implică conducea şi rezolvarea problemelor în fiecare

componență a organizației, dar pune accentul pe înțelegerea faptului că acțiunile

întreprinse într-o componentă a organizației influențează celelalte componente ale

organizației. Această abordare priveşte, de asemenea, organizația ca un sistem deschis,

18
unul care interacționează în mod activ cu mediul său înconjurător. Ca un sistem deschis,

organizația obține şi furnizează resurse din şi în mediul înconjurător. Resursele obținute

din mediul înconjurător, denumite intrări, sunt folosite într-un proces de transformare,

producând ieşiri (rezultatele organizației).

2. Abordarea probabilistică poate ajuta la înțelegerea felului în care diferite

componente recunoscute de către abordarea sistemelor se potrivesc împreună. Abordarea

probabilistică adoptă o linie de mijloc între punctul de vedere universalist, care susține că

există cel mai bun drum pentru dirijarea funcțiilor managementului, şi punctul de vedere

situațional, care priveşte fiecare situație ca fiind în totalitate unică. În consecință,

managementul porneşte de la zero în fiecare situație nouă. În abordarea probabilisticii,

încercările de a trece peste această lacună se argumentează cu faptul că situațiile variază

astfel încât, nu există un “cel mai bun drum” care să fie aplicat, iar situațiile sunt adesea

similare cu faptul că unele principii ale managementului pot fi aplicate efectiv la aceste

situații. Aplicarea lor se bazează pe o anumită probabilitate a variantelor, cum ar fi:

mărimea întreprinderii sau caracteristicile lucrătorilor.

Să ne reamintim...

Managementul poate fii definit ca şi ştiința organizării şi conducerii

întreprinderilor, a valorificării eficiente a resurselor umane, financiare şi materiale

ale unei organizații.

Managementul presupune dezvoltarea unor procese speciale bazate pe

anumite reguli, principii, folosind concepte specifice. Scopul general (rolul)

managementului este COORDONAREA, care are ca rezultat armonizarea

activităților grupului.

Managementul permite identificarea şi analiza structurilor din organizațiile

19
economice, relațiile ce apar între ele, rolul fiecărei unități în cadrul sistemului,

sarcinile şi competențe ale managerilor.

Sistemul este un ansamblu de elemente care funcționează prin interacțiune

pentru atingerea unui anumit scop.

Cunoştințele contemporane despre management sunt produsul a trei

abordări de bază: abordarea clasică, abordarea comportamentală şi abordarea

ştiințifică a managementului.

U1.6 Rezumat

În cadrul acestei unități de învățare s-au enumerat mai multe modalități

de definire ale managementului şi evoluția acestei ştiințe în timp. S-a detaliat

necesitatea managementului în organizația economică precum şi a studiului

acestei discipline.

S-a prezentat o sinteză a şcolilor de gândire în management subliniindu-

se nevoia de a spori eficiența şi productivitatea forței de muncă, de a dezvolta

principiile de bază care ar putea îndruma proiectarea, crearea şi menținerea

unei organizații mari; identificarea funcțiilor de bază ale conducerii organizației.

U1.7 Test de autoevaluare a cunoştințelor

1. Definiți conceptul de management

2. Explicați scopul managementului în cadrul unei organizații economice.

3. Prezentați necesitatea managementului într-o organizație economică.

4. Descrieți pe scurt abordarea clasică a managementului.

5. Descrieți pe scurt abordarea comportamentală a managementului.

20