FUNCȚIILE MANAGEMENTULUI

EDUCAȚIONAL
 
 1.Generalități

 
Având în vedere funcțiile managementului, în general, și sarcinile caracteristice
ale procesului educațional se pot stabili pentru managementul educațional
următoarele funcții:
 previziunea sau planificarea
 organizarea
 motivarea – antrenarea
 coordonarea
 controlul-evaluara
 PLANIFICARE
(Ce trebuie? Cu ce?
Cum trebuie?)

CONTROL ȘI EVALUARE ORGANIZARE

(Cum evaluăm? Cine
(Cine? Cum?)
evaluează? Cu ce?)

COORDONARE MOTIVARE
(Cum? De ce? Cine?) (De ce? Pentru ce?)
2. Funcțiile managementului
a)Previziunea (planificarea)

Previziunea (planificarea) reprezintă ansamblul acțiunilor și deciziilor prin care se stabilesc

obiectivele fundamentale, componentele sale, resursele ce trebuie mobilizate și modalitățile de
realizare ale acestora.
Previziunea (planificarea) trebuie să răspundă la întrebările:
 ce trebuie?
 cu ce?
 cum trebuie să?
Rezultatele previziunii (planificării) se regăsesc fundamentate și detaliate în mod diferit în
următoarele documente:
 prognozele, care au un caracter orientativ, un grad mare de generalitate, sunt aproximative și
au un caracter obligatoriu, elaborându-se pe termen lung de minimum cinci ani;
 planurile, ce cuprind obiectivele fundamentale și derivate cu un grad mare de detaliere,
elaborându-se pentru perioade de timp cuprinse între o lună și cinci ani. Acestea constituie
baza activității educaționale și, ca urmare, au un caracter obligatoriu. De regulă, se elaborează
un plan anual, care apoi este dafalcat pe unități de timp mai mici, de regulă semestre;
 programele, care se elaborează pe perioade de timp relativ mici (de la o oră la o lună),
cuprinzând un grad mare de detaliere li certitudine și sunt obligatorii. În general programele se
stabilesc pentru diferite momente ale activității care necesită un interes mai mare într-o
anumită perioadă de timp.
Etapele planificării sunt prezentate în cele ce urmează:
 Stabilirea obiectivelor (niveluri, acţiuni, termene);
 Analiza SWOT (puncte tari, puncte slabe, oportunităţi şi ameninţări); un
accent special poate fi plasat asupra: conştientizării oportunităţilor în
privinţa: aşteptările părinţilor, aşteptările copiilor, dorinţele angajaţilor
şi competiţia resimţită de organizaţie.
 Evaluarea premiselor: determinarea caracteristicilor mediului intern şi
extern în cadrul căruia vor fi aplicate planurile;
 Compararea alternativelor în legătură cu scopurile urmărite (alternativa
care oferă cea mai bună şansă de atingere a scopurilor, cu efort minim şi
efecte maxime);
 Alegerea unei alternative;
 Formularea planurilor de acţiune (niveluri, acţiuni, termene,
responsabilităţi);
 Formularea planurilor de sprijin (de pildă, achiziţionarea materialelor
didactice, realizarea unui spaţiu educaţional adecvat dezvoltării
personale necesar copiilor şi salariaţilor etc.).
b) Organizarea

Organizarea reprezintă ansamblul proceselor de management prin intermediul cărora se

stabilește forma structurală fizico-intelectuală, sarcinile, atribuțiile și competențele
fiecărei unități structurale (post, comisie, catedră etc.), corespunzătoare unor criterii
pedagogice, tehnice și sociale în vederea realizării eficiente a obiectivelor preconizate.
Răspunsurile la întrebările:
 cine?
 în ce fel (cum)?, contribuie la realizarea obiectivelor.
Procesul organizării structurale se desfășoară urmărindu-se:
 organizarea de ansamblu a instituțiilor de învățământ, prin care se stabilește forma
structurală și funcțională ale acestora în vederea realizării eficiente a obiectivelor
fundamentale; această organizare structurală este realizată de către managerul
general (directorul);
 organizarea de detaliu a instituțiilor de învățământ în unități structurale (catedre,
comisii, compartimente, posturi) este realizată de managerii de ordin superior (șef
de arie, catedră, comisie), urmărindu-se stabilirea atribuțiilor, competențelor și
responsabilităților specifice unității structurale și a relațiilor funcționale dintre aceste
unități structurale, în vederea realizării eficiente a obiectivelor specifice derivate din
cele fundamentale, în colaborare cu managerul general.
  c) Motivarea – antrenarea
 

Motivarea – antrenarea cuprinde ansamblul proceselor prin care sunt cointeresați angajații instituției să contribuie la
realizarea eficientă a obiectivelor derivate ce le revin.
Răspunsurile la întrebările:
 de ce?
 pentru ce?, trebuie să facem.
Motivarea reprezintă fundamentul antrenării, constituind interferența intereselor personale cu cele ale instituției. În
funcție de raportul dintre cele două interese, motivarea poate fi:
 pozitivă, când există o amplificare a satisfacerii intereselor, ca urmare a realizării eficiente a sarcinilor de
serviciu accesibile majorității angajaților. Este motivarea ce creează un climat sănătos, adecvat obținerii unor
rezultate bune;
 negativă, când există o potențială posibilitate de diminuare a satisfacerii intereselor personale, când sarcinile de
serviciu sunt inaccesibile majorității angajaților și deci nu sunt realizate în mod eficient. Acest gen de motivare
generează un climat stresant, nesănătos, care contribuie vizibil la obținerea unor rezultate slabe.
Pentru ca procesul antrenării să fie eficient, este necesar ca motivarea angajaților să fie realizată:
 gradual, în sensul satisfacerii intereselor personale în mod succesiv, în strânsă concordanță cu eficiența muncii
sale;
 diferențiat, ținându-se cont de interesele personale sau de grup, astfel încât să se obțină o eficientizare maximă a
ponderii individuale sau de grup în realizarea obiectivelor specifice;
 complex, prin combinarea alternativă a stimulentelor moral – spirituale cu cele materiale în cadrul activității
angajaților în funcție de situația concretă.
Acest proces este deosebit de important în cazul angajaților, deoarece are o influență directă asupra eficienței
muncii și deci asupra rezultatelor instituției.
 d)Coordonarea
 
 

Coordonarea reprezintă ansamblul proceselor de muncă prin care se realizează armonizarea

deciziilor și acțiunilor unităților structurale, în vederea realizării obiectivelor stabilite.
Existența unei bune coordonări necesită existența unui flux informațional bine pus la punct,
capabil să transmită rapid și nedistorsionat informația la toate și între toate unitățile structurii
organizatorice.
Modalitățile de realizare a coordonării sunt:
 coordonare bilaterală ce se realizează direct între manager și subordonat, având
avantajul transmiterii corecte a informației și realizarea operativă a feed-back-ului, dar cu
un consum mare de timp;
 coordonarea unilaterală, ce se realizează simultan între manager și mai mulți
subordonați, în cadrul ședințelor, având avantajul eliminării consumului mare de timp și
proliferarea stilului managerial participativ.
Coordonarea implică conducerea operațională a activității prin monitorizarea acesteia, adică
urmărind intrările și ieșirile din sistem cu cele planificate.
Realizarea acestei funcții depinde în mare măsură de calitatea umană și profesională a
angajaților, iar nerealizarea ei are efecte negative asupra celorlalte funcții ale
managementului.
 e) Controlul – evaluarea
Controlul reprezintă ansamblul proceselor și metodelor prin intermediul cărora se constată modul cum sunt îndeplinite obiectivele
fundamentale și cele derivate de către fiecare unitate structurală implicată în procesul educațional.
Răspunsurile la întrebările:
cum au fost?
din ce cauză?, aceasta realizându-se la expirarea termenelor stabilite sau ori de câte ori este necesar.

Pentru ca funcția de control să fie eficientă trebuie efectuată în mod gradat, putând lua următoarele forme:
control preventiv, ce urmărește preîntâmpinarea posibilelor deficiențe;
control de îndrumare, care are drept scop remedierea unor deficiențe constatate;
controlul coercitiv, ce urmărește stabilirea responsabilităților fiecărei unități structurale implicate în deficiența constatată.

De asemenea, controlul poate fi efectuat în mod:

curent;
periodic;
simplu, axat numai pe un obiectiv;
complex, când este axat pe mai multe obiective.

În urma oricărui control se stabilesc programe speciale de remediere a deficiențelor, cu termene, soluții și responsabilități.
Evaluarea reprezintă ansamblul metodelor, procedeelor și tehnicilor prin care se stabilește gradul de realizare a obiectivelor instituției
prin măsurarea li compararea cu obiectivele și standardele stabilite inițial.
Răspunsurile la întrebările:
cum?
în ce fel?, s-au realizat obiectivele.

Funcția de evaluare presupune parcurgerea următoarelor etape:

măsurarea realizărilor prin cuantificarea acestora;
compararea acestora cu obiectivele și standardele stabilite inițial;
determinarea cauzelor perturbatoare;
stabilirea strategiilor de eliminare a cauzelor perturbatoare, avându-se în vedere condițiile umane și materiale existente,
concretizându-se în decizii ce se regăsesc în planuri și programe special.