MINISTERUL EDUCAȚIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI

FACULTATEA INGINERIE MECANICĂ,
INDUSTRIALĂ și TRANSPORTURI

REFERAT
la disciplina ”Managementul general”

TEMA: ” Funcțiile managementului”

Elaborat : Grosu Roman

gr. IMT-171 f/r

Verificat : conf.univ.,dr. Mamaliga Vasile

Chișinău 2020
 Managementul este un termen provenit din limba engleza si adoptat ca atare, cu o semantica
foarte complexa, care desemneaza stiinta conducerii organizatiilor si conducerea stiintifica a acestora.
Dintre acceptiunile multiple si definitiile date de catre diversi teoreticieni si practicieni termenului de
management, prezentam in continuare cateva:
 Frederick W. Taylor definea managementul , in cartea sa Shop Management, publicata in 1903,
astfel: „a sti exact ce doresc sa faca oamenii si a-i supraveghea ca ei sa realizeze aceasta pe calea
cea mai buna si mai ieftina”;
 Henri Fayol, in cartea sa Administration industrielle et generale, publicata in 1916, mentiona ca
„a administra inseamna a prevedea, a organiza, a comanda, a coordona si a controla”.
Mai recent, managementul este definit astfel:
 Potrivit opiniei lui A.Mackensie, exprimata in noiembrie 1969 in Harward Business Review,
managementul este „procesul in care managerul opereza cu trei elemente fundamantale -; idei,
lucruri si oameni -; realizand prin altii obiectivele propuse”;
 Peter Drucker considera ca managementul este echivalent cu „persoanele de conducere”,
termenul de „management” fiind doar un eufemism pentru „sef” . „Principala si poate singura
sarcina a managementului este de a mobiliza energiile unitatii economice pentru indeplinirea
sarcinilor cunoscute si definite”, iar testul reusitei, sustine Drucker, consta in „obtinerea unei
eficiente ridicate si adaptarea la modificarile din exterior”.

Managementul este considerat in acelasi timp si o arta, intrucat pe langa cunostintele de

specialitate, managerul are nevoie si de talent pentru a pune in practica cunostintele acumulate,
pentru a adapta sistemele, metodele, tehnicile de management la conditiile concrete ale obiectivului
condus. Momentul esential al procesului de management il reprezinta decizia manageriala, moment
ce se regaseste in toate functiile managementului.
Exercitandu-si functii sale, managementul pune in miscare o serie de activitati specifice, grupate
dupa omogenitatea lor in functiunile organizatiei (cercetare-dezvoltare, productie, comerciala,
financiar-contabila, personal). De retinut ca toate functiile managementului se regasesc in fiecare din
functiunile organizatiei (de pilda, functiunea de cercetare-dezvoltare implica previziune, organizare a
departamentului de cercetare-dezvoltare, antrenare-coordonare a personalului care lucreaza aici si
control al activitatii lor).
Cel care a identificat si analizat pentru prima data procesele de management a fost Henri Fayol.
El a definit 5 functii principale: previziunea, organizarea, comanda, coordonarea si controlul.

2
 A.Prevederea ( previziunea)
Activitatile de management din aceasta functie sunt orientate in directia aprecierii viitorului
unitatii . Rolul determinant al functiei de prevedere este acela ca fenomenele, procesele,
evenimentele sa nu ne surprinda . Este un proces complex si dinamic, o atitudine si un mod specific
de a gandi si actiona a celor ce conduc, materializate intr-un ansamblu de actiuni, metodic efectuate,
in scopul determinarii evolutiei in viitor a proceselor si activitatilor conduse, de a determina si a dirija
constient actiunea legitatilor obiective ale dezvoltarii in vederea asigurarii unei eficiente maxime a
conducerii. Prin intermeniul previziunii, managementul unitatii stabileste obiectivele si bineinteles
resursele si mijloacele necesare indeplinirii lor.
Existenta previziunii consta in atitudinea manifestata de manager (sef) fata de evolutia viitoare a
proceselor si activitatilor conduse. Aceasta atitudine trebuie sa constituie o componenta in adoptarea
unui stil de munca eficient in conducerea unitatii. Avand in vedere amploarea, noutatea, tendintele si
rapiditatea cu care se succed situatiile si fenomenele cu care ne confruntam in prezent, consider ca
manifestarea prevederii in conducere nu poate elimina in totalitate neprevazutul unei activitati, dar ii
poate diminua efectele negative.
Se stie ca orice activitate umana este supusa, in mai mare sau mai mica masura actiunii factorilor
perturbatori si de risc. Prevederea are menirea de a limita actiunea acestor factori si de a accentua
influenta celor stimulativi. Prevederea se bazeaza pe analiza profunda a urmatoarelor elemente:
resurse disponibile, rezultatele activitatii trecute, situatia actuala, scopurile activitatii. Urmare a
acestor analize managementul stabileste problemele principale, poate elabora solutii experimentale si
poate proiecta activitatea viitoare a unitatii.

3
 Previziunea are in vedere urmatoarele aspecte: tendinte, obiective, politici, programe, bugete,
repartizarea sarcinilor, programarea muncii, activitati de dezvoltare si control. Previziunea se
realizeaza prin urmatoarele instrumente: diagnoza, prognoza, planul si programul.
Previziunea este functia care vizeaza adoptarea deciziilor referitoare la definirea obiectivelor
viitoare ale organizatiei si la mijloacele pentru atingerea acestora. Se stabileste cu ce resurse si cu ce
activitati se pot indeplini obiectivele organizatiei, cat de aproape sau de departe se situeaza ea, la un
moment dat, de obiectivele propuse, ce actiuni corective se impun in cazul abaterilor de la telurile
propuse.
Aceasta functie raspunde la intrebarea “Ce trebuie si ce poate fi realizat in cadrul firmei?”,
determinandu-se simultan si resursele necesare pentru aceasta.
Din punct de vedere al orizontului de timp, rezultatele previziunii sunt:
-prognozele- se elaboreaza pentru perioade de la 5 la 10 ani. Au un caracter explorativ si sunt
obligatorii. Au importanta pentru organizatie pentru ca indica tendintele posibile ale evolutiei
ramurii, domeniului in care aceasta isi are obiectul de activitate.
-planurile- se elaboreaza pentru perioade de la 1 luna la 5 ani. In functie de obiectivele pe care le
urmarim prin planificare si de orizontul de timp, planurile au un grad de detaliere care creste invers
proportional cu durata perioadei la care se refera.
-programele- se elaboreaza pentru perioade de pana la o luna. Ele pot fi pentru o decada, o
saptamana, o zi, o ora. Sunt foarte detaliate si au un caracter obligatoriu de indeplinit. Se
caracterizeza printr-un grad ridicat de certitudine.
Planificarea ca funcţie a procesului de conducere e tratată de Taylor ca un rezultat al diviziunii
muncii – intelectuale şi fizice. In cartea sa „Principiile conducerii ştiinţifice” (1911) el scria: între
lucrători şi conducător există diviziunea muncii şi a răspunderii. Conducătorul îndeplineşte lucrul
pentru care este mai pregătit, decât muncitorii care vor lucra mai efectiv, productiv dacă lucrul lor va
fi din timp planificat de către conducător.”

B.Organizarea
Organizarea ca functie manageriala, desemneaza ansamblul proceselor de management prin
intermediul carora se stabilesc si se delimiteaza procesele de munca fizica si intelectuala,
componentele lor ( operatii, miscari, lucrari, sarcini, timp, etc) precum si gruparea acestora pe
posturi, formatii de munca, compartimente si repartizarea personalului corespunzator anumitor
criterii economice, tehnice si sociale, in vederea realizarii in cat mai bune conditii a obiectivelor
previzionate.
Ca functie principala a procesului managerial, organizarea are scopul de a grupa oamenii, de
a aranja sarcinile si activitatile si de a stabili legaturile necesare pentru dirijarea tuturor eforturilor
intr-o singura directie. Prin aceasta functie, se inventariaza activitatile de diferite naturi, ale unitatii

4
care sunt necesare pentru realizarea obiectivelor ei, se aranjeaza si se ordoneaza pe grupe de activitati
si se repartizeaza pe compartmente, formatiuni si oameni. Necesitatea organizarii si conducerii
muncii intr-o organizatie ( unitatile de politie ) a devenit o problema stringenta pe masura ce
activitatile au devenit mai complexe si au antrenat un numar tot mai mare de oameni.
Activitatea profesionala presupune asocierea, bazata pe munca in echipa si pe o anumita
planificare si organizare a acesteia. Asocierea oamenilor ridica doua probleme:
-cine executa munca?
-cine conduce munca?.
Ca atribut al managementului, organizarea inseamna folosirea judicioasa a resurselor umane,
materiale, financiare in rezolvarea unor probleme concrete, iar utilizarea lor eficienta duce la
stabilirea unor raporturi si proportii juste intre toate categoriile de resurse. Organizarea presupune o
corelare a activitatilor dintr-o unitate, adica o imbinare a mai multor elemente:
– mijloace;
– obiective ale muncii;
– forta de munca pentru realizarea scopului propus.
Organizarea vizeaza actiunile de creare a structurii care va permite realizarea obiectivelor si
actiunilor de coordonare efectiva a resurselor catre manager.
Ca functie a managementului, organizarea inseamna elaborarea de structuri si metode de
actiune, adoptarea si exploatarea efectiva a acestora in actiune, iar ca atribut al managementului
inseamna folosirea judicioasa a resurselor umane si materiale pentru rezolvarea unor probleme
concrete.
Organizarea este partea cea mai vizibila a oricarei organizatii. Ca functie a managementului
organizarea vizeaza cinci aspecte:
– organizarea structural;
– organizarea procesuala;
– organizarea muncii individuale;
– organizarea muncii collective;
– organizarea conducerii.

C. Coordonarea
Reprezinta un ansamblu de actiuni prin care managerul directioneaza, conjuga si armonizeaza
actiunile mai multor sectoare de activitate sau oameni angrenati in indeplinirea acelorasi sarcini,
misiuni, actiuni pentru a rezolva in mod operativ neconcordantele aparute in procesul muncii, de a
aplana eventualele conflicte sau neintelegeri aparute pe parcurs intre factorii de executie. Actiunea de
coordonare a managerului are menirea de a asigura adaptarea organizatiei la conditiile existente in
fiecare moment al evolutiei sale, coordonarea fiind necesara datorita puternicelor influente pe care le

5
resimte organizatia atat din interior cat si din exterior datorita mutatiilor dinamicii si complexitatii
situatiei operative.
Prin coordonare se asigura sincronizarea actiunilor managerilor a deciziilor emise de manageri la
diferite niveluri, a actiunilor intregului personal al unitatii in vederea desfasurarii unor activitati
eficiente capabile sa contribuie la realizarea obiectivelor prestabilite. Coordonarea reprezinta de
asemeni procesul prin care un manager creeaza si mentine armonia intre activitatile, oamenii si
compartimentele de munca pe care le conduce, in conditiile unui mediu ce se afla in continua
schimbare pentru a realiza obiectivele stabilite.
Activitati specifice coordonarii.
Armonizarea este asigurarea sincronizarii intre toate actiunile unitatii in scopul de a usura
functionarea si succesul ei.
In functionarea oricarei unitati este nevoie de armonizarea desfasurarii activitatilor – individuale si
colective; nevoia de armonizare a elementelor porneste de la faptul ca obiectivele individuale trebuie
puse de acord cu cele ale compartimentului si ale unitatii.
Sincronizarea este ansamblul de transformari asupra evolutiei in timp a unui fenomen astfel incat
sa-si reglementeze functionarea in mod automat, in ritmul unui alt sistem cu care se gaseste in
interactiune.
Echilibrul este de o importanta deosebita pentru conducerea tuturor domeniilor, nivelurilor, si
sistemelor. Managerul ( comandantul ) coordonand activitatea unitatii sale trebuie sa urmareasca
corelarea deciziilor, pe de o parte, iar pe de alta parte, sa se preocupe de mentinerea echilibrului; este
necesar sa asigure atat echilibrul dinamic al sistemului condus, cat si permanenta lui dezvoltare si
perfectionare.
Proportionalitatea consta intr-un sistem de corelatii sau proportii, obiectiv determinate, in care
se reflecta laturile interne ale sistemului.
Ordonarea semnifica dispunerea elementelor unui sistem intr-o schema de relatii care ii
potenteaza capacitatile functionale.
Conlucrarea este actiunea diferitelor sisteme ( subsisteme, compartimente) sau parti ale acestora
ca si actiunile individual umane in scopul realizarii obiectivelor cu eforturi minime.
Cooperarea consta in conjugarea eforturilor mai multor subsisteme (compartimente) pentru
infaptuirea unor obiective sau realizarea unor probleme complexe de interes comun, fiind activitatea
in comun a mai multor oameni in acelasi proces de munca, sau procese de munca diferite, insa legate
intre ele.
Colaborarea consta in conjugarea eforturilor pentru solutionarea unor anumite probleme de
interes comun, in scopul de a obtine progrese in domenii in care eforturile proprii nu sunt suficiente.

6
 Coeziunea exprima raporturi de imbinare, solidaritate si unitate intre membrii unei colectivitati.
Prin ea se asigura echilibrul si solidaritatea intregii unitati intre activitatile si grupurile umane din
diferite compartimente ale unitatii.
Convergenta semnifica un anumit tip de legaturi eterogene, neintegrate. Prin convergenta se
identifica impreuna telurile comune si se determina domeniile de responsabilitate majora a
indivizilor.

D. Motivarea
Functia de antrenare. Antrenarea constă în influenţarea membrilor instituţiei publice de către
managerul public astfel încât să participe eficace la realizarea scopurilor ei. În cadrul funcţiei de
antrenare identificăm două momente: comanda, motivarea.
Prin comandă, managerul exercită influenţa directă asupra subordonaţilor, în virtutea autorităţii cu
care a fost investit, antrenându-i la realizarea sarcinilor ce le revin. Realizarea antrenarii prin
intermediul comenzii presupune: - formularea unor dispoziţii clare, simple şi directe; - îmbinarea
corectă a stimulării materiale cu stimularea morală; - evaluarea corespunzătoare a capacităţii
personalului şi a concordanţei cu sarcinile delegate; promovarea unei discipline reale în muncă; -
implicarea efectivă în activitatea de ridicare a gradului de conştientizare, - subordonaţilor în
realizarea sarcinilor primite.

Al doilea moment în realizarea funcţiei de antrenare îl constituie motivarea angajaţilor în

realizarea obiectivelor prestabilite. Motivarea angajaţilor unei instituţii publice se bazează mai mult
pe o filosofie managerială decât pe aplicarea unei tehnici. Un manager de succes va crea un climat
în care salariaţii pot aplica ei înşişi întreaga energie şi voinţă pentru realizarea cu eficienţă a
obiectivelor serviciului public. El este conştient de faptul că iniţiativa, loialitatea, devotamentul nu
pot fi cumpărate, ci trebuie să fie câştigate.
Motivarea reprezintă modalitatea prin care se armonizează satisfacerea necesităţilor şi
intereselor individuale ale salariaţilor cu realizarea obiectivelor instituţiei. Ea este practic o expresie
a faptului că la baza condiţiei u la baza condiţiei umane se află întotdeauna un ansamblu de nevoi
73 (trebuinţe, intenţii, idealuri etc.) care susţin realizarea anumitor acţiuni, fapte sau comportamente
şi adoptarea anumitor atitudini. Motivarea porneşte de la trebuinţe. După cum se ştie trebuinţele
sunt de mai multe feluri, iar satisfacerea lor motiveaza în mod diferit participarea la muncă a
membrilor unei colectivităţi. În concepţia lui Abraham Maslow, nevoile manifestate de om sunt
grupate pe cinci categorii şi anume: - fiziologice (fundamentale), - de securitate, de afecţiune, - de
stimă, - de autorealizare (a fi ce eşti capabil să fi).
Motivarea poate fi:
- pozitivă: se bazează pe amplificarea satisfacţiilor personalului;
7
- negativă: se bazează pe ameninţarea personalului cu reducerea satisfacţiilor dacă nu realizează
obiectivele şi sarcinile repartizate.

Procesul motivării trebuie să îndeplinească următoarele caracteristici:

1. să fie complex – utilizarea combinată a stimulentelor materiale şi morale.
2. să fie diferenţiat – prin luarea în considerare a caracteristicilor fiecărei persoane şi a fiecărui loc
de muncă;
3. să fie gradual – să satisfacă succesiv necesităţile personalului în strânsă corelaţie cu aportul său.

E.Controlul

Controlul reprezinta ansamblul proceselor prin care performantele unitatii, subsistemele si

componentele acesteia sunt masurate si comparate cu obiectivele si standardele stabilite initial in
vederea eliminarii eventualelor deficiente, disfunctii, abateri, nerealizari constatate si generalizarea
experientelor pozitive.
Specificitatea functionarii controlului consta, in faptul ca el trebuie sa se exercite in mod
curent, sa fie operativ, sa aiba un caracter obiectiv si sa se desfasoare imediat dupa adoptarea
deciziilor si hotararilor. Rolul lui este acela de a dirija activitatea unitatilor in ansamblul lor, ca si a
fiecarui om spre realizarea obiectivelor prestabilite. Cea mai importanta functie a controlului este
aceea de a sesiza permanent daca performantele profesionale sunt sau nu la nivelul asteptarilor.
Actiunea de control trebuie sa nu se limiteze numai la evaluarea rezultatelor in raport cu obiectivele
si normele stabilite ci sa contribuie la prevenirea tendintelor si fenomenelor care necesita luarea
unor decizii de corectie.
8
 Controlul trebuie sa fie in masura sa sesizeze abaterile intr-un termen cat mai apropiat de
momentul producerii lor, declansand rapid reactiile de corectie ce se impun.
De asemenea, sa actioneze nu numai pentru sesizarea abaterilor si corectarea lor ci, in primul
rand, pentru prevenirea acestora. Cu alte cuvinte sistemul de control trebuie sa actioneze la stimulii
interni si externi, sa-i compare cu un complex de norme, considerate a fi sarcinile sau obiectivele ce
caracterizeaza activitatea unitatii.
Din perspectiva managementului, controlul nu se mai limiteaza numai la actiuni de constatare
si deci la declansarea corectiei ce se impune ci el are in vedere prevenirea abaterilor, a
disfunctionalitatilor. Aceasta latura a controlului, cea preventiva se impune din ce in ce mai mult in
practica conducerii in conditiile in care cele doua laturi trebuie sa se imbine.
Controlul este etapa care incheie ciclul managerial si are ca functii :
– informativ-evaluativa;
– de indrumare;
– de sprijin;
– corectiva;
– sanctionatorie-recompensatorie.