Tipologia organizaţiilor

O imagine mai detaliată asupra organizaţiilor se obţine prin clasificarea acestora.

Cea mai simplă şi mai sugestivă clasificare a organizaţiilor are în vedere gradul lor
de structurare. Sub acest unghi, formele de organizare se împart în două mari tipuri:
informale şi formale. Trebuie precizat de la început că:
- practic sunt greu de depistat forme pure, informale sau formale, ale organizaţiilor,
fiecare organizaţie cuprinzând, în proporţii variabile, ambele forme de organizare;
- este mai judicios să vorbim despre şi să analizăm distinct planul informal şi
planul formal al unei organizaţii.
Planul informal al unei organizaţii se alcătuieşte din relaţiile spontane, nedefinite
sau slab definite dintre membrii acesteia. Normele, regulile organizaţiei sunt acceptate
spontan şi tocmai prin aceasta, nefiind impuse, acceptarea este intensă, gradul de adeziune
fiind ridicat. În chip similar, membrii organizaţiei pot accepta un lider (conducător)
informal, altul decât cel oficial, formal, care întruneşte o lungă adeziune prin autoritatea sa
profesională, prin prestigiul moral, prin capacitatea de a stabili relaţii stimulative, adecvate
cu colegii săi.
Dincolo de planul informal, existent în orice organizaţie, organizaţiile care se
apropie de tipul informal sunt depistabile în activităţi de factura grupurilor de prieteni, o
serie de activităţi ad-hoc etc; acestea sunt, însă, slab structurate, nefiind propriu-zis
organizaţii.
Planul formal al organizaţiei vizează structura oficială a acesteia, clar definită prin
descrierea normelor de construire şi de comportament, a rolurilor şi relaţiilor dintre
membrii organizaţiei (de putere, autoritate şi responsabilitate), prin indicarea liderilor, a
ierarhiei, prin precizarea condiţiilor de acces, de evoluţie şi de ieşire din organizaţie.
Dincolo de planul formal, existent în orice organizaţie, organizaţiile care se apropie
cel mai mult de tipul formal sunt cele birocratice.
Planul informal este subsumat şi poate fi utilizat pentru consolidarea şi evoluţia
pozitivă a planului formal, deoarece:
- facilitează realizarea scopului organizaţional prin adeziunea sporită a
membrilor organizaţiei;
- determină un climat organizaţional sănătos, cooperant;
- oferă liderilor organizaţiei elemente de control, de feed-back asupra stării reale a
organizaţiei.
Alte modalităţi de clasificare au în vedere scopul, beneficiul activităţii sau natura
comportamentului membrilor organizaţiilor. Astfel, în peisajul literaturii americane de
profil, se identifică cinci tipuri diferite de organizaţii caracteristice societăţii contemporane
şi încearcă diferenţierea pe baza scopului general al fiecăruia:
a. asociaţiile voluntare, de tipul celor religioase, ştiinţifice, etc;
b. organizaţii militare;
c. organizaţii filantropice (de binefacere), spirituale, asociaţii de asistenţă socială;
d. organizaţii de tip corporaţii (organizaţii industriale, financiare etc);
e. organizaţii de afaceri familiale: micile afaceri, dar şi Mafia.
Tot în S.U.A., se operează cu o schemă de clasificare pe principiul “cine beneficiază
de activitatea organizaţională specifică” şi propun următoarele patru tipuri:
 a. organizaţii de beneficiu mutual, al căror prin beneficiar sunt membrii şi cei
înscrişi care deţin un rang. Aici include: partidele politice, sindicatele, cluburile etc;
b. organizaţiile de afaceri, care au ca prin beneficiar proprietarii şi managerii şi
cuprind firmele industriale, băncile, companiile de asigurări, magazinele de vânzări cu
ridicata şi cu amănuntul;
c. organizaţii care realizează servicii şi au ca prim beneficiar clienţii; în această
categorie autorii exemplifică agenţiile de plasare a forţei de muncă; spitalele, şcolile,
societăţile de ajutor, clinicile de sănătate mintală;
d. organizaţiile publice de care beneficiază marele public, aici fiind incluse, spre
exemplificare, statistica la nivel statal, serviciile militare, departamentele poliţiei şi
pompierilor, Garda Naţională.
În acelaşi timp, se poate observa că organizaţiile se deosebesc între ele şi prin
numărul de niveluri existente în interiorul lor. Această deosebire duce la construirea de
“organizaţii scunde” şi “înalte”. Cu cât este structurată pe mai multe niveluri intermediare
între veriga de bază şi nivelul de conducere, cu atât organizaţia este mai “înaltă”. De aici
rezultă o serie de repercusiuni privind întreaga structură organizaţională.
Amitai Etzioni realizează o clasificare a organizaţiilor bazându-se pe natura
comportamentului conformist, de conformare la scopurile şi specificul organizaţiei.
Conformismul, consideră autorul, este un element major de relaţionare între cei care deţin
puterea şi cei asupra cărora ei o exercită. Cei care au puterea pot exercita autoritatea asupra
subordonaţilor prin coerciţie, recompensă şi mijloace normative. Astfel, membrii
organizaţiei adoptă un comportament, fie prin coerciţie, fie pentru că vor fi recompensaţi,
fie că acesta este considerat ca fiind regulamentar.
Considerând trei tipuri de putere: coercitivă, remunerativă şi normativă, A. Etzioni
realizează o clasificare a organizaţiilor după tipurile de confruntare şi stabileşte trei tipuri
de structuri duale (între conducători şi conduşi) în interiorul organizaţiei:
a. organizaţii coercitive, precum lagărele de concentrare, închisorile, ospiciile,
lagărele de prizonieri de război, lagărele de muncă forţată, uniunile coercitive;
b. organizaţiile utilitare – în care sunt incluse întreprinderile industriale, institutele
de cercetare, uniunile de afaceri, organizaţiile fermierilor, organizaţiile militare în timp de
pace;
c. organizaţii normative, cum sunt organizaţiile religioase, organizaţiile politico-
ideologice, spitalele, colegiile şi universităţile, asociaţiile voluntare, şcolile, organizaţiile
profesionale.
Structurile duale se stabilesc în următoarele combinaţii:
a. Normativ-coercitive, cum sunt unităţile de luptă;
b. Utilitar-normative, aici fiind inclusă majoritatea organizaţiilor;
c. Utilitar-coercitive – exploatările agricole şi industriale tradiţionale.
Clasificarea organizaţiilor permite înţelegerea acestora drept condiţie a integrării
indivizilor în organizaţii şi a funcţionării lor eficiente.
 forma de organizare – publice/private;guvernamentale/nonguvernamentale
 scopul principal declarat – profit/nonprofit
 tip de producţie – unicat, serie mică, serie mare, producţie de masă
 dimensiune – mici, medii, mari
 importanţă/impact – locale/regionale, naţionale, multinaţionale, globale