Tema: Organizarea şi structurile

organizatorice de management

1. Definirea organizării ca proces de diviziune a muncii

2. Funcţiunile unei întreprinderi
3. Structurile organizatorice : definire şi componente
4.Tipurile structurilor organizatorice de management
1. Definirea organizării ca proces de
diviziune a muncii
 Organizarea constă în stabilirea cadrului organizatoric care să
permită desfăşurarea activităţii în condiţii de eficienţă şi
profitabilitate.
 Procesul de organizare constă în gruparea activităţilor necesare
pentru îndeplinirea obiectivelor unei firme şi atribuire fiecărei
grupe unui manager, care are autoritatea necesară pentru
orientarea, antrenarea şi coordonarea oamenilor ce realizează
aceste activităţi.
 Raţiunea de a fi a organizării derivă din necesitatea stabilirii
ierarhiilor şi a autorităţii necesare îndeplinirii obiectivelor.
 A organiza activitatea unei firme însemnă, înainte de toate, a
realiza o diviziune a muncii, atît pe verticală, cît şi pe orizontală.
Diviziunea verticală a
muncii presupune stabilirea
ierarhiilor, a liniilor de atoritate,
precum şi a fluxului de
comunicaţii din interiorul
organizaţiei.
Autoritatea este instrumentul prin care un manager este
abilitat să-şi exercite libertatea de acţiune în scopul
realizării condiţiilor necesare pentru obţinerea unor
rezultate în concordanţă cu obiectivele firmei. Cu cît
autoritatea este mai corect şi mai precis definită, cu atît
va fi mai clară
responsabilitatea
luării
deciziilor şi cu atît
vor fi mai eficiente
mijloacele de comunicare
şi sistemul
motivaţional.
 Delegarea

Delegarea - Procesul de atribuire de către un

manager, pe o perioadă limitată, a unora dintre
sarcinile sale, unui subordonat, împreună cu
competenţele şi responsabilităţile aferente.
Există 5 principii de delegare a
împuternicirilor:

1) diapazonul de control;
2) răspunderii fixe;
3) corespunderii drepturilor şi
obligaţiunilor;
4) transmiterea răspunderii la nivelul cel
mai jos al scării ierarhice;
5) dării de seamă.
1) Principiul diapazonului de control - pentru fiecare conducător există o
limită optimă a numărului de subalterni care direct se supun lui.

2) Principiul răspunderii fixe - exacte. Delegarea împuternicirilor nu-l

lipseşte pe conducător de răspundere - în caz când subalternul nu a ştiut să
folosească corect drepturile transmise, răspund ambii.

3) Principiul corespunderii drepturilor şi obligaţiunilor. Volumul

drepturilor delegate subalternului trebuie să corespundă optimal volumului de
obligaţii delegate în acelaşi timp.

4) Principiul transmiterii răspunderii - orice însărcinare trebuie să fie

transmisă subalternului numai în cazul când conducătorul este convins, că
subalternul este în stare s-o execute. în acelaşi timp, conducătorul, pornind de
la însemnătatea problemei, trebuie să se orienteze just - cărui subaltern să-i
transmită răspunderea

5) Principiul dării de seamă. În caz când subalternul nu poate să

îndeplinească la timp, calitativ însărcinarea, el e dator să raporteze despre
Diviziunea orizontală
a muncii porneşte
de la faptul că munca
specializată este mai eficientă,
realizăndu-se prin separarea
activităţilor şi gruparea lor în
posturi şi departamente.
2. Funcţiunile unei întreprinderi
Un rol important în organizarea inei întreprinderi
revine ansamblului de procese de muncă fizică şi
intelectuală ce se desfăşoară în cadrul acesteia,
care poartă denumirea de organizare procesuală.
Organizarea procesuală
constă în descompunerea
proceselor de muncă fizică
şi intelectuală în elemente
componenete (operaţii, timpi, mişcări etc.)
 Componentele organizării procesuale
 Funcţiunea – ansamblul activităţilor omogene şi/sau complimentare
desfăşurate de personal de o anumită specialitate, folosind metode şi tehnici
specifice, cu scopul realizării obiectivelor derivate de gr. I
 Activitatea - ansamblul atribuţiilor omogene ce se îndeplinesc de personal ce
posedă cunoştinţe de specialitate, dintr-un anumit domeniu mai restrîns, cu
scopul îndeplinirii obiectivelor derivate de gr. II
 Atribuţia – ansamblul sarcinilor executate periodic de personal cu cunoştinţe
specifice unui domeniu restrîns, care contribuie la realizarea unui obiectiv
specific.
 Sarcina – o componentă de bază a unui proces de muncă complex sau un
proces de muncă simplu, desfăşurat cu scopul realizării unui obiectiv
individual.
Conţinutul funcţiunilor organizaţiei
În cadrul organizaţiilor,
funcţiunile nu reprezintă aceeaşi
intensitate de manifestare în
fiecare etapă de dezvoltare a
acestora. Realizarea obiectivelor Funcţiu
stabilite pentru o anumită nile
întrepri
perioadă depinde de nderii
manifestarea în strînsă
interdependenţă a tuturor
funcţiunilor sale, evident cu
intensităţi diferite, în raport de
etapa de dezvoltare a organizaţiei
şi de natura obiectivelor stabilite.
Funcţiunea comercială – cuprinde activităţile
menite să contribuie la realizarea obiectivelor din
domeniul stabilirii legăturilor organizaţiei cu mediul
ambiant extern în vederea procurării mijloacelor
necesare şi desfacerii produselor, serviciilor şi
lucrărilor care fac obiectul de bază al acesteia.
activităţi
Aprovizionarea
tehnico – materială

Funcţiunea comercială Vînzare

Marketing
Funcţiunea de cercetare – dezvoltare –
ansamblul activităţilor care se desfăşoară în cadrul
organizaţiei în vederea realizării obiectivelor din
domeniul producerii de noi idei şi transformării
ideilor în noutăţi utile în viitor
activităţi
Activităţi de previzionare
a funcţionării şi dezvoltării firmei

Funcţiunea de
cercetare – dezvoltare Activităţi de concepţie tehnică

Activitatea de organizare
Funcţiunea de producţie – ansamblul activităţilor
de bază , auxiliare şi de servire, prin care se realizează
obiectivele din domeniul fabricării produselor, elaborării
lucrărilor şi prestării serviciilor în cadrul organizaţiei.
activităţi
Fabricaţia

Contolul tehnic de calitate

Funcţiunea de producţie
Întreţinerea şi reparaţia
utilajului

Producţia auxiliară
Funcţiunea financiar – contabilă - ansamblul
activităţilor prin care se realizează obiectivele privind
obţinerea şi folosirea mijloacelor financiare necesare
organizaţiei, precum şi înregistrarea şi evidenţa în
expresie valorică a fenomenelor economice din cadrul
acesteia.
activităţi
Financiară

Funcţiunea financiar – contabilă

Contabilă
Funcţiunea de personal - ansamblul activităţilor
desfăşurate în cadrul organizaţiei pentru realizarea
obiectivelor din domeniul asigurării şi dezvoltării
potenţialului uman necesar . activităţi

Planificarea
Recrutarea
Funcţiunea de personal Selecţia
Încadrarea
Formarea
Perfecţionarea ş.a
 3. Structurile organizatorice : definire şi
componente
Structura organizatorică se defineşte ca ansamblul
persoanelor, al subdiviziunilor organizatorice şi al
relaţiilor acestora astfel constituite şi reglementate,
încît să asigure premisele organizatorice necesare
obţinerii performanţelor dorite.
 Componentele structurii organizatorice:
Postul – este alcătuit din ansamblul obiectivelor,
sarcinilor de muncă, a autorităţii şi responsabilităţilor
desemnate pe anumite perioade fiecărei persoane din
organizaţie.
Obiectivele postului – definirea calitativă şi cantitativă a scopurilor avute în vedere
la crearea acestuia. Pentru realizarea obiectivelor titularului postului îi sunt conferite
anumite sarcini, autoritate şi responsabilitate.
Sarcina – o acţiune clar formulată, vizînd un proces de muncă simplă sau o
componentă a unui proces complex, efectuată de o singură persoană.
Autoritatea - este definită de limitele de competenţă, în cadrul cărora titularul
postului are dreptul să acţioneze pentru îndeplinirea atribuţiilor, în scopul
îndeplinirii obiectivelor individuale.
Responsabilitatea - obligaţia titularului postului de a realiza obiectivele şi de a
îndeplini sarcinile

postul
Triunghiul de aur al managementului

co
tă ţ

m
i
bil

pe
a

te
ns

nţ
po

ă
s

obiective
re

sarcini
Funcţia – factorul de generalizare al unor posturi
asemănătoare din punct de vedere al ariei de
cuprindere a autorităţii şi responsabilităţii
Compartimentul – ansamblul persoanelor care
desfăşoară activităţi omogene şi/sau complimentare în
vederea realizării acelorași obiective derivate şi
subordonate nemijlocit unui manager.
Relaţiile organizatorice – ansamblul legăturilor care se
stabilesc între componentele structurii, instituite prin
reglementări oficiale.
Nivelurile ierarhice – ansamblul subdiviziunilor
organizatorice plasate pe linii orizontale, la aceeaşi
distanţă faţă de managementul de vîrf al organizaţiei.

Manager
superior

Şef Şef Şef

departament departament departament
comercial producere financiar
Ponderea ierarhică – numărul de persoane aflate în
directa subordonare aunui manager.
4.Tipurile structurilor organizatorice de
management
Structura ierarhică. Este o structura simplă, clară, directă
cu un număr redus de compartimente, predominante fiind
cele cu caracter operaţional. Esenţial pentru acest tip de
structură este faptul că la orice nivel ierarhic un
subordonat primeşte dispoziţii de la un singur șef în fața
căruia răspunde pentru întreaga sa activitate. Experiența
acestui mod de subordonare determină
comunicații exclusiv verticale, de-a lungul liniilor ierarhice;
proprietar
comunicațiile se realizează prin
Operaţiuni
contacte directe intre vînzări
conducatori și executanți.
Muncitor Vînzător 1 Vînzător 2
Structura funcţională - la fiecare nivel ierarhic sarcinile sunt
divizate între compartimente specializate, acestea avînd
în domeniul lor autoritate deplină asupra nivelurilor ierarhice
inferioare. Executanţii primesc dispoziţii atît de la şefii
ierarhici, cît şi de la şefii compartimentelor funcţionale, în faţa
cărora răspund deopotrivă, în aceste condiţii se diluează
considerabil responsabilităţile şi apar frecvent conflicte de
competenţă între conducatorii specializaţi.
Structura ierarhic-funcţională
prevede existenţa atît a unor compartimente ierarhice,
caracterizate prin posibilitatea de a da ordine şi
dispoziţii denumite line, cît şi compartimente
funcţionale, denumite state
majore sau staff, care ajută liniile ierarhice sub
diferite forme, neavand autoritatea de a emite ordine şi
dispoziţii.
Succes