Optimizarea calității în sistemele industriale - Dumitru Țucu 1

C3
1.3.4. Factori de influenţă asupra întreprinderii

Din analiza de pănă acum a rezultat că activitatea sistemului

întreprindere este influenţată substanțial de un mediu intern și extern, care
este deosebit de dinamic, ca urmare a schimbărilor ce intervin,
determinate, în principal, de rata ridicată a progresului ştiinţifico-tehnic şi
de globalizarea economiei, dar și de alte condiții locale și/sau regionale.
Factorii interni sunt cei aflați la îndemâna organizației, asupra lor
putându-se exercita o influență majoră din partea managementului
întrprinderii pentru îndeplinirea obiectivelor propuse, cu restricția
respectării prevederilor legale și normative.
Relația cu factorii externi este mai dificilă, deoarece influența
întreprinderii este nulă, minimă sau limitată, în raport cu dimensiunea,
forța și capacitatea întreprinderii.
În ce privește exercitarea influenţei factorilor externi asupra
activităţii întreprinderii, aceasta se manifestă în următoarele moduri
principiale:
- prin acţiune directă (costuri de achiziţie, avantaje ale unor
servicii, parametri tehnici etc.);
- indirect, prin crearea cadrului economic, tehnologic, social,
politic, demografic şi cultural al întreprinderii.
Se prezintă în continuare câţiva factori externi, consideraţi
principali, care au o influenţă majoră asupra întreprinderii, integral sau
asupra unor componente (dimensiuni), ale acesteia1:
1. „Factorii economici, care includ ansamblul elementelor de
natură economică din mediul extern al întreprinderii, care
acţionează semnificativ asupra activităţii intreprinderii (piaţa
internă şi internaţională, puterea de cumpărare a populaţiei,
potenţialul financiar al economiei, ritmul de dezvoltare
economică a ţării sau regiunii geografice, ansamblul pârghiilor
economico-financiare promovate etc.);
2. Factorii tehnici şi tehnologici (nivelul tehnic al utilajelor şi
instalaţiilor, tehnologiile furnizate, licenţele cumpărate de
intreprindere, nivelul de dezvoltare a cercetărilor interne ale

1
Idem 3
2 Dumitru Țucu

intreprinderii, capacitatea de inovare a laboratoarelor proprii

etc.);
3. Factorii de mediu natural înconjurător (generează legătura
intreprinderii cu complexul teritorial şi ambiental, îmbinând
elementele de relief, structură geologică, resursele de subsol,
apele şi condiţiile de climă, solul, vegetaţia, fauna, dar şi alte
condiţii care ţin de încălzirea globală, aerul şi calitatea acestuia,
calitatea altor factori etc.);
4. Factorii de management (sistemul economic de organizare al
intreprinderii şi economiei generat de ansamblul sistemului
social, mecanismele de programare şi control pentru sistemele
din care face parte intreprinderea, curente de cultură managerială
etc.);
5. Factorii politici (strategia şi politica economică a unei ţări,
politici internaţionale, regionale sau globale, politica externă a
ţării, politicile altor state, politicile organismelor internaţionale
(nu doar a celor economice);

CLIENŢII

INSTITUŢIILE STATULUI MASS-MEDIA

BĂNCILE
CONCURENŢA INTREPRINDEREA
ASOCIAŢII COMERCIALE

SOCIETĂŢI DE ASIGURĂRI CAMERE DE COMERŢ

FURNIZORII

Fig.1.4 Interacţiunile întreprinderii

 Optimizarea calității în sistemele industriale - Dumitru Țucu 3

6. Factorii juridici (ansamblul normelor şi reglementărilor

juridice, care definesc sau influenţează activitatea
intreprinderilor: legi, hotărâri de Guvern, ordine ale miniştrilor,
decizii ale prefecturilor sau primarilor, hotărâri ale organelor
alese ale administaţei publice locale);
7. Factori demografici (numărul de locuitori, structura populaţiei
pe sexe şi vârstă, durata medie de viaţă, natalitatea, mortalitatea,
populaţia ocupată şi populaţia activă, ponderea acestora în totalul
populaţiei unei ţări etc.);
8. Factori socio-culturali (totalitatea elementelor de natură socio-
culturală situate în mediul extern: structura socială a populaţiei
unei ţări, învăţământul, ocrotirea sănătăţii, cultura şi mentalitatea
naţională, ştiinţa, educaţia etc.)”.
Acțiunea acestor factori și rezultatul asupra întreprinderii este
infleunțat de principalele entităţi externe concrete cu care inteprinderea
interacţionează.
În figura 1.4 sunt prezentate aceste entități, a căror descriere se face
în continuare2.
- „Clienţii, reprezintă beneficiarii activităţii întreprinderii şi
influenţează prin poziţia faţă de posibilităţile intreprinderii şi prin
modul lor general de a gândi şi acţiona;
- Furnizorii, sunt parteneri ai intreprinderii de la care se face
aprovizionarea cu materii prime, materiale, combustibili, energie,
servicii etc.;
- Concurenţa, directă sau indirectă (după cum întreprinderile
concurente vând acelaşi produs sau un produs similar cu al
intreprinderii de referinţă sau un produs total diferit, dar destinat
aceleiaşi grupe de cumpărători pentru a satisface aceeaşi nevoie (produs
de substituţie)); sunt caracterizate de structura şi intensitatea
concurenţei, cauzele succesului de piaţă, şansele reale de conservare a
status quo-ului pe piaţă;
- Băncile, care au rol de finanţare, dar şi de informare, consultanţă
şi servicii, prin rapoarte asupra tendinţelor de piaţă, starea comercială şi
solvabilitatea intreprinderilor, credite, plăţi, cursuri de schimb etc.;

2
Idem 3
 4 Dumitru Țucu

- Camerele de comerţ, industrie şi camerele agricole sunt

formule asociative de reprezentare a intereselor mai multor
intreprinderi membre sau ale tuturor;
- Societăţile de asigurări, sunt entităţi care asigură protecţie
pentru imobile sau afaceri la deteriora prin cauze naturale, involuntare,
oferind despăgubiri potrivit unui cadru legal specific;
- Mass-media, este abordată ca având un dublu rol: pe de-o parte
de a prezenta activitatea intreprinderii şi produsele acesteia la cererea
întreprinderii producătoare sau distribuitoare (reclamă), iar pe de altă
parte, ca factor pentru informarea cetăţenilor cu alte tipuri de probleme
(publicitate).
- Instituţiile statului, ale autorităţilor publice centrale şi locale
sunt organizate şi îşi desfăşoară activitatea pe o baza legislativă
specifică, de exemplu: camerele de muncă, administraţii financiare, alte
direcţii deconcentrate în teritoriu, primării, prefecturi, consilii locale
etc.;
- Asociaţiile comerciale, sunt organisme neguvernamentale, care
reprezintă interesele intreprinderilor, de regulă, dintr-un domeniu
anume (ex. Asociaţia Agricultorilor Privaţi din Timiş, Asociaţia
Crescătorilor de Păsări etc)”.
Dintre factorii proveniţi din mediul intern care infleunțează
activitatea întreprinderii se pot preciza: managementul, strategia, finanțele,
sistemul informațional, sistemele tehnologice (tehnologii, echipamente,
SDV, instalații etc.) și de producție, resursele umane, cultura
organizațională etc.
Într-o abordare după criteriul natură şi obiectiv se pot introduce două
categorii importante şi esenţiale pentru activitatea întreprinderii, categorii
care integrează funcțional o parte dintre factorii interni: grupurile de
interese şi sursele şi utilizările de fonduri.
Ca și relație directă se poate constata că prima categorie este
responsabilă pentru decizia privind generarea şi consumul celei de-a doua
categorii, activitate ce constituie în esenţă „viaţa unei întreprinderi”.
Grupurile de interese3 reprezintă „entităţi cu caracter complex care
exercită o influenţă potenţial semnificativă asupra activităţii
intreprinderii”.

3
Ţucu Dumitru – Economia întreprinderii, Ed.Orizonturi Universitare, Timişoara 2010
 Optimizarea calității în sistemele industriale - Dumitru Țucu 5

Se poate observa din contabilitate intreprinderii că deși aceasta este

o entitate care are identitate proprie, separată de cea a proprietarilor
(asociați, acţionari sau deţinători ai părţilor sociale), în realitate oamenii
sunt arhitecţii organizaţiei şi, totodată, agenţii proceselor care se
desfăşoară în cadrul ei, afacerile fiind prin esența lor un mecanism al
societăţii umane.
Din această perspectivă, oamenii constituie grupuri de interese, de
regulă financiare (și/sau de putere), care exercită permanent presiuni
asupra întreprinderii.
În tabelul 1.1 se propune o prezentare a principalelor grupuri de
interese dintr/o întreprindere, natura interesului acestora, precum şi sursele
de informaţii accesibile pentru fiecare componentă, corespunzător unei
corelații între organizaţie și interesul respectiv.

Tabelul 1.1. Grupurile de interese dintr-o intreprindere4

GRUPURILE INTERESUL SURSE DE
DE INTERESE PRINCIPAL INFORMAŢII
ANGAJAŢII Venitul şi siguranţa locului Buletine şi publicaţii
de muncă interne, surse informale
MANAGERII Venitul, siguranţa locului Toate sursele
de muncă, asigurarea
resurselor, politica
decizionala, eficienţa
ACŢIONARII Câştigurile prezente şi Conturile contabile
viitoare, siguranţa
CREDITORII Protejarea datoriilor, Rapoarte de credite,
comenzile viitoare certificate de audit
CLIENŢII Prelungirea creditului, Studii privind
siguranţa şi continuitatea achiziţiile/livrările
livrării
CONCURENŢA Găsirea unor etaloane şi Studii comerciale
criterii de referinţă privind grupurile şi
piaţa
GUVERNUL Impozitele, planificarea Toate sursele şi studiile
economică şi socială specifice reglementate

4
Idem 13
 6 Dumitru Țucu

Pentru interpretarea corectă a elementelor din tabelul 1.1 se fac

următoarele precizări și aserțiuni:
- deşi teoretic, în ce priveşte sursele de informaţii, toate grupurile au
acces la rapoartele asupra conturilor şi la prospectele societăţilor
comerciale, în practică fiecare grup caută prin metode specifice, să-şi
protejeze informaţia, fie prin întârzierea difuzării, fie prin ascunderea
acesteia (legală (clasificare), formală (protejare, descentralizare pe nivel
de acces) sau accidentală);
- sunt destul de frecvente situațiile când membri grupurilor de
interese financiare (cu excepţia concurenţei), acţionează în calitate de
furnizori (surse) sau beneficiari ai fondurilor întreprinderii, devenind
competitori interni ale căror interese financiare pot intra în contradicție cu
interesele întreprinderii;
- complexitatea activităţilor şi a necesităţilor coroborate cu presiunea
mediatică şi socială şi evoluţia culturală a individului, fac ca interesul
fiecărui grup (şi chiar al indivizilor din acelaşi grup), să fie dinamic (să se
schimbe în timp);
- aceeaşi factori conduc simultan şi la nevoia ca interesul să fie
abordat în cel puţin trei situaţii de echivalenţă temporală: pe termen lung,
mediu sau scurt, în funcţie de resursele disponibile şi soluţiile privind
utilizarea resurselor financiare sau în natură ale intreprinderii respective,
dar şi de alte tipuri de factori conjuncturali.
O concluzie a acestei prime abordări conduce la nevoia de a analiza
şi a da soluţii privind resursele disponibile şi utilizarea fondurilor băneşti
ale intreprinderii respective
O variantă privind structura generală a surselor (considerate
economic pasive sau datorii) şi utilizărilor (considerate economic active
sau disponibilităţi) este prezentată în tabelul 1.2.
În general, la nivel de principiu, sursele de fonduri arată de unde vin
banii, iar utilizările de fonduri indică activităţile în care sunt folosiţi banii
intreprinderii.
Aparent o condiţie esenţială este viabilitatea întreprinderii, condiţie
ce presupune ca ambele coloane din tabelul 1.2 să se echilibreze după
modelul echilibrului bilanţier.
Echilibrul poate fi static (mai simplu dar irelevant pe termen lung)
sau dinamic (complex, dar relevant pentru perspectiva întreprinderii).
 Optimizarea calității în sistemele industriale - Dumitru Țucu 7

Tabelul 1.2 Sursele şi utilizările fondurilor5

SURSE UTILIZĂRI
O Creditori comerciali Active Brevete, Invenţii,
B necorporale Know how etc.
L Impozite datorate Teren
I Împrumuturi Clădiri
G Ipoteci ACTIVE Utilaje
A Descoperiri de cont FIXE Mijloace de
Ţ (IMOBILIZĂRI) transport
I Creanţe şi împrumuturi Echipament
I Dividende neplatite Materii prime
acţionarilor ACTIVE
CAPITAL Acţiuni ordinare CIRCULANTE Producţie
EMIS ÎN (STOCURI) neterminată
ACŢIUNI Acţiuni Produse finite
preferenţiale
Rezerve INVESTIŢII
DEBITORI COMERCIALI
Profit reţinut (nedistribuit) NUMERAR
TOTAL SURSE (pasive) TOTAL UTILIZĂRI (active)

Sub aspect conceptual economic, sursele de fonduri sunt numite

pasive (reprezintă într-un fel datorii care trebuiesc înapoiate), iar utilizările
fondurilor sunt numite active (elemente în proprietatea întreprinderii,
disponibile pentru exerciţiul de producţie).
Criza financiară a impus apariţia unei varietăţi de surse,
convenţionale sau neconvenţionale, inclusiv întârzierile cu plăţile
salariale.
În mod normal, dacă sunt plătite retroactiv, acestea ar trebui
considerate datorii pe termen scurt, putând fi considerate practic efemere
(în economiile normale), dar sunt cunoscute (în economiile în tranziţie
și/sau în criză), numeroase cazuri când salariile pot fi chiar datorii pe
termen lung (mai mult de un an !!!)).
Sub aspect structural sunt diferite abordări pentru surse şi utilizări.
Astfel, în ce priveşte utilizările (activele), există în literatură diferite
grile de apreciere a activităţii unei organizaţii funcţie de structura
activelor, oferindu-se în continuare un pachet de axiome6:
5
Idem 13
 8 Dumitru Țucu

- „dacă 95 % din activele organizaţiei sunt active fixe, atunci

aceasta este un muzeu;
- dacă 95 % din activele organizaţiei sunt în stocuri, atunci
întreprinderea este un comerciant ambulant sau magazin în local
închiriat;
- dacă 95 % din activele organizaţiei sunt investiţii, atunci
managerul şi/sau acţionarii sunt bancheri sau persoane care
împrumută bani;
- dacă 95 % din activele organizaţiei sunt numerar în casă, atunci
managerul şi/sau acţionarii sunt avari sau prădători de firme;
- dacă 95 % din activele organizaţiei sunt la debitori comerciali,
atunci managerul şi/sau acţionarii nu sunt în toate minţile”.
În cadrul managementului organizaţiei (întreprinderii), o acţiune
importantă înscrisă funcţiunii comerciale este menţinerea unui echilibru în
relaţiile organizaţiei (întreprinderii) cu furnizorii. Într-o astfel de acţiune
un rol important revine specialiştilor în probleme de calitate, care trebuie
să asigure o aprovizionare cu obiecte corespunzătoare şi sigure (materii
prime, materiale, subproduse, servicii etc.), potrivit principiului „just-in-
time”, simultan cu prezervarea valorii acestora (a furnizorilor) de creditori
comerciali ai organizaţiei.
Totodată, se impune ca solicitările managerilor de calitate privind
investițiile în active fixe, chiar dacă au ca argument şi, realmente,
determină îmbunătăţirea rentabilităţii produselor sau proceselor, prin
reducerea pierderilor, să nu fie exagerate, astfel încât să ducă la investiţii
majore, care asigură o calitate deosebită a produselor, dar, prin influența
asupra cash-flow-ului, pot duce la producerea de pierderi sau blocaje
economice şi financiare ale organizaţiei.
O altă dificultate în activitatea managementului este asigurarea unui
echilibru al atitudinii faţă de clienţi, care trebuie să fie fermă, dar, uneori,
tolerantă cu situaţiile deosebite, adică să menţină segmentul debitorilor
comerciali din capitalul circulant (creditul client), la un nivel cât mai
scăzut, fără a pierde clienţii importanţi.
Documentul contabil de sinteză prin care se prezintă bunurile
economice, drepturile şi obligaţiile întreprinderilor (activul şi pasivul
organizaţiei), la încheierea exerciţiului şi care constituie suportul analizei
financiare a costurilor calităţii este bilanţul.

6
Ţucu Dumitru – Economia întreprinderii, Ed.Orizonturi Universitare, Timişoara 2010
 Optimizarea calității în sistemele industriale - Dumitru Țucu 9

Totodată, bilanţul este un document financiar care, deşi oferă puţine

informaţii despre activitatea tehnică a unei întreprinderi, reflectă puterea
financiară, strategia şi tactica unei întreprinderi.
Sub aspect juridic, bilanţul este, în acelaşi timp, documentul oficial
de gestiune a întreprinderii, care trebuie să redea o imagine fidelă, clară şi
completă a patrimoniului, a situaţiei financiare şi a rezultatelor obţinute,
servind ca element de pornire în orice activitate de evaluare a organizaţiei.

1.3.5 Surse de finanțare a întreprinderii

Principala categorie economică utilizată ca sursă de finanțare în

cazul întreprinderii este capitalul.
Relativ la întreprindere, capitalul are o semnificaţie dublă:
- reprezintă principalul suport pentru efectuarea activităţilor
economice ale întreprinderii;
- constituie un criteriu important de evaluare a acesteia.
Sub aspect dinamic, se consideră că la înființare întregul capital al
intreprinderii se identifică prin capitalul social (în bani și în natură),
constituit prin aportul subscris și vărsat al asociaților, deoarece, în
lipsă de stipulaţie contrară, bunurile constituite ca aport în societate devin
proprietatea acesteia din momentul înmatriculării ei în registrul
comerţului.
Aportul poate fi in numerar sau in natură. Legea nu impune
proporţia între aportul in natură și cel în numerar, cu excepţia unor limitări
specifice la anumite tipuri de societăți.
Aportul în numerar este obligatoriu la constituirea oricărui tip de
societate comercială, fără ca legea să impună pentru acesta o proporţie
integrală.
Aportul în natură la capitalul social este admis la toate formele de
societăţi comerciale şi se definește prin lege ca fiind un aport de orice alt
bun cu excepţia banilor, adică bunuri imobile (corporale sau necorporale)
sau mobile, susceptibile a fi evaluate în bani echivalenţi şi a căror
proprietate ori folosinţă poate fi transferabilă.
În cazul societăţilor în nume colectiv şi în comandită, aportul în
natură este completat cu posibilitatea asociaţilor de a se angaja cu obligaţii
la prestaţii în muncă cu titlul de aport social. În schimbul aportului social,
asociaţii au dreptul să participe la împărţirea beneficiilor şi a capitalului
social, rămânând, totodată, obligaţi să participe la pierderi.
 10 Dumitru Țucu

Potrivit prevederilor legale în vigoare, în cazul societăţilor

comerciale, valoarea aportului în natură se stabileşte pe baza unei
expertize de specialitate, efectuată de evaluatori autorizați, iar bunurile
constituite ca aport în societate devin proprietatea societăţii din momentul
înmatriculării ei în Registrul Comerţului (în lipsa unor stipulaţii
suplimentare în documentele de constituire sau acte adiţionale ulterioare).
Aportul în natură se realizează practic prin transferarea drepturilor
corespunzătoare-proprietate sau folosinţă- şi se consideră finalizate în
momentul predării efective către societate.
Aportul în creanţe poate fi admis numai în cazul societăţilor în
nume colectiv şi în comandită simplă. Astfel de aport nu este admis la
societăţile cu răspundere limitată (potrivit Legii nr.31/1990, modificată şi
completată).
În acest caz asociatul nu este liberat de sarcină cât timp societatea nu
a obţinut plata sumei corespunzătoare creanţei. Dacă nu se realizează plata
creanţei prin urmărirea debitorului, atunci asociatul, în afară de daune,
răspunde, pe lângă suma datorată în contul creanţei, cu o sumă care se
adaugă corespunzător cu dobânda legală din ziua scadenţei creanţelor.
Dacă un asociat întârzie să depună aportul social, atunci el este
răspunzător de daunele pricinuite, iar dacă aportul a fost stipulat în
numerar este obligat şi la plata dobânzilor legale începând din ziua în care
acesta trebuia să facă vărsământul.
Pe durata existenței societăţii, creditorii asociatului pot să-şi exercite
drepturile lor numai asupra părţii din beneficiile cuvenite asociatului
potrivit bilanţului contabil, iar după dizolvarea societăţii, asupra părţii ce i
s-ar cuveni prin procesul de lichidare.
Totuși, creditorii prevăzuţi anterior pot popri, pe durata de existență
a societăţii, părţile ce s-ar cuveni asociaţilor debitori prin lichidare sau pot
sechestra şi/sau vinde, în condiții legale, drepturile de capital social
deținute de către debitorii lor.
În ce privește cazul SRL, dispoziţiile legii prevăd că aceasta îşi
poate începe activitatea numai după efectuarea vărsământului integral
pentru capitalul social subscris de toți asociații.
În cazul când SA, când societatea pe acţiuni se constituie prin
subscripţie publică, fondatorii vor întocmi un prospect de emisiune, care
va cuprinde datele de identificare prevăzute de lege (art.8), cu excepţia
celor privind pe administratori şi directori, respectiv pe membrii
directoratului şi ai consiliului de supraveghere, ca şi pe cenzori sau, după
 Optimizarea calității în sistemele industriale - Dumitru Țucu 11

caz, pe auditorul financiar, şi în care se va stabili data închiderii

subscripţiei.
Prospectul de emisiune semnat de fondatori în formă autentică va
trebui depus, înainte de publicare, la oficiul registrului comerţului din
judeţul în care se va stabili sediul societăţii.
Judecătorul delegat la oficiul registrului comerţului, constatând
îndeplinirea condiţiilor, va autoriza publicarea prospectului de emisiune.
Prospectele de emisiune care nu cuprind toate menţiunile sunt nule.
Subscriitorul nu va putea invoca această nulitate, dacă a luat parte la
adunarea constitutivă sau dacă a exercitat drepturile şi îndatoririle de
acţionar.
Subscrierile de acţiuni se vor face pe unul sau pe mai multe
exemplare ale prospectului de emisiune al fondatorilor, vizate de
judecătorul delegat.
Subscrierea va cuprinde: numele şi prenumele sau denumirea,
domiciliul ori sediul subscriitorului; numărul, în litere, al acţiunilor
subscrise; data subscrierii şi declaraţia expresă că subscriitorul cunoaşte şi
acceptă prospectul de emisiune.
Participările la beneficiile societăţii, rezervate de fondatori în folosul
lor, deşi acceptate de subscriitori, nu au efect decât dacă vor fi aprobate de
adunarea constitutivă.
Cel mai târziu în termen de 15 zile de la data închiderii subscrierii,
fondatorii vor convoca adunarea constitutivă, printr-o înştiinţare publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, şi în două ziare cu largă
răspândire, cu 15 zile înainte de data fixată pentru adunare. Înştiinţarea va
cuprinde locul şi data adunării, care nu poate depăşi două luni de la data
închiderii subscrierii, şi precizarea problemelor care vor face obiectul
discuţiilor.
Societatea se poate constitui numai dacă întregul capital social a fost
subscris şi fiecare asociat a vărsat în numerar jumătate din valoarea
acţiunilor subscrise.
Restul din capitalul social subscris va trebui vărsat în termen de 12
luni de la înmatriculare.
Acţiunile care reprezintă aport în natură vor trebui să aibă realizat
transferul de proprietate integral.
Dacă subscrierile publice depăşesc capitalul social prevăzut în
prospectul de emisiune sau sunt mai mici decât acesta, fondatorii sunt
obligaţi să supună aprobării adunării constitutive majorarea sau, după caz,
reducerea capitalului social la nivelul subscripţiei publice.