MINISTERUL EDUCAŢIEI

INSPECTORATUL ŞCOLAR AL JUDEŢULUI BACĂU

COLEGIUL TEHNIC “ GHEORGHE ASACHI “ ONEŞTI
Bdul Republicii nr. 45, Oneşti, cod 601137 e-mail: gsamonesti@yahoo.com tel/fax:0234/314477

PROIECT DE OBŢINERE
A CERTIFICATULUI DE
COMPETENŢE PROFESIONALE
NIVEL 4

PROFIL: SERVICII
SPECIALIZARE: TEHNICIAN ÎN ACTIVITĂŢI ECONOMICE
AN ŞCOLAR: 2022-2023
CLASA a XII a B2

ÎNDRUMĂTOR: ELEV:
PROF. SANDU IONELA Onel Florin Constantin

2023
 Strucatura organizatorica a
firmei și factorii de influență

2
Cuprins
Argument......................................................................pag. 4
Capitolul I . I.1 Conceptul de înteprindere...............pag. 6
1.2 Trăsături caracteristice înteprinderii..................pag. 6
1.3 Clasificarea înteprinderilor..................................pag. 7
Capitolul II:...................................................................pag. 11
2.1 Organizarea procesuala a înteprinderii............pag. 11
2.2 Organizarea structurală a înteprinderii.............pag. 15
2.3 Tipuri de structuri.................................................pag. 21
Capitolul III:................................................................pag. 22

3
 ARGUMENT

Mi-am ales această temă deoarece organizarea activității pentru diferite poziții in
structura organizatorică constituie un rol foarte important in functionarea unei firme. Organizarea
reprezintă un proces esențial al activității intr-o întreprindere si depinde de capacitatea
întreprinzătorului de a asigura gruparea proceselor de munca pe formații de
lucru,compartimente pentru simplificarea realizării lor si creșterea eficienței. Structura
organizatorică este o parte a organizării de ansamblu a întreprinderii. Aceasta din urmă implica
o serie de activităţi cum ar fi:elaborarea deciziilor, procesele comunicaţionale, sistemele de
stimulare, etc. acestea combinate pot conduce la nivelul dorit de profit şi la îndeplinirea misiunii
firmei . Structura organizatorică trebuie să favorizeze realizarea de cât mai multe contacte cu
mediul, să accelereze circulaţia informaţiilor şi procesul de luare a deciziilor, să asigure
desfăşurarea noilor activităţi şi noilor strategii axate pe inovaţii şi progres. Cea mai bună
structură este aceea care face capabilă firma de a interacţiona cu mediul ei prin canalizarea,
dirijarea efectivă şi eficientă a eforturilor oamenilor ei, de asemenea, a resurselor pentru ca
astfel să întâlnească nevoile consumatorilor şi realizarea obiectivelor ei . În fapt, între implicaţiile
„strict economice” şi cele „strict umane” ale structurii organizatorice există o legătură organică,
ele întrepătrunzându-se şi determinând ceea ce numim eficienţa social-umană a organizării
structurale a organizaţiei. Structura organizatorică asigură postura sistemului managerial, de
raţionalitatea sa depinzând într-o proporţie apreciabilă conţinutul şi îmbinarea sistemului de
obiective, configuraţia şi funcţionalitatea subsistemelor informaţional şi decizional, gama
metodelor şi tehnicilor de management utilizate etc. Evident, toate acestea determină modul de
folosire a resurselor, condiţiile de vânzare a produselor şi, implicit, volumul cheltuielilor, mărimea
profitului etc. Resursele întreprinderii se concretizează în potenţialul material, financiar, uman de
care aceasta dispune la un anumit moment . Elementele care formează cadrul organizaţional
sunt decisive pentru existenţa, funcţionarea şi dezvoltarea firmei. Organizarea şi funcţionarea
firmei este orientată spre realizarea obiectivelor sale, în sensul că fiecare componentă
organizatorică sau acţiune trebuie să corespundă unor cerinţe clar definite, rezultate din
obiectivele acesteia. O întreprindere este o colectivitate umană legal constituită în vederea
cooperării pentru realizarea în comun a unor produse, servicii sau lucrări destinate vânzării la un
preţ care să acopere cheltuielile şi să aducă profit. Lucrarea este structura pe doua capitole. In
primul capitol al lucrarii scot in evidenta stabilirea obiectivelor pentru diferite pozitii in structura

4
organizatorica vorbesc depre post, functie , compartimente si agentul economic iar in cel de-al
doilea capitol al lucrarii despre stabilirea planului unei intreprinderii si alocarea de resurse
necesare desfasurarii activitatii. Cele mai importante resurse in realizarea activitatii unei firme
sunt resurse materiale, resurse umane si resursele financiare. Organizarea firmei consta în
stabilirea si delimitarea proceselor de munca fizica si intelectuala, a componentelor acestora
(miscari, timpi, operatii, lucrari, sarcini), precum si gruparea lor pe posturi, compartimente,
formatii de munca, corespunzator anumitor criterii manageriale, economice, tehnice si sociale, în
vederea realizarii obiectivelor previzionate în cele mai bune conditii. In concluzie pentru ca o
firma sa functioneze corect trebuie sa aiba o structura organizatorica bine pusa la punct.

5
  Capitolul I

I.1 Conceptul de întreprindere:

DEFINIȚII:
Întreprinderea este persoana juridică inființată pe baza patrimoniului propriu si care desfasoară
o activitate economică conform profilului ei in scopul obținerii de profit , fiind organizata,
condusă si coordonată de catre întreprinzătorul individual sau colectiv.
Întreprinderea este orice formă de organizare a unei activități economice, autonomă patrimonial
si autorizată potrivit legilor in vigoare să faca acte si fapte de comerț, în scopul de a obține profit
prin realizarea de bunuri materiale, respectiv prestări de servicii, din vănzarea acestora pe piață,
in condiții de concurență.
Întreprinderea reprezintă o veriga de bază a economiei, în care are loc producerea de bunuri,
executarea unor lucrări sau prestarea unor servicii conform cerințelor pieței.

I.2 Trăsăturile caracteristice ale întreprinderii:

Trăsături de bază ale întreprinderii:

-unitatea tehnico-productivă;
-unitate organizatorico-administrativă;
-unitate economico-socială.
a)Unitatea tehnico-productivă
În acest sens, două întreprinderi se vor deosebi între ele, prin prisma a trei factori fundamentali
ai procesului de producție si anume : mijloace de muncă, obiectele muncii si forta de muncă.
Unitatea tehnico-productivă caracterizată prin omogenitatea procesului tehnologic , presupune
desfașurarea in secțiile de baza a unor procese de productie similare; dotarea cu acelaș tip de
utilaje, o organizare asemănătoare a procesului de producție si forța de muncă are meserii
identice.
Unitatea tehnico-productivă caracterizată prin unitatea producției fabricate de întreprindere ,
presupune desfașurarea în diferite secții de bază a unor procese tehnologice diferite, sectiile
sunt dotate cu utilaje de tipuri diferite, iar forța de muncă pentru aceste secții va fi diferit
specializată. Întreprinderea in acest caz are unitatea tehnico-productivă , întrucat toate secțiile
concurează la realizarea fabricării acelorași produse , care reflectă profilul întreprinderii.

6
b) Unitate organizatorico-administrativă:
Potrivit acestei trăsături , fiecare întreprindere se organizaeză si funcționeaza distinct.
Întreprinderea înca de la infiintare , o dată cu precizarea obiectului sau de activitate, a sediului si
a denumirii, dispune de propria sa structura organizatorică, cuprinzand compartimente de
producție , de concepție si compartimente funcționale.
c) Unitate economico-socială :
Întreprinderea este organizată si condusă pe principiul rentabilității astfel ea trebuie să-și
acopere cheltuielile din veniturile proprii , cat si obținerea de profit. Întreprinderea are un buget
de venituri si cheltuieli , cont de decontare in banca, are relații contractuale cu alți agenti
economici si îsi desfașoara activitatea respectand cerintele pietei.

I.3 Clasificarea întreprinderilor

1.În funcție de forma de proprietate asupra capitalului social si al patrimoniului:

-întreprinderea proprietate publică sunt regiile autonome sau companiile naționale si sunt
organizate in ramuri strategice ale economiei naționale ( industria de armament , industria
energetica, exploatarea minelorsi a gezelor naturale, posta si transport feroviar ) sau alte
domenii sau ramuri stabilite de guvern. In cadrul R.A. statul detine totalitatea capitalului . Fiecare
R. A. reprezinta insa o persoana juridica si functioneaza pe baza de gestiune economica si
autonomie financiara, iar in acest scop este proprietateea bunurilor din patrimoniul sau.
-Întreprinderea proprietate din sectorul particular sunt organizate ca societati comerciale.
Societatea comerciala reprezintă un contract prin care doua sau mai multe persoane se invoiesc
să puna ceva in comun , cu scop de a împărți foloasele ce ar putea deriva; societatea
comercială este o persoana juridică
-Întreprinderi in proprietate de grup cooperatist- când inițiativa crearii patrimoniului aparține unei
persoane asociate intr-o cooperativă;
-Întreprinderi mixte- formate din unirea capitalului public cu cel privat.

2.În funcție de caracteristicile tehnice si tehnologice ale procesului de productie,

intreprinderile se grupeaza in :
-ramuri si subramuri.
Acestea sunt : - întreprinderi producătoare de energie electrică si termica;
-întreprinderi din industria metalurgiei feroase,
- întreprinderi din industria metalurgiei neferoas,

7
 - întreprinderi din industria de exploatare si prelucrare a lemnului etc.
În funcție de aparteneța la una din ramurile industriale de activitate :
a) după caracterul materiei prime consumate:
-întreprinderi extractive;
-întreprinderi prelucrătoare
-după destinația economică și caracterul producției finite:
-întreprinderi producătoare de bunuri de capital
- întreprinderi producătoare de bunuri de consum.
c) după continuitatea procesului tehnologic:
- întreprinderi cu procese tehnologice continue : sunt cele in care prelucrarea obiectelor muncii
și trecerea lor de la un loc de muncă la altul se fac in mod continuu. Se utilizează în
intreprinderile cu producție de masa si serie mare.
- întreprinderi cu procese tehnologice discontinue : sunt caracteristice întreprinderilor care
fabrica produse in serie mică sau mijlocie sau la productia individuală .
3.În funcție de gradul de marime a întreprinderii:
-întreprinderi mari ( peste 250 salariați);
-întreprinderi mici si mijlocii ( microîntreprinderi cu max 9 salariați, mici cu 10-49 salariați,
mijlocii cu 50-249 salariați)

4.În raport cu gradul de specializare:

-întreprinderi specializate= produc o nomenclatura restransă de produse, însa în cantități
mari(întreprinderi textile, încalțăminte, metalurgice);
-întreprinderi universale fabrica produse dintr-o nomenclatură foarte variată, dar în cantități mici
din fiecare sortiment(șantier naval, întreprindere de mecanica fină) ;
-întreprinderi mixte sunt alcătuite din secții de producție specializate si universale ( unități
constructoare de mașini).
5.În raport cu tipul de producție :
- întreprinderi cu producție de unicate( individuală): produc sortiment variat in cantități reduse;
-întreprinderi cu producție de serie ( mică, mijlocie, mare) întreprinderi care fabrica constant o
producție de nomenclatură relativ redusă, în cantități relativ mari;
- întreprinderi cu producție de masă care produc o nomenclatura redusă de produse dar în
cantități mari, fără întrerupere o perioadă lungă de timp.
Tipuri de producție:

8
DEFINIȚIE: Tipul de producție reprezintă un anumit mod de organizare a producției într-o
întreprindere , secție sau atelier , ținând cont de următorii factori: stabilitatea în timp a
nomenclaturii de fabricație; volumul producției fabricate din fiecare tip de produs; gradul de
specializare al locurilor de muncă, atelierelor, secțiilor; forma de mișcare a obiectelor muncii
între locurile de muncă.
Comparația dintre diferitele tipuri de producție

Tip de producție Nomenclatura de Volumul de Caracteristicile Forma de

fabricație producție din locurilor de muncă deplasare a
fiecare tip de obiectelor muncii
produs
1. Producția de Restransă , uneori Foarte mare Specializate Individual, bucată
masă un singur tip de tehnologic cu bucată,
produs (realizeaza o continuu
singură operație
tehnologică)
2. Producția de Relativ mare, Mare, însă scade Specializate Individual ( la
serie: crește pe măsura prin trecerea de tehnologic (pentru seria mare) si pe
-mare ce se trece de la la seria mare seria mare) si loturi ( la seria
-mijlocie seria mare la seria spre seria universale ( la seria mijlocie si mică)
-mică mijlocie si mică mijlocie si mică mijlocie si mare)
3.Producția Foarte mare Mic, in general universale Individual pentru
individuală un singur reperele
exemplar componente ale
unui produs

9
 Capitolul II

2.1 ORGANIZAREA PROCESUALĂ A ÎNTREPRINDERII

Definirea conceptului de organizare procesuală:

Organizarea procesuală constă in stabilirea principalelor procese necesare realizării ansamblului
de obiective ale întreprinderii.
Prin organizarea procesuală se înțelege stabilirea si dimensionarea funcțiunilor , corelarea lor cu
obiectivele si componentele structural-organizatorice ale întreprinderii.
Obiectivele întreprinderii:
Obiectivele întreprinderii reprezintă caracterizări cantitative și/sau calitative ale scopurilor
întreprinderii. În funcție de sfera lor de cuprindere si importanță pentru întreprindere exista
urmatoarele 5 tipuri de obiective :
Obiective fundamentale care exprimă scopul principal urmărit de întreprindere in asamblul său .
( exemplu: realizarea unei producții anuale de 1500 autoturisme)
Obiective derivate de gradul I (principale) se deduc din obiectivele fundamentale , iar relizarea
lor implică o parte din procesele de muncă desfasurate in întreprindere .(ex. Asimilarea in
fabricație in anul următor a unor produse noi)
Obiective derivate de gradul II ( secundare) se deduc din obiectivele de gradul I și sunt
caracterizate prin procese de muncă restrânse , cu aceleași caracteristici esențiale .( ex.
Asimilarea in fabricație a produsului “autoturism de teren” pana pe 10 ian.2003)
Obiective specifice sintetizează utilitatea unor lucrări care contribuie la realizarea obiectivelor
derivate.(ex. Stabilirea consumului de materiale pentru produsele firmei)
Obiective individuale reprezintă obiective specifice pentru fiecare persoană a întreprinderii.
( ex .stabilirea normei de muncă a strungarului Popescu)
Efectele organizării procesuale a întreprinderii
Funcțiunea unei întreprinderi reprezintă ansamblul activitaților omogene și/sau complementare
desfăsurate de un personal specializat al intreprinderii in scopul realizarii obiectivelor derivate de
gradul I.
Funcțiunea este , în esență , o grupare de activitați. Activitatile alcătuiesc un asmblu complex și
dinamic, aflat in permanență transformare.
Activitatea reprezinta ansamblul atributiilor omogene pe care le indeplineste un personal
specializat intr-un domeniu mai restrans cu scopul indeplinirii obiectivelor derivate de gradul II.

10
 Activitatea are o sfera mai redusă dect funcțiunea, fiind caracterizată prin omogenitatea mai
pronunțată a pregătirii personalului implicat in realizarea obiectivelor.
Atribuția reprezintă ansamblul sarcinilor executate periodic de un personal ce are cunostințe
specifice unui domeniu restrâns și care concura pentru realizarea unui obiectiv specific.
Sarcina reprezintă componenta de bază a unui proces de muncă simplu sau complex ,
desfăsurat pentru realizarea unui obiectiv individual. În general sarcina de muncă este specifică
unei singure persoane.
Funcțiunile, activitatile și atribuțiile au un caracter dinamic , conținutul lor se schimbă o dată cu
evoluția întreprinderii si cu dezvoltarea economiei.

Funcțiunile întreprinderii:
1.Functiunea de cercetare –dezvoltare deține si prelucrează informațiile stiintifice
necesare adaptării întreprinderii
Activități specifice:
- de concepție (cercetare stiințifică și inginerie tehnologică)- vizează cercetarea si proiectarea
produselor , asimilarea de noi produse , modernizarea produselor existente ;
- de organizare a conducerii , producției și muncii – elaborează documentații pentru dezvoltarea
produselor si a capacităților de producție;
- activități de investiții , de creare a unor noi capacități de producție sau de dezvoltare a celor
existente.

2.Funcțiunea producție
Funcțiunea producție cuprinde totalitatea activităților legate nemijlocit de realizarea producției .
Activitățile incluse in funcțiunea de producție sunt :
-activități de pregătire a producției;
-activități de executare propriu-zisă a produselor
a) Activitățile de pregătire a producției sunt influențate de noutatea produsului ce urmează a se
fabrica, astfel această activitate este direct legată de activitatea de cercetare.
b) Executare propriu-zisă a produselor cuprinde totalitatea activităților întreprinse în scopul
îndeplinirii sarcinilor de fabricare a produselor.

3. Funcțiunea comercială
Funcțiunea calitate procură în cele mai bune condiții de calitate , costuri, termene și de
securitate produse și servicii de care întreprinderea are nevoie pentru activitățile sale.

11
Activități specifice:
aprovizionare tehnico-materială ( aprovizionare-depozitare) cu atribuțiile:
-calculul și asigurarea necesarului de resurse materiale pentru fabricarea producției contractate;
- calculul necesarului de resurse materiale privind stocurile pentru producție;
-stabilirea normelor de consum de materiale;
-operații de primire , recepție cantitativă și calitativă precum si eliberarea din depozite a
resurselor necesare unităților de producție consumatoare.
b) desfacerea
- se refera la acțiuni de prospectare a pieței pentru stabilirea potențialilor clienți;
- încheierea contractelor de vânzare pentru produsele obținute de întreprindere ;
- participarea la diferite târguri , expoziții in țara și străinatate;
- participarea la licitații;
- calculul marimii stocurilor de produse finite ;
- livrarea ritmică a bunurilor fabricate in cantitatea si calitatea negociată de clienți.

4. Funcțiunea de marketing
Prospectează piața si stabilește mijloacele pe care întreprinderea trebuie să le folosească ,
astfel încât să obțină maximul de profit in condiții de satisfacere cât mai completă a cererii.
Activități specifice:
-elaborarea de studii de piață ;
-realizării promovării produselor ;
-determinarea sistemului optim de distribuție;
-stabilirea contactelor directe.

5. Funcțiunea financiar- contabilă

Asigură și utilizează resursele bănesti ale întreprinderii. Are rol static , pasiv.
Activități principale componente :
-activitatea financiară care se refera la obținerea și folosirea ratională a mijloacelor financiare
necesare întreprinderii;
-evidența fiscală –stabilirea corectă a impozitelor in concordanța cu legile fiscale;
- evidența contabilă-financiară –înregistrarea si raportarea activelor , pasivelor, veniturilor si
cheltuielilor întreprinderii;
- organizarea internă a evidenței contabile, adică: asigurarea securității activelor , asigura
calitatea datelor contabile, asigura eficienta operațională, asigura eficiența operațională;

12
-elaborarea schemei organizatorice a sistemului contabil- crearea unui sistem de evidență
cuprinzand structura conturilor si metode de înregistrare a datelor in aceste conturi;
- contabilitatea managerială –stabilirea mijloacelor de comunicare a datelor financiare către
managerii întreprinderilor, in primul rând prin analiza managerială a prețului de cost.

6. Funcțiunea de personal
Administrează și gestionează reusrsele umane ale întreprinderii. Cuprinde activitățile
desfasurate în domeniul asigurării, dezvoltarii si protecției potențialului uman necesar.
Activități specifice :
-determinarea necesarului de forță de munca;
-recrutarea, selectia, angajarea, evaluarea performantelor in munca;
-promovarea personalului;
-motivarea si evaluarea personalului;
-stabilirea sistemului de salarizare;
-aplicarea si calculul drepturilor banesti ale salriatilor;
-crearea unui microclimat adecvat desfasurarii in bune condirii a activitatii;
respectarea normelor de protectie a muncii

2.2 ORGANIZAREA STRUCTURALA A INTREPRINDERII

I. Definirea conceptului de “structura organizatorica”:

Structura organizatorica reprezinta ansamblul persoanelor , a compartimentelor
organizatorice , precum si a relatiilor dintre acestea care au ca scop realizarea obiectivelor
intreprinderii
Structura organizatorica reprezinta totalitatea persoanelor , compartimentelor de munca, a
verigilor de productie si conceptie, modul in care acestea sunt distribuite in timp si spatiu,
precum si relatiile care se stabilesc intre ele in vederea realizarii obiectivelor de baza ale
intreprinderii.
Structura organizatorica este alcatuita din:
- structura functionala ( de management sau a conducerii intreprinderii)
- structura operationala ( de productie si conceptie)
Structura organizatorica ofera o structura de ansamblu asupra intreprinderii si mecanismului sau
de functionare.

13
II. Structura functionala si componenetele sale

Structura functionala reprezinta ansamblul cadrelor de conducere si compartimentelor tehnice,

economice, administrative, modul de constituire si grupare al acestora , precum si relatiile dintre
ele, necesare desfasurarii procesului de management si executie.

1.Postul de munca este cea mai simpla subdiviziune organizatorica , definita prin ansamblul
obiectivelor individuale, sarcinilor si competentelor care revin unei persoane angajate in
intreprindere.
Trasaturile unui post de munca:
- autoritatea formala – limita in care titularul postului isi realizeaza obiectivele individuale;
- competenta profesionala-nivelul de pregatire, experienta profesionala necesara realizarii
obiectivelor individuale;
-responsabilitatea – obligatia titularului postului de a indeplini sarcinile si atributiile derivate din
obiectivele individuale.

2.Functia cuprinde ansamblul atributiilor si sarcinilor de indeplinit dei revin unui angajat al
intreprinderii , precum si responsabilitatile, competentele si relatiile ce decurg din postura de
salariat al intreprinderii.
Functia se defineste prin totalitatea posturilor care au sarcini si atributii omogene din punct de
vedere al naturii si complexitatii lor si acre sunt in subordinea unei persoane din structura
organizatorica a unitatii.
Tipuri de functii:
-de management – implica coordonarea activitatilor subordonatilor;
-de executie- implica transpunerea in practica a deciziilor emise de catre titularul postului de
conducere.

3.Compartimentul de munca reuneste un numar de persoane cu sarcini bine precizate, sub

aceeasi autoritate ierarhica.
Tipuri de compartimente: A.
-operationale – contribuie direct la realizarea obiectivelor firmei ( sectii, ateliere, depozite,
magazine, magazii);
-functionale- stau la baza punerii in practica a strategiilor si politicii firmei( servicii, birouri,
departamente, directii).

14
B. In functie de structura interna si modul de distribuire a autoritatii ierarhice compartimentele de
munca pot fi:
-compartimentul de baza = o grupare simpla de persoane , asupra carora isi exercita autoritatea
un singur sef.
-Compartimentul de ansamblu = o grupare de persoane din care o parte poate fi subordonata
direct sefului de compartimende ansamblu, iar o alta parte indirect , prin intermediul sefului
compartimentului de baza.

C. Dupa natura autoritatii pe care o exercita prin delegare, compartimentele de munca pot fi:
- ierarhice , conducatorii lor dispun de autoritate ierarhica asupra conducatorilor
compartimentelor situate pe un nivel ierarhic inferior, astfel le transmit acestora dispozitii, ordine
si primesc informatii despre modul cum sunt indeplinite;
-functionale , conducatorii acestora dispun de autoritate functionala in raport cu alte
compartimente carora le transmit indrumari, instructiuni;
- de stat major au rol de a acorda asistenta de specialitate conducerii unitatii elaborand studii,
analize , informari care sa ajute la adoptarea deciziilor ( compartimentul de marketing).
D.In functie de importanta si volumul de munca aferent , compartimentele de munca se pot
clasifica in :
- directii;
- servicii;
- birouri;
- colective de munca.

4.Nivelul ierarhic reprezinta distanta compartimentelor fata de conducerea unitatii (adunarea

generala a actionarilor sau asociatilor).
Piramida ierarhica a unei societati pe actiuni sau in comandita pe actiuni

Inaltimea piramidei ierarhice defineste numarul de niveluri ierarhice ale structurii organizatorice.
Marimea bazei piramidei ierarhice depinde de numarul formatiilor de munca din firma.

15
 Adunarea
Generala a
Actionarilor(asociati )

Consiliul de administratie

Comitetul de directie
Președintele consiliului de administractie
(director sau director general)
Director executiv

Structura functionala a compartimentelor

Structura de productie si conceptie

Baza structurii organizatorice

Piramida ierarhica inalta specifica intreprinderilor mari are ca avantaje:

-permite o informare si o documentare riguroasa in legatura cu problemele aparute, ceea ce
permite o fundamentare multilaterala a deciziilor adoptate;
-specializarea compartimentelor pe functiunile intreprinderii.
Dezavantaje: - prelungirea circuitelor informationale, deci incetinirea adoptarii deciziilor;
-nr mare de personal administrativ;

16
-cheltuieli mari cu personalul de conducere.
Piramida ierarhica aplatizata specifica intreprinderilor mici si mijlocii are ca avantaje:
-operativitate in luarea deciziilor;
-apropierea conducerii de structura de conceptie si productie;
-cheltuieli reduse cu personalul de conducere.
Dezavantaje:- incarcarea excesiva cu atributii a personalului de conducere;
- aparitia de elemente subiective in adoptarea deciziilor.
5. Ponderea ierarhica( norma de conducere) se defineste prin numarul de persoane conduse in
mod direct de un cadru de conducere.
Marimea ponderii ierarhice pentru un manager se stabileste in functie de factorii urmatori:
-natura activitatii colectivului subordinat ;
-gradul de independenta a sarcinilor ce revin executantilor;
-nivelul de pregatire si capacitatea organizatorica a conducatorului si subordonatilor;
-dispersia teritoriala a posturilor ce intra in subordinea conducatorului etc.
6. Relatiile organizatorice reprezinta relatiile structurale ce se stabilesc intre diferitele verigi
organizatorice datorita necesitatii unui schimb permanent de informatii.
A.din punct de vedere juridic exista :
- relatii formale (oficiale) stabilite prin regulamentul de organizare si functionare al intreprinderii;
- relatii informale ( neoficiale) se stabilesc datorita unor criterii obiective.
B.Dupa continutul informatiilor transmise, relatiile ierarhice pot fi
a) relatii de autoritate care pot fi la randul lor:
- relatii ierarhice stabilite intre compartimentele subordonate ierarhic;
- relatii functionale- apar intre compartimentele specializate, intre care exista autoritate
functionala;
- de stat major- apar prin delegarea de autoritate, compartimentele care transmit informatii sau
recomandari de specialitate altor compartimente;
b) relatii de cooperare nu sunt oficiale se manifesta intre compartimentele aflate pe acelasi nivel
ierarhic;
c) relatii de control se stabilesc intre cei cu functii de conducere si subordonatii acestora pentru
a verifica modul cum au fost realizate sarcinile de serviciu;
d) relatii de reprezentare se stabilesc intre manageri si reprezentantii organizatiilor profesionale,
sindicate, alte persoane din afara firmei.

III.Structura operationala ( de productie si conceptie) si compartimentele sale:

17
Definitie: Structura operationala este definita prin numarul si componenta unitatilor de productie,
marimea acestora, modul de organizare interna, precum si prin relatiile ce se stabilesc intre
acestea in vederea realizarii obiectului de activitate al intreprinderii.
Compartimentele structurii operationale sunt sectiile de productie ( de baza , auxiliare, de
servire, anexe), ateliere, locuri de munca.
Sectia de productie = unitatea de productie bine determinata , in cadrul careia se executa un
produs sau o parte a acestuia sau o parte a procesului tehnologic.
Sectia de baza= in cadrul ei se obtin produse de baza care dau profilul firmei .
Sectia auxiliara =executa produse sau servicii pentru sectiile de baza( sectia scularie, sectia de
intretinere si reparatii).
Sectia de servire =realizeaza lucrari sau servicii pentru sectiile de baza si auxiliare ( transportul
intern, depozitarea)
Sectia anexa= prelucreaza deseurile rezultate din procesul tehnologic.
Atelierul reuneste mai multe locuri de munca unde se executa aceeasi operatie tehnologica sau
un ciclu de operatii tehnologice pentru a obtine o piesa sau un produs.
Locul de munca reprezinta o anumita suprafata de productie inzestrata cu mijloace de munca si
organizata pentru realizarea unei operatii de unul sau mai multi muncitori.
Locul de munca este veriga primara a structurii operationale ( de productie).
IV. Tendinte contemporane in organizarea structurala a intreprinderii
In organizarea structurala a intreprinderii , in prezent , se manifesta urmatoarele tendinte:
a) crearea unor forme de conducere participativa a intreprinderii, tendinta specifica pentru
intreprinderile mici si mijlocii;
b) modificarea continutului postului pentru ca scad ca pondere sarcinile de rutina , bazate pe
efort fizic si creste ponderea sarcinilor de supraveghere, control, de creativitate;
c) crearea unor compartimente specializate pe anumite domenii sau activitati astfel exista
compartimente distincte de cercetare –dezvoltare, de marketing, organizare, de informatica
etc. ;
d) crearea unor subdiviziuni organizatorice cu dubla functionalitate ceea ce a determinat
aparitia unor intreprinderi speciale pentru cercetare –dezvoltare sau pentru marketing.
e) construirea unor echipe intercompartimente, cea mai cunoscuta este cercul de calitate (grup
de persoane care isi esfasoara activitatea in compartimente diferite, dar care periodic se
intalnesc pentru a analiza problemele legate de calitate si pentru a formula solutii pentru
rezolvarea lor)

18
 2.3 Tipuri de structuri

Tipuri de structuri organizatorice

Scopul fiecărei companii este acela de a eficientiza procesele necesare pentru funcționarea
companiei, astfel că este nevoie de adoptarea tipului de structură organizatorică potrivită. 

Structura organizatorică funcțională

Membrii companiei sunt grupați în departamentele specializate activității pe care o desfășoară;
fiecare departament este reprezentat de un lider. Organigrama funcțională acționează după
principiul organigramei centralizate, unde liderii departamentelor raportează managerului situat pe
o treaptă superioară ierarhic. Cea mai mare provocare a structurii funcționale este lipsa
coordonării departamentelor între ele.

Structura organizatorică divizionară sau multidivizionară

Angajații companiei sunt organizați în jurul unui produs/ serviciu sau a unei zone geografice;
echipele sunt axate pe un anumit segment de piață sau pe o anumită linie de produse/ servicii.
Nivelul de independență al echipelor care se formează este la un nivel ridicat.

Structura organizatorică bazată pe echipă

Se creează echipe reduse ca număr de indivizi, care se vor focusa pe un anumit tip de produs/
serviciu, având control deplin asupra proiectelor care le revin. Nivelul de flexibilitate al angajaților
este ridicat. 

Structuri organizaționale pe orizontală

Existența unor manageri de echipă este esențială; datorită nivelului de supraveghere mai puțin
strict, implicarea angajaților este crescută. Acest tip de structură este extrem de simplist, astfel că
este utilizat, cu preponderență, de către companiile de mici dimensiuni.

Structura organizațională de tip matrix

Angajații raportează, în același timp, mai multor manageri, scopul fiind acela de a exista control
deplin asupra activităților și proiectelor în derulare. O provocarea mare a acestui tip de structură
organizațională este evitarea conflictului între managerii departamentelor. Nu este utilizată cu
frecvență, tocmai din cauza confuziilor care pot apărea.
Structura organizațională circulară

19
Acest tip de structură este unul ierarhic; angajații și managerii sunt în centrul companiei, aspect
care încurajează colaborarea între departamente și eficientizează comunicarea.

Structura organizațională tip „network”

Barierele companiei în care angajații își desfășoară activitatea sunt depășite; sunt implicate și alte
companii, astfel încât procesul de livrare al produselor sau serviciilor să fie finalizat cât mai
repede, cu succes

Capitolul III

20
Concluzii

Îndeplinirea de către o întreprindere a obiectivelor stabilite în condiţii cât mai eficiente necesită
în primul rând o conducere cât mai competentă şi un cadru organizatoric raţional care se
realizează prin elaborarea structurii sale organizatorice.
Structura organizatorică nu trebuie efectuată de dragul de a avea o structură organizatorică, ci
în vederea asigurării cadrului organizatoric pentru atingerea obiectivelor întreprinderii în condiţii
cât mai eficiente, cu mai multă uşurinţă. A concepe o structură organizatorică eficace nu este o
activitate managerială simplă. Pentru a face ca structurile organizatorice să corespundă
situaţiilor concrete sunt de rezolvat multe probleme, incluzând atât definirea genurilor de posturi
ce trebuie acoperite, cât şi găsirea oamenilor potriviţi să facă acest lucru. Modul de selectare a
personalului este stabilit de către conducerea întreprinderii care hotărăşte metodele prin care îşi
va alege angajaţii
Sistemul organizaţional trebuie să realizeze obiectivele stabilite în condiţiile minimizării costului
economic şi social, contribuind astfel la armonizarea intereselor individuale şi de grup.
Funcţionalitatea structurii organizatorice este condiţionată atât de factori endogeni cât şi de
factori exogeni firmei, analiza acestora constituind o rezervă nelimitată în creşterea eficienţei
managementului firmei. În categoria factorilor endogeni se situează de regulă cei 4 P, şi anume:
produsul, preţul, plasarea şi promovarea. În categoria factorilor exogeni se situează acei factori
asupra cărora firma poate exercita un control mai redus şi care sunt caracterizaţi prin
eterogenitate;între aceşti factori putem include:cererea de produse, practicile comerciale,
concurenţa, conjunctura, cultura, tehnologia, legislaţia etc.
Alături de această formă de organizare poate exista şi o organizare informală, alcătuită din
ansamblul grupărilor şi al relaţiilor interumane stabilite spre satisfacerea unor interese
personale. Între organizarea formală şi cea informală există o strânsă interdependenţă.
Specialiştii domeniului recomandă managerului să încerce să descopere grupele informale şi să
cooperze cu liderii acestora.

21
  Bibliografie

Andrei, T. – Statistică şi econometrie, Editura Economică, Bucureşti, 2003;

Andrei, T. Stancu, S. – Statistică – Teorie şi aplicaţii, Editura All, Bucureşti, 1995;
Angelescu, C., Apostol, Gh. – Dicţionar de economie (Ediţia a II-a), Editura Economică,
Bucureşti, 2001;
Anghelache C-tin – Statistică teoretică şi economică: teorie şi aplicaţii, Editura Economică,
Bucureşti, 2004;
Anghelache, C., Capanu, I. – Indicatori economici pentru analiza micro şi macroeconomică,
Editura Economică, 2000;
Anghelache, C., Niculescu, E. – Breviar statistic – indicatori şi formule de calcul, Editura
Economică, 2000;
Baron, T. şi colectiv – Statistica teoretică şi economică, Editura A.S.E., Bucureşti, 1988;
Bădiţă, M., Cristache, S. E., – Dicţionar Statistico-Economic Explicativ, Editura Luceafărul,
Bucureşti, 2001;
Biji, E., Baron, T., Tovissi, L., Wagner, P., Isaic-Maniu, Al., Korka, M., Porojan, D. – Statistică
teoretică şi practică, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1991;
Biji, E. M., Lilea, E., Gogu, E., Vătui, M. – Statistică aplicată în economie: compendiu, Oscar
Print, 2005;
Biji, M., Biji, M. E., Lilea, E., Anghelache, C. – Tratat de statistică, Editura Economică, 2002;
Capanu, I. , Anghelache, C. – Indicatori economici pentru managementul micro şi
macroeconomic – calcul,prezentare, analiză, Editura Economică, 2000
Cavachi, N. I. , Vasilescu F. – Statistica – instrument de lucru al managerului;
Cristache, S. E. – Statistică teoretică şi economică: Note de curs, Editura A.S.E., Bucureşti,
2002;
Dobrotă, N. – Economie Politică – o tratare unitară a problemelor vitale ale oamenilor, Ed.
Economică, Bucureşti, 1997;

22