MANAGEMENTUL AFACERILOR

CURS 1
DIMENSIUNILE FUNDAMENTALE ALE AFACERII ECONOMICE

Obiective
• Înţelegerea conceptului și conținutului noțiunii de afacere economică;
• Înțelegerea principalelor caracteristici ale unei afaceri;
• Cunoașterea formelor de organizare a firmei de afaceri;
• Înțelegerea conceptului de responsabilitate socială a firmei de afaceri.

Concepte cheie:
• afacere economică;
• organizare procesuală și organizare structurală a firmei de afaceri;
• responsabilitate socială a firmei de afaceri.

1.1.Conceptul de afacere și caracteristicile acesteia

Afacerea reprezintă un ansamblu de operaţiuni iniţiate, organizate şi conduse de unul sau mai
mulţi întreprinzători, care vizează producerea şi vânzarea de bunuri şi /sau servicii pentru
satisfacerea nevoilor clienţilor şi obţinerea de profit.

Cu referire directă la noţiunea de afacere se pot evidenţia următoarele caracteristici:

are ca punct de plecare şi se bazează pe nevoile consumatorului sau clientului;
se derulează, în majoritatea cazurilor, pe termen mediu şi lung, fiind expusă factorilor
de mediu perturbatori;
componentele sale de sistem sunt de natură socio-economică;
implică activităţi economice proprii sistemului de piaţă;
este supusă restricţiilor impuse de piaţă şi din afara pieţei, de unde nevoia de a-şi adapta
activitatea la schimbările ce survin în economie, legislaţie şi tehnologie;
este un sistem organizatoric şi economic care contribuie la crearea de locuri de muncă,
iar prin salarii şi impozite, la realizarea venitului naţional şi creşterea nivelului de trai
al populaţiei;
se manifestă ca un sistem organizatoric, cu o sumă de elemente componente: personal,
echipamente, servicii şi birouri, şi de relaţii între acestea, pe verticală şi pe orizontală;
este o unitate economică producătoare care se caracterizează printr-un gen specific de
activitate, prin funcţionalitate şi organizare tehnologică, prin capacitatea de a produce
anumile bunuri, de a se conduce şi gestiona raţional, precum şi prin autonomia sa
financiară;
are trei tipuri de relaţii: relaţii cu celelalte sisteme economice (industrial, transporturi
etc.); relaţii cu mediul natural, social, politic, local; relaţii de feed-back care vizează, în
principal, cunoaşterea efectelor externe ale activităţii firmei de afaceri;
implică asumarea anumitor riscuri de către toţi cei antrenaţi în desfăşurarea sa;
constă în încheierea de tranzacţii cu scopul obţinerii, de către participanţii la acestea, a
anumitor avantaje;
întreprinzătorii îşi exercită interesele şi funcţiile ce le revin în sistemul economic, cu
luarea în considerare a raporturilor contractuale, concurenţiale, de colaborare şi de
încredere stabilite cu partenerii
obiectivul fundamental îl reprezintă obţinerea de profit.

1
1.2. Organizarea firmei de afaceri

Organizarea, ca funcţie managerială reprezintă ansamblul acţiunilor întreprinse în vederea

utilizării cu maximum de eficienţă a resurselor umane şi financiare pe care firma le are la
dispoziţie. Pentru a fi eficientă, organizarea trebuie să se bazeze pe structuri dinamice, adaptate
permanent la obiectivele firmei şi la personalul care le realizează.

În funcţie de conţinut, organizarea firmelor se divide în două forme principale:

organizarea procesuală
organizarea structurală.

Din punct de vedere procesual, organizarea reprezintă o acţiune de stabilire a unui sistem de
activităţi diferite şi coordonate, cu implicarea resurselor materiale, financiare, umane, în
vederea soluţionării problemelor firmei. Semnificaţia organizării procesuale constă în faptul
că pe această cale se conturează, ordonează şi se antrenează ansamblul de procese ce se
desfăşoară în cadrul firmei, in ceea ce priveşte rezultatele organizării procesuale, acestea se
concretizează în delimitarea şi definirea funcţiunilor firmei precum şi a componentelor
acestora, respectiv activităţile, atribuţiile şi sarcinile.
Componentă a organizării procesuale, funcţiunea firmei constă în ansamblul activităţilor
omogene, asemănătoare sau complementare, cu utilizarea unor metode şi tehnici specifice,
orientate spre realizarea aceloraşi obiective derivate principale (obiective deduse din
obiectivele fundamentale şi la transpunerea cărora sunt antrenaţi salariaţii ce deservesc procese
importante de muncă). În cadrul firmei există cinci funcţiuni: cercetare-dezvoltare, comercială,
producţie, financiar-contabilă, personal. Componentă a organizării procesuale, funcţiunea
defineşte totalitatea activităţilor ce vizează exercitarea uneia sau a mai multor tehnici
specializate în vederea realizării unor obiective derivate, rezultate din obiectivele fundamentale
ale firmei.

Spre deosebire de organizarea procesuală, organizarea structurală constă în gruparea

funcţiunilor, activităţilor, atribuţiilor şi sarcinilor în funcţie de anumite criterii şi repartizarea
acestora în scopul realizării lor pe grupuri de lucru şi salariati în vederea concretizării
condiţiilor pentru realizarea obiectivelor firmei. Rezultatul organizării structurale il reprezinta
serviciile, secţiile, birourile etc. (structura organizatorică a firmei).

În concluzie, organizarea este activitatea prin care se ordonează şi coordonează cât mai raţional
posibil obiectivele firmei. O bună organizare sporeşte eficacitatea şi randamentul tuturor
activităţilor, într-o organizaţie bine concepută, fiecare funcţie are sarcini şi responsabilităţi
precise ce determină în mod evident nivelul profitului.

1.3. Responsabilitatea socială a firmei de afaceri

Responsabilitatea socială a firmei de afaceri apare ca o noţiune prin care se desemnează

obligaţiile firmei faţă de grupurile constituite în societate, altele decât acţionarii şi decât cele
prescrise de sindicate.

Trăsăturile esenţiale ale conceptului de responsabilitate socială a firmei constau în următoarele:

• în esenţă, presupune o formă de autocontrol, mai mult decât una de constrângere, a unor tipuri
de comportament;
• este pusă în slujba intereselor private şi a sensibilităţii firmei la nevoile sociale;

2
• reprezintă o formă de autonomie care, spre deosebire de formele alternative de control (piaţă,
reglementări guvernamentale, activităţi sindicale, presiunile grupurilor de interese), implică
anumite restricţii privind comportamentul firmei, dublată de imperative morale şi etice;
• implică trăsături speciale care se adaugă la obligaţiile firmei de afaceri faţă de grupurile
constituite în societate;
• spre deosebire de comportamentul influenţat de forţele coercitive ale legilor sau sindicatelor,
care nu este voluntar, obligaţia trebuie să fie voluntar acceptată;
• obligaţia este mai largă în sensul că se extinde dincolo de tradiţionala datorie faţă de acţionar,
la alte grupuri ale societăţii (consumatori, salariaţi, furnizori, comunităţi sociale);
• responsabilitatea socială a firmei reflectă așteptările de natură economică, legală, etică şi de
implicare socială pe care societatea le are în privinţa acestor firme la un moment dat.