Organizatia ca obiect al managementului

Organizația este o “asociatie de oameni cu conceptii sau preocupari

comune, uniti conform unui regulament sau unui statut, în vederea
depunerii unei activitati organizate.

Indiferent de maniera de tratare a organizatiei, însă unanim este recunoscut

faptul ca Definitie : Organizatia este un grup de persoane care deruleaza
activitatile comune orientate spre realizarea unuia sau mai multor obiective .

Desigur, organizatia poate fi creata pentru a servi unor variate scopuri,

insa noi vom lua in considerare exclusiv organizatiile create in scopuri
economice - respectiv intreprinderile. In acest context, intreprinderea
poate fi considerata:
Totodată organizatia poate fi considerata ca o unitate economica ce
produce sau distribuie bunuri si servicii, utilizand o serie de resurse -
materiale, financiare, umane si informationale.
Pentru a avea succes, intreprinderea trebuie sa gaseasca cea mai buna
combinatie a celor patru categorii de resurse.
Pornind de la definitiile prezentate mai sus, elementele care caracterizeaza o organizatie
sunt :[2]

 • obiectivele, strans legate de crearea sa, acestea exprima, intr-o forma

concreta si masurabila, scopurile avute in vedere in activitatea
desfasurata in organizatie; ele pot fi:
 generale, care corespund rolului intreprinderii si care sunt fixate pentru
perioade lungi;
 derivate, esalonate astfel incat realizarea lor prealabila sa conduca treptat
spre atingerea obiectivelor generale; realizarea lor constituie obiectul
diferitelor functiuni ale intreprinderii;
 specifice, care conditioneaza realizarea obiectivelor derivate si sunt fixate
pentru fiecare activitate in parte sau pentru fiecare compartiment al
intreprinderii[3];
 resursele necesare desfasurarii activitatii, care pot fi materiale (utilaje,
materii prime, unelte, mobilier etc.), financiare (capital propriu, credite,
dobanzi etc.), umane (ansablul angajatilor, ca numar si structura, cu toate
nevoile, motivatiile, cunostintele, experienta, atitudinile, abilitatile,
interesele lor) si informaționale (informatii propriu-zise si tehnologia
aferenta);
 planurile (sau programele de activitate) necesare realizarii obiectivelor
propuse;
 conducerea (managementul), respectiv oameni abilitati sa ia decizii care
sa duca la fixarea si realizarea obiectivelor.

Organizația - obiectul exercitării managementului

Importanta acordata studierii organizației de catre teoria economica deriva
din faptul ca ea este principala forma prin care oamenii isi satisfac nevoile
si isi ating scopurile in societate, principala structura prin care societatea isi
indeplineste functia sa economica, referitoare la productia si distributia
bunurilor. Pentru a dezvolta aceasta idee, este necesara o clarificare a
conceptului de organizatie, a functiilor si responsabilitatilor sale, precum si
o trecere in revista a tipurilor de intreprinderi.

Conceptul de organizatie presupune :

_ urmarirea realizarii unor obiective exprimate cantitativ si calitativ

precum si scopul pentru care se infiinteaza si functioneaza firma ;

_ implica resurse financiare umane la care se adauga cele

informationale indiferent de obiectul de activitate ;

_ este dependenta de organizatii atat ca urmare a resurselor folosite cat

si d.p.v al proceselor de munca ca urmare a memoriei de realizare a
propriilor obiective ;

_ dispume de procese de munca si de management cu o mare

importanta in derularea activitatii .

Caracteristic economiei de piata ii este :

_ Situarea firmelor in prim plan al activitatii economice pornind de la

ideea ca daca acestea sunt profitabile toti cei implicati in activitatea acesteia
realizeaza castiguri si influenteaza pozitiv si economia nationala 

Funcțiile

Pentru atingerea obiectivelor sale, organizatia desfasoara o serie

de activitati, deosebit de complexe si variate. Identificarea si analiza lor sunt
uneori foarte dificil de apreciat.
Astfel, a aparut conceptul de functiune, propus pentru prima oara de H. Fayol (1966),
desemnand o grupare a activitatilor firmei pe baza unor criterii determinate. Fayol a
sustinut astfel existenta a sase functiuni esentiale ale intreprinderii: tehnica (a
produce), comerciala (a cumpara si a vinde), contabila (a contabiliza), financiara (a
finanta), de securitate (a bunurilor si persoanelor), si administrativa (aceasta din urma
constituie, de fapt, functia de conducere, in conceptia lui

1. Fayol, respectiv a prevedea, a organiza, a comanda, a coordona, si a controla)[4] [5].

Acest concept a fost in continuare dezvoltat in teoria economica, suferind frecvente si

importante modificari in ceea ce priveste atat definirea cat si continutul.
In prezent este acceptata definitia: functiile organizației reprezinta
ansamblul activitatilor in cadrul carora se folosesc tehnici specializate in
vederea realizarii obiectivelor derivate, rezultate din obiectivele generale
ale organizatiei.
Functiunile organizatiei sunt acele ansambluri de activitati orientate
spre realizarea obiectivelor fundamentale (sau generale) ale organizatiei.

Altfel spus, functia intreprinderii reprezinta

un grup de activitati omogene, specializate ale acesteia11.
Criteriile care stau la baza gruparii activitatilor pe functiuni sunt:

 de identitate - se grupeaza activitati identice ca factura (de exemplu

cumparari si vanzari in cadrul functiei comerciale);
 de complementaritate - se grupeaza activitatie care se completeaza
reciproc (de exemplu, negocierea si urmarirea derularii contractelor in
cadrul functiei comerciale);
 de convergenta - se grupeaza activitati diferite ca factura, care folosesc
tehnici foarte diferite, dar care converg spre realizarea acelorasi
obiective derivate(de exemplu, evaluarea performantelor, remunerarea,
instruirea si dezvoltarea, ca activitati ale functiei de personal).

Toate activitatile care dau continut functiilor organizației sunt strîns legate
și interconditionează in diverse moduri, fiind dificila delimitarea
continutului fiecareia. Totusi, efortul de a identifica apartenenta fiecarei
activitati la una sau alta dintre functiile organizatiei este important pentru
intelegerea mecanismului de functionare a acesteia.
La organizatiile mari si de tip industrial, se regasesc toate cele cinci
functiuni principale: cercetare – dezvoltare, comerciala, productie,
financiar-contabila, resurse umane (personal).

Astfel, principalele functii ale organizației sunt urmatoarele :

1. cercetare - dezvoltare: cercetarea produselor, serviciilor, tehnologiilor;
proiectarea produselor; prototipuri; realizarea proiectelor de investitii;
dezvoltarea capacitatilor de productie; organizarea productiei si a
muncii; inventii si inovatii; informarea - documentarea;
2. producție: programarea, lansarea si urmarirea productiei; fabricatia
produsului sau prestarea serviciului; controlul tehnic de calitate;
transportul intern etc.;
3. comerciala: aprovizionarea, desfacerea produselor si serviciilor;
serviciile post-vanzare; incheierea si urmarirea derularii contractelor;
gestiunea stocurilor; depozitarea; transportul exterior; publicitatea;
4. marketing: cercetarea pietei, elaborarea politicilor intreprinderii, in
consens cu cererea clientelei si cu managementul strategic al
intreprinderii, in domeniile productiei, preturilor, distributiei si
comunicarii cu mediul ambiant, in special cu clientii;
5. financiar-contabila: planificarea si executia financiara; controlul
financiar intern; contabilitatea; analiza economico-financiara a
rezultatelor;
6. resurse umane (personal): analiza si evaluarea posturilor; gestiunea
previzionala a personalului; recrutarea si selectia; integrarea
socioprofesionala; evaluarea performantelor salariatilor; promovarea;
gestiunea carierei; remunerarea; instruirea si dezvoltarea profesionala;
activitati si servicii cu caracter social; motivarea.

In corelatie cu domeniul de activitate al intreprinderii, anumite functii ale

acesteia pot deveni predominante.

Tipologia organizațiilor:
Principalele criterii utilizate in literatura de specialitate 13 pentru gruparea pe tipurile de intreprinderi sunt:

1. Dupa forma juridica:

 intreprinderea publica;
 intreprinderea semipublica, cu formele sale concesiunea si societatea in proprietate mixta;
 intreprinderea privata

1. Dupa scopul infiintarii si modul de functionare:

 regii autonome
 societati comerciale, de stat sau particulare (private);
 organizatii non-profit, create in scopul sprijinirii unor activitati de natura sociala, educationala,
religioasa sau alte asemenea servicii necomerciale, fara a se urmari obtinerea profitului.

1. Dupa numarul proprietarilor si modul de constituire si exploatare a patrimoniului:

 intreprinderi private individuale, cu variantele intreprindere unipersonala (cu un singur
actionar), intreprinderea familiala si intreprinderea cooperatista;
 intreprinderi societare, sub forma parteneriatelor (sau societatilor de persoane) si
a corporatiilor (sau societatilor de capitaluri). In tara noastra, otrivit legii, pot functiona urmatoarele
tipuri de intreprinderi societare: societate in nume colectiv (SNC), societate in comandita simpla
(SCS), societate in comandita pe actiuni (SC A), societate pe actiuni (SA) si societate cu raspundere
limitata (SRL).

1. Dupa apartenenta nationala:

 intreprinderi nationale;
 intreprinderi multinationale.

1. Dupa dimensiuni [7] [8]:

 intreprinderi mari
 intreprinderi mici si mijlocii,

respectiv: micro-intreprinderi cu 1-5 angajati; intreprinderi mici cu 6-20 angajati si intreprinderi mijlocii cu
21-150 angajati.

1. Dupa “forta conducătoare” care definește profilul activitatii unei organizații, distingem :[9]

 organizatii axate pe produs

 organizatii axate pe profit
 organizatii axate pe personal
 organizatii axate pe client
 organizatii caritabile, etnice si religioase.

Responsabilitatea organizației:
Definirea rolului unei organizatii sta sub semnul unei tot mai preocupante
intrebari: ce trebuie trebuie sa aiba in vedere un
manager: responsabilitatea sa economica (altfel spus: realizarea unui
profit cat mai mare pentru actionari), sau responsabilitatea sa sociala si a
firmei, fata de alte grupuri sociale si fata de mediul natural, in ceea ce
priveste productia nepoluanta, echitatea locurilor de munca, produsele fara
risc s.a.m.d.? Sau, cu alte cuvinte, care trebuie sa fie raportul dintre cele
doua laturi ale responsabilitatii unui conducator?
In teoria economica clasica, intreprinderea trebuie sa produca si sa
distribuie bunuri si servicii si sa creeze cat mai mult profit pentru
investitori (actionari). Responsabilitatea sa economica este evidenta..
Tot mai des abordat in literatura economica este conceptul
de responsabilitate sociala, prin care intelegem recunoasterea faptului ca
activitatea organizatiilor are un impact serios asupra societatii si ca acest
impact trebuie luat in considerare in procesul decizional[10].
Exista doua bine cunoscute modele care definesc atitudinea
managementului fata de responsabilitatea sociala:

1. Modelul economic. Conform teoriei economice traditionale,

intreprinderea exista pentru a produce bunuri si servicii de calitate,
pentru a obtine profit si pentru a oferi locuri de munca. Modelul
economic al responsabilitatii sociale evidentiaza faptul ca societatea va
beneficia mai mult de pe urma activitatii eficiente a intreprinderilor,
respectiv a pietei unor produse profitabile de care ea are nevoie.
2. Modelul socioeconomic. Contrar modelului precedent, acesta
subliniaza faptul ca managerii sunt responsabili nu numai fata de
actionari (proprietari), ci si fata de clienti, angajati, furnizori si in general
fata de societate. Deciziile acestora nu trebuie focalizate doar pe profit,
ci si pe implicatiile sociale.

Ultimii ani demonstreaza faptul ca tot mai multi conducatori adopta

modelul socioeconomic al responsabilitatii si aceasta din cel putin trei
motive:

 in primul rand, afacerile sunt dominate de corporatii, iar acestea sunt

creatia societatii, deci implicarea sociala este directa;
 in al doilea rand, se poate spune ca exista o competitie intre organizatii in
privinta responsabilitatii sociale; fime precum IBM sau Johnson&
Johnson sunt foarte mandre de actiunile lor cu caracter social;
 in al treilea rand, multi oameni de afaceri au inteles ca este bine sa ia
initiativa actiunilor sociale si ca adeseori nu este suficient sa actioneze
legal, ci trebuie sa faca mult mai mult pentru a avea o buna imagine
publica, care firesc, nu trebuie scapat din vedere, se va resfrange pozitiv
asupra cifrei de afaceri.

Desi se poate spune ca in prezent firmele si-au dezvoltat un comportament

social specific, depasind conceptia privind maximizarea stricta a profitului,
exista adepti inversunati ai ambelor modele privind responsabilitatea
sociala. Argumentele lor sunt prezentate succint in continuare.
Argumente pentru creșterea responsabilității sociale:

 organizatiile nu pot ignora problemele sociale, deoarece ele insele sunt componente ale societatii;
 organizatiile poseda resursele tehnice, financiare si manageriale de care au nevoie pentru a aborda
problemele sociale complexe;
 incercand sa rezolve problemele sociale, intreprinderile pot crea un mediu mai stabil si o eficienta pe
termen lung;
 luarea unor decizii socialmente responsabile de catre firme poate preveni cresterea interventiei
guvernelor, care le-ar forta sa faca ceea ce este mai bine, s-o faca in mod voluntar.

Argumente impotriva creșterii responsabilitatii sociale:

managerii sunt responsabili in primul rand fata de actionari, astfel ca actiunile lor trebuie sa se
concentreze asupra recuperarii investitiilor de catre acestia;
timpul, banii si experienta organizatiilor trebuie folosite pentru maximizarea profitului si nu pentru
rezolvarea problemelor societatii;
problemele sociale afecteaza societatea in general, deci intreprinderile nu pot rezolva singure aceste
probleme;
problemele sociale sunt in responsabilitatea oficialilor aflati la guvernare, care au fost alesi tocmai pentru
acest lucru si care trebuie sa dea socoteala electoratului pentru deciziile lor.
O alta comparatie intre punctele de vedere ale modelelor economic si socioeconomic poate fi realizata in
felul urmator:
Modelul economic
Pune accent pe:

1. Productie
2. Exploatarea resurselor naturale
3. Rezultate economice (profit)
4. Interesele firmei sau ale conducerii
5. Implicare minora a guvernului

(Adaptare dupa W. Pride, R. Hughes, J. Kapoor, op.cit.)

In realitate, putine firme sunt apreciate ca actionand pur economic sau pur socioeconomic; cele mai multe
au ales o cale de mijloc intre cele doua modele. Oricum, societatea in care traim asteapta in general o
anumita implicare sociala din partea organizatiilor.
 
[1]
  * * * DEX, Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, 1996, pag. 727.
 T. Zorlentan, E. Burdus, G. Burdus, G. Caprarescu, Managementul organizatiei, Vol. I, Ed. Holding
[2]

Reporter, Bucuresti, 1995, pag. 153

[3]
 C. Russu, Management, Ed. Expert, Bucuresti, 1993, pag.50
[4]
   Idem, p. 49
[5]
   Idem, p. 50
[6]
   Idem, pag. 51

 C. Russu, op. cit., pag. 42 - 49; T. Zorlentan, E. Burdus, G. Caprarescu, op. cit., pag. 157 - 164; O.
Nicolescu, I. Verboncu, management Ed. Economica, Bucuresti, 1995, pag. 85 - 90.

[8] respectiv marimea factorilor de productie - capital financiar si tehnic, forta de munca utilizata - sau
cifra de afaceri
[9]
   M.Peel, Introducere in management, FIMAN, Ed. Alternative, Bucuresti, 1993, pag. 166-167
 W. Pride, R. Hughes, J. Kapoor, Business, 3 rd Edition, Houghton Miffin Company, Boston, USA, 1991,
[10]

pag. 45-48

Mediul intern și extern al organizației

Orice organizație este localizată și funcționează în mediu. Fiecare acțiune a
tuturor organizațiilor fără excepție este posibilă numai dacă mediul
permite implementarea ei. Mediul intern conține potențialul care permite
organizației să funcționeze și, prin urmare, să existe și să supraviețuiască
într-o anumită perioadă de timp.
Dar mediul intern poate fi și o sursă de probleme și chiar de moarte a
organizației dacă nu asigură funcționarea necesară a organizației.

Mediul extern este o sursă care alimentează organizația cu resursele

necesare pentru a-și menține potențialul intern la nivelul corespunzător.
Organizația se află într-o stare de schimb constant cu mediul extern,
oferindu-și astfel posibilitatea de supraviețuire.

Pentru a determina strategia comportamentului organizației și a pune în

practică această strategie, managementul trebuie să aibă o înțelegere
aprofundată atât a mediului intern al organizației, cât și a mediului extern,
a tendințelor sale de dezvoltare și a locului ocupat de organizație în aceasta.
. În același timp, se studiază atât mediul intern, cât și mediul extern
management strategicîn primul rând pentru a le deschide amenințăriȘi
oportunități pe care o organizație ar trebui să le ia în considerare atunci
când își stabilește obiectivele și le atinge.

1.Mediul extern și intern al întreprinderii

1.1. Analiza mediului extern al întreprinderii

Mediul extern în managementul strategic este considerat ca o combinație a

două subsisteme relativ independente: micromediu și macromediu.

Micromediu - mediu de influență directă asupra întreprinderii, care este

creat de furnizorii de resurse materiale și tehnice, consumatorii de produse
(servicii) întreprinderii, intermediari comerciali și de marketing,
concurenți, agenții guvernamentale, instituții financiare și de credit,
companii de asigurări și alte audiențe de contact.
Furnizorii sunt diferite entități de afaceri care asigură întreprinderii
resursele materiale, tehnice și energetice necesare producției bunuri
specifice sau servicii.

Principalii clienți ai întreprinderilor sunt consumatorii de produse (servicii)

pe diferite piețe clienți: piețe de consum, producători, revânzători care
achiziționează bunuri și servicii pentru revânzarea lor ulterioară cu profit
pentru ei înșiși, agenții guvernamentale (cumpărători angro de produse
pentru nevoile guvernamentale).

Intermediarii de marketing sunt firme care ajută o afacere să promoveze, să

comercializeze și să-și distribuie produsele către clienți. Acestea includ
revânzători, firme - specialiști în organizarea distribuției de mărfuri, agenții
pentru furnizarea de servicii de marketing și instituțiile financiare.

Concurenți - rivali ai întreprinderii în lupta pentru condiții mai favorabile

pentru producerea și vânzarea mărfurilor, pentru obținerea celui mai mare
profit.

Pentru producerea de produse competitive, întreprinderile trebuie să-și

studieze constant concurenții, să dezvolte și să urmeze o anumită strategie
și tactici de piață.

Audiențele de contact sunt organizații care manifestă interes real sau

potențial pentru întreprindere sau influențează capacitatea acesteia de a-și
atinge obiectivele. Acestea sunt cercuri financiare (bănci, companii de
investitii, bursă, acţionari), mass-media, diverse instituţii ale statului de
putere reprezentativă şi executivă, populaţia şi cetăţenii grupului de
acţiune (organizaţii publice).

În mediul macro al întreprinderii, există o semnificativă cantitate mare

factori decât în micromediu:
· Factori naturali;

· Factori demografici;

· Factori științifici și tehnici;

· Factori economici;

· Factori de mediu;

· Factori politici;

· Factori internaționali.

1.2. Analiza mediului intern al întreprinderii

Mediu intern organizația este acea parte a mediului general care se află în
cadrul organizației. Are un impact permanent și cel mai direct asupra
funcționării organizației. Mediul intern are mai multe secțiuni, fiecare
dintre ele include un set de procese și elemente cheie ale organizației, a
căror stare împreună determină potențialul și oportunitățile pe care le are
organizația.
personal o parte din mediul intern acoperă procese precum interacțiunea
dintre manageri și lucrători; recrutarea, formarea si promovarea
personalului; evaluarea rezultatelor muncii și stimulare; crearea si
mentinerea relatiilor intre angajati etc.
organizatoric felia include: procese de comunicare; structuri
organizatorice; norme, reguli, proceduri; repartizarea drepturilor și
responsabilităților; ierarhia dominantei.
ÎN industrial tăierea include fabricarea produsului, furnizarea și
depozitarea; întreținerea parcului tehnologic; implementarea cercetării și
dezvoltării.
Marketing o bucată din mediul intern al organizației acoperă toate acele
procese care sunt asociate cu vânzarea produselor. Aceasta este o strategie
de produs, o strategie de preț; strategia de promovare a produsului pe
piata; alegerea piețelor și a sistemelor de distribuție.
Tăiere financiară include procese legate de furnizare utilizare eficientă și
mișcări Bani în organizatie. În special, aceasta este menținerea lichidității și
asigurarea profitabilității, crearea de oportunități de investiții etc.
Mediu intern întreprinderile determină tehnica şi conditii organizatorice
munca intreprinderii si este rezultatul decizii de management. Scopul
analizei mediului intern al întreprinderii este de a identifica punctele forte
și punctele slabe ale activităților acesteia, întrucât pentru a profita de
oportunitățile externe, întreprinderea trebuie să aibă un anumit potențial
intern. În același timp, este necesar să se cunoască punctele slabe care pot
agrava amenințarea și pericolul extern.

Mediul intern al organizatiilor cuprinde urmatoarele elemente principale:

productie, finante, marketing, managementul personalului, structura
organizationala.

Principalele elemente ale mediului intern al întreprinderii sunt:

Productie (in literatura economica straina - managementul operatiunilor):

volum, structura, rate de productie; gamă de produse; disponibilitatea
materiilor prime și materialelor, nivelul stocurilor, viteza de utilizare a
acestora; flota de echipamente disponibilă și gradul de utilizare a acestuia,
capacități de rezervă; ecologia producției; control de calitate; brevete, mărci
înregistrate etc.;

Personal: structura, calificarile, numarul de angajati, productivitatea

muncii, fluctuatia personalului, costurile cu forta de munca, interesele si
nevoile angajatilor;
Organizarea managementului: structura organizatorică, metodele de
management, nivelul managementului, calificările, abilitățile și interesele
managementului de vârf, prestigiul și imaginea întreprinderii;

Marketing, care acoperă toate procesele legate de planificarea producției și

vânzările de produse, inclusiv: produse manufacturate, cota de piață,
canale de distribuție și marketing, bugetul de marketing și execuția
acestuia, planurile și programele de marketing, promovarea vânzărilor,
publicitate, stabilirea prețurilor;

Finanțele sunt un fel de oglindă, care reflectă toate activitățile de producție

și economice ale întreprinderii. Analiza financiară vă permite să dezvăluiți
și să evaluați sursele problemelor la nivel calitativ și cantitativ;
structura organizationala.
Cultura și imaginea unei întreprinderi sunt factori slab formalizați care
creează imaginea unei întreprinderi; o imagine înaltă a unei întreprinderi
permite atragerea de angajați cu înaltă calificare, încurajarea
consumatorilor să cumpere bunuri etc.

CONCLUZIE
Rezultă din cele de mai sus, analiza mediului este foarte importantă pentru
dezvoltarea strategiei unei organizații și a unui proces foarte complex care
necesită monitorizarea atentă a proceselor care au loc în mediu, evaluarea
factorilor și stabilirea unei legături între factori și cei. punctele forte și
punctele slabe, precum și oportunitățile și amenințările care se află în
mediul extern. Evident, fără cunoașterea mediului, organizația nu poate
exista. Totuși, ea nu plutește în mediu, ca o barcă care nu are cârmă, vâsle și
pânze. Organizația studiază mediul pentru a se asigura promovare de
succes la obiectivele tale. Prin urmare, în structura procesului de
management strategic, analiza mediului este urmată de stabilirea misiunii
organizației și a scopurilor acesteia.

Lista literaturii folosite

1. O.S. Vikhansky, A.I. Naumov, Management: persoană, strategie,
organizare, proces, M., 1995

2. Yakushina O.A., Fundamentele psihologiei, M .: Infra M, 1997

3. Shmalen G. Fundamentele și problemele economiei întreprinderii: Per.

cu el. / Ed. prof. A.G. Porshneva, 2002 - 512s.

4. Economie întreprindere comercială: Manual pentru universitățile de

comerț./Grebnev A.I., Bazhenov Yu.K., Gabrielyan O.A., Gorina G.A. - M.:
Economie, 1996. -238s.

5. Economia întreprinderii: Manual / Ed. prof. O.I.Volkova. - M.: IN-FRA-

M, 2003. -520s.

6. Economia organizaţiilor. / Ed. Khudokormova A.G. - M.: INFRA-M,

2003- 160s

Orice întreprindere este situată și funcționează într-un anumit mediu, iar

fiecare dintre acțiunile sale este posibilă numai dacă mediul o permite.
Întreprinderea se află într-o stare de schimb constant cu mediul extern,
oferindu-și astfel posibilitatea de supraviețuire, deoarece Mediul extern
serveşte ca sursă de resurse de producţie necesare formării şi menţinerii
potenţialului de producţie. Factorii de mediu nu sunt controlați de către
întreprindere și serviciile sale. Sub influența evenimentelor care au loc în
afara întreprinderii, în mediul extern, managerii sunt nevoiți să modifice
structura organizatorică internă, adaptând-o la condițiile schimbate.

Mediul extern al întreprinderii - acestea sunt toate condițiile și factorii care

apar independent de activitățile întreprinderii și au un impact semnificativ
asupra acesteia. Factorii externi sunt de obicei împărțiți în două grupuri:

Factori de influență directă (mediul imediat)

factori de influenţă indirectă (macromediu).

LA factori de impact direct includ factori care au un impact direct asupra

activităților întreprinderii: furnizori de resurse, consumatori, concurenți,
resurselor de muncă, stat, sindicate, acționari (dacă întreprinderea este o
societate pe acțiuni).

Factori de influență indirectă nu au un efect direct asupra activităților

întreprinderii, dar luarea în considerare a acestora este necesară pentru
dezvoltarea strategiei corecte.

Cei mai semnificativi factori de impact indirect includ:

factori politici- principalele direcții ale politicii de stat și modalitățile de

implementare a acesteia, posibilele modificări ale cadrului legislativ și de
reglementare, acordurile internaționale încheiate de guvern în domeniul
tarifelor și comerțului etc.;

forțe economice– rata inflaţiei sau deflaţiei, nivelul de ocupare a resurselor

de muncă, internaţional soldul de plată, ratele dobânzilor și impozitelor,
valoarea și dinamica produsului intern brut, productivitatea muncii etc.

factori sociali mediu extern - atitudinea populației față de muncă și calitatea

vieții;

factori tehnologici, a cărui analiză face posibilă prevederea oportunităților

asociate cu dezvoltarea științei și tehnologiei, adaptarea în timp util la
producția și vânzarea unui produs promițător din punct de vedere
tehnologic și prezicerea momentului abandonării tehnologiei utilizate.