Întreprinderea

Denumirea disciplinei economia şi gestiunea întreprinderii impune

explicarea celor trei noţiuni componente, respectiv economie, gestiune şi
întreprindere.
Economia provine din cuvântul grecesc oikonomia, care semnifică
operaţia de a face ordine în casă.
Gestiunea este un cuvânt de origine latină şi semnifică activitatea de
gospodărire şi administrare.
Termenul de întreprindere provine din cuvântul francez entreprise şi
poate fi definit ca o organizaţie autonomă care îşi asigură existenţa şi devoltarea
prin folosirea şi comercializarea unor produse cu scopul de a obţine profit.
Un rol deosebit de important în organizarea unei firme îl are organizarea
de ansamblu a proceselor de muncă fizică şi intelectuală, a elementelor
componente, analiza acestora în vederea regrupării lor în funcţie de nivelul
obiectivelor, de omogenitatea şi/sau complementaritatea lor, de nivelul de
pregătire al personalului care le realizează şi de specificul metodelor, tehnicilor şi
instrumentelor folosite în vederea realizării obiectivelor în condiţii de eficienţă.
Relaţiile dintre economie, sub aspectul ei general, şi întreprindere, sunt
foarte strânse, astfel încât nu este posibil de a avea idei precise asupra uneia
fără a poseda cunoştinţe asupra celeilalte.
Aportul economiei la cunoaşterea întreprinderii constă într-o mai bună
explicare a naturii întreprinderii şi a dezvoltării acesteia, în analiza raportului de
forţe între diferitele categorii de agenţi economici implicaţi în funcţionarea unei
întreprinderi, precum şi în studierea strategiilor elaborate de întreprindere.
Prin această disciplina se urmareşte studiul relaţiilor organizatorice în
vederea organizării optime a diferitelor laturi de activitate.
Întreprinderile sunt persoane juridice, cu existenţã abstractă care îşi
exercită activitatea prin intermediul organelor de conducere.
Asupra întreprinderii se manifestă componentele procesului de conducere
(prevederea ,coordonarea ,organizarea ,comanda, antrenarea şi controlul).
Întreprinderea este veriga organizatoricǎ la nivelul căreia are loc fuziunea
dintre factorii de producţie (resurse) cu scopul producerii şi comercializării de
bunuri economice oferite în structura (cantitate şi calitate) impuse de
consummator pentru a-şi putea maximiza profitul.
Pentru înfiinţarea unei firme e necesar sǎ se parcurgă anumiţi paşi:
1. Îndeplinirea unor formalităţi juridice sociale ,fiscale…
Societate - contract de societate şi statut
Fiscale – A.F.P (Administraţiile finanţelor publice)
2. Achiziţionarea elementelor de capital fix ,punerea în funcţiune şi stabilirea
programelor de Amortizare.
3. Constituirea stocurilor de capital circulant : materii prime ,energie
,combustibil
4. Recrutarea ,selecţia ,angajarea şi perfecţionarea profesionalǎ a
angajaţilor – procese ce se desfăsoarǎ la Resurse Umane.
5. Stabilirea structurii organizatorice interne care se formalizeazǎ prin diferite
documente: organigramǎ, regulament de ordine internǎ, ROI ,ROF.
6. Stabilirea unui sistem de evidentǎ a datelor si informaţilor financiar-
contabile, a circuitului documentelor în cadrul firmei.
În cazul înfiinţării şi funcţionării unei întreprinderi apar şi anumite
constrângeri ,restricţii şi anume:
• Pentru a produce o întreprindere trebuie sǎ consume factori de
producţie ,resurse.
• Factorii de producţie sunt epuizabili şi din ce in ce mai costisitori ceea ce
se impune utilizarea lor raţionalǎ.
• Pentru a putea supravieţui şi a se dezvolta o întreprindere trebuie sǎ
obţinǎ profit, trebuie să fie redutabilǎ.
• Activitatea economicǎ trebuie condusǎ riguros, cu respectarea legislaţiei
în vigoare .
Trăsături ale firmei din punct de vedere sistemic.
Firma poate fi privitǎ atât ca parte a sistemului economic global ,mai exact
ca subiect al acestui univers economic, dar si ca un sistem economic de sine
stătător.
Abordatǎ într-o concepţie sistemicǎ, întreprinderea poate fi consideratǎ
prin specificul obiectivelor ,dar si prin nivelul de atingere al acestor obiective ca
fiind:
a) un sistem complex întrucât reuneşte diferite tipuri de resurse
materiale ,financiare, informaţionale sau umane, dar şi pentru cǎ este formatǎ din
mai multe componente: structurale (secţii ,posturi ,funcţii) sau de muncǎ.
b) un sistem socio-economic:la nivelul firmei are loc conbinarea, dar şi
substituire factorului de producţie astfel încât sǎ permitǎ atingerea obiectivelor
întreprinderii ,dar şi satisfacerea cererii de piaţǎ.
Unitatea economicǎ socialǎ a întreprinderii este dată de autonomia
funcţionalǎ a acesteia exprinatǎ prin organizarea şi derularea activităţii ,prin
contabilizarea rezultatelor , prin organizarea sistemului de desfacere ,dar şi prin
gestionarea diferitelor componente.

c) întreprinderea este un sistem tehnico-productiv ,în sensul cǎ între

mijloacele de muncǎ ,materiile prime şi materialele utilizate se stabilesc anumite
conexiuni ,utilizându-se anumite tehnologii.
 În cadrul acestui sistem se manifestǎ legăturile de dependenţǎ
tehnologică ,de compatibilitate tehnicǎ ,nivelul de încorporare a progresului
tehnic ,dar şi innoirile , perfecţionările tehnologice.
d) este un sistem organizatoric şi administrative subliniat prin elemente
precum:
- momentul infiinţǎrii ,sediul social ,denumire ,formǎ juridicǎ sau obiect
principal de activitate.
Întreprinderea îşi întocmeşte propriile documente de înfiinţare (contract de
societate, statut , act unic de înregistrare), dar şi documente de funcţionare ROI,
ROF (Regulamentul de organizare şi funcţionare) ,organigramǎ.
e) este un sistem dynamic îşi desfăşoarǎ activitatea sub influenţa factorilor
de mediu care îi impun restricţii sau îi oferă oportunităţi.
Eforturile de adaptare ale firmei la condiţiile de mediu determinǎ o
dinamicǎ permanentǎ a organizǎrii şi funcţionarii întreprinderii.
f) întreprinderea este un sistem deschis.
Firma este o componentǎ a sistemului economic, iar desfăşurarea
activităţii ei presupune interacţiuni permanente sau întâmplătoare cu celelalte
componente ale sistemului economic (adimnistraţii ,alte firme ,asociaţii
profesionale).
g) întreprinderea este un sistem adaptiv (autoreglare) sau are capacitatea
datǎ de autonomia ei funcţionalǎ de a-şi modifica activitatea în scopul unei bune
atingeri a obiectivelor.
Funcţiile intreprinderii1 sunt următoarele:
1. funcţia economicǎ pregnantǎ in care regăsim 3 mari tipuri de activităţi:
- producţia;
- gestiunea: administrare;
- vânzarea;
2. funcţia socialǎ este datǎ de interacţiunea firmei cu diferitele grupuri de
persoane fizice (salariaţi ,clienţi ,proprietari)
3. funcţia publicǎ interacţiunea firma-comunitate exprimǎ prin (plata taxelor şi
a impozitelor ,sponsorizare).

Laturile intreprinderii sunt următoarele:

a latura tehnico-productivǎ;
b latura economicǎ ;
c latura socialǎ;

a. compatibilităţi tehnice (proces tehnic ,dinamic ,înzestrarea cu elemente

de capital ,dar şi cu tehnologii);
b. proces de combinare şi substituire a factorilor de producţie
,obţinerea de profit, active de producţii ,administrare, desfacere.
c. a asigura elemente corecte şi legale conţinute de persoane cu care
intrǎ in contact: salariile angajaţilor ,devidende ,satisfacţia datǎ de raportul
utilizate ,relaţii de concurenţă sociale şi deschise pentru concurenţi.
Amortizarea acestor interese ţine de latura socialǎ.
1 Roşca, Pandelică Ionuţ, Radu Vasilică, Economia şi întreprinderea de gestiune
 Rolul întreprinderii2 în cadrul economiei este dublu:
- un rol economic concretizat în obţinerea de profit pentru supravieţuirea şi
dezvoltarea firmei prin satisfacerea nevoilor clientilor în nevoia maximinizării
vânzării ,prin combinarea eficientǎ a factorilor de producţie şi asigurarea
distribuirii resurselor în mod echitabil ,adicǎ corespunzǎtor cu aportul fiecǎrui
posesor de factor de producţie.
Echitate în plan economic nu înseamnǎ egalitate, ci distribuirea
veniturilor dupǎ contribuţia fiecărui posesor de factor.
Rolul social determinat de atitudinea firmei faţǎ de categoriile de
indivizi cu care intrǎ în contact faţǎ de fiecare categorie întreprinderea are
atitudini specifice :salariaţilor sǎ le asigure remuneraţii conforme cu
productivitatea muncii; faţǎ de concurenţi sǎ respecte caracterul deschis şi
loial al relaţiilor de competiţie ;faţǎ de clienţi maximizarea satisfacţiei prin
îmbunătăţirea relaţiilor utilitare ;faţǎ de proprietari :asigurarea unor dividende
remuneratorii pentru a pǎstra capitalurile acestora în firmǎ.
Ca o observaţie, interesele acestor categorii sunt diferite ceea ce
determinǎ apariţia unor conflicte.
În concluzie ,întreprinderea ca agent economic reprezintǎ: acel grup
de persoane fizice sau juridice care organizate potrivit legii desfăsoarǎ
activităţi economice de producere şi (sau) comercializare de bunuri şi servicii
cu scopul obţinerii de profit.

2 Roşca, Pandelică Ionuţ, Radu Vasilică, Economia şi întreprinderea de gestiune