Curs 1.

DEFINIREA, NECESITATEA SI ROLUL MANAGEMENTULUI

1. CE ESTE MANAGEMENTUL?

To manage = a se descurca, a administra, a reuși, a conduce, a gospodări, a duce la succes.

Managementul este arta de a lucra cu oamenii din organizație și cu cei din mediul extern,
dar și arta de a folosi forțele material și faptele conjecturale în scopul realizării obiectivelor
organizației.
Părintele managementului științific, în anul 1909, Frederick Taylor, definea managementul:
“Arta de a ști precis ce trebuie să faci cât mai bine și mai ieftin.”
Henry Fayol, în 1916, este considerat adevăratul părinte al managementului modern, care a
abordat problemele managerial la nivel de organizație (firma, întreprindere). A pornit de la
clasificarea activităților industrial în șase categorii:
 tehnica (producție);
 comercială (cumpărare, vânzare, schimb);
 financiară (căutarea și utilizarea optimă a capitalului);
 siguranța (protecția proprietății și a persoanei);
 contabilitate (incluzând statistica);
 management.
Inițial managementul s-a dezvoltat ca arta empirică bazată pe priceperea, vocația, talentul
sau intuiția conducătorilor.

Alte definiții ale managementului

John Burbidge (1965) – “Managementul este știința de a planifica, dirija și controla efortul
uman de grup, pentru ca grupul să poată realiza în mod eficient obiective prestabilite.”
Mary Parker Follet (1980) – “Arta de a realiza lucrurile (obiectivele) prin alți oameni.”
John Ivancevich (1989) – “Procesul întreprins de una sau mai multe persoane cu scopul de
a coordona activitățile altor persoane pentru a se obține rezultate pe care nu le-ar putea realiza
acționând singuri.”

Managementul poate fi studiat ca o disciplină distinct, cu domeniu bine delimitat, care este,
însă, o disciplina de interferență, integratoare, globală, ce operează cu noțiuni din:
 discipline generale (matematică, teoria sistemelor, cibernetică);
 discipline sociale (filozofie, psihologie, sociologie, drept și legislație);
 discipline economice (economie, finanțe, comerț);
 discipline tehnice și tehnologice.
Managementul reprezintă procesul prin care se asigură planificare, organizarea, conducerea
și controlul resurselor în vederea atingerii anumitor obiective.
Planificare

Organizare
Scopul general COORDONARE
al managementului Conducere

Control

1
 Concluzii

1. Managementul se adresează unei activități de grup, sau altfel spus, orice activitate de grup
are nevoie de management. Prin management se realizează coordonarea grupului către ținta dorită.
2. Coordonarea presupune procese special dincolo de aceste acțiuni. Managementul
presupune dezvoltarea unor procese special bazate pe anumite reguli, principii, folosind concept
specific. Scopul general al managementului este COORDONAREA, care are ca rezultat armonizarea
activităților grupului.
3. Succesul grupului înseamnă atingerea scopului dorit/prestabilit obținut în condiții de
eficiență (consum rațional de resurse, obținerea unui anumit rezultat cu resurse minime). Pentru o
organizație economică, managementul trebuie să asigure menținerea în viață a organizației, ceea ce
presupune crearea de profit.

ORGANIZAŢIA ŞI MEDIUL SĂU EXTERN

De ce este necesar managementul în organizație economică?

Conform Dicționarului explicative al limbii române, organizația este “o asociație de oameni

cu concepții sau preocupări comune, uniți conform unui regulament sau unui statut, în vederea
depunerii unei activități organizate”.
Întreprinderea poate fi considerată “o unitate economică ce produce sau distribuie bunuri
şi servicii, utilizând o serie de resurse (materiale, financiare, umane și informaționale).” Succesul
unei întreprinderi este condiționat de găsirea celei mai bune combinații între cele patru categorii de
resurse.
Pornind de la definițiile de mai sus, elementele care caracterizează o organizație sunt:
 obiectivele, strâns legate de crearea sa, de misiunea acesteia, exprimă, într-o formă concretă
şi măsurabilă, scopurile activității. Acestea pot fi:
- generale, corespunzând rolului/misiunii întreprinderii. Acestea sunt fixate pentru perioade
lungi de timp;
- derivate, eșalonate astfel încât realizarea lor prealabilă să conducă treptat spre atingerea
obiectivelor generale; realizarea lor constituie obiectul diferitelor funcțiuni ale întreprinderii;
- specific, care condiționează realizarea obiectivelor derivate și sunt fixate pentru fiecare
activitate în parte sau pentru fiecare compartiment al întreprinderii.
 resursele necesare desfășurării activității, care sunt:
- materiale (utilaje, materii prime, unelte, mobilier, etc.);
- financiare (capital propriu, credite, surse atrase, etc);
- umane (ansamblul angajaților, ca număr și structură, cu toate nevoile, motivațiile,
cunoștințele, experiența, atitudinile, abilitățile, interesele lor);
- informaționale (informații propriu-zise și tehnologia aferentă).
 planul/programul de activitate necesar realizării obiectivelor propuse.
 conducerea (managementul) reprezintă prin angajați abilități să ia decizii ce vizează fixarea
și realizarea obiectivelor.
Rolul organizațiilor în societate este foarte complex: de la realizarea funcției economice a
societății până la satisfacerea nevoilor personale ale indivizilor care o compun. În acest mod,
întreprinderea poate fi percepută ca o:
o unitate de producție de bunuri sau servicii;
o unitate de repartiție, dacă se are în vedere faptul că ea creează valoare adăugată, care se
repartizează angajaților sub formă de recompense bănești, acționarilor sub formă de dividende,
statului sub formă de impozite;
o celulă socială, fiind un ansamblu de persoane și grupuri, cu aspirații adesea divergente, dar
care participă la realizarea unor obiective comune;
o un centru de decizie, ca urmare a competinței de a lua decizii și de a-și asuma riscuri.

2
Abordarea sistemică a organizației

Având în vedere elementele menționate mai sus, care se combină într-un mod unic,
particular, de la o organizație la alta, considerăm interesantă abordarea întreprinderii prin prisma
teoriei sistemelor.
Sistemul este un ansamblu de elemente, care funcționează prin interacțiune pentru atingerea
unui anumit scop.
Teoria sistemelor permite tratarea întreprinderii, nu ca o simplă alăturare de elemente, ci ca
elemente care se intercondiționează în spațiu și timp și care, de asemenea, depind în mare măsură de
componențele mediului extern al firmei. Deci, putem considera întreprinderea ca un sistem complex,
deschis și dinamic.
Ieşiri
Dividende
Intrări Valori (acţiuni)
Capital Bunuri şi servicii
Resurse materiale Sistemul Recompense băneşti
Tehnologii
Muncă
întreprinderii Stimă, considerţie
Satisfacţie
Cunoştinţe Riscuri, pierderi
Valori Inechitate
Feed-back Poluare

Întreprinderea ca sistem

Un sistem funcționează primind din mediul extern o mulțime de elemente denumite

INTRĂRI, prin acțiunea cărora se obține mulțimea elementelor de ieșire denumite IEŞIRI.
Sistemul întreprinderii poate fi caracterizat de următoarele trăsături:
este un sistem social, cuprinzând un ansamblu de activități umane cu o finalitate bine
determinată și care dau viață tuturor elementelor tehnice, tehnologice și de altă natură. Întreprinderea
reprezintă un complex de relații interpersonal, în care indivizii diferențiați în funcție de autoritate,
statut, rol, se constituie în grupuri distincte, pe baza cărora este clădită în mod efectiv întreprinderea;
este un sistem tehnico-productiv, având la bază o serie de activități care au ca scop obținerea
unor bunuri și/sau servicii, folosind în acest scop un ansamblu de mijloace material, tehnice și
tehnologice;
este un sistem economic care, prin natura activităților desfășurate: aprovizionare, desfacere,
creditare, plata unor taxe și impozite, etc., își atinge scopul de a oferi bunuri și servicii pe care
societatea le cere, într-o anumită cantitate și de o anumită calitate, și de a obține profit.
Condiția de funcționare eficientă a organizației economice, a sistemului este:

Valoarea ieșirilor>Valoarea intrărilor + Consumurile din proces

Managementul face armonizarea în interiorul sistemului, asigură o distribuție eficientă a

muncii.

3
 MANAGEMETUL ȘI ABORDAREA SISTEMICĂ A ORGANIZAȚIEI ECONOMICE

INTRĂRI
RESURSE CERINȚE ALE VARIABILE EXTERNE
GRUPĂRILOR EXTERNE
- financiare - sindicate - oportunități
- materiale - cumpărători - constrângeri și
- umane - furnizori amenințări
- informaționale - proprietari
- guvern
- comunitate

PROCESE DE TRANSFORMARE
Arii funcționale (funcțiile organizației industriale)
Producție Comercial
Cercetare-dezvoltare Financiar-contabil
Resurse umane

Proces managerial
CONDUCERE

PLANIFICARE ORGANIZARE CONTROL

CE? CINE?
CUM? UNDE? CE REZULTATE?
CÂND?

IEȘIRI
- produse - profit
- servicii - satisfacție internă și externă
- scopuri integrate – satisfacerea tuturor cerințelor intrate în sistem
Cerințele sunt solicitări pe care alte grupări din mediu le adresează organizației economice
(exemple de alte grupări: proprii angajați constituiți în organizații externe, persoană juridică –
sindicate; cumpărători, consumatorii serviciilor, produselor; furnizorii care cer organizației bani;
băncile; statul (guvernul) prin taxele și impozitele percepute; comunitatea vrea ca organizația
economică să fie un cetățean bun, să creeze locuri de muncă, să nu polueze mediul înconjurător, etc.).
Cerințele și variabilele de mediu se datorează faptului că organizația funcționează într-un
anumit macrosistem, mediu.
Variabilele de mediu sunt de fapt condițiile pe care mediul le oferă organizației, care pot fi
condiții favorabile - mediul creează oportunități pentru funcționarea organizației, pentru dezvoltarea
ei, dar pot fi și condiții nefavorabile - mediul creează presiuni, constrângeri privind siguranța
organizației.
În vederea creșterii valorii intrărilor prin procese de transformare, acțiunile manageriale vor
fi orientate atât spre procesul de transformare, cât și spre intrări.

4
 O direcție a acțiunilor manageriale o reprezintă resursele. Problema managerilor este să
asigure în mod eficient resurse și să le aloce diferitelor procese din organizație astfel încât să le
utilizeze rațional.
O a doua direcție de acțiune o constituie cerințele. Deși cerințele sunt legitime pentru cei ce
le emit, o dată intrate în sistem ele devin divergente și organizația nu își poate permite să le satisfacă.
Problema managerilor este să reconcilieze cerințele intrare în sistem.
A treia direcție de acțiune o constituie variabilele de mediu.
Impactul mediului asupra diferitelor organizații este altul de la o organizație la alta, de aceea
problema managerilor este să identifice variabilele de mediu și să evalueze, să aprecieze impactul pe
care acestea îl vor avea asupra organizației. În acest fel pot fi fructificate oportunitățile apărute și pot
fi minimizate riscurile create de mediu.
Procesul poate fi analizat din două puncte de vedere:
1. procesul din sistemul industrial poate fi analizat din punct de vedere al activităților de
transformare, ca intrările să se transforme în ieșiri, descoperind funcțiile întreprinderii. Prin funcție
a întreprinderii se înțelege un ansamblu de activități de transformare a intrărilor în ieșiri după anumite
criterii.
2. Managerii trebuie să dezvolte în interiorul organizației procesele (planificare, organizare,
conducere, control). Activitățile lor au fost organizate prin funcțiile managementului. Funcția
managementului se definește ca un ansamblu de activități manageriale prin care se realizează o
componentă a coordonării.

FUNCȚIILE ÎNTREPRINDERII
Fayol a susținut existența a șase funcțiuni esențiale ale întreprinderii: tehnică (a produce),
comercială (a cumpăra și a vinde), contabilă (a contabiliza), financiară (a finanța), de securitate (a
bunurilor și persoanelor), administrativă (aceasta constituind, de fapt, funcția de conducere a
organizației, prin care se realizează managementul: a prevedea, a organiza, a comanda, a coordona, a
controla).
Funcția întreprinderii reprezintă ansamblul activităților în cadrul cărora se folosesc tehnici
specializate în vederea realizării obiectivelor derivate, rezultate din obiectivele generale ale
organizației.
Majoritatea specialiștilor grupează activitățile întreprinderii în următoarele funcții:
 cercetare-dezvoltare: cercetarea produselor, serviciilor, tehnologiilor; proiectarea
produselor; prototipuri; realizarea proiectelor de investiții; dezvoltarea capacităților de producție;
organizarea producției și a muncii; invenții și inovații; informarea-documentarea etc;
 producție: programarea, lansarea și urmărirea producției; fabricația produsului sau
prestarea serviciului; controlul tehnic de calitate; transportul intern, etc.;
 marketing: ”o concepție modernă, o atitudine în orientarea întreprinderilor,
concretizată într-un ansamblu coerent de activități practice, programate și organizate prin utilizarea
unor metode și tehnici științifice, respectiv a unui instrumentar specific”;
 comercială: aprovizionarea, desfacerea produselor și serviciilor; serviciile post-
vânzare; încheierea și urmărirea derulării contractelor; gestiunea stocurilor; depozitarea; transportul
exterior; publicitatea, etc.;
 financiar-contabilă: planificarea și execuția financiară; controlul financiar intern;
contabilitatea; analiza economico-financiară a rezultatelor, etc.;
 personal (resurse umane): analiza și evaluarea posturilor; gestiunea previzională a
personalului; recrutarea și selecția; promovarea; gestiunea carierei; remunerarea; instruirea și
dezvoltarea profesională; activități și servicii cu caracter social; motivarea, etc.
Varietatea formelor sub care poate exista și funcționa o organizație face necesară stabilirea
unor criterii de clasificare.
A. După forma juridică:

5
  Întreprindere publică: statul/unele colectivități publice dețin proprietatea asupra
patrimoniului; există întreprindere de stat socialist (caracterizată printr-un grad de autonomie redus
și prin preponderența în economia națională) și întreprindere de stat capitalist (cu un grad mai mare
de autonomie, creată în scopul asigurării controlului statului în unele sectoare de interes deosebit
pentru economia națională);
 Întreprindere semipublică: puterea publică deține doar o parte din patrimoniu și din
conducerea și controlul activității; formele concrete de existență ale acesteia sunt: concesiune, prin
care puterea publică deleagă o întreprindere privată să administreze un serviciu public; societatea în
proprietate mixtă, în care capitalul este deținut de stat și de persoane particulare;
 Întreprindere privată: patrimoniul aparține unei persoane sau unui grup de persoane, având
totală independență în orientarea și administrarea afacerii.
B. După scopul înființării și modul de funcționare:
 Regii autonome: organizată la nivel național, în industria energetică, poștă, exploatarea
minelor și gazelor naturale, transporturi feroviare, sau la nivel municipal, pentru distribuirea gazului,
transport în comun, etc.;
 Societăți comerciale: persoane juridice ce efectuează activități de producție și comercializare
a produselor și/sau serviciilor, în scopul obținerii de profit; pot fi de stat sau particulare;
 Organizații nonprofit: create în scopul sprijinirii unor activități de natură socială,
educațională, religioasă sau alte asemenea servicii necomerciale, fără a se urmări obținerea profitului.
C. După numărul proprietarilor și modul de constituire și exploatare a patrimoniului:
 Întreprinderi private individuale: se află în proprietatea unei singure persoane fizice, care
poate să utilizeze unul sau mai mulți salariați și este în totalitate responsabilă de bunurile
întreprinderii; întâlnim întreprindere impersonală (cu un sg acționar), familială, corporatistă
(patrimoniul este deținut de un număr de coproprietari ce se asociază și care anterior desfășurau
activități similare în calitate de mici producători);
 Întreprinderi societare: caracterizate prin împărțirea între mai multe persoane a capitalului
divizat în titluri de valoare numite fie acțiuni, fie părți sociale, precum și a profitului obținut,
proporțional cu mărimea capitalului investit de către fiecare persoană. Există: societate în nume
colectiv (SNC); societate în comandită simplă (SCS); societate în comandită pe acțiuni (SCA),
societate pe acțiuni (SA), societate cu răspundere limitată (SRL).
D. În funcție de apartenența națională:
 Întreprindere națională: patrimoniul se află integral în proprietatea membrilor unei țări;
 Întreprindere multinațională: patrimoniul aparține unui grup economic cu caracter
internațional și ale căror subunități sau divizii își desfășoară activitatea în două sau mai multe țări;
 Firmele joint-venture: create prin participarea cu capital în proporții diferite a unor persoane
fizice sau juridice din două sau mai multe țări.
E. După dimensiuni:
 Întreprinderi mari: grad mare de diversitate a activității, resurse financiare importante, un număr
important de lucrători (peste 250 salariați), organizare pe un număr mare de niveluri ierarhice sau pe
subsisteme, dar și printr-o adaptare mai greoaie la schimbările din mediul extern;
 Întreprinderi mici și mijlocii: caracterizate prin numărul de angajați, cifra de afaceri
(întreprindere microîntreprindere – 1-9 angajați; întreprindere mică – 10-49 de angajați; întreprindere
mijlocie – 50-249 angajați).
F. În funcție de forța conducătoare care definește profilul activității unei organizații:
 Axate pe produs: preocupate de caracteristicile produsului lor decât de eficiența acestuia;
 Axate pe profit: companii care controlează alte companii mai mici sau organizații de marketing;
pregătite să „speculeze” oportunități de piață, diversificându-și activitatea, pătrunzând pe noi piețe;
 Axate pe personal: tind să considere furnizarea de locuri de muncă drept rațiunea principală a
existenței lor;
 Axate pe client: au o structură descentralizată, sunt flexibile, dornice să asculte și să înțeleagă
nevoile clienților.

6
 MEDIUL EXTERN
Pentru o bună conducere a unei organizații, pentru atingerea obiectivelor sale, este necesară
înțelegerea relațiilor sale cu mediul înconjurător, precum și a obligațiilor și responsabilităților pe care
un manager trebuie să și le asume, în virtutea acestui rol și acestei relații.

Mediul extern – un mediu complex și turbulent

Mediul extern al firmei se constituie din persoane, grupuri, organizații, condiții, tendințe și
orice alt element din afara acesteia, care îi afectează activitatea.
A conduce o organizație poate fi o ocupație de înalt risc, care presupune multe abilități și
cunoștințe și în care succesul nu este niciodată garantat.
Un mediu complex include foarte multe elemente aflate în relații strânse unele cu celelalte.
Un mediu turbulent este acela în care schimbările sunt rapide și uneori dramatice.
Fiind un sistem deschis, organizația este influențată direct sau indirect de toate
componentele mediului său extern. Firma preia din mediul ambiant materii prime, materiale,
combustibil, energie, utilaje, forță de muncă, tehnologii, resurse financiare, metode și tehnici de
management, pe care le introduce în propriul sistem, din care rezultă bunuri și servicii, valori,
satisfacție, experiență pe care le transferă aceluiași mediu.
Complexitatea mediului extern al organizației este dată de numărul mare și de
eterogenitatea componentelor sale. Organizația însăși contribuie la creșterea complexității mediului
său extern, prin strategiile pe care le adoptă: de penetrarea pe noi piețe, de lărgirea gamei sortimentale,
de atragerea de noi segmente de clienți; complexitatea mediului este adeseori o consecință a creșterii
economice, a dezvoltării.
Caracterul turbulent al mediului extern este dat de rapiditatea schimbărilor petrecute în
interiorul său, dar și de incertitudinea creată de interacțiunile componentelor mediului. Cu cât va fi
mai complex, cu atât mediul va fi mai turbulent.
Având în vedere aceste trăsături ale mediului extern, managerii trebuie să privească nu
numai în interior, ci și în exteriorul firmei. O focalizare exclusivă pe probleme interne poate duce la
ignorarea condițiilor de mediu care afectează activitatea întreprinderii, respectiv la pierderea abilității
de a recunoaște constrângerile sau oportunitățile acesteia – ale angajaților, ale produselor sale, ale
pieței pe care funcționează.
Se spune că „un manager trebuie să-și axeze munca mai ales pe conducerea relațiilor
dintre întreprinderea sa și mediul extern al acesteia”, ceea ce înseamnă de fapt o permanentă
adaptare a activității firmei la condițiile impuse de mediul ambiant în care-și desfășoară activitatea.
Componentele mediului extern al organizației
Mediul social
Cultură, valori, populație,
organizare socială

Mediul economic Mediul politic

Condiții ale producției ORGANIZAȚIA Influențe, legi,
și distribuției politici publice,
guvernare

Mediul Tehnologic
Mijloace șimetode de producție,
resurse, comunicații, cunștințe

7
 PERFORMANȚA ORGANIZAȚIEI

Performanță: productivitate, eficiență, eficacitate, economicitate, rentabilitate

Definiție performanță

Definiție productivitate

Definiție eficiență

Definiție eficacitate

Definiție economicitate

Definiție rentabilitate

Câteva noțiuni de bază în contabilitate: Ce sunt activele (activele circulante, imobilizate),

pasive (curente, pe termen lung), capital propriu, cifra de afaceri.

Criteriile de performanță și indicatorii utilizați

1. Profitabilitate:
a) Rentabilitatea capitalului acțiunilor (RC) = (venit net/capital propriu)
b) Rentabilitatea activelor (RA) = (venit net/total active)
Obs: Cum trebuie să fie numărătorul/numitorul pentru o profitabilitate cât mai bună? Cum se
justifică un rezultat scăzut/ridicat?

2. Competitivitate:
a) Procentul de creștere a vânzărilor: ((V2-V1)/V1)*100, V=vânzări
b) Cota de piață: (vânzări totale ale firmei/vânzări totale pe piață)*100
c) Cifra de afaceri la 1 u.m. active: (vânzări/total active)
Obs: Cum trebuie să fie numărătorul/numitorul pentru o competivitate cât mai bună? Cum se
justifică un rezultat scăzut/ridicat?

3. Eficiență:
a) Costul manoperei pe unitatea de produs: (costuri de manoperă/volum de producție în unități)
b) Costul unitar: (costul de producție/volum de producție în unități)

4. Productivitate:
a) Profit unitar pe angajat: (profit net/număr angajați)
b) Vânzări unitare pe angajat: (total vânzări/număr de angajați)
c) Cantitate de produs pe angajat: (cantitate produsă/număr de angajați)
Obs: Cum trebuie să fie numărătorul/numitorul pentru o productivitate cât mai bună? Cum se
justifică un rezultat scăzut/ridicat?
5. Flexibilitate:
a) Investițiile în dezvoltarea și perfecționarea personalului
b) Cheltuieli de cercetare și dezvoltare pentru produse noi
Obs: Comentarii cu privire la acești indicatori, ce părere aveți despre importanța și utilitatea
lor?