Cap.

1
AFACEREA,ÎNTREPRINDEREA
ECONOMICĂ ŞI FINANŢELE

1.1 Introducere
1.2 Organizarea firmelor.Forme
alternative de afaceri
1.3 Obiectivele economice ale
firmei
1.4 Nevoia de capital a firmei
 1.1 Introducere

 Ştiinţa economică = ansamblul coerent de noţiuni,idei,teorii şi doctrine,de

reflectări specializate în planul gândirii ale actelor şi faptelor economice,de judecăţi de
valoare asupra acestora,precum şi de tehnici,metode şi procedee de măsurare,
reflectare, evaluare, gestionare şi stimulare a activităţilor economice.

 Activitatea economică = procesul complex constituit din totalitatea faptelor,

actelor, comportamentelor şi deciziilor agenţilor economici cu privire la utilizarea
capitalului şi a resurselor specifice,în vederea producerii,repartiţiei şi consumului de
bunuri şi servicii.

 Întreprinderea = entitate economică,rezultată din acţiunea agenţilor

întreprinzători asupra unui ansamblu determinat de factori de producţie.
 Principalele funcţii ale întreprinderii
economice

Întreprinderea
economică

Funcţia economică Funcţia financiară Funcţia socială Funcţia publică Funcţia politică
 Finanţele întreprinderii

Definiţie: ramură a ştiinţei economice,

domeniu al ştiinţei financiare,care are ca
principal obiect de studiu totalitatea
raporturilor şi fenomenelor privind formarea,
repartizarea, gestionarea şi alocarea
resurselor financiare ale întreprinderilor.
 Funcţiunile finanţelor întreprinderii

Finanaţele
întreprinderii

Funcţia de
Funcţia de Funcţia de
formae
gestionare a Funcţia de Funcţia de analiză şi Funcţia de
şi atragere a
resurselor control repartiţie-alocare fundamentare planificare
resurselor
financiare a deciziei
financiare
 Funcţiunea financiară
 Este determinată de ansamblul funcţiilor exercitate de
sistemul financiar în activitatea economică a
întreprinderii şi are ca obiectiv principal maximizarea
profitului pe baza adoptării deciziilor financiare cele mai
eficiente.
 Funcţiunea financiară reprezintă obiectul politicii
financiare. Relaţia dintre politica financiară şi funcţiunea
financiară a întreprinderii este o relaţie de intercondiţionare.
 Din această perspectiva, funcţiunea financiară reprezintă un
instrument de realizare a obiectivelor politicii
financiare, un ansamblu de procese şi demersuri teoretice
şi practice, adoptate în activitatea financiară în vederea
asigurării performanţei firmei.
 Clasificarea deciziilor financiare

Decizii financiare

De repartizare a Decizii privind

De finanţare-creditare
profitului investiţiile
 Domeniile funcţiunii financiare din
perspectivă tehnic-deterministă

 Domeniul operaţional al funcţiunii financiare cuprinde

procesele specializate de adoptare a deciziilor
financiare cu privire la formarea, repartizarea,
gestionarea şi alocarea resurselor financiare ale
întreprinderii.
 Domeniul funcţional specific funcţiunii financiare a
întreprinderii cuprinde ansamblul activităţilor conexe
fenomenului decizional cu legătură sau influenţă
asupra rezultatelor financiare ale întreprinderii.
 Nivelurile funcţiunii financiare

 nivelul de vârf, poziţie din care sunt adoptate deciziile strategice

de către întreprinzători, respectiv de către investitori, asociaţi,
acţionari, creditori, referitoare la obiectivele majore pe termen scurt şi
lung, la selectarea şi exploatarea directă sau speculativă a
oportunităţilor de afaceri, la distribuţia profitului, avizarea planurilor de
afaceri şi de investiţii etc.;
 nivelul de mijloc , unde sunt adoptate deciziile tactice necesare
îndeplinirii obiectului de activitate subordonat, în conformitate cu
obiectivele precizate de către nivelul de vârf;
 nivelul de bază , unde sunt realizate funcţional deciziile strategice
şi tactice adoptate de către nivelurile superioare; din această poziţie
sunt emise deciziile operaţionale de către compartimentele
specializate – deciziile operaţionale sunt decizii de conformitate.
 Compartimentele activităţii financiar-
contabilă

 compartimentul de previziune financiară

 compartimentul de salarizare
 compartimentul financiar
 compartimentul de preţuri şi tarife
 compartimentul contabilitate
 compartimentul de analiză economico-
financiară
 compartimentul de control financiar intern
 1.2 Organizarea firmelor. Forme de
afaceri

 Afacerea este definită ca fiind efortul organizat al indivizilor

de a produce şi a vinde, pentru profit, bunuri si servicii
care satisfac nevoile sociale. În economia de piaţa, afacerii îi
este caracteristică concurenţa economica, respectiv o
rivalitate dintre afaceri pentru a câştiga şi vinde unor clienţi
potenţiali.
 Concurenţa presupune:
 prezenţa unui număr mare de cumpărători şi vânzători
independenţi care sa opereze pe piaţă pentru orice produs sau
resursă;
 libertatea cumpărătorului şi a vânzătorului de a intra sau a
ieşi de pe o anumita piaţă.
 Clasificarea afacerilor în funcţie de
structura legală

 antreprenoriat (întreprinzător individual);

 parteneriat (asociere);

 societate pe acţiuni (corporaţie).

 Antreprenorul
 Antreprenorul este o persoana care îşi risca timpul, efortul
şi banii, la începutul şi pe parcursul unei afaceri, distingându-
se prin următoarele caracteristici definitorii:
 organizează producţia, combinând în mod eficient resursele
materiale, umane, financiare şi informaţionale, pentru
producerea bunurilor si serviciilor;
 conduce personal afacerea;
 îşi asuma riscuri pe banii proprii şi pe seama capitalului său
financiar sau al altora, cumpăra factori de producţie pentru
producerea bunurilor şi serviciilor, în speranţa că va obţine
profit.
 Caracteristica principala a antreprenorului este inovaţia,
înlesnita de mobilitatea sa mare într-un mediu concurenţial.
Avantaje şi dezavantaje ale organizării
afacerii sub formă antreprenorială

 Avantaje :
 uşurinţa şi costurile reduse pentru constituire şi dezvoltare;
 reţinerea integrală a profiturilor;
 posibile avantaje fiscale (o impozitare mai redusă).

 Dezavantaje :
 obligaţii nelimitate;
 capacitate limitata de a recurge la finanţare prin împrumut;
 nu beneficiază de avantajele specializării în gestiunea afacerii.
 Parteneriatul

 Parteneriatul reprezintă organizarea afacerii prin asocierea a

două sau mai multor persoane, care acţionează ca şi
coproprietari pentru obţinerea de profit.

 Parteneriatul poate fi:

 general, atunci când partenerii (asociaţii) au răspundere
nelimitată pentru toate obligaţiile rezultate în legătură cu
afacerea;
 limitat, atunci când răspunderea este limitată (asociaţii sunt
obligaţi numai la plata parţilor sociale), iar obligaţiile sociale
sunt garantate cu patrimoniul social.
Avantaje şi dezavantaje ale organizării
afacerii sub formă de parteneriat

 Avantajul principal:
 constă în uşurinţă, relativ mare, de formare a unui
astfel de parteneriat

 Dezavantaje:
 răspundere nelimitată
 dificultăţi în transferarea proprietăţii
 dificultăţii întâmpinate de astfel de societăţi în
atragerea unor sume mai mari de capital.
 Societatea pe acţiuni sau corporaţia

 Societatea pe acţiuni sau corporaţia este o

entitate distinctă şi separată de indivizii care sunt
proprietarii acesteia. Contribuţia băneasca la
înfiinţarea societăţii pe acţiuni se numeşte capital
social şi este împărţit în mai multe acţiuni;
proprietarii societăţii pe acţiuni se numesc acţionari.

 Avantaje :
 răspundere limitata;
 permanenţa;
 lichiditatea.
 Clasificarea firmelor
 În funcţie de domeniul de activitate în care operează sau profilul firmei:
 firme în domeniul manufacturier sau industrial
 în comerţ;
 în transporturi;
 în construcţii;
 în agricultură.
 În funcţie de mărimea afacerii:
 firme mici;
 mijlocii;
 mari.
 În funcţie de zona geografică în care acţionează:
 firme de interes local;
 firme de interes naţional;
 firme de interes internaţional.
 În funcţie de natura proprietăţii acestora::
 firme private;
 firme publice;
 firme mixte.
 1.3 Obiectivele economice ale firmei

 Maximizarea profitului
 Maximizarea venitului pentru capitalul investit
 Supravieţuirea
 Stabilitatea pe termen lung
 Creşterea profiturilor si/sau activelor
 Satisfacţia tuturor celor implicaţi într-o firmă
 Maximizarea avuţiei acţionarilor (valoarea prezentă a
veniturilor viitoare aşteptate de către proprietarii firmei),
in cadrul unui anumit număr de restricţii.
 Teorii despre managementul
afacerilor
 Teoriile manageriale presupun că managerii încearcă sa
maximizeze anumite obiective, altele decât profiturile.
Modele:
 modelul maximizării venitului din vânzări – R. Baumol;
 modelul utilităţii manageriale – O. Williamson;
 modelul creşterii – R. Marris.

 Teoriile comportamentale considera că managerii nu încearcă sa

maximizeze vreo variabilă, în schimb sunt motivaţi de anumite
obiective alternative (H.A. Simon) – firma este o coaliție de
interese de grup. Un grupă de persoane acționează pentru
atingerea unor performanțe personale sau pentru care au fost
delegați.

 Teoria intermedierii – un terț este angajat să îndeplinească un

serviciu în numele principalilor proprietari
Responsabilitatea socială a firmei

 Se referă nu numai la proprii acţionari şi proprii

salariaţi, ci şi la clienţi, comunitatea locală, mediul
natural înconjurător etc. În plus, ea trebuie să-şi
desfăşoare activitatea respectând etica afacerilor,
adică având o atitudine corespunzătoare faţă de
salariaţi, acţionari, clienţi şi comunitatea locală.
 În acest context, o firmă este menită:
 să facă profit pentru acţionarii săi;
 să furnizeze clienţilor produse şi servicii;
 să asigure venituri pentru salariaţii săi;
 să mărească nivelul satisfacţiei pentru cei implicaţi.
 1.4 Nevoia de capital a firmei

 Capitalul = unul din cei trei factori de producţie,ce

se referă la activele care sunt capabile sa
genereze venit: capital fizic (capital real: fix și
circulant), capital financiar).

 Capitalul social = suma furnizata pe calea

emisiunii de către o societate pe acţiuni.

 Capitalul de împrumut = suma obţinută pe calea

apelării la datorii (credite sau împrumut obligatar).
 Tipuri de capital

Capital

Fizic Financiar Real

Fix Circulant
 Momentele în care firmele resimt
nevoia de capital

 la înfiinţarea unei firme (la începerea unei

afaceri) ;
 pentru derularea normala a activităţii
operaţionale (de exploatare);
 la realizarea unor investiţii;
 pentru susţinerea unor activităţi
speculative.
 Sistemul financiar
Acesta are o importanta cruciala in cadrul economiei de piaţă din
următoarele considerente:
 sistemul financiar furnizează un instrument eficace pentru a pune in
contact ofertanţii cu solicitanţii de fonduri;
 prin intermediul pieţei secundare (bursei) se facilitează cumpărarea
si vânzarea valorilor mobiliare deja emise, ceea ce uşurează
creşterea finanţării de către firme;
 datorita schimbărilor rapide ce au loc in cadrul sistemului financiar,
se creează noi oportunităţi pentru firmele cu acces la acest sistem;
 valoarea unei firme este determinata pe pieţele financiare in
urma interacţiunii ofertei cu cererea existenta pe piaţa financiara.
 Sistemul Financiar Internaţional

 Sistemul Financiar Internaţional poate fi definit generic ca fiind ansamblul

de norme şi tehnici, convenite şi acceptate pe baza unor reglementări
instituţionalizate menite să coordoneze şi să organizeze comportamentul
ţărilor membre în domeniul fluxurilor financiare şi monetare internaţionale
generate de derularea unor operaţiuni comerciale sau necomerciale
internaţionale.

 Sistemul Financiar Internaţional poate fi privit şi ca ansamblul de pieţe,

instituţii, instrumente şi fluxuri financiare menit să asigure deplasarea în
timp şi în spaţiu a resurselor de capital de la cei care le deţin (creditorii sau
investitorii internaţionali) către cei care au nevoie de acestea (debitorii sau
beneficiarii finanţării).
 Funcţionarea pieţelor
monetar-financiare

Instituţii de credit şi instituţii financiare

Agenţi economici Piaţa Producţie de
bunuri
primară
şi servicii
de valori
Persoane fizice
specializate Piaţa monetară
Instituţii publice

Fluxuri financiare
Piaţa Piaţa capitalului
secundară
de valori Piaţa creditului

Piaţa instrum.
derivate

Sectorul reglementării activităţii monetar-financiare

 Definiţii
 Valorile mobiliare sunt definite ca „instrumente negociabile evidenţiate prin înscrisuri în cont,
care conferă proprietarilor lor drepturi patrimoniale asupra emitentului-drepturi de proprietate
sau drepturi de creanţă asupra acestuia conform legii şi în condiţiile specifice de emisiune a
acestora”;
 Pieţele financiare sunt instrumentele prin intermediul cărora sunt cumpărate, vândute sau
tranzacţionate activele financiare;
 Instituţiile financiare sau intermediarii financiari sunt cele care facilitează fluxul de fonduri
intre cei ce economisesc si cei care au nevoie de aceste economii pentru a le investi;
 Băncile comerciale accepta depozite la vedere si la termen de la cei care doresc sa
economisească sau sa investească in acest mod, iar fondurile obţinute pe aceasta cale le dau
sub forma de credit persoanelor fizice, firmelor sau altor entităţi;
 Fondurile mutuale, ca si alte firme de investiţii, colectează fondurile de la o mulţime de
persoane care economisesc si investesc aceste fonduri in diferite tipuri de active financiare
 Fondurile de pensii (private) colectează contribuţiile salariaţilor (si/sau angajatorilor) si
investesc aceste fonduri in diferite tipuri de active financiare, cum ar fi valori mobiliare emise de
firme, sau in active reale, cum ar fi imobile;
 Societăţile de asigurări primesc periodic o anumita suma sau o suma globala (cunoscuta ca
prima) de la persoane fizice sau organizaţii in schimbul înţelegerii ca ele sa facă anumite plaţi
prevăzute in contractul de asigurare atunci când survin evenimentele împotriva cărora
beneficiarii asigurării s-au asigurat.
 Activităţile managerului financiar

 previziunea si planificarea financiara;

 decizii majore privind investirea si

finanţarea;

 coordonare si control;

 legătura cu piaţa de capital;

 Rezumat

Responsabilităţile centrale ale directorilor financiari includ

decizii cum ar fi :

 cele de investire;
 de finanţare;
 de gestionare eficienta a resurselor existente.

Dacă aceste responsabilităţi sunt îndeplinite in mod optim,

conducătorii financiari vor contribui la maximizarea valorii
firmelor lor si, in consecinţa, la maximizarea averii acţionarilor
acestor firme.