ISTORIC SI

EVOLUTIE IN
FOTBAL
Coord.: Bogdan Chiriac Elev : Chiper Lucian Andrei

1
2
 Cuprins

Argument .....................................................................................................................1

Argument ..................................................................................................................4

Introducere ...............................................................................................................5

Capitolul 1. ...............................................................................................................6

Apariţia şi evoluţia fotbalului .................................................................................6

1.1.Date privind istoricul jocului de fotbal ................................................................................. 6

1.2. Jocul de fotbal în perioada modernă ................................................................................... 8

1.3. Evoluţia jocului de fotbal în România .............................................................................. 10

Capitolul 2. .............................................................................................................13

Regulamentul jocului de fotbal ............................................................................13

2.1. Regulamentul actual al jocului de fotbal ......................................................................... 13

2.2. Precizări privind regulamentul de joc al portarului ........................................................... 17

Bibliografie: ............................................................................................................... 22

3
Argument

4
 Introducere

Fotbalul, spectacolul care aduce pe stadion şi în faţa micilor ecrane milioane de oameni, îşi
extinde rapid aria de existenţă, trăgând în mrejele lui tot mai mulţi practicanţi interesaţi de
joc pentru plăcere, dar şi pentru practicarea acestuia ca sport de performanţă.
Îndrăgit de milioane de oameni, practicat cu ardoare de alte milioane, fotbalul îşi are
originea în negura veacurilor practicat la început sub forma unor jocuri rudimentare evoluând
pe parcursul timpului odată cu ascensiunea societăţii.
Evoluţia jocului este datorată în principal perfecţionării procesului de antrenament, a
sistemelor de joc, elementelor tehnice, care fac ca spectacolul sportiv, cât şi actorii care îl
produc să atragă în fenomenul fotbalistic mijloace financiare imense, implicând participarea
unor ştiinţe conexe care devin pe parcurs principalele componente ale motivaţiei de
declanşare a potenţialului fizico-tehnic şi tactic al jucătorilor.
Încă de la început, tehnica de joc a unei echipe este rezultatul îmbinării dintre tehnica
jocului de fotbal cu particularităţile de execuţie specifice fiecărui jucător şi specificul impus
de sistemul de joc.
Oricine a urmărit jocul marilor echipe nu se poate să nu îl fi impresionat felul în care
mingea “se lipea” de jucătorul care o manevra, fapt datorat în primul rând acumulărilor de
ordin tehnic pe care jucătorii le-au realizat de-a lungul anilor.
Tehnica jocului de fotbal a fost şi rămâne o mare problemă a fotbalului de performanţă,
pentru că oricare ar fi argumentele unei echipe(tactice, fizice, psihologice, organizatorice sau
de alt fel), în final va reuşi să se impună cea care dispune de cea mai bună tehnică, bineînţeles
în condiţii egale de pregătire a celorlalţi factori ai antrenamentului şi ai jocului.

5
 Capitolul 1.
Apariţia şi evoluţia fotbalului

1.1.Date privind istoricul jocului de fotbal

Pe lângă muncă şi posibilităţi de relaxare, de destindere, de întrecere, au apărut tot

felul de jocuri, de întreceri individuale sau colective, la care, evident, au luat parte atât
competitorii, cât şi, emoţional şi afectiv, cei care-l asistau, spectatorii.
Aşa a apărut şi jocul cu mingea sau, la început, un obiect asemănător acesteia. Spre
exemplu, în China se juca acum 2500 de ani cu un obiect umplut cu păr, în Grecia antică se
folosea în joc o băşică umflată cu aer, denumită Aporaxis sau Episkiros. Acelaşi joc a fost
practicat, sub diverse forme şi denumiri, de popoarele primitive din Mexic, Groenlanda,
Alaska, de popoarele antice din Egipt, China, Japonia, Grecia, unde jocul era foarte apropiat
ca imagine de fotbalul în epoca modernă şi contemporană. Au fost şi mai sunt multe
controverse, care încă nu s-au lămurit, privind strămoşul jocului de fotbal.
Anglia pare cea mai îndreptăţită să se considere la originea acestui joc, aşa cum se
cunoaşte el azi, având ca argumente, pe lângă vechimea practicării şi organizării iniţiale, şi
terminologia fotbalului răspândită în lume de mult timp şi până în zilele noastre. În Anglia,
jocul a apărut sub denumirea de Harpastum, adus, după câte se pare, de către romani după
cucerirea Bretaniei. Diverse documente istorice atestă că au fost şi perioade când jocul era
interzis, sau admis cu restricţii, din cauza accidentelor sau a conflictelor sociale, declanşate
uneori chiar din cauza durităţii combatanţilor. Pe la jumătatea secolului al XIX-lea, jocul
apare în şcolile din
Harrow, unde, în practicarea lui se foloseau, odinioară, atât picioarele cât şi mâinile în
manevrarea obiectului de joc.

6
 Pe 26 octombrie 1863, în Anglia ia fiinţă Asociaţia De Fotbal; primul său regulament,
elaborat la 24 noiembrie 1863, este acceptat la l decembrie 1863, între cele 13 articole ale
regulamentului s-a prevăzut pentru prima dată, interdicţia folosirii mâinilor în joc de către
jucătorii de câmp. Prin această prevedere se desparte fotbalul de rugby. Din documentele
existente reiese că, fotbalul ar fi apărut după cum urmează: Elveţia în anul 1869; în Germania
– 1874; în Belgia – 1880; în Franţa – 1893; în România -1899.
În anul 1866, are loc în Anglia prima competiţie (Challenge) între oraşele englezeşti cu
echipe formate din 11 jucători, pe un teren de dimensiunile 120x80 yarzi, cu durata de 90 de
minute şi culori diferite ale echipamentelor celor două echipe. În 1878, are loc primul joc în
nocturnă, la Sheffield. În 1895, se oficializează profesionismul în fotbal; în 1901, are loc un
joc pe Crystal Palace, la care asistă 110.000 de spectatori. După Anglia, încep să apară noi
federaţii, în Scoţia şi Irlanda de Nord, în 1873, în Olanda şi Danemarca în 1889; în : Argentina
– 1893, Italia – 1898, Germania – 1901, Brazilia şi Portugalia – 1912, iar în România în 1930,
la 16 februarie, afiliată a FEFA din 1931. În anul 1899, ia fiinţă FIFA (Federaţia
Internaţională de
Fotbal Asociaţie), organism internaţional care, în prezent, are peste 150 de secţii naţionale
afiliate.
În anul 1902, apare Clubul Atletic Timişoara (CAT), iar în 1906 – Clubul Academic
Cluj; în 1900 ia fiinţă Clubul Chinezul Timişoara; în 1907, în Bucureşti apare Clubul Olimpia,
urmat în 1909 de Colentina Bucureşti şi la Ploieşti cel dintâi club se înfiinţează în 1907.
În anul 1912, are loc primul campionat oficial, iar în 1921 se unifică federaţiile din
Banat şi Ardeal cu cele din restul ţării, sub denumirea de „Federaţia Societăţilor Sportive” cu
sediul în Bucureşti.
Federaţia Română de Fotbal(FRF) ia fiinţă la 16 februarie 1930, iar din 1931 este
afiliată a FIFA. După primul război mondial, câteva echipe s-au remarcat – Venus Bucureşti,
Chinezul Timişoara, Ripensia Timişoara, Juventus – pentru ca după cel de-al doilea război

7
mondial să apară FTA Arad, Carmen şi Ciocanul Bucureşti, CCA şi Dinamo Bucureşti, Rapid
Bucureşti. În anul 1934 se constituie o serie cu 12 echipe. În anii 1937-1938 se organizează
două serii a câte
10 echipe. Din 1946-1947, se admit 14 echipe în campionat, fapt care a dăinuit până în anul
1968, când s-au acceptat 16 echipe – număr la care s-a revenit în ediţia 2000/2001, după un
şir de ediţii cu 18 competitoare în prima divizie. Cupa României s-a desfăşurat începând din
anul 1933, prima câştigătoare fiind Ripensia Timişoara.

1.2. Jocul de fotbal în perioada modernă

Evoluţia permanentă a jocului cât şi simplitatea lui au dus la răspândirea în scoli, colegii şi
universităţi, numărul practicanţilor crescând mereu, fapt care a determinat introducerea unor
reguli care au ordonat jocul, a limitat numărul jucătorilor şi suprafaţa terenurilor.
Promotori ai noului, discipolii universităţii Cambridge jucau în 1855 “dribling games”, în
1857 cei din Sheffield înfiinţează primele cluburi: “Sheffield Club” şi “Hullam Club”, iar
jucătorii de rugby îşi înfiinţează şi ei primele cluburi în 1858, “Richmond Footbal Club”.
Încercările făcute de a elabora un regulament comun pentru cele două jocuri nu au dus la nici
un rezultat, ceea ce a dus la o ruptură astfel că, la 26 octombrie 1863 ia fiinţă în Anglia (şi
de fapt în lume) prima asociaţie de fotbal, mai târziu apărând şi o asociaţie de rugby.
Astfel în 1863, se elaborează primul regulament redactat pentru fotbal cu 13 articole care
fixează numărul de jucători la 11: 1 portar (care nu avea voie sa foloseasca mainile), 1 jucator
plasat în faţa portarului pentru a-l ajuta la apărare, restul de jucători (9) erau asezaţi la centru
pentru susţinerea atacului.
După marcarea golului se schimbau porţile (asemănătoare celor de rugby) golul fiind valabil
când mingea trecea pe deasupra barei transversale.

8
Numărul redus al apărătorilor: 2 contra, 9 atacanţi, se datora regulii deosebit de severe a
offsaid-ului care prevedea că “orice coechiper aflat înaintea jucătorului cu mingea se
consideră afară din joc”.
În 1866 s-a produs prima modificare a regulamentului de joc privitoare la offsaid care
prevedea acum că, jucătorul poate fi considerat afară din joc dacă nu are în faţa lui 3 jucători
adverşi, portarul şi doi apărători şi s-a fixat înălţimea porţii la 5.50 m, iar golul era valabil
când mingea intra în poartă pe sub bară.
În 1871 portarul are voie să folosească mâinile în aparărea porţii, iar în 1873 s-a legiferat
cornerul.
În anul 1875 s-au fixat dimensiunile actuale ale porţii 2,44 m – înălţime şi 7,32 m lungime
şi s-a hotărât ca terenul să fie schimbat la pauză.
Anul 1881 a adus pe teren arbitrul, acesta având rolul de a acorda un punct în defavoarea
echipei al cărei jucator (altul decât portarul) oprea mingea cu mâna să intre în poartă .
În 1853 se modifică aruncarea de la margine executându-se cu ambele braţe, iar în 1886 ia
fiinţă “International Board”,care se va ocupa de acum înainte cu modificarea regulilor de joc.
În 1891 se reglementează lovitura de pedeapsa(penalty) stabilindu-se executarea ei din orice
punct al unui semicerc cu raza de 11 m.
Anul 1894 aduce în regulament clauza în care deciziile arbitrilor discutate în prealabil cu
capitanii celor două echipe sa fie fară apel. În anul 1902 s-a stabilit suprafaţa porţii şi suprafaţa
de pedeapsă hotărându-se executarea loviturii de la 11 m (penalty) de la un punct fix la 11 m
de centrul porţii.
Federaţia Internaţională de Fotbal FIFA, în 1904, iar reprezentanţii săi au hotărât să
adopte regulile create de IFAB (International Football Association Board). Popularitatea
crescândă a jocului a condus la unirea reprezentanţilor celor două federaţii (FIFA si IFAB).
Astăzi, conducerea acestora este formată din 4 reprezentanţi FIFA şi câte 1 reprezentant al
fiecărei federaţii britanice. (ANEXA 1)

9
Anii 1924 şi 1925, aduc modificări importante şi definitive privind regula de “offside” (doi
apărători de poartă şi un atacant – un portar şi un apărător).

1.3. Evoluţia jocului de fotbal în România

Apariţia jocului de fotbal în ţara noastră este estimată cu aproximaţie în jurul anului
1899, fiind legată de studenţii români care studiau în străinătate cât şi de prezenţa
funcţionarilor străini de la societăţile petroliere şi textile care practicau acest joc în timpul lor
liber.
Se consideră că primele jocuri la Bucureşti se datorau studentului Mario Gebauev care,
venind în vacanţă din Elveţia în 1903 a adus cu el o minge.
Primul joc amical a avut loc după relatările lui Mario Gebauev, între două echipe constituite
ad hoc, în care porţile erau delimitate de îmbrăcămintea jucătorilor.
Înainte de 1905, în Bucureşti nu se poate vorbi de o activitate organizată, fotbalul practicat
de elevi şi studenţi rezumându-se la “miuţe” desfăşurate pe terenuri neamenajate. Prima
întalnire regulamentară fiind datata in 1902 si s-a desfasurat intre doua echipe din Bucureşti
formate numai din straini.
Ca data importantă privind activitatea organizată este anul 1905, când la Bucureşti ia fiinţă
primul club de fotbal “F.C. Olimpia”, doi ani mai târziu (1907), se înfiinţează la Ploieşti “F.C.
United”, iar în 1909 se înfiinţează la Bucureşti al doilea club, “F.C. Colentina”.
În anul 1909 sub conducerea “Asociaţiei Sporturilor Atletice” din România se organizează
primul campionat naţional(de fapt o cupa) disputat între cele trei echipe, în două tururi şi două
retururi. Acesta fiind câştigat de F.C. Olimpia Bucureşti. Al doilea titlu este câştigat de F.C.
United Ploieşti în campionatul din anul 1911-1912. (ANEXA 2)

10
Prima întâlnire internaţională are loc în anul 1909 la 26 octombrie între o selecţionatăă a
celor 3 cluburi şi “Sporting Club Universitar” Cluj (Austro-Ungaria), joc câştigat de clujeni
cu scorul de 5 la 4.
Al doilea joc internaţional a avut locî anul 1911 cu Galatasaray Istanbul care se întorcea
dintr-un turneu efectuat în Ungaria.
În anul 1912 în cadrul “Federaţiei societăţilor sportive” din România se constituie o comisie
centrală de fotbal al cărui preşedinte este ales Mario Gebuev, care prin activitatea depusă a
adus la înmultirea numărului de echipe de fotbal. Astfel, în 1913 se creează “F.C. Coltea”,
în 1914 F.C. Teiul(Tricolorul) , în 1915 “Venus”.
Pentru a asigura o activitate fotbalistică mai consistentă, Mario Gebuev pune în joc o cupa
“Miuţa” care prin numărul mai mare de jucători a asigurat o activitate competiţionaă mai
densă şi a facut o bună propagandă jocului de fotbal în cartierele Bucureştiului. La această
cupă a fost campioană “F.C.Colentina”.
Datorită acestor jocuri şi propagandei făcute, în anul 1916, în Bucureşti existau 11 echipe,
iar în Craiova 5 echipe.
În Transilvania fotbalul a cunoscut o dezvoltare mai rapidă înaintea primului război mondial,
datorită echipelor din Imperiul Austriac mai bine puse la punct, care susţineau frecvente
întâlniri în oraşele transilvănene. În această perioadă au apărut echipe de fotbal în
următoarele oraşe: Arad, Oradea, Cluj, Timişoara, Lugoj, Târgu Mureş. Oraşele precum:
Cluj, Arad şi Timişoara îşi organizau campionate proprii, campionatul Clujului
transformându-se în anul 1911 în campionatul Transilvaniei.
După 1 decembrie 1918 activitatea fotbalistică cunoaşte un nou impuls datorat organizării
campionatului pe întreg teritoriu ţării.
Se construiesc primele terenuri de fotbal (Romcomit şi Venus), apar primele echipe
profesioniste (Ripensia Timişoara în 1921), primele cluburi sindicale (Prietenii Naturii

11
Bucureşti. C.A.M. Timişoara, Amefa la Arad) care denotă avântul luat de activitatea
fotbalistică în această perioadă.
În anul 1922 are loc primul joc internaţional între ţări cu Iugoslavia la Belgrad câştigat de
echipa României cu scorul de 2-1. În anul 1929 se organizează prima ediţie a “Cupei
Balcanice” pe care reprezentativa Romaniei o câstigă în anii 1931 şi 1933.
În anul 1930 România este prezentă la prima ediţie a Campionatului Mondial de fotbal care
s-a desfăşurat în Uruguay, unde a învins Peru cu 3-1 şi a pierdut jocul cu Uruguay cu 1-4
care avea să devină prima Campioană Mondială a fotbalului.
Anul 1934 coincide cu organizarea celei de-a doua competiţii interne “Cupa României” care
va deveni una din cele mai populare competiţii datorită numărului mare de echipe
participante.
În perioada dintre cele două războaie mondiale mai participă la înca două ediţii ale
campionatului mondial desfăşurat în 1934 în Italia şi în 1938 în Franţa, unde suntem eliminaţi
cu scorul de 2-1 de către Cuba.
Izbucnirea celui de-al doilea război mondial a stopat activitatea fotbalistică, care se reia de
abia în 1946 cu organizarea unor cupe ca “Înfrăţirea” cu echipe din Bucureşti, Arad, Cluj şi
Timişoara sau cu Campionatul Capitalei. În acelaşi an are lod din nou Campionatul
României cu

14 echipe, iar în septembrie începe şi campionatul diviziei “B” cu trei serii.

În anul 1957 se stabileşte sistemul competiţional toamnă-primavară, ce oferă posibilitatea

participării echipelor noastre în Cupele Europene, care luaseră fiinţă în anul 1956.
Ca urmare a perfecţionării şi dezvoltării sistemului competiţioanal rezultatele au început să
apară, echipele româneşti au participat la Cupele Europene, echipa Steaua Bucureşti a
câştigat în 1986 Cupa Campionilor Europeni. Echipe ca Universitatea Craiova şi Dinamo
Bucureşti ajung până în semifinalele Cupelor Europene.

12
 Capitolul 2.

Regulamentul jocului de fotbal

2.1. Regulamentul actual al jocului de fotbal
TERENUL DE JOC

Lungime – 120m maxim şi 90m minim. Lăţime – 90m maxim, şi 45m minim.

Marcajul pe lungime şi lăţime – linii de var de 12cm.

La centru, linia ce desparte cele două jumătăţi de teren - 12m.

La colţuri; şi la jumătatea lungimii terenului (pe margini) – steaguri de l,5m înălţime. Cercul
din centrul terenului – raza de 9,15m.
Suprafaţa porţii – 5,50m.

Suprafaţa de pedeapsă - 16,50m (acelaşi dreptunghi cu suprafaţa porţii dar cu dimensiuni

mai mari).
Suprafaţa de colţ – sfert de cerc cu raza de 1m.

Porţile – lungime 7,32m, înălţime 2,44m, cu stâlpi de 12cm diametru.

MINGEA

Sferică, cu circumferinţa de 68-71 cm, greutate 396-453 g, presiune 0,6-1.

NUMĂRUL JUCĂTORILOR

11 la 11, dintre care câte unul portar. Numărul minim de început – 7 jucători. Rezerve – 5
pe foaie, din care se pot folosi 3 în timpul partidei.
ECHIPAMENTUL

l. a) Tricou sau cămaşă, chiloţi, jambiere, apărători pentru tibie, ghete. B) Fără obiecte

13
 periculoase pentru ceilalţi.

2. Apărătorile să fie din material adecvat.

3. Portarul să fie echipat în culori diferite faţă de ceilalţi jucători şi de arbitri.

ARBITRUL

Centralul + 2 asistenţi (tuşieri) – mai nou se asigură şi un arbitru de rezervă.

Veghează la aplicarea regulamentului; sancţionează orice infracţiune; cronometrează

timpul efectiv de joc şi întreruperile; opreşte jocul de câte ori este nevoie; supraveghează
comportarea jucătorilor şi dă avertismente sau elimină jucători, când este cazul, în caz de
accidentări ale jucătorilor, arbitrul admite intervenţia personalului medical şi al celor chemaţi
să transporte jucătorul reia jocul regulamentar; decide valabilitatea mingii; decide
valabilitatea golurilor.
ASISTENŢII (TUŞIERII)

Semnalizează cu steagul dacă mingea iese din joc echipa care execută cornerul sau
arunca la margine dacă se solicită înlocuiri.
DURATA OFICIALĂ A PARTIDEI

2 x 45’ cu pauză de 10’-15’, cu adăugarea timpului irosit după prima sau a doua repriză
exceptate fiind jocurile de Cupă eliminatorii, în care victoria se decide în prelungiri sau prin
alte forme de departajare ori prin prevederi speciale ale organizatorilor.
LOVITURA DE ÎNCEPERE

a) La începutul partidei

b) După fiecare gol marcat

c) După pauză

d) După orice oprire temporară a jocului ( prin repunerea în joc a mingii de către una din

14
 echipe, ori prin minge de arbitru)

MINGE ÎN JOC SAU ÎN AFARA JOCULUI

ÎN JOC:

a) Dacă mingea loveşte stâlpul porţii, bara transversală sau un steag.

b) Dacă mingea revine în teren după ce a atins arbitrul de centru sau tuşierii, dacă
aceştia

sunt în interiorul terenului.

c) Până la oprirea jocului de către arbitru. AFARĂ DIN JOC:

a) Când a depăşit linia de poartă sau de margine. B) Când jocul a fost oprit de arbitru.

MARCAREA GOLULUI

Se consideră gol atunci când mingea a depăşit linia porţii (în întregime) fără ca să fie
purtată, aruncată sau lovită cu mâna de către echipa în atac şi în cazul în care are greutatea şi
circumferinţa normale.
POZIŢIA AFARĂ DIN JOC (OFFSIDE)

Un jucător este considerat afară din joc atunci când este mai apropiat de linia porţii adverse
decât mingea, cu excepţiile:
• Dacă nu este mai aproape decât cel puţin doi jucători adverşi.
• Este offside:

- Dacă influenţează jocul sau adversarul; - Încearcă să obţină un avantaj.

• Nu este offside:

- Când primeşte mingea de la adversar sau din lovitură de la poartă.

GREŞELI ŞI INCORECTITUDINI

Sunt prevăzute greşelile săvârşite de jucători în timpul jocului, sancţionate cu lovituri

15
libere directe şi indirecte, lovitură de pedeapsă, avertismentele şi eliminările din joc.

LOVITURILE LIBERE

Lovituri libere directe din care se pot marca goluri.

Lovituri libere indirecte, din care nu se pot marca goluri decât dacă mingea a mai fost
atinsă de un alt jucător în afara celui care a executat lovitura.
LOVITURA DE PEDEAPSĂ

Se execută din punctul de la 11m. Înainte de execuţie toţi jucătorii, cu excepţia executantului
şi a portarului, sunt obligaţi să stea în teren dar, în afara suprafeţei de pedeapsă, la
9,15 m de punctul de la 11 m

ARUNCAREA DE LA MARGINE

Când mingea a depăşit liniile de margine ale terenului, pe sol sau în aer, ea va fi repusă
în joc cu mâinile printr-o aruncare de deasupra capului, cu picioarele pe sol, în afara liniei de
margine, de un jucător al echipei adverse.
LOVITURA DE POARTĂ

Se execută când mingea, după ce a fost atinsă ultima dată de un jucător al echipei în
atac, a depăşit în întregime linia de poartă pe sol sau în aer, în afara porţiunii cuprinse între
stâlpii porţii. Mingea va fi aşezată într-un punct oarecare al suprafeţei de poartă, cel mai
apropiat de locul pe unde mingea a depăşit linia de fiind şi va fi trimisă cu piciorul direct în
joc, dincolo de suprafaţa de pedeapsă, de către portar, ori un alt jucător în apărare.
LOVITURA DE COLŢ

Când mingea, atinsă ultima oară de un jucător al echipei in apărare, a depăşit linia de
fund (poartă) se va acorda o lovitură de colţ echipei în atac al cărui jucător va lovi mingea
aşezată în sfertul de cerc al steagului de la colţul terenului, cu piciorul.

16
2.2. Precizări privind regulamentul de joc al portarului

Portarul trebuie să poarte un echipament de culoare diferită faţă de ceilalţi jucători şi de

arbitri.
S-a stabilit, de asemenea, să se extindă regula pasei înapoi dată de coechipier cu piciorul, să
se sancţioneze echipa al cărui portar a prins mingea cu mâna, aceeaşi sancţiune primind dacă
va prinde mingea cu mâna din aruncarea de la margine a unui coechipier.
Dacă mingea este jucată cu piciorul, în ambele situaţii, arbitrul nu intervine, lăsând jocul să
continue normal.
Dacă mingea este data înapoi cu capul sau altă parte din jumătatea superioară a corpului, de
asemenea arbitrul va lăsa jocul să continue.
Dacă mingea vine de la adversar sau este dată de un coechipier din greşeală, portarul
are voie să prindă mingea cu mâinile fără a fi sancţionat.
O altă precizare a FIFA este aceea că portarul are voie să se deplaseze pe linia porţii în timpul
execuţiei loviturii de pedeapsă (11 m), lucru care nu era permis până acum.
Portarul nu are voie să reţină mingea în mâini mai mult de 6 secunde, în caz contrar
acordându-se lovitură liberă indirectă, considerându-se „tragere de timp”.
Tot conform ultimelor reglementări, se va acorda lovitură liberă indirectă în favoarea echipei
adverse atunci când portarul, găsindu-se în propria suprafaţă de pedeapsă, comite una din
următoarele greşeli:
Atinge din nou mingea cu mâinile după ce i-a dat drumul, fără ca aceasta să fi fost atinsă
de un alt jucător.
Atinge mingea cu mâinile după ce i-a fost trimisă intenţionat cu piciorul de către un
coechipier.

17
 Atinge mingea cu mâinile atunci când aceasta i-a fost trimisă de un coechipier dintr-o
aruncare de la margine.
Trebuie acordată o lovitură de pedeapsă atunci când mingea este în joc şi portarul, în propria
suprafaţă de pedeapsă, loveşte sau încearcă să lovească un adversar, aruncând mingea asupra
lui.
Se consideră că portarul controlează mingea imediat ce o atinge cu oricare parte a mâinilor
sau a braţelor. El controlează mingea din momentul în care o respinge în mod intenţionat cu
mâinile sau braţele. In schimb, portarul nu controlează mingea dacă, după părerea arbitrului,
mingea îl loveşte în mod accidental, de exemplu, după o intercepţie.
Conform Legii 12, un jucător poate efectua o pasă la propriul portar, dar numai cu
capul sau pieptul. Dacă, după părerea arbitrului, un jucător foloseşte un mijloc nepermis
pentru a ocoli normele regulamentare, jucătorul respectiv se face vinovat de comportare
nesportivă. El va primi avertisment (cartonaş galben) şi, concomitent, se va acorda lovitură
liberă indirectă echipei adverse, de pe locul unde a fost comisă greşeala.

18
19
20
21
 Bibliografie:
1. Constantinescu, Dan. Honceriu, Cezar. Enache, Petronel. “Fotbal: Teoria
jocului”, Editura Cantes, 2004.
2. Constantinescu, Dan, “Fotbal-curs de bază”, Editura Universităţii “Al. I. Cuza”
, Iaşi, 1995.
3. Stoica, Doru. “ Fotbal – tehnica jocului”, Editura Sitech, Craiova, 1999

4. Stoica, Doru. “ Fotbal : teoria jocului şi a antrenamentului sportiv modern”,

Editura Editis, Bucureşti, 2007
5. Ionescu, Ion. Dinu, Cornel. “Fotbal : concepţia de joc”, Editura Sport-Turism,

Bucureşti, 1984.

6. Ionescu, Mihai. Tudoran, Mircea. “Fotbal : de la A la Z : fotbalul românesc de-

a lungul anilor”, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1984.

22