Ministerul Educației si Cercetarii al Republicii Moldova

Colegiul “Vasile Lupu’’ din Orhei

REFERAT

Specialitatea:”41 Sport si Pregatire Fizica''

Disciplina: ‘'Fotbal''

Tema: ,,Evoluția și tendințele de dezvoltare a fotbalului în țară și peste hotare''

Elaborat: Platon Petru

Verificat: Arnăut Ion

Orhei-2021

1
 Cuprins

1 Fotbalul: o istorie a începuturilor

2 Fotbalul modern
3 Pătrunderea fotbalului în spațiul românesc
4 Apariți fotbalului în spațiul basarabean
5 Fotbalul în Republica Moldova

2
 1.Fotbalul: o istorie a începuturilor
Grecii antici aveau tradiția de a întrerupe războaie și conflicte pe
parcursul desfășurării Jocurilor Olimpice, un lucru pe care doresc să
mi-l asum în cazul Campionatului Mondial de fotbal din Brazilia cu
referință la reflecțiile asupra partidelor și peisajului politic din R.
Moldova.

Mai mult ca orice activitate socio-umană, fotbalul știe să adune mii de

oameni în tribune și miliarde în fața micilor ecrane, iar cu excepția
Jocurilor Olimpice, doar o Cupă Mondială la fotbal poate centra atenția
umanității într-o asemenea măsură, încât să facă alte preocupări
absolut irelevante. Din acest considerent, atâta timp cât cele mai bune
echipe se bat pentru mult râvnitul trofeu, am să mă aplec asupra unei
istorii a începuturilor sportului cu balonul rotund, cu referință atât la
apariția acestui fenomen în sine, cât și asupra ideii de campionat
mondial, fără a scăpa din vedere felul cum a pătruns „demonia
fotbalului” în spațiul românesc. Pentru ca în cele din urmă să revin cu o
totalizare asupra actualului „mundial”, cel de-al douăzecilea în istoria
omenirii, care se desfășoară pentru a doua oară în Brazilia.

Tentative de a bate cu picioarele ceva de genul unui balon au fost

atestate din cele mai vechi timpuri la mai multe popoare și civilizații.
Cea mai timpurie atestare documentară a fotbalului ca joc o găsim în
China secolului II-III înainte de Hristos. Anume în perioada Dinastiei
Han găsim primele referiri la faptul că oamenii jucau balonul din piele,
pe care îl loveau într-un coș, fapt acceptat de FIFA ca prima formă a
fotbalului ca joc sportiv. Aceasta și din considerentul că acest joc a
fost primul standardizat, cu reguli clare.

Grecii și romanii de asemenea jucau cu mingea diferite sporturi, unele

din ele cu picioarele, un fel de rugby-fotbal în varianta modernă, lucru
valabil și în cazul japonezilor și coreenilor, primii având kemari – o
variantă japoneză a fotbalului – drept joc preferat la curțile imperiale,
care a dispărut către începutul secolului XIX. Cei care au descoperit
America și alte spații noi în contextul colonizării europene a lumii, au
fost uimiți să afle că jocul cu mingea persista și în alte părți ale
3
globului, fără conexiuni cu Europa. Astfel englezii au găsit în secolul
XVI popoare de eschimoși care jucau în Groenlanda ceva asemănător
cu fotbalul, fiind împărțiți în două echipe. Același lucru este constatat
și la popoarele indiene din America sau la popoarele din civilizația
maya și azteci. Chiar și pe pământ australian, existau triburi indigene
care se distrau în „jocul de-a lovirea și prinderea mingii”. Într-un cuvânt,
fotbalul este o pornire genetică firească a umanității, persistent izolat
și original în toate părțile globului indiferent și înaintea interferenței
omului european, care abia ulterior, în epoca modernă a reușit să
imprime acestui joc un caracter cu adevărat global.

2.Fotbalul modern
Ca și multe alte lucruri importante, de la forme de guvernământ și
practici politice, la invenții și probe de sport, englezii au dat umanității
și primele forme moderne ale fotbalului. Asta chiar dacă fotbalul
italian, din mai multe puncte de vedere, revendică paternitatea jocului
cu balonul rotund. După cum relatează documentele timpului, în
oraşele Renaşterii din secolul XIII, Florenţa, Siena, Bologna, oamenii
practicau prin centrele urbane şi la periferii aşa-numitul „gioco del
calcio”. În acea perioadă, se mai juca fotbal şi în alte părţi, cu
precădere în Franţa şi Anglia, dar spre deosebire de acestea, în Italia
acest joc era practicat organizat, în dimensiuni bine conturate şi
conformându-se unor regulamente riguroase, stabilite cu precizie.
După cum ştim, chiar şi actualmente, în anumite oraşe din Italia, spre
exemplu Florenţa, se mai practică o dată în an un astfel de joc, care se
dispută în costume de epocă şi respectând tradiţiile de cândva.

Oricum, englezii sunt cei care începând cu secolul XIX au început

dezvoltarea furtunoasă a acestui sport, în mare parte prin universități,
colegii și școli. În 1815 Școala Engleză și Colegiul Eton au stabilit
primul set de reguli, cunoscute ca Regulamentul de la Cambridge,
pentru ca în octombrie 1863 unsprezece reprezentanți ai școlilor și
cluburilor din Londra să se întâlnească pentru a crea regulile
fundamentale comune pentru a controla jocurile dintre ele, în rezultatul
cărora s-a format Asociația de Fotbal. Consolidat definitiv în 1869,
după plecarea iremediabilă a Asociației de Rugby Fotbal, noul for
4
fotbalistic englez a interzis orice atingere a mingii cu mâna, ceea ce a
rămas una din cele mai grave delicte în fotbalul modern, un gen de
atavism al confruntării pentru supremație în societatea britanică dintre
fotbal și rugby. Odată cu răspândirea colonizării britanice în lume și a
modernizării britanice în Europa, marinarii, comercianții, soldații,
muncitorii sau funcționarii britanici au dus fotbalul în diferite părți ale
globului, dând naștere primei globalizări ale fenomenului
fotbalistic.Anglia pare cea mai îndreptăţită să se considere la originea
acestui joc, aşa cum se cunoaşte el azi, având ca argumente, pe lângă
vechimea practicării şi organizării iniţiale, şi terminologia fotbalului
răspândită în lume de mult timp şi până în zilele noastre. În Anglia,
jocul a apărut sub denumirea de Harpastum, adus, după câte se pare,
de către romani după cucerirea Bretaniei. Diverse documente istorice
atestă că au fost şi perioade când jocul era interzis, sau admis cu
restricţii, din cauza accidentelor sau a conflictelor sociale, declanşate
uneori chiar din cauza durităţii combatanţilor. Pe la jumătatea
secolului al XIX-lea, jocul apare în şcolile din Harrow, unde, în
practicarea lui se foloseau, odinioară, atât picioarele cât şi mâinile în
manevrarea obiectului de joc.

Pe 26 octombrie 1863, în Anglia ia fiinţă Asociaţia De Fotbal; primul

său regulament, elaborat la 24 noiembrie 1863, este acceptat la l
decembrie 1863, între cele 13 articole ale regulamentului s-a prevăzut

pentru prima dată, interdicţia folosirii mâinilor în joc de către jucătorii

de câmp. Prin această prevedere se desparte fotbalul de rugby. Din
documentele existente reiese că, fotbalul ar fi apărut după cum
urmează: Elveţia în anul 1869; în Germania – 1874; în Belgia – 1880; în
Franţa – 1893; în România -1899.

În anul 1866, are loc în Anglia prima competiţie (Challenge) între

oraşele englezeşti cu echipe formate din 11 jucători, pe un teren de
dimensiunile 120x80 yarzi, cu durata de 90 de minute şi culori diferite
ale echipamentelor celor două echipe. În 1878, are loc primul joc în
nocturnă, la Sheffield. În 1895, se oficializează profesionismul în
fotbal; în 1901, are loc un joc pe Crystal Palace, la care asistă 110.000
de spectatori. După Anglia, încep să apară noi federaţii, în Scoţia şi
Irlanda de Nord, în 1873, în Olanda şi Danemarca în 1889; în : Argentina
5
– 1893, Italia – 1898, Germania – 1901, Brazilia şi Portugalia – 1912,
iar în România în 1930, la 16 februarie, afiliată a FEFA din 1931. În anul
1899, ia fiinţă FIFA (Federaţia Internaţională de Fotbal Asociaţie),
organism internaţional care, în prezent, are peste 150 de secţii
naţionale afiliate.În anul 1902, apare Clubul Atletic Timişoara (CAT), iar
în 1906 – Clubul Academic Cluj; în 1900 ia fiinţă Clubul Chinezul
Timişoara; în 1907, în Bucureşti apare Clubul Olimpia, urmat în 1909 de
Colentina Bucureşti şi la Ploieşti cel dintâi club se înfiinţează în 1907.

În anul 1912, are loc primul campionat oficial, iar în 1921 se unifică
federaţiile din Banat şi Ardeal cu cele din restul ţării, sub denumirea de
„Federaţia Societăţilor Sportive” cu sediul în Bucureşti.Italienii,
austriecii și germanii au fost cei mai activi imitatori ai fotbalului cu
balonul rotund, în timp ce Argentina, Uruguay și Brazilia au adoptat
acest joc în America de Sud. Acest fapt este deosebit de sugestiv
atunci când gândim în timp tradițiile fotbalistice ale acestor țări,
fiecare din ele, cu excepția Austriei, fiind campioane mondiale, unele
din ele de câteva ori.

3.Pătrunderea fotbalului în spațiul românesc

Sunt atestate câteva versiuni privind apariţia fotbalului în România,
toate prezentând interes din perspectiva atestării momentului zero al
fotbalului românesc. Cea mai veche atestare privind începuturile
jocului de fotbal în România o găsim la Gh. Nicolaiţa şi I. Sîrbuţ, care
susţin că „în anul 1888, tinerii jucau fotbal în împrejurimile Aradului”.
Din aceeaşi sursă aflăm că în anul 1890 la Arad era fondată prima
echipă de fotbal din spaţiul românesc, ea fiind opera lui Iuliu Weiner,
un stomatolog care s-a reîntors de la studii din Anglia şi a adus de la
Londra „prima minge de fotbal din ţara noastră”. C. Kiriţescu scrie că
prin anul 1893 „echipe efemere şi neorganizate de elevi jucau fotbal în
Bucureşti”, iar Mario Gebauer, unul dintre primii lideri în organizarea
fotbalului din România, încearcă să ateste ideea că fotbalul a apărut
prima oară la Bucureşti în anul 1899 şi el însuşi era implicat în
promovarea acestui joc începând cu anul 1904. Ziarul românesc
„Ecoul sportiv” din 15 ianuarie 1922 susţine, de asemenea, că prin anii

6
1898-1899 „echipe de muncitori străini jucau fotbal în cartierele din
Bucureşti”.

Cercetătorii români E. Ghibu şi I. Todan susţin că fotbalul a venit în

România pe două căi. Prima cale este atestată la sfârşitul secolului
XIX, odată cu începutul procesului de modernizare în ţară şi accesul
acesteia la economia mondială. Fluxul capitalului străin în România a
condus la venirea aici a inginerilor, specialiştilor şi muncitorilor străini,
mai ales în Bucureşti şi în regiunea petrolieră Ploieşti. Mulţi dintre
aceştia – belgieni, germani, olandezi, dar în mod special englezi –
jucau fotbal în timpul lor liber şi drept rezultat, populaţia locală i-a
imitat. Cea de-a doua cale a fost, la fel ca şi în cazul altor genuri de
sport, prin intermediul românilor care s-au reîntors de la studii, călătorii
sau muncă din Europa Occidentală. În completarea celor doi, am
spune că a mai fost o cale de pătrundere a fotbalului în spaţiul
românesc, şi anume prin intermediul extinderii fotbalului în cadrul
Imperiului Austro-Ungar, care a făcut posibilă apariţia şi dezvoltarea
acestui sport în teritoriile româneşti aflate atunci în cadrul imperiului.

Primele reguli aproximative de fotbal au fost publicate pentru prima

oară la Bucureşti (1893) şi Arad (1898), însă primul regulament de
fotbal exact a fost publicat de profesorul Dmitrie Ionescu de la Liceul
„Gheorghe Lazăr” din Bucureşti. Regulamentul era parte integrantă a
„Regulamentului pentru jocurile sportive pentru uzul tuturor şcolilor” şi
a apărut în anul 1895.

În anul 1897, la Timişoara erau organizate primele meciuri de fotbal

între echipele de elevi. Aproximativ în aceeaşi perioadă, la 15 iulie
1899, era creată Societatea de Fotbal din Arad, denumită mai târziu
Clubul Atletic Arad. În anul 1901, fotbalul era atestat şi în alte oraşe ale
Transilvaniei – Oradea, Lugoj, Baia Mare. Un an mai târziu (1902) a
fost creat Clubul de Fotbal Timişoara, care la 20 august 1902 a
susţinut primul meci dintre cluburile româneşti cu o echipă din Lugoj.

La Bucureşti cluburile de fotbal au apărut mai târziu, iar prima echipă,

numită „Olimpia” şi alcătuită prioritar din muncitori germani, a apărut în
anul 1904. Muncitorii englezi care activau la întreprinderea „Colentina”
7
au creat în aceeaşi perioadă o echipă de fotbal, care purta acelaşi
nume. În perioada respectivă, fotbalul începe să pătrundă şi pe
paginile presei timpului, prima atestare documentară a unui meci de
fotbal între echipele bucureştene s-a făcut în nr. 6 al gazetei „Din
lumea sporturilor” din 4 decembrie 1907.

În 1906, muncitorii americani şi olandezi care lucrau la rafinăriile de la

Ploieşti au creat echipa de fotbal United FC. Alte echipe, cum ar fi
„Bukarest” şi Clubul Atletic Bucureşti, au fost create în anul 1912. Un
pas important pentru evoluţia ulterioară a fotbalului românesc l-a
constituit crearea în anul 1909 a Asociaţiei Cluburilor de Fotbal din
România de către reprezentanţii „Olimpia”, United FC şi „Colentina”.
Această dată este oficial acceptată ca data fondării Federaţiei Române
de Fotbal.

Aceleaşi trei echipe au organizat în anul 1909 primul „campionat” al

României, iar prima campioană a devenit FC „Olimpia” Bucureşti.
Trebuie să menţionăm faptul că la acel moment campionatele
României erau organizate exclusiv în partea de est a ţării, fără
participarea echipelor din partea de vest. Până la Primul Război
Mondial acest lucru a fost imposibil de realizat din motive politice,
deoarece teritoriile din vestul României se aflau sub dominaţia austro-
ungară. Organizarea acestora într-un singur campionat a devenit
posibilă după 1 decembrie 1918, când România a reuşit să integreze
teritoriile sale istorice într-un stat unitar.

4.Apariți fotbalului în spațiul basarabean

Nu există o certitudine clară în privinţa apariţiei fotbalului în Basarabia.
Dată fiind poziţia geografică, la periferia Imperiului Rus, departe de
centrele urbane importante, fotbalul a venit aici relativ târziu, în
comparaţie cu alte teritorii româneşti sau cu Ucraina. Putem intui că
datorită proximităţii oraşului Odesa, care era un mare oraş şi port, iar
pe deasupra unul din marile centre fotbalistice ale Imperiului Rus
(primul club atestat pe teritoriul imperiului a fost Clubul Atletic Britanic
din Odesa, creat în 1878 de către marinarii englezi), fotbalul a venit în
8
Basarabia anume de aici. Supoziţia este confirmată şi de prima
atestare scrisă despre fotbalul basarabean. În cartea sa „Notiţele unui
veteran al sportului”, Nicolai Biazi, cunoscut îndeaproape cu fotbalul
odesit, susţine că la 29 august 1910, pe terenul de instrucţie al
Gimnaziului de Băieţi din Chişinău a avut loc meciul de fotbal dintre
selecţionata gimnaziştilor şi liceenilor din Chişinău şi cea a elevilor
Gimnaziului nr. 2 din Odesa. Echipa odesită a învins cu un scor
categoric de 22:0, iar meciul a fost arbitrat de doi chişinăuieni – O.
Zaidl şi C. Gălăţan. Aceasta este prima atestare documentară a unui
meci de fotbal desfăşurat în Basarabia şi este considerată data
oficială de naştere a fotbalului în R. Moldova.

Înainte de Primul Război Mondial este documentată organizarea

primelor echipe de fotbal la Chişinău, Bender (Tighina), Tiraspol, iar
primele meciuri de fotbal, la începutul secolului trecut, erau disputate
în Piaţa Nemţească din Chişinău. Anume aici, după al Doilea Război
Mondial a fost construită prima arenă de sport şi de fotbal din RSSM –
stadionul „Dinamo”. De asemenea, au fost înregistrate în presa vremii
diverse meciuri dintre echipele din Chişinău şi Tiraspol sau dintre cele
din Tighina şi Tiraspol. În linii generale însă, fotbalul în Basarabia,
înainte de Primul Război Mondial, a avut o evoluţie cu caracter local,
nesemnificativ pentru fotbalul imperial.
Deși Republica Moldova a devenit oficial stat independent abia în anul 1991,
fotbalul în Basarabia este practicat de mai bine de un secol. Data atestării
primului meci de fotbal la Chișinău este 22 august 1910.[1] Pe platoul
Gimnaziului de băieți din Chișinău, s-a jucat partida dintre echipa gimnaziștilor și
liceenilor din Chișinău cu cea a Gimnaziului nr. 2 din Odesa. Scorul a fost de 22-0
în favoarea oaspeților odesiți.[2]

La 23 septembrie 1923, sub direcția lui Gh. I. Dimitriu, la Chișinău apărea

periodicul „Sport. Revistă sportivă și literară“.

În anii 1920, multe dintre știrile sportive din Basarabia au apărut în cotidianul
„Comedia“, dedicat artelor spectacolului și sportului. Acest lucru se datora unui
corespondent local, P. Crihan, care semna uneori cu pseudonimul Rex-Ball. Fiind
arbitru de fotbal, acesta prezenta și cronicile partidelor la care asista. Tot P.
Crihan încercase să popularizeze, printr-un articol apărut în revista „Școala“,
mișcarea cercetașilor, ce îmbina pregătirea premilitară cu excursiile culturale și
jocurile sportive.
9
Începând cu anul 1924, echipele basarabene au fost prezente în campionatul
României. La 5 octombrie, cinci echipe din Chișinău au dat startul competiției
regionale: „Mihai Viteazul Chișinău”, „Unitas”, „Sporting”, „Maccabi” și
„Regimentul Căii Ferate Române”, redenumit peste câteva luni în „Fulgerul”, care
a devenit și prima câștigătoare.[4] Ulterior, echipa a participat în fazeze
superioare, iar în ediția 1925-1926 a ajuns până în semifinalele campionatului
României. În acea perioadă în componența Fulgerului erau vedete jucătorii
străini: Mihai Tänzer și Adalbert Ströck. Mihai Viteazul, spre deosebire de
„Fulgerul”, a fost una dintre echipele basarabene autentice. Apărută în 1920, în
1924 ea era deja cea mai bună și cea mai iubită echipă a regiunii. Cu „tripleta
Vâlcov“, formată din frații Colea (1909-1970), Petea (1910-1942) și Volodea
(1916-1952), Mihai Viteazul reprezenta de fapt Basarabia în campionatul
României, organizat pe atunci în sistem cupă și nu ligă. După un meci jucat la
Chișinău contra celebrei echipe Venus București, frații Vâlcov au fost transferați
la București. Apoi, Petea a murit pe front, Volodea a murit de tuberculoză, iar
Colea a devenit antrenor, conducând ulterior chiar și echipa națională de fotbal a
României.[5] De patru ori cluburile basarabene au reușit să ajungă printre cele
mai bune patru echipe românești: în anii 1925 și 1926 – prin „Fulgerul”, iar în anii
1928 și 1930 prin echipa „Mihai Viteazul”.

Mai târziu, echipele basarabene au făcut parte din liga de esta României
împreună cu cele din Bucovina (1930-1932), mai apoi intrând în vigoare sistemul
divizionar al campionatului. Treptat, apar noi echipe, printre care „Mihai Viteazul
Tighina”, „Maccabi Bălți”, „Traian Tighina” ș.a. Mulți jucători basarabeni au
evoluat în acea perioadă pentru echipele bucureștene și selecționatele
Bucureștiului și a României. Cum a fost cazul fraților Vâlcov de la Bolgrad –
Petea, Volodea și Colea – fotbaliști emblematici ai perioadei interbelice.[2]

La sfârșitul anilor 1930, la Ripensia Timișoara s-a lansat în fotbal un alt

basarabean talentat, Nicolae Simatoc, care în perioada sa de glorie era să joace
la Inter Milano între 1947-1949 (17 meciuri, 3 goluri), la Brescia Calcio 1949-1950
(30 de meciuri, 8 goluri) și la FC Barcelona între 1950-1952 (34 de meciuri, 2
goluri).[6][7] Cu Barcelona, acesta avea să câștige titlul de campion al Spaniei în
1952, două Cupe ale Spaniei în 1951 și 1952.[8]

În 1940 s-a jucat Cupa Moldovei cu participarea reprezentativelor orașelor

Chișinău, Bălți, Orhei, Bender, Cahul și Călărași. Finala se jucase între Chișinău și
Cahul (militari ruși staționați acolo), fiind câștigată de chișinăuieni cu 5-0. Partida
a fost rejucată din cauza contestării și din nou a fost câștigată de echipa
Chișinăului cu același scor de 5-0. În 1945, Chișinăul, reprezentat de Dinamo,
câștiga campionatul și Cupa Moldovei. Unele surse datează apariția echipei cu
1940, grație lui Arcadie Hofman, dar apariția oficială în fotbalul sovietic este
consemnată la data de 16 mai 1947. În 1946 se înființează Spartak Chișinău,
10
care este admisă în campionatul Ucrainei, zona sudică, a treia grupă valorică.
După 1950, Dinamo Chișinău era să fie redenumită pe rând în Burevestnik,
Moldova, Avântul, Nistru și într-un final Zimbru Chișinău. Echipa participase în
diferite divizii valorice ale Campionatului URSS, inclusiv în Liga Superioară a
URSS, unde a jucat în intervalul 1956-1964 (9 ani consecutiv), în 1974 și 1983.
Cea mai înaltă poziție în clasament a fost locul 6, în 1956. În Cupa URSS cea mai
bună performanță a fost accederea în sferturile de finală în anul 1963.[2]

Până la obținerea independenței, echipe din șase orașe au reprezentat republica

în campionatul fostei Uniuni Sovietice, unele schimbându-și denumirile pe
parcurs: Chișinău (Burevestnik, Moldova, Avântul, Nistru, Zimbru – Liga
Superioară, Prima Ligă și Liga a Doua), Tiraspol (Pișcevik, Luceafărul, Dnestr,
Zvezda, Start, Automobilistul, Tekstilșcik, Tiras, Tiligul – Liga a Doua, Prima Ligă),
Bender (Lokomotiv, Pișcevik, Tighina – Liga a Doua), Comrat (Bugeac – Liga a
Doua), Bălți (Zarea – Liga a Doua), Drochia (Speranța – Liga a Doua).
Campionatul Moldovei, pe atunci, era o competiție inferioară ca valoare.

5.Fotbalul în Republica Moldova

Ultimul an de existență a Uniunii Sovietice și a campionatului URSS a prins cele două echipe
moldovenești din Prima Ligă în ipostaze diferite: Zimbru Chișinău trebuia să retrogradeze în Liga
a Doua, iar Tiligul-Tiras Tiraspol s-a calificat în Prima Ligă Sovietică. Nici una, nici alta – nu s-a mai
întâmplat. În anul următor a demarat Campionatul Moldovei.
Prima ediție a Campionatului Moldovei la fotbal, cea din 1992, s-a disputat într-un context social-
politic complicat – țara era în război, Chișinăul și Tiraspolul luptau pe front, iar echipele de pe
ambele maluri ale Nistrului se confruntau în campionat. Au fost cazuri când jucătorii treceau
fluviul cu barca, sub gloanțe, pentru a se deplasa la meciuri. Ținând cont de valoarea lotului
pregătit pentru Liga Superioară a campionatului URSS, favoriții competiției erau tiraspolenii,
Zimbru fiind completată doar cu jucători tineri de la pepiniera proprie.[2] Tiligul și Zimbru au
încheiat ambele cu câte 35 puncte la activ, și conform regulamentului trebuia să aibă loc un „meci
de aur” decisiv pentru primul loc, dar Zimbru a câștigat competiția pe motiv de neprezentare a
adversarului la meci. Astfel, Zimbru a devenit câștigătoarea ediției inaugurale a campionatului
Moldovei. De asemenea a câștigat primele cinci sezoane consecutive și opt din primele nouă
sezoane ale campionatului Moldovei, seria fiindu-i întreruptă de Constructorul Chișinău în sezonul
1996-1997. Începând cu sezonul 2000-2001, poate fi constatată o hegemonie a clubului Sheriff
Tiraspol, care între anii 2000—2014 a devenit de 13 ori campioană a Moldovei, inclusiv de 10 ori
consecutiv, seria fiindu-i întreruptă doar de Dacia Chișinău în sezonul 2010-2011, acesta fiind și
unicul titlu al Daciei. În sezonul 2014-2015 Milsami Orhei a câștigat în premieră titlul de
campioană a Moldovei, acesta fiind și primul caz când o echipă dintr-un alt oraș
decât Chișinău și Tiraspol câștigă titlul în Republica Moldova.[9]
Începând cu sezonul 1993-94, cluburile moldovenești de fotbal, au început să participe în
competițiile europene intercluburi. „Fereastra” în Europa a fost deschisă de Zimbru Chișinău,
în Cupa UEFA, prin dubla cu Beitar Ierusalim, pierdută la general după 1-1 acasă și 0-2 în
deplasare. Pentru Zimbru a marcat ex-vicepreședintele FMF, Radu Rebeja, acesta fiind și primul
gol al vreunei echipe moldovenești în competițiile europene. [2] În sezonul 1995/96 Zimbru a ajuns
în șaisprezecimile de finală ale Cupei UEFA, iar în campaniile 1999/2000 și 2000/2001 a ajuns
până în turul trei preliminar al Ligii Campionilor. Acestea au fost cele mai mari performanțe ale
11
cluburilor din Moldova în Europa până la sfârșitul anilor 2000, când Sheriff Tiraspol a ajuns de trei
ori în grupele UEFA Europa League, realizând asta în sezoanele 2009–10, 2010–11 și 2013–14.

Bibliografie :
https://www.timpul.md/articol/fotbalul-o-istorie-a-
inceputurilor-%28i%29-60490.html
https://biblioteca.regielive.ro/proiecte/merceologie/aparitia-si-
evolutia-fotbalului-138737.html
https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Fotbalul_%C3%AEn_Republica_
Moldova

12