Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Prin cele două romane ale sale, „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”
(1930) și „Patul lui Procust” (1933), ca și prin estetica speciei sintetizată în studiul „Noua
structură a romanului și opera lui Marcel Proust”, Camil Petrescu a introdus în literatura
română romanul modern de analiză psihologică. Personajele sale nu au mai reflectat drame
primare și tipologii rurale, ci sunt intelectuali orgolioși aflați în conflict cu societatea înclinată
spre compromisuri și falsificarea valorilor.
Conceptele estetice ale operei sale, puse în valoare atât în drame, cât și în romane
sunt: autenticitatea, adică ilustrarea realității prin propria conștiință, scriitorul însuși
mărturisind „Singura realitate pe care o pot povesti este realitatea conștiinței mele, conținutul
meu psihologic“, substanțialitatea, concepția conform căreia literatura trebuie să reflecte
esența concretă a vieții - iubirea, gelozia, mândria rănită, orgoliul umilit, cunoașterea,
dreptatea, adevărul, demnitatea, acestea fiind categorii morale absolute, sincronizarea, adică
modernizarea literaturii prin aducerea ei la nivelul filosofiei și psihologiei epocii, luciditatea
care „nu omoară voluptatea reală, ci o sporește”, trăsătură definitorie a personajelor
scriitorului, intelectuali analitici și hipersensibili, intransigenți și inflexibili moral.
Arta narativă se caracterizează prin narațiunea la persoana I-a, stilul subiectiv, ordinea
memoriei involuntarea, relativizarea și multiplicarea perspectivei, tehnici moderne precum
jurnalul sau scrisorile, accentuând autenticitatea și evitarea podoabelor artistice (stil
anticalofil).
Operele lui Camil Petrescu se structurează în jurul unei pasiuni sau unui sentiment,
devenind adevărate dosare de idei. Temele favorite ale scriitorului sunt condiția
intelectualului, iubirea incompatibilă sau războiul ca manifestare a absurdului existențial.