Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

-tema și viziunea despre lume-

– evidenţierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului studiat într-o perioadă,
într-un curent cultural/literar sau într-o orientare tematică.

ROMAN PSIHOLOGIC, MODERN, SUBIECTIV

- Camil Petrescu – prozatorul român cu cele mai evidente intenții reformatoare ale prozei
românești în direcția exprimată de Eugen Lovinescu – plasarea acțiunii în mediul citadin,
preferința pentru personajul intelectual, evoluția prozei de la epic la analiză psihologică.
- roman de tip confesiune, romanul-jurnal, în care naratorul se confundă cu eroul principal, firul
narațiunii fiind redat la persoana I.
- Scriitorul își exprimă concepția artistică despre roman în studiul Noua structură și opera lui
Marcel Proust – Să nu descriu decât ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce înregistrează simțurile
mele, ceea ce gândesc eu...Aceasta-i singura realitate pe care o pot povesti [...]
Dar aceasta-i realitatea conștiinței mele,conținutul meu psihologic...Eu nu pot vorbi onest
decât la persoana I.
- Romanul se constituie sub forma unui jurnal de campanie, iar tehnica narativă care presupune
confesiunea este inspirată de Marcel Proust (autorul romanului În căutarea timpului pierdut)
– dacă scriitorul francez a fost adeptul absolut al tehnicii memoriei involuntare, Camil
Petrescu folosește numai la început acest procedeu, la popota ofițerilor, când are loc o discuție
legată de o situație a unui cuplu în care femeia și-a înșelat soțul și a fost ucisă. Din acest
moment, firul epic se va desfășura într-o ordine cronologică a faptelor, tehnică prin care Camil
Petrescu se îndepărtează de scriitorul francez (la Proust firul epic fiind încâlcit, evenimentele
fiind prezentate în funcție de memoria involuntară).

– comentarea a două secvențe relevante pentru tema textului studiat;

TITLUL + TEMELE ROMANULUI

- Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război este structurat în două părți precizate în
titlu, care indică temele romanului – dragostea și războiul, expriențe care modelează
personalitatea umană, pentru că – spune autorul – în fața morții și în dragoste, omul este
surprins în autenticitatea lui.
- Dacă prima parte reprezintă rememorarea iubirii matrimoniale eșuate, a doua valorifică
jurnalul de campanie al autorului, fapt ce conferă textului autenticitate.

SECVENȚE REPREZENTATIVE
- Cu toate că proza camilpetresciană cuprinde două părți diferite din punct de vedere tematic,
autoanaliza intelectualului Ștefan Gheorghidiu le unifică – fie că este vorba despre
dezamăgirile conjugale sau despre disperarea din timpul războiului, personajul se oprește
asupra fiecărui detaliu pe care îl dezvoltă analitic.
- Secvența 1 (prima parte)
- Încă de la începutul romanului, este evident faptul că Ștefan Gheorghidiu este adeptul unei
concepții absolutiste asupra dragostei (acei care se iubesc au drept de viață și de moarte
asupra celuilalt). El se căsătorește cu o colegă de facultate, cei doi trăind în primă fază o
dragoste autentică de desăvârșite împliniri. La început, Ștefan simte milă pentru fata care era
în stare să-l aștepte oricât, urmând ca orgoliul să-i fie satisfăcut de faptul că cea mai
frumoasă studentă de la Litere îl iubea. Învață și el să o iubească, mergând pe concepția că o
iubire mare e mai curând un proces de autosugestie și, cu timpul, dragostea lui trece peste
limita obișnuită.
- Secvența 2 (a doua parte)
 - În a doua parte a romanului, perspectiva asupra războiului nu este una panoramică, ci redusă
la experiența directă a unui comandant de pluton.
- În articolul Teze și antiteze, Camil Petrescu a dorit să sublinieze faptul că manualele de istorie
și literatura secolului al XIX-lea au falsificat psihologia umană, pentru că omul pus față în față
cu moartea nu se mai gândește că face istorie, nu-și dorește decorații militare sau onoruri, ci
pur și simplu vrea să trăiască și să se întoarcă acasă la cei dragi.
- Prin această experiență nouă a dramei războiului, Ștefan se împlinește ca om și își dă seama că
o dramă personală (așa cum fusese cea a căsniciei lui) este insignifiantă în fața dramei
colective, în fața morții. Astfel, când se întoarce din război, el îi dăruiește Elei casele, banii,
despărțindu-se de ea, în gestul lui existând o eliberare morală.

– analiza a două elemente de structură, de compoziţie şi de limbaj, semnificative pentru textul

studiat (acțiune, personaje, conflict, relații temporale și spațiale, incipit, final, tehnici narative,
perspectivă narativă, modalități de caracterizare, stilul direct, stilul indirect, stilul indirect liber
etc.).
TEHNICI ALE ANALIZEI PSIHOLOGICE
- prin introspecție și monolog interior, Ștefan Gheorghidiu percepe cu luciditate, alternând
aspecte ale planului interior / fluzul conștiinței (trăiri, sentimente, reflecții) și ale planului
exterior (fapte, tipuri umane, relații cu alte personaje).

MODALITĂȚILE NARĂRII
- relatarea și povestirea sunt înlocuite în proza modernă cu analiza și interpretarea 
impresia de epic sărac, în favoarea analizei.