Povestea lui Harap-Alb Basm cult

În limba română, cuv. basm îşi are originea în termenul

slavon ,,basm=poveste”;basmele denumesc o specie literară populară, în care predomină
naraţiunea şi în care întâmplările reale se împeltesc cu cele fantastice, timpul şi spaţiul
sunt vag precizate iar personajele au puteri supranaturale. Basmul cult respectă structura
celui popular, căruia îi dă o notă originală; basmul popular exprimă viziunea întregii
colectivităţi reprezentate de autorul anonim, iar cel cult exprimă viziunea proprie a
autorului(devenind pe alocuri subiectiv). ,,Povestea lui Harap-Alb” face parte din această
categorie fiind publicat în rev.,,Convorbiri literare” 1877, reprodus apoi în
ziarul ,,Timpul”.
Titlul este alcătuit din subst. comun ,,povestea” şi cel propriu,
oximoronic ,,Harap-Alb”;primul termen nu face trimitere neapărat la caracterul fabulos al
naraţiunii ci face trimitere la relatarea vieţii reale a cuiva (persoană ,nu personaj); cel de-
al doilea este o antiteză între sclav de culoare închisă şi alb, ce desemnează puritatea.
Tema basmului o constituie, pe lângă lupta dintre Bine şi Rău, idee întâlnită în
toate basmele, probele ce conduc la maturizarea protagonistului(basmul poate fi
considerat din acest punct de vedere un bildungsroman);mezinul primeşte o identitate de
la Spân, devine sluga sa şi parcurge drumul de la sclav la Împărat.
Tiparul narativ conţine patru secvenţe, inegale ca lungime şi consistenţă:starea
de echilibru(un Crai avea trei feciori şi trăiau fericiţi la curtea împărătească), tulburarea
echilibrului(fratele Craiului, Împăratul Verde nu are moştenitori la tron şi cere pe cel mai
demn dintre nepoţi),acţiunea de recuperare a echilibrului(Fiul cel mic plecă spre unchi şi
va fi supus unor probe), restabilirea echilibrului(Harap-Alb devine împărat şi se însoară
cu fata Împăratului Roş)
Fiind o creaţie epică, acţiunea se desfăşoară pe momentele subiectului (.........)
Motive: călătoria, mezinul,probele, demascarea impostorului, căsătoria,etc
Se observă existenţa unor formule prestabilite, de exemplu: expresii despre fata
Împ.Roş ,,la soare te puteai uita , dar la dânsa ,ba”; fraze stereotipe: Harap-Alb îi cere
tatălui,, calul, armele şi hainele cu car eai fost d-ta mire”; Formule iniţiale:,,Amu cică
era odată..”,mediane:,,Mers-au ei zi şi noapte, nu se ştie cât au mers..”,finale:,,şi aţinut
veselia ani întregi, şi acum mai ţine încă...” De factură folclorică sunt şi personajele
adjuvante(ajutătoare):calul năzdrăvan, Sf. Duminică, dar şi elementele magice: apă vie,
moartă, smicele de măr.În principiu , basmul este construit în jurul cifei 3 : confruntările
fiilor cu ursul, apariţiile Spânului,Încercările lui Harap-Alb, fie de către împ.Verde , fie
de către fata Împ.Roş.
Originalitatea lui Creangă este dată de: viziunea despre lume, specificul
fantasticului, comic, oralitate.Viziunea sa asociază supranaturalul popular cu universul
popular, în mod realist , basmul ilustrând cotidianul din lumea satului.Naraţiunea se
caract. prin: rapiditate, aglomerarea verbelor, frecvenţa dialogului, individualizarea
acţiunii şi a personajelor. Specificul fantasticului este dat de fuziunea dintre real şi
imaginar, apare împletirea straniului cu miraculosul( de ex: când vede calul răpciugos nu-
şi poate stăpâni uimirea şi-l mustră într-un limbaj ţărănesc,,ghijoagă urâcioasă ce eşti”,
însă elementul miraculos îl convinge pe erou:,,calul se şi scutură de trei ori...”)
Umorul : asocieri de cuvinte nepotrivite:,,numai pe sine nu se vede cât îi de
frumuşel”(caract. ironică a lui Ochilă), Gerilă are ,,buzoaie groase şi dăbălăzate”,,,Zi-i pe
nume să ţi-l spun”(Ochilă care nu ştie un nume şi vrea să arate că îl ştie),etc.
Oralitatea : repetarea interj.:,,Şi odată pornesc ei , teleap, teleap,teleap”,
intonaţie vioaie:,,ieie-vă şi pielea de pe cap..”, repetiţia:,, la calic slujeşti,la calic rămâi”,
variaţiile de durată ale sunetelor:,, voi să vă lăfăiţi şi să huzuriţi de căldură, iară eu să crap
de frig. Bu...nă treabă!”, conectori tipici,,şi odată, şi atunci, în sfârşit”.
În concluzie , basmul lui Creangă se aseamănă atât cu creaţiile populare dar şi
cu opere din lit. Universală, pentru că are la bază aceleaşi motive care apar şi în cultura şi
literatura altor popoare.