BASMUL CULT

Povestea lui Harap-Alb, de Ion Creangă

TEMA ȘI VIZIUNEA DESPRE LUME

„Povestea lui Harap-Alb”, de Ion Creangă este un basm cult, publicat în revista
Convorbiri Literare, în anul 1877.

Basmul se încadrează în REALISM, constituind o sinteză de „realism și fabulos”

(conform lui G. Călinescu). Un prim argument ce ilustrează caracterul realist al operei este
descrierea impersonală a mediului și a personajelor. Un alt argument, pentru evidențierea
viziunii realiste a basmului, constă în caracterul tipic al personajelor, protagoniștii fiind lipsiți
de puteri supranaturale și având trăsături reprezentative pentru unele aspecte morale: Harap-Alb
este eroul, Spânul este răufăcătorul, iar Sf. Duminică este pedagogul bun.

TEMA basmului este lupta dintre bine și rău.

TITLUL basmului este un oximoron, sugerând dubla personalitate a eroului: el are o

identitate reală, de fiu de crai și una falsă, de slugă a Spânului.

Basmul are un TIPAR NARATIV STEREOTIP alcătuit din patru secvențe inegale:
starea de echilibru (un crai avea trei fii și aceștia trăiau fericiți la curtea împărătească),
tulburarea echilibrului (împăratul Verde, fratele craiului, nu are moștenitori și un nepot să îi
devină urmaș), acțiunea de recuperare a echilibrului (fiul cel mic al craiului pleacă spre
unchiul său și este supus unor probe), restabilirea echlibrului (Harap-Alb devine împărat și se
căsătorește cu fiica impăratului Roș).

REPERELE SPAȚIALE ȘI TEMPORALE sunt vagi și nedeterminate: „Amu cică era

odată, într-o țară un craiu, care avea trei feciori”.

Fiind o creație epică, acțiunea se desfășoară în succesiunea MOMENTELOR

SUBIECTULUI: în expozițiune se arată că fiul cel mic al craiului trebuie să ajungă în celălalt
capăt de lume pentru a soluționa o problemă, iar lipsa moștenitorilor unchiului său, împăratul
Verde reprezintă intriga acțiunii. Desfășurarea acțiunii include apariția ajutoarelor și depășirea
cu bine a a probelor, iar în deznodâmânt, Harap-Alb își recuperează identitatea și se căsătorește.

În opera lui Creangă întâlnim și MOTIVE SPECIFICE BASMULUI: călătoria, probele,

căsătoria, învingerea răufăcătorului, prezența cifrei trei (trei fii de crai, trei încercări ale
Spânului, trei probe ale pețitului). De asemenea, identificăm existența OBIECTELOR MAGICE
precum oglinda, apa vie și apa moartă, aripa de la albină, smicelele de măr, cât și a
PERSONAJELOR ADJUVANTE: Gerilă, Flămânzilă, Ochilă, Setilă, Sf. Duminică.
 Remarcăm inclusiv existența unor FORMULE TIPICE BASMULUI, precum formula
inițială: „Amu cică era odată”; formula mediană: „Mers-au ei zi și noapte, nu se știe cât au
mers”; formula finală: „Și-aținut veselia ani întregi, și acum mai ține încă”.

Originalitatea lui Creangă, VIZIUNEA SA DESPRE LUME, este determinată de

următoarele elemente: specificul narațiunii, specificul fantasticului, nota comică/ umorul,
oralitatea stilului.

Din perspectiva formării protagonistului, „Povestea lui Harap-Alb” este un

bildungsroman deoarece protagonistul parcurge un traseu inițiatic al formării, al devenirii de la
adolescență la maturitate.

SPECIFICUL FANTASTICULUI este dat de faptul că opera lui I. Creangă fuziunea

dintre real și imaginar atinge desăvârșirea, iar în „Povestea lui Harap-Alb” predomină
miraculosul. Astfel, neîncrezător în soluția magică oferită de Sf. Duminică de a-i oferi calului
său o tavă cu jăratic, el nu renunță la criteriul judecății raționale. Dar elementul miraculos îl
convinge pe erou, atunci când își vede calul său răpciugos din tinerețea tatălui său
transformându-se într-un cal năzdrăvan.

Două secvențe relevante pentru viziunea despre lume din basmul cult dat sunt scena cu
salatele în care Sf. Duminică pare că face niște preparative magice, pe când ea de fapt apelează
la niște practici ale medicinei populare și scena în care Harap-Alb trebuie să aducă pielea bătută
cu nestemate a cerbului, în care Sf. Duminică apelează iar la darurile de solomonăreasă.

ORALITATEA lui Ion Creangă se remarcă prin folosirea în mod original a exprimării
populare, dominată de regionalisme, expresii populare, ziceri, interjecții, exclamații, dativ etic,
exprimare locuțională.

UMORUL inconfundabil al lui Creangă înglobează diferite forme de manifestare precum:

proverbele, ironia, exprimarea mucalită, poreclele și apelativele caricaturale, diminutivele cu
valoare augmentativă, expresii populare sau scene comice.

În ansamblul ei, Povestea lui Harap-Alb poate fi considerat un bildungsroman, cu un

subiect fabulos, structurat în modalități de exprimare realistă.

ÎN OPINIA MEA, „Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult, în care miraculosul și
fantasticul sunt estompate, în favoare verosimilității,. Astfel, discursul literar ilustrează viziunea
autorului despre lume, ce integrează în universul ficțional doar elementele ce pot sugera un scop
moralizator dintr-o perspectivă realistă.