LOGISTICA ÎNTREPRINDERII

1. SEMNIFICAȚII ALE CONCEPTULUI DE LOGISTICĂ, EVOLUȚIA ȘI

COMPONENTELE SALE
a. Semnificații ale conceptului de logistică
Cu toate că noțiunea de logistică a fost foarte puțin utilizată în literatura de specialitate
dinainte de anul 1990, apreciem că ea va avea o utilizare din ce în ce mai mare, având cel puțin
trei sensuri: unul specific logicii matematice, unul legat de activitățile economice și altul specific
domeniului militar.
.........
În al treilea rând, domeniul militar înțelege prin logistică un ansamblu de activități și structuri
organizaționale capabile să asigure acțiunea militară cu tot ce este necesar desfășurării acesteia.
Logistica = procesul de gestionare a achiziționării, deplasării și depozitării materialelor,
semifabricatelor și produselor finite, alături de fluxurile informaționale corespunzătoare acestui
proces, în interiorul întreprinderii (firmei) și al canalelor de marketing, cu scopul satisfacerii
comenzilor cu cele mai mici costuri, precum și activele fixe tangibile care asigură desfășurarea în
bune condițiuni a activității.
În acest context logistica creează valoare adăugată și poate juca un rol important în creșterea
profitului întreprinderii (firmei).

b. Evoluția logisticii
Literatura de specialitate americană face o etapizare a evoluției logisticii după cum urmează:
─ etapa I; de coordonare a acțiunilor; în cadrul său au loc operațiunile de coordonare a
activităților de distribuție fizică a produselor începând de la preluarea comenzilor și
terminând cu stocarea acestora;
─ etapa a II-a; reorganizarea și gruparea resurselor umane din domeniul logistic în scopul
asigurării desfășurării în bune condițiuni a activităților specifice;
─ etapa a III-a; logistica se constituie în factor de valoare adăugată; are loc acum o
integrare a activităților în cadrul unui sistem ce asigură ajungerea resurselor și produselor
la locul, timpul, în cantitatea și de calitatea dorită;
─ etapa a IV-a; logistica strategică; are în vedere obținerea de avantaje competitive și se
bazează pe sisteme de alianțe ori alianțe interorganizaționale.
................................
Raportat la definițiile conceptului de management existent, managementul logisticii
1
reprezintă un complex de concepte, metode, procedee, acțiuni și măsuri desfășurate cu scopul de
a asigura funcționalitatea normală, eficientă și eficace a structurilor logistice în ansamblul lor
cât și a fiecărei verigi componente și are drept scop principal atingerea obiectivelor planificate,
în condițiile utilizării raționale a resurselor materiale, umane, financiare și de altă natură de care
structura respectivă dispune.
.................................

d. Factorii care influențează logistica

Mutațiile produse în plan politic, economic, social, cultural, motivațional etc. în ultimii ani,
precum și cele care se vor produce în viitor au vizat și vor viza aspecte ale reformelor economice,
legislative și aplicarea măsurilor necesare trecerii economiei către o structură liberalizată, cu
mecanisme de piață bine definite și corelate cu funcțiile economice ale statului de drept.
Aceste acțiuni sunt condiționate de o serie de factori generali dintre care se pot enumera:
factorul economic, factorul demografic, factorul științifico-tehnic, factorul moral, factorul cultural,
politic și factorul geospațial.
Factorii specifici care influențează logistica se pot referi la: concepția generală privind locul
și rolul logisticii; principiile strategiei cu privire la dezvoltarea logisticii; nivelul de dezvoltare și
asimilare a științei și tehnicii; sistemul logistic existent; cantitatea și calitatea echipamentelor și
dotărilor, inclusiv ale elementelor auxiliare; nivelul de pregătire al resurselor umane; capacitatea
de adaptare rapidă la condiții noi; cantitatea, calitatea și posibilitățile de utilizare oportună a
resurselor umane și materiale, a dotărilor existente; sistemul de management ș.a.

e. Principiile managementului logisticii

Conceperea și exercitarea managementului logisticii are la bază un ansamblu de principii pe
care unii autori le fundamentează ca legități cu determinare socio-economică, tehnico-materială și
umană. Aceste principii se divid, în raport cu sfera de cuprindere a proceselor manageriale și a
ansamblului activităților ce dau personalitate organizației respective, în generale și specifice.
Cunoașterea principiilor managementului logisticii este absolut necesară întrucât acest demers
ajută mana-gerul în fundamentarea științifică a actelor manageriale. Apreciem ca oportune
următoarele principii specifice managementului logisticii: unitatea, autonomia, eficiența,
gestiunea economică, competența, flexibilitatea, restructurarea, perfecțio-narea, legalitatea,
participarea.

f. Funcțiile managementului logistic

..................................
Pe măsura creșterii complexității activității logistice, concomitent cu generalizarea
principiilor economiei de piață, apreciem că actul managerial (decizia) în acest domeniu ar putea
2
fi reprezentat de următoarele funcții: previziunea, organizarea, antrenarea, coordonarea și reglarea,
evaluarea și controlul.

g. Corelația dintre sistemul informațional și managementul logistic

........................
Prin informații logistice se pot înțelege comunicările, datele și elementele de noutate care au
calitatea de a aduce un spor de cunoaștere de către manageri cu privire la un fenomen, proces, sau
eveniment care are legătură directă sau indirectă cu domeniul logistic.
Aceste informații se pot categorisi astfel:
─ În funcție de proveniență: informații interne; informații externe.
─ În raport cu modul de exprimare: orale; scrise; audio-vizuale.
─ În funcție de sensul circulației: ascendente; descendente; orizontale.
─ În funcție de gradul de prelucrare: neprelucrate; semiprelucrate; prelucrate.
..............................

H. METODE ȘI TEHNICI DE MANAGEMENT FOLOSITE ÎN SISTEMUL LOGISTIC

În procesul managerial se aplică o serie de metode și tehnici care au ca efect realizarea oportună
și sigură a obiectivelor logisticii.
Metoda de management reprezintă, în opinia noastră, ansamblul de principii, reguli, tehnici,
procedee și instrumente, care indică maniera în care se desfășoară anumite funcții ale conducerii,
asigurând rezolvarea concretă a problemelor ce decurg din aceste funcții pentru stabilirea și
realizarea obiectivelor și sarcinilor. Ele se pot clasifică după mai multe criterii precum: funcțiile
de management, fazele procesului de management, obiectivele urmărite etc.; în practică se folosesc
metode tradiționale, comparative, de optimizare, generale și specifice.
În cadrul managementului logisticii se utilizează frecvent următoarele metode:
– Metodele generale în logistică au ca mod de aplicare: managementul prin obiective = sistem de
conducere bazat pe determinarea riguroasă a obiectivelor până la nivelul fiecărei structuri ce
participă la realizarea lor; managementul participativ este determinat de complexitatea mereu
crescândă a fenomenelor economice; se bazează pe atragerea personalului la procesul decizional
în scopul creșterii eficienței acestuia; managementul prin buget este o modalitate prin care se
prevăd obiective, cote părți din ansamblul resurselor bănești aferente structurii logistice.
– Metodele specifice managementului logisticii se manifestă în: delegarea ce constă în atribuirea
temporară de către șeful logisticii a uneia din sarcinile sale de serviciu unui șef de compartiment
din structura sa, însoțită de competența și responsabilitatea corespunzătoare; ședința ce constă în
reuniunea mai multor persoane pentru un scurt interval de timp sub conducerea managerului
logisticii în vederea soluționării în comun a unor sarcini cu caracter informațional sau decizional;
3
diagnosticarea ce constă în identificarea punctelor forte și slabe ale domeniului studiat, cu
evidențierea cauzelor care generează disfuncționalități.
Tehnica de management cuprinde ansamblul de reguli specifice, procedee și instrumente prin care
se soluționează concret problemele ce decurg din funcțiile de management, ea reprezintă mijlocul
de operaționalizare a principiilor și regulilor unei metode. În procesul managerial logistic se
folosesc o serie de tehnici care sunt alese în raport cu complexitatea, diversitatea și amploarea
problematicii de soluționat, noutatea problemei, timpul la dispoziție, gradul de pregătire al
personalului și de experiență. Dintre acestea se pot aminti: cercetarea operațională; reprezintă
ansamblul de principii, metode și mijloace destinate elaborării de modele matematice ale
fenomenelor și proceselor manageriale specifice logisticii (n.a.), în vederea adoptării unor decizii
care să contribuie la modificarea acestora în direcția dorită de manager; programarea are în atenție
programarea matematică prin realizarea de modele; modelarea ce constă într-un ansamblu de
operații prin care subiectul cunoscător construiește un model al unui proces, fenomen, obiect, lucru
pe baza proprietăților esențiale ale acestora cu scopul de a le înțelege, de a se apropia de ele;
sistematizarea ce are în vedere componentele procesului de decizie managerială și ierarhizarea lor
în raport cu anumite criterii precum și cu probabilitatea de apariție a unor evenimente estimate sau
imprevizibile; stimularea – se apreciază că prin stimulare se influențează comportamentul și
acțiunea structurilor logistice în vederea realizării obiectivelor propuse.

3. ORGANIZAREA ȘI CONDUCEREA LOGISTICII

a. Structura organizatorică în logistică
Structura organizatorică este instrumentul prin care managerii firmelor obțin rezultatele scontate
valorificând eficient și integral resursele de care dispun.
Ca orice structură organizatorică proiectarea sa trebuie să țină seama de o serie de factori se
influență dintre care cei mai importanți sunt: strategia firmei, mediul în care își desfășoară
activitatea, tehnologia, conexiunile dintre structurile create.
– Cea mai des întâlnită dintre structuri este cea funcțională. Acest tip de structură constă în
organizarea activității logistice pe componentele acesteia, iar dacă avem în vedere firma în
ansamblul său gruparea sarcinilor pe funcțiile instituției. Literatura de specialitate consideră că
acest tip de structură organizatorică poate fi ierarhică, funcțională și ierarhic funcțională.
– Structura organizatorică pe departamente asigură în bune condiții rezolvarea sarcinilor de
comandă, de urmărire și de intervenție în derularea procesului logistic. Acest tip de structură are
fiecare ramură înglobată într-un departament și cuprinde următoarele structuri: planificare, control
și evidență; procurare-achiziționare; recepție-depozitare; vânzare-livrare; comenzi-contracte;
expediție și transport; fabricație; financiar-contabil; reclamă și publicitate; resurse umane; control

4
tehnic de calitate ș.a.
– Structura organizatorică pe divizii constă în divizarea organizației în mai multe componente
denumite aprioric divizii în scopul realizării unui anumit pro-gram, produs ori serviciu. Structura
organizatorică pe divizii se realizează pe tehnologii, pe produse, pe clienți și arii geografice.
– Structura mixtă constă în configurarea ei prin combinarea structurii funcționale cu structura pe
divizii.
– Organizația care învață are în vedere că fiecare este implicat în identificarea și soluționarea
problemelor, oferind organizației posibilitatea să experimenteze, să se schimbe și să se
îmbunătățească în mod continuu, sporind capacitatea sa de a se dezvolta, învăța și a-și îndeplini
misiunea. Potrivit studiilor echipele care se constituie în cadrul organizației care învață sunt
formate din echipe formale și echipe cu rol de creștere a gradului de participare a angajaților.
– Organizarea de tip rețea este o structură ce dezagregă funcțiile majore în companii separate,
între care se stabilesc legături prin intermediul unei mici organizații cu rol de sediu central. Aici
este vorba despre subcontractarea unor funcții ale firmei altor firme specializate coordonând
activitatea celor din urmă. Legătura dintre firme se realizează cu ajutorul conexiunilor electronice
dând posibilitatea creării unei rețele informatice de tip virtual.
...........................................

d. Sistemul de relații al logisticii

În procesul complex al activităților și operațiunilor logistice se instituie relații atât pe plan intern,
cât și pe plan extern, relații de colaborare între diversele componente ale activității.
– Relații pe plan intern se stabilesc cu: compartimentele de planificare-cercetare-dezvoltare și de
conducere operativă a producției; compartimentul de desfacere-vânzare a produselor;
compartimentul financiar-contabil; compartimentul de transport; compartimentul tehnic;
depozitele; cu structurile de producție; compartimentul de marketing; compartimentul de control
a calității
– Relațiile externe pe linia logisticii vizează: furnizorii de materiale; clienții; unitățile de transport
(altele decât cele proprii ori închiriate); unități specializate în importul și exportul de materiale și
produse; instituții de cercetare specializate; centre de calcul; unități bancare; agenți de
aprovizionare, reprezentanți sau reprezentanțe comerciale; burse de mărfuri; instituții de
conjunctură mondială.

e. Procesul decizional în activitatea logistică

– Cerințele deciziei în managementul logistic sunt: să fie fundamentată științific; să fie legală
juridic; oportunitatea deciziilor; precizia formulării deciziei; enunțul și formularea clară a deciziei.
– Clasificarea deciziilor în managementul logistic se face în funcție de: gradul de cunoaștere a

5
probabilității rezultatelor (în condiții de certitudine, în condiții de risc, în condiții de incertitudine);
importanța obiectivelor urmărite (strategice, tactice, curente); periodicitatea elaborării lor
(periodice, neperiodice, unice); nivelul ierarhic la care se iau (de nivel inferior, de nivel mediu, de
nivel superior); sfera de cuprindere (individuale, colective).

f. Etape de parcurs în elaborarea deciziilor logistice: identificarea și definirea problemei de

soluționat ori a oportunității; indicarea sau generarea soluțiilor alternative la problemă; evaluarea
și alegerea unei variante (alternative); implementarea și evaluarea alternativei (soluției).
........................................................

4. PLANUL ÎN ACTIVITATEA LOGISTICĂ

a. Elaborarea planurilor
Planurile se elaborează pentru termen scurt, mediu și lung. Planificarea pe termen scurt se referă
la săptămâni, luni sau cel mult un an. Planificarea e termen mediu are o durată de până la 3 ani, iar
planificarea strategică se realizează pe durata a minimum 5 ani.

b. Planificarea strategică parcurge următoarele etape: evaluarea performanțelor, planificarea

strategică propriu-zisă, implementarea strategiei, bugetarea și planificarea profitului.
.......................................

d. Elaborarea strategiei logistice optime

Elaborarea strategiei logistice optime are drept scop maximizarea activității firmei prin îmbinarea
elementelor practice cu acele cunoștințe manageriale și tehnologice utilizate în prezent în diverse
alte domenii. Elaborarea unei strategii logistice optime necesită prezentarea corectă și completă a
modului în care se pot elabora strategiile logistice în funcție de caracteristicile firmei, produselor,
serviciilor, clienților, canalelor de marketing ș.a.

.......................................

h. Evaluarea performanțelor logisticii

Sarcinile evaluării performanțelor logisticii sunt:
─ definirea obiectivelor logistice în contextul obiectivelor generale ale firmei;
─ identificarea nivelurilor de țintă rezultate din activitatea logistică;
─ schema fluxurilor informaționale și de comunicații;
─ schema fluxurilor de resurse materiale;
─ analiza discrepanțelor dintre fluxurile informaționale și fluxurile resurselor materiale;
─ identificarea punctelor slabe și tari ale sistemului, precum și a celor în care se poate
măsura performanța;
6
 ─ specificarea interdependențelor dintre logistică și celelalte compartimente ale firmei.
................................

5. SISTEMUL INFORMAȚIONAL AL LOGISTICII

.......................................................
a. Componentele sistemului informațional
Literatura de specialitate consideră că sistemul informațional poate avea drept componente: data,
informația, fluxul informațional, circuitul informațional, mijloacele de tratare a informațiilor.
Drept parametri ai sistemului informațional se pot enumera: volumul informațiilor, capacitatea de
stocare, capacitatea de refolosire a datelor și informațiilor, viteza de vehiculare și prelucrare a
informațiilor, exactitatea și siguranța calculelor, costurile informaționale.
................................................
Cu toate acestea se pot manifesta și o serie de deficiențe în cadrul sistemelor informaționale,
deficiențe ce se materializează în: distorsiuni ale informației generate de folosirea
necorespunzătoare a suporților de informații, diferența de pregătire a personalului implicat în
vehicularea informațiilor, utilizarea de mijloace necorespunzătoare etc.; filtrajul informațional ce
se referă la modificarea intenționată a informației de către persoane interesate pentru ca acestea să
ajungă la receptor incomplete sau schimbate în conținut; redundanța ce se reprezintă prin existența
unui număr mai mare de informații decât cele strict necesare și de înregistrarea, transmiterea și
prelucrarea repetată; supraîncărcarea circuitelor informaționale prin mărirea volumului
informațiilor care circulă pe acestea și depășesc capacitatea lor de transmitere.
.............................................

TRANSPORTUL
1 Managementul transporturilor
.............................

Întrucât transportul creează utilitate de spațiu și contribuie la utilitatea de timp, factori

esențiali pentru succesul de marketing, accesibilitatea, siguranța și costul transportului afectează
deciziile de business respectiv realizarea funcției de transport.
După unii autori, deciziile majore de business, afectate de activitățile de transport, se pot
clasifica astfel: decizii de produs, decizii privind acoperirea pieței (localizarea); decizii de
cumpărare; decizii de amplasare; decizii de preț.
Deciziile de produs, se referă la lansarea unor produse în fabricație, ele vor ține seama și de

7
costul, accesibilitatea și acceptabilitatea acestora la transport.
Decizii privind acoperirea (localizarea) pieței. După luarea deciziei de fabricare a unui
produs, managementul firmei va trebui să ia decizia referitoare la locul unde produsul va fi vândut,
decizie afectată de asemenea, de accesibilitatea, acceptabilitatea și costul transportului, precum și
de caracteristicile fizice ale produsului.
Decizii de cumpărare (achiziționare). Orice firmă, indiferent de producător, angrosist,
detailist, sau firmă de servicii, trebuie să ia decizii referitoare la: „ce, unde și când”, să cumpere,
decizii care vor fi influențate de accesibilitatea, acceptabilitatea și costul transportului, pentru
bunurile materiale: materii prime, piese de schimb, produse finite pentru revânzare.
Decizii de amplasare a întreprinderilor, depozitelor, magazinelor și altor unități. Acestea vor
fi influențate de un complex de factori economici, sociali și politici, dintre care realizarea
activităților de transport ocupă un rol important.
Decizii de preț. Transportul influențează direct costul produselor, în operațiile de business,
el poate influența deciziile de preț adoptate de firmele de afaceri, în special de firmele care au o
politică orientată pe preț. Modificarea tarifelor de transport, influențează în mod direct prețurile
produselor dintr-o serie de ramuri ale economiei, în special la produsele unde costul transportului
are o pondere semnificativă în costul total al produsului.
........................................

2 Factorii care influențează costurile de transport

O problemă importantă a managementului firmei, o reprezintă identificarea factorilor care
influențează costurile, respectiv tariful de transport.
Se consideră că, în general, factorii care influențează costurile pot fi grupați în două
categorii:
➢ Factori legați de produs
➢ Factori legați de piață
1. Factorii legați de produs. Mulți factori legați de caracteristicile produselor influențează
costul, respectiv tariful de transport. Dintre aceștia cei mai importanți sunt următorii:
a) Densitatea, se referă la tara (greutatea) și volumul produselor. Astfel, produsele cu
greutate mică și volum mare (electronice, îmbrăcăminte, jucării etc.) au costuri și tarife mari de
transport, față de produsele cu densitate mare (oțel, materiale de construcții etc.).
b) Depozitarea, ambalarea, determină gradul în care un produs poate ocupa (umple) spațiul
accesibil al unui vehicul de transport. O serie de produse transportate în vrac: cereale, produse
petroliere, pot fi depozitate și stivuite ușor, ele ocupând complet spațiul afectat încărcăturii
(container, vagon de cale ferată, autovehicul, navă, conducte, etc.). Alte produse, cum ar fi:
8
autovehicule, mașini unelte, instalații etc., sunt depozitate mai puțin eficient (ocupă suprafețe mari
de depozitare), realizând un grad redus de ocupare a capacității de încărcare din mijloacele de
transport.
c) Responsabilitatea (garanția). Produsele cu greutate și volum mare, care pot fi ușor
deteriorate sau cele la care riscul de furt este mai mare (produse de lux, computere etc.), au un cost
de transport mai ridicat în cazul în care transportatorul ia asupra sa riscul sau responsabilitatea.
Alți factori legați de produs sunt caracteristicile de risc (deteriorare) ale produselor, ceea
care determină necesitatea folosirii unor ambalaje mai rezistente, mărind astfel costul (tariful)
transportului. Acești factori sunt importanți în industria chimică, industria materialelor plastice
etc.
2. Factori legați de piață. Alături de caracteristicile produsului, factorii legați de piață
afectează, de asemenea, costul de transport. Cei mai importanți sunt: gradul de competiție inter și
intramodal; localizarea piețelor; reglementările guvernamentale de transport; balanța de trafic în
teritoriu; sezonalitatea în deplasarea produselor.

3 Sisteme de transport. Caracteristici

Impactul transporturilor în cadrul serviciului către clienți, componentă importantă a
managementului logistic, este semnificativ. Caracteristicile cele mai importante ale sistemelor de
transport care afectează nivelul serviciului către clienți sunt: dependența de caracteristicile
traseului; durata (timpul) de transport; acoperirea pieței, manifestată în abilitatea de a realiza
transportul direct din „poartă în poartă”; flexibilitatea; volumul pierderilor, deteriorărilor și
furturilor; abilitatea cărăușului (transportatorului) de a realiza mai mult decât un simplu serviciu
de transport, devenind un participant activ al realizării programului de marketing al firmei
expeditoare de mărfuri.
Orice firmă cu activitate de producție sau comercială, poate avea o varietate de accepțiuni în
ceea ce privește modalitățile de transport folosite. Astfel, ea poate opta pentru un transport direct,
alegând o singură modalitate de transport (auto, cale ferată, conducte, naval, aerian) sau combinații
modale sau intramodale, care corespund utilizării unor transporturi combinate de tipul: cale ferată
– auto, auto – fluvial, auto – aerian, cale ferată – fluvial etc. Aceste combinații intermodale oferă
servicii specializate cu costuri reduse comparativ cu unele transporturi directe.
Principalele modalități de transport sunt: transportul auto (rutier), transportul feroviar,
transportul aerian, transportul pe apă și transportul prin conducte.

4 Transportul auto (rutier)

Transportul rutier alături de cel feroviar, reprezintă formele dominante de transport în
9
majoritatea țărilor industrializate.
Transportatorii rutieri asigură deplasarea a peste 75% din volumul total de transport,
exprimat în tone, pentru o gamă largă de produse, cum ar fi: produse agricole, carne, produse
lactate, produse de panificație, confecții, băuturi, țigări etc.
Pe piața transporturilor, cărăușii rutieri concură cu cei aerieni pentru încărcăturile mici și cu
cei feroviari pentru încărcăturile mari. Din experiența multor țări, se consideră că un transportator
rutier poate concura cu succes un transportator aerian, pentru un serviciu din „poartă în poartă”
(adresa expeditorului – adresa destinatarului), pentru orice mărime a încărcăturii, dacă distanța de
transport nu depășește 900-1000 km, întrucât realizează cheltuieli reduse la punctele inițiale și
finale ale procesului de transport, pentru operații de garare, încărcare – descărcare și livrare.
.......................
Transportul feroviar
În multe țări, de exemplu: China, Statele Commonwealth, Austria, Serbia etc., transportul
feroviar deține primul loc în cadrul sistemelor de transport, atât din punctul de vedere al volumului
de transport (tone), cât și din punctul de vedere al prestațiilor, exprimat în tone x km.
Căile ferate sunt eficiente pe distanțe medii și lungi (în traficul internațional, căile ferate au
o distanță medie de 1000-1100 km), serviciul feroviar este accesibil în toate centrele economice și
urbane din lume. Transportul feroviar necesită costuri mai mici decât transportul rutier și aerian,
dar înregistrează ponderi relativ mari ale pierderilor și degradărilor de mărfuri față de celelalte
modalități de transport.
...............................
Transportul aerian
Pe plan național, în multe țări transportul aerian deține mai puțin de 1% din traficul de
transport exprimat în tone km sau tone mile. La ora actuală, un număr tot mai mare de expeditori
folosesc transportul aerian pentru servicii regulate, considerând că acesta oferă un serviciu sigur
într-un timp foarte scurt, dar la costuri ridicate. Transportul aerian oferă cel mai scurt timp de
transport, comparativ cu orice altă modalitate de transport. Cu toate acestea, expedițiile de
transport în timp scurt, sunt relativ puține ca număr și frecvență. Aeronavele moderne zboară cu
viteze de 800 – 1000 km/oră, ele fiind utilizate atât în traficul național cât și internațional, la
distanțe mari. Transportul aerian național, concură pe scară largă cu transportul rutier și mai puțin
cu transportul feroviar.
...................................
Transportul pe apă
Transportul pe apă se împarte în două categorii distincte:
➢ transport fluvial (râuri, canale, lacuri)
10
 ➢ transport maritim (mări și oceane)
Transportul pe apă concură, în primul rând, cu transportul feroviar și prin conducte, chiar
dacă majoritatea mărfurilor transportate pe ape sunt semifabricate sau materii prime transportate
în vrac.
Transportul pe apă este avantajos deplasării mărfurilor în vrac, cu valoare unitară mică, care
pot fi încărcate și descărcate eficient, cu ajutorul utilajelor de manipulare mecanizate, în situațiile
în care viteza de deplasare și timpul de parcurs nu sunt importante, când mărfurile transportate nu
sunt susceptibile de furturi și deteriorări și unde nu sunt necesare deplasările terestre (pământ).
..........................................
Transportul pe apă este deocamdată mai ieftin comparativ cu transportul aerian, rutier și
feroviar.
..................................
Sisteme de transport intermodale
Modalitățile de transport, constituite sub forma unor sisteme bine organizate, pot fi folosite
independent sau în diferite combinații intermodale bazate pe utilizarea transporturilor combinate.
Transportul de mărfuri este considerat combinat atunci când în cadrul aceluiași proces
tehnologic, în mod facultativ sau obligatoriu, sunt utilizate două sau mai multe mijloace de
transport. În prezent, cele mai utilizate modalități de transport combinat de mărfuri sunt
următoarele: auto-cale ferată; auto-cale ferată – naval; auto – naval; cale ferată – naval; auto –
aerian.
Factorii care au impus apariția și dezvoltarea transporturilor combinat sunt: factorii
geografici; cooperarea rutieră – feroviară impusă de necesitatea rentabilizării căilor ferate;
necesitatea servirii din „poartă în poartă”, respectiv din „raft în raft”; utilizarea mijloacelor de
transport ținând seama de sfera (distanța) economică de utilizare a lor și de volumul de transport
(exemplu: transporturile auto sunt rentabile pe distanțe scurte și medii sau transporturile pe apă
sunt rentabile pe distanțe lungi și foarte lungi, pentru volume importante de mărfuri); apariția și
dezvoltarea tehnologiilor de transport bazate pe utilizarea mijloacelor de grupaj, de forma paletelor
și marilor containere (dimensiunile standardizate ale containerelor de mare capacitate stau la baza
proiectării și construcției mijloacelor de transport și manipulare specializate cum ar fi: vagoane
portcontainer; semiremorci portcontainer, transtainere și portainere).
..................................
Alegerea tehnologiei de transport
..................................
Ținând seama de cerințele activității de transport, de tendințele de organizare generală a
transporturilor ca și de concluziile studiilor și cercetărilor efectuate în domeniu, putem defini

11
principiile care stau la baza alegerii tehnologiei de transport. Acestea sunt următoarele:
➢ tratarea unitară a întregului proces de ambalare – transport – manipulare și depozitare;
➢ strânsa cooperare tehnico – organizatorică a diferitelor sisteme (moduri de transport) în
funcție de sfera economică de utilizare a lor;
➢ mecanizarea și automatizarea proceselor de manipulare și a sistemelor de depozitare;
➢ concentrarea operațiilor de încărcare – descărcare într-un număr redus de puncte cu volume
mari de încărcări și descărcări;
➢ continuitate și sincronizare a diferitelor operații pe toată durata procesului de transport;
➢ reducerea consumului de muncă fizică la operațiile de ambalare, transport, manipulare și
depozitare;
➢ consolidarea încărcăturilor;
➢ utilizarea unităților de ambalare cu dimensiuni modulate cu cele a mijloacelor de transport
și a mijloacelor de grupaj (palete, containere);
➢ asigurarea unor standarde de calitate înalte în realizarea procesului de transport;
➢ costuri reduse;
➢ eliminarea pierderilor și degradărilor etc.
..............................................
Pentru a alege tehnologia de transport cea mai eficientă va trebui să ținem seama de o serie de
aspecte economice cuantificabile ale procesului de transport. Acestea sunt următoarele:
➢ eliminarea totală sau parțială a ambalajelor obișnuite de transport, care sunt grele,
scumpe și consumatoare de material lemnos;
➢ reducerea numărului de manipulări, mecanizarea și automatizarea celor care rămân;
➢ reducerea costurilor totale de transport;
➢ reducerea duratei de transport între expeditorul de mărfuri și destinatar cu efecte asupra
reducerii costurilor de imobilizare a mărfurilor în timpul procesului de transport;
➢ reducerea numărului de depozitări și a costurilor de depozitare;
➢ reducerea volumului pierderilor și degradărilor de produse.
..................................
Alegerea transportatorului
..........................................
Selectarea transportatorilor presupune rezolvarea următoarelor aspecte:
➢ identificarea factorilor care determină alegerea transportatorului, factorii geografici,
accesibilitatea și acceptabilitatea cererile clienților, satisfacția sau insatisfacția față de un
posibil mod de transport, schimbări în modalitățile de distribuție a firmei;
➢ procesul de căutare a firmei de transport;
12
 ➢ procesul de selectare propriu zis;
➢ evaluarea finală.
Variabilele care determină performanțele transportatorilor, sunt următoarele:
➢ servicii de „consolidare” a încărcăturilor mici în încărcături mari;
➢ folosirea tehnologiilor computerizate în procesarea comenzilor;
➢ posibilitatea de a transporta o gamă variată de bunuri;
➢ siguranță în respectarea standardelor privind timpul de transport;
➢ tarife competitive;
➢ grad de acoperire geografică;
➢ calitatea personalului: dispeceri, conducători auto;
➢ participarea activă la realizarea programului de marketing al firmei expeditoare;
➢ existența capacității de transport;
➢ flexibilitatea tarifelor;
➢ cunoașterea cerințelor clienților;
➢ siguranța serviciului de încărcare-descărcare etc.
Căutarea firmei de transport presupune existența unor surse de informații care includ:
experiența trecută, vocație pentru transport, evidența transportului, clienții existenți și potențiali ai
firmei etc.
Selectarea transportatorului, înseamnă alegerea unei alternative din mai multe modalități și
transportatori disponibili pe baza unor criterii relevante. Criteriile cele mai importante, pe care le
regăsim la toate modurile de transport includ:
➢ criterii economice: cost, acoperirea pieței, grad de competiție, trafic predominant,
distanța medie de transport, capacitatea de transport etc.;
➢ caracteristici de serviciu: viteza de transport, durata transportului, accesibilitate,
consistență (variabilitatea timpului de livrare), pierderi și deteriorări de produse,
flexibilitate la nevoile expeditorilor de mărfuri etc.
.............................
Managementul transporturilor
.....................................
Managementul transporturilor într-o firmă producătoare de bunuri și servicii are o serie de
funcțiuni specifice, printre care cele mai importante sunt:
➢ Urmărirea tarifelor de transport a clasificării mărfurilor și menținerea acurateței
documentației.
➢ Alegerea celor mai eficiente tehnologii de transport modale (auto, cale ferată, naval, aerian,
conducte) și intermodale.
13
 ➢ Selecționarea transportatorilor ținând seama de nivelul serviciilor oferite, de performanțele
lor și de alte criterii specifice fiecărui mod de transport.
➢ Alegerea itinerarului de transport și urmărirea respectării lui.
➢ Procesarea comenzilor și „consolidarea” încărcăturilor.
➢ Verificarea documentelor și efectuarea plății către transportatori.
➢ Auditarea activității de transport.
➢ Elaborarea documentației pentru constatarea distrugerii bunurilor în timpul procesului de
transport.
➢ Programarea transporturilor.
➢ Negocieri cu transportatorii pentru aplicarea și modificarea tarifelor și acțiuni pentru
creșterea calității serviciilor oferite de transportatori etc.
.......................................
O firmă care beneficiază semnificativ de pe urma programării transporturilor și a alegerii
rutelor obține o serie de avantaje rezultate din:
➢ integrarea transporturilor interne cu cele externe;
➢ identificarea oportunității de consolidare a încărcăturilor;
➢ alegerea modalităților de transport și a rutelor cu costurile cele mai mici;
➢ determinarea unor standarde acceptabile pentru operațiile de încărcare – descărcare a
mijloacelor de transport, ambalare și manevrare.
Avantaje obțin de pe urma programării și firmele de transport. Acestea sunt:
➢ o utilizare mai bună a capacității mijloacelor de transport;
➢ creșterea calității prestațiilor (mai multă responsabilitate);
➢ reducerea costurilor de transport;
➢ creșterea randamentului mijloacelor de transport;
➢ reducerea investițiilor de capital în echipamente;
➢ posibilitatea folosirii sistemelor computerizate. Așa cum rezultă din cele prezentate, un
management eficient al transporturilor se poate materializa în economii importante,
respectiv în creșterea profitului.

14