Prof.

Mihaela Pintilie

COLEGIUL ECONOMIC ”VIRGIL MADGEARU” IAȘI

PROIECT
pentru obținerea certificatului de competențe
profesionale nivel IV
Specializarea: Tehnician în activități de comerț

Profesor îndrumător:
Pintilie Mihaela

Candidat: State Lucian Vlăduț

Clasa: a XII-a G

Iași -2023

1
ÎNFIINȚAREA UNEI
ÎNTREPRINDERI

CUPRINS:

 Argument..............................................................................................................pag. 4
• Capitolul I - Întreprinderea, noțiuni generale........................................................pag. 5
2
I.1. Noțiunea de întreprindere și principalele sale caracteristici strategice................pag. 5
I.2. Înființarea unei firme – Cadrul legal....................................................................pag. 7
I.3. Analiza SWOT – Oportunități și riscuri în înființarea și gestionarea firmei........pag. 8
I.4. Tipuri de întreprinderi..........................................................................................pag. 9
I.5. Formele întreprinderii........................................................................................pag. 10

• Capitolul II – Etapele parcurse pentru constituirea întreprinderii………………

II.1. Etapa consensuală............................................................................................
II.2. Etapa juridică...................................................................................................
II.3. Etapa de înmatriculare ....................................................................................
II.4. Etapa reparatorie ............................................................................................

 Capitolul III – Aplicație Practică privind înființarea SC.......................................

III.1. S.C. Izvorel S.R.L. – Misiune și Viziune........................................................
III.2. Obiectivele pe termen scurt – mediu – lung....................................................
III.3. Analiza SWOT................................................................................................
III.4. Identitatea vizuală...........................................................................................
III.5. Pașii și actele necesare pentru înființarea unei societăți comerciale...............

Argument

3
 Capitolul I Întreprinderea - noțiuni generale

I.1. Noțiunea de întreprindere și principalele sale caracteristici strategice

4
 Firma sau întreprinderea, în sensul cel mai general, este o forma de organizare umana
autonomă, dispunând de resurse materiale, umane si financiare pe care le combina pe baza
unor criterii de optim în scopul producerii de bunuri si/sau servicii destinate a fi vândute pe
piață pentru a obține un profit. Datorită naturii si specificitații bunurilor si serviciilor produse,
întreprinderile aparțin unor ramuri anumite de activitate. Firmele sunt agenți economici creați
de om și dotați cu o funcție productivă specializată, obiectul sau scopul activitații lor fiind
obținerea de profit din vânzarea produselor sau serviciilor.
Firmele se organizeaza și își desfasoară activitatea in diferite domenii: industrie,
construcții, agricultură, transporturi, telecomunicații, comerț, sectorul social-cultural etc. Un
rol hotarâtor pentru avuția unei națiuni îl au firmele producătoare de bunuri si servicii in sfera
producției materiale.
Întreprinderea întrunește o serie de caracteristici definitorii ce o diferențiaza de alți
agenți economici:

a)În primul rând ea este o unitate economică de producție si repartiție. Ca unitate

de producție, întreprinderea reprezintă un agent economic a cărei funcție principală este
producerea de bunuri și/sau servicii destinate a fi vândute pe piată pentru a satisface
necesitățile consumatorilor sub aspect cantitativ, calitativ și ca nivel de preț. În scopul
indeplinirii acestei funcții întreprinderea poate avea in structura sa organizatorică diferite
subunitați, ce nu sunt întreprinderi, ci simple subunități tehnice ale acesteia.
În vederea realizării producției de bunuri si servicii întreprinderea are nevoie de
factori de producție (forță de munca, materii prime, energie, produse semifabricate,
echipamente productive ș.a.) pe care îi procura de pe piețele din amonte. De asemenea, ea are
nevoie de informații, resurse financiare și brevete de fabricație și comercializare pe care le
achiziționează prin intermediul piețelor situate în aval sau în amonte. Produsele și/sau
serviciile realizate sunt desfăcute pe piețele din aval sau pe piețele de bunuri si servicii finale.
Operațiunile de cumparare (achiziție), precum si cele de vânzare (desfacere) efectuate de
întreprindere pe cele doua categorii de piețe au ca efect o distribuire a veniturilor între agenții
economici.
b) Firma este un agent economic de repartiție primară a veniturilor. Vânzându-și
producția pe piețele din aval, întreprinderea realizează valoarea creată prin activitatea de
transformare a materiilor prime și a produselor semifinite, cu ajutorul mijloacelor de munca,
în produse finite. O mare parte a valorii adăugate creată este distribuită de întreprindere altor
agenți economici, constituind veniturile acestora. Principalele fluxuri banești prin care se
concretizează repartiția primară a valorii adăugate creată de întreprindere sunt redate in figura
1.1.
Întreprinderea
Bănci
(împrumutători)

Salariați și Valoarea Valoarea adăugată

organisme de adăugată de rămasă la întreprindere
protecție socială întreprindere

Statul și
colectivitățiile
5
Proprietarii
sociale
întreprinderii (beneficii
distribuite, dividende)
 Fig1.1. Principalele fluxuri bănești

c)Întreprinderea reprezintă o celulă socială întrucât în cadrul întreprinderii își

desfașoară activitatea un număr determinat de salariați, ea este investită cu o funcție socială.
Întreprinderea îndeplinește această funcție prin faptul că este un factor de mobilitate și
echilibru social, fiind un grup uman dirijat, format din indivizi cu aspirații când convergente,
când divergente. Funcția socială a firmei presupune satisfacerea unui anumit număr de nevoi
resimțite de salariați cu ocazia muncii lor în întreprindere, cum ar fi: nivelul de salarizare,
stabilitatea locurilor de muncă, promovarea, formarea, condițiilor de muncă.
d)Întreprinderea este un centru autonom de decizie economică. Așa dupa cum s-a
arătat, firma are un rol hotărâtor in economia de piață datorită faptului că ea este centrul de
decizie economică care hotărăște asupra principalelor variabile ale activității, cum sunt:
natura produselor, cantitatea si calitatea lor, prețul acestor produse, cantitatea si felul
resurselor utilizate, modul de combinare productivă a factorilor de producție (resurse umane
si resurse materiale).
Deciziile luate de sistemul de management al firmei reprezintă alegeri (alternative)
economice referitoare la utilizarea resurselor sale limitate pentru a indeplini obiectivele
stabilite cu cea mai mare eficientă economică. La baza fundamentării acestor decizii stă
calculul economic realizat de către sistemul de gestiune al firmei. Prin intermediul acestui
calcul se realizează o comparație între avantaje (efecte pozitive) si costuri (efort), adoptându-
se acea alternativă (alegere) ce aduce cele mai multe efecte la o unitate de efort (cost) sau,
invers, acea varianta pentru care la o unitate de efect se cheltuieste cel mai putin
imbunătățirea.
Puterea de decizie a firmelor rezultă din autonomia funcțională ce o au acestea în
economia de piață, conferindu-le libera dispoziție asupra patrimoniului, adică dreptul de care
dispun proprietarii asupra activelor productive si financiare necesare exploatării lor.

I.2. Înființarea unei firme – Cadrul legal

În România, persoana/grupul de persoane care doresc să iniţieze o afacere poate/pot

realiza aceasta conform reglementărilor legale privitoare la modul de înfiinţare, înregistrare şi
la formele pe care le poate lua o societate comercială, cuprinse în Legea 31/1990.
Formele cel mai des întâlnite de organizare a societăţilor comerciale sunt societăţile pe
acţiuni (SA) şi societăţile cu răspundere limitată (SRL). Întreprinzătorii sunt cei care aleg
forma juridică pe care o consideră favorabilă promovării intereselor lor, în conformitate cu
prevederile legale.
Persoanele care înfiinţează societatea comercială contribuie cu bani (aport în numerar) şi
bunuri (aport în natură). Împreună, acestea formează capitalul social al firmei.
6
 Din punctul de vedere al asumării răspunderi lor, se disting două tipuri de firme:
 societate cu răspundere limitată – în cazul înregistrează de pierderi,
proprietarul este responsabil numai în limita aportului său la capitalul social al
firmei;
 societate cu răspundere nelimitată – dacă firma este insolvabilă sau
înregistrează pierderi, proprietarul răspunde cu întreaga avere personală.

Dosarul de înregistrare a firmei depus la Oficiul Registrului Comerţului va

cuprinde mai multe acte:
 cerere-formular O.N.R.C (Oficiul Naţional al Registrului Comerţului);
 rezervarea denumirii firmei (în judeţ sau la nivel de ţară);
 act constitutiv (autentificat de către avocat sau notarul public) la întocmirea căruia trebuie
lămurit, în mod obligatoriu:
o obiectul principal de activitate; eventual în paranteză;
o obiectul secundar de activitate;
o denumirea firmei (cu numărul rezervării eliberate de către O.N.R.C);
o asociaţii / administratorii firmei;
o aportul la capitalul social al fiecăruia dintre asociaţi.
 cazier fiscal al fiecăruia dintre asociaţii şi administratorii firmei;
 copia actului de proprietate asupra spaţiului unde se stabileşte sediul social/Contract de
comodat sau de închiriere a spaţiului respectiv;
 acordul asociaţiei de proprietari / locatari;
 acordul vecinilor (riveranii);  copie a C.I./Paşaportului asociaţilor;
 specimen de semnătură a administratorului (administratorilor) firmei;
 declaraţii ale asociaţi lor firmei (autentificate);
 procura asociaţi lor pentru persoana împuternicită să depună dosarul la O.N.R.C.
(autentificată);
 dovada depunerii capitalului social la banca aleasă de asociaţii firmei;
 declaraţie (formular O.N.R.C.) semnată de către unul dintre asociaţi

I.3. Analiza SWOT – Oportunități și riscuri în înființarea și gestionarea

firmei

Analiza SWOT este cea mai importantă tehnică managerială utilizată pentru înțelegerea
poziției strategice a unei întreprinderi/organizații. Termenul SWOT provine din limba
engleză, de la inițialele cuvintelor Strengths (puncte tari), Weaknesses (puncte slabe),
Opportunities (oportunități) și Threats (amenințări).
7
 Analiza SWOT poate fi realizată de întreprinzători înainte de decizia de înființare a
firmei, dar și ulterior în administrarea / gestionarea firmei. Indiferent însă de momentul
realizării analizei SWOT, aceasta este deosebit de utilă pentru întreprinzatori, în scopul
conștientizării unor aspecte pe care, altfel, s-ar putea sa nu le ia în seama și de care să nu țină
cont (în ceea ce privește calitățile și defectele firmei și în ceea ce privește oportunitățile de
piață si amenințările).

Punctele tari – din interiorul firmei
Reprezintă calitățile, avantajele, aspectele
pozitive, tangibile si intangibile, ale firmei.
Punctele tari adaugă valoare în activitatea
firmei, oferă avantaje în fața concurenței, pot
constitui surse pentru succesul organizației în
atingerea obiectivelor propuse. Pot fi
identificate, răspunzand la întrebari cum ar fi:
• Ce resurse utile are firmă?
• Ce avantaje are firma față de
concurență?
• Ce este mai bine realizat în
activitatea firmei respective
decât în cazul concurenței?
• Ce aspecte merg bine în firmă?
Oportunitățile – conjuncturi
exterioare pozitive care pot avantaja, pot
favoriza activitatea firmei și de care
firma poate beneficia
Astfel de aspecte pot fi considerate
schimbările tehnologice, politice, sociale și
chiar cele economice.
Oportunitățile sunt uneori șanse oferite de
întamplare, în afara câmpului de influențare a
lor prin management, deși ele pot influența
pozitiv procesul dezvoltării. Din punctul de
vedere al înființării firmei , oportunitățile
reprezintă schimbarea aparută în mediul de
afaceri, în preferințele consumatorului, care
poate fi valorificată prin inițiative de succes.
Pot fi identificate, raspunzând la întrebări de
genul:
• Ce aspecte din evoluția
economiei poate avantaja firma?
• Ce schimbări în mediul de
afaceri avantajează firma?
• Care sunt conditiile favorabile
dezvoltării activității firmei,
existente acum pe piață?
Punctele slabe – din interiorul firmei
Reprezintă slăbiciunile interne ale firmei,
defectele, ariile sale de vulnerabilitate; acestea scad
valoarea activității desfașurate, plasează firma în
dezavantaj concurențial. Din perspectiva
managerului, un „punct slab” reprezintă un element
ce poate împiedica atingerea obiectivelor
organizației. Odată identificate, punctele slabe pot
fi corectate. Depistarea cu acuratețe a punctelor
slabe dă mai multa valoare analizei marcând zonele
de intervenție pentru îmbunătățirea activității. Pot fi
identificate, raspunzând la întrebări de genul:
• Ce nu merge bine în firmă?
• Ce aspecte trebuie îmbunătățite?
• Ce anume afectează negativ
competitivitatea firmei?
• Ce anume pune firma în dezavantaj
față de firmele concurente?
Amenințările – conjuncturi exterioare
negative pentru activitatea firmei
Acestea constituie pentru firmă limitările,
riscurile care se impun organizației din partea unui
mediu extern aflat în schimbare. Este vorba de
condiționări externe aflate dincolo de câmpul de
acțiune managerială; ele pot fi atât riscuri
tranzitorii, cât și permanente. Pot fi identificate,
răspunzând la întrebări precum:
• Care sunt obstacolele cu care se
poate confrunta firma în activitatea
ei?
• Care sunt schimbările globale la
nivelul economiei care pot afecta, în
mod negativ, firma?
• Ce masuri la nivel național pot
afecta activitatea firmei, într-un mod
imprevizibil?

8
 Decizia de înființare a unei firme presupune și asumarea unor riscuri – amenințările
identificate în analiza SWOT se constituie pentru firmă în riscuri. Unele riscuri sunt
previzibile (provocarea pierderilor este datorată unor factori care pot fi anticipați), altele sunt
imprevizibile (determinate de situații accidentale: instabilitate social-politică, economică,
acțiuni neașteptate ale firmelor concurente, calamități naturale.).

I.4. Tipuri de întreprinderi

Tabloul economiei contemporane este dominat de existenţa unei largi varietăţi de
întreprinderi (fiecare cu roluri, dimensiuni şi trăsături diferite), a căror coexistenţă conferă
diversitate sistemului fiecărei economii naţionale şi face posibilă valorificarea resurselor
disponibile şi manifestarea plenară a iniţiativelor private.
1. După forma de proprietate, se pot delimita următoarele tipuri de întreprinderi:

întreprinderi private (individuale, familiale sau asociative) al căror

patrimoniu se află în proprietatea unei singure persoane fizice sau a mai
multora care au avut iniţiativa înfiinţării organizaţiei de afaceri (asociaţii,
societăţi comerciale etc.);
întreprinderi publice care deţin resurse ce aparţin în întregime statului
sau unor administraţii publice locale.
întreprinderi mixte, în cadrul cărora capitalul se constituie prin
participarea unor proprietari individuali (sau asociaţi) privaţi şi a diferitelor
întreprinderi publice.
1. În funcție de natura activității deosebim:
întreprinderi agricole;
întreprinderi industriale;
întreprinderi prestatoare de servicii (bănci, asigurări, transport);
întreprinderi de distribuție, care pun la dispoziția clienților diferite
bunuri de consum;
1. În raport cu destinația economică deosebim întreprinderi producătoare de mijloace
de producție, iar după caracterul producției finite — întreprinderi producătoare de
bunuri de consum.

2. În dependență de continuitatea procesului tehnologic există:

întreprinderi cu procese tehnologice continue;

întreprinderi cu procese tehnologice discontinue;
1. După timpul de lucru în cadrul anului calendaristic deosebim:
întreprinderi ce activează tot anul;
întreprinderi sezoniere;
1. În funcție de nivelul de specializare se diferențiază:

întreprinderi specializate;

9
 întreprinderi universale;
întreprinderi mixte;
1. În raport cu metoda de organizare a producției există:

întreprinderi cu producția organizată în flux;

întreprinderi cu producția organizată pe obiecte;
întreprinderi cu producția organizată în unicate;
1. În raport cu statutul organizatorico-juridic există:
Societăţile în nume colectiv (SNC)
Societăţile în comandită simplă (SCS).
Societăţi de capitaluri: – societăţi în comandită pe acţiuni (SCA);
Societăţi pe acţiuni (SA);
Societăţi cu răspundere limitată (SRL).

I.5. Formele întreprinderii

1. Societăţile în nume colectiv (SNC) - este societatea comercială ai cărei membri

practică, în conformitate cu actul de constituire, activitate de întreprinzător în numele
societăţii şi răspund solidar şi nelimitat pentru obligaţiile acesteia. Clauza prin care se
limitează răspunderea nu este opozabilă terţilor.
Numărul asociaţilor nu poate fi mai mic de 2 şi nici mai mare de 20 de persoane fizice
sau juridice. O persoană fizică sau juridică poate fi asociatul numai al unei societăţi în nume
colectiv.

2. Societăţile în comandită simplă (SCS) - este societatea comercială în care, de

rând cu membrii care practică în numele societăţii activitate de întreprinzător şi poartă
răspundere solidară nelimitată pentru obligaţiile acesteia (comanditaţi), există unul sau
mai mulţi membri-finanţatori (comanditari) care nu participă la activitatea de
întreprinzător a societăţii şi suportă în limita aportului depus riscul pierderilor ce
rezultă din activitatea societăţii.

3. Societăţi de capitaluri: – societăţi în comandită pe acţiuni (SCA) - capitalul

social este împărtit în acţiuni, iar obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul
social şi cu răspunderea solidară şi nelimitata a asociaţilor comanditaţi; aceştia sunt
obligaţi numai la plata acţiunilor lor.

4. Societăţi pe acţiuni (SA) - este acea societate constituită prin asocierea mai
multor persoane numite acţionari, care contribuie la formarea capitalului social prin
cote de participare de valoare egală, reprezentate prin titluri de credit circulabile,

10
 numite acţiuni, în scopul împărţirii beneficiilor, şi care răspund pentru obligaţiile
sociale, în limita aportului lor încorporat în acţiuni.

5. Societăţi cu răspundere limitată (SRL) - este societatea comercială al cărei

capital social este divizat în părţi sociale conform actului de constituire şi ale cărei ob-
ligaţii sunt garantate cu patrimoniul societăţii. Societatea cu răspundere limitată poate
fi constituită de una sau de mai multe persoane.
Membrii societăţii cu răspundere limitată nu poartă răspundere pentru obligaţiile acesteia.
Ei suportă riscul pierderilor, ce rezultă din activitatea societăţii, în limitele participaţiunii lor
la capitalul social.

Capitolul II – Etapele parcurse pentru constituirea întreprinderii

II.1. Etapa consensuală

Etapa consensuală are ca obiect, întocmirea de către părţi, cu respectarea condiţiilor

legale, a actelor constitutive. În societăţile de capitaluri, definitivarea actelor constitutive,
poate fi precedată de subscrierea publică de acţiuni. Se deosebeşte astfel, pe de o parte, o
modalitate consensuală simplă, care se rezumă la încheierea nemijlocită a contractului de
societate, iar pe de altă parte, procedura complexă denumită constituire succesivă care
implică, în prealabil, formalităţile legate de subscrierea publică de acţiuni.
Actul constitutiv
Actul juridic de bază pentru înfiinţarea societăţii comerciale îl reprezintă contractul
de societate.. Contractul de societate şi statutul pot fi încheiate sub forma unui înscris unic,
denumit act constitutiv. Societatea cu răspundere limitată se poate constitui şi prin actul de
voinţă a unei singure persoane, în acest caz întocmindu-se doar statutul. Când se încheie
numai statut sau numai contract de societate, acestea pot fi denumite, de asemenea, act con-
stitutiv.

11
 

12