6. Activitati de pregatire a procesului de productie.

Determinarea consumurilor de materii prime si

materiale.

Pregătirea producţiei se referă la ansamblul atribuţiilor exercitate de personalul compartimentului tehnic

al întreprinderii, având drept scop elaborarea documentelor tehnologice (nomenclator de piese, desene
de execuţie, planuri de operaţii), precum şi la stabilirea consumurilor de resurse materiale şi de muncă.

➢ Pentru o determinare corectă a consumului de materii prime şi materiale, calculele trebuie efectuate
în raport de elementele sale structurale, respectiv:

A. Consumul util (Cut) = cantitatea de materii prime și materiale ce rămâne încorporată în unitatea de
produs finit, subansamblu, piesă etc.; se stabileşte prin calcul, pe baza întregii documentaţii tehnice a
produsului, urmând a fi verificat prin cântărire, măsurare etc.;

B. Pierderile tehnologice (Pth) = cantitatea de materii prime și materiale consumată în procesul de

transformare în produs finit; aceste pierderi sunt inerente procesului tehnologic şi depind de: calitatea şi
dimensiunile materialelor, procesul tehnologic adoptat, gradul de precizie al execuţiei operaţiilor de
prelucrare etc.;

C. Pierderile netehnologice (Pnth) = cantitatea de materii prime și materiale pierdută în procesul

aprovizionării, transportului, manipulării şi depozitării resurselor materiale; aceste pierderi sunt
independente de procesul tehnologic folosit şi se determină pe baza analizei pierderilor efective realizate.

În raport cu sfera de cuprindere a celor trei elemente structurale se determină consumul tehnologic (Ct)
astfel: Ct = Cut + Pth

➢ Consumul tehnologic serveşte la determinarea necesarului de aprovizionat cu materiale (Nap) la

nivelul atelierului sau al secţiei de producţie, după cum urmează: Nap = Ct + Pnth

➢ Necesarul de aprovizionare astfel determinat este utilizat la elaborarea planului strategic de

aprovizionare tehnico – materială al întreprinderii.

7. Activitati de pregatire a procesului de productie. Determinarea consumurilor de munca.

Consumurile de muncă necesare la nivelul întreprinderii se stabilesc pentru toate categoriile de personal,
exprimându-se astfel:

A. Norma de timp (Nt) = timpul stabilit unui executant ce are calificarea corespunzătoare şi lucrează cu
intensitate normală pentru executarea unei unităţi de lucrare sau produs, în condiţii tehnice şi
organizatorice precizate; se exprimă în unităţi de timp pe unitatea naturală de lucrare, producţie, sarcină
sau operaţie şi se structurează astfel:

A.1. Timpul de pregătire - încheiere (tpi) = este consumat de un executant înaintea efectuării unei lucrări
(sau lot de piese), pentru crearea condiţiilor necesare executării acesteia, precum şi după terminarea ei,
în vederea aducerii locului de muncă în starea iniţială; se repetă la fiecare piesă prelucrată şi în fiecare
schimb, şi are loc, de obicei, la începutul şi sfârşitul prelucrării lotului de piese;
A.2. Timpul operativ (top) = este consumat de un executant pentru transformarea cantitativ - calitativă a
materiilor prime în produs finit.; durata lui se determină prin însumarea elementelor sale componente,
respectiv timpul de bază şi timpul ajutător;

A.3. Timpul de deservire a locului de muncă (tdl) = este consumat de executant pe întreaga perioadă a
schimbului de lucru, pentru menţinerea în stare optimă de funcţionare a echipamentelor tehnologice;

A.4. Timpul de întreruperi reglementate (tir) = este necesar unui executant în procesul muncii pentru
odihnă, hrană, întreruperi condiţionate de tehnologia de fabricaţie şi de organizarea muncii.

B. Norma de producţie (Np) = se exprimă în unităţi naturale de producţie, lucrări, sarcini sau operaţii, pe
unitatea de timp

C. Sfera de atribuţii = ansamblul de sarcini de muncă stabilite unui executant, ce are calificarea
corespunzătoare şi lucrează cu intensitate normală, pentru a le îndeplini în cadrul procesului de producţie
la care participă, în condiţii tehnice şi organizatorice precizate. Sfera de atribuţii se stabileşte în paralel cu
norma de producţie.

8. Programul de aprovizionare tehnico-materiala al intreprinderii.

Programul de aprovizionare sta la baza activitatii de aprovizionare tehnico – materială sau de asigurare
şi gestiune a resurselor materiale. Acesta cuprinde :

 necesarul total de resurse materiale;

Necesarul total de resurse materiale (Nt) se determină prin calcularea următorilor indicatori:

❖ necesarul propriu-zis pentru fabricarea producţiei programate

(Np);

❖ stocul de la sfârşitul perioadei de gestiune (Sf);

 sursele de acoperire a necesarului total de resurse materiale.

Sursele de acoperire a necesarului total de resurse materiale (St) sunt evidențiate cu ajutorul
următorilor indicatori:

❖ stocul de la începutul perioadei de program sau gestiune (Sî);

❖ resursele interne ce pot fi utilizate în cursul anului (Ri);

❖ necesarul de aprovizionat (Na).

9. Stocurile de materii prime din cadrul intreprinderii.

Activitatea de gestiune a stocurilor poate fi privită ca o succesiune de decizii având drept scop asigurarea
resurselor materiale necesare consumului între două reaprovizionări.

➢ Necesitatea existenţei stocurilor este determinată de:

✓ neconcordanța în timp şi spaţiu a producţiei şi consumului de resurse materiale;

✓ manifestarea anumitor incertitudini privind asigurarea cu resurse materiale;

✓ existenţa unor ritmuri diferite între producţie (consum) şi asigurarea cu resurse materiale, deoarece
consumul este practic continuu, iar asigurarea cu resurse materiale intervine doar la anumite intervale de
timp.

Este recomandabil ca fiecare întreprindere să-şi calculeze o serie de categorii de stocuri de resurse
materiale, respectiv:

a) Stocul curent (Sc) = cantitatea de materiale necesară pentru asigurarea continuităţii procesului de
producţie între două reaprovizionări succesive cu materialul respectiv de la furnizori, în normale
de activitate

b) Stocul de siguranţă (Ssig) = cantitatea de materiale ce trebuie să existe în întreprindere pentru a fi

folosită în procesul de producţie atunci când se epuizează stocul curent, iar materialele
comandate nu sosesc la termenele prevăzute de la furnizori

c) Stocul de pregătire sau de condiţionare (Spr) = este necesar la acele întreprinderi unde materiile
prime trebuie să fie supuse unei pregătiri prealabile intrării lor în procesul de producţie.

d) Stocurile sezoniere (Ssez) = cantităţile de materiale destinatem asigurării continuităţii şi

desfăşurării normale a producţiei, în cazul sezonalității producţiei, aprovizionării sau
transportului.

➢ Cantităţile comandate trebuie să fie calculate astfel încât să se minimizeze ansamblul acestor costuri şi
să se evite rupturile de stoc.

10. Procesul de selectie a resurselor umane. Formele si etapele procesului.

Selecția resurselor umane

➢ Selecţia reprezintă ansamblul proceselor prin care se aleg candidaţii ce întrunesc calităţile,
cunoştinţele, deprinderile şi aptitudinile necesare realizării responsabilităţilor circumscrise anumitor
posturi.

➢ Poate îmbrăca două forme:

 empirică – urmărește stabilirea unei concordanţe între aspectele fizice exterioare ale
candidatului şi solicitarea profesională;

 ştiinţifică - se realizează printr-o analiză obiectivă a concordanţei dintre caracteristicile

profesionale şi posibilităţile de ordin fizic, psihic şi informaţional pe care le prezintă candidatul.

➢ Etapele procesului de selecţie a resurselor umane:

1) trierea candidaţilor – presupune reducerea numărului candidaților în urma eliminării lor treptate în
diferite faze;
2) întocmirea chestionarului - care, prin conţinutul lui, trebuie să dea întreprinderii posibilitatea să-şi
formeze o imagine clară asupra candidatului, şi mai ales în ce măsură acesta răspunde cerinţelor postului
vacant;

3) interviul - îşi propune un dublu scop: pe de o parte, să informeze candidatul asupra întreprinderii,
postului vacant şi cerinţelor acestuia, iar pe de altă parte, să ofere candidatului posibilitatea de a
prezenta informaţii cât mai ample privind trecutul său profesional şi aspiraţiile sale în perspectivă;

4) testele – sunt destinate candidaţilor care au fost recomandaţi în urma interviului și urmăresc, pe de o
parte,    cunoașterea punctelor slabe ale candidatului ce pot constitui restricţii sau contradicţii pentru
postul vizat, iar pe de altă parte, stabilirea unei anumite ierarhizări a aptitudinilor candidatului,
evidenţiindu-le pe cele necesare postului respectiv;

5) decizia finală – se adoptă în urma confruntării de opinii dintre șeful de compartiment și specialiştii în
domeniul resurselor umane care au făcut selecţia candidaţilor până la această fază; decizia finală pentru
angajarea unui candidat îi revine însă responsabilul ierarhic al postului vacant.

1. Functiile intreprinderii.

Funcția de producție – funcția de baza a întreprinderii ce reprezintă totalitatea acțiunilor conștiente ale
angajaților unei întreprinderi, prin care se asigură transformarea materiilor prime și materialelor cu
utilaje de producție adecvate în produse în concordanță cu profilul și obiectivele sale;

Funcția de cercetare-dezvoltare – grupează acele activități îndreptate spre elaborarea de noi idei, soluții
și metode privind aspectele tehnice, tehnologice și organizatorice ale activității desfășurate de
întreprindere și valorificarea acestora;

Funcția comercială - însumează ansamblul de activități având drept scop, pe de o parte, asigurarea
procesului de producție cu materii prime, materiale, semifabricate, iar pe de altă parte, desfacerea
produselor obținute;

Funcția financiar-contabilă - reprezintă ansamblul activităților prin care se asigură obținerea și folosirea
rațională a resurselor financiare necesare realizării obiectivelor intreprinderii, precum și activitățile de
înregistrare, evidențiere și analiză a fenomenelor economice manifestate în întreprindere;

Funcția de personal - cuprinde activităţile prin care se realizează asigurarea cu forţă de muncă
(recrutarea, selecţia, încadrarea), evidența personalului, formarea și integrarea acestuia, evaluarea și
promovarea angajaților, salarizarea muncii, protecția muncii și asigurarea condițiilor social-culturale
necesare în întreprindere.

2. Factorii care influenteaza activitatea intreprinderii.

Factorii economici = elementele ce compun viaţa economică a spaţiului în care acţionează

întreprinderea, influențând volumul şi structura ofertei sale de mărfuri, nivelul veniturilor băneşti,
mărimea cererii de mărfuri, mişcarea preţurilor datorată concurenţei etc. Cele mai importante elemente
de acest gen sunt: o piaţa internă şi internaţională, respectiv nivelul și structura cererii de produse,
puterea de cumpărare a consumatorilor, nivelul prețurilor, concurența - elemente în funcție de care se
proiectează și se dezvoltă sistemul de producție al întreprinderii; ritmul de dezvoltare al economiei,
nivelul ridicat al acestuia determinând lărgirea pieţei de desfacere a produselor şi creşterea puterii de
cumpărare a consumatorilor;

Factorii tehnici si tehnologici = nivelul tehnic al utilajelor și instalaţiilor din cadrul întreprinderii,
tehnologiile utilizate, licenţele cumpărate, nivelul de dezvoltare al activității de cercetare;

Factorii de management = sistemul de organizare si control al întreprinderii. Referitor la sistemul de

organizare, în funcție de forma de proprietate asupra capitalului, se pot întâlni:

 întreprinderi cu capital privat (societățile comerciale) - au o autonomie decizională deplină, dar

sunt influențate de factori de management prin obligativitatea de a respecta anumite
reglementări privind nivelul salariului minim, condițiile de muncă, durata zilei de lucru, protecția
muncii etc.;

 întreprinderi cu capital public (regiile autonome) - au o autonomie largă, dar asupra activităţilor
lor se exercită influenţe din partea factorilor de management prin Adunarea Generală a
Acţionarilor, Consiliul de Administraţie sau Administratori. Referitor la controlul asupra activităţii
întreprinderii, acesta se efectuează prin intermediul unor instituţii specializate precum: Corpul de
Control al Guvernului, Garda Financiară, Curtea de Conturi etc .

Factorii politici = structurile societăţii, clasele sociale şi rolul lor în societate, forţele politice şi raporturile
dintre ele, gradul de implicare al statului în economie, gradul de stabilitate al climatului politic intern,
zonal, internaţional, raportul dintre cerere și ofertă manifestat pe piaţa politică;

Factorii juridici = reglementările juridice din spațiul economicogeografic în care își desfășoară activitatea
întreprinderea și condiționeaza activitatea acesteia;

Factorii demografici = numărul și dinamica populației, structura pe vârste și sexe, repartizarea teritorială
a populației,populația activă, populația ocupată – elemente care influențează activitatea întreprinderii pe
termen lung și scurt atât în procesul consumului, cât și în procesul de asigurare cu forța de muncă
necesară.

Factorii mediului natural înconjurător = solul, vegetația, resursele subsolului, apele, clima - elemente ce
crează condiții mai mult sau mai puțin favorabile pentru dezvoltarea unei întreprinderi. De asemenea,
elementele mediului natural definesc cerințele de ordin ecologic pe care întreprinderea trebuie să le
respecte folosind tehnologii nepoluante și protejând astfel mediul ambiant;

Factorii socio-culturali = structurile sociale, cultura, mentalitatea, sistemul de valori, obiceiurile, tradițiile
si credințele.

3. Organizatiile cu care o intreprindere interactioneaza. (curs4)

Furnizorii, Clienții, Concurenții, Instituțiile bancare, Societățile de asigurări, Mass-media, Asociatiile
comerciale , Camerele de Comerţ şi Industrie, Instituțiile statului (Casele de Asigurări Sociale,
Administrațiile Financiare, Primăriile, Prefecturile, Camerele de Muncă)

4. Societatea pe actiuni. Trasaturi generale.

S.A. este forma de societate la care obligațiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social, iar acționarii
răspund numai până la concurența capitalului social subscris.

Trăsăturile S.A.

 denumirea proprietarilor = acționari, numărul lor fiind de minim doi; acestora le revin drepturi
patrimoniale (dreptul de obține o parte din profitul societății sub formă de dividente), drepturi
sociale (dreptul de a fi informat cu privire la situația economică a societății) sau dreptul de vot în
cadrul A.G.A.;

 capitalul social minim = echivalentul în lei a 25.000 euro, dar nu mai puțin de 90.000 lei; capitalul
social se divide în acțiuni, ce atestă dreptul de proprietate al deținătorului asupra unei părți din
compania emitentă;

 organul suprem de conducere = Adunarea Generală a Acționarilor;

 administrarea societății este asigurată de unul sau mai mulţi administratori, în acest ultim caz =
Consiliu de Administraţie;

 supravegherea gestiunii societăţii cade în sarcina Comisiei de Cenzori.

5. Societatea cu raspundere limitata. Trasaturi generale.

S.R.L. este forma de societate ale cărei obligații sunt garantate cu

patrimoniul social, iar asociații răspund numai până la limita capitalului

social subscris.

➢ Trăsăturile S.R.L.

 denumirea proprietarilor = asociați, numărul lor fiind de minim unul și maxim 50 => este singura
formă de societate comercială care poate avea un singur proprietar, o persoană putând fi asociat
unic la un singur S.R.L.;

 capitalul social minim = 200 lei; se divide în părți sociale cu o valoare de 10 lei/parte socială,
fiecărui asociat revenindu-i un număr de părți sociale proporțional cu contribuția sa la capitalul
social;

 organul suprem de conducere = Adunarea Generală a Asociaţilor;

 administrarea societății este asigurată de unul sau mai mulţi administratori;

 numirea unui cenzor este obligatorie în cazul în care această formă de asociere numără cel puţin
15 asociaţi.