Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Managementul Aprovizionarii
Managementul Aprovizionarii
COMPARTIMENTUL COMPARTIMENTUL
TEHNIC FINANCIAR
-întocmeşte -achităfacturile
specificaţiile pentrucumpărarea
materiale . materialelor .
COMPARTIMENTUL
APROVIZIONARE
-planifică , programează ,
transportă , depozitează ,
elibereazăpentruconsum
resurselemateriale .
SECTORUL
COMPARTIMENTUL PRODUCŢIE
DESFACERE -transformămaterialele
-vindeprodusele . înprodusesaule
încorporeazăînlucrări
zile
τ τ
I – intervalul mediu dintre două reîntregiri (reaprovizionări) succesive ale stocului curent;
r – consumul din stocul curent (poate fi: ritmic, continuu sau periodic; constant uniform
în timp sau variabil).
Stocul curent înregistrează mai multe nivele, pe parcursul formării şi utilizării:
1 • nivelul maxim – se înregistrează în momentul intrării, recepţiei şi trecerii în
gestiune a unui lot nou de materiale (produse, componente, ş.a.) sosit de la furnizori;
nivelul mediu estimat – va fi nivelul maxim împărţit la doi;
1 • nivelul minim estimat este teoretic egal cu zero;
2 • nivelurile mediu şi minim efective – pot fi diferite de cele estimate; astfel, nivelul
minim efectiv va fi rezultatul împărţirii sumei nivelurilor maxim şi minim efectiv la doi,
iar nivelurile maxim şi minim efective vor fi cele înregistrate în fişele de magazie la
începutul şi sfârşitul intervalului dintre două reaprovizionări succesive. Aceste precizări
sunt necesare, deoarece evoluţia şi modul de calcul a stocului curent va condiţiona
dinamica şi mărimea stocului de producţie (care-l cuprinde în mod obişnuit).
3 B. Stocul în curs de transport (stoc de “tranzit”) – reprezintă cantitatea de
resurse materiale care se găseşte în mijloacele de transport pe timpul deplasării acestora
de la sursele de furnizare la depozitele destinatarilor. Acest stoc poate fi mai mare sau
mai mic în funcţie de distanţa de transport şi de mijlocul de transport folosit în deplasarea
materialelor; reprezintă sursa materială de reîntregire a stocului curent.
4 nivelul mediu estimat – va fi nivelul maxim împărţit la doi;
5 • nivelul minim estimat este teoretic egal cu zero;
6 • nivelurile mediu şi minim efective – pot fi diferite de cele estimate; astfel, nivelul
minim efectiv va fi rezultatul împărţirii sumei nivelurilor maxim şi minim efectiv la doi,
iar nivelurile maxim şi minim efective vor fi cele înregistrate în fişele de magazie la
începutul şi sfârşitul intervalului dintre două reaprovizionări succesive. Aceste precizări
sunt necesare, deoarece evoluţia şi modul de calcul a stocului curent va condiţiona
dinamica şi mărimea stocului de producţie (care-l cuprinde în mod obişnuit).
7 C. “Stocul de siguranţă” –reprezintă cantitatea de materiale acumulată în
depozitul consumatorului, fiind destinată asigurării continuităţii consumului când stocul
curent a fost epuizat şi întârzie reîntregirea lui, ca urmare a unor dereglări în livrările de
la furnizori, în transport sau creşterii ritmului consumului pe parcursul perioadei de
gestiune peste limitele estimate. Formarea stocului de siguranţă înseamnă o acumulare
suplimentară de resurse materiale în stoc şi implicit o imobilizare mai mare de fonduri
financiare antrenate la cumpărarea acestora – situaţie care amplifică fenomenul economic
negativ specific stocării în general. Acest tip de stoc se prevede la materiile prime de
bază, a căror lipsă probabilă condiţionează direct continuitatea activităţii direct
productive a întreprinderii, iar furnizorul se află la o distanţă relativ mare care nu permite
rezolvarea unei probleme de aprovizionare în timp scurt, operativ. Formarea stocului de
siguranţă se practică şi în sistemul activităţii de desfacere-vânzare, pentru satisfacerea
cererii clienţilor, onorarea lor promptă. Dinamica stocului de siguranţă în raport cu cea a
stocului curent şi corelaţia dintre acestea se prezintă în figura.
I = intervalul mediu între două livrări succesive de la furnizor (între două
reaprovizionări de la furnizor, între două reîntregiri ale stocului curent); Ss - stocul de
siguranţă. Nivel
Cantitate
8 maxim
9
10
11
12
13 Nivel mediu
14 Stoc curent
15
16
17 .
18 Nivel
19
20
minim
21 Ss Stoc de siguranţă
22
23
24 zile
25 D. “Stocul de pregătire” sau de “condiţionare”- reprezintă cantitatea de
materiale care se acumulează şi este staţionată o perioadă de timp în spaţii special
amenajate, în vederea aducerii resurselor respective, prin operaţii de condiţionare, la
parametrii fizico-chimici care să permită prelucrarea lor corespunzător condiţiilor impuse
de normele tehnologice. Aici se includ materialele de tipul: lemnul pentru mobilă sau
pentru alte prelucrări industriale (pentru care se prevăd condiţii de umiditate maximă),
lâna pieptănată (pentru asigurarea condiţiilor de umiditate şi descărcare electrică),
bumbacul balotat (pentru odihnă şi condiţionare), varul (pentru stins), caolinul (pentru
macerat), ş.a. După condiţionare (de obicei, făcută la producători-furnizori), materialele
se trec în stoc curent pentru utilizare pe destinaţiile de consum prevăzute.
26 E. “Stocul pentru transport intern” – reprezintă cantitatea de resurse materiale
care se acumulează în depozitele şi magaziile subunităţilor de consum (secţii sau ateliere
de fabricaţie) în scopul acoperirii cererilor pentru consum pe durata eliberării şi
transportului materialelor de la depozitul central (comun) la destinaţiile de folosire.
27 F. “Stocul de iarnă” (sezonier) - reprezintă cantitatea de materiale care se
acumulează în depozitele unităţilor în scopul alimentării continue a consumului pe
perioada de întrerupere a exploatării şi / sau transportului unor resurse, ca urmare a
condiţiilor naturale de climă (este cazul resursele materiale de tipul: minereurilor feroase,
neferoase, ne-metalifere, cocsului, cărbunilor, calcarului, balastului, lemnului din
exploatări forestiere, etc. sau a celor din import pentru care transportul pe apă se întrerupe
în timpul iernii).
Aici se încadrează resursele materiale care prin natura lor sunt afectate de asemenea
condiţii sau producţia ori consumul lor au caracter sezonier. Formarea stocurilor
sezoniere se realizează în perioadele de presezon, prin acumulări eşalonate în limitele
necesarului de aprovizionat prestabilit pentru sezonul de iarnă. Dinamica procesului de
formare şi utilizare a stocului sezonier este prezentată în figura M2.1.3, [3]. Consumul
din stocul sezonier se realizează în cadrul perioadei de sezon luate în calcul, în
concordanţă cu ritmul, volumul şi natura cererilor pentru consum.
8.Prezentati caracteristicile tipurilor de gestiune a stocurilor:
-gestiunea cu cerere constanta la intervale egale de timp
-gestiunea cu cerere variabila la intervale egale de timp
Fig. 2.4
Fiind considerat "tipul clasic de gestiune", el este utilizabil cu eficienţă mare în cazul
întreprinderilor cu un nomenclator constant de fabricaţie şi cu un necesar de aprovizionat
eşalonat uniform în timp, aşa cum este cazul unităţilor constructoare de maşini sau
producătoare de organe de asamblare, de scule şi unelte, unităţi cu tipul de producţie în
masă sau de serie mare. Este tipul de gestiune "ideal", dar mai greu de aplicat datorită
situaţiilor limitate care îndeplinesc condiţiile impuse de natura lui.
Gestiunea cu cerere variabilă la intervale egale implică reaprovizionarea cu loturi
variabile ca mărime care trebuie estimate la momentele calendaristice "ti", când se are în
vedere desfăşurarea acţiunilor de comandă-reaprovizionare; cantitatea de materiale care a
mai rămas în stoc la momentele ti va fi folosită pentru acoperirea cererii de consum pe
durata de reaprovizionare -τ. Deci, se cunosc cu certitudine momentele calendaristice de
lansare a comenzilor, durata de reaprovizionare fiind de fiecare dată aceeaşi. Cantitatea
cu care urmează a se face reaprovizionarea se determină prin extrapolare, pe bază de
calcul probabilistic. Este un "tip de gestiune" dificil de condus şi nu exclude posibilitatea
apariţiei fenomenului de "lipsă de stoc"; ca urmare, presupune formarea stocului de
siguranţă şi stabilirea unui nivel de alarmă, sau de aprovizionare, de data aceasta, în
cadrul stocului curent, în scopul declanşării la momentul atingerii, a acţiunilor care se
impun: urgentarea aducerii partizii următoare, solicitarea aprobării pentru consumul din
stocul de siguranţă etc. Acest "tip de gestiune" este specific pentru ţesătorii, unităţile de
confecţii şi tricotaje, cele producătoare de mobilă etc., care au un nomenclator relativ
constant de fabricaţie, dar care, ţinând seama de comenzile clienţilor, trebuie să adapteze
pe parcurs cererea de materiale în funcţie de culori, contexturi, linia modei ş.a.; aceasta
pentru a putea produce şi constitui loturi asortate de produse ce urmează a fi livrate.
Derularea proceselor de stocare prevăzută de acest tip de gestiune se prezintă în figura
2.5.
9.Prezentati caract.tipurilor de gestiune a stocurilor:
-gestiune cu cerere variabila la intervale neegale
-gestiune cu 2 depozite de tip Ss
1
2 10.Prezentati principiul metodei ABC de coordonare economica a
stocurilor.
3 Descrierea metodei ABC.
Există o mulţime de criterii pentru a clasifica articolele: valoarea anuală de
consum, volumul, spaţiul ocupat, costul, etc.
În toate cazurile se ajunge la o clasificare a articolelor, care sunt aranjate în ordine
descrescătoare a criteriului ales. Pentru criteriul “valoare de consum anuală adusă la cifra
de afaceri”, în finalul clasamentului figurează un anumit număr de articole de consum
anual nul. Separarea pieselor de schimb de securitate constituie lista articolelor care nu
mai sunt folositoare şi la eliminarea stocului.
În fruntea clasamentului figurează articolele cele mai importante din stoc prin valoarea
consumului lor anual. Nu e de mirare că primul articol reprezintă el însuşi 10 % din
valoarea consumului total al stocului.
Totalitatea articolelor de conservat este repartizată în trei clase :
A= articolele cele mai importante
B= articole importante
C= articole cu valoare mică de consum anuală
Figura M2.1.4 arată repartiţia grafică a clasamentului ABC, când nu se mai reprezintă
rangul şi valorile, ci procentajele corespunzătoare. Ideea este de a izola cât mai mult
posibil cele trei clase.
Se constată în general că :
1 • aproape 20% din articole reprezintă 80% din costuri (clasa A)
2 • aproape 20% din articole reprezintă 15% din costuri (clasa B)
3 • aproape 60% din articole reprezintă 5% din costuri (clasa C)
Utilizarea clasamentului ABC
Metoda ABC permite obţinerea priorităţii conform căreia trebuie tratat un articol. Ea
permite astfel reperarea articolelor :
1 cele mai importante, pentru care o se impun o urmărire foarte amănunţită şi o
logică de aprovizionare strictă;
2 care trebuie supuse criteriilor de punere în stoc şi de arbitraj în termeni raportaţi
la costuri;
3 care sunt inutile şi trebuie eliminate din stoc.
Analiza ABC este un instrument care serveste pentru a cunoaşte cum, într-un univers
format din mai multe elemente, un anumit caracter se distribuie pe elementele care îl
compun.
Poate fi aplicată în orice aspect al vieţii antreprenoriale şi poate servi pentru a studia:
1 • din ce este compusă cifra de afaceri;
2 • din ce este compus profitul companiei;
3 • din ce este compusă valoarea depozitului;
1 • importanţa economică a clienţilor;
2 • concentraţia mişcărilor.
Analiza ABC a vânzărilor, de exemplu, permite identificarea articolelor care au un rol
fundamental pentru profit (şi probabil şi asupra costurilor antreprenoriale), în scopul de a
le gestiona cu mare grijă; este de fapt de neconceput să tratam toti “item”-ii unei
companii cu aceeaşi grijă.
Atenţia gestionarului stocurilor trebuie să se concentreze mai ales asupra articolelor de
clasa A, care se presupune că determină câştigurile majore, dar şi cele mai mari costuri
pentru companie. Stocurile de acest tip se vor menţine la un nivel suficient de ridicat
pentru a reduce aşa numitele “riscuri de penurie”, fără însă a exceda pentru a nu avea
costuri excesive de depozitare. Se va acorda o grijă însemnată şi pentru articolele de clasa
B, în timp ce, o mai mică atenţie poate fi dedicată celor de clasa C.
Viabilitatea unui anumit sistem de gestiune a stocurilor [1, 2, 3] este determinată, în
general, de felul în care acesta răspunde unor cerinţe de bază, cum ar fi:
1 • gradul ridicat de utilitate practică;
2 • adaptabilitatea la utilizarea mijloacelor electronice de calcul;
3 • supleţe şi operativitate în derularea şi adaptarea proceselor de stocare;
4 • arie de cuprindere mare;
5 • deplină concordanţă cu fenomenele reale ale procesului de formare a stocurilor;
6 • reducerea la minimum a imobilizărilor de resurse materiale în stocuri şi
accelerarea astfel a vitezei de rotaţie a capitalului circulant al unităţilor economice;
7 • cheltuieli de conducere, organizare şi desfăşurare a proceselor de stocare cât mai
mici.
Analizat din acest punct de vedere, sistemul ABC răspunde în mare măsură
acestor cerinţe. Efectele economice generate de aplicarea sistemului de gestiune ABC în
concepţia prezentată sunt multiple; ele se transmit asupra principalilor indicatori folosiţi
în aprecierea activităţii economico-productive şi financiare a întreprinderilor.
De regulă, "obiectivul principal" al conducerii proceselor de stocare constă în formarea
unor stocuri de materiale cât mai mici, dar care să asigure alimentarea ritmică a
consumului şi să antreneze un cost minim cu achiziţionarea, aducerea şi stocarea
acestora.
Un sistem de gestiune diferenţiată care prezintă interes practic este "sistemul ABC";
acesta grupează materialele care se aprovizionează şi se stochează de fiecare unitate
economică în trei grupe (zone). Criteriul de grupare care se foloseşte frecvent este cel
care se referă la "valoarea stocului mediu la diferitele materiale". Se apreciază că acest
criteriu răspunde cel mai bine scopului urmărit de fiecare întreprindere, fiindcă are în
vedere formarea unor stocuri cât mai mici de resurse materiale şi implicit a unui capital
circulant mai redus.
Se asigură pe această cale o viteză de rotaţie mai accelerată, ceea ce înseamnă activizarea
unei părţi mai mari din resursele materiale şi financiare de care dispune sau şi le asigură
unitatea economică.
1 Analiza ABC în ceea ce priveşte valoarea stocurilor medii. Acest tip de
analiză se efectuează în vederea determinării stocului mediu şi la evaluării lui.
Este metoda cea mai precisă, însă cere o contabilitate foarte clară şi o disponibilitate de
instrumente electronice de calcul capabile să memoreze o mare cantitate de date.
1 Relevarea nivelelor stocurilor punctual, la intervale periodice ce variază de
obicei între o săptămână şi o lună.
Metoda MRP2 este constituită dintr-un mare număr de funcţii legate între ele: plan
strategic, plan industrial şi comercial, program director de producţie, planificarea
necesităţilor de capacitate şi urmărirea executării planurilor. Datele provenind din această
metodă sunt integrate în planul de activitate, angajamentul comenzilor, bugetul de
expediţie, valorizarea previzibilă a stocurilor, etc.
Un sistem MRP complet coordonează întreg procesul de producţie – de la prognoza
cererii clientului până la expedierea produsului finit.
12.Prezentati principiile metodei MRP:fluxul de informatii in
sist.MRP.
Fluxul de informaţii în sistemul MRP şi informaţiile necesare planificării cererilor de
materiale este prezentat în figura.
1 A. „Fişierul planului de producţie” (FPP) se elaborează programele concrete ale
fabricaţiei şi conţine: producţia contractată; cererea previzibilă (probabilă) de produse
(prognoze).
2 B. „Fişierul consumurilor specifice din documentaţie” (FCSD) cuprinde: suportul
de date, care va indica materiile prime, piesele, subansamblurile, alte componente
necesare pentru obţinerea produsului finit.
3 C. ”Fişierul stocuri ” (FS) conţine: informaţii privind cantitatea din fiecare articol
existent în depozit. În raport cu informaţiile din acest fişier, cu cele din bilanţurile
materiale sau cu fişierele de consum, în care se formulează cererile de resurse, se
calculează “cantităţile economice de comandat”, pe cicluri de aprovizionare.
Fişier
consumuri
Fişier stocuri Sistem computerizat specufice
(FS) MRP (FCSD)
din
documentaţie
Rapoarte: cantităţi
Rapoarte: cantităţi
de comandat
de comandat
pentru comenzi
pentru comenzi
urgente (situaţii de
ferme
excepţie)