Sunteți pe pagina 1din 16

Subiecte MAM

1.Managementul aprovizionării. Concept, conţinut şi trăsături

Managementul aprovizionării este o componentă a funcţiunii comerciale a întreprinderii şi


asigură echilibrul între necesităţi şi disponibilul de resurse materiale ce poate fi asigurat de o
unitate economică.
În domeniul aprovizionării materiale, întreprinderea îşi stabileşte necesarul de materii prime,
materiale, combustibili, energie, etc. din ţară şi din import, cu termene de livrare şi stabileşte
stocurile de producţie, încheie contracte economice cu diverşi furnizori, efectuează recepţia
bunurilor aprovizionate şi depozitarea acestora.
În domeniul desfacerii (vânzării) întreprinderea încheie contracte cu diverşi beneficiari pentru
produsele din domeniul său de activitate, urmăreşte şi livrează mărfurile la termenele şi conform
clauzelor contractuale stabilite, prospectează piaţa şi negociază vânzarea produselor sale.
Conceptele fundamentale în aprovizionare sunt: aprovizionarea independentă după nevoile
producţiei, aprovizionarea pentru intervalul de timp de fabricaţie, aprovizionarea pe interval
lung de timp pe sortimente materiale. Constă în aprovizionarea cu Sc, Sf dispozitive şi
verificatoare (SDV) de la furnizorii externi, pe baza unor planuri de aprovizionare.
Aprovizionarea independentă după nevoile producţiei poate duce la disfuncţii între fabricaţie şi
aprovizionare prin lipsa imprevizibilă a materiei prime într-un moment dat (criza
organizatorică); este necesară rezerva de materii prime.
Aprovizionarea dependentă de nevoile producţiei se face în concordanţă cu ritmul consumurilor
şi planificarea fabricaţiei (prognoza producţiei).
Aprovizionarea pe un interval de timp de fabricaţie se face din momentul începerii până în cel
al terminării producţiei. Aprovizionarea se face în timp real, fiind timpul între lansarea comenzii
către furnizor până în momentul recepţiei mărfii.
Aprovizionarea pe sortimente de materiale cere o durată lungă de aprovizionare ceea ce impune
asigurarea unor rezerve mari de materiale.
Aprovizionarea resurselor materiale reprezintă activitatea prin care se asigură elementele
necesare consumului producţiei, în volumul şi structura care să asigure o activitate, cu un profit
cât mai ridicat a unităţii economice.
"Desfacerea produselor" reprezintă activitatea prin care se asigură vânzarea rezultatelor
producţiei industriale.
1 Circuitul economic al întreprinderii industriale:
I II III
APROVIZIONARE PRODUCŢIE DESFACERE

Obiectivul principal al activităţii de aprovizionare este: asigurarea completă şi complexă a


unităţii economice cu resurse materiale şi echipamente tehnice corespunzătoare calitativ, la
locul şi termenele solicitate, cu cost minim.
0
Pentru realizarea acestui obiectiv se desfăşoară următoarele activităţi:
1 1. Identificarea şi stabilirea volumului şi structurii materiale şi energetice
necesare desfăşurării, la parametrii proiectaţi , a activităţii de ansamblu a unităţii
economice - se realizează prin studierea şi culegerea de informaţii privind resursele
materiale şi energetice necesare.
2 2. Fundamentarea tehnico - economică a planului strategic şi a programelor de
aprovizionare materială şi energetică a unităţii - se folosesc planul şi programele de
fabricaţie, consumurile specifice prestabilite de resurse materiale, structura şi nivelul
stocurilor, resursele proprii existente în perioada în care se face fundamentarea.
3. Dimensionarea consumurilor materiale şi energetice - se concretizează în
elaborarea de consumuri specifice analitice fundamentale tehnico - economice; prin
utilizarea acestora se previne consumul iraţional, lipsa de materiale şi energie şi deci
încărcarea nejustificată economic, a costurilor.
1 4. Elaborarea de bilanţuri materiale şi energetice – contribuie la evidenţierea
modului de folosire a resurselor pe parcursul fabricaţiei.
2 5. Dimensionarea pe criterii economice a stocurilor şi loturilor de resurse
materiale - este o activitate complexă justificată de semnificaţia economică a acestuia,
care se evidenţiază nu numai prin valoarea resurselor materiale stocabile, ci şi prin
cheltuielile pe care le generează (a căror pondere oscilează între 10-30 % faţă de valoarea
stocurilor).
3 6. Prospectarea pieţei interne şi externe de resurse materiale şi energie în
vederea depistării şi localizării surselor reale şi potenţiale de furnizare - presupune
emiterea de cereri de ofertă, investigaţii la târguri şi expoziţii interne şi internaţionale
studierea de cataloage comerciale, prospecte, ş.a.
4 7. Alegerea furnizorilor a căror ofertă prezintă cele mai avantajoase condiţii
economice şi asigură garanţie - certitudine în livrările viitoare pe termen scurt sau lung
are în vedere: calitatea resurselor materiale, condiţiile de furnizare, distanţa şi forma de
transport , nivelul preţului, probitatea morală a furnizorului, etc.
5 8. Concretizarea relaţiilor cu furnizorii aleşi - implică stabilirea, prin negociere, a
tuturor condiţiilor de livrare între parteneri.
6 9. Urmărirea operativă a derulării contractelor de asigurare materială,
întocmirea fişelor de furnizor - asigură mijloacele de transport cele mai adecvate în baza
contractelor încheiate cu unităţile de transport.
7 10. Asigurarea condiţiilor normale de primire - recepţie a partizilor de materiale
sosite de la furnizori: amenajarea de spaţii speciale de descărcare - recepţie; constituirea
comisiei de primire - recepţie şi organizarea acesteia.
8 11. Stabilirea anticipată a spaţiilor de depozitare, organizarea internă a
fluxurilor de circulaţie, alegerea sistemelor eficiente de depozitare şi de depozitare -
angajare a resurselor materiale în magazii şi depozite.
9 12. Organizarea raţională a sistemelor de servire ritmică cu resurse materiale a
subunităţilor de consum ale întreprinderii în strictă concordanţă cu cerinţele acestora, cu
programele de fabricaţie care au stat la baza elaborării celor de aprovizionare.
10 13. Controlul sistematic al evoluţiei stocurilor efective în raport cu limitele
stabilite, pentru evitarea implicaţiilor economice nefavorabile (supra-stocarea sau lipsa de
materiale în stoc) asupra situaţiei financiare a întreprinderii.
11 14. Urmărirea şi controlul utilizării resurselor materiale şi energetice pe
destinaţiile de consum pentru prevenirea consumurilor peste limitele stabilite prin
calcule, a risipei pe timpul transportului şi depozitării, ş.a.

2.Care sunt compartimentele unui sistem de productie cu care


comp.de aprovizionare trebuie sa aiba relatii permanente.

COMPARTIMENTUL COMPARTIMENTUL
TEHNIC FINANCIAR
-întocmeşte -achităfacturile
specificaţiile pentrucumpărarea
materiale . materialelor .
COMPARTIMENTUL
APROVIZIONARE
-planifică , programează ,
transportă , depozitează ,
elibereazăpentruconsum
resurselemateriale .

SECTORUL
COMPARTIMENTUL PRODUCŢIE
DESFACERE -transformămaterialele
-vindeprodusele . înprodusesaule
încorporeazăînlucrări

3.Precizati intrarile si iesirile in/din sistemul de aprovizionare


1 Intrările în sistemul de aprovizionare.
Intrările în sistemul de aprovizionare sunt: planul de producţie, lista sintetică de
materiale, lista inventarului curent (actualizat).
1 -Comanda către client conţine: tipul produsului, particularităţile constructive ale
produsului, data negociată a livrării; este emisă de serviciul de aprovizionare. Prognoza
vânzărilor conţine prognoza statistică a cerinţelor clienţilor şi se emite de serviciul
marketing.
-Lista componentelor şi subansamblurilor de la terţi oferă necesarul colaborărilor
în fabricaţie cu diverşi furnizori şi necesităţile de servisare şi este elaborată de serviciul
aprovizionare şi biroul de servisare.
-Planul de producţie anual, lunar, trimestrial, defalcat pe săptămâni şi pe
produse.
-Pentru întocmirea listei de materiale necesare, structura decompozată a unui
produs finit.
-Raportul curent cu inventarul actualizat
1
2 Raportul ieşirilor şi rezultatelor
Ieşirile departamentului de aprovizionare sunt:
1 • comenzile de lansare (ordonanţare) - raportul comenzilor de lansare în perioada
următoarele;
2 • raportul modificărilor planului de producţie;
3 • raportul de anulare a unora dintre comenzi, provocate de modificarea planului de
producţie
• raportul stocurilor curente şi pieselor în procesare;
1 • raportul perturbaţiilor, disfuncţiilor, rebutului ş.a.;
2 • raportul inventarului prognozat (nivelul prognozat al rezervei pentru perioada
următoare);
3 • raportul performanţelor-costuri;
4 • utilizarea stocului, rezerva, durata fabricaţiei ş.a.
5
6 4.Enumerati componentele unei strategii si definiti misiunea care
sta la baza strategiei de aprovizionare.
Componentele unei strategii sunt, în general:
1 1. Misiunea;
2 2. Obiectivele strategice;
3 3. Modalităţile de realizare a obiectivelor;
4 4. Termenele intermediare şi finale;
5 5. Resursele;
6 6. Avantajul competitiv.
Misiunea strategiei de aprovizionare trebuie să se integreze în strategia generală a
firmei.
1 Pentru strategia de aprovizionare, departamentul de logistică îşi poate stabili
următoarea misiune: „ Aprovizionarea la timp, cu materii prime de calitate care să
satisfacă necesarul de aprovizionare, la preţuri avantajoase, în condiţii de certitudine”.

5.Prezentati continutul si structura planului si programelor de


aprovizionare materiala.
Planul de aprovizionare conturează politica globală în asigurarea bazei materiale şi cu
echipamente tehnice necesare unei firme pentru o anumită perioadă de timp, de regulă un
an; orizontul de timp poate fi şi mai mare, caz în care, datele de evaluare a strategiei în
aprovizionarea materială au, de această dată, un caracter de previziune.
1 OBIECTIVUL DE BAZĂ al strategiei în aprovizionare: Asigurarea
(acoperirea) completă şi complexă a cererilor de consum ale unităţii economice, cu
resurse materiale de calitate, ritmic şi la timp, în condiţiile unei stricte corelaţii a
momentelor calendaristice de aducere a acestora cu cele la care se manifestă consumul
lor, asigurate de la furnizori care practică preţuri de vânzare avantajoase, prezintă grad
ridicat de certitudine în livrări, care antrenează pentru achiziţie, transport şi stocare un
cost minim.
2 OBIECTIVE DERIVATE:
3 Formarea unor stocuri minim-necesare, care asigură o viteză accelerată a
mijloacelor circulante aferente;
4 Menţinerea stocurilor efective în limitele maxime şi minime estimate;
5 Protecţia şi conservarea raţională a resurselor materiale pe timpul depozitării-
stocării;
6 Asigurarea unui grad de certitudine ridicat în aprovizionarea pe un orizont lung
de timp.
7
8 MODALITĂŢI DE ACŢIUNE:
9 Elaborarea unor planuri şi programe de aprovizionare fundamentate pe bază de
documentaţie tehnică şi economică de execuţie a produselor, lucrărilor, prestaţiilor;
10 Prospectarea pieţei din amonte în vederea depistării furnizorilor cu cele mai
avantajoase condiţii de livrare şi testarea credibilităţii acestora;
11 Pregătirea judicioasă a activităţii de negociere în scopul obţinerii unor preţuri
avantajoase la achiziţia resurselor materiale, a rabaturilor comerciale, a bonificaţiilor;
Preocuparea continuă pentru organizarea şi concretizarea cu preponderenţă pe
bază de contracte comerciale, a relaţiilor de colaborare cu partenerii furnizori, încheiate
pe un orizont cât mai lung de timp (pentru asigurarea stabilităţii în aprovizionarea
materială);
1 Aplicarea unor modele-matematice exigente în dimensionarea stocurilor, a
unor metode şi tehnici eficiente şi de utilitate practică pentru urmărirea şi controlul
dinamicii stocurilor;
2 Asigurarea unor condiţii raţionale de protecţie-conservare a resurselor
materiale pe timpul stocării;
3 Aplicarea în procesele de aprovizionare-stocare a unui sistem informaţional
simplu, operativ, informatizat.

6.Definiti stocul si prezentati structura materiala a stocurilor ptr


productie.
Stocurile reprezintă cantităţile de resurse materiale care se acumulează în depozitele
şi magaziile unităţilor economice, într-un anumit volum şi o anumită structură, pe o
perioadă de timp determinată, cu un anumit scop.
Stocurile :- “provizie de produse, în vederea consumului”.
-bunuri care aşteaptă să fie convertite în bani.
-“orice material pe care o întreprindere îl păstrează în depozit pentru a-l
utiliza în viitor”.
Structura materiala a stocurilor:
1 1. Stocuri de materie primă: materiile prime, componentele, stocurile de operare,
subansamblurile (articole care aşteaptă prelucrarea ulterioară şi o eventuală depozitare,
înainte de a fi transformate în produse intermediare sau finite);
2 2. Stocuri de producţie neterminată (în procesare) sau stocuri pe flux: etapa
intermediară sau articolele aflate în prelucrare, care sunt materiale prelucrate primar şi cu
costurile de regie deja adăugate şi care aşteaptă transformarea în produse finite (această
transformare poate fi realizată prin mijloace proprii sau încredinţată unei alte
întreprinderi);
3. Stocuri de produse finite: produse finite, prelucrate sau achiziţionate în
vederea revânzării; acestea pot fi produse autohtone sau importate.
Primele două tipuri de stoc sunt controlate de personalul din producţie, în timp ce
produsele finite pot fi în responsabilitatea departamentului de marketing, logistic,
producţie sau chiar a departamentelor administrative. Controalele operative ale stocurilor
existente au drept scop realizarea de registre corecte şi la zi, o stocare fizică adecvată, o
manipulare eficientă şi menţinerea sistemelor de aprovizionare de încredere pentru toate
categoriile de stocuri.

7.Descrieti tipurile de stocuri constituite la nivelul unitatilor


economice.

1 A. Stocul curent – reprezintă cantitatea de materii prime şi materiale noi şi


refolosibile, de combustibili şi lubrifianţi, de piese de schimb, subansambluri ş. a., care se
acumulează în depozite şi magaziile unei unităţi economice în scopul acoperirii cererilor
pentru consum în volumul, structura şi ritmicitatea specifice, în intervalul dintre două
aprovizionări succesive. Este stocul care se formează în mod obişnuit în întreprinderi,
pentru alimentarea consumului. Evoluţia stocului curent se prezintă în figura
2
3 Cantitate Stoc curent maxim (S ) cr

Stoc curent mediu (Scr )


Scr

zile

τ τ

I – intervalul mediu dintre două reîntregiri (reaprovizionări) succesive ale stocului curent;
r – consumul din stocul curent (poate fi: ritmic, continuu sau periodic; constant uniform
în timp sau variabil).
Stocul curent înregistrează mai multe nivele, pe parcursul formării şi utilizării:
1 • nivelul maxim – se înregistrează în momentul intrării, recepţiei şi trecerii în
gestiune a unui lot nou de materiale (produse, componente, ş.a.) sosit de la furnizori;
nivelul mediu estimat – va fi nivelul maxim împărţit la doi;
1 • nivelul minim estimat este teoretic egal cu zero;
2 • nivelurile mediu şi minim efective – pot fi diferite de cele estimate; astfel, nivelul
minim efectiv va fi rezultatul împărţirii sumei nivelurilor maxim şi minim efectiv la doi,
iar nivelurile maxim şi minim efective vor fi cele înregistrate în fişele de magazie la
începutul şi sfârşitul intervalului dintre două reaprovizionări succesive. Aceste precizări
sunt necesare, deoarece evoluţia şi modul de calcul a stocului curent va condiţiona
dinamica şi mărimea stocului de producţie (care-l cuprinde în mod obişnuit).
3 B. Stocul în curs de transport (stoc de “tranzit”) – reprezintă cantitatea de
resurse materiale care se găseşte în mijloacele de transport pe timpul deplasării acestora
de la sursele de furnizare la depozitele destinatarilor. Acest stoc poate fi mai mare sau
mai mic în funcţie de distanţa de transport şi de mijlocul de transport folosit în deplasarea
materialelor; reprezintă sursa materială de reîntregire a stocului curent.
4 nivelul mediu estimat – va fi nivelul maxim împărţit la doi;
5 • nivelul minim estimat este teoretic egal cu zero;
6 • nivelurile mediu şi minim efective – pot fi diferite de cele estimate; astfel, nivelul
minim efectiv va fi rezultatul împărţirii sumei nivelurilor maxim şi minim efectiv la doi,
iar nivelurile maxim şi minim efective vor fi cele înregistrate în fişele de magazie la
începutul şi sfârşitul intervalului dintre două reaprovizionări succesive. Aceste precizări
sunt necesare, deoarece evoluţia şi modul de calcul a stocului curent va condiţiona
dinamica şi mărimea stocului de producţie (care-l cuprinde în mod obişnuit).
7 C. “Stocul de siguranţă” –reprezintă cantitatea de materiale acumulată în
depozitul consumatorului, fiind destinată asigurării continuităţii consumului când stocul
curent a fost epuizat şi întârzie reîntregirea lui, ca urmare a unor dereglări în livrările de
la furnizori, în transport sau creşterii ritmului consumului pe parcursul perioadei de
gestiune peste limitele estimate. Formarea stocului de siguranţă înseamnă o acumulare
suplimentară de resurse materiale în stoc şi implicit o imobilizare mai mare de fonduri
financiare antrenate la cumpărarea acestora – situaţie care amplifică fenomenul economic
negativ specific stocării în general. Acest tip de stoc se prevede la materiile prime de
bază, a căror lipsă probabilă condiţionează direct continuitatea activităţii direct
productive a întreprinderii, iar furnizorul se află la o distanţă relativ mare care nu permite
rezolvarea unei probleme de aprovizionare în timp scurt, operativ. Formarea stocului de
siguranţă se practică şi în sistemul activităţii de desfacere-vânzare, pentru satisfacerea
cererii clienţilor, onorarea lor promptă. Dinamica stocului de siguranţă în raport cu cea a
stocului curent şi corelaţia dintre acestea se prezintă în figura.
I = intervalul mediu între două livrări succesive de la furnizor (între două
reaprovizionări de la furnizor, între două reîntregiri ale stocului curent); Ss - stocul de
siguranţă. Nivel
Cantitate
8 maxim
9
10
11
12
13 Nivel mediu
14 Stoc curent
15
16
17 .
18 Nivel
19
20
minim
21 Ss Stoc de siguranţă
22
23
24 zile
25 D. “Stocul de pregătire” sau de “condiţionare”- reprezintă cantitatea de
materiale care se acumulează şi este staţionată o perioadă de timp în spaţii special
amenajate, în vederea aducerii resurselor respective, prin operaţii de condiţionare, la
parametrii fizico-chimici care să permită prelucrarea lor corespunzător condiţiilor impuse
de normele tehnologice. Aici se includ materialele de tipul: lemnul pentru mobilă sau
pentru alte prelucrări industriale (pentru care se prevăd condiţii de umiditate maximă),
lâna pieptănată (pentru asigurarea condiţiilor de umiditate şi descărcare electrică),
bumbacul balotat (pentru odihnă şi condiţionare), varul (pentru stins), caolinul (pentru
macerat), ş.a. După condiţionare (de obicei, făcută la producători-furnizori), materialele
se trec în stoc curent pentru utilizare pe destinaţiile de consum prevăzute.
26 E. “Stocul pentru transport intern” – reprezintă cantitatea de resurse materiale
care se acumulează în depozitele şi magaziile subunităţilor de consum (secţii sau ateliere
de fabricaţie) în scopul acoperirii cererilor pentru consum pe durata eliberării şi
transportului materialelor de la depozitul central (comun) la destinaţiile de folosire.
27 F. “Stocul de iarnă” (sezonier) - reprezintă cantitatea de materiale care se
acumulează în depozitele unităţilor în scopul alimentării continue a consumului pe
perioada de întrerupere a exploatării şi / sau transportului unor resurse, ca urmare a
condiţiilor naturale de climă (este cazul resursele materiale de tipul: minereurilor feroase,
neferoase, ne-metalifere, cocsului, cărbunilor, calcarului, balastului, lemnului din
exploatări forestiere, etc. sau a celor din import pentru care transportul pe apă se întrerupe
în timpul iernii).
Aici se încadrează resursele materiale care prin natura lor sunt afectate de asemenea
condiţii sau producţia ori consumul lor au caracter sezonier. Formarea stocurilor
sezoniere se realizează în perioadele de presezon, prin acumulări eşalonate în limitele
necesarului de aprovizionat prestabilit pentru sezonul de iarnă. Dinamica procesului de
formare şi utilizare a stocului sezonier este prezentată în figura M2.1.3, [3]. Consumul
din stocul sezonier se realizează în cadrul perioadei de sezon luate în calcul, în
concordanţă cu ritmul, volumul şi natura cererilor pentru consum.
8.Prezentati caracteristicile tipurilor de gestiune a stocurilor:
-gestiunea cu cerere constanta la intervale egale de timp
-gestiunea cu cerere variabila la intervale egale de timp

Gestiunea cu cerere constantă la intervale egale, care prevede ca reaprovizionările


pentru reîntregirea stocului curent să se facă în loturi egale din punct de vedere
cantitativ. Acest tip de gestiune, a cărui dinamică se prezintă în figura 2.4, are în
vedere şi posibilitatea epuizării stocului curent şi întârzierii reîntregirii lui în cadrul
unor cicluri de aprovizionare, fapt pentru care se prevede formarea şi utilizarea
stocului de siguranţă; dimensiunea acestuia va reprezenta şi nivelul de alarmă cu
rolul de declanşator al acţiunilor de urgentare a reîntregirii stocului curent.

Fig. 2.4

Fiind considerat "tipul clasic de gestiune", el este utilizabil cu eficienţă mare în cazul
întreprinderilor cu un nomenclator constant de fabricaţie şi cu un necesar de aprovizionat
eşalonat uniform în timp, aşa cum este cazul unităţilor constructoare de maşini sau
producătoare de organe de asamblare, de scule şi unelte, unităţi cu tipul de producţie în
masă sau de serie mare. Este tipul de gestiune "ideal", dar mai greu de aplicat datorită
situaţiilor limitate care îndeplinesc condiţiile impuse de natura lui.
Gestiunea cu cerere variabilă la intervale egale implică reaprovizionarea cu loturi
variabile ca mărime care trebuie estimate la momentele calendaristice "ti", când se are în
vedere desfăşurarea acţiunilor de comandă-reaprovizionare; cantitatea de materiale care a
mai rămas în stoc la momentele ti va fi folosită pentru acoperirea cererii de consum pe
durata de reaprovizionare -τ. Deci, se cunosc cu certitudine momentele calendaristice de
lansare a comenzilor, durata de reaprovizionare fiind de fiecare dată aceeaşi. Cantitatea
cu care urmează a se face reaprovizionarea se determină prin extrapolare, pe bază de
calcul probabilistic. Este un "tip de gestiune" dificil de condus şi nu exclude posibilitatea
apariţiei fenomenului de "lipsă de stoc"; ca urmare, presupune formarea stocului de
siguranţă şi stabilirea unui nivel de alarmă, sau de aprovizionare, de data aceasta, în
cadrul stocului curent, în scopul declanşării la momentul atingerii, a acţiunilor care se
impun: urgentarea aducerii partizii următoare, solicitarea aprobării pentru consumul din
stocul de siguranţă etc. Acest "tip de gestiune" este specific pentru ţesătorii, unităţile de
confecţii şi tricotaje, cele producătoare de mobilă etc., care au un nomenclator relativ
constant de fabricaţie, dar care, ţinând seama de comenzile clienţilor, trebuie să adapteze
pe parcurs cererea de materiale în funcţie de culori, contexturi, linia modei ş.a.; aceasta
pentru a putea produce şi constitui loturi asortate de produse ce urmează a fi livrate.
Derularea proceselor de stocare prevăzută de acest tip de gestiune se prezintă în figura
2.5.
9.Prezentati caract.tipurilor de gestiune a stocurilor:
-gestiune cu cerere variabila la intervale neegale
-gestiune cu 2 depozite de tip Ss

Gestiunea cu cerere variabilă la intervale neegale, la care nu se cunosc


momentele calendaristice (ti) de lansare a comenzilor, ele trebuind determinate prin
extrapolare; ca şi în cazul tipului de gestiune anterior, problema estimării este dificilă,
fiind în funcţie de modul în care se manifestă cererea în cadrul duratei de aprovizionare
(dar pentru care se
poate cunoaşte distribuţia statistică). Reaprovizionările se fac în loturi constante ca nivel,
stabilite la începutul perioadei de gestiune. Prevede formarea şi a stocului de siguranţă al
cărui nivel de formare îl va reprezenta şi pe cel de alarmă. Acest tip de gestiune
(dinamica în figura 2.6) este caracteristic întreprinderilor cu un volum mare de producţie
nenominalizată sau prestatoare de servicii, de reparaţii care produc bunuri de larg consum
la cerere etc.

Gestiunea de tip (S,s) sau cu două depozite se caracterizează prin următoarele:


intervalele şi cererile sunt variabile, lotul de aprovizionare (S) este constant, iar
lansarea comenzilor de reaprovizionare se declanşează în momentul când se atinge,
în procesul care se defineşte de fapt momentul de reaprovizionare. Denumirea de
„gestiune tip (S,s)”, figura 2.14, exprimă esenţa procesului de lucru, „s” fiind nivelul
de reaprovizionare, iar „S” cantitatea (lotul) de aprovizionat. În afară de acest nivel
„s” declanşator al reaprovizionărilor, se poate stabili şi nivelul de alarmă peste cel al
stocului de siguranţă (a cărei constituire se prevede pentru evitarea lipsei de resurse
materiale prin epuizarea eventuală a stocului curent). Gestiunea de tip (S,s) prezintă
interes fiind mai uşor de aplicat datorită asemănării în cea mai mare măsură cu
procesele de stocare reale din unităţile economice. Optimizarea unei gestiuni de acest
gen implică stabilirea celor două niveluri „s” şi „S” în aşa fel încât procesul de
formare-deţinere a stocurilor să se realizeze cu cheltuieli minime.

1
2 10.Prezentati principiul metodei ABC de coordonare economica a
stocurilor.
3 Descrierea metodei ABC.
Există o mulţime de criterii pentru a clasifica articolele: valoarea anuală de
consum, volumul, spaţiul ocupat, costul, etc.
În toate cazurile se ajunge la o clasificare a articolelor, care sunt aranjate în ordine
descrescătoare a criteriului ales. Pentru criteriul “valoare de consum anuală adusă la cifra
de afaceri”, în finalul clasamentului figurează un anumit număr de articole de consum
anual nul. Separarea pieselor de schimb de securitate constituie lista articolelor care nu
mai sunt folositoare şi la eliminarea stocului.
În fruntea clasamentului figurează articolele cele mai importante din stoc prin valoarea
consumului lor anual. Nu e de mirare că primul articol reprezintă el însuşi 10 % din
valoarea consumului total al stocului.
Totalitatea articolelor de conservat este repartizată în trei clase :
A= articolele cele mai importante
B= articole importante
C= articole cu valoare mică de consum anuală
Figura M2.1.4 arată repartiţia grafică a clasamentului ABC, când nu se mai reprezintă
rangul şi valorile, ci procentajele corespunzătoare. Ideea este de a izola cât mai mult
posibil cele trei clase.
Se constată în general că :
1 • aproape 20% din articole reprezintă 80% din costuri (clasa A)
2 • aproape 20% din articole reprezintă 15% din costuri (clasa B)
3 • aproape 60% din articole reprezintă 5% din costuri (clasa C)
Utilizarea clasamentului ABC
Metoda ABC permite obţinerea priorităţii conform căreia trebuie tratat un articol. Ea
permite astfel reperarea articolelor :
1 cele mai importante, pentru care o se impun o urmărire foarte amănunţită şi o
logică de aprovizionare strictă;
2 care trebuie supuse criteriilor de punere în stoc şi de arbitraj în termeni raportaţi
la costuri;
3 care sunt inutile şi trebuie eliminate din stoc.

Analiza ABC este un instrument care serveste pentru a cunoaşte cum, într-un univers
format din mai multe elemente, un anumit caracter se distribuie pe elementele care îl
compun.
Poate fi aplicată în orice aspect al vieţii antreprenoriale şi poate servi pentru a studia:
1 • din ce este compusă cifra de afaceri;
2 • din ce este compus profitul companiei;
3 • din ce este compusă valoarea depozitului;
1 • importanţa economică a clienţilor;
2 • concentraţia mişcărilor.
Analiza ABC a vânzărilor, de exemplu, permite identificarea articolelor care au un rol
fundamental pentru profit (şi probabil şi asupra costurilor antreprenoriale), în scopul de a
le gestiona cu mare grijă; este de fapt de neconceput să tratam toti “item”-ii unei
companii cu aceeaşi grijă.
Atenţia gestionarului stocurilor trebuie să se concentreze mai ales asupra articolelor de
clasa A, care se presupune că determină câştigurile majore, dar şi cele mai mari costuri
pentru companie. Stocurile de acest tip se vor menţine la un nivel suficient de ridicat
pentru a reduce aşa numitele “riscuri de penurie”, fără însă a exceda pentru a nu avea
costuri excesive de depozitare. Se va acorda o grijă însemnată şi pentru articolele de clasa
B, în timp ce, o mai mică atenţie poate fi dedicată celor de clasa C.
Viabilitatea unui anumit sistem de gestiune a stocurilor [1, 2, 3] este determinată, în
general, de felul în care acesta răspunde unor cerinţe de bază, cum ar fi:
1 • gradul ridicat de utilitate practică;
2 • adaptabilitatea la utilizarea mijloacelor electronice de calcul;
3 • supleţe şi operativitate în derularea şi adaptarea proceselor de stocare;
4 • arie de cuprindere mare;
5 • deplină concordanţă cu fenomenele reale ale procesului de formare a stocurilor;
6 • reducerea la minimum a imobilizărilor de resurse materiale în stocuri şi
accelerarea astfel a vitezei de rotaţie a capitalului circulant al unităţilor economice;
7 • cheltuieli de conducere, organizare şi desfăşurare a proceselor de stocare cât mai
mici.
Analizat din acest punct de vedere, sistemul ABC răspunde în mare măsură
acestor cerinţe. Efectele economice generate de aplicarea sistemului de gestiune ABC în
concepţia prezentată sunt multiple; ele se transmit asupra principalilor indicatori folosiţi
în aprecierea activităţii economico-productive şi financiare a întreprinderilor.
De regulă, "obiectivul principal" al conducerii proceselor de stocare constă în formarea
unor stocuri de materiale cât mai mici, dar care să asigure alimentarea ritmică a
consumului şi să antreneze un cost minim cu achiziţionarea, aducerea şi stocarea
acestora.
Un sistem de gestiune diferenţiată care prezintă interes practic este "sistemul ABC";
acesta grupează materialele care se aprovizionează şi se stochează de fiecare unitate
economică în trei grupe (zone). Criteriul de grupare care se foloseşte frecvent este cel
care se referă la "valoarea stocului mediu la diferitele materiale". Se apreciază că acest
criteriu răspunde cel mai bine scopului urmărit de fiecare întreprindere, fiindcă are în
vedere formarea unor stocuri cât mai mici de resurse materiale şi implicit a unui capital
circulant mai redus.
Se asigură pe această cale o viteză de rotaţie mai accelerată, ceea ce înseamnă activizarea
unei părţi mai mari din resursele materiale şi financiare de care dispune sau şi le asigură
unitatea economică.
1 Analiza ABC în ceea ce priveşte valoarea stocurilor medii. Acest tip de
analiză se efectuează în vederea determinării stocului mediu şi la evaluării lui.

Stocul fiecărui articol variază în timp, datorită efectului achiziţiilor, vânzărilor,


beneficiilor etc., atingând n nivele diferite (s1,s2,…sn), fiecare din acestea fiind menţinut
pentru o anumită perioada de timp (t1, t1,…tn).
Există diferite modalităţi de calcul:
1 Media aritmetică a fiecarui nivel, ponderată pe baza duratelor respective:

Este metoda cea mai precisă, însă cere o contabilitate foarte clară şi o disponibilitate de
instrumente electronice de calcul capabile să memoreze o mare cantitate de date.
1 Relevarea nivelelor stocurilor punctual, la intervale periodice ce variază de
obicei între o săptămână şi o lună.

11.Prezentati principiile sist.planificarilor cererilor


materiale(MRP):metodaMRP2
Ţinând cont de volumul de date şi de numeroasele lor interacţiuni, este necesar să se
recurgă la soft informatizat MRP pentru a efectua aceste calcule. Acesta este pro-soft de
Gestiune a Producţiei Asistată de Calculator (GPAC). Pornind de la date fizice (stocuri
disponibile, livrări aşteptate, cereri previzibile, capacităţi de producţie, etc.) şi financiare
(costuri de producţie, de aprovizionare, de întrerupere), aceste instrumente stabilesc
astfel, un plan de producţie care determină pentru fiecare perioadă cantităţile care trebuie
produse, cantităţile fabricate pentru fiecare post de încărcare, nivelul stocului în produse
semifinite şi finite şi utilizarea resurselor (mâna de lucru şi maşini).
Pro-softul de gestiune a producţiei asistată de calculator are o bază de date unică şi
posibilităţi de interfaţă cu alte sisteme informatice ale întreprinderii (previziuni, comenzi,
contabilitate, etc.) (figura M2.4.1). Acest pro-soft este organizat astăzi, sub forma unui
sistem de gestiune a producţiei complet integrate. Acesta lucrează, de sus în jos, cu mai
multe informaţii şi cu validarea acestora. Acest principiu se numeşte buclă închisă MRP.
Se ajunge astfel, la o metodă de planificare a ansamblului resurselor unei întreprinderi
industriale furnizând o planificare operaţională a cantităţii, o planificare financiară şi
permiţând simulările.

Metoda MRP2 este constituită dintr-un mare număr de funcţii legate între ele: plan
strategic, plan industrial şi comercial, program director de producţie, planificarea
necesităţilor de capacitate şi urmărirea executării planurilor. Datele provenind din această
metodă sunt integrate în planul de activitate, angajamentul comenzilor, bugetul de
expediţie, valorizarea previzibilă a stocurilor, etc.
Un sistem MRP complet coordonează întreg procesul de producţie – de la prognoza
cererii clientului până la expedierea produsului finit.
12.Prezentati principiile metodei MRP:fluxul de informatii in
sist.MRP.
Fluxul de informaţii în sistemul MRP şi informaţiile necesare planificării cererilor de
materiale este prezentat în figura.
1 A. „Fişierul planului de producţie” (FPP) se elaborează programele concrete ale
fabricaţiei şi conţine: producţia contractată; cererea previzibilă (probabilă) de produse
(prognoze).
2 B. „Fişierul consumurilor specifice din documentaţie” (FCSD) cuprinde: suportul
de date, care va indica materiile prime, piesele, subansamblurile, alte componente
necesare pentru obţinerea produsului finit.
3 C. ”Fişierul stocuri ” (FS) conţine: informaţii privind cantitatea din fiecare articol
existent în depozit. În raport cu informaţiile din acest fişier, cu cele din bilanţurile
materiale sau cu fişierele de consum, în care se formulează cererile de resurse, se
calculează “cantităţile economice de comandat”, pe cicluri de aprovizionare.

Cerere estimată, Planul şi programele de


Contracte, comenzi ferme
previzibilă (probabilă) fabricaţie (FPP)

Fişier
consumuri
Fişier stocuri Sistem computerizat specufice
(FS) MRP (FCSD)
din
documentaţie

Rapoarte: cantităţi
Rapoarte: cantităţi
de comandat
de comandat
pentru comenzi
pentru comenzi
urgente (situaţii de
ferme
excepţie)