Tema III.

Planul producerii şi realizării producţiei

1. Planul de producere şi componentele sale

2. Metode de conducere operativă a producţiei
3. Programarea propriu-zisă
4. Lansarea în producţie
5. Urmărirea şi controlul cantitativ al îndeplinirii programelor de producţie

1. Planul de producere şi componentele sale

Planul producerii şi realizării producţiei reprezintă planificarea operativă a procesului
industrial şi care constituie un ansamblu de activităţi prin care se indică cantitatea de produse sau
servicii ce se cer a fi executate într-o perioada de timp, în anumite condiţii de ritmicitate, calitate
şi cheltuieli de muncă.
Planificarea operativă constă în defalcarea planului anual de producţie al întreprinderii pe
verigi structurale elementare (secţii, ateliere, locuri de muncă) şi pe perioade scurte de timp (luni,
decade, zile, schimburi, ore).
Planificarea operativă cuprinde toate domeniile şi laturile activităţii întreprinderii:
producţie, aprovizionare, desfacere, dezvoltare, personal etc.

Programarea producţiei realizează în principal următoarele activităţi:

 primirea, prelucrarea şi lansarea comenzilor
 optimizarea structurii sortimentelor de fabricat pe termen scurt
 întocmirea programelor de producţie
 repartizarea lucrărilor din programul de producţie în timp şi spaţiu
 minimizarea stocurilor de producţie
 programarea elementelor auxiliare fabricaţiei (transport, reparaţii, scule)
 asigurarea dispecerizării regiei, urmăririi şi actualizării programelor de producţie
 respectarea termenilor de livrare

11
 Programarea producţiei
 Funcţii:
 Informare
 Fundamentarea normativelor de programare
 Elaborarea programelor operative
 Coordonarea verigilor de producţie
 Urmărirea şi reglarea operativă a producţiei
 Obiective
 Realizarea indicatorilor planificaţi
 Ritmicitatea producţiei
 Reducerea duratei ciclului de producţie
 Utilizarea raţională a factorilor de producţie
 Reducerea costurilor şi asigurarea calităţii

Programarea producţiei este o activitate complexă care cuprinde mai multe etape şi faze.

2. Metode de conducere operativă a producţiei

În practică se utilizează diferite metode de planificare operativă şi de reglare a producţiei
1. Planificarea la comandă:
 în producţia pe unicate;
 anumită succesiune a lucrărilor în spaţiu şi timp;
 grafice de reţea;
 termenii de executare conform comenzii.
Dezavantaje – încărcarea neuniformă a utilajului, staţionarea subansamblurilor
executate.
2. Planificarea pe seturi :
 la producţia în serie
 planificarea pe subdiviziuni ce fabrică un component (subansamblu) al
produsului finit
12
 Dezavantaj – diferenţa în durata ciclurilor de producţie şi a manoperei pentru
executarea subansamblurilor din set. Apare un volum mare de producţie neterminată,
sau stocuri de producţie supra normă.

3. Planificarea pe detalii:
 la producţia în serii mari şi de masă
 două variante:
 pentru depozit – se menţin stocurile de completare, se garantează
asigurarea neîntreruptă
 conform graficului de mişcare a detaliilor se asigură graficul lucrărilor
de asamblare.
4. Metoda de programare continuă a producţiei (MPCP) este accesibilă la orice tip de
producţie dar mai ales la întreprinderile mici şi mijlocii. Unitatea de programare (măsura
de programare) este completul-zi – cantitatea zilnică de piese necesare pentru fabricarea
produsului finit.
5. Metoda ,,Just in Time” (JIT). Este considerată de specialişti ca o condiţie importantă
pentru obţinerea unei organizări superioare a producţiei. Elaborată în Japonia ca rezultat
a lipsei de spaţiu şi resurse.
Principiul ,,JIT”
 gruparea operaţiilor similare pentru a scurta timpul aşteptărilor
 comenzile de fabricaţie trebuie transmise ultimului loc de muncă al procesului
tehnologic.
 ultimul loc de muncă al procesului tehnologic transmite necesarul de piese şi
subansambluri locului de muncă precedent.
 ,,JIT’’ se utilizează la 2 niveluri:
 în interiorul sistemului de producţie
 în afara sistemului de producţie în relaţiile cu furnizorii
Condiţii:
 stabilirea planurilor de producţie cu 3 luni înainte
 lansarea comenzilor de materii prime şi materiale, numai după întocmirea acestor
planuri
 planificarea producţiei pe centre de producţie
13
  punerea la punct în luna curentă, a programelor săptămânale sau zilnice şi
corectarea planurilor adoptate cu eventuale comenzi care au apărut ulterior.
6. Metoda Kanban – metoda etichetelor un subsistem a ‚,JIT’’ – locul precedent va începe
pe producerea numai după ce va primi confirmarea (eticheta) de la locul următor de
muncă.

3. Programarea propriu-zisă
Elaborarea programelor lunare:
Cerinţe:
 respectarea termenului final de livrare a produselor
 utilizarea raţională a factorilor de producţie
 minimizarea stocurilor de producţie neterminată
 simplificarea lucrărilor de programare, lansarea şi urmărirea producţiei.

Etapele şi fazele programării producţiei

I. Programarea propriu-zisă:
a. elaborarea programului calendaristic de producţie
b. elaborarea programului de producţie pe secţii
c. programarea în cadrul secţiilor de producţie
II. Lansarea în fabricaţie:
a. elaborarea documentaţiei de lansare
b. repartizarea pe secţii a documentaţiei de lansare
III. Executarea programului de producţie.
IV. Urmărirea şi controlul cantitativ al întreprinderii programului de producţie:
a. urmărirea şi controlul realizării ritmice
b. actualizarea programelor

I. Programarea propriu-zisă

 Faza I – elaborarea planului de producţie lunar

 Faza a II-a - elaborarea programului de producţie pe secţii
 Faza a III-a - programarea în cadrul secţiilor, concretizarea programelor de
producţie pe ateliere (secţii, hale), formaţiuni (brigăzi, echipe) şi locuri de
muncă.

14
 Dacă subunităţile de producţie au o specializare tehnologică, fiind dependente una de alta
ca furnizare şi beneficiare, stabilirea programelor se complic, ele trebuie să fie perfect corelate
cantitativ şi cronologic (în timp). În acest caz, repartizarea sarcinilor de producţie trebuie
începută de la subunitatea cu producţia finală.

15
 Corelaţia între aceste variabile se numeşte ‚, devansare calendaristică’’ faţă de termenul
final.
Dacă avem un produs final „P”

unde Piesa 2 are durata cea mai lungă de producţie.

Atunci,
Timpul de devansare faţă de termenul final de livrare (d), în exemplul dat este:

𝑑 = 𝑡𝑡𝑝2 + 𝑡𝑝𝑝2 + 𝑡𝑚𝑠1 + 𝑡𝑚𝐴1 + 𝑡𝑚𝑝 + ∑ î

unde:
𝑡𝑡𝑝2 , 𝑡𝑝𝑝2 – timpul de turnare, respectiv de prelucrare la piesa 𝑃2
𝑡𝑚𝑠1 , 𝑡𝑚𝐴1 , 𝑡𝑚𝑝 - timpul de montaj al subansamblului 𝑆1 , ansamblului 𝐴1 , şi a
produsului final P.
Potrivit acestei metode expresia analitică a programului operativ de producţie se determină prin
relaţia:
𝑃𝑝 = 𝑁𝑏 + 𝐿 + (𝑆𝑛 − 𝑆𝑒𝑓 )
𝑃𝑝 - programul de producţie
𝑁𝑏 - necesarul de semifabricate al secţiei beneficiare
𝐿-cantitatea de obiecte (semifabricate) care trebuie livrate ca atare sau ca piese
de schimb unor beneficiari externi
𝑆𝑛 , 𝑆𝑒𝑓 – stocul normativ şi stocul efectiv de obiecte neterminate în luna
respectivă dintre secţia furnizoare şi cea beneficiară.

În faza a III-a se realizează repartizarea sarcinilor de producţie pe executanţi şi pe perioade

scurte de timp (decade, săptămâni, zile, etc.) Această detaliere, de regulă prezintă sub formă de
grafice de producţie.

16
 4. Lansarea în producţie
Lansarea în producţie – etapă a planificării operative de producere în care se elaborează
şi se transmite subunităţilor de producţie documentaţia referitoare la:
 materii prime
 materiale tehnologice
 cheltuieli de muncă vie pe operaţii care vor sta la baza realizării programelor de
producţie.
Prin lucrările efectuate în cadrul lansării în producţie se asigură declanşarea executării
producţiei pe fiecare loc de muncă.
Se întocmesc o serie de documente:
 Fişa de însoţire – se eliberează pentru fiecare piesă, subansamblu. Conţine denumirea
articolului, locul unde se execută, sculele necesare, operaţiile tehnologice, formaţia de
lucru.
 Bonul de consum (de materiale) – se eliberează pentru fiecare material. Conţine
informaţii – felul materialului, cantitatea dată în consum, locul consumului.
 Dispoziţia de lucru – sunt stabilite pentru muncitori şi indică operaţiile necesare, timpul
acordat operaţiilor, utilajul pe care se lucrează, muncitorul care execută operaţia.
Este considerată drept principalul act de declanşare a producţiei. Permite stabilirea
salariului personal, repartizarea costurilor cu salariile, controlul timpului de muncă.

5. Urmărirea şi controlul cantitativ al îndeplinirii programelor de producţie

Urmărirea şi controlul cantitativ al îndeplinirii programelor de producţie asigură
informaţiile necesare despre modul desfăşurării procesului de fabricare, în scopul luării unor
măsuri de corectare a abaterilor sau de actualizare a programelor.
Pe parcursul procesului de producţie pot apărea o serie de perturbări (tehnice, climaterice,
tehnologice, materiale)
Etapa de urmărire a controlului trebuie să asigure:
 urmărirea funcţionării utilajelor
 asigurarea trecerii continue a obiectelor muncii prin secţii şi ateliere, pe la locurile
de muncă.
 preîntâmpinarea apariţiei unor dereglări în procesul de producţie
 compararea continuă a sarcinilor de producţie realizate cu cele planificate
 culegerea informaţiei despre îndeplinirea cantitativă şi calitativă a producţiei
Nivele de urmărire:
 la nivelul sectorului de producţie ( se efectuează de către maiştri, şef de atelier )
 la nivelul compartimentului (secţiei) PLUP (programe, lansare, urmărire a
producţiei) pentru secţiile întreprinderilor
 la nivelul conducerii întreprinderii.
Activitatea normală a întreprinderii necesită asigurarea lansării producţiei finite în cantităţi
egale (uniforme), în unităţi egale în timp în conformitate cu sarcina de plan:
Încălcarea ritmicităţii producţiei este cauzată de:
17
  asigurarea inexactă cu materie primă, materiale, semifabricate
 disproporţionalitatea încărcării utilajului şi staţionarea neproductivă a utilajului
 greşeli în calculele planului grafic
 nivel scăzut al disciplinei de producţie şi tehnologice
Coeficientul ritmicităţii – arată cota parte a producţiei livrate în fiecare decada, zi, schimb
în componenţa lunii.

Dacă avem 22 zile lucrătoare atunci norma zilnică va fi 100 / 22 = 4,54 % din sarcina
lunară. În acest caz dacă în lună sunt 3 decade în care s-au lucrat:
I. 7 zile
II. 7 zile
III. 8 zile, atunci
I. 7 * 4,54 = 31,8%
II. 7 * 4,54 = 31,8 %
III. 8 * 4,54 = 36,4%

Îndeplinirea reală a planului se determină pornind de la livrarea producţiei în limitele

planului.
𝐴𝑅
𝐶𝑟 =
𝐴𝑃
𝐶𝑟 - coeficientul de ritmicitate
AR –volumul producţiei livrate ce nu este mai mare decît cel de plan, mii lei
AP - volumul livrării producţiei în această perioadă

Coeficientul de uniformitate – se utilizează pentru producţia în masa şi serie mare

𝐴𝑛
𝐶𝑢 = 1 −
𝐴𝑃
𝐴𝑛 - neîndeplinirea planului livrării producţiei, mii lei

Acest indicator se realizează pentru estimarea pregătirii producţiei în fiecare zi.

18