TEMA: CRESTEREA ECONOMICA-TENDINTE SI

DIFICULTATI,FACTORII SI MODELELE CRESTERII

ECONOMICE.CRESTEREA ECONOMICA IN REPUBLICA MOLDOVA

Cuprins
INTRODUCERE.........................................................................4
CAPITOLUL I.............................................................................5
1.1 Cresterea Economica - tendinte si dificultati......................5
1.2 Factorii cresterii economice..............................................10
1.3 Modelele cresterii economice...........................................12
CAPITOLUL I I.........................................................................16
2.1 Cresterea Economica in Republica Moldova....................16
2.2 Venitul...............................................................................19
2.3 Consumul...........................................................................25
CONCLUZII..............................................................................31
BIBLIOGRAFIE........................................................................32

1
 INTRODUCERE

Lucrarea elaborată va fi analiza Cresterii Economice-tendinte si

dificultati,factorii si modelele economice.La fel vom analiza si Cresterea economica a
Republici Moldova .
Notiunea de crestere economica a devenit o preocupare atunci cand economia
nationala [diferitele economii nationale] – ca rezultat al interdependentelor dintre
unitatile economice – a ajuns la un anumit grad de complexitate, confruntandu-se cu
probleme specifice de ansamblu care afecteaza semnificativ, direct sau indirect, pe toti
participantii/agentii economici.   
Cresterea economica este un termen cheie in stiinta economica ce desemneaza
dinamica ascendenta a produsului national brut real pe locuitor ca expresie a
corelatiilor cantitative dintre factorii care influenteaza marimea sa si mediul
economico-social in care are loc.

2
 CAPITOLUL I

1.1 Cresterea Economica - tendinte si dificultati

Un standard de viaţă superior nu poate fi obţinut decât printr-o producţie

superioară de bunuri şi servicii. Creşterea economică constă tocmai în sporirea
rezultatelor activităţii economice la nivel macroeconomice. Creşterea economică se
exprimă prin ritmul de creştere a indicatorilor macroeconomici (PIB, PNB, VN).
Frecvent, variaţia acestor indicatori este corelată cu evoluţia demografică.
Creşterea PIB potenţial este un proces pe termen lung şi constă în creşterea
producţiei potenţiale PIB potenţial este acel volum al producţiei pentru care capacitatea
de producţie este deplin utilizată. Creşterea PIB potenţial este echivalentă cu creşterea
capacităţii de producţie la nivel naţional este unQ rezultat al investiţiilor efectuate.

3
 Creşterea economică este determinată de factori cum sunt:
Direcţi
Creşterea populaţiei active
“Investiţiile” în capitalul uman
Creşterea volumului capitalului utilizat
Schimbările tehnologice
Idirecţi
Instituţiile (instituţiile financiare, administraţiile private etc.)
Guvernul
Creşterea economică pe termen lung are două surse importante:
creşterea cantitativă a factorilor de producţie utilizaţi (a numărul de persoane, a
cantităţii de capital fix sau circulant utilizat); aceasta poartă şi denumirea de creştere
economică extensivă;
creşterea calitativă a factorilor, adică creşterea eficienţei utilizării factorilor de
producţiei (a productivităţii acestora); rezultatul este creşterea economică intensivă.
Descrierea creşterii economice se realizează cu ajutorul funcţiei de producţie:
PIB = f (munca, capital, progres tehnic)
Aşadar, creşterea economică derivă din cantitatea şi calitatea factorului muncă
existent într-o ţară. Cantitatea factorului muncă poate determina o creştere economică
sănătoasă numai în condiţiile în care se înregistrează şi o creştere a stocului de capital.
Altfel, creşterea cantităţii de muncă utilizată în condiţiile în care stocul de
capital rămâne constant determină utilizarea factorilor de producţie cu o eficienţă din
ce în ce mai mică ceea ce determină o scădere a producţiei pe locuitor (datorită
randamentelor descrescătoare).
Calitatea factorului uman de referă atât la calificare, grad de cultură, dar şi la
starea de sănătate a populaţiei, la longevitatea acesteia.

4
 Creşterea cantităţii de capital utilizat determină creşterea cantităţii de bunuri şi
servicii obţinute într-o economie naţională, dar în aceeaşi manieră ca şi creşterea
cantităţii de forţă de muncă. Progresul tehnic, denumit în modelele economice
consacrate (cel al lui Robert Solow şi cele care au urmat acestuia) factor rezidual, este
în prezent unul dintre cei mai importanţi factori ai creşterii economice, fiind o sursă
importantă a creşterii productivităţii factorilor de producţie şi, deci, a creşterii
economice intensive.
Creşterea economică aduce beneficii agenţilor economici. Dintre acestea
enumerăm:
Creşterea standardului de viaţă . Sporirea volumului de bunuri şi servicii
finale la nivelul unei ţări este echivalentă, de regulă, cu modificarea în sens favorabil a
consumului. Creşterea economică pe termen lung aduce o sporire nu numai a cantităţii,
ci şi a calităţii bunurilor şi serviciilor consumate.
Atenuarea sărăciei . Creşterea capacităţii de producţie generează mai multe
locuri de muncă şi, deci, surse de venit mai numeroase pentru menaje;
Modificări în structura consumului . Creşterea economică a determinat în
ultimele decenii ca în statele cu economie de piaţă matură partea din venit destinată
satisfacerii nevoilor inferioare să scadă în favoarea celei destinate satisfacerii nevoilor
superioare (cultură, recreere, comunicare etc.).
Totuşi, creşterea economică, ca finalitate a eforturilor efectuate de instituţiile
statului are costurile sale.
Poluarea. Poluarea reprezintă unul din costurile majore ale creşterii
economice din secolele al XIX-lea şi al XX-lea.
Alocarea resurselor pentru creştere (costul de oportunitate) Consumul de bunuri
şi servicii trebuie redus în prezent astfel încât consumul viitor să fie mai mare. Cu alte
cuvinte, numai investiţiile generează venituri viitoare, iar acestea pot creşte numai pe
seama reducerii consumului.
5
 Costuri personale şi sociale

Teoria creşterii economice

Teoria creşterii economice este una care vizează pe termenul lung. Punctul de
pornire este reprezentat de funcţia de producţie:
PIB = F(M, K)
Teoria clasică a creşterii economice a fost dezvoltată de Smith, Ricardo şi
Malthus. Ea se bazează pe legea randamentelor descrescătoare şi descrie evoluţia
economiei în condiţiile în care pământul este o resursă limitată, iar populaţia este în
creştere.
În aceste condiţii, Malthus a opinat că populaţia este condamnată să trăiască la
nivelul de subzistenţă
. Legea randamentelor descrescătoare avea ca rezultat faptul că, atunci când
pământul este limitat, creşterea populaţiei determină reducerea salariilor, la nivelul la
care populaţia se va afla într-o situaţie staţionară (numărul va rămâne constant).
Clasicii au omis aportul progresului tehnic la creşterea economică.
Keynesismul consideră că venitul naţional creşte pe seama creşterii cererii
agregate. Precursorii lui Keynes s-a preocupat stabilitatea activităţii economice şi de
reducerea şomajului.
Ei au subliniat rolul major al investiţiilor privite ca acumulare de capital şi ca o
componentă a cererii agregate.
Acestea (investiţiile) au rolul hotărâtor în creşterea venitului naţional şi, deci, a
producţiei naţionale.
Teoria neoclasică introduce, ca variabilă exogenă progresul tehnic.
Se menţine rolul important al investiţiilor (care au ca rezultat creşterea înzestrării
tehnice a muncii) şi al creşterii cantităţii forţei de muncă utilizată.

6
 Noua teorie a creşterii consideră progresul tehnic a fi o variabilă endogenă.
Investiţiile nu constau în reproducerea aceloraşi bunuri, ci în producerea de utilaje,
maşini etc, care încorporează în ele cunoştinţele acumulate de oameni.
De asemenea, se ia în considerare şi faptul că randamentul social este superior
randamentului privat, determinând astfel, externalităţi tehnologice pozitive şi deci
creşterea productivităţii.
Noua teorie consideră că încorporarea cunoştinţelor are loc prin două căi:
învăţare prin practică, în sensul că oamenii încorporează experienţa acumulată în
elementele de capital;
invenţie, schimbările tehnologice fiind procese sistematice, gândite.
Mai mult, teorie economică a că sunt importante următoarele aspecte ale inovării
Este foarte complex
Localizarea inovaţiilor; este cunoscut faptul că inovaţiile se concentrează în
anumite ţări, care au devenit exportatoare de cunoştinţe
Difuziunea inovaţiilor este costisitoare, pentru că oamenii au o rezistenţă mare la
schimbare şi de asemenea, apărarea drepturilor de proprietate intelectuală necesită
eforturi deosebite.
Structura pieţei şi a economiei influenţează inovaţiile, pentru că de exemplu, o
economie concentrată pe ramurile industriale apropiate de sectorul primar, cunosc o
evoluţie tehnologică inferioară economiilor în care sectorul terţiar şi quaternar sunt în
proces de maturizare.
Inovaţiile – strategie competitivă. Unele întreprinderi au activităţi sistematice de
cercetare pentru a crea noi produse sau noi tehnologii (care să le dea un avantaj de
cost).
Teorii ale randamentelor de scară crescătoare consideră că iniţial, costurile
investiţiile cu grad mare de noutate necesită costuri foarte mari (de asemenea şi riscuri

7
mari) şi că, de regulă, consumatorii sunt reticenţi la produsele cu acelaşi grad de
noutate.

1.2 Factorii cresterii economice

Totalitatea factorilor ce intervin in functionarea economiei nationale si care se

manifesta prin rezultatele macroeconomice sunt implicati, direct sau indirect, in
procesul cresterii economice.
            In grupa factorilor cu actiune nemijlocita, asupra cresterii economice se
cuprind: resursele umane, resursele naturale, formarea capitalului, tehnologia.
 Grupa factorilor cu actiune mediata (mijlocita) asupra cresterii economice
include, in principal, rata investitiilor, cheltuielile de cercetare dezvoltare, politica
financiara, monetara, bugetara si fiscala; capacitatea de absorbtie a pietei interne,
schimburile internationale, politica ecologica etc.
            Factorii cresterii economice au un mod specific de actiune, in raport de
importanta si de caracterul actiunii lor – direct sau indirect. Fiecare factor al cresterii
economice poate fi abordat sub aspect tridimensional, cantitativ, calitativ si structural.
8
  Dimensiunea cantitativa se refera la volumul global al resursei corespunzatoare
fiecarui factor. Aspectul specific acestei dimensiuni a factorilor la cresterea economica
este de natura extensiva si se produce prin  mobilizarea si utilizarea, de la o perioada la
alta, a unui volum sporit de resurse. 
Dimensiunea calitativa se refera la randamentul utilizarii resurselor. Aportul
acestei dimensiuni a factorilor la cresterea economica este de natura intensiva si rezulta
din ridicarea, de la o perioada la alta, a nivelului randamentelor respective.
Dimensiunea structurala pondereaza contributiile de ordin cantitativ si calitativ
in functie de proportiile in care se combina diferitele categorii de resurse si in care
acestea se repartizeaza pe destinatii de utilizare (ramuri economice, grupe de produse
din cadrul acestora
Factorul uman intervine in procesul cresterii economice prin volumul muncii
prestate, precum si a calitatii acestui factor, exprimat sintetic prin productivitatea
muncii. Multi economisti considera ca elementul cel mai important al cresterii
economice il constituie calitatea intrarilor din factorul munca – aptitudinile,
cunostintele si disciplina fortei de munca.

Cresterea economica poate fi sustinuta prin politici de stimulare cantitativa si

calitativa a fortei de munca. Exemple de astfel de politici sunt: crearea de noi locuri de
munca (directa, prin investitii guvernamentale, sau indirecta, prin favorizarea firmelor
care creeaza asemenea locuri sau prin asigurarea unui climat propice expansiunii
economice), promovarea programelor educationale si a celor de reconversie si
reorientare profesionala, programe de crestere demografica.

Cel de al doilea factor traditional de productie si de crestere economica este

pamantul sau, in general, resursele naturale.

9
 In categoria acestora intra terenul arabil, zacamintele de petrol si gaze naturale,
padurile, apa si resursele minerale.
Posesia resurselor naturale nu determina insa in mod automat succesul sau esecul
unei tari.

Al treilea factor al cresterii economice este formarea capitalului sau

echipamentele de productie acumulate. In tarile cu cea mai rapida crestere economica,
o pondere de 10-20% din venit intra in procesul de formare a capitalului.
Capitalul inseamna in primul rand fabricile si echipamentele folosite in procesul
de productie.

1.3 Modelele cresterii economice

Modelul renan al economiei sociale de piaţă

Fundamentele teoretice ale acestui model au fost elaborate în ajunul celui de-al
doilea război mondial de reprezentantul şcolii de la Freiburg – Walter Eucken, iar
realizarea practică s-a produs pe timpul cancelarului RFG, Ludwig Erhard.
Acest model era studiat de discipolii lui drept o "a treia cale” (spre deosebire de
economia de piaţă liberă (piaţă "pură") şi cea centralizată (sistem totalitar).
Conţinutul modelului este combinarea libertăţii economice şi a egalităţii sociale.
Acest model este specific Germaniei, Austriei, Elveţiei, Olandei, cu diferenţe
culturale notabile, echilibrat şi echitabil.

10
 Eucken afirma că "acestea ... nu sunt tipuri reale care să caracterizeze
organizaţia economică sau etapa dezvoltării economice – acestea sunt modele create de
mintea oamenilor, sunt forme ideale, adevărate tipuri ideale".
Dezvoltarea Germaniei în perioada de după război se bazează pe concepţia
"îmbinării" principiilor pieţei cu structurile sociale şi politice şi orientarea lor spre
asigurarea securităţii sociale.
Statul traduce activ în viaţă politica de "echilibru", de menţinere a concurenţei şi
de limitare a procesului de monopolizare a economiei.
El asigură cadrul legal şi social necesar pentru dezvoltarea societăţii civile şi a
echităţii sociale a indivizilor (drepturile indivizilor, posibilităţile iniţiale şi protecţia
juridică).
Pentru limitarea inechităţii sociale se practică sistemul de impozitare progresiv,
iar studiile în instituţiile superioare sunt gratuite.
Modelul renan al economiei sociale de piaţă se bazează pe o reglare dublă: pe
piaţă şi pe intervenţionalismul statal economico-financiar, ce oferă posibilitatea
programării economice.
Prin doctrina naţionalismului economic elaborată de Friedrich List, naţiunea este
în centrul atenţiei. Spiritul de câştig, întreprinzător este deplasat de la individ spre
naţiune.
Omogenitatea culturală explică de ce ţările modelului renan sunt considerate
ţări închise. Filosofia modelului renan este specifică comportamentului de „ţară
furnică”.
Hărnicia şi economisirea sunt socotite aici virtuţi, la scara întregii populaţii. (Ion
Pohoaţă, Capitalismul, Iaşi, 2000, p.133)
Modelul economiei de piaţă negociate – "socialismul suedez"

11
 Denumirea de model "negociat" vine de la mecanismul de adoptare a
deciziilor în baza negocierilor pentru diferite categorii de activităţi: fiscale,
reglementarea relaţiilor de ocupare, prestarea serviciilor sociale.
Ţările scandinave (Danemarca, Norvegia, Suedia) şi-au ales în calitate de vector
de dezvoltare constituirea „statului bunăstării generale", ceea ce prevede impozite
înalte în afaceri şi reglementarea masivă a sectorului social.
Modelul este bazat pe teoria social-democrată inspirată din creaţia economiştilor
Alva şi Gunnar Myrdal, ce a condus la formarea filosofiei „capitalismului cu faţă
umană”.
Acest model mai este numit şi "socialism funcţional", deoarece are loc divizarea
funcţiilor în societate.
Funcţiile de producţie le îndeplineşte businessul privat – anume el controlează
sectorul real.
Funcţiile sociale, de asigurare a creşterii calităţii şi nivelului de trai al populaţiei,
de diminuare a inechităţii veniturilor (prin impozitare progresivă, acordarea
subvenţiilor celor mai vulnerabile pături ale societăţii) le îndeplineşte statul.
O obligaţiune a statului este şi formarea infrastructurii moderne, susţinerea
ştiinţelor fundamentale.
Dominanta socială a politicii suedeze este ponderea (cota) înaltă a statului în
economia ţării şi centralizarea deciziilor tripartite (sindicat – patronat – guvern).
„Scopul constituirii statului bazat pe bunăstare, pe cale suedeză – susţine Sven
Otto Littorin – a fost să asigure poporului siguranţă, dreptate, hrană şi muncă…şi,
totodată, să-i pună pe capitalişti să plătească pentru toate acestea.” (*Vezi Sven Otto
Littorin, Creşterea şi declinul statului bunăstării sociale, Bucureşti, 1994, p.112).
Economia Suediei se bazează pe o cultură înaltă şi pe un nivel ridicat de
calificare a muncitorilor şi funcţionarilor; pe tradiţii serioase în privinţa disciplinei şi
rodniciei muncii; un puternic sentiment de solidaritate; un profund consens social şi
12
dorinţă de cooperare, exprimată în gradul înalt de sindicalizare a muncitorilor (cca
80%).
Un rol important îl au: biserica, regele, aristocraţia, proprietarii funciari. Astfel,
Suedia a creat cel mai mare sector public din ţările capitaliste, sectorul căreia depăşeşte
2/3 din PIB; a socializat învăţământul şi asistenţa medicală, oferind cetăţenilor săi un
înalt standard de viaţă.
La începutul anilor ‘70, Suedia, alături de celelalte ţări scandinave, înregistrează
o rată a şomajului de peste 10%, inflaţie înaltă, reducerea creşterii economice ceea ce a
deteriorat mitul modelului suedez, despre care se vorbeşte la trecut.
Statul-patron a crescut enorm şi pentru ca să finanţeze aceste dimensiuni au fost
instituite cele mai mari impozite din lume. Astfel, întreprinderile suedeze emigrează şi
investesc în străinătate, iar fluxul investiţiilor străine scade. ”În locul unei economii de
piaţă funcţionând dinamic, călăuzită de „ mâna invizibilă”, apare o economie statică şi
coruptă, condusă de „invizibila strângere de mână” (**Ion Pohoaţă, Capitalismul, Iaşi,
2000, p.138).

Modelul "etatist" francez

Sistemul economic francez îmbină armonios liberalismul şi protecţionismul,
libertăţile economice şi centralismul statal, sistem numit convenţional "capitalism
statal".
Acest model include un şir de elemente caracteristice celorlalte modele
(american, japonez şi german), dar cu o pronunţată tentă dirijistă (sectorului de stat îi
revine 30-35% din volumul producţiei industriale).
În cadrul modelului, se utilizează pe larg mecanismul planificării indicative şi
orientative pe baza prognozării curente şi a prognozării strategice.

13
 Imediat după al doilea război mondial (anul 1945), a fost elaborat primul plan
de dezvoltare a ţării, în care erau fixaţi indicatorii de volum cantitativi (oţel, energie
electrică etc.), iar din anii 60 ai secolului trecut planificarea este orientativă şi
indicativă.
Statul investeşte substanţial în dezvoltarea cercetărilor ştiinţifice în vederea
majorării productivităţii.
Planificarea strategică are scopul de a susţine concurenţa, businessul mic şi
mijlociu, de a dirija preţurile şi procesul de control asupra sistemului fiscal şi a celui de
remunerare a muncii.
Principalele instituţii ale modelului francez sunt băncile (capitalul bancar este în
proporţie de 50% la sută al statului) şi sistemul fiscal (peste 90 la sută din veniturile
bugetare).
Acest model oferă un exemplu de structură mixtă de capitalism dirijat şi liberal,
care obţine avantaje din constrângeri sau de pe urma insuficienţei de resurse pentru
realizarea cu succes a unui "capitalism statal".
Pot fi descrise şi alte modele ale economiei de piaţă contemporane (modelul
englez, italian, olandez, norvegian, austriac, chinez, grecesc, turcesc), dar aceasta nu
modifică esenţial ceea ce a fost descris deja în rândurile de mai sus.

CAPITOLUL I I

2.1 Cresterea Economica in Republica Moldova

Republica Moldova a înregistrat o creştere economică de 3,8 la sută

în primele nouă luni din acest an, în comparaţie cu aceeaşi perioadă din anul
trecut. Potrivit Biroului Naţional de Statistică, Produsul Intern Brut a constituit
în valoare nominală 109,4 miliarde de lei.

14
 În trimestrul III 2017, PIB-ul a crescut 5,4% faţă de trimestrul III 2016. Pe seria
ajustată sezonier, PIB s-a majorat cu 5,9% faţă de acelaşi trimestru din 2016 şi
cu 3,6% faţă de trimestrul II 2017.
Valoarea adăugată brută pe economie pe economie s-a majorat, în ianuarie-
septembrie 2017, cu 3,3% în raport cu perioada respectivă a anului anterior,
contribuind la creşterea şi formarea PIB cu 2,8% şi cu 84%, respectiv.
Creşterea PIB, în perioada de referinţă, a fost determinată de următoarele
activităţi economice:
- Agricultura, silvicultura şi pescuitul (+0,4%), cu o pondere de 11,3% la
formarea PIB şi o majorare a VAB cu 3,3%;
- Industria extractivă şi industria prelucrătoare; producţia şi furnizarea de energie
electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat; distribuţia apei; salubritate,
gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (+0,3%), cu o pondere la formarea
PIB de 14,5% şi o majorare a VAB cu 2,2%;
- Construcţiile (+0,2%), cu o pondere de 3,7% la formarea PIB şi o majorare a
VAB cu 4,3%;
- Comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; întreţinerea şi repararea autovehiculelor
şi a motocicletelor; transport şi depozitare; activităţi de cazare şi alimentaţie publică
(+1,4%), cu o pondere de 20,3% la formarea PIB şi o majorare a VAB cu 7,1%.
Volumul impozitelor pe produse a depăşit cu 7,5% realizările perioadei
respective a anului precedent, contribuind la creşterea şi formarea PIB cu 1,2% şi cu
16,5%, respectiv.
O contribuţie negativă la creşterea PIB a avut-o exportul net (-3,6%), consecinţă
a contribuţiei mai accentuate la formarea PIB a importurilor de bunuri şi servicii
(71,1%) faţă de cea a exporturilor de bunuri şi servicii (41,4%).
Anul economic 2017 a fost sub așteptări, Produsul Intern Brut situându-se
în scenariul pesimist al prognozei de la începutul anului (3,5% –4,0%).
15
  Creșterea prognozată inițial de 6%  nu s-a materializat din cauza condițiilor
meteo nefavorabile din primăvara acestui an care au subminat producția agricolă, din
cauza nivelului sporit de incertitudine în rândul oamenilor de afaceri care a frânat
relansarea creditării, investițiilor private și activității industriale, precum și din cauza
mersului lent al reformelor: peste jumătate din acțiunile planificate în cadrul Foii de
parcurs cu reforme prioritare ale Guvernului și Parlamentului nu au fost realizate .
Pe acest fundal, creșterea economică din 2017 s-a bazat pe relansarea
consumului, care a crescut preponderent grație creșterii remiterilor după 2 ani de
scădere, precum și pe intensificarea investițiilor publice odată cu deblocarea asistenței
externe de la începutul anului.
Practic, daca am exclude influența acestor 2 factori, care prin definiție sunt
temporari din cauza bazei mici de comparație, economia ar fi în recesiune.
Prin urmare, creșterea economică în 2017 a fost nu doar prea lentă și inferioară
așteptărilor, ci și nu este durabilă, fapt ce trezește mai multe îngrijorări pentru 2018. 
Pentru anul 2018, prognozăm o creștere economică de circa 4,0% (3,1%
conform scenariului pesimist și 4,8% conform scenariului optimist). 
Aceasta se bazează pe ipoteza unui an agricol favorabil care va impulsiona
producția agricolă și capacitățile de export, continuarea suportului bugetar extern care
va alimenta în continuare investițiile publice, precum și pe creșterea consumului
populației.
Pe de altă parte, deviația PIB-ului va rămâne negativă (economia va continua să
crească sub nivelul său potențial), cel puțin din 2 cauze. În primul rând, nivelul de
incertitudine, care afectează deciziile firmelor de a investi, se va menține, în special pe
fundalul alegerilor parlamentare.
Aceasta va frâna și creșterea creditării bancare, atât din cauza cererii scăzute din
partea firmelor, dar și din cauza ofertei limitate: băncile vor rămâne precaute în
asumarea de riscuri, inclusiv pe fundalul implementării prevederilor Basel 3.
16
 În al doilea rând, constrângerile de competitivitate se vor menține, fapt ce va
afecta performanța exporturilor, iar odată cu creșterea continuă a consumului estimăm
un impact negativ al exportului net asupra creșterii economice. 

2.2 Venitul

Valorificarea bunurilor prin intermediul pietei reprezinta un proces prin care

sunt realizate veniturile. Dupa realizarea veniturilor, acestea sunt repartizate
participantilor la activitatea economica. Repartitia este un proces de distribuire a valorii
adaugate.

La nivel microeconomic valoarea adaugata este supusa dezagregarii, respectiv

distribuirii veniturilor fundamentale catre posesorii factorilor de productie.

17
 La nivel macroeconomic valoarea adaugata este agregata contribuindu-se la
stabilirea marimii indicatorului produs intern sau indicatorului produs national.

În gandirea economica ,repartitia veniturilor evidentiaza doua aspecte:

1) Aspectul statistic se refera la abordari cantitative, initiate in secolul XVII de

William Petty.

2) Aspectul teoretic a preocupat la inceput pe Adam Smith, ulterior pe David

Ricardo si altii. Acestia au incercat sa evidentieze legile care stau la baza formarii si
redistribuirii veniturilor.

Repartitia veniturilor este reprezentata de doua procese, care uneori se

interefereaza:

a) repartitia primara (functionala, distribuirea)

b) repartitia secundara (redistribuirea)

a) Prin repartitia primara (functionala, distribuirea) valoarea adaugata se

distribuie proprietarilor factorilor de productie, astfel: salariul revine proprietarului
factorului munca, profitul revine proprietarului factorului capital, iar renta revine
proprietarului factorului pamant.

În teoria economica, salariul, profitul, renta, dobanda apar si sub numele de

preturi ale factorilor de productie deoarece se formeaza prin intermediul pietei,
respectiv prin actiunea cererii si ofertei de factori.

În urma repartitiei primare se obtin veniturile primare care apartin posesorilor

factorilor de productie.

18
 Dupa sursa de provenienta, veniturile totale ale populatiei au structura de mai
jos:

1. Venituri din munca:

- salarii din activitatea de baza;

- venituri din activitasi desfasurate pe cont propriu;

- venituri din activitati desfasurate ocazional sau suplimentar;

- venituri din vanzarea pe piata a produselor agroalimentare;

- contravaloarea porduselor consumate si obtinute din productia proprie

(autoconsum);

2. Venituri din patrimoniu (chirii, dividende, dobanzi).

b) Repartitia secundara (redistribuirea)

Redistribuirea veniturilor primare se realizeaza de catre administratiile publice,

creandu-se fluxuri sub forma taxelor directe sau indirecte si transferurilor.

Taxele sunt fluxuri care vin de la populatie catre administratii publice.

Procesul de redistributie se concretizeaza in  prelevari sub forma taxelor,

impozitelor care stau la baza constituirii bugetelor locale si centrale.

Transferurile sunt fluxuri de la Guvern catre populatie si impreuna cu achizitiile

guvernamentale formeaza cheltuieli guvernamentale, adica sunt elemente de cheltuiala
din cadrul bugetului local sau central.

19
 Un loc important in redistribuirea veniturilor il ocupa procesul de prelevare care
creeaza impozitele pozitive si transferurile care creeaza  impozite negative.

b1) Impozitele pozitive sunt rezultatul prelevarii unei parti din valoarea adaugata

creata inainte de a fi distribuita. Impozitul se realizeaza pe venit sau pe consum (TVA).
Impozitul pe consum este un impozit indirect platit prin intermediul preturilor.

Dupa originea bazei supusa impozitarii, impozitele se pot structura astfel:

- impozite pe cheltuieli;

- impozite pe venituri;

- impozite asupra capitalului care privesc donatiile, succesiunile, imobilele,

titlurile.

Redistribuirea are loc si prin contributiile populatiei la asigurarile sociale, cu

privire la ajutorul de somaj sau pentru sanatate.

b2) Impozitele negative sau transferurile sunt fluxurile de la Guvern catre

populatie. Transferurile pot avea strucutura de mai jos:

- transferuri publice care reflecta cheltuieli ale administratiilor de stat pentru

asigurarea pensiilor, subventiilor si dobanzilor la datoria publica;

- tansferuri sociale reprezentate de cheltuieli efectuate de stat sau organisme care

urmaresc securitatea sociala  (somaj, asistenta sunt reprezentate de dividendele primite
de unele societati de la alte societati);

- transferuri dezinteresate reprezentate de donatii primite din partea unor

institutii.

20
 Venitul unui individ se compune din urmatoarele elemente:

-   remunerarea pentru munca prestata;

-   venituri cu alt titlu decat remunerarea;

-   alocatii pentru copii;

-   alocatii  pentru somaj;

-   pensii etc.

Repartitia venitului, in general, este dependenta de mai multe categorii de

factori:

a) factori care determina veniturile fundamentale;

b) factori care conditioneaza distribuirea sumelor sub forma serviciilor intre

membrii comunitatii (un rol important revine formei de proprietate asupra factorilor de
productie);

c) factori care influenteaza politicile de redistribuire a veniturilor.

Analiza in dinamica a distribuirii veniturilor  catre populatie a efectuat-o V.

Paretto si C. Ginni cu ajutorul curbei Lorentz, pe orizontala rata populatiei in %, iar pe
verticala venitul.

21
 Figura 2.1 Curba Lorentz

Daca modificarea procentuala este egala intre venit si populatie, atunci se obtine
o linie dreapta care se suprapune cu prima bisectoare.

Întrucat modificarile procentuale ale venitului nu urmeaza aceeasi lege cu

modificarea procentuala a populatiei se obtine o linie diferita de prima bisectoare,
numita curba lui Lorenz. Curba este cu atat mai convexa (mai indepartata de prima
bisectoare) cu cat exista mai mari deosebiri intre modificarea procentuala a venitului si
modificarea procentuala a populatiei.

Venitul disponibil al populatiei este consumat si economisit, iar modul

de  determinare este prezentat in capitolul „Indicatori macroeconomici”.

VD = V – TX + TR

22
 Veniturile efective reprezinta veniturile nominale (Vn) care includ si efectele
inflatiei. Pentru eliminarea efectelor inflatiei se recurge la deflationare, obtinandu-se
astfel venituri reale (Vr). Marimea venitului real se obtine cu relatia de mai jos
utilizandu-se indicele preturilor de consum (Ipc).

2.3 Consumul

Consumul este o componenta a produsului intern sau national, alaturi de

bunurile investitionale si de exportul net. Consumul reflecta modul de utilizare a
veniturilor.

Exista mai multe criterii de structurare a consumului:

a) Dupa forma de proprietate:

- consum privat;

23
 - consum public

b) Dupa natura consumului:

- consum material (de bunuri alimentare si nealimentare);

- consum nematerial (de servicii).

c) Dupa durata consumului:

- consum de bunuri de folosinta curenta;

- consumuri de bunuri de folosinta indelungata.

d) Dupa destinatia consumului:

- consum final reprezentat de consumul unor bunuri care nu mai parcurg faze
intermediare pentru a fi utilizate;

- consum de bunuri intermediare (consum productiv).

e) În raport cu multimea consumatorilor:

- consum individual (personal);

- consum colectiv (public).

Masurarea consumului se face pentru a determina standardul de viata al unei

populatii, calitatea vietii acesteia.

Ca indicatori ai calitatii vietii se folosesc :

- consumul total dintr-o anumita perioada (de obicei un an);

24
 - consumul pe locuitor (pe total si pe categorii de bunuri).

Un alt indicator foarte folosit in aprecierea calitatii vietii este indicele costului
vietii obtinut prin compararea cheltuielilor din perioada curenta cu cheltuielile din
perioada de baza (de referinta), dar cu consumurile fizice din perioada curenta.

Indicele costului vietii (Icv) este un indice de tip Paasche:

Cheltuielile din perioada curenta (q1 p1) se insumeaza pentru bunurile cuprinse
intr-un anumit nomenclator.

Cheltuielile din perioada de baza (q1p0) presupun consumurile fizice q1 din

perioada curenta si numai preturile din perioada de baza.

Între indicele costului vietii Icv si nivelul de trai se stabilesc urmatoarele relatii:

- cand indicele creste, nivelul de trai scade (datorita cresterii preturilor);

- cand indicele scade, nivelul de trai creste.

Studii cu privire la consum se realizeaza cu ajutorul bugetelor de familie in care

se fac inregistrari statistice cu privire la venituri si natura bunurilor
consumate.            Analizandu-se bugetele de familie, s-au tras urmatoarele concluzii:

- cheltuielile pentru alimente au o pondere in scadere;

- cheltuielile pentru imbracaminte si confort isi mentin o pondere constanta;

25
 - cheltuielile pentru servicii au o pondere in crestere in totalul cheltuielilor.

Studiul consumului sau cheltuielilor a fost efectuat de E. Engel, care a stabilit

urmatoarele concluzii:

1. maximul satisfactiei se atinge atunci cand utilitatile marginale (Um) ale

bunurilor consumate complementare sunt egale;

2. ponderea cheltuielilor pentru bunurile alimentare devine tot mai mare pentru
persoanele cu venituri mai mici si devin tot mai mici pentru persoanele cu venituri mai
mari;

 ponderea cheltuielilor destinate pentru imbracaminte ramane relativ constanta,

indiferent de venituri.

4. ponderea cheltuielilor destinate serviciilor creste odata cu cresterea

veniturilor. Totusi, ponderea cheltuielilor pentru servicii tinde spre zero pentru
persoanele cu venituri mici.

Un alt cercetator al consumului a fost J. M. Keynes, care considera ca procesul

consumului are o cauza psihologica numita inclinatia pentru consum.      

El stabileste urmatoarea functie a consumului pentru care determina inclinatia

medie spre consum ( ) si inclinatia marginala spre consum (c’):

C = c’ * V                   c’=         = c’

Înclinatia medie spre consum exprima nivelul consumului ce revine la o unitate

de venit. Înclinatia marginala spre consum exprima sporul de consum determinat de

26
cresterea cu o unitate a venitului. Pentru functia propusa de Keynes inclinatia
marginala este egala cu inclinatia medie.

Keynes stabileste urmatoarele concluzii cu privire la evolutia consumului si

venitului :

- consumul creste intr-o proportie mai mica fata de cresterea venitului;

- consumul scade intr-o proportie mai mica fata de diminuarea venitului

Factorii care influenteaza consumul sunt de natura obiectiva si de natura

subiectiva.

Factorii obiectivi:

- nivelul si dinamica salariului (consumul este mai mult influentat de venitul real
si mai putin de cel nominal);

- modificarile neprevazute in pretul factorului capital fix sau circulant;

- modificarile politicii fiscale;

- modificarile in componenta cheltuielilor destinate consumului (au ponderi

diferite).

Factorii subiectivi (sunt cunoscuti sub denumirea de inclinatii psihologice):

- dorinta indivizilor de a avea o situatie baneasca sigura, inclusiv pentru cazuri

neprevazute;

- dorinta de a constitui rezerve banesti pentru asigurarea la batranete, pentru

asigurarea copiilor sau altor persoane;
27
 - dorinta de a obtine avantaje (dobanda);

- dorinta de a imbunatati standardul de viata;

- dorinta de a lasa mostenire.

- zgarcenia.

Nivelul inclinatiei marginale spre consum se afla intre 0 si 1. În perioada de

prosperitate (boom economic) inclinatia marginala spre consum ia valori intre 0,6 si
0,7. Expresia analitica a legaturilor de cauzalitate dintre consum si venit se numeste
functia consumului.

Keynes a considerat ca functia consumului este lineara, a carei reprezentare

grafica este prezentata mai jos,unde cu C a fost notata axa verticala, si cu Y cea
orizontala, si :

C = c’ * yD

Figura 2.2 Functia de consum de tip keynesian

În figura de mai sus s-a notat cu y D venitul disponibil care se determina din
venitul y scazand taxele (TX) si adunand transferurile (TR).

yD = y – TX + TR

28
 Consumul a fost studiat ulterior si de catre alti analisti care au stabilit ca functia
acestuia include si un consum autonom C 0  a carei marime nu depinde de marimea
venitului, sursele de provenienta fiind mostenirile, donatiile.

            C = C0 + c’*y                    

Pentru aceasta functie inclinatia medie spre consum este mai mare decat
inclinatia marginala spre consum. Graficul acestei functii este prezentat mai jos:

CONCLUZII

Economia naţională continua să se bazeze pe consum, care în mare parte e

susţinut de remiteri, iar pe termen mediu acest model de dezvoltare se va păstra. Cu
toate acestea, este puţin probabil ca creşterea remiterilor să poată fi menţinută pe un
termen lung. Odată cu absorbţia migranţilor de către ţările gazdă şi reuniunea peste
hotare cu familiile sale, volumul remiterilor direcţionate spre Republica Moldova se va
reduce mult. În acest context se impune schimbarea ”modelului” de funcţionare a
economiei naţionale. Sursele ce ar putea asigura dezvoltarea economică durabilă rămân
a fi investiţiile şi exportul. În acelaşi timp, remodelarea economiei naţionale impune
realizarea unor schimbări structurale profunde;
Începînd cu anul 2000, Republica Moldova a înregistrat o creştere economică
bună avansînd anual în mediu cu circa 6%, excepţie face doar 2009 care a corespuns cu
criza mondială. Pe termen mediu ascesiunea va continua şi economia naţională va
creşte cu tempouri apropiate de media istorică de 6%, totuşi s-ar putea înregistra
rezultate mai bune. Cu toate acestea creşterea nu este determinată de factori interni ci

29
mai degrabă de factori externi, în acest sens trebuie menţionate remiterile. În aceste
condiţii, din cauza fragilităţii arhitecturii economice a Republicii Moldova, procesul
creşterii este extrem de vulnerabil la şocuri, atît de ordin extern, cît şi intern.
Probabilitatea producerii unor şocuri va plana constant asupra economiei naţionale pe
termen mediu, fapt ce va afecta negativ creşterea. Printre şocurile ce ar putea afecta
economia naţională se numără: - creşterea preţurilor la produsele energetice; -
introducerea unor măsuri prohibitive pentru exportul produselor moldave pe pieţele
estice; - revenirea economică greoaie a unui nou val al crizei în statele UE; - condiţiile
climaterice nefavorabile (an secetos) ce ar afecta sectorul agricol şi industria
alimentară.

BIBLIOGRAFIE

1. https://ro.wikipedia.org
2. http://www.statistica.md

3. http://conspecte.com

4. http://www.rasfoiesc.com/

5. http://conspecte.com

6. http://www.scrigroup.com

7. http://www.creeaza.com

8. http://conspecte.com

9. http://www.stiucum.com

30
31