PLANIFICAREA PRODUCTIEI

Conţinut
1. Planificarea producției ȋn conceptul de sistem
2. Elaborarea planului agregat de producție

1. Planificarea producţiei în conceptul de sistem

Planificarea reprezintă funcţia de bază a managementului, care abordată in conceptul
de sistem, presupune parcurgerea următoarelor etape:
– diagnoza stării actuale a sistemului productiv;
– determinarea obiectivelor urmărite, respectiv stabilirea stării dorite viitoare a
sistemului;
– identificarea ansamblului de acţiuni care conduc sistemul de la starea iniţială la
starea finală dorită şi impactul acestora.
Planul reprezintă acel document scris, în care sunt specificate obiectivele cuantificate
prin indicatori calitativi şi cantitativi, precum şi resursele necesare. Prin plan sunt stabilite
sarcinile ce revin executanţilor la toate nivelurile ierarhice şi la nivelul tuturor
compartimentelor funcţionale şi operaţionale ale organizaţiei.
Activitatea de planificare pentru o întreprindere productivă are un caracter foarte
complex, se raportează la perioade lungi, medii şi scurte de timp (fig. 1) şi la niveluri
ierarhice diferite (fig. 2). Important este operarea în conceptul de sistem a tuturor etapelor de
planificare, prin identificarea legăturilor cauzale şi a legăturilor de corelare dintre acestea.
1. Planificarea pe termen lung. Activitatea de planificare începe cu stabilirea
obiectivelor pe perioade cuprinse intre 210 ani, în funcţie de evoluţia tehnologică in timp a
industriei din care face parte întreprinderea. Prin planificarea strategică la nivel de
organizaţie, se stabileşte linia optimă de acţiune pentru atingerea acestor obiective, ţinând
cont de evoluţia factorilor economici, politici, sociali din mediul extern şi de capabilitatea
strategică a organizaţiei de a învinge oportunităţile şi ameninţările din partea acestui mediu.
Astfel, trebuie să se ţină cont de următorii factori:
– strategiile abordate de firmele concurente;
 – necesitatea diferenţierii producţiei;
– intrarea potenţială pe piaţă, prin creşterea vânzărilor şi a reducerilor de preţuri;
– puterea furnizorilor;
– puterea clienţilor.
Această primă etapă se concretizează în elaborarea planului strategic al organizaţiei
care defineşte: linia principală de produse; calitatea şi nivelul preţurilor; principalul avantaj
competitiv pe care întreprinderea şi-l propune prin preţ, calitate, design sau tehnologie.
Planul strategic constituie fundamentul informaţional pentru elaborarea planului de
producţie pe termen lung, care în practică se numeşte plan industrial şi comercial, plan care
defineşte segmentele de piaţa cărora le sunt destinate produsele şi cerinţele de calitate ale
beneficiarilor. În aceasta etapă se colaborează cu compartimentele financiare, pentru
elaborarea studiilor de fezabilitate care să justifice oportunitatea fabricării unui anumit
sortiment de produse. De asemenea, pentru realizarea acestui plan de producţie se impune şi o
planificare a resurselor prin care se stabileşte necesarul de capacităţi productive şi de resurse
umane.
2. Planificarea pe termen mediu. Următoarea etapă a activităţii de planificare o
constituie elaborarea unui plan general de producţie numit plan agregat, care se raportează la
o perioada de timp cuprinsă intre 6-18 luni şi se defalcă pe perioade calendaristice
trimestriale sau lunare. Pentru elaborarea acestui plan sunt necesare următoarele intrări
informaţionale:
– informaţii privind sortimentele de produse, cantitatea, calitatea respectiv termenele
de livrare către beneficiar, stabilite de compartimentul marketing, pe baza prognozei
cererii de produse şi în funcţie de portofoliul de comenzi existent;
– informaţii privind capacităţile de producţie ale diferitelor sectoare productive;
– informaţii privind producţia existentă pe stoc şi stocul de producţie neterminată;
– informaţii privind normativele de consum de manoperă şi materiale;
– informaţii privind duratele ciclurilor de fabricaţie ale diferitelor sortimente de
produse.
Planul agregat se defalcă la nivelul secţiilor de producţie ale întreprinderii, rezultând
un program coordonator (master) de producţie care stabileşte sectorul productiv în care se va
realiza fiecare sortiment de produse. În funcţie de cantitatea prevăzută, se planifică gradul de
utilizare a capacităţilor productive, respectiv se elaborează un plan de încărcare a utilajelor.
 Planificarea strategică
plan strategic Planificarea financiară
studii de fezabilitate

Planificarea producţiei
pe termen lung
Planificarea resurselor
capacităţi productive

Plan agregat de
producţie

Program coordonator de Planificarea gradului

producţie la nivel de de utilizare a
secţie capacităţii de producţie

Program operativ de Planificarea cerinţelor

producţie de calitate

Activitatea de control a Planificarea şi

producţiei controlul
materiilor prime

Fig. 1. Corelarea etapelor de planificare în timp a producţiei.

3. Planificarea pe termen scurt. Ultima etapă a activităţii de planificare o reprezintă
elaborarea programelor operative din cadrul secţiilor de producţie. Acestea se refera la
următoarele aspecte:
– planificarea necesarului de material (MRP), care stabileşte cantitatea şi calitatea
materiei prime (semifabricatului), fluxul tehnologic şi utilajul de producţie pentru fiecare
reper component al unui produs;
– planificarea cerinţelor de calitate, care stabileşte specificaţia de verificări, încercări
şi inspecţii ale materialelor pe fluxul de fabricaţie;
 – programarea asamblării finale, care oferă informaţii necesare pentru a realiza
produsul finit.
4. Planificarea ierarhică a producţiei. Dacă s-ar raporta organigrama unei
întreprinderi, la figura 1, s-ar observa că nivelurile superioare de conducere abordează
acţiunile pe termen lung, iar nivelurile inferioare se raportează la planificări pe termen scurt.
Astfel, prin descentralizarea deciziei se realizează o planificare pe niveluri ierarhice, al cărei
avantaj este acela că fiecare nivel succesiv are o bază de date mai mică şi o structură mai
simplă (figura 2).

Mărimea şi
localizarea constrângeri
întreprinderii

Tipul şi cantitatea
de echipament constrângeri
productiv

Alocarea
producţiei constrângeri

Caracteristicile performanţei
Planificarea
capacităţii constrângeri
şi rezultatele operative

Programările
pe produse

Fig.2. Decizii in planificarea ierarhică a producţiei

2. Elaborarea planului agregat de producţie

Planul agregat de producţie reprezintă o concretizare a cererii de produse pe perioade

medii de timp (618 luni), pe tipuri reprezentative de produse sau grupe de produse, alcătuite
pe baza asemănărilor, fie de ordin constructiv, fie de ordin tehnologic, în funcţie de destinaţii.
Punctul de pornire în elaborarea acestui plan îl constituie nivelul cererii de produse,
managementul urmând să fundamenteze proporţia în care producţia realizată va acoperi
această cerere, astfel încât, să se asigure rentabilitatea pe termen lung a întreprinderii.
Problemele care apar sunt contradictorii. Pe de o parte, acoperirea integrala a cererii
determină de cele mai multe ori atragerea de noi resurse de producţie, deci costuri
suplimentare, iar pe de altă parte nesatisfacerea cererii la un moment dat poate determina
pierderea unui segment important de piaţă, cu efecte negative asupra rentabilităţii pe termen
lung. Din aceste considerente, rezultă necesitatea de a stabili programul agregat între cele
două limite, ţinând cont de costurile de producţie şi de o serie de factori prezentaţi în figura 3.

Materiale
disponibile
Compartiment Cerinţele pieţei
competiţional

Planul
Capacitate agregat de Condiţii
adiţională producţie economice

Capacitate de Activităţi cerute

producție curentă pentru producţie
Forţa de muncă
curentă

Fig. 3. Factorii care influenţează elaborarea planului agregat de producție

Planul conţine descrierea unor cantităţi globale la nivel de întreprindere din punct de
vedere atât al producţiei care se programează, exprimată în unităţi fizice, valorice sau
echivalente, cât şi al resurselor necesare. Acestea se exprimă prin: număr total de muncitori,
total ore de muncă , total tone materiale şi materii prime necesare..
Orizontul de timp pentru care se face programarea se divizează in trimestre sau luni.
Modul de elaborare al acestui plan diferă în funcţie de condiţiile de fabricaţie din
cadrul întreprinderii şi de specificul produselor. Astfel, pentru produse complexe ,
fabricate în serie mică sau unicat, planul agregat se elaborează pe baza portofoliului de
comenzi existent, iar pentru producţia de serie mare şi masă se ţine cont de prognoza
lunară a cererii de produse.
 Elaborarea planului agregat
in condiţiile existenţei unui portofoliu de comenzi
De cele mai multe ori planul agregat se elaborează pe perioade anuale de timp şi
include sortimentele şi cantităţile de produse care au desfacerea asigurată pe baza încheierii
unor contracte prealabile. Aceasta reprezintă o cerinţă de bază pentru produsele complexe
(utilaje petroliere, miniere), unde investiţiile fiind foarte mari, întreprinderile nu îşi asumă
riscul fabricării lor decât pe bază de contracte.
Se stabileşte un portofoliu de comenzi, pe baza căruia se poate întocmi un proiect de
plan conform tabelului 1,pe exemplul unei întreprinderi care prestează servicii de reparații.

Tabel 1.Proiect de plan pentru un portofoliu de comenzi existent

Nr Denumire Preţ Pe trimestre

U.M. Cantitate
crt. produs unitar I II III IV
Reparaţii
1 macarale buc. 7.143. 204 60 42 60 42

Reparaţii
2 utilaje buc. 10.636 337 90 60 96 91

Piese
3 tone 6.633.333 2 0,538 0,510 0,490 0,462
schimb

Elaborarea planului agregat

in funcţie de prognozele cererii de produse

În condiţiile inexistenţei unui portofoliu clar de comenzi, elaborarea planului agregat

se face prin trei metode, fiecare prezentând avantaje şi dezavantaje specifice
1. Metoda de satisfacere a cererii pe o anumita perioadă de timp, prezintă avantajul
acoperirii integrale a cererii de produse, deci inexistenţa pierderilor datorate deficitului de
produse. Această metodă se operaţionalizează prin patru variante de plan.
Prima variantă constă în variaţia forţei de muncă in funcţie de fluctuaţia cererii de
produse, respectiv angajări sau concedieri de personal direct productiv. Aceasta antrenează
atât costuri suplimentare, iar pe de altă parte, instabilitatea personalului poate avea efecte
negative asupra calităţii producţiei.
A doua variantă de plan constă în păstrarea unui nivel constant al forţei de muncă,
fluctuaţia cererii asigurându-se fie prin efectuarea de ore suplimentare, atunci când cererea
depăşeşte posibilităţile de producţie, fie prin nefolosirea integrala a timpului de lucru, timp de
inactivitate, atunci când cererea este foarte scăzută.
 O altă variantă constă în păstrarea unui nivel constant al forţei de muncă, variaţia
cererii compensându-se prin variaţii ale stocului de produse finite.
Cea de a patra variantă de plan, constă în stabilirea unui nivel minim al producţiei,
corespunzătoare cererii celei mai scăzute din perioada prognozată şi achiziţionarea de
produse prin subcontractări, pentru a satisface nivelul cererii la un moment dat. Pe plan
mondial folosirea subcontractării de către firme cunoaşte o puternică dezvoltare.
Fiecare din aceste variante antrenează costuri de producţie suplimentare specifice.
Alegerea variante optime de plan se face ţinând cont că, obiectivul principal în luarea unei
astfel de decizii, este stabilirea acelei combinaţii între nivelul producţiei de realizat, forţa de
muncă necesară şi nivelul stocurilor de producţie, care să asigure minimizarea costurilor de
producţie. În acest scop, este necesar identificarea principalelor categorii de costuri care se
iau in calcul. Acestea sunt:
– costul producţiei de bază care include costurile variabile şi costurile fixe;
– costuri asociate variaţiei forţei de munca respectiv, costul angajărilor şi al
concedierilor;
– costuri corespunzătoare orelor suplimentare lucrate;
– costul de întreţinere al stocului de produse finite;
–costul deficitului de produse, respectiv costul asociat pierderilor suportate de
întreprindere când nivelul producţiei programate este inferior cererii.
2. Metoda de programare a unei producţii trimestriale constante egală cu cererea
trimestriala medie, poate aduce prejudicii prin pierderea de clienţi, deoarece nu se asigură
satisfacerea integrală a cererii la un moment dat.
3. Metoda de programare a unei producţii minime este specifică liniilor de producţie
automate, care pot fi programate pentru a realiza o anumită producţie zilnica, astfel încât
cerinţele lunare sunt defalcate intr-un program zilnic de lucru. Sistemul de producţie este
astfel planificat încât să minimizeze stocurile. Din punct de vedere al forţei de muncă se
menţine un nivel scăzut al numărului de lucrători, dar cu un grad înalt de specializare, aceasta
fiind specific întreprinderilor japoneze.
 TEST DE EVALUARE
T3.1. Procesul de planificare a producţiei începe cu : a) elaborarea programului
operativ de producţie în cadrul secţiei ; b) elaborarea planului strategic al firmei ;
c)planificarea resurselor financiare şi materiale; d) elaborarea planului agregat de
producţie; e)elaborarea planului industrial şi comercial.
T3.2.Intrările informaţionale necesare elaborării planului agregat
sunt :a)programul operativ de producţie ;b)planul lunar de producţie ;
c)portofoliul de comenzi şi prognoza cererii de produse ; d)costurile de producţie şi
salariile personalului direct productiv ; e)salariile personalului direct productiv şi
concurenţa
T3.3.Planificarea pe termen scurt urmărește : a) planificarea necesarului de
materiale ; b) planificarea cerinţelor de calitate; c)planificarea capacităților
productive; d)efectuarea studiilor de fezabilitat
T3.4.Printre factorii care influențează elaborarea planului agregat de producție se
numără: a)capacitatea de producție disponibilă; b)materiale disponibile; c)forța de
muncă curentă; d)cerințele pieței.
T3.5. Planul agrgat de producție se raportează la perioade de timp de:
a)6 luni; b)2 ani; c)12 luni; d)10 ani.
T3.6. Pentru produse complexe, care necesită costuri mari, elaborarea planului
agregat se face pe baza: a)prognozei lunare a cererii de produse; b)portofoliului de
comenzi existent; c)cerințelor de producție;
d) cerințelor pieței.
T3.7. Elaboarea planului agregat prin metoda de satisfacere a cererii de produse pe
o anumită perioadă de timp se operaționalizează prin următoarele variante de
plan:………………………………………………
T3.8 În elaborarea planului agregat prin metoda variaţiei forţei de muncă se iau în
considerare costurile :a)costul salarizării personalui ;b)costul concedierilor şi
costul angajărilor; c)costul lucrului peste program; d)a+b ; e)toate de mai sus.
T3.9 În elaborarea planului agregat prin metoda variaţiei stocului de produse finite
se iau în considerare a)cheltuieli pentru timpul suplimentar lucrat; b) cheltuieli de
întreţinere a stocului în exces ; c) cheltuieli de achiziţie a pieselor componente ; d)
Cheltuieli cu angajarea sau concedierea personalului.
T3.10. Varianta optimă de plan se alege ȋn funcție de a)valoarea minimă a
cheltuielilor suplimentare antrenate; b)valoarea maximă a producției realizate; c)
valoarea minimă a cheltuielilor cu personalul; d) valoarea maximă a cheltuielilor
cu personalul
 Răspundeți la următoarele ȋntrebări
1. Care sunt etapele de planificare a producţiei ?
2. De ce este necesară abordarea planificării în conceptul de sistem ?
3. Care sunt variantele de elaborare a planului agregat de producţie ?
4. Care sunt datele de intrare necesare elaborării planului agregat?

Rezumat

Activitatea de planificare pentru o întreprindere productivă are un caracter foarte

complex, se raportează la perioade lungi, medii şi scurte de timp şi la niveluri ierarhice
diferite. Important este operarea în conceptul de sistem a tuturor etapelor de planificare, prin
identificarea legăturilor cauzale şi a legăturilor de corelare dintre acestea.
Planificarea pe termen lung include planificarea strategică la nivel de organizație din
care se defalcă planul industrial și comercial care definește linia de produse și potențialii
utilizatori.
Planificarea pe termen mediu include planul agregat de producție și programul
coordonator la nivel de secție, din care rezultă planificarea gradului de utilizare a capacității
de producție.
Planificarea pe termen scurt include planificarea cerințelor de materiale și a cerințelor
de calitate.
Planul agregat de producție se elaborează in fucție de prognogele cererii de produse și
a portofoliului de comenzi existent.