GESTIUNEA PRODUCŢIEI

Introducere în teoria producţiei

În general, prin sistem se înţelege un ansamblu
de elemente aflate într-o relaţie de interdependenţa şi
interacţiune reciprocă, formând un tot organizat şi
funcţional.
Sistemele sunt caracterizate de trei elemente, şi
anume:
a) obiective;
b) sarcini;
c) funcţii.
 Obiectivul unui sistem este bine definit atunci
când există un mijloc ce poate fi utilizat pentru
obţinerea rezultatelor dorite.

Sarcina sistemului derivă din obiectivul sistemului,

în sensul că un anumit obiectiv poate fi atins prin
realizarea mai multor sarcini.
Funcţia unui sistem este proprietatea acestuia
de a transforma intrările în ieşiri şi defineşte modul
cum se realizează sarcina.
În sens larg, prin producţie se înţelege orice
combinaţie de factori de producţie.
 În noţiunea de producţie se includ şi alte
activităţi legate de aceasta.În această
accepţiune, producţia cuprinde:
• aprovizionarea întreprinderii cu factori de
producţie (inputuri);
• asigurarea personalului cu mijloacele de
producţie necesare;
• transportul şi stocarea materiilor prime şi
ale produselor;
• producerea bunurilor materiale;
• desfacerea produselor;
• administrarea şi controlul acestor activităţi.
 Teoria producţiei are un mare rol în analiza ofertei
întreprinderilor, a cărei abordare este necesar a se
face în plan tehnic, economic şi social.
Abordarea ofertei în plan tehnic are în vedere
relaţiile tehnice dintre nivelul producţiei şi factorii de
producţie implicaţi în obţinerea produselor si a
serviciilor
Abordarea ofertei în plan economic
presupune studierea producţiei sub raportul
costurilor de producţie aferente produselor şi
serviciilor, ca şi a profitului. Un nivel optim al
acestora caracterizează oferta competitivă a
întreprinderii.
 Abordarea ofertei în plan social vizează
raporturile interumane din cadrul întreprinderii,
raporturi care nu ţin numai de un domeniu al tehnicii,
ci reflectă faptul că întreprinderea este un organism
economico-social.
Activitatea de planificare are un caracter
complex, iar planul de producţie este flexibil şi
adaptabil la cerinţele pieţei.
 Conţinutul şi formele planificării
producţiei
Fundamentarea deciziilor de producţie, pe
baza considerentelor anterioare, presupune ca
întreaga activitate curentă şi de perspectivă a
întreprinderii să fie gestionată în aşa fel încât
să se transpună în practică obiectivele stabilite
După orizontul de timp, planificarea
producţiei poate fi:
• de perspectivă,
• curentă şi
• operativă.
 Conţinutul şi formele planificării
producţiei
Planificarea de perspectivă are ca obiect
elaborarea planului pe termen mediu, şi lung,
cu repartizarea principalilor indicatori pe ani.
În cadrul planificării de perspectivă se
asigură realizarea ritmurilor de dezvoltare a
producţiei, înfăptuirea obiectivelor strategice,
introducerea mecanizării proceselor
tehnologice.
 Elaborarea planului de producţie al unei
întreprinderi presupune parcurgerea următoarelor
etape mai importante:
1. Precizarea nomenclatorului de produse de
fabricat, în vederea evitării prevederii prin plan a
unor produse care nu au desfacerea asigurată.

2. Stabilirea sarcinilor de plan calendaristic.

În cadrul acestei etape se stabilesc termenele de
fabricaţie a diferitelor produse trimestre şi se defalcă
executarea acestora pe subunităţi de producţie (secţii,
ateliere etc).
 Elaborarea planului de producţie

3. Determinarea stocurilor de producţie

neterminată (produse, lucrări, servicii în curs de
execuţie). La determinarea acestora se are în vedere
necesita asigurării unei activităţi neîntrerupte, ritmice
a întreprinderii.
4. Stabilirea capacităţii de producţie presupune
compararea producţiei planificate cu mărimea
capacităţii de producţie şi planificarea gradului de
folosire a cestora.
 5. Elaborarea măsurilor tehnico-organizatorice
pentru realizarea producţie planificate de către diferite
subdiviziuni ale întreprinderii; cu această ocazie, o
atenţie deosebită se acordă lichidării locurilor înguste.
6. Organizarea controlului sistematic asupra
îndeplinirii indicatorilor
"Producţia fizică" şi "Producţia marfa vândută şi
încasată".
 Planul de producţie a întreprinderii
cuprinde două secţiuni:

• secţiunea "Producţia în unităţi fizice";

• secţiunea "Producţia în unităţi

valorice".
 Producţia în unităţi fizice este definită
printr-un ansamblu de indicatori care
precizează volumul producţiei pe produse şi
grupe de produse, exprimat de regulă în unităţi
naturale şi natural-convenţionale.
Planificarea valorică trebuie să asigure
dimensionarea indicatorilor valorici ai
producţiei întreprinderii, cum sunt:cifra de
afaceri, producţia marfă, cheltuieli producţie,
valoarea producţiei totale, valoarea adăugată,
profitul etc.
 A) Producţia marfă (PM) cuprinde următoarele
elemente:
• valoarea produselor finite (Pf) care se vor livra în
afară;
• valoarea prelucrării materiei prime şi a
materialelor clienţilor (Pc);
• valoarea semifabricatelor din producţia proprie
destinate livrării (Slv);
• valoarea obiectivelor pe plan tehnic, care se
vor termina şi sunt destinate valorificării (Pt);
• valoarea lucrărilor şi serviciilor cu caracter
productiv care se vor executa sau preda altor
unităţi (Li).
B) Cifra de afaceri este un indicator economic care
comensurează şi exprimă cuantumul veniturilor din
activitatea de exploatare (de bază) a întreprinderii
într-o anumită perioadă de timp.
Cifra de afaceri cuprinde veniturile din diferite acte
comerţ: vânzări de produse finite, semifabricate,
mărfuri, executarea de lucrări, servicii către terţi.

http://doingbusiness.ro/financiar/top/cifradeafaceri/
 C) Valoarea producţiei totale (Vpt) exprimă sub
formă valorică volumul producţiei industriale sau
agricole pe o anumită perioadă.
D) Cheltuielile de producţie sunt formate din:
cheltuielile materiale (materii prime, energie,
combustibil, repaiaţii, amortizare etc), cheltuieli cu
personalul (salarii, CAS, sporuri etc), cheltuieli
indirecte, cheltuieli financiare (diferenţe de curs
valutar, dobânzi), alte cheltuieli privind impozitele şi
taxele.
 E) Un rol important în planificare îl are
determinarea stocului de producţie în curs de
execuţie (neterminată).
Producţia neterminată cuprinde producţia al cărei
proces de fabricaţie sau de montaj nu a fost terminat,
având o situaţie intermediară între materia primă şi
produsul fabricat sau între semifabricat şi produsul
finit şi care se găseşte în curs de prelucrare,
aşteptare sau în faza de interoperaţii.
 Acesta cuprinde şi valoarea materialelor intrate în
fabricaţie a căror prelucrare a început, valoarea
semifabricatelor şi a pieselor în curs de fabricare sau
montaj, ca şi cheltuielile de manoperă aferente.
Stocurile de producţie neterminată au cel puţin trei
componente:
• stocul de ciclu sau normal;
• stocul curent sau circulant;
• stocul de garanţie sau siguranţă.
 Consumurile intermediare sunt inputurile
necesare producţiei şi care, fie că sunt incluse în
produse în cursul procesului de producţie (de
exemplu stofa din care s-a confecţionat costumul), fie
că dispar, nu se văd în produsul finit (de exemplu
combustibilul consumat de maşini, apa, energia
termică şi electrică).
Stocul de ciclu de productie este stocul de
producţie neterminată aflat în fabricaţie în diferite faze
ale procesului de producţie.
 Stocul curent sau circulant asigură continuitatea
procesului de producţie atunci când există
neconcordanţă între capacităţile de producţie a
diferitelor ateliere, secţii aflate pe ciclul tehnologic.
Stocul de siguranţă este stocul minim care
asigură desfăşurarea continuă a procesului de
producţie atunci când au loc evenimente neprevăzute.
 F) Valoarea adăugată (Va) este un indicator
economic specific economiei de piaţă, care exprimă
partea de valoare nou creată şi adăugată produselor,
mărfurilor, lucrărilor şi serviciilor.
Valoarea adăugată este contriibuţia proprie a unei
întreprinderi.
Acest indicator se calculează ca diferenţe între
valoarea bunurilor şi serviciilor produse (volumul
global al activităţii) şi valoarea consumurilor
intermediare (consumurile provenite de la terţi).
 Proiectarea capacităţilor de producţie
utilizate
Capacitatea de producţie exprimă producţia
maximă ce se poate obţine într-o anumită perioadă de
timp, pentru o anumită structură şi calitate a
producţiei, în condiţiile folosirii depline, intensive şi
extensive, a mijloacelor fixe, potrivit celui mai eficient
regim de lucru şi de organizare a producţiei şi a
muncii.
 Factorii care influenţează mărimea
capacităţii de producţie sunt:
• mărimea suprafeţelor de producţie şi a
parcului de utilaje.
• normele tehnice de folosire a utilajului de
producţie şi a suprafeţelor, care pot fi norme
de utilizare intensivă şi extensivă.
 SUBIECTE POSIBILE
1.Gestiunea producției- introducere, modalități de abordare.
2.Conținutul și formele planificării producției.