POLITICI MANAGERIALE PRIVIND CALCULUL

INDICATORILOR PRODUCŢIEI

5.1 Modalităţi de cuantificare a producţiei

1. Producţia industrială cuantificată în unităţi fizice (naturale)

caracterizează cantitativ volumul de produse obţinute de o firmă în perioada de
analiză.
Cuantificarea în unităţi naturale se realizează atunci când se identifică o
mulţime omogenă de produse, omogenitate care se referă la caracteristicile tehnico-
economice şi la utilitatea produsului.
Exprimarea producţiei în unităţi fizice (naturale) serveşte ca bază de plecare
pentru toate celelalte modalităţi de cuantificare a producţiei.
Avantajul principal al metodei îl constituie exactitatea, rigurozitatea cu care
reflectă volumul activităţii economice pentru un anumit tip de produs. Deficienţa
metodei stă în sfera sa limitată de cuprindere. 1
Dacă un produs i este realizat de mai multe secţii (verigi organizatorice)
aparţinând aceluiaşi producător sau de mai mulţi producători, varietatea acestora

fiind notată cu atunci volumului fizic total al producţiei pentru produsul i

– agregarea pe verticală – este:

Agregarea volumului fizic este posibilă numai pentru mulţimea

producătorilor, nu şi pentru varietatea produselor.
2. Producţia industrială cuantificată în unităţi natural-convenţionale
Metoda de cuantificare în unităţi natural convenţionale presupune
identificarea unei mulţimi omogene de produse sub aspectul utilităţii, dar eterogene
din punct de vedere al caracteristicilor tehnico-economice.

1
Bădiţă, M.,Baron, T., Cristache, S. E. Statistica pentru afaceri în comerţ-turism,
Editura Luceafărul, Bucureşti, 2002, pag. 255.
90
 Omogenitatea se face cu un coeficient Ki, care poate fi ales în funcţie de
Analiza statistică a producţiei caracteristica principală a produsului, de timpul unitar
de realizare şi de preţ. 2
Coeficientul de transformare Ki se determină ca raport între caracteristica
produsului I de transformat şi caracteristica produsului etalon:

CPT - caracteristica produsului de transformat;

CPE - caracteristica produsului etalon.
Dacă vom considera varietatea produselor în raport cu nivelul caracteristicilor

tehnice atunci pentru întreaga producţie – omogenă din punct de vedere

al utilităţii produselor - modelul va fi:

Dacă luăm în considerare şi posibilitatea ca produsul, într-o gamă variată, să

fie realizat în cadrul unor secţii de producţie (verigi organizatorice) aparţinând unui
singur producător sau, de asemenea, considerând că mai mulţi producători realizează
produsele respective, iar varietatea acestora o vom nota cu atunci pentru
întregul volum de producţie relaţia de determinare va fi:

Ki este coeficientul de echivalenţă determinat ca raport între caracteristica

produsului i şi caracteristica produsului etalon, care serveşte prin urmare drept
coeficient de omogenizare a producţiei.
Această metodă lărgeşte sfera de cuprindere a producţiei, dar prezintă
dezavantajul că se limitează la o mulţime de produse ce au aceeaşi utilitate.

3. Producţia industrială cuantificată în unităţi de timp de muncă

Elementul de omogenizare al producţiei îl constituie timpul aferent realizării
unui produs, exprimat în ore.
Prin acest fapt, metoda poate fi considerată cea mai fidelă reflectare a
producţiei, dar sfera de aplicabilitate este redusă, datorită volumului mare de muncă
necesar.

2
Ţitan, E.,Băcescu- Cărbunaru, A., Ghiţă, S. Statistică macroeconomică, Editura
Meteora Press,Bucureşti, 2001, pag. 141.
91
 Considerăm varietatea produselor cea a operaţiunilor tehnologice

la care sunt supuse produsele varietatea secţiilor de producţie ale aceluiaşi

producător atunci modelul pentru determinarea volumului de producţie în

unităţi de timp de muncă va fi:

relaţie în care reprezintă timpul unitar aferent realizării operaţiunii

tehnologice k, pentru obţinerea produsului i la nivelul verigii organizatorice j.

4. Producţia industrială cuantificată în unităţi valorice

În acest caz, elementul de omogenizare îl constituie preţul unui produs i
practicat de către un producător j (pij).
La nivelul produsului valoarea producţiei fizice este:

La nivelul unui producător valoarea producţiei fizice este:

La nivelul grupului de producători valoarea producţiei fizice este:

Exprimarea producţiei în unităţi valorice permite includerea tuturor

componentelor producţiei, a tuturor produselor şi a tuturor producătorilor în
indicatorii producţiei.
În consecinţă, sfera sa largă de cuprindere reprezintă principalul avantaj al
metodei.
Dezavantajul acestei metode este reprezentat de nivelul preţului, care poate
avantaja sau dezavantaja anumiţi producători.
De exemplu, pentru acelaşi nivel al volumului fizic al producţiei,
producătorul ce practică un preţ ridicat va fi avantajat sub aspectul valorii producţiei
realizate.

92
 5.2. Sistemul de indicatori valorici ai producţiei
Pentru a putea reflecta în mod corect volumul activităţilor productive la
nivelul întreprinderilor şi al economiei naţionale se utilizează un sistem de indicatori
care au funcţii specifice de cunoaştere. 3
Din cadrul acestui sistem, sunt prezentaţi în cele ce urmează cei mai
importanţi:
1) Producţia globală (brută) reprezintă indicatorul ce măsoară volumul
rezultatelor din activitatea industrială desfăşurată într-o perioadă de timp de o
întreprindere.

sau:

în care:
Pf = PfL + (Pf2 – Pf1) → produsele finite livrate şi destinate livrării;
S = s + SL + (S2 – S1)→ semifabricate;
s → semifabricatele consumate productiv;
SL → semifabricare livrate pentru terţi;
S2 → S1- diferenţa de stoc de semifabricate;
N2 – N1 → diferenţa de stoc de producţie neterminată;
M2 – M1 → diferenţa de stocuri de matriţe, dispozitive, verificatoare;
Lt = L – l → lucrările cu caracter industrial executate pentru terţi;
L → lucrări industriale executate;
l → lucrări industriale executate pentru sectoarele productive;
Lcs → lucrările de cercetare ştiinţifică;
R → reparaţiile capitale şi periodice;
Vpmc → contravaloarea prelucrării materiilor prime, materialelor aduse de
clienţi;
Vmc → valoarea materialelor clienţilor aduse pentru prelucrare.
Producţia globală mai este cunoscută şi sub denumirea de producţia
exerciţiului (Pe) şi reprezintă producţia vândută, soldul producţiei stocate şi
producţia de imobilizări:

3
Bădiţă, M., Goschin, Z.,Cristache, S. E. Statistica aplicată în economie, Editura
Luceafărul,Bucureşti, 2001, pag. 185.
93
 Pe = Producţia vândută + Venituri din producţia stocată (+/-) +
+ Venituri din producţia de imobilizări
Producţia de imobilizări reprezintă costul lucrărilor şi cheltuielile efectuate de
o unitate economică pentru ea însăşi, care se înregistrează ca active corporale sau
necorporale.
Producţia exerciţiului nu are caracter omogen deoarece producţia vândută
este exprimată la nivelul preţurilor de vânzare în timp ce producţia stocată şi
imobilizatã este evaluatã la nivelul costului de producţie.
Producţia exerciţiului este totuşi un indicator important pentru activitatea
productivã deoarece exprimã performanţele întreprinderii.
2) Producţia marfă (Pmf) reprezintă indicatorul care are menirea de a
caracteriza volumul rezultatelor activităţii industriale, obţinute în perioada de analiză,
ce îndeplinesc cerinţele pieţei.

Ţinând seama de legătura sa cu indicatorul producţie globală, se mai poate

scrie:

în care:
Pf = PfL + (Pf2 – Pf1) → produsele finite livrate şi destinate livrării
SL → semifabricatele livrate
Lt → lucrările industriale executate pentru terţi
Lcs → lucrările de cercetare ştiinţifică terminate şi recepţionate
Vpmc → contravaloarea prelucrării materiilor prime, materialelor aduse de
clienţi
3) Producţia marfă livrată şi decontată (încasată) reflectă un aspect deosebit
de important şi anume acela legat de relaţiile de decontare ale producătorului cu
beneficiarii săi.

în care:
Pf2 – Pf1 → diferenţele de stocuri de produse finite
FN2 – FN1 → diferenţele de stocuri de facturi neîncasate de la sfârşitul şi
respectiv începutul perioadei de analiză
4) Cifra de afaceri reprezintă valoarea facturilor întocmite de întreprindere în
perioada de referinţă pentru vânzarea de produse şi executarea de servicii.

94
 Se mai includ 4:
• vânzarea (facturarea) energiei electrice, termice, a gazelor şi a apei;
• vânzarea de deşeuri şi rebuturi;
• concesionări şi închirieri de clădiri, bunuri aflate în proprietate;
• patente, taxe, licenţe.
Nu se includ în cifra de afaceri:
• elemente de circulaţie internă;
• vânzarea de terenuri şi active aflate în proprietate;
• vânzarea de acţiuni;
• dobânzi, dividende.
Se exclude taxa pe valoare adăugată, facturată de producător clientului.
Pe de altă parte, cifra de afaceri include toate celelalte cheltuieli facturate.
5) Circulaţia globală reprezintă indicatorul care măsoară întregul volum
determinat de activitate al întreprinderii, considerând fiecare secţie sau sector de
producţie ca o entitate.
Pornind de la acest aspect, circulaţia globală se calculează prin însumarea
volumului de activitate exprimat valoric de la toate verigile componente ale
întreprinderii.

în care:
Cgl → circulaţia globală
Pgl → producţia globală
Ci → circulaţia internă
6) Circulaţia internă este formată din consumul intern productiv.

în care:
s → valoarea semifabricatelor consumate productiv
l → valoarea lucrărilor industriale executate pentru nevoi proprii
Coeficientul de combinare al producţiei (K) se determină astfel:

4
Vasilescu, Gh., Niculescu, I., Wagner, Fl., Zaharia, O.Analiza statistico-economică
în industrie, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997, pag. 210.
95
 Acest coeficient este mai mare în cazul întreprinderilor cu un flux tehnologic
complex, în cadrul căruia sunt necesare mai multe secţii tehnologice (deci
înregistrările repetate sunt numeroase) pentru a se ajunge la produsul finit.
7) Valoarea adăugată (VA) reprezintă avuţia creată de întreprindere prin
utilizarea factorilor de producţie.
Acest indicator asigură legătura dintre contabilitatea întreprinderii şi
contabilitatea naţională, însumarea tuturor valorilor adăugate formând Produsul
Intern Brut. 5
Valoarea adăugată se poate determina prin două procedee:
a) VA = Producţia exerciţiului – Consum intermediar + Marja Comercială
Consumul intermediar reprezintă totalitatea consumurilor provenind de la
terţi: materii prime, materiale, energie, combustibil, apă, servicii externe.
b) VA = Cheltuielile cu personalul + CAS + Cheltuieli cu impozite, taxe +
Cheltuieli financiare + Dividende plătite + Capacitatea de autofinanţare
Prin această metodă se poate explica faptul că valoarea adăugată remunerează
participanţii direcţi şi indirecţi la activitatea întreprinderii: personalul, statul,
creditorii, acţionarii.
Având în vedere că existenţa unei întreprinderi este justificată de producerea
şi comercializarea unor bunuri sau servicii, mecanismul formării valorii adăugate
poate fi explicat astfel:

Fig. nr. 1
Valoarea adăugată reprezintă surplusul de încasări peste nivelul consumurilor
provenind de la terţi.
Obiectivul oricărei întreprinderi este de a crea o valoare adăugată cât mai
mare, acesta fiind un indicator ce caracterizează potenţialul productiv al unei firme. 6
Indicatorul are două variante:
1. Valoarea adăugată brută → reprezintă aportul brut adus de agentul
economic la obţinerea bunurilor şi serviciilor executate de el;

5
Bădiţă, M.,Cristache, S. E. Statistică – aplicaţii practice, Editura Mondan,
Bucureşti,1998, pag. 251.
6
Troie, L., Zaharia, O.,Roman, M., Hurduzeu, M. Analiza statistică a situaţiei
financiar-patrimoniale şi evaluarea întreprinderii, Editura ASE, Bucureşti, 1998, pag,
316.
96
 2. Valoarea adăugată netă, respectiv valoarea nou creată de agentul economic
într-o anumită perioadă de timp → indicatorul nu va include amortizarea activelor
imobilizate corporale şi necorporale (Am), astfel că nivelul său se poate determina cu
relaţia:

În condiţiile în care costul de producţie şi, respectiv, preţul de livrare se

determină cu ajutorul relaţiilor 7:
S + A + C = COST de producţie
COST + R = PREŢ de livrare
unde:
S = salarii
R = rezultat financiar
A = amortizari
C = consum intermediar
se prezintă următorul model matriceal de incidenţă-corespondenţă a
producţiei după gradul de finisare tehnică şi indicatorii de nivel ai producţiei:

Tabelul nr. 1

Notă: * - nu există o corespondenţă între indicatori.

7
Biji, E., Bădiţă, M. Statistica teoretică, ASE, Bucureşti, 1984, pag. 156.
97
 5.3. Sistemul de indicatori utilizaţi
Dacă notăm cu X indicatorul producţiei, atunci X este producţia în cantităţi
fizice, natural convenţionale sau unul din indicatorii valorici.
În analizele ce vor fi efectuate pe parcursul întregului curs.
Observaţie: prin X se poate simboliza orice indicator statistic comparabil.
Vom nota:
X1 – nivelul indicatorului realizat în perioada de analiză;
Xpl – nivelul planificat al indicatorului;
X0 – nivelul realizat în perioada anterioară, considerată bază de
comparaţie.
Pentru caracterizarea realizării planului
a) Indicele realizării (nerealizării) planului:

b) Modificarea absolută a lui X faţă de plan:

c) Modificarea relativă a lui X faţă de plan:

d) Modificarea absolută a lui X ce revine la 1% din modificarea relativă, faţă

de plan:

Pentru analiza în dinamică

a) Indicele lui X:

b) Modificarea absolută a lui X faţă de perioada de bază:

c) Modificarea relativă a lui X faţă de perioada de bază:

98
 d) Modificarea absolută a lui X ce revine la 1% din modificarea relativă, faţă
de perioada de bază:

Indicatorul arată câte unităţi din modificarea (sporul sau reducerea) absolută a
lui X corespund la un procent din modificarea relativă.
Indicele poate fi exprimat şi sub forma unui coeficient (subunitar, unitar sau
supraunitar), caz în care interpretarea sa este "Indicatorul X1 s-a modificat (a crescut
sau s-a redus) de x ori faţă de nivelul planificat (Xpl) sau cel realizat în perioada de
bază (X0)".
ΔX are aceeaşi unitate de măsură ca şi X şi arată cu câte unităţi s-a modificat
(a crescut sau a scăzut) nivelul realizat în perioada de analiză faţă de nivelul
planificat sau cel realizat într-o perioadă anterioară.
RX arată cu câte procente s-a modificat indicatorul X în perioada de analiză
faţă de nivelul planificat sau cel realizat în perioada de bază – nivel considerat
100%. 8
Dacă în RX înlocuim pe IX, rezultă (de exemplu la analiza în dinamică 1/0):

Această modalitate de scriere a lui RX confirmă afirmaţia anterioară, dar are

şi menirea de a pune în evidenţă relaţiile ce există între cei trei indicatori ai dinamicii
lui X.

5.4. Analiza comparată a producţiei exprimată în unităţi

naturale
Volumul fizic al producţiei realizat de veriga organizatorică j:
qj
Volumul fizic total al producţiei realizat de toate verigile organizatorice este:

8
Isaic, Marin, Al., Voineagu, V., Mitruţ, C. Statistica pentru managementul
afacerilor, Editura Economică, Bucureşti, 1995, pag. 154.
99
 Ponderea deţinută de producţia realizată în volumul total de producţie pentru
fiecare verigă:

Volumul fizic al producţiei verigii j exprimat în funcţie de ponderea sa în

volumul total de producţie şi acest volum:

a) Indicele producţiei fizice a verigii j:

Indicele datorat modificărilor structurale, adică ale ponderii, este următorul:

Indicele datorat modificării volumului total al producţiei va fi:

100
b) Modificarea absolută a producţiei verigii j:

Modificarea datorată schimbărilor structurale (ponderilor) este:

Modificarea datorată sporirii/scăderii volumului total al producţiei:

Între indicatori există următoarea relaţie:

Relaţii între indicatorii individuali şi indicatorii globali (de grup) ai dinamicii

A) Considerând indicele producţiei fizice totale:

şi indicii individuali ai producţiei fizice a verigii j:

obţinem:

101
unde

- reprezintă structura producţiei din perioada de bază.

B) Considerând procentul de modificare al producţiei fizice totale

şi procentele de modificare a producţiilor pe verigile j respective

rezultă:

deoarece

C) Considerând modificarea absolută a producţiei fizice totale

atunci:

102
 5.5. Analiza comparată a producţiei exprimată în unităţi
natural convenţionale
În conceperea, realizarea şi utilizarea acestui procedeu se porneşte de la
considerarea unui indicator de producţie ca fiind rezultatul însumării mai multor
componente, care la rândul lor sunt constituite din mai multe elemente. 9
În cazul indicatorului producţiei industriale exprimată în unităţi natural
convenţionale, varietatea produselor este simbolizată prin indicele i, iar pentru
omogenizare se utilizează coeficienţii de echivalenţă Ki.
Notând volumul fizic din fiecare varietate qi, atunci, pentru toată gama de
produse, volumul total poate fi:

Dacă vom considera totodată că mai multe unităţi productive realizează

integral sau parţial varietatea i de produse, iar pentru aceste unităţi vom folosi
indicele j, atunci volumul total de producţie va fi:

unde: qij – reprezintă volumul fizic al producţiei de varietate i realizat de

producătorul j;
Ki –. coeficienţii de echivalenţă pentru transformarea lui qij în produs etalon.
Conform procedeului simplei structuri vom determina ponderea volumului

total al producţiei unităţii producătoare în volumul total al producţiei

realizat de toţi cei m producători

adică:

9
Petre, D. A. Metode de determinare şi analiză a eficienţei utilizării capitalului firmei
– teză de doctorat, Bucureşti, 1996, pag. 201.
103
De unde rezultă:

adică volumul producţiei realizat de producătorul j este exprimat de ponderea sa (Yj)

şi de volumul producţiei tuturor celor m producători.
Dar la fel de bine putem considera ca un întreg volumul producţiei

producătorului j şi elementele ce-l compun, cantităţile de producţie –

exprimată în unităţi etalon – din fiecare sortiment i În aceste condiţii vom

putea determina ponderea deţinută de producţia din sortimentul i în totalul producţiei
producătorului j, adică:

de unde

Ţinând seama de relaţia de calcul pentru Yj putem scrie:

adică volumul producţiei în unităţi natural convenţionale din sortimentul i

realizat de producătorul j este exprimat în funcţie de ponderea sa în volumul
producţiei producătorului j, ponderea producţiei acestuia în volumul producţiei
tuturor celor m producători şi volumul total al producţiei acestora.
Această modalitate de exprimare are utilitate în analiza în dinamică la nivelul
fiecărui sortiment i.
Folosind metoda substituţiei în lanţ se determină modificările factoriale
absolute şi relative.
104
 De exemplu, în cazul modificărilor factoriale absolute, relaţiile de verificare
se pot surprinde schematic în felul următor:

Acest sistem de indicatori, care analizează dinamica folosind metoda dublei

structuri, se poate aplica şi pentru indicatorii valorici, cu diferenţa că I va arăta
varietatea elementelor constitutive ale indicatorilor valorici, iar j va urmări
componentele după gradul de finisare.
La analiza dinamicii valorii producţiei fizice se impune eliminarea influenţei
preţurilor, situaţie în care indicele valorii producţiei are forma:

105