Costul de producţie

(4 ore)

Marcela Botnaru
Lector superior
Cat. EMI, FIEB
1. Noţiunea de cost de producţie. Componenţa şi
clasificarea costurilor.
2. Clasificarea cheltuielilor după elementele
economice.
3. Clasificarea cheltuielilor după articole de
calculaţie. Modul de repartizare a cheltuielilor
indirecte pe tipuri de produse.
4. Indicatorii costului de producţie şi dinamica lor.
5. Reducerea costului de producţie.
6. Managementul prin costuri.
1. Noţiunea de cost de producţie. Componenţa
şi clasificarea costurilor.
Costul de producţie reprezintă toate
consumurile şi cheltuielile suportate de agentul
economic cu scopul de a produce şi
comercializa bunuri, a efectua lucrări sau a
presta servicii.
Costul de producţie reprezinta expresia
valorică a consumului de muncă vie şi
materializată pentru realizarea unui proces
economic.
 În costul de producţie se includ cheltuielile
legate de utilizarea în procesul de producţie a
mijloacelor fixe (amortizarea), costul m.p.,
materialelor, combustibilului şi altor resurse
materiale consumate în procesul de producţie,
precum şi remunerarea muncii personalului care
a participat la acest proces.
Costul de producţie include cheltuielile
legate de pregătirea procesului de producţie,
cheltuielile administrative şi cele legate de
comecializarea producţiei.
Deosebim următoarele feluri de cost:
1. În dependenţă de locul apariţiei consumurilor şi
cheltuielor:
• Costul tehnologic – cuprinde consumurile şi
cheltuielile ce ţin de efectuarea procesului
tehnologic;
• Costul de secţie – reprezintă costul tehnologic
plus consumurile şi cheltuielile legate de
întreţinerea secţiei;
• Costul de producţie – costul de secţie plus
consumurile şi cheltuielile ce ţin de întreprindere;
• Costul total – costul de producţie plus consumul
şi cheltuielile comerciale.
2. După obiectul de calcul deosebim:
• Costul vînzărilor
• Costul producţiei fabricate
• Costul unei unităţi de producţie
3. În dependenţă de perioada de calculare a
costului, deosebim:
• Cost normativ
• Cost planificat
• Cost efectiv.
 În funcţie de modul de includere în costul
de producţie cheltuielile pot fi directe şi indirecte.
Cheltuielile directe sunt cheltuielile proprii
unui produs şi pot fi nemijlocit incluse în costul
lui de producţie.
Chletuielile care sunt proprii mai multor
tipuri de produse sunt numite cheltuieli
indirecte (cheltuieli administrative, cheltuieli ale
secţiei, etc.). Cheltuielile indirecte se repartizeză
pe diferite tipuri de produse prin diferite metode.
 În funcţie de costurile şi variaţia volumelor de
producţie se deosebesc costuri variabile şi costuri
fixe.
• Costurile variabile includ cheltuielie care se
schimbă proporţional o dată cu schimbarea
volumului de producţie (cheltuieli pentru m.p.,
consumul diferitor materiale, combustibil, energ..
remunerarea muncii, etc.).
• Costuri fixe includ cheltuielile care nu depind de
schimbarea volumului de producţiei în unele limite
ale acestora (ch. administrative, plata pentru
arenda cladirilor, etc.).
 Costul total şi costul variabil

Dependenţa costului total de Dependenţa costului total de

volumul de producţie (costuri fixe volumul de producţie (costuri
constante) fixe sunt condiţional constante)

Ct  Cv  Cf
 2. Clasificarea cheltuielilor după
elementele economice
Cheltuielile da producţie şi cheltuielile
comerciale alcătuiesc costul total sau
comercial de producţie.
Costul producţiei este estimarea
valorică a resurselor naturale, materiale,
termoenergetice, MF, resurselor de muncă
şi altor resurse utilizate în procesul de
fabricare şi realizare a produselor
(lucrărilor, serviciilor).
 Cheltuielile totale ale unei entităţi
economice pot fi grupate după elementele
primare de cheltuieli:
• Cheltuieli materiale - constituie circa 60-
90%;
• Cheltuieli pentru retribuirea muncii
personalului principal de producţie al
întreprinderii, inclusiv primele pentru
rezultatele de producţie;
• Contribuţii pentru necesităţile sociale
(pensii, asigurări sociale, asigurarea
medicală obligatorie);
• Amortizarea mijloacelor fixe

• Alte cheltuieli – impozite, asigurarea

obligatorie a bunurilor intreprinderii, etc.

Gruparea cheltuielilor după elementele

primare detrermină structura cheltuielilor
totale ale întreprinderii pentru fiecare
perioadă.
 3. Clasificarea cheltuielilor după articole de
calculaţie. Modul de repartizare a cheltuielilor
indirecte pe tipuri de produse

Pentru stabilirea costurilor unor

anumite tipuri de producţie (lucrări,
servicii) se foloseşte gruparea cheltuielilor
la unitatea de produs pe articole de calcul,
necesară în procesul de formare a
preţurilor la diverse tipuri de articole. Astfel
se foloseşte următorul nomenclator al
articolelor de calculaţie:
1. Materia primă şi materialele;
2. Semifabricate, piese de completare
procurate, serviciile întreprinderilor
cooperatiste;
3. Deşeurile restituibile
4. Combustibilul şi energia în scopuri
tehnologice;
5. Salariul de bază al muncitorilor din cadrul
producţiei
6. Salariul suplimentar al muncitorilor din
cadrulproducţiei;
7. Defalcările pentru asigurarea socială;
8. Cheltuielile pentru pregătirea şi însuşirea
producţiei;
9. Accesorii cu destinaţie socială şi alte
cheltuieli sociale;
10. Cheltuieli pentru întreţinerea şi
expluatarea utilajului;
11. Cheltuieli comune ale secţiei;
12. Cheltuielile generale ale întreprinderii;
13. Pierderi în urma rebutului;
14. Alte cheltuieli de producţie;
15. Cheltuieli ne legate de producţie.
 Prin mai multe metode aceste
cheltuieli se repartizează în costul de
producţie al diferitor produse. Gruparea
cheltuielilor după articole de calculare
permite evidenţierea preţului de cost al
fiecăruii produs.
4. Indicatorii costului de producţie şi dinamica lor

Mărimea costului de producţie la

fiecare firmă poate fi evedenţiată pe toată
producţia fabricată şi comercializată ori pe
unităţi ale fiecărui tip de produs.

Cel mai răspîndit indicator este costul

total al producţiei marfă sau al producţiei
comercializate Ct.
 El se determină ca suma cheltuielilor
întreprinderii pe toate elementele şi
exprimă cheltuielile totale de producţie ale
întreprinderii pentru o anumită perioade
timp. Pe baza costului de producţie total
pot fi calculate cheltuielile de producţie
medii ce revin la 1 sau 1000 lei producţie
marfă sau comercializată Cm , Cr

Ct Ct
Cm  sau Cr 
Pm Pr
 Cu cît mai mică va fi valoarea acestui
indicator, cu atît mai înaltă va fi eficienţa
activităţii economice. Evedenţierea cheltuielilor
pe articole de calculaţie permite să se determine
mărimea costurilor pe fiecare produs, pe baza
cărora se determină mărimea costurilor de
producţie ale unei unităţi de producţie. Costul Ci
al unei unităţi de producţie, i, se calculează:
i
C
Ci  t

qi
i
C  cheltuielile totale de producţie pe produsul i.
t
 Acest indicator caracterizează cheltuielile
medii ce revin pentru o unitate de producţie
conform volumului efectiv de producţie. Atunci
cînd apare necesitatea de a mări volumele de
producţie, se determină costul marginal de unei
unităţi de producţie.
• Costul marginalC m , caracterizează
i

cheltuielile suplimentare necesare pentru

obţinerea unei unităţi suplimentare de producţie:

Cti
Cim 
qi

Cti cheltuielile suplimentare de producţie pentru sporirea producţiei i

cu qi unităţi.
 Costul mediu al producţiei este
variabil. El variază în fucţie de modificarea
volumului de producţie. Chiar în limitele
modificării volumului de producţie, în care
costul mediu variabil rămîne neschimbat,
costul mediu total se schimbă. Variabil
este şi costul marginal. El se modifică
odată cu volumul de producţie şi de cele
mai multe ori ea diferă de valoarea
costului unitar.
 Atunci cînd întreprinderea realizează
produse omogene, costul de producţie al
unei unităţi de producţie este indicatorul
de bază pentru analiza şi evedenţierea
dinamicii lui.
Dinamica valorii costului de producţie
se studiază cu ajutorul urmatotorilor
indicatori:
• Eficienţa activităţii econimice a firmei va
creşte atunci cînd va fi o reducere a
costului de producţie în dinamică ( C  C ).
1
i i
0

Acest indice trebuie să fie mai mic de o

unitate. Indicele costului de producţie
poate fi calculat şi ca raportul dintre costul
efectiv în perioada caluclată şi planificată
pentru aceeaşi perioadă, Ci1 p
1
C
ic  1p
i
C i
• Majoritatea întreprinderilor emit mai multe
tipuri de produse, fiecare dintre ele avînd
costul lor de producţie. Pentru analiza
dinamicii costurilor mai multor produse, se
foloseşte indicele agregat cu structura fixă
a producţiei:

C 1
i q 1
i
I cf  i 1
n

C
i 1
i
0
q 1
i
 Diferenţa dintre numitorul şi
numărătorul acestui indice determină
economisirea cheltuielilor intreprinderii pe
baza reducerii costului de producţie.

n n
Ec   C q   C q
i
0 1
i
1
i
1
i
i 1 i 1
 5. Reducerea costului de producţie
Pe lînga factorii de sporire a
volumului de producţie, cucerirea a noi
pieţe de desfacere apare problema
reducerii costurilor la fabricarea şi
desfaccerea acestei producţii. Reducerea
costului producţiei concomitent cu sporirea
calităţii creează condiţiile necesare pentru
sporirea eficienţei producţiei. Printre
principalele căi de reducere a costului
produselor pot fi numite:
• folosirea raţională a resurselor materiale
(m.p., materialelor, combustibilului,
energiei, etc.);
• modificarea volumului şi a structurii
producţiei;
• reducerea cheltuielilor de muncă şi
sporire a productivităţii muncii;
• îmbunătăţirea organizării muncii şi
economisirea timpului de muncă;
• reducerea cheltuielilor la deservirea
producţiei şi în domeniul gestionării;
• perfecţionarea tehnicii şi a tehnologiilor;
• perfecţionarea normării;
• folosirea raţională a capitalului fix şi
mijloacelor circulante;
• micşorarea şi retribuirea completă a
rebutului, etc.
 În structura costului ptoducţiei
ponderea cheltuielilor resurselor materiale
constituie 60 -90 % şi o mare importanţă
în acest caz are folosirea tehnologiilor noi
care asigură economisirea resurselor
materiale şi energetice. O pondere
importantă în structura cheltuielilor la
fabricarea producţiei revine remunerării
muncii (10-15%, iar în ţările dezvoltate 20
-25%).
 Astfel, problema reducerii intensităţii de muncă a
producţiei, sporirea productivităţii muncii, reducerii
personalului administrativ şi de deservire este actuală pentru
orice întreprindere. La fel este foarte important
aprovizionarea optimă cu materie primă. Costul producţiei
poate fi redus şi în rezultatul micşorării cheltuielilor
neproductive ce ţin de realizarea producţiei, reducerea
tarifelor la transportare şi folosirea raţională a mijloacelor de
transport, reducerea timpului de staţionare a lor, reducerea
sau lichidarea complectă a cheltuielilor neproductive
(sancţiunilor, penalităţilor, despăgubirilor).
 6. Managementul prin costuri
Reducerea costurilor faţă de cele calcualte
sau faţă de realizările din anii anteriori este o
tendinţă normală a tuturor agenţilor economici.
Determinarea corectă a costului de producţie şi
urmărirea respectării lui are o importanţă
considerabilă pentru fiecare unitate economică.
În scopul înregistrării devierilor generatoare de
modificări ale costurilor şi stabilirii controlului
strict asupra acestora, pe lîngă metodele
utilizate se mai aplică şi managementul prin
costuri.
 Managementul prin costuri este o metodă de
conducere care asigură realizarea obiectivelor
stabilite în limitele costurilor prestabilite.
Managementul prin costuri (prin bugete), are
scopul de a asigura utilizarea metodelor adecvate
în realizarea controlului operativ asupra costurilor,
astfel asigurînd optimizarea întregului proces de
activitate economică.
Managementul prin costuri permite stabilirea
şi urmărirea costurilor de producţie pe diferite
unităţi şi trecerea responsabilităţilor pentru
respectarea costurilor prestabilite în bugetele
respective la aceste niveluri.
La fel sunt argumentate mai obiectiv
deciziile luate în desfăşurarea proceselor
de producţie la fiecare unitate de producţie
a firmei. Astfel, fiecare uniate de producţie
participă activ la formarea costului total de
producţie. Costul de producţie devine
instrumentul principal de control al
procesului de producţie, metoda principală
de conducere a întregii activităţi a entităţii
economice.
 În scopul realizării cu succes a
managementului prin costuri,
eviidienţierea costurilor trebuie organizată
în aşa fel, ca să reflecte şi să controleze
procesul de producţie în toate fazele. Pe
baza informaţiilor acumulate cu privire la
costurile de producţie pot fi luate decizii
operative şi eficiente, capabile să
amelioreze situaţia creată.
 Pentru a orienta corect politica de
producţie şi cea comercială, fiecare
conducător de întreprindere trebuie să ştie
cît mai exact costurile stabilite la fiecare
fază de producţie şi preţurile posibile de
comercializare a producţiei.
Mulţumesc pentru atenţie!!