CUPRINS

1) Tipologia costurilor ............................................................................................................ 4

2) Imporanța costurilor în economia de piață .......................................................................... 8
3) Modalități de reducere a costurilor în noua economie ........................................................ 9
4) Economii de scară – definiție, tipuri, efecte ale economiilor de scară .............................. 11
5) Relația dintre cost și productivitate ................................................................................... 12
6) Relația dintre costul mediu și costul marginal ................................................................... 12
7) Relația dintre avantajul de cost și productivitate ............................................................... 13
8) Pragul de rentabilitate și optimul producătorului .............................................................. 13
9) Studiu de caz ……………………………………………………………………………. 14
10) Bibliografie …………………………………………………………………………...… 17

2012 încoace România a avut 7 ani de creştere economică susţinută, poate cea mai bună şi
consistentă perioadă din anii ’70 încoace.

Această creştere economică a fost obţinută, dincolo de majorările de salarii şi reducerile de taxe,
dintr-o economie mai productivă, mai performantă, fără dezechilibre macro majore ca în cealaltă
perioadă de boom.

Poate ultimul an a adus dezechilibre mai mari, dar ele încep să se corecteze prin inflaţie sau
creşterea dobânzilor.

Companiile au avut în 2017 rezultate record, fiind cel mai bun an, iar semestrul I din 2018, chiar
cu ROBOR la 3,4%, creşterea inflaţiei şi o oarecare fluctuaţie pe cursul valutar în prima parte a
anului, arată la fel de bine din punct de vedere al rezultatelor.

http://store.ectap.ro/articole/741_ro.pdf
The top 10 exports of Romania are vehicles, machinery, chemical goods, electronic products, electrical
equipment, pharmaceuticals, transport equipment, basic metals, food products, and rubber and plastics.
Imports of goods and services increased 9.3%, while exports grew 7.6% in 2016, as compared to 2015.[34]
Exports of goods and services are expected to grow by 5.6% in 2017, while imports are seen increasing
by 8.5%, according to the latest CNP (National Prognosis Commission) projection

Adam Smith (botezat pe 5 iunie S.N. 16 iunie 1723, Kirkcaldy – d. 17 iulie 1790) a fost un
economist, om politic și filozof scoțian. Lucrarea sa Avuția națiunilor, cercetare asupra naturii și
cauzelor ei a fost una din primele încercări de a studia dezvoltarea istorică a industriei și
comerțului în Europa. Această lucrare a ajutat la crearea economiei ca disciplină academică
modernă și a furnizat una dintre cele mai bune argumentări intelectuale pentru comerțul liber și
capitalism. A introdus în economie conceptul de mâna invizibilă.

2
Preţul pe care îl are orice lucru este munca pe care trebuie să o depui pentru a-l obţine.1
Lumea modernă a început să uite care este preţul activităţii peste limite. Singurul lucru pe care îl
recomandăm este să se întoarcă la izvoarele activităţii ei: la Adam Smith.

1
Adam Smith, The Wealth of Nations, 36

3
1) TIPOLOGIA COSTURILOR

Pentru producător cât și pentru consumator, costul constituie un indicator economic foarte
important. Înainte de a lua o decizie, atât producătorul cât și consumatorul își pun o întrebare ce
aparent pare simplă: Cât costă ?

Astfel, ne dăm seama că noțiunea de cost reprezintă un criteriu și un instrument foarte important
de comparat în alegerea variantei optime de producție și de consum atunci când este vorba de
materii prime, mașini, utilaje, instalații, salariați.

În activitatea economică, pentru a obține rezultate, are loc un consum de factori de producție ce
reprezintă; capital, munca, natura și care în bani înseamnă cheltuieli de producție.

Costul de producție reprezintă, în forma bănească, totalitatea cheltuielilor efectuate și suportate

de către agenții economici pentru producerea și desfacerea de bunuri materiale și servicii.

Din analizarea costului de producție se trag mai multe concluzii:

- costul de producție trebuie văzut și înteles drept expresie bănească a consumului de

factori materiali și umani, atat în domeniul bunurilor materiale cât și domeniul serviciilor;
- costul de producție cuprinde tot ce însemnă cheltuieli pentru producerea de bunuri, cât și
pentru desfacerea lor;
- costul de producție este exprimarea în bani a tuturor cheltuielilor, independent de
mărimea, importanța sau specificul lor.

Costul de producție permite aducerea la un numitor comun a consumului de factori de producție

diferiți iar pe acestă bază, devin posibile măsurarea și compararea lor.

Costul contabil reflectă, în bani, cheltuielile efective suportate de către înteprindere, aceste
costuri rezultă din evidența contabilă a înteprinderii.

Costul economic este un concept mai vast decât costul contabil. Costul economic conține în
structura sa costul contabil sau explicit și costul implicit.

4
Costul explicit este acea noțiune care ne indică cheltuielile realizate de înteprindere și
înregistrate ca și costuri efectiv plătite.

Costul implicit reprezintă un consum de resurse ale agentului economic care nu este inclus în
costul plătit de acesta.

Costul de oportunitate mai este denumit și costul sacrificiului sau costul renunțării. Costul de
oportunitate se folosește în procesul de alegere a variantei optime pentru alocarea resurselor.
Costul de oportunitate se folosește în alocarea de resurse umane, materiale, financiare și este
considerat cost implicit, deoarece nu generează plăți.

În zilele noastre, în economia de piață actuală, costul este un instrument economic foarte util
pentu adoptarea și luarea deciziilor ce privesc alocarea de resurse, volumul și tipul de producție,
mărirea sau micșorarea ofertei de produse, modificare de tehnologie.

Costurile sunt compuse din cheltuieli cu materii prime, materii auxiliare, combustibil, piese de
schimb, energie, salarii, reparații, vânzare, chirii, dobânzi, etc.

Mărimea costului poate fi calculată:

- pe unitate de produs;
- pe întreaga producție omogenă;
- pe ansamblul producției eterogene;

Mărimea costului de producție diferă:

- de la un produs la altul;
- la unul si același produs;
- la unul si același producător.

Costurile sunt de mai multe tipuri.

Costul global este format din : cost fix (CF), cost variabil (CV) și cost total (CT).

Costul global este format din totalitatea cheltuielilor ce sunt necesare pentru obținerea unui
anumit volum de producție dat, dintr-un bun anume.

5
Poate fi privit în două feluri:

a) structural, ce înseamnă pe termen scurt, împarțit între cost fix și cost variabil;
b) pe ansamblu, ce înseamnă cost global total, ca și sumă a tuturor cheltuielilor suportate de
înteprindere.

Costul fix (CF) reprezintă cheltuielile înteprinderii care pe termen scurt, sunt independente de
volumul producției obținute: capitalul fix, chirii, salariile personalului, cheltuieli de întreținere,
iluminat, încălzit, etc. Aceste cheltuieli nu pot fi afectate de diversificarea volumului de
producție sau de creșterea, scăderea sau chiar nivelul zero de producție. Acestea sunt suportate
de întreprindere indiferent de evoluția producției.

Costul variabil (CV) reprezintă acele cheltuieli ale întreprinderii care se schimbă în funcție de
cantitatea de producție. CV =f(Q). În această categorie de cost intră următoarele cheltuieli: cu
materii prime, materiale, combustibil, energie și salariile. Costul variabil este o funcție
crescătoare față de producție (Q). Când randamentul crește, costul variabil crește odată cu
producția, însă mai puțin decât proporțional; dacă eficacitatea este în scădere, costul variabil
crește odată cu producția, însă mai mult decât proporțional; costul variabil este zero atunci când
producția este zero. Costul variabil calculează fluctuația costului global total, pe termen scurt.

Costul total (CT) reprezintă totalul costurilor fix și variabil. CT = CF + CV. Costul total mai
poate fi calculat și ca produs între costul total mediu (CTM) și producție (Q) ; CT = CTM. Q sau
ca produs între producție (Q) și costul marginal (Cmg) când acesta din urmă este egal cu costul
mediu: CT = Q. Cmg când Cmg = CTM. Variația costului total este hotărâtă doar de evoluția
costului variabil, în momentul în care creșterile costului total și ale costului variabil, atunci când
volumul producției se mărește, sunt egale; costul total crește în aceeași măsură în care crește și
costul variabil. Diferența dintre cele două este faptul că în timp ce costul variabil porneste în
mod necesar, de la zero dacă producția este zero, costul total pornește de la nivelul costului fix,
care nu este afectat de producția zero.

Costul mediu (CM) sau costul unitar reprezintă costurile globale pe unitate de produs. Din costul
mediu, se disting costul mediu fix (CMF), costul mediu variabil (CMV), costul mediu toatal
(CMT). Costurile medii în evoluția lor la fel ca și costul marginal încep prin descreștere, când

6
productivitatea crește, trec printr-un minim, apoi se măresc; acestă particularitate rezultă din
acțiunea legii randamentelor neproporționale. Conform legii randamentelor neproporționale,
randamentele mai întâi cresc, trec printr-un maxim, apoi descresc.

Costul mediu fix (CMF) reprezintă costul fix pe unitatea de produs.

𝐶𝐹
𝐶𝑀𝐹 =
𝑄

Costul mediu fix este o mărime variabilă ce este determinată de fluctuația volumului de
producție. Atunci când cantitatea de produse se mărește, costul mediu fix scade și invers, atunci
când producția scade, costul mediu crește. Acest lucru se întamplă deoarece se împarte o mărime
constantă (CF), pe termen scurt, la una variabilă - crescătoare sau descrescătoare.

Costul mediu variabil (CMV) sau costul variabil pe unitatea ce produs, este reprezentat de
relația:

𝐶𝑉
𝐶𝑀𝑉 =
𝑄

Costul mediu variabil scade când volumul producției crește mai vizibil decât crește costul
variabil. CMV crește în cazul în care costurile variabile totale întrec, în creșterea lor, mărimea
volumului producției.

Costul mediu total (CMT) înseamna costul global total pe unitate de produs și este reprezentat de
relațiile

𝐶𝑉
𝐶𝑀𝑉 = 𝑠𝑖 𝐶𝑀𝑇 = 𝐶𝑀𝐹 + 𝐶𝑀𝑉
𝑄

7
Costul mediu total se manifestă într-o mare varietate de forme concrete: costul pe unitatea de
suprafață, costul pe unitatea de greutate, costul pe unitatea de timp de muncă, etc.

Costul marginal (Cmg) exprimă sporul de cost total necesar pentru obținerea unei unitați
suplimentare de producție. Costul marginal măsoară variația costului total pentru o variație mult
mai mică a cantității de produse. Costul marginal stă la baza deciziilor privind oferta de bunuri și
servicii. Costul marginal orientează acțiunile întreprinzătorilor și este stimulată mărirea ofertei
când fiecare unitate suplimentara de producție are nevoie de un spor de cost cât mai scăzut și
când sporul de producție mărește mai mult venitul decât costul. Costul marginal este independent
de costul fix, care la rândul lui este independent de volumul producției.

∆CT
𝐶𝑚𝑔 =
Δ𝜚

2) IMPORANȚA COSTURILOR ÎN ECONOMIA DE PIAȚĂ.

În zilele noastre, în economia de piață actuală, costul reprezintă un instrument economic extrem
de folositor pentru stabilirea și luarea de decizii referitoare la împărțirea resurselor, mărimea și
forma producției, micșorarea sau creșterea ofertei de mărfuri, creearea de noi tehnologii.
În momentul când rezultatele variantelor de proiect sunt egale, gradul de alegere a variantei
potrivite este reprezentat de nivelul scăzut al costului. Observăm existența unei tendințe de
calculare a costului în cele mai diferite structuri ale activității: în acest sens nu prezintă interes
doar costul de producție, ci și celelalte tipuri de costuri; costul de distribuție, costul muncii,
costul educațional, al reformei economice, al șomajului, costul ecologic, etc.

Costul se analizează și se urmărește în condițiile în care se accentuează interdependențele dintre

ramuri, subramuri și agenții economici, astfel încât ceea ce într-un loc reprezintă preț de vânzare
al produselor restective, într-altul reprezintă costul factorilor de producție achizionați .
Prin urmare, variațiile de preț se transmit în lanț, ca efect ce se reflectă în costuri.

Atât calculul economic, funcționarea și dezvoltarea activitații pe principiul eficiență, iau în

considerare relația dintre cost și prețul de vânzare la fiecare bun economic. Costul ( C )

8
desemnează numai o parte a prețului de vânzare ( P ), și anume cheltuielile suportate de către
agenții economici, iar surplusul reprezintă profitul ( pr ). În condițiile unei marje de profit,
mărimea costului exercită presiune asupra prețului. Astfel, pentru fiecare produs realizat sunt
valabile egalitățile: P = C + pr și C = P – pr. Costurile sunt considerate punct de plecare în
formarea prețurilor, în alegerea celei mai bune variante de producție, în masurarea eficienței și în
stabilirea reducerii consumurilor de resurse, a cheltuielilor de producție.

3) MODALITĂȚI DE REDUCERE A COSTURILOR ÎN NOUA ECONOMIE.

Schimbările ecomoice majore apărute la nivel planetar în ultimele decenii au determinat apariția
unor noi metode de abordare privind stiința economică.

Astfel a apărut expresia Noua Economie pentru a caracteriza o nouă realitate pentru economia
contemporană.

Pe sens larg, expresia de Noua Econoimie este folosită pentru a descrie transformările structurale
determinate de implementarea noilor tehnici și tehnologii care schimbă conduitele economice la
toate nivelurile economiei.

Pe sens restrâns, expresia Noua Economie indică sectoarele noilor tehnologii de informație și
comunicație ca: informatica materială și logică, totalitatea mijloacelor de comunicație și
informație.

În concluzie putem spune că noua economie se caracterizează prin:

- abordarea globală a economiei;

- accesabilitate la scară planetară;
- favorizează producerea de bunuri imateriale sau cu un grad mai mic de materialitate;
- este prioritar îndreptată spre economia muncii intelectuale;
- funcționează prin legarea mai multor sisteme complexe de rețele.

Noua Economie, spre deosebire de economia tradițională, este văzută ca un sistem foarte
complex, ce evoluează și se adaptează, care se construiește pe noi factori de producție.

9
Acest nou sistem introduce fluxurile electronice în mecanismele de funcționare ale unor
segmente de piață și stimulează avantajele competitive imateriale, determinate de efectele
creșterii exponențiale a nivelului superior de instruire și educație profesională a forței de muncă.
Sistemul determină schimbări radicale în diviziunea internațională a muncii și dezvoltarea mai
rapidă a unor economii lipsite de resurse. Noua Economie este cauză cât și efect al procesului de
globalizare, contribuie decisiv la accelerarea procesului de internaționalizare a unei părți a
economiei mondiale, prin modificările aduse mediului financiar internațional.
Noua economie este specifică procesului de globalizare, la momentul actual ea nu poate încă
reprezenta singura formă de existență și funcționare a proceselor și fenomenelor economice.
Ea exprimă în momentul de față doar accentul pe care îl dă demersul economic.

În vederea creșterii profitului, producătorul trebuie să scadă costurile de producție pe unitatea de

produs. Scăderea costului are un rol important in creșterea profitului. La un anumit nivel al
prețului de vânzare, scăderea costului atrage după el creșterea profitului, la fel cum creșterea
prețului de vânzare duce la creșterea profitului obținut. Creșterea prețului de vânzare cât și a
costului mediu au ca rezultat creșterea profitului. Pentru creșterea profitului o mare importanță o
are relația dintre costul de producție și pretul competitiv. Realizarea de profit ține de capacitatea
producătorului de a realiza bunuri de calitate superioară la un preț redus pe care să le poată vinde
la prețuri competitive. În economia de piață, producătorii nu pot acționa după voia lor asupra
prețurilor factorilor de producție pe care îi cumpără și nici asupra prețurilor de vânzare a
propriilor mărfuri, raportul dintre cerere și ofertă având un rol esențial. Din acest motiv, în
vederea creșterii profitului, producătorii trebuie să țină cont de condițiile concurenței și să
acționeze asupra costului în sensul reducerii, așa asigurând capacitatea concurențială, forța de
competiție. Nivelul scăzut de costuri dă posibilitatea unor încasări mai mari și a creșterii
profitului. Creșterea profitului constituie motivația de redistribuire spre anumite ramuri, care duc
la creșterea ofertei. Prin urmare, costul de producție influențează oferta de bunuri. În concluzie,
costurile marginale sunt cele care influențează oferta, deoarece ele însoțesc reacțiile și deciziile
producătorilor. În condiții optime, producătorul alege nivelul de producție la care profitul este cel
mai ridicat.

Scăderea costurilor depinde în mod special de creșterea productivității factorilor de producție.

10
4) ECONOMII DE SCARĂ – DEFINIȚIE, TIPURI, EFECTE ALE ECONOMIILOR DE
SCARĂ.

Economiile de scară se referă la propietatea economică a producției care afectează costurile,

atunci când cantitatea tuturor factorilor de producție crește într-o anumită masură. Dacă costurile
cresc proporțional, nu apar economii de scară, atunci când costurile cresc într-o masură mai
mică, apar randamente pozitive. Când sunt combinate, economiile de scară și dezeconomiile de
scară duc la teoria mărimii ideale a înteprinderii conform căreia costul mediu al unui produs
scade până la un anumit minimum, apoi costul mediu crește odată cu creșterea mărimii
înteprinderii. Economiile de scară sunt descrise drept procese microeconomice care se remarcă
prin scăderea costurilor pe termen lung ca urmare a creșterii dimensiunii și volumului producției.
În cazul economiilor de scară, raportul cost – producție se mărește atunci când crește nivelul
producției. Dacă o întreprindere își propune să intre pe piață și are o formă de cost identică sau
asemănătoare cu cea a întrepriderilor existente, atunci devine obligatorie realizarea unei cantități
importante de producție în vederea obținerii de costuri minime. Economia de scară este un
termen folosit pentru a descrie ceea ce se întamplă atunci când o cantitate de factori utilizați în
producție cresc. Mai exact, o înteprindere își reduce costurile unitare producând mai multe
bunuri. Economiile de scară apar din creșterea capacității înteprinderii și pot fi rezultatele unor
diferite cauze, ca de ex.: specializarea lucrărilor pentru un volum ridicat de producție, folosirea
unui capital tehnic mai performant, care de cele mai multe ori nu se poate împărți și care prin
urmare nu poate fi folosit economic, factorii tehnologici oferind mai multă eficacitate scării dar
și mai mult randament, cum ar fi vânzarile en-gros și achizițiile. Economia de scară nu este
nelimitată, pe măsură ce întreprinderea crește, economia de scară începe să se reducă și în timp
încep să apară pierderi. Aceste pierderi țin în mod esențial de greutățile întâmpinate de manageri
atunci când mărimea întrepriderii începe să devină considerabilă, atunci când încep să apară
rigiditate în funcționarea structurilor, inflexibilitate și chiar capacitatea de inovație redusă sau
risipă. Toate aceste caracterizări sunt ceea ce se numește pierdere internă de scară sau
dezeconomie de scară. Randamentele de scară pot fi: constante, crescătoare și descrescătoare.

Întreprinzătorul, prin abilitatea sa, va combina factorii de producție în asa fel să se poată adapta
la exigențele pieței și să obțină un profit maxim.

11
5) RELAȚIA DINTRE COST ȘI PRODUCTIVITATE.

Atunci când avem un anumit preț al factorilor de producție, costul mediu (CM) și costul marginal
(Cmg) se află în raport invers proporțional față de productivitate. În acest fel costul de producție
mediu se micșorează atunci când productivitatea medie (PM) crește și, invers. Costul marginal se
reduce când productivitatea marginală (Pmg) crește și, invers, se mărește când productivitatea
marginală scade.

Se presupune ca factor variabil doar munca, atunci costul marginal este sporul de cost al muncii
asociat la o variație marginală a producției, iar productivitatea marginală este producția
suplimentară asociată la o unitate suplimentară de muncă. În concluzie, la un salariu anume,
costul mediu al muncii se află în raport invers proporțional fața de productivitatea medie a
muncii, iar costul marginal se află în raport invers față de productivitatea marginală a muncii.

6) RELAȚIA DINTRE COSTUL MEDIU ȘI COSTUL MARGINAL.

Între costul mediu și costul marginal există o strânsă legatură. Pentru a putea înțelege această
legatură trebuie luată în considerare relația matematică dintre o valoare medie și una marginală.
Nivelul mai crescut sau mai scăzut al valorii marginale are efect asupra creșterii valorii medii în
sensul de creștere sau scădere. Costul marginal ne arată cum se modifică costurile unui bun
atunci când producția crește. Costurile marginale se intersectează cu costurile medii întotdeauna
în punctul cel mai mic al acestora. În momentul în care costurile marginale depășesc costurile
medii, prețul poate egala costurile marginale, pentru a putea fi acoperite toate costurile.

- costul mediu este descrescător atunci când costul se micșorează;

- costul mediu este crescător atunci când costul marginal crește;
- costul marginal este egal cu costul mediu atunci când acesta din urmă este la nivel scăzut.

Costul mediu și costul marginal sunt egale și constante atunci când costul total crește în aceeași
masură cu producția. O producție dublă are un cost total dublu.

12
7) RELAȚIA DINTRE AVANTAJUL DE COST ȘI PRODUCTIVITATE.

Întreaga existență a oamenilor se bazează pe consum, dar pentru a putea consuma oamenii
trebuie să producă. Din punct de vedere economic, orice persoană singură sau prin asociere cu
cineva poate produce, face să apară noi bunuri. Toți producătorii au în comun un comportament
rațional.

8) PRAGUL DE RENTABILITATE ȘI OPTIMUL PRODUCĂTORULUI.

Rentabilitatea este capacitatea unui agent economic de a realiza profit şi reprezintă diferenţa
dintre încasările realizate şi cheltuielile de fabricaţie, desfacere şi vânzare. Rentabilitatea se
măsoară prin raportul dintre rezultatele şi mijloacele utilizate pentru obţinerea lor. Rezultatele
pot fi reflectate contabil, economic şi financiar.

Pragul de rentabilitate reprezintă momentul când veniturile din vânzări sunt egale cu costurile
acestora şi profitul este egal cu zero. Vânzările înregistrate după acest moment până la un anumit
nivel de capacitate vor produce profit, mai jos de acest nivel vor fi pierderi.

Pragul de rentabilitate se determină în cazurile când este necesar de efectuat o planificare a

activităţii. Pragul de rentabilitate este acel punct în care veniturile obținute sunt egale cu
cheltuielile efectuate, adică profitul este zero. Pentru a fi rentabilă orice înteprindere trebuie să
aibă profit. Atunci când calculăm pragul de rentabilitate avem nevoie de anumite date cum ar fi:
costuri fixe, costuri variabile și preț mediu. Producția unei înteprinderi nu poate fi ținută mult
timp la pragul de rentabilitate deoarece asta ar însemna că înteprinderea să fie nevoită să dea
faliment. Pragul de rentabilitate este un concept pe termen scurt.

13
9) STUDIU DE CAZ

Când situația economică nu este una benefică, toate companiile caută soluții pentru costuri mai
mici. Reprezentanții companiilor din țara noastră sunt mult mai optimiști cu privire la creșterea
afacerilor în viitorul apropiat. Nu mai puțin de 42 de procente dintre aceștia consideră că în viitor
profitul companiilor pe care le conduc va fi unul mai ridicat, arată cea mai recentă cercetare
PwC România. Chiar dacă optimismul oamenilor de afaceri români este mult mai mare decât al
omologilor de peste granițe, aceștia recunosc că în ultimul an 96% dintre ei au luat măsuri pentru
reducerea costurilor. Unii au ajuns la concluzia că externalizarea unor servicii este soluția
căutată, alții că intrarea în proiecte de tip joint-venture sau alianțe strategice va fi salvatoare.
Reducerea costurilor este în continuare în planul multor oameni de afaceri. În viitorul apropiat
85% dintre directorii generali ai companiilor cu activitate în România au în plan scăderea
costurilor, arată același studiu al PwC România.

Evoluția metodelor de reducere a costurilor

În ultima perioadă, modalitățile de reducere a costurilor s-au schimbat, în funcție de cerințele

companiilor. Metodele de reducere a costurilor au evoluat foarte mult, de la simple încercări de
industrializare a producţiei, până la explotarea maximă a superputerii de calcul disponibile în
prezent. Ca urmare, a fost posibil şi se practică tot mai mult urmărirea tot mai atentă a costurilor
şi a contribuţiei lor în etapa de realizare a lor, generându-se structuri de costuri pe baza costurilor
realizate în trecut şi a activităţii planificate. Foarte multe dintre aceste metode de reducere a
costurilor se grupează în jurul filosofiei de producţie <Lean Manufacturing>, care determină
reducerea perioadei între comanda clientului şi livrarea produsului, prin eliminarea pierderilor.2

Această filosofie se referă la o analiză foarte detaliată a întregului proces de producţie şi în

paralel o optimizare a acestuia. “Dacă în trecut, se produceau anumite tipuri generice de produse
în serii mari, eventual pe stoc pentru că nu existau multe opţiuni pe piaţă, în prezent în foarte
multe cazuri accentul este pus pe serii mici de produse diferite, care deja au un client în
momentul lansării comenzii. Astfel, nu ne mai miră astăzi dacă atunci când comandăm un
autovehicul cu anumite opţiuni specifice, putem să aflăm că acesta se află în etapa X pe linia de
producţie şi ne va fi livrat în 12 zile”, a adăugat Cristian Dima, Noerr Finance & Tax.

Cum poate în acest caz supravieţui o companie într-un mediu de afaceri în continuă schimbare?
Sunt doi piloni care trebuie consideraţi, ne-a explicat Cristian Dima:

1. Crearea unei valori precise pentru client prin:

- bunuri şi servicii cu calitate mai bună şi mai puţine probleme / defecte;

- în condiţiile consumării mai puţinor resurse: umane, de spaţiu, de capital şi în mai puţin
timp decât cel tradiţional de producţie în serie mare.

2
Cristian Dima, consultant de managment şi auditor financiar în cadrul Noerr Finance & Tax

14
2. Eliminarea „risipei” prin:

- a consuma doar resursele necesare;

- a realiza mai multe cu mai puţin.

Activități cu valoare adăugată

Un manager de companie are multe activități de care trebuie să aibă grijă ca totul să conducă
spre deciziile cele mai bune, numai că nu toate sunt unele care adaugă valoare. În graficul de mai
jos se poate observa o comparaţie între diversele strategii de îmbunătăţire a activităţii. Astfel, la
începutul procesului o companie tipică în producţie poate avea o structură de 20% activităţi care
adaugă valoare şi 80% activităţi conexe care nu adaugă valoare în mod direct.

“Părţile care adaugă valoare în proces sunt evidente, din acest motiv multe companii se
concentrează în mod greşit (cazul îmbunătăţirilor clasice) să le facă să se deruleze mai repede.
Rezultatul constă de fapt într-o reducere a activităţilor cu valoare adăugată, care pot conduce la
un grad de satisfacere a nevoilor clientului mai redus decât în situaţia iniţială. Activităţile fără
valoare adăugată nu sunt la fel de vizibile, motiv pentru care nu sunt adresate. În acest caz,
metodologia „lean” se concentrează pe eliminarea pierderilor, păstrând în acelaşi timp activităţile
cu valoare adăugată identificate deja”, ne-a declarat Cristian Dima, Noerr Finance & Tax.

Este greu ca aceste activităţi să fie identificate dintr-o dată, spune Cristian Dima, tocmai de aceea
sunt necesare teste care să fie efectuate în mod constant și care să arate exact nivelul și pașii ce
mai trebuie realizați. “În practică atenţia este îndreptată spre activităţi care: transformă produsul
într-un anumit mod, clientul le vede rezultatul şi doreşte să plătească pentru ele. În cazul acestor
activităţi, clientul va ştii dacă sunt eliminate. La o primă rulare a testelor se pot categorisi deja
activităţi principale care adaugă valoare şi care trebuie păstrate”, ne-a explicat Cristian Dima.

Activităţile care nu generează valoare adăugată sunt în general grupate în şapte categorii
principale:

1. Supraproducţie – a produce mai devreme, mai repede sau în cantităţi mai mari decât
cererea clienţilor. Toate aceste manifestări ale superproducţiei pot avea ca rezultat o
uzură mai mare a echipamentelor, o calitate mai proastă a produselor finite sau
construirea de stocuri în exces.
2. Stocuri – materii prime, produse în curs de execuţie sau produse finite care nu au valoare
adăugată în ele. În acest mod se pot bloca resurse valoroase ale companiei în stocuri
produse în exces, care apoi pot fi refuzate de către clienţi sau sunt vândute cu greu,
majorând excesiv de mult valoarea fondului de rulment şi a necesarului de finanţare pe
termen scurt.
3. Timpi de aşteptare – oameni sau piese care aşteaptă ca ciclul de producţie să se
finalizeze. În funcţie de organizarea procesului de producţie, aceşti timpi de aşteptare pot
avea un cost foarte mare. Ca un exemplu, dacă un echipament critic în producţie nu este
întreţinut corespunzător şi se strică, este posibil ca toată unitatea de producţie să îşi
înceteze activitatea: procesele din amonte deoarece ar produce pe stoc iar procesele din
aval deoarece nu primesc produsul în curs de execuţie pentru procesare.

15
 4. Timpi de mişcare – mişcări care nu sunt necesare de oameni, părţi sau maşini într-un
proces. Este esenţial ca fiecare loc de muncă să fie bine organizat încât să se realizeze un
acces cât mai eficient la cele mai frecvent utilizate unelte şi fără pericol de accidentare
pentru operatori.
5. Transport – mişcări care nu sunt necesare de oameni sau părţi între procese.
6. Remanufacturare – produsele nu sunt realizate corect sau complet de prima dată,
necesitând repetarea sau corectarea unui proces în cazul în care nu se transformă în
pierdere.
7. Procesare în exces – procesare peste aşteptările clientului final.

În mod ideal, compania identifică aceste activităţi suplimentare şi ia măsuri susţinute de reducere
graduală a lor, pe principiul „mici modificări în mod continuu”. La categoriile de activităţi
negeneratoare de valoare am putea adăuga o categorie suplimentară, şi anume cea a potenţialului
irosit al oamenilor care lucrează în companie în aceste procese ineficiente când ar putea genera
plusvaloare în altă parte.

10 idei simple și la îndemână

Care sunt așadar, punctual, pașii pe care o companie trebuie să încerce să îi facă pentru a încerca
reducerea costurilor?

 Reducerea cheltuielilor pe deplasări și combustibil, atât pentru conducere, cât și pentru

angajați prin optimizări de trasee şi monitorizarea stării flotei auto,
 Analiza fondului de rulment şi corelarea acestuia cu volumul de activitate şi industria în
care acţionează compania. De exemplu, compania poate mobiliza resurse importante în
valoarea creanţelor, oferind termene lungi de plată clienţilor. În astfel de situaţii
compania trebuie să obţină finanţare suplimentară de la bănci care atrage costuri
suplimentare cu dobânda.
 Reducerea cheltuielilor pe telefoanele mobile și alte soluții asemănătoare, prin negocierea
de tarife de grup cu operatorii de telefonie mobilă,
 Identificarea proceselor care nu sunt eficiente și oprirea acestora,
 Micșorarea costurilor privind energia, prin adoptarea de soluţii verzi, economice şi
efectuarea de audituri energetice,
 Analiza posibilității de mutare a activității companiei într-un sediu adecvat volumului de
activitate, care presupune costuri mai reduse de întreținere,
 Analiza comisioanelor bancare și alegerea unei bănci care are costuri mai mici,
 Analiza eficacității sectoarelor care funcționeză și oprirea activității în cele care nu au
rezultatele scontate,
 Identificarea angajaților neproductivi, prin diverse teste şi determinarea factorilor care le
blochează productivitatea,
 Nu în ultimul rând, corelarea costurilor cu personalul cu performanţa acestora.

16
 10) BIBLIOGRAFIE

Constantin Mecu, Daniela Pașnicu, Teorie economică, vol. 1, Editura Fundația România de Mâine, 2011
Gilbert, Abraham-Frois, Economia politică, editura Humanitas, București, 1994
Lipsey, Richard G, Principiile economiei, Editura Economică, București, 2003
Stiglitz, Joseph E., Walsh, Carl E., Economie, Editura Economică, București, 2005
https://ro.wikipedia.org/wiki/Adam_Smith
http://ziarullumina.ro/adam-smith-parintele-economiei-politice-42316.html
https://jurnaluldeafaceri.ro/metode-de-reducere-a-costurilor-in-companii/

17