Sunteți pe pagina 1din 6

11.

Legislația și ispecția sanitară

În present, igiena produselor alimentare este reglementată în mod complex de un număr


mare de acte europene și naționale, care vizează siguranța alimentară. Noi legi europene privind
igiena produselor alimentare au apărut la sfărșitul lunii aprilie 2004 și au întrat în aplicare la 1
ianuarie 2006, având ca obiectiv simplificarea și armonizarea regulamentelor:
Regulamentul (CE) nr. 178/2002 a Parlamentului European stabilește principiile
generale și prescripțiile generale ale legislației alimentare;
Regulamentul (CE) nr. 852/2004 privind igiena produselor alimentare, care se referă la
toate etapele, începând cu producerea materiilor prime până la distribuția produselor alimentare.
La fiecare etapă operatorul este responsabil de igiena produselor alimentare pe care le
manipulează. Controlul riscurilor alimentare se face în baza principiilor HACCP și ghidurilor de
bune practici igienice.
Regulamentul (CE) nr. 853/2004 ce fixează regulile de igienă specifice pentru
produsele alimentare de origine animală; Directiva 2004/41/CE ce stabilește anumite directive
privind igiena;
Regulamentul (CE) nr 854/2004 despre controlurile oficiale efectuate pentru a se
asigura de conformitatea cu legislația a produselor alimentare de origine animală destinată
consumului de către om.
În ceea ce privește R. Moldova, legile privind igiena produselor alimentare apar treptat:
Legea privind protecția consumatorului nr. 105-XV din 1 3.03.2003; Legea privind asigurarea
sanitaro-epidemiologică a populației nr. 151 3-XII din 16.06.93; Legea privind produsele
alimentare nr. 78-XV din 18.03.2004. Cele trei documente enumerate mai sus conțin noțiuni
privind reglementarea stării igienice a produselor alimentare, dar nu există o lege care să acopere
toată starea igienică a produselor. Deasemenea, în legislația R. Moldova putem găsi hotărîri de
Guvern, reguli stabilite de Ministerul Sănătății și al Protecției Civile în care sunt specificate
reguli și normative privind: prezența contaminanților de diferită natură în produsele alimentare,
utilizarea aditivilor alimentari ș.a.
Înterprinderile industriale alimentare se află în permanentă supreveghere a statului.
Scopul de bază al expertizelor sanitare efectuate de către stat este urmărirea îndeplinirii
normelor igienico-sanitare de către ministere, departamente, întreprinderi organizații și persoane
juridice. Inspecțiile tuturor alimentelor în R. Moldova se efectuează de următoarele organizații:
Centrul național științifico - practic de medicină preventivă, care este responsabil
de supravegherea sanitară și igienică a tuturor lanțurilor de alimente de la fermă la masă sau de la

1
câmp la masă. Scopul principal al supravegherii sanitaro-epidemiologice de stat este ocrotirea
sănătății populației prin evidențierea factorilor mediului ambiant ce o influențează prin
elaborarea recomandărilor și efectuarea controlului asupra realizării măsurilor sanitaro-igienice
și sanitaro-antiepidemice.
Serviciul veterinar de stat de pe lângă Ministerul Agriculturii și al Procesării
industriale răspunde de controlul și supravegherea alimentelor de origine animală care include și
sănătatea animalelor, controlul sanitar al abatoarelor, industria procesării, comerțul cu produse
animaliere și aprovizionarea.
Inspectorul de protecție a consumatorului al Serviciului de Standardizare și
Metrologie este responsabil de protecția consumatorului în industria alimentară.
Republica Moldova fiind membru al Pactului de stabilitate din Europa de Sud-Est a CSI
printr-o decizie guvernamentală a aprobat armonizarea legislației ce se referă la securitatea
alimentară cu securitatea Uniunii Europene. In țara noastră nu există un comitet coordonativ
pentru a asigura coordonarea activităților între ministere și serviciile implicate în controlul și
supravegherea siguranțeii și calității alimentelor. Ministerul Economiei și al Comerțului este
responsabil de coordonarea activităților de inspecție. Toate ministerele sunt obligate să prezinte
formularele inspecțiilor pe următorul trimestru, Ministerului Economiei și al Comerțului și
concomitent să efectueze rapoarte trimestriale despre inspecțiile realizate și deciziile luate. Unele
activități de control al alimentelor se suprapun. A fost realizat un set de decizii guvernamentale
pentru distribuția funcțiilor între organele de inspecție a suprapunerilor excluse, dar nu a fost
încă aprobat.
În RM există câteva acte legislative care includ cerințele în ceea ce privește siguranța
alimentară:
 Legea privind asigurarea sanitaro-epidimiologică a populației Nr. 1513 XII din
16.06.1993 include norme sanitare pentru asigurarea normelor fiziologice ale populației, precum
și reguli sanitare legate de întreprinderi.
 Legea privind produsele alimentare nr. 78-XV din 18. 03.2004 În art.5 (2) se
specifică că produsele alimentare propuse pentru consumul uman trebuie să satisfacă necesitățile
fiziologice ale omului în substanțe nutritive necesare și în energie. Să fie inofensive, să nu
conțină contaminanți, microorganisme și alte organisme și substanțe biologice în cantități care să
depășească valorile limită stabilite în regulile și în normele sanitare, să nu prezinte în alt mod
pericol pentru om, să fie produse și plasate pe piață în condiții de igienă adecvate, conform
regulamentelor în domeniul alimentar aplicabile.

2
 Legea privind protecția consumatorului nr 105-XV din 13.03.2003 Conform art.
5b orice consumator are dreptul la protecție împotriva riscului de a achiziționa un produs, un
serviciu care ar putea să-i afecteze viața, sanatatea, eriditatea sau securitatea ori să-i prejudicieze
drepturile și interesele legitime.
 Legea privind produsele alimentare nr. 178/2002 este cea mai importantă lege,
este armonizată cu recomandările specificate în Codex Alimentarius și Legislația Uniunii
Europene, conține dispoziții generale despre aprobarea noilor produse, a ingredientelor
alimentare, a tehnologiilor, a sistemelor de alterare rapidă ș.a.
O mare parte a legilor în ceea ce privește securitatea alimentară și igiena alimentelor
sunt prezentate sub formă de cerințe sanitare care au fost aprobate de Ministerul sănătății al
fostei URSS. De regulă, aceste cerințe sunt echivalente cu cele din UE, sau puțin mai rigide.
Problema constă în faptul că toate legile nepublicate în Monitorul Oficial au fost anulate
începând cu 01.01 2006, ceea ce a adus la apariția multor lacune în domeniul securității sanitare.
 Licențierea și înregistrarea întreprinderilor industrie alimentară
Legislația Națională nu acordă licențe pentru produsele alimentare, cu excepția
alcoolului. În conformitate cu legea privind produsele alimentare și legea privind asigurarea
sanitaro-epidimiologică a populației întreprinderile de industrie alimentară, deci, inclusiv și
intreprinderile de alimentație publică pot activa numai după obținerea unei autorizații sanitare,
care este elaborată de Centrul național științifico-practic de medicină preventivă. În ceea ce
privește produsele alimentare de origine animalieră autorizarea este obținută de la Serviciul
veterinar de stat și este obligatorie și pentru întreprinderile de alimentație publică. Autorizațiile
sanitare și veterinare sunt prelungite anual. Întreprinderile de alimentație publică care se află în
stare insalubră trebuie închise. In legea privind asigurarea sanitaro-epidemiologică a populației
sunt incluse cazurile când se efectuează închiderea unei întreprinderi.
R. Moldova duce o politică orientată spre aplicarea standardelor internaționale până
când vor fi elaborate cele naționale. Standardele naționale sunt elaborate de comitetele tehnice de
standardizare, în componența cărora sunt incluși diverși specialiști. De menționat că standardele
noi elaborate sunt în armonie cu cele europene sau cele internaționale. Toate standardele sunt
revizuite la fiecare cinci ani. Dintre cele 20 mii de standarde regionale și GOST-uri valabile pe
teritoriu R. Moldova au aplicație reală aproximativ 8000 dintre care doar 2000 sunt obligatorii.
Amendamentele Legii cu privire la standardizare și legile în vigoare în prezent cu
privire la TBT. N 866 - XIV din 10 martie 2000 stipulează că aplicarea standardelor naționale a
devenit voluntară. Aplicarea standardului național rămâne obligatorie doar dacă, se va stipula o

3
referință la o reglementare tehnică. O autoritate publică autorizată poate adopta o reglementare
tehnică doar în concordantă cu obiectivele enumerate în Acordul T13T.
Ca urmare a situației economice dificile, absenței reglementărilor tehnice obligatorii,
Moldova consideră la motnentul actual standardele obligatorii drept singura modalitate de a
controla calitatea și inofensivitatea produselor. Standardele noi elaborate sunt armonizate cu
standardele ISO, iar standardele existente vor ti armonizate în timp printr-un proces de revizuiri
periodice.
Următoarele publicații conțin informații cu privire la reglementări tehnice, standarde și
proceduri: „Buletinul Standardizării” (publicat în Moldova la fiecare două luni în limbele
română și rusă; Monitorul Oficial al R. Moldova (publicat lunar în Moldova);
«Информационный указатель стандартов« (publicat în Federația Rusă lunar).
În R.Moldova certificarea produselor și serviciilor se realizează în cadrul Sistemului
Național în baza Legii certificării Nr. 652-XIV din 28.10.1999, Legii Republicii Moldova
privind protecția consumatorului, Legii Nr. 186-XV cu privire la evaluarea conformității
produselor, Legii R. Moldova cu privire la standardizare - Nr. 590-XIII din 22.09.1995,
modificată prin Legea 919-XIV din 12.04.2000 și în conformitate cu standardele și ghidurile
ISO, ISO/CEL, cu documentele normative ale sistemului național de standardizare și certificarea,
armonizate cu cele enumerate. În R. Moldova certificarea obligatorie și certificarea benevolă se
efectuează în conformitate cu prevederile Procedurii Generale PG -Ol -05-92 emisă de
Departamentul Moldova Standard.
Certificarea are caracter obligatoriu numai pentru produsele și serviciile, care pot afecta
viața, sănătatea, averea consumatorilor și mediului înconjurător. Aceste produse și servicii sunt
introduse în Nomenclatorul produselor și serviciilor supuse certificării obligatorii, aprobat de
Departamentul Standarde, Metrologie și Supraveghere tehnică. Cerințele de certificare pentru
anumite clase de produse au fost elaborate de către fiecare organ acreditat și aprobate de
Departamentul Standarde, Metrologie și Supraveghere tehnică în conformitate cu Standardul
Moldovei SM45-2 Sistemul Național de Cetiificare al R. Moldova prezent „Certificarea
produselor”.
De menionat că în present regimul de certificare în R.Moldova este efectuat de 22
organe de certificare și 71 laboratoare de testări, acreditate în Sistemul Național de Cefliticare al
R.M. în conformitate cu prevederile standardului E N 45 000. Nomenclatorul produselor supuse
certificării obligatorii include: produsele alimentare, electrocasnice, produse și tehnologii
potențial periculoase, mărfuri pentru copii, produse cosmetice, materiale de construcții, mașini,
utiląje, mobilă. În afară de standarde Naționale în Moldova se aplică și standarde internaționale

4
(ISO, CEI, standarde regionale (GOST, EN), standarde Românești (STAS. SR). Moldova
respectă cerintele Convențiilor Internaționale pentru inofensivitatea substanțelor chimice,
inflamabile, explozive, toxice și altor substanțe. Moldova nu aplică tipuri specifice de certificare
în afară de certificatele de igienă, eliberate de către Ministerul Sănătății, ca parte componentă a
certificatelor de conformitate. Cerințele față de certificatele de igienă sunt specificate în
reglementările tehnice ale Ministerului Sănătății, Inspectoratului de Stat pentru protecția
drepturilor consumatorului și controlul calității produselor efectuează controlul calității pe
parcursul producerii, depozitării și comercializării produselor. Produsele importate sunt
conformate acelorași standarde ca și cele autohtone.
Centrul Național de Standardizare, Str. Coca, 28, Mun. Chișinău. R. Mo1dova, Tel.
(3732) 75-09-81 Fax (3732)75-05-81 Emal: Moldovastandard@ standard mldnet com.
În R. Moldova de la I ianuarie 2003 aplicarea tuturor standardelor naționale devine
voluntară. La sfârșitul acestei perioade Standardele Naționale au rămas obligatorii numai cu
referire la reglementarea tehnică adoptată de o autoritate publică în conformitate cu obiectivele
legitime, precum, securitatea națională. În Moldova standardele și regulamentele corespund
deplin regulamentelor Comisiei Codex Alimentarius.
În Moldova următoarele produse necesită certificatul de igienă eliberat de serviciul
Sanitaro - Epidemiologic de Stat: materiile prime, mașinile și echipamentele, utilizarea cărora ar
putea fi o sursă de pericol pentru sănătatea umană, mărfurile pentru copii, materialele și
echipamentele folosite în sistemele de apă potabilă, produsele cosmetice și parfumurile,
săpunurile și detergenții, produsele textile. Pentru mărfurile autohtone certificatul se eliberează
în baza documentației relevante, inclusiv rezultatele testelor igienice. Pentru produsele străine
certificatul se eliberează în baza certificatului țării exportatoare și a testelor adiționale etectuate
în Moldova.

• Certificatul de igienă al serviciului Sanitaro - Epidemiologic de Stat


Producătorilor autohtoni li s-a eliberat un certificat de igienă cu termenul de
valabilitate de până la 3 ani cu condiția că metoda de producție nu se va schimba. Importatorii au
primit un certificat valabil numai pentru transportare. Bunurile importate sau inspectate la oficiul
vamal al regiunii, unde este înregistrat importatorul. Importatorul bunurilor perisabile a putut
încheia o înțelegere prin care părții străine producătoare, s-ar elibera un certificat de igienă cu o
valabilitate de până la 3 ani și bunurile ar putea fi marcate cu o ștampilă specială, indicând că
bunurile au fost produse în corespundere cu cerințele SPS ale Moldovei. În toate cazurile
imitarea certificatelor de igienă este supusă examinării, condițiile de transportare ori cele de
producție (inclusiv produsele) fiind supuse acelorași cerințe sanitare.

5
• Certificat veterinar. Producătorilor autohtoni li s-a eliberat o autorizație cu termen
de valabilitate de până la 3 ani cu condiția că metoda lor de producție nu se va schimba.
Încărcăturile în această perioadă sunt inspectate în intervale de timp alese de abator. Pentru
produsele importate se controlează fiecare lot. La import importatorul trebuie să prezinte avizul
sanitary, ștampilat de către autoritățile veterinare a tuturor țărilor de tranzit, certificatul veterinar
al țării exportatoare și certificatul de calitate emis de către producător. Lotul trebuie să fie
inspectat de Inspectatorul Veterinar de stat și în caz de corespundere, se va elibera un certificat
veterinar de sănătate. Moldova recunoaște certificatele de igienă eliberate instituțiile competente
și de companii, dacă compania a încheiat un acord cu autoritatea pertinentă a Moldovei. In
Moldova nu există nici un fel de teste suplimentare, stabilite de către Guvern bunurile de import,
în cazul când acestea sunt însoțite de certiticate de igienă emise de instituții necunoscute.
Informație despre procedurile de inspecție la frontieră pentru produsele importate și în
timpul procesului de producere pentru produsele autohtone. Cerințele sanitare și fitosanitare sunt
aplicate prin inspecții și testări.
 Cerințe sanitare. Producătorii interni și cei străini care au încheiat un acord
special sunt inspectați de către o echipă de experți de la Serviciul Sanitaro - Epidemiologic de
Stat și MoldovaStandard, înainte de timp. Mărfurile importate sunt inspectate prin selectarea
mostrelor și efectuarea testelor asupra acestora.
 Cerințe fitosanitare. Inainte de expediere, exportatorul străin trebuie să transmită
la Inspectorul General de Stat pentru Carantină Fitosanitară o cerere unde să fie indicate
mărfurile ce urmează a fi exportate. Inspectorul eliberează un permis de import preliminar care
stipulează cerințele fitosanitare specifice pe care trebuie să le satisfacă mărfurile care vor fi
expediate. Dacă aceste satisfac cerințele, atunci pe permisul preliminar de import se va aplica o
ștampilă prin care el va deveni permanent.
Pentru producția națională certificatul de igienă se eliberează o dată la 3 ani, dacă în
tehnologia producerii nu se fac modificări, iar pentru producția de import se eliberează pentru
fiecare lot în parte. În baza legii „Cu privire la certificare” nr.652-XlV din 28.10.99 se stabilește
că certificatul de conformitate pentru loturile de produse alimentare se eliberează de către
organele Departamentului de Stat pentru standardizare, metrologie și supraveghere tehnică numai
în baza certificatului igienic.

S-ar putea să vă placă și