UNIVERSITATEA”AUREL VLAICU” DIN ARAD

FACULTATEA DE INGINERIE ALIMENTARĂ, TURISM ȘI

PROTECȚIA MEDIULUI
DOMENIUL: INGINERIA PRODUSELOR ALIMENTARE
PROGRAMUL DE STUDIU: PROTECȚIACONSUMATORULUI ȘI A
MEDIULUI
FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: cu frecvență

PROIECT

ÎNDRUMĂTOR ȘTIINȚIFIC: STUDENTĂ:

ARAD
2021
 FACULTATEA DE INGINERIE ALIMENTARĂ, TURISM ȘI
PROTECȚIA MEDIULUI
DOMENIUL: INGINERIA PRODUSELOR ALIMENTARE
PROGRAMUL DE STUDIU: PROTECȚIA CONSUMATORULUI ȘI A
MEDIULUI
FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: cu frecvență

Organele cu drept de sancționare în România în

probleme alimentare

ÎNDRUMĂTOR ȘTIINȚIFIC: STUDENTĂ:

ARAD
2021
 Cuprins

Consideraţii introductive.............................................................................................................3
1. Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru siguranța alimentelor..........................4
2. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor......................................................6
3. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale......................................................................8
3.1. Direcţia Generală de Industrie Alimentară.................................................................10
3.2. Agenţia Naţională Fitosanitară...................................................................................11
BIBLIOGRAFIE.......................................................................................................................13

1
 Organele cu drept de sancționare în România în probleme
alimentare

Consideraţii introductive
La nivel internațional, există numeroase organizații și organisme cu competențe în
domeniul siguranței alimentare. Dreptului alimentar i se acordă o importanță din ce în ce mai
crescută datorită faptului că se dorește ca toți consumatorii să beneficieze de produse
alimentare sigure, care să nu le pună viața sau sănătatea în pericol.
Ca în orice ramură de drept, și în ceea ce privește dreptul alimentar s-au adoptat de-a
lungul timpului numeroase reglementări care sunt menite să garanteze consumatorilor că
produsele alimentare consumate sunt sigure, în caz contrar, cei responsabili de nesiguranța
unui produs alimentar fiind chemați să răspundă din punct de vedere juridic.
Dreptul alimentar reprezintă acea ramură a ştiinţei dreptului care are ca obiect studiul
normelor juridice şi a principiilor a căror finalitate este garantarea siguranței alimentare și a
calității alimentelor1.
În ultimii ani, având în vedere crizele alimentare cu care s-a confruntat Uniunea
Europeană (UE) şi bineînţeles aderarea României la UE, s-a impus înfiinţarea unor noi
instituţii care să se ocupe atât de implementarea policiticilor dezvoltate de Uniune în ceea ce
priveşte siguranţa pentru produsele alimentare, cât şi de dezvoltarea politicilor naţionale în
acelaşi domeniu.
În cele ce urmează, vom prezenta pe scurt instituţiile din România implicate în
siguranţa pentru produsele alimentare, cu arătarea atribuţiilor care intră în competenţa
fiecăreia dintre acestea, precum şi cu arătarea principalelor activităţi realizate de fiecare
instituţie în parte, în vederea conturării cadrului instituţional existent în România în acest
domeniu. Am ales să tratăm următoarele instituții pe care le-am considerat ca fiind cele mai
importante: Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor
(ANSVSA), Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) și Ministerul
Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

1
Este vorba de definiţia consultată în M.A. Recuerda Girela, Tratado de Derecho Alimentario, Ed. Arazandi,
Madrid, 2011, p. 87.

2
 Prima secțiune este dedicată înființării, funcțiilor, atribuțiilor, organizării și
funcționării ANSVSA. A doua secțiune tratează aspectele care țin de înființarea, obiectivele,
atribuțiile, organizarea și funcționarea ANPC, în timp ce în a treia secțiune ne vom referi la
înființarea, rolul, funcțiile și implicarea MADR în domeniul siguranței pentru produsele
alimentare.
1. Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru siguranța alimentelor
Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru siguranța alimentelor (ANSVSA) a
fost înființată în România ca principală instituţie însărcinată cu punerea în aplicare la nivel
național a regulilor stabilite pe plan european.
Potrivit Legii 150/2004 privind siguranța alimentelor și a hranei pentru animale 2,
”Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, ... este
autoritatea de reglementare în domeniul sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor, ce
coordonează toate activitățile în acest domeniu, de la producerea materiilor prime până la
consumator. Autoritatea este instituția de legătură cu Autoritatea Europeană pentru
Siguranța Alimentelor și acționează pe bază de autonomie structurală, funcțională și
decizională3”.
ANSVSA a fost înființată prin Ordonanța de Guvern 42/2004 4, prin reorganizarea
Agenției Române pentru Siguranța Alimentelor și a Agenției Naționale Sanitare Veterinare
din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului. Organizarea și
funcționarea ANSVSA au fost stabilite prin Hotărârea de Guvern 130/2006 5, hotărâre

2
Publicată în Monitorul Oficial 462/24.05.2004/29.11.2006 și republicată în Monitorul Oficial nr.
959/29.11.2006.
3
Art. 2 din Legea 150/2004 republicată.
4
Publicată în Monitorul Oficial 94/31.01.2004.
5
Publicată în Monitorul Oficial nr. 90/31.01.2006.

3
abrogată prin adoptarea Hotărârii de Guvern 1415/20096. Astfel, în prezent, organizarea și
funcționarea ANSVSA sunt stabilite prin Hotărârea de Guvern 1415/2009.
ANSVSA s-a aflat în subordinea directă a Primului-ministru până în data de 22
decembrie 2012, când a trecut în subordinea Guvernului şi în coordonarea ministrului
agriculturii şi dezvoltării rurale ca urmare a intrării în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă a
Guvernului nr. 96 din 22 decembrie 20127.
Potrivit actului normativ mai-sus menționat, în sarcina ANSVSA au fost stabilite
următoarele cinci funcții8: funcția de reglementare, funcția de control, funcția de strategie,
funcția de administrare a structurilor din subordine și funcția de reprezentare.
Prin funcția de reglementare se asigură, în conformitate cu strategia adoptată de către
aceasta, realizarea cadrului juridic și elaborarea reglementărilor specifice activităților din
domeniul sanitar-veterinar și al siguranței alimentelor, cu respectarea legislației naționale și
europene9.
Funcția de control se exercită prin asigurarea supravegherii și controlul aplicării și
respectării reglementărilor în domeniul său de activitate10.
Prin intermediul funcției de strategie, se elaborează, în conformitate cu politica
Guvernului și cu tendințele pe plan internațional, strategia în domeniul său de activitate,
precum și evaluarea, analiza, managementul și comunicarea riscului în domeniul său de

6
Publicată în Monitorul Oficial nr. 834/03.12.2009, modificată prin Hotărâre nr. 514/2010 - pentru modificarea
art. 1 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale
Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, din data de 8 iunie
2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 380/2010, prin Hotărâre nr. 283/2011 - pentru modificarea şi
completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale
Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia din data de 30 martie
2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 217/2011, prin Hotărâre nr. 1179/2011 - pentru modificarea art. 1 alin.
(2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare
Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia din data de 5 decembrie 2011,
publicată în Monitorul Oficial 857/2011, prin Hotărâre nr. 1122/2012 - pentru modificarea art. 15 alin. (1) din
Hotărârea Guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare
Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, din data de 29 noiembrie 2012,
punlicată în Monitorul Oficial nr. 805/2012 şi prin Ordin nr. 12/2013 - pentru modificarea anexei nr. 3 la
Hotărârea Guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare
Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, din data de 11 februarie 2013,
publicată în Monitorul Oficial nr. 87/2013.
7
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului (OUG) nr. 96 din 22 decembrie 2012 privind stabilirea unor măsuri de
reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative a fost publicată
în Monitorul Oficial al României nr. 884 din data de 22 decembrie 2012 şi modificată după cum urmează: prin
OUG 6/2013, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 98/2013, prin OUG 15/2013, publicată în Monitorul
Oficial al României nr. 154/2013, prin Legea 71/2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 171/2013, prin OUG nr.
38/2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 256/2013 şi prin OUG 6/2013 publicată în Monitorul Oficial nr.
98/2013.
8
HG 1415/2009, doc. cit. art. 2.
9
Ibidem, art. 2 lit. a).
10
Ibidem, art. 2 lit. b).

4
activitate, dar și proiecte de cercetare la nivel național și european cu referire la aceste
aspecte11.
A patra funcție îndeplinită de ANSVSA este aceea de administrare a structurilor din
subordine, prin care se asigură coordonarea și gestionarea serviciilor pentru care statul este
responsabil în domeniul sanitar-veterinar și al siguranței alimentelor12.
Ultima funcție prevăzută în sarcina Autorității este cea de reprezentare, prin care se
asigură, în numele statului sau al Guvernului României, reprezentarea pe plan intern și extern
în domeniul său de activitate13.
După cum reiese şi din denumirea ANSVSA, aceasta nu are competenţe doar în ceea
ce priveşte siguranţa alimentară, ci şi în ceea ce priveşte domeniul sanitar-veterinar.
Competenţele acesteia în domeniul sanitar-veterinar sunt enumerate în art. 3 alin. (1) lit. A din
hotărârea privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii. Având în vedere că activităţile
desfăşurate de ANSVSA în domeniul sanitar-veterinar exced obiectului cercetării noastre, ne
vom limita la a prezenta strict atribuţiile principale desfăşurate în domeniul siguranţei
alimentelor.
Atribuţiile ANSVSA sunt prevăzute în art. 3 alin.(1) lit. B, din HG 1415/2009, astfel
cum a fost modificată şi completată ulterior, aceste atribuții sunt numeroase, actul normativ
reglementând un număr de treizeci și șase de asemenea competențe, care oferă o viziune
amplă a activităților pe care ANSVSA le poate desfășura într-un anumit moment în legătură
cu siguranța pentru produsele alimentare. Acestea, pentru a da câteva exemple, pot varia de la
atribuții în domeniul elaborării de proiecte de acte normative, la participarea la activitățile de
standardizare, gradare și clasificare a produselor agroalimentare și ajungând la elaborarea și
avizarea de convenții, parteneriate, protocoale și acorduri interguvernamentale în domeniul
său de competență.
O altă atribuţie stabilită în sarcina ANSVSA prin HG 1415/2009 este aceea a
armonizării cadrului legislativ naţional cu reglementările existente la nivelul UE în domeniul
siguranţei pentru produsele alimentare. Aşa cum vom arăta, în opinia noastră, această
atribuţie, împreună cu competențele atribuite în vederea elaborării şi implementării strategiei
şi legislaţiei privind siguranţa alimentelor şi elaborarea normelor pentru siguranţa alimentelor,
reprezintă cele mai importante atribuţii stabilite în sarcina ANSVSA. Nu mai puțin importantă

11
Ibidem, art. 2 lit. c).
12
Ibidem, art. 2 lit. d).
13
Ibidem, art. 2 lit. e).

5
este și și atribuția ANSVSA de reprezentare a punctului naţional de contact şi coordonatorul
la nivel naţional al Sistemului rapid de alertă pentru alimente şi furaje14.
2. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor
Prima reglementare în domeniul protecţiei consumatorilor în România s-a făcut relativ
târziu, după anul 1990, prin adoptarea Ordonanţei de Guvern nr. 21/1992 privind protecţia
consumatorului15. În momentul în care a fost creat, în anul 1992, Oficiul pentru Protecţia
Consumatorilor (OPC), acesta nu dispunea de autonomie, fiind parte integrantă a Comisiei
Naţionale pentru Standarde, Metrologie şi Calitate16. Din anul 2001, OPC și-a schimbat
denumirea, potrivit OUG 2/2001, în Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor
(ANPC), OUG 2/2001 reglementând stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea,
organizarea/reorganizarea sau funcţionarea, după caz, a unor ministere, organe de specialitate
ale administraţiei publice centrale şi instituţii publice17. În prezent, actul normativ care
reglementează organizarea şi funcţionarea ANPC este reprezentat de Hotărârea de Guvern
700/201218. Potrivit hotărârii mai sus arătate, ANPC este „instituţie publică şi funcţionează ca
organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în
subordinea Guvernului şi în coordonarea ministrului economiei, comerţului şi mediului de
afaceri”19.
Rolul ANPC este acela de coordonare şi realizare a strategiei şi politicii Guvernului în
ceea ce priveşte protecţia consumatorilor, autoritatea acţionând „pentru prevenirea şi
combaterea practicilor care dăunează vieţii, sănătăţii, securităţii şi intereselor economice ale
consumatorilor”20.
Cu referire la obiectivele şi atribuţiile ANPC, facem precizarea, deşi este de
notorietate acest aspect, că autoritatea nu desfăşoară activităţi referitoare la protecţia
consumatorilor numai în ceea ce priveşte siguranţa pentru produsele alimentare, ci cu referire
la toate produsele care pot fi achiziţionate sau utilizate de către consumatorul final. Chiar

14
În conformitate cu prevederile HG 1415/2009, doc. cit. art. 13. Detalii despre Sistemul rapid de alertă pentru
alimente şi furaje sunt disponibile informaţii în Partea a II-a a prezentei Teze de doctorat, în Capitolul privind
acţiunile întreprinse de EFSA în domeniul siguranţei pentru produsele alimentare.
15
Publicată în Monitorul Oficial al României nr. 212/1992, Partea I.
16
Despre istoricul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, a se vedea pagina oficială a instituţiei:
www.anpc.gov.ro.
17
Publicată în Monitorul Oficial nr. 10 din 9 ianuarie 2001 şi modificată după cum urmează: prin Legea
233/2001, publicată în Monitorul Oficial 262/2001, prin OUG 9/2001, publicată în Monitorul Oficial 35/2001,
prin Ordonanţa 14/2003, publicată în Monitorul Oficial 63/2003 şi prin OUG 64/2003, publicată în Monitorul
Oficial 464/2003.
18
Publicată în Monitorul Oficial nr. 491/18.07.2012, Partea I, modificată prin Hotărârea de Guvern nr. 912/2012,
publicată în Monitorul Oficial nr. 654/2012.
19
HG 700/2012, art. 1.
20
Ibidem, doc. cit. art. 2.

6
dacă nu desfăşoară activităţi exclusiv în domeniul siguranţei pentru produsele alimentare,
considerăm că alături de ANSVSA, ANPC deţine un rol cheie în asigurarea protecţiei
consumatorilor.
În ceea ce priveşte atribuţiile ANPC, acestea sunt în principal următoarele:
participarea la elaborarea strategiei în domeniul protecţiei consumatorilor, în vederea corelării
strategiei naţionale cu cea existentă la nivelul UE; asigurarea armonizării cadrului legislativ
naţional cu cel existent în UE; efectuarea de propuneri către Guvern şi avizarea proiectelor de
acte normative în domeniul care ţine de competenţa sa în aspecte privind fabricarea,
ambalarea, etichetarea, conservarea, depozitarea, transportul, importul, comercializarea
produselor, prestarea serviciilor, inclusiv a serviciilor financiare, precum şi interzicerea
penalităţilor asimetrice dintre client şi prestatorul de servicii publice şi alte servicii de interes
general pentru abaterile contractuale, astfel încât acestea să nu pună în pericol viaţa, sănătatea
sau securitatea consumatorilor ori să afecteze drepturile şi interesele lor legitime21.
În aceeaşi ordine de idei, participă la elaborarea de proceduri privind obiectivele,
condiţiile şi modul de colaborare în desfăşurarea activităţilor de protecţie a consumatorilor;
participă la încheierea de convenţii, acorduri, protocoale interne şi internaţionale în domeniul
care intră în competenţa sa; participarea la realizarea programelor interne şi internaţionale în
ceea ce priveşte protecţia consumatorilor în colaborare cu organizaţii şi instituţii din ţară şi
din străinătate; informează în mod periodic Guvernul şi organele administraţiei publice
centrale interesate, la solicitarea acestora, cu privire la activitatea proprie privind respectarea
drepturilor şi intereselor consumatorilor; desfăşoară activităţi de supraveghere a produselor şi
serviciilor destinate consumatorilor; controlul respectării dispoziţiilor legale privind protecţia
consumatorilor; constată săvârșirea de contravenţii şi aplică sancţiunile care se impun;
coordonează schimbul rapid de informaţii cu instituţiile şi organele competente de la nivel
naţional şi/sau internaţional în ceea ce priveşte produsele şi serviciile care prezintă risc pentru
sănătatea şi securitatea consumatorilor, comunică măsurile legislative adoptate către Comisia
Europeană în acele domenii care sunt guvernate de directivele, regulamentele şi deciziile
europene transpuse, controlează respectarea prevederilor regulamentelor emise de către
Comisia Europeană în domeniul în care deţine competenţă; ANPC reprezintă punctul naţional
de contact pentru sistemul de schimb rapid de informaţii privind produsele periculoase22.
Pentru îndeplinirea atribuţiilor care îi revin, ANPC colaborează cu ministerele, cu
organele de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale din România, precum şi cu
21
HG 700/2012, doc. cit., art. 3.
22
Ibidem, art. 3. Atribuţiile enumerate mai sus le-am apreciat ca fiind cele mai importante, însă enumerarea nu
este una limitativă. Toate atribuţiile principale ale ANPC sunt prevăzute de articolul arătat mai sus.

7
organisme neguvernamentale, având acces la informaţiile deţinute de anumite autorităţi şi
instituţii precum: Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, Autoritatea Naţională a Vămilor,
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră,
precum şi la instituţiile financiar-bancare, în baza unui protocol încheiat cu acestea23.
3. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) este organizat şi funcţionează în
conformitate cu prevederile HG nr. 725/2010 privind reorganizarea şi funcţionarea
Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea
acestuia24, reprezentând organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu
personalitate juridică în subordinea Guvernului.
Responsabilitatea principală a MADR este aceea a aplicării „strategiei şi Programului
de guvernare, cu rol în elaborarea şi implementarea strategilor naţionale sectoriale în
domeniile agriculturii şi producţiei alimentare, dezvoltării rurale, pescuitului şi acvaculturii,
îmbunătăţirilor funciare, precum şi în domeniile conexe: fitosanitar, cercetarea ştiinţifică de
specialitate, conservarea şi managementul durabil al solurilor şi al resurselor genetice vegetale
şi animale”25. De asemenea, MADR are rolul de a elabora strategii şi reglementări în
domeniul său de activitate.
MADR exercită anumite funcţii în vederea realizării obiectivelor stabilite, respectiv:
funcţia de strategie, în conformitate cu care elaborează, conform politicii Guvernului,
politicilor UE şi tendinţelor pe plan internaţional, strategia de dezvoltare în domeniile sale de
competenţă, funcţia de reglementare în virtutea căreia se asigură realizarea cadrului juridic şi
elaborarea reglementărilor specifice activităţilor din domeniile de activitate, funcţia de
administrare potrivit căreia asigură administrarea proprietăţii publice şi private a statului în
domeniul de activitate al MADR, funcţia de gestionare a fondurilor europene şi naţionale
alocate dezvoltării rurale, agriculturii şi pisciculturii, funcţia de reprezentare, prin intermediul
acesteia asigurându-se, în numele statului sau al Guvernului, reprezentarea pe plan intern sau
extern în domeniul său de competenţă şi cu limitările prevăzute de actele normative în
vigoare, funcţia de autoritate de stat în virtutea căreia se asigurară implementarea, urmărirea şi

23
HG 700/2012, doc. cit., art. 4 alin. (1) şi (2).
24
Publicată în Monitorul Oficial nr. 548/2010, modificată după cum urmează: prin HG 6/2011, publicată în
Monitorul Oficial nr. 32/2011, prin HG 777/2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 566/2011, prin HG
822/2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 587/2011, prin HG 1295/2011, publicată în Monitorul Oficial nr.
11/2012, prin HG 250/2012 publicată în Monitorul Oficial nr. 222/2012, prin HG 558/2012 publicată în
Monitorul Oficial nr. 375/2012, prin 1038/2012 publicată în Monitorul Oficial nr. 733/2012, prin HG 6/2013,
publicată în Monitorul Oficial nr. 31/2013 şi prin HG 185/2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 249/2013.
25
Anexă la Ordinul MADR nr. 468, Regulamentul de organizare şi funcţionare a Ministerului agriculturii şi
dezvoltării rutale, art. 2.

8
controlul aplicării şi respectării reglementărilor în domeniu şi funcţia de autoritate de
management pentru anumite Proiecte derulate.
Implicarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale în siguranţa pentru
produsele alimentare
Ca şi în cazul ANPC, MADR nu are competenţe clar determinate prin atribuţiile
reglementate în sarcina sa însă, cu toate acestea, având în vedere Regulamentul de organizare
şi funcţionare a ministerului, unde este detaliată structura internă a acestuia, regăsim două
direcţii, respectiv Direcţia Generală de Industrie Alimentară (DGIA) şi Agenţia Naţională
Fitosanitară (ANF).
În cele ce urmează vom analiza dispoziţiile referitoare la DGIA şi la ANF, precum şi
la compartimentele aflate în structura acestora, cu accentuarea atribuţiile pe care acestea le au
în domeniul siguranţei alimentare.
3.1. Direcţia Generală de Industrie Alimentară
Principalele responsabilităţi ale DGIA sunt acelea de elaborare şi implementare a
politicilor agricole europene şi naţionale privind sectorul industriei alimentare, precum şi
elaborarea şi programarea politicilor publice în sectorul industriei alimentare, potrivit
regulamentelor europene şi legislaţiei naţionale26. În cadrul DGIA funcţionează 2
compartimente, respectiv Direcţia de implementare şi strategii în industria alimentară (DISIA)
şi Serviciul politici de calitate (SPC).
DISIA are ca responsabilităţi „programarea, elaborarea, monitorizarea şi evaluarea
politicilor publice în conformitate cu regulamentele europene şi legislaţia naţională pentru
sectorul industriei alimentare”27, coordonând mai multe structuri, respectiv: Compartimentul
produse de origine animală, Compartimentul produse de origine vegetală, Compartimentul
cercetare-inovare, Compartimentul consultanţă, extensie şi formare profesională,
Compartimentul de piaţă.
Compatimentul produse de origine animală îndeplineşte următoarele atribuţii, potrivit
dispoziţiilor legale în vigoare: urmărirea politicii agricole comune în sectorul produselor de
origine animală şi iniţierea actelor normative necesare aplicării acesteia; elaborarea de politici
pe produs, în colaborare cu organizaţiile interprofesionale pe produs şi direcţiile de
specialitate din minister; elaborarea sau participarea la elaborarea reglementărilor şi actelor
normative privind materiile prime, auxiliarii tehnologici, produsele finite, tehnologiile,

26
Ibidem, art. 74
27
Ibidem, art. 76 alin. (1).

9
metodele de lucru şi impactul cu mediul ambiant, pentru activităţile de producţie, depozitare,
transport şi comercializare a produselor de origine animală.
De asemenea, compartimentul la care facem referire mai are ca atribuţii şi iniţierea şi
elaborarea proiectelor de legi, hotărâri de guvern, ordine ale ministrului, privind produsele de
origine animală; elaborarea poziţiei României împreună cu consilierul pentru afaceri europene
şi participarea cu mandat la reuniunile Comitetelor de Gestiune ale Comisiei Europene pentru
sectorul produse de origine animală în vederea susţinerii poziţiei României; promovarea de
programe şi proiecte de acte normative pentru stimularea şi dezvoltarea producţiei sectorului
produse de origine animală; aprobarea şi înregistrarea simbolurilor societăţilor comerciale cu
activităţi în domeniul producţiei de conserve alimentare ambalate în recipienţi metalici şi a
numerelor de ordine ale grupelor şi sortimentelor de conserve alimentare.
Tot în categoria atribuţiilor acestui compartiment se numără şi organizarea/participarea la
grupurile de lucru de la nivel instituţional, interinstituţional şi al asociaţiilor profesionale, în
vederea îmbunătăţirii şi implementării cadrului legislativ din domeniu; centralizarea şi
actualizarea bazei de date privind capacităţile de producţie ale agenţilor economici aflaţi în
funcţiune; participarea, la propunerea conducerii la târguri, expoziţii, concursuri, festivaluri,
seminarii, simpozioane, dezbateri, întâlniri, mese rotunde, vizite şi schimburi de experienţă în
ţară şi în străinătate; întocmirea de răspunsuri la reclamaţii, sesizări, petiţii, interpelări,
corespondenţă curentă, etc.; precum şi îndeplinirea altor sarcini ce-i revin prin acte normative
sau care îi sunt repartizate de către structurile administrative superioare28.
După cum rezultă din enumerarea de mai sus, în sarcina Compartimentului produse de
origine animală sunt stabilite numeroase atribuţii fie că acestea au natură de supraveghere, de
elaborare a anumitor politici în domeniul de competenţă sau iniţierea şi elaborarea de proiecte
de legi, hotărâri de guvern, ordine de ministru în ceea ce priveşte produsele de origine
animală, promovarea de programe şi proiecte de acte normative în vederea stimulării şi
dezvoltării producţiei de produse de origine animală, fie că au natură strict administrativă,
respectiv atribuţiile de a actualiza baze de date, de a răspunde la reclamaţii, sesizări sau petiţii.
În opinia noastră, acest compartiment are un rol deosebit de important ca structură a
MADR prin prisma atribuţiilor extrem de vaste care îi aparţin. Aşa cum am arătat la începutul
prezentului subcapitol, MADR nu are ca atribuţii clare competenţe în domeniul siguranţei
pentru produsele alimentare, însă, prin structurile aflate în subordinea sa, apreciem că îşi
justifică rolul de „actor” implicat în siguranţa alimentară din România.
3.2. Agenţia Naţională Fitosanitară
28
Ibidem, art. 76

10
 ANF deţine în structura sa următoarele compartimente: Serviciul protecţia plantelor şi
carantină fitosanitară, Compartimentul omologarea produselor de protecţie a plantelor şi
Compartimentul monitorizare şi programe IT. Dintre compartimentele existente în structura
ANF ne vom opri la Serviciul protecţia plantelor şi carantină fitosanitară deoarece acest
serviciu asigură la nivel naţional strategia în domeniul fitosanitar.
În ceea ce privește Serviciul protecţia plantelor şi carantină fitosanitară, atribuţiile
acestuia sunt stabilite în Regulamentul de organizare şi funcţionare a MADR 29 şi constau în:
organizarea activităţii de protecţie a plantelor şi carantina fitosanitară la nivel central,
teritorial şi vamal; coordonarea, îndrumarea tehnică şi controlul activităţii în domeniul
fitosanitar; elaborarea şi promovarea proiectelor de acte normative care privesc măsurile de
protecţie împotriva introducerii si raspandirii organismelor de carantina daunatoare plantelor
si produselor vegetale, în scopul îmbunătăţirii şi perfecţionării legislaţiei naţionale şi
armonizarii acesteia cu legislaţia comunitară; elaborarea procedurilor şi instrucţiunilor
specifice care privesc activitatea fitosanitară pentru deţinătorii de culturi agricole şi alte forme
de vegetaţie utilă şi pentru cei care depozitează, transportă şi valorifică plante şi produse
vegetale; elaborarea strategiei fitosanitare privind sănătatea plantelor în concordanţă cu
normele UE şi urmărirea implementării acesteia; urmărirea implementării legislaţiei în
domeniul fitosanitar privind importul exportul, tranzitul şi circulaţia intracomunitară a
plantelor, produselor vegetale şi altor obiecte; elaborarea Regulamentului de organizare şi
funcţionare a unităţilor fitosanitare.
De asemenea, în sarcina aceluiaşi serviciu au fost stabilite şi următoarele atribuţii:
gestionarea filierelor pe sectoare de producţie: cartof, pomi fructiferi, porumb, viţă de vie,
plante ornamentale, legume, specii dendrologice, lemn, etc. la: import, export, monitorizare,
circulaţie intracomunitară şi paşaport fitosanitar; organizarea la nivel naţional a poliţiei
fitosanitare; întocmirea lucrărilor de specialitate prevăzute în cadrul cooperării internaţionale
şi urmărirea îndeplinirii obligaţiilor ce decurg din acesta, în domeniul carantinei fitosanitare;
urmarește starea fitosanitară a culturilor prin sistemul Agroexpert pe baza căreia se stabileşte
prognoza apariţiei bolilor şi dăunătorilor de catre Unitatile Fitosanitare; asigurarea
corespondenţei cu ţările terţe şi celelalte State Membre privind notificarea intercepţiilor,
gestionarea problemelor legate de import, export, circulaţie intracomunitară, legislaţie etc.;
participarea la activităţile şi întâlnirile desfăşurate în cadrul sistemului de siguranţă
alimentară; colaborarea cu universităţile de profil, Societatea Naţională pentru Protecţia
Plantelor şi Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice, în elaborarea strategiilor de protecţie a
29
Anexa la Ordinul MADR 468/2013, doc. cit., art. 87, lit. a)-g).

11
plantelor precum şi cu asociaţiile profesionale; asigurarea schimbului de informaţii cu
Comisia Europeană, participarea la Comitetul Permanent pentru Sanatatea Plantelor si la
grupurile de lucru30.
În concluzie, consumatorul român, în egală măsură cu consumatorii din alte state
membre ale căror sisteme de protecţie sunt superioare celui din România, dar şi cu
consumatorii din ţările terţe trebuie să aibă certitudinea că produsele alimentare sunt sigure şi
că nu sunt dăunătoare vieţii sau sănătăţii.

BIBLIOGRAFIE

1. Mărginean, I., Bălaşa, A. (coord.), Calitatea vieţii în România, Editura Expert,

Bucureşti, 2003;
2. Patriche, D., Protecţia consumatorilor, revista “Tribuna economică”, nr.33/1990;
3. Patriche, D.; Pistol, Gh. (coordonatori): Protecţia consumatorilor, Ed. Monitorul
Oficial, Bucureşti, 1998;
4. Recuerda Girela, Tratado de Derecho Alimentario, Ed. Arazandi, Madrid, 2011;
5. Publicată în Monitorul Oficial 462/24.05.2004/29.11.2006 și republicată în Monitorul
Oficial nr. 959/29.11.2006;
6. Art. 2 din Legea 150/2004 republicată;
7. Publicată în Monitorul Oficial 94/31.01.2004;
8. Publicată în Monitorul Oficial nr. 90/31.01.2006.

30
Ibidem, art. 87, lit. h)-x).

12