CUPRINS

1. Introducere 3
2. Modelarea comportamentelor la copii 3
3. TERMINOLOGIE ȘI ASPECTE GENERALE 7
Concluzii 10
Bibliografie 11

1
 Modelarea comportamentelor

1. Introducere

Mass-media este o denumire generală a tuturor mijloacelor de informare în masă.

Aceste mijloace sunt variate: presa sau mijloacele electronice de informare (televizor,
radio, reţele de calculatoare). Dezvoltarea acestora a dus la o răspândire pe scară largă a
informaţiei. Această dezvoltare este rezultatul dorinţei oamenilor de a fi informaţi. Cele
mai răspândite mijloace de informare sunt presa scrisă, televiziunea şi radioul. Acestea
ocupă primele locuri ca popularitate, deoarece informaţia este transmisă uşor individului.
Din păcate, acestea sunt şi principalele mijloace de dezinformare, pentru că
informaţia greşită poate să ajungă rapid la indivizi. Mass-media este un mijloc de
comunicare şi transmitere de informaţii folosit din cele mai vechi timpuri, căpătând în
epoca modernă forme diferite şi diversificate; găsim ştiri nu numai în presă, mass-media
extinzându-se prin intermediul televiziunii, radioului, PC, net, făcând permanent parte din
viaţa fiecăruia şi devenind indispensabile la locul de munca şi în şcoli.
Fără mass-media omul ar fi izolat de societate, nu ar mai dispune de mijloace care
să-l pună la curent cu descoperirile de ultima oră, iar copii pot să ajungă la informaţiile
dorite mult mai uşor şi repede grăbind procesul de învăţare.
2. Modelarea comportamentelor la copii
Comportamentele copiilor sunt modelate, încă din primii ani de viaţă, prin
influenţele mediului social în care trăiesc şi se dezvoltă, în urma cărora îşi însuşesc,
treptat, reprezentări simbolice, valori, norme de conduită, convenţii tacite ale comunităţii
căreia îi aparţin(prescripţii, interdicţii, restricţii). Acest proces, arată Mihai Coman(1999),
a fost „controlat” un timp îndelungat de către familie, şcoală, biserică şi mediul social
imediat. Creşterea ponderii mass-media în ansamblul vieţii sociale a însemnat şi o

2
preluare a rolului de modelare a comportamentelor umane, nu doar ale copiilor, ci şi ale
adulţilor. Conţinuturile mesajelor difuzate de mass-media influenţează nu doar modul de
a gândi şi de a simţi al copiilor şi adolescenţilor, ci şi modul lor de a se purta, de a
acţiona. Ideile, sentimentele şi atitudinile formate sub impactul mesajelor audio-vizuale
se exteriorizează întruchipându-se în gesturi şi acte de comportament. Impresiile şi
atitudinile formate în urma receptării acestor mesaje le determină conduita, le
influenţează, în diferite feluri, comportamentul. Ele pot genera manifestări pozitive sau
negative, idealuri şi virtuţi elevate sau, dimpotrivă, pot submina fundamentele morale ale
vieţii.
Mass-media difuzează imagini, idei, evaluări la care membrii audienţei apelează
atunci când îşi construiesc propria linie de comportament. Pun în circulaţie, de multe ori
neintenţionat, un anumit punct de vedere despre ce trebuie acceptat sau respins şi acest
punct de vedere poate fi integrat de către indivizii receptori în propriile concepţii despre
ceea ce este corect sau incorect (Denis McQuail, Sven Windahl, 2001). Filmele,
reportajele, buletinele informative, anchetele prezintă o gamă largă de situaţii şi de
personaje exemplare, care pot reprezenta modele de comportament.
Să luăm, pentru ilustrare, comportamentul moral. Multe dintre emisiunile de
televiziune, care prezintă instantanee ale existenţei individuale şi sociale, pot pune o
problemă morală într-o manieră concretă şi atrăgătoare, contribuind la clarificarea
noţiunilor, ideilor, sentimentelor şi opţiunilor morale, a modului dezirabil de rezolvare a
unor situaţii de viaţă conflictuale, ajutându-i pe copii şi adolescenţi să-şi apropie
conţinutul moralităţii nu într-o formă teoretică, abstractă, ci plecând de la situaţiile de
viaţă în care se află oamenii. Personajele din filme întruchipează personalităţi şi
caractere, ce pot constitui subiecte de analiză şi reflecţie. Într-o astfel de perspectivă,
emisiunile de televiziune ne apar ca adevărate “lecţii” de educaţie morală, ceea ce nu
înseamnă că vom exclude posibilitatea ca uneori, prin conţinutul lor, să-i conducă pe
copii spre comportamente indezirabile (ură, violenţă etc).
Contribuţia adusă la realizarea obiectivelor educaţiei morale nu poate fi ignorată,
în condiţiile în care semnificaţia mesajelor transmise este înţeleasă corect. Prin
intermediul mass-media copiilor le sunt transmise informaţii despre componentele
sistemului moral al societăţii (ideal, valori, norme, precepte, reguli), le pot fi

3
formate/dezvoltate convingerile şi sentimentele morale, trăsăturile de voinţă şi de
caracter. Modalităţile de acţiune sunt, de fapt, asemănătoare cu cele utilizate în cadrul
activităţilor şcolare: explicaţia, dialogul/dezbaterile pe teme morale, povestirea morală,
exemplul, aprobarea şi dezaprobarea.
Personaje reale sau fictive prezente pe ecranele televizoarelor servesc adeseori ca
modele, pe care membrii publicului doresc să le imite. Există tendinţa, în rândul
receptorilor, de a adopta, mai mult sau mai puţin, modelul de comportament al acestor
personaje. Cu deosebire copiii şi adolescenţii, observă Ioan Cerghit, îşi confruntă
propriile gânduri, sentimente şi acţiuni cu cele ale modelelor: ”La vârsta preadolescenţei
şi adolescenţei, atunci când încep să se formeze idealurile morale şi de viaţă, elevii caută
contactul cu mass-media şi din nevoia de a se forma ca oameni. De multe ori, în imaginea
unor personaje care evoluează pe ecran, ei văd adevărate modele, adevărate simboluri de
viaţă şi de conduită care întruchipează la modul cel mai activ calităţi deosebite de
inteligenţă, trăsături de voinţă şi de caracter, de competenţă profesională etc. pe care tind
cu ardoare să şi le apropie” (1972, p. 113). Dispunând de o mare putere de sugestie,
aceste modele stimulează stările emoţionale, sentimentele, dispoziţiile, voinţa şi dorinţa,
determinând atitudini de aversiune şi respingere sau, dimpotrivă, de acceptare şi
adeziune. Aderarea la modele, care poate merge până la o imitare deplină, are drept
consecinţă transformarea propriului comportament. Acest mimetism se întâlneşte
îndeosebi la copii şi adolescenţi, ale căror trăsături de personalitate nu s-au cristalizat
încă.
Identificarea şi imitarea caracterizează îndeosebi copiii, dar sunt prezente, ca
proces conştient de adoptare a modelelor comportamentale exterioare, şi mai târziu, la
celelalte vârste. Acest proces este posibil pe fondul existenţei unor disponibilităţi interne,
potenţate de către structurile psihice proprii individului (cognitive, afective,
motivaţionale, voliţionale), structuri care permit susţinerea şi realizarea acţiunilor
specifice modelului ales. Insuficienta cunoaştere a alternativelor, similaritatea
sentimentelor, nevoia de succes sau de a trăi satisfacţii compensatorii pentru tot felul de
eşecuri şi frustrări îl determină să imite personaje media care promovează modele
comportamentale asiguratorii ale reuşitei. Importantă este şi imaginea de sine, în funcţie
de care individul manifestă tendinţa de a se apropia de modelul ce prezintă caracteristici

4
despre care crede că îl definesc şi pe el ca personalitate. Individul proiectează asupra
personajului ce întruchipează modelul propriile dispoziţii şi interiorizează prin
identificare trăsături care susţin pe mai departe imaginea de sine. Atunci când acest
proces al identificării şi imitării este dirijat în scop educativ spre modele dezirabile se pot
obţine efecte formative pozitive la nivelul personalităţii individului. Există însă şi riscul
unei identificări exagerate, unor preluări necritice, cu consecinţe negative în plan
caracterial şi comportamental.
Un număr impresionant de cercetări empirice a pus în evidenţă faptul că mass-
media oferă modele simbolice pentru aproape toate formele de comportament. Membrii
publicului receptor, fie că sunt copii, fie că sunt adulţi, preiau atitudini, reacţii emoţionale
şi conduite îndeosebi din filmele de televiziune. Multe din comportamentele acestora sunt
structurate în urma observării unui model (de exemplu, personajul principal dintr-un
film). Individul care observă cum modelul rezolvă într-un anumit fel o problemă cu care
se confruntă va încerca să adopte acel pattern comportamental ca soluţie personală la o
problemă asemănătoare, o soluţie care îi va aduce satisfacţie şi recompense. Acest proces
de imitare se realizează în mai multe etape, după cum arată Melvin L. DeFleur şi Sandra
Ball-Rokeach (1999, p. 218):
a) Individul observă o persoană(modelul) care se înscrie într-un anumit pattern de
acţiune;
b) Observatorul se identifică cu modelul, crede că este la fel cu acesta sau doreşte să fie
ca el, considerându-l a fi demn de imitat;
c) Observatorul ajunge să fie convins că acel comportament manifestat de model va fi
funcţional şi în ceea ce îl priveşte, în sensul că odată adoptat într-o situaţie asemănătoare
va aduce rezultatul dorit;
d) Atunci când se află efectiv într-o astfel de situaţie, individul îşi aminteşte acţiunile
modelului şi reproduce comportamentul acestuia;
e) Executarea acţiunii aducătoare de recompensă sau satisfacţie şi, prin urmare,
consolidarea convingerii în viabilitatea pattern-ului comportamental;
f) Consolidarea pozitivă măreşte probabilitatea ca individul să reproducă în mod repetat
respectivul pattern comportamental;

5
 Desigur, această tendinţă de a imita nu este stabilă şi nici caracteristică tuturor
membrilor audienţei. Unele forme de comportament sunt imitate, altele nu. Pe de altă
parte, fiecare individ aparţine unui anumit mediu socio-cultural, care îi va influenţa
raportarea la mesajele mass-media.
Unele cercetări au arătat că influenţele exercitate de mass-media, îndeosebi de
către televiziune, contribuie, în general, nu atât la schimbarea unor comportamente, cât la
întărirea şi confirmarea celor preexistente (teoria efectelor limitate). Indivizii manifestă
tendinţa de a selecta din conţinutul mesajelor doar elementele care confirmă valorile şi
normele ce le sunt familiare şi de a le respinge pe acelea care le infirmă. Conformarea la
opiniile şi comportamentele prezentate depinde, în mare parte, de percepţia pe care
fiecare dintre ei o are despre sine şi de experienţele personale anterioare. Alte cercetări au
ajuns la concluzia că personajele prezentate de mass-media pot servi ca modele pentru
învăţarea prin imitare. Comportamentul imitativ constituie, de mult timp, un subiect de
cercetare pentru psihologi. Neal E.Miller şi John Dollard(Social learning and imitation,
1941) l-au considerat drept un aspect al învăţării sociale: reproducerea răspunsurilor
altora devine un răspuns propriu într-o situaţie asemănătoare.
Trăim în era vitezei și a tehnologiei, iar informațiile sunt la îndemâna oricui.
Având în vedere mutitudinea și diversitatea informațiilor pe care mass-media le pune la
dispoziția publicului este necesară realizarea unei selecții în ceea ce privește natura
infomațiilor care ajung la public, luând în calcul efectele nocive pe care acestea le pot
avea asupra comportamentului oamenilor.
Deși cu toții suntem expuși la amalgamul de informații din media, cei mai afectați
dintre noi sunt copiii, care se află într-o etapă de formare și devoltare care poate fi
afectată de aceste informații.
Mass-media are pe lângă funcția de informare și o funcție de educare. Procesul de
educare are o sferă largă de acțiune, educarea realiându-se indiferent de vârstă, gen, etnie
sau naționalitate. De obicei mass-media realizează educație în mod spontan,
neintenționat, dar există și situații în care aceasta vine în sprijinul educației formale,
realizată în școală, pentru a facilita înțelegerea unui conținut.
Cel mai popular mijloc de transmitere a informațiilor a rămas televziunea, acesta
fiind un mijloc accesibil și ieftin. Deși la prima vedere, televizorul pare inofensiv, dacă

6
pătrundem în subiect vom observa numeroase efecte negative pe care acesta le produce
omenirii. Televizorul atrage și îi face pe oameni să petreacă un număr mare de ore în fața
televizorului, considerând această activitate ca fiind relaxantă și distractivă. Totuși,
lucrurile nu stau chiar în acest fel, specialiștii susținând că televizorul ne patronează
viețile, influențându-ne în direcțiile pe care societatea le dorește.
La copiii mici, televizorul afectează dezvoltarea normală a cortexului, prin
promovarea unei stări de pasivitate atunci când privesc la TV, fără a necesita utilizarea
gândirii logice sau a reflecțiilor personale. Această stare pasivă duce la o slabă dezvoltare
a emisferei cerebrale stângi, a cărei activitate este oprită în timpul vizionării programelor
TV. În timp, toate aceste elemente duc la apariția unor probleme grave, cum ar fi:
deficiențele de învățare, deficiențele de atenție, obezitate sau chiar ADHD.
Un alt efect negativ produs de televizor , în rândul copiilor, se referă la
dezvoltarea unor comportamente violente, agresive, ca urmare a vizionării unor programe
al căror conținut promovează violența. Poate cel mai grav efect pe care televzorul îl poate
produce este dependența. Dependența de televizor manifestându-se asemenea
dependenței de substanțe interzise.
Efectele produse de mass-media în rândul celor mici sunt de o potrivă negative,
sarcina de a le preveni sau ameliora , revenindu-le adulților.
Lucrarea de față vine să detalieze toate problemele menționate mai sus, în vederea
realizării unei educații pentru utilizarea rațională a televizorului, dar și pentru prevenirea
efectelor dăunătoare ale acestuia.
3. TERMINOLOGIE ȘI ASPECTE GENERALE
“Dacă în educația copilului ocolim familia, ocolim Biserica, ocolim practicile
culturale tradiționale, care presupun lectura, meditație, contemplație, și, în locul lor,
punem educația prin internet și televiziune, atunci ajungem, mai devreme sau mai târziu,
la o criză profundă.” .Gavriluță (2011)
Mass-media este un termen care desemnează totalitatea surselor de informare
publice care ajung la un număr foarte mare de persoane. Acest termen a rezultat prin
lipirea a două cuvinte din două limbi diferite și anume de la latinescul “media” (mijloace)

7
cu englezescul “mass”, care în contextul dat desemnează un număr foarte mare de
persoane.
Mass-media reprezintă, în opinia lui Ion Albulescu (2003), “suporturi sau
instrumente tehnice, care servesc la transmiterea în forme specifice a unor mesaje între
profesioniști ai comunicării, reuniți în instituții sociale, și marele public, constituit într-un
ansamblu de indivizi izolați.”, iar Ioan Cerghit (1972) consideră că: “ ..mass-media
formează al patrulea mediu constant de viață al copilului, alături de cel familial, de cel
școlar și de anturajul obișnuit de relații.”. De asemenea, Lewis Mumford (1953) definea
mass- media ca fiind “ochiul lumii”, sugerând faptul că posibiltățile de informare și
instruire oferite de mass-media sunt extrem de ample, constituindu-se în adevărate
industrii.
Dezvoltarea mass-mediei a condus în timp la accelerarea ritmului activităților de
comunicare ale oamenilor. Un rezultat al acestui progres se referă la dezvoltarea
mijloacelor de comunicare, acestea ducând la fenomenul de globalizare a comunicării,
care a făcut tranziția de la societatea tradițională, la cea informațională. Societatea
informațională este caracterizată prin: posibilități multiple de transimitere și receptare a
informației.
Așadar, mass-media este din ce în ce mai prezentă în viețile oamenilor, producând
schimbări majore. Aceasta ne permite să cunoașteam oameni noi, să descoperim locuri și
fenomene extraordinare, ne lărgește orizonturile și favorizează comunicarea cu
persoanele aflate la distanță, permite socializarea, dar și aprofundarea unor conținuturi
care ne interesează. Totuși pe lângă multitudinea de beneficii pe care mass-media le
aduce omenirii, există și efecte negative care survin în urma utilizării în exces a acesteia.
Efectele negative ale utilizării excesive ale comunicării în masă se concretizează în
situații ca: izolarea individului, în așa-numitul "spațiu virtual"; imitarea unor
comportamente negative; interiorizarea de nonvalori ca individualismului sau egoismul;
accentuarea comportamentelor violente, dar și apariția viciilor.
Având în vedere că tehnologia evoluează cu rapiditate și că lumea este acaparată
de tot ceea ce înseamnă gadgeturi, specialiștii au realizat studii pentru a observa ce
influențe au acestea asupra oamenilior. În studiile lor aceștia au avut ca punct de plecare
următoarele întrebări: „Citirea regulată a ziarelor impune ideologia clasei dominante?”;

8
„Aparițiile repetate ale oamenilor politici la TV pot provoaca schimbări de opinie sau de
intenție de vot în rândul electoratului?”; „Copiii care privesc multe scene de violență pe
micul ecran sunt oare înclinați mai mult decât alții să adopte un comportament agresiv?”;
„Poate televizorul să provoace copiilor probleme de atenție?” etc.
Educația se definește ca o activitate psihosocială complexă care are drept scop
formarea și dezvoltarea personalității unui individ în conformitate cu cerințele actuale și
de viitor ale societății. Acțiunea de educare are loc cu precădere într-un cadru
instituționalizat, de obicei școala, în toate formele sale, fiind realizată de persoane
specializate, care transmit informații, formând capacități, abilități și deprinderi, prin
utilizarea diferitelor metode, cu scopul de a atinge obiective educaționale stabilite prin
programele curriculare.

9
 CONCLUZII

În prezent incidenta cazurilor de violenta în scoli a scăzut considerabil. Cu toate

acestea copiii sunt pe zi ce trece mai expuși acestor evenimente cu o incarcătură afectivă
negativă, volumul mare de știri transmise prin intermediul mass-media fiind, poate,
principala formă care faciliteaza contactul copiiilor cu aceste informații. În consecintă,
parinții trebuie sa fie deschisi discuțiilor de acest gen, astfel încât copiii sa se poată simți
în sigurantă în sânul familiei. Mai mult decat atât, este recomandat ca părinții să nu
aștepte ca discuțiile despre violența în școli și mass-media să fie inițiate de copii, și cu
fiecare ocazie în care acestia iau contact cu acest tip de informații să iși exprime deschis
sentimentele sau dezaprobarea.
 Astăzi, un copil petrece aproximativ trei ore pe zi in fata televizorului.
Televiziuneane transporta intr-un colt de lume oarecare și adună în doar cateva secunde
informatii pe care, într-o viată de colindat Pământul,nu le-am putea aduna singuri.
Reportajele acordă o mai mare importanță anumitor teme,în funcție de informațiile avute
la dispoziție, de hotararile luate în redacție sau de contractele publicitare. În fața acestui
spectacol continuu și alert,noi înșine ne schimbăm. Mass-media ne supraîncarcă într-atât
creierul cu informații,încat nu le mai punem la îndoială. Apoi,ne formăm o imagine ireală
despre lume. Psihologii au numit acest fenomen”sindromul lumii rele”

10
 BIBLIOGRAFIE

1. M. Coman, Introducere în sistemul mass-media, Editura Polirom, Iaşi, 1999.;

2. Stanton Nicki, Comunicarea, editura Societatea de Stiinta si Tehnica, 1995;
3. Cerghit,Ioan, Mass-media şi educaţia tineretului şcolar, Ed. Didactică
Pedagocica, 1972..

11