UNIVERSITATEA DIN PETROȘANI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE
DISCIPLINA: ECONOMIA SERVICIILOR

Serviciile de alimentație publică

Numele și prenumele:

Grupa:

2021
 CUPRINS

CAPITOLUL I.................................................................................................................................3

1.1.Introducere............................................................................................................................................3

1.2. Conținutul serviciilor, evoluția gândirii economice privind serviciile..................................................6

CAPITOLUL II...........................................................................................................................................9

2.2. Trăsăturile alimentației publice............................................................................................................9

2.3. Dezvoltarea și perfecționarea serviciilor de alimentație publică.........................................................11

BIBLIOGRAFIE.......................................................................................................................................13

1
 CAPITOLUL I

1.1. Introducere
Dezvoltarea economiei naţionale, adâncirea diviziunii sociale a muncii, au făcut
ca alături de ramurile şi subramurile producţiei materiale, să apară şi să se dezvolte în
epoca contemporană ramuri şi subramuri, a căror activitate nu se exprimă în produse cu
înveliş material dar care au drept obiect satisfacerea unor nevoi prin intermediul unor
efecte nemateriale, prin servicii.
Definindu-se prin ansamblul măsurilor, relaţiilor determinate de organizarea şi
desfăşurarea activităţilor proprii acestui domeniu, putem afirma că turismul aparţine
structural sferei sectorului terţiar şi mai mult, că prin amploarea volumului de activitate,
a numărului de angajaţi, a dimensiunilor atinse în zilele noastre, acest sector economic
rivalizează cu nivelul şi proporţiile multor ramuri economice naţionale.
Se poate de asemenea afirma că turismul este un fenomen socio-economic
complex, poziţionat la interferenţa mai multor domenii ale economiei şi anume activitatea
din hoteluri şi restaurante, transporturi, agenţii de voiaj şi touroperatori, domenii implicate
direct ca şi din cultură şi artă, telecomunicaţii, sport, sănătate, implicate indirect şi într-o
proporţie mai mică.
Aparţinând sectorului terţiar, turismul prezintă o serie de trăsături comune cu cele
ale celorlalte ramuri ale acestuia, dar se şi distinge prin specificitatea şi complexitatea
conţinutului său, a formelor sale, a tendinţelor de evoluţie.
Un element ce vine în sprijinul caracterului turismului de activitate prestatoare de
servicii îl reprezintă modul de definire a produsului turistic, respectiv a ofertei.
„Produsul turistic este considerat a fi rezultatul asocierilor, interdependenţelor
dintre atractivitatea unei zone (serviciile) oferite cumpărătorului; resursele vor lua forma
diferitelor produse numai prin intermediul prestărilor de servicii specifice (găzduire,
alimentaţie, transport, agrement)."1 Se poate observa că din această definiţie rezultă
1
Minciu, R. - „Economia turismului”, Ed. Uranus, Bucureşti, 2005, pag 216.
2
importanţa deosebită a serviciilor prin faptul că în conceperea şi diferenţierea produselor
turistice accentul cade pe servicii.
Turismul reprezintă domeniul de activitate în care nu se lucrează cu servicii
pure, acestea fiind o îmbinare de elemente tangibile şi intangibile ce influenţează diferit
realizarea efectului global, imprimându-i o serie de caracteristici şi forme de manifestare.
Specificitatea turismului în sfera serviciilor reiese şi din modul de implicare a lor în
diferite procese precum: capacitatea de adaptare la exigenţele fiecărui turist (consumator),
mobilitatea dinamismului.Se poate demonstra astfel că serviciile sunt elementul dominant
şi determinant al ofertei turistice, componenta cea mai dinamică, caracteristicile acestora
regăsindu-se în întreaga activitate.
Serviciul este rezultatul unei activităţi sociale utile, destinat să satisfacă nevoi
materiale sau spirituale, individuale sau colective ale populaţiei. El este un ansamblu de
avantaje procurate direct prin contact cu producătorul sau indirect prin întrebuinţarea unui
bun, pentru care beneficiarul serviciului a dobândit dreptul de folosinţă.
„Serviciul turistic se prezintă ca un ansamblu de activităţi ce au ca obiect satisfacerea
nevoilor turistului în perioada în care se deplasează şi în legătura cu aceasta.”2
„Serviciile turistice cuprind un ansamblu de acţiuni referitoare la scopul cǎlǎtoriilor,
durata de deplasare , destinaţiile şi tipurile de cǎlǎtorii. ” 3
Sunt vizate astfel acele activităţi ce urmăresc acoperirea nevoilor comune, zilnice
(odihnă, masă) dar şi cele ce reprezintă trăsături specifice turismului şi respectiv formelor
particulare de manifestare a acestuia.
Fără a se concretiza într-un produs cu existenţa de sine stătătoare, producţia şi
consumul serviciului coincid în mod necesar în timp, serviciul dispărând o dată cu
efectuarea lui. Pe măsura creşterii nevoilor de bunuri materiale şi a consumului acestora,
asistăm la creşterea într-un ritm chiar mai accentuat, a nevoilor şi a cererii de servicii.
Dinamica accentuată a cererii de servicii îşi găseşte explicaţia în faptul că la un anumit
nivel al veniturilor, membrii societăţii manifestă o cerere sporită pentru servicii, cerere
care în cele mai frecvente dintre cazuri cunoaşte doar limite impuse de gradul de
solvabilitate. Aceste mutaţii ale cererii se explică prin faptul că serviciile satisfac la un
nivel mai ridicat nevoile populaţiei, ele însele tot mai elevate şi mai diversificate.
Serviciile au devenit unul dintre mijloacele cele mai importante de satisfacere a nevoilor,
fie prin intermediul fondurilor de consum social, fie pe seama veniturilor personale şi ca

2
Bran, F.; Marin.D.; Simon,D.- „Economia turismului şi mediului înconjurător”, Ed. Economică, Buc.,1998,pag 68
33
Gheorghe Alexandru – „Managementul serviciilor”, Ed. Eficon Press, Buc., 2009, pag 177
3
urmare, asistă, la creşterea ponderii cheltuielilor pentru servicii în totalul cheltuielilor de
consum.
Dacă nivelul de trai, material şi cultural al populaţiei depinde în primul rând de
nivelul şi calitatea activităţii desfăşurate în sfera producţiei materiale, de creşterea
eficienţei întregii activităţi economice şi deci de nivelul venitului naţional, ridicarea
nivelului de trai este condiţionată din ce în ce mai mult şi în forme tot mai diversificate
şi de activităţile sectorului terţiar, prin urmare de serviciile turistice.
Serviciul turistic trebuie astfel să creeze condiţiile necesare refacerii capacităţii de
muncă, în acelaşi timp cu petrecerea agreabilă şi educativă a timpului liber. El trebuie
astfel structurat încât, după efectuarea consumului turistic, clientul să asimileze noi
informaţii, cunoştinţe, chiar deprinderi şi noi abilităţi. Doar aşa se poate vorbi despre un
conţinut al prestaţiei turistice în deplină concordanţă cu cerinţele şi exigenţele turismului
contemporan.
De asemenea, prin conţinutul său, serviciul turistic contribuie efectiv la
asigurarea unei odihne active a turistului, în deplină concordanţă cu tendinţele actuale.
Astfel, în urma creşterii productivităţii muncii, a perfecţionării procesului de management,
al promovării progresului ştiinţific şi tehnic, s-a redus timpul dedicat muncii, lucrului,
mărindu-se, în consecinţă, dimensiunile timpului liber, zilnic şi săptămânal. În consecinţă
s-a înregistrat transformarea într-o constantă a timpului de odihnă pasivă şi implicit
creşterea solicitărilor faţă de formele odihnei active, stimulate şi de efectele negative ale
urbanizării şi urbanismului, în general, printre care poluarea, stresul.
Astfel, pe zi ce trece, odihna activă tinde să devină o componentă tot mai
importantă a serviciului turistic, ca fiind, în acelaşi timp, o metodă modernă, eficientă, de
deconectare, de tratament pentru ameliorarea consecinţelor negative ale suprasolicitării
nervoase.
Pornind de la aceste aspecte, organizatorii de turism „trebuie să conceapă
vacanţe, aranjamente turistice, cu posibilităţi multiple şi foarte variate de desfăşurarea a
activităţilor cu scop recreativ: culturale, artistice, sportive, desprinderea şi chiar
practicarea unor meserii artizanale, tradiţionale, descoperirea şi stimularea unor pasiuni,
menite să diversifice agrementul tradiţional şi să crească atractivitatea manifestărilor
turistice, să răspundă criteriilor odihnei active.”4

4
Bran, F.; Marin.D.; Simon,D.- „Economia turismului şi mediului înconjurător”, Ed. Economică, Buc.,1998,pag 69
4
 Aceste preocupări generale cresc, în intensitate, o dată cu transformarea activităţii
turistice în fenomen de masă, deci cu creşterea amploarei lui, cu creşterea tendinţei de
petrecere a timpului liber, de către potenţialul client, în afara reşedinţei sale permanente.
În zilele noastre, se poate observa manifestarea unui proces continuu de
îmbogăţire a conţinutului prestaţiei turistice cu noi şi noi tipuri de activităţi – în turismul
românesc şi în general în ţările în curs de dezvoltare – ca rezultat al receptivităţii şi
puterii de adaptare a turismului la modificările survenite în structura nevoilor de consum,
a creşterii rolului acestei activităţi în formarea şi educarea oamenilor
1.2. Conținutul serviciilor, evoluția gândirii economice privind serviciile
În ultimele decenii serviciile au dobândit un rol deosebit de important în progresul
economico-social şi au o contribuţie semnificativă la crearea produsului intern brut şi la ocuparea
forţei de muncă, fapt ce a condus la dezvoltarea economiilor naţionale.
Progresul tehnic, amplificarea diviziunii sociale a muncii, creşterea cererii de servicii din partea
întreprinzătorilor şi respectiv a populaţiei au determinat dezvoltarea şi diversificarea serviciilor.
Conceptul de servicii
Dificultăţile cu care s-a confruntat societatea, legate de creşterea şomajului, intensificarea
şi amploarea relaţiilor dintre întreprinderi, atât pe plan naţional, cât şi internaţional au determinat
dezvoltarea sectorului terţiar, ceea ce au determinat noi locuri de muncă şi au contribuit la
creşterea competitivităţii întreprinderilor5. Paralel cu dezvoltarea acestui sector, s-au intensificat
preocupările pentru definirea conceptului de servicii.
Pentru început este necesară definirea conceptului de produs.
Produsul, drept concept generic, desemnează tot ceea ce este oferit de natură sau de piaţă,
astfel încât să poată fi remarcat, achiziţionat sau consumat în vederea satisfacerii unei nevoi6.
Termenul de produs provine din latinescul „productus”, este sinonim cu termenii
„marfă”, „articol” sau „bun” şi nu este limitat doar la un bun tangibil.
Termenul ”produs” este sinonim cu „marfă” în următoarele condiţii7:
 bunul material rezultat în urma unui proces de muncă;
 corpul sau substanţa produsului să fie obţinute pe cale naturală sau în laborator;
 rezultatele finale (produs finit) să fie obţinute în procesul de fabricaţie;

5
Ioncică, M., Economia serviciilor, Teorie şi practică, ediţia a II-a revăzută, editura Uranus, Bucureşti, 2002, pag.
10
6
Florescu, C., Mâlcomete, P., Pop, N., Al., Marketing, Dicţionar explicativ, Editura Economică, Bucureşti, 2003,
pag. 561
7
Petre, I., Iordache, G., Simionescu, G., Mihai, St., Studiul calităţii produselor serviciilor, Editura Niculescu ABC,
Bucureşti, 2005, pag. 5

5
  rezultat material al unui proces social sau natural, al unui proces fiziologic sau de creaţie;

 produs de schimb = marfă;

 rezultat material al unui complex de fenomene sau de acţiuni.
În practică, precum şi în literatura de specialitate se folosesc diferite ipostaze ale
categoriei de „produs”: produs unicat; produs de serie; produs de lux; produs rafinat; produs
nou; produs vechi; produs durabil; produs perisabil; produs de vârf; produs curent; produs de
folosinţă îndelungată.
Produsele pot fi considerate şi o:
 persoană (un om politic sau un actor, a cărui imagine este promovată de un anumit
electorat sau de către public);
 localitate balneoclimaterică (pentru tratamentul anumitor afecţiuni);
 idee (alimentaţia vegetariană în slujba societăţii)8

Bunuri reale Bunuri materiale (obiecte)

(tot ce poate fi
perceput direct cu
simţurile) Bunuri imateriale (tot ce nu are
corp material), formate din:

Conceptul de
produs
Bunuri nominale
(bani, hârtii de
valoare etc.) Servicii Drepturi (brevete,
licenţe, know-how
etc.

Fig. 1.1 Conceptul de produs

Philip Kotler defineşte produsul ca fiind „orice lucru care poate fi oferit pe piaţă, în
scopul captării interesului, al achiziţionării, al utilizării sau al consumului şi care poate
satisface o dorinţă sau o nevoie”.
În „Sisteme de management al calităţii. Principii fundamentale şi vocabular” (SR
EN ISO 9000:2001), produsul este definit ca fiind „un rezultat al unui proces, adică al
unui ansamblu de activităţi corelate sau în interacţiune, care transformă intrările în
ieşiri”. Corespunzător acestui standard, există patru categorii de produse:
 servicii (de exemplu, transportul);
 software (de exemplu, un program de calculator, un dicţionar on-line);

8
Pop, N., Al., – Marketing, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2001, pag. 856
6
  hardware (de exemplu, o parte mecanică a unui motor);
 materiale procesate (de exemplu, lubrefianţii)9.
Philip Kotler arată că „într-o eră în care produsele devin din ce în ce mai puţin
diferenţiabile pe baza atributelor intrinseci calitatea serviciului reprezintă una din cele mai
promiţătoare surse de diferenţiere şi singularizare”.10
Theodore Levitt arăta că „Nu există sectoare de servicii ca atare. Există doar sectoare
ale căror componente de servicii sunt mai mari sau mai mici decât cele ale altor sectoare.
Toată lumea serveşte pe cineva”.
Paralel cu dezvoltarea sectorului de servicii, s-au intensificat apariţiile în literatura de
specialitate a definiţiilor conceptului de serviciu, în cadrul cărora predomină faptul că
serviciile nu se concretizează într-un produs, adică sunt activităţi al căror rezultat este
imaterial.
În literatura de specialitate există numeroase definiţii care evidenţiază deosebirea
dintre bunuri şi servicii, totuşi acestea prezintă o serie de neclarităţi. În practică sunt o serie de
servicii, precum serviciile cinematografice, editoriale, de informatică, alimentaţie publică, care
se concretizează în bunuri materiale.11

9
Petre, T., Iordache, G., Simionescu, G., Mihai, Şt., Studiul calităţii produselor şi serviciilor, Editura Niculescu
ABC, Bucureşti, 2005, pag. 6
10
Kotler, Ph., Marketing de la A la Z, 80 de concepte pe care trebuie să le cunoască orice manager, Editura Codecs,
Bucureşti, 2004, pag. 181
11
Prelucrat după Ioncică, M., Economia serviciilor, Teorie şi practică, ediţia a II-a revăzută, editura Uranus,
Bucureşti, 2002, pag 11

7
 CAPITOLUL II

2.1. Serviciile de alimentație publică

Alimentația publică reprezintă una din laturile importante ale servirii turistice,
încadrându-se așa cum s-a arătat, în categoria serviciilor de bază. Deși ca activitate economică
alimentația publică nu este destinată să satisfacă în exclusivitate nevoia consumatorului turist, ea
se asociază tot mai frecvent activităților de turism, iar dinamica ei este din ce în ce mai
influențată de evoluția circulației turistice. Dependența strânsa dintre alimentația publică și
activitatea turistică este evidențiată, printre altele, de asocierea lor într-un sector de sine stătător
în țările consacrate pe plan turistic. O astfel de tendință este prezentă și în țara noastră în
contextul reașezarii și modernizării structurilor organizatorice din turism. De asemenea,
raporturile de intercondiționare sunt evidențiate și de efortul permanent al alimentației publice de
a se alinia mutațiilor intervenite în volumul, structura și exigențele cererii, rezultat al dezvoltării
turismului intern și internațional, al diversificării și multiplicării formelor de turism.
Privită prin prisma calității sale de component al produsului turistic, respectiv a
serviciilor de bază, alimentația publică determină calitatea prestației turistice în ansamblul ei,
influențeaza conținutul și atractivitatea ofertei turistice cu multiple implicații asupra
dimensiunilor și orientării fluxurilor turistice.

2.2. Trăsăturile alimentației publice

Totodată, ea trebuie să întrunescă și câteva trăsături specifice. În primul rând, este
necesar să fie prezentă în toate momentele –cheie ale consumului turistic: puncte de
îmbarcare, mijloace de transport, locuri de distracție și sejur, de agrement. Numai astfel,
serviciul de alimentație publică va răspunde sarcinii de a asigura ansamblul condițiilor pentru ca
turistul, aflat temporar în afara reședintei permanente, să-și poată procura hrana necesară.
Aceasta cu atât mai mult cu cât el reprezintă principala cale de satisfacere a nevoii cotidiene de
hrană pentru toate categoriile de turiști, indiferent de modul în care au angajat prestația turistică
și de particularitățile acesteia.
O altă trăsătură (și cerință în același timp) este dată de necesitatea prezenței unei
tipologii largi de unități de alimentație publică, capabile să satisfacă o paletă diversificată de
trebuințe. În afara unei adaptări a rețelei de unități la momentul și locul desfășurării programului
8
turistic, structura tipologică a acesteia trebuie să răspundă deopotrivă nevoilor de hrană și
divertisment, să-l poată servi pe turist în orice împrejurare (se au în vedere, în mod deosebit,
acțiunile cu caracter special).
Cerințele aparte stau în fata serviciului de alimentație publică în cazul turismului balneo-
medical. El este chemat să contribuie nemijlocit la reușita tratamentului, reușita adeseori
dependentă de calitățile și rigurozitatea regimului de hrană (de pildă, tratamente ale aparatului
digestiv, cardiovascular etc).
O altă caracteristică a serviciului de alimentație publică decurge din necesitatea de
a răspunde în egală măsură, cerințelor turiștilor autohtoni și străini. Astfel, în structura
produselor comercializate trebuie să fie prezente preparate din bucătăria națională și
internațională, din cea specifică anumitor țări și zone. Proporția elementelor specifice,
promovarea anumitor produse etc., se definesc în raport cu formele de turism, cu locul și
momentul de desfășurare a activității.
Legătura dintre serviciile de alimentație publică și oferta turistică este profundă, de
intercondiționare reciprocă, de dezvoltarea sincronă. Ea dovedește noi valențe în condițiile în
care gastronomia devine element de selecție a destinațiilor turistice, când celelalte componente
ale ofertei turistice sunt sensibil apropiate și comparabile. De altfel, produsul turistic având drept
principală motivație gastronomia este o realitate din ce în ce mai prezentă și a generat o forma
nouă de vacanță, cunoscută sub denumirea de „vacanță gastronomică” (pescarească,
vânătoreasca etc.), cu atractivitate unanim recunoscută.
Diversitatea și originalitatea gastronomică se constituie, prin urmare, ca element de
atracție principală sau complementară, fapt ce se explică și justifică atenția, acordată acestui
domeniu de servire turistică.
Componenta de prim ordin în structura unei oferte turistice elevate, alimentația publică se
recomandă, pe zi ce trece, ca un sector cu multiple și noi posibilități în ce privește ridicarea
calității servirii turistice în condiții de înaltă eficiență. Se tinde din ce în ce mai mult, ca
alimentația publică, pe lângă funcția fiziologică propriu-zisă, să îndeplinească și unele funcții de
agrement, odihnă, recreare – în general, de petrecere a timpului liber. Tinând seama de faptul că
turistul cheltuiește o parte însemnată din bugetul sau de timp (după unele calcule, 20-25%) în
unitățile de alimentație publică, o atenție sporită se acordă atractiei pe care acestea o exercita,
contactelor sociale ce se pot realiza în cadrul lor.
Cunoașterea tuturor aspectelor ce evidențiază relația alimentație publică - turism
reprezintă o cerință importantă pentru orientarea eforturilor de perspectivă menite să direcționeze
dezvoltarea sectorului respectiv, cu atât mai mult cu cât este știut faptul că nivelul dezvoltării

9
alimentației publice se numară printre indicatorii de apreciere a măsurii în care pot fi satisfăcute
cerințele turiștilor.

2.3. Dezvoltarea și perfecționarea serviciilor de alimentație publică

Analizat în globalitatea lui, respectiv având ca obiectiv satisfacerea deopotrivă a nevoilor
populației rezidente și ale turiștilor, sectorul alimentație publică a înregistrat un curs ascendent.
Această evoluție, rezultat al acțiunii unui complex de factori, atestă rolul tot mai important pe
care alimentația publică îl îndeplinește în viața economică și socială, multiplicarea funcțiilor
sale.
În acest context, dezvoltarea și perfecționarea activității de alimentație publică reprezintă
una din coordonatele definitorii ale prezentului și viitorului, constituindu-se într-o preocupare
permanentă a agenților economici în sfera comerțului și turismului, a organelor ce gestionează
acest sector de activitate. Integrată organic procesului transformărilor înnoitoare din economia
noastră, alimentația publică va cunoaște importante mutații calitative și cantitative.
În privința evoluției cantitative se poate vorbi de o creștere semnificativă a volumului
activității, pe seama sporirii cererii rezidenților- în acest sens se anticipează o apropiere față de
nivelul solicitărilor din alte țări – și a intensificării circulației turistice, dublată de repoziționarea
diferitelor grupe de mărfuri. Pe plan calitativ, modificările, vizând adaptarea la exigențele și
tendințele cererii, se desfașoară în direcția modernizării și perfecționării producției, a
îmbunătățirii și diversificării formelor de comercializare și servire.
În domeniul producției se manifestă o accentuată preocupare pentru concentrarea și
industrializarea procesului de pregătire a preparatelor culinare. Satisfacerea cererii în continuă
creștere, folosirea rațională a resurselor materiale și umane, sporirea activității sunt, fără
îndoială, condiționate de modul de organizare a producției culinare, de nivelul industrializării
acesteia. Preluarea de către unități specializate a producției de preparate culinare, tendința
regăsită în aproape toate țările dezvoltate, prezintă numeroase avantaje, dar presupune și
rezolvarea unor probleme de natură tehnică și organizatorică. Una din formele moderne de
industrializare a producției culinare o reprezintă „sistemul catering”, extins pentru o gamă largă
de sortimente și în țara noastră. Acest sistem propune separarea funcțiilor de aprovizionare și
prelucrare de cele legate de comercializarea și servirea preparatelor. Se asigură astfel
mecanizarea sau chiar automatizarea procesului de fabricație, utilizarea unor tehnologii elaborate
pe baze științifice, controlul permanent al producției cu efecte benefice asupra proprietăților
nutritive ale alimentelor. Dintre avantajele cateringului pot fi menționate: lărgirea sortimentului
și relativa independență față de sezonalitatea materiilor prime; calitatea constantă și superioară a

10
preparatelor sub aspect nutrițional, igienico-sanitar, organoleptic, folosirea rațională și
permanentă a forței de muncă; reducerea pierderilor generate de fluctuația cererii; economisirea
de spații de producție la unitățile comerciale și satisfacerea în condții mai bune a cererii în
perioada de vârf.
Perfecționarea activității de alimentație publică vizează, de asemenea, componenta sa
comercială. În această direcție se înregistrează modernizarea rețelei comerciale din punct de
vedere structural și al distribuirii în teritoriu, precum și diversificarea formelor de servire. Astfel,
în ce privește structura rețelei, se remarcă tendința de realizare a unor unități cu funcții complexe
care să raspundă unor cerințe variate (de exemplu, în stațiunile turistice să satisfacă nevoia de
hrană și agrement). De asemenea, apar noi tipuri de unități – cafeteria, sack – barul, bistro-ul,
drugstore, restoroute etc. – mai bine adaptate particularităților diferitelor segmente de clientelă.
În cadrul sistemelor moderne de comercializare în alimentația publică se regăsesc
unitățile de autoservire și „fast food”, caracterizate prin posibilitatea servirii rapide. Sistemul
„fast food”, foarte răspândit astăzi în lume, (se practică în trei variante de organizare: drive-in,
eat-in, take-home) reprezintă o formulă de adaptare la cerințele automobiliștilor, unitățile
oferind, de regulă, un sortiment limitat, dar la prețuri accesibile, realizate prin viteza mare de
rotație a clientelei și confortul relativ redus.
Paralel cu modernizarea formelor de comercializare și servire are loc și o diversificare a
prestațiilor cu caracter complementar oferite de unitățile de alimentație publică, servicii
diferențiate structural în funcție de beneficiari (turiști sau populație rezidentă)
Materializarea acestor obiective va asigura participarea sporită a alimentației publice la
satisfacerea nevoilor consumatorilor, creșterea rolului sau economic și social.

11
 BIBLIOGRAFIE

1. Bran, F.; Marin.D.; Simon,D.- „Economia turismului şi mediului înconjurător”, Ed.

Economică, Buc.,1998;
2. Florescu, C., Mâlcomete, P., Pop, N., Al., Marketing, Dicţionar explicativ, Editura
Economică, Bucureşti, 2003;
3. Gheorghe Alexandru – „Managementul serviciilor”, Ed. Eficon Press, Buc., 2009;
4. Ioncică, M., Economia serviciilor, Teorie şi practică, ediţia a II-a revăzută, editura
Uranus, Bucureşti, 2002;
5. Kotler, Ph., Marketing de la A la Z, 80 de concepte pe care trebuie să le cunoască orice
manager, Editura Codecs, Bucureşti, 2004;
6. Minciu, R. - „Economia turismului”, Ed. Uranus, Bucureşti, 2005;
7. Petre, T., Iordache, G., Simionescu, G., Mihai, Şt., Studiul calităţii produselor şi
serviciilor, Editura Niculescu ABC, Bucureşti, 2005;
8. Prelucrat după Ioncică, M., Economia serviciilor, Teorie şi practică, ediţia a II-a
revăzută, editura Uranus, Bucureşti, 2002;
9. https://www.stiucum.com/economie/economia-turismului/Serviciile-de-alimentatie-
publ41445.php.

12