CONTRIBUŢIA TURISMULUI LA DEZVOLTAREA

ECONOMICO-SOCIALĂ
 Pe parcursul celei de-a doua jumătăţi a secolului trecut, turismul a
dobândit progresiv dimensiunea şi recunoaşterea unui fenomen
economic major prin amploarea migraţiilor pe care le declanşează,
fluxurile economice pe care le generează, fluxurile monetare pe
care le induce, investiţiile pe care le necesită şi locurile de muncă
pe care le creează.
 Fiind actorul privilegiat al amenajării teritoriale şi dezvoltării
locale, el oferă în prezent tehnologii noi şi diferite forme de
inovaţii, un câmp de aplicaţii de o remarcabilă diversitate pe scară
planetară.
 Sub influenţa creşterii veniturilor şi a timpului liber, precum şi a
mijloacelor de mobilitate şi modelelor culturale, amplificate de
presiunea publicităţii, economia turismului cunoaşte pe plan
mondial o schimbare impresionantă. Schimbarea observată pe piaţă
este însoţită de o modificare profundă a structurilor şi relaţiilor de
producţie, de distribuţie şi de consum.
 Turismul a cunoscut după cel de-al II-lea război mondial o evoluţie
cu caracter exploziv, semn al transformărilor generale ale
economiei. În timp ce numărul locurilor de muncă în agricultură şi
industrie scade, numărul populaţiei active ocupate în servicii
creşte. Turismul pare să treacă de la stadiul “economiei de sezon”
la rangul de “economie a viitorului”. Schimbarea calitativă a
economiei turismului rezultă ca urmare a schimbărilor sociale. Se
disting trei epoci:
 cea “de elită”, până la cel de-al II-lea război mondial;
  cea “ de grup şi conformistă”, pe parcursul anilor 1950-
1970;
 cea mai “exigentă”, după anii 1980.
 Prima perioadă se caracterizează printr-o exploatare directă a
peisajelor de către călător sau “vilegiaturist”; este urmată de o
dezvoltare solidă a întreprinderilor de turism şi de cazare. Funcţia
de organizare şi distribuţie a călătoriilor şi sejururilor, încă puţin
dezvoltată, constă în mod esenţial în asocierea diferitelor prestaţii
la cererea clientelei. În acest sistem, cererea a condus la o adaptare
lentă a ofertei, într-un context similar unei economii sezoniere:
abundenţă şi disponibilitate a resurselor naturale, solicitare puţin
organizată, vizite spontane, toate acestea compatibile cantitativ cu
menţinerea echilibrului ecologic.
 Perioada a doua evoluează în principal sub efectul unei concurenţe
interne în sector – companii aeriene, hoteliere – şi a fost modelată
de dezvoltarea formelor integrate de turism. Naşterea societăţilor
multinaţionale sau transnaţionale, eforturile de diversificare sau de
concentrare operate de companiile deja prezente pe piaţă,
înfiinţarea de filiale specializate pe transport aerian, extinderea
lanţurilor hoteliere integrate, apariţia de formule noi de cazare au
contribuit direct la standardizarea prestaţiilor şi scăderea costurilor
directe. Aici s-a îndreptat şi interesul grupurilor financiare dispuse
să investească în domeniu.
 dintr-o reacţie a clientelei mai familiarizate cu turismul în faţa
uniformizării practicilor şi destinaţiilor de vacanţă, dar şi din
tendinţa mai generală în societăţile industrializate de
individualizare a ofertei şi obiceiurilor. Această evoluţie a cererii
este un ecou la tendinţele ofertei, atentă la “segmentarea” din ce în
 ce mai fină a gamei de produse. De asemenea, aceste produse sunt
din ce în ce mai complete, “integrate” şi caracterizate printr-o
glisare raţională spre temele şi activităţile valorizând
personalizarea practicilor de timp liber şi, în consecinţă, însuşi
individul. Multe deplasări şi sejururi turistice care erau timp
îndelungat departe de integrarea comercială sunt integrate în oferta
turistică, datorită priceperii specialiştilor şi existenţei unei reţele de
comercializare corespunzătoare. Congrese, seminarii, călătorii cu
scop stimulativ, sejururi de scurtă durată, vizitarea de întreprinderi,
călătorii în scop de schimb de experienţă economică sau culturală,
sejururi sportive sau de recreere oferă tot atâtea direcţii de
dezvoltare, ca şi sportul şi sănătatea, care solicită de asemenea
imaginaţia producătorilor de turism şi bugetul companiilor şi
persoanelor particulare. Organizarea, producţia şi comercializarea
produsului turistic pretind din acel moment o măiestrie a tehnicilor
şi o pricepere din ce în ce mai mari, care implică calificări pentru
care numai puţini specialişti erau corespunzători profesional prin
pregătirea lor iniţială sau primii ani de practică. Această perioadă
se caracterizează, de asemenea, mai mult decât perioadele
precedente, prin internaţionalizarea producţiei turistice, subliniată
de o informatizare accelerată a informaţiei, a rezervărilor şi a
gestiunii. Marile sisteme de rezervare constituie azi expresia cea
mai importantă a acestui fenomen de internaţionalizare.
 Dacă producţia serviciilor turistice a fost timp îndelungat realizată
prin iniţiativa particulară a celor care se ocupau de transportul,
cazarea, alimentaţia, distracţia clientului, “culegând roadele” unei
creşteri spontane, ea a dobândit încetul cu încetul dimensiunea,
structurile şi forma unei veritabile industrii. Câteva aspecte
semnificative fac posibilă clasarea turismului între ramurile
industriale ale viitorului:
 turismul este permeabil la inovaţiile culturale şi sociale;
 simultan, se supune schimbărilor raporturilor politice şi sociale
internaţionale;
 este un domeniu privilegiat pentru aplicarea tehnologiilor de vârf;
 ca o particularitate a activităţilor în plină dezvoltare, produsele
turistice sunt din ce în ce mai rapid obsolescente (ies din modă, se
învechesc);
 piaţa turistică se internaţionalizează rapid şi geografia producţiei
sale, care se suprapune cu cea a consumului, este foarte mobilă;
 producţia turistică comportă o puternică valoare adăugată;
 implică calificări din ce în ce mai ridicate într-un context de
concurenţă internaţională în creştere;
 efectuarea lui necesită un mediu înconjurător protejat şi de calitate;
 turismul are un potenţial de expansiune considerabil, care
autorizează perspective de creştere superioare celei de ansamblu al
economiei.
 În Declaraţia de la Manila asupra turismului (1980) se spune:
“Turismul este o activitate economică esenţială în viaţa naţiunilor,
datorită efectelor sale directe asupra sectoarelor social, cultural,
educativ şi economic ale societăţilor naţionale şi asupra relaţiilor
internaţionale. Înflorirea sa este legată de dezvoltarea economică şi
socială a naţiunilor şi depinde de accesul oamenilor la odihnă şi
vacanţe şi de libertatea lor de călătorie, în timpul liber. Însăşi
existenţa şi dezvoltarea sa sunt integral legate de o stare de pace
durabilă, la care, în ceea ce îl priveşte, este şi el chemat să
contribuie”
Experţii Organizaţiei Mondiale a Turismului evocau în aceşti termeni
contribuţia economică a turismului: „Rolul economic al turismului nu se
limitează la efectele sale pe plan internaţional. Efectele sale economice
se manifestă cu cea mai mare intensitate pe plan naţional, dat fiind faptul
că turismul poate fi, în calitate de sector productiv, un factor de
dezvoltare şi de redistribuire a activităţii economice”. Turismul, în
cadrul unei strategii de dezvoltare economică, poate juca un rol
important atât ca animator, cât şi ca diversificator.
 Într-un Raport al Organizaţiei Mondiale a Turismului, efectele
economice ale turismului sunt grupate astfel:
 efecte asupra strategiei de dezvoltare sau efecte globale: asupra
deficitelor externe, dependenţei externe;
 efecte parţiale asupra economiei naţionale, adică asupra agenţilor
economici, sectoarelor, variabilelor şi dimensiunilor
macroeconomice fundamentale ale economiei naţionale: efecte
asupra producţiei şi ocupării, balanţei de plăţi, cursului valutar,
asupra ofertei de monedă şi vitezei de circulaţie a banilor, asupra
încasărilor şi cheltuielilor publice, asupra inflaţiei, distribuţiei
veniturilor, dezvoltării regionale, mediului rural, mişcării
demografice;
 efecte economice externe asupra mediului înconjurător, formării
profesionale, schimbărilor sociale şi culturale, efecte asupra
obiceiurilor de consum.
 În termeni economici, turismul se concretizează sub forma unui
consum de bunuri şi servicii care stimulează sectoarele însărcinate
cu producerea lor. Dar acest consum foarte eterogen, mergând
până la transporturi, cazare şi frecventarea parcurilor de distracţii,
afectează un număr enorm de sectoare de producţie, eterogene şi
acestea, iar problema de cuantificare deja evocată se pune din nou,
făcând evaluările aproximative, deci contestabile, în ciuda
progreselor realizate în acest domeniu de diferite ţări. Organizaţia
pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (O.C.D.E.) a adoptat în
1991 un manual cu privire la conturile economice în turism,
furnizând un cadru de bază pentru culegerea de date asupra
producţiei, consumului, valorii adăugate, formării brute a
capitalului şi locurilor de muncă în industria turistică. Punerea sa
în practică a început în 1992.