in literatura de specialitate există numeroase modalităţi de clasificare a factorilor determinanţi ai

nivelului şi evoluţiei cererii turistice. Astfel, după natura şi sensul intervenţiei avem:

1. factori exogeni - sporul natural al populaţiei care stă la baza numărului turiştilor potenţiali, creşterea
gradului de urbanizare, mobilitate sporită a populaţiei ca urmare a motorizării ş.a;
2. factori endogeni - varietatea conţinutului activităţii turistice, lansarea unor produse turistice noi, tot
mai sofisticate, diversificarea gamei serviciilor turistice oferite, ridicarea nivelului de pregătire a
personalului din turism ş.a

Un alt criteriu de clasificare a factorilor de influenţă are în vedere durata în timp a acţiunii lor:

3. factori cu influenţă permanentă - creşterea timpului liber, modificarea veniturilor, mişcarea

naturală şi migratorie a populaţiei;
4. factori conjuncturali - crizele economice, fenomenele inflaţioniste, recesiunile, şomajul, crizele
sistemului valutar, criza energetică, dezechilibrele politice şi convulsiile sociale, confruntările
armate locale şi regionale, actele teroriste, catastrofele naturale, condiţiile meteorologice precare.

În funcţie de importanţa determinanţilor cererii turistice se poate realiza gruparea:

1. factori primari - timpul liber, veniturile populaţiei, oferta turistică;

2. factori secundari - facilităţile de viză, varietatea serviciilor suplimentare oferite.

in continuare vom analiza determinanţi ai cererii turistice grupaţi după natura social-economică.

Aceştia se află în relaţii de interdependenţă, fiind, în bună măsură, complementari.

3. Factorii economici în ansamblul lor determină nivelul de dezvoltare economico-socială a regiunii

a cărei cerere turistică o cercetăm. Această grupare de factori cuprinde: produsul naţional brut pe
locuitor, nivelul veniturilor nete personale (pe un plan mai larg ale familiei), evoluţia preţurilor şi a
ratei inflaţiei, situaţia cursului de schimb valutar, rata şomajului, nivelul de dezvoltare economică
a ţării, înzestrarea cu mijloace auto.

Condiţia esenţială pentru manifestarea cererii turistice o reprezintă înregistrarea unui nivel ridicat
al produsului naţional brut pe locuitor ceea ce implică un  nivel ridicat al veniturilor
populaţiei. Pe piaţa turistică mondială se observă că ţările care au un PIB ridicat pe locuitor se
caracterizează printr-o cerere mai mare pentru turismul internaţional. Nivelul ratei de consum
turistic depinde atât de structura, repartizarea şi evoluţia venitului naţional cât şi a celui individual.
[1] Resursele financiare şi disponibilităţile băneşti depind de nivelul global al veniturilor, de
structura cheltuielilor şi de modalităţile posibile de finanţare a consumului turistic.

Disponibilităţile financiare pentru consumul produsului turistic apar după ce venitul personal
depăşeşte un anumit prag critic determinat de totalitatea cheltuielilor necesare existenţei
cotidiene (alimentaţie, îmbrăcăminte, produse cu durată lungă de întrebuinţare etc.) şi obligaţiilor
individului faţă de familie şi societate.[2] Economiile şi creditul reprezintă factori care conferă
cererii turistice o anumită independenţă faţă de veniturile perioadei curente. Fiind relativ scumpe,
serviciile turistice presupun adeseori acumularea de economii sau contractarea de credite.
 Modificările veniturilor populaţiei şi schimbările în structura cheltuielilor antrenează o schimbare a
volumului global al cererii turistice şi, paralel, în structura acesteia.

Factorii restrictivi care limitează sau amână efectuarea cheltuielilor pentru servicii turistice sunt:
obligaţiile de plată ce nu pot fi amânate, ratele scadente pentru creditele contractate în perioadele
precedente, dobânzile scadente pentru aceste credite, alte cheltuieli curente (ocazionale sau
neprevăzute), intensitatea tendinţelor de economisire (pentru alte cumpărături planificate în
perspectivă, pentru evitarea riscurilor unor venituri instabile etc.).

În cazul turismului internaţional acţionează un determinant specific al cererii turistice, şi

anume cursul de schimb valutar. Acesta este un factor favorabil cererii populaţiei din ţările cu o
economie în expansiune, care, datorită jocului preţurilor relative, este stimulată să efectueze
voiaje turistice în străinătate. Devalorizarea monedelor naţionale în vara anului 1995 în Italia şi
Spania a avut drept rezultat un aflux suplimentar de turişti străini.[5] Un alt exemplu îl constituie
Grecia care, înaintea sezonului turistic, devalorizează drahma în raport cu dolarul, înregistrând
astfel o creştere relativă a competitivităţii ofertei sale în raport cu oferta italiană sau spaniolă.
Devalorizarea accentuată a monedei naţionale a Thailandei în raport cu dolarul a condus în 1999
la creşterea puterii de cumpărare a vizitatorilor străini.

2. Factorii sociali sunt determinanţi ai cererii turistice, deoarece consumatorul produsului turistic îşi
desfăşoară activitatea într-un mediu social care exercită, direct sau indirect, o serie de influenţe
asupra populaţiei. Participarea la activităţile profesionale şi extraprofesionale, la activităţile în afara
grupului familial (asociaţii, cluburi, sporturi) oferă o gamă largă de noi contacte, ce pot să conducă la
manifestarea nevoii şi cererii turistice.

Un alt determinant al cererii turistice, din categoria factorilor sociali, este stilul de viaţă, în funcţie de care
sociologii realizează următoarea clasificare[9]:

1. Stilul de viaţă convenţional şi conservativ este reprezentat de persoanele ce duc o viaţă

confortabilă, având venituri mari şi putându-şi permite astfel să consume servicii turistice superioare
calitativ şi din persoanele de vârsta a treia care nu dispun întotdeauna de resurse financiare
deosebite, dar au disponibilităţi mari de timp liber.
2. Stilul de viaţă emulator este caracteristic tinerilor care au un comportament dinamic şi competitiv,
având ambiţia de a se afirma pe scara socială.

III. Stilul  de viaţă prosper, al clasei mijlocii corespunde segmentului de consumatori care, depunând o
muncă sistematică au înregistrat succes în activitatea desfăşurată.
Importanţa deosebită în ceea ce priveşte cererea turistică o au a doua şi a treia categorie de stil de viaţă,
deoarece aici se încadrează majoritatea persoanelor care practică turismul.

3. Factorii determinanţi ai cererii turistice de natură psihologică Acestea acoperă o gamă extrem de

variată de motivaţii, de la apetenţa difuză pentru schimbare şi deplasare într-un orizont nou, până la
ambiţia creării unui "palmares de călătorii". Deosebirile de preferinţe, de atitudini în manifestarea
cererii turistice se explică prin caracterul fiecărui individ, prin psihologia sa, prin gradul său de cultură,
nivelul de instruire şi educaţie. Toate aceste elemente, care sunt determinante în definirea
personalităţii unui individ, au influenţe hotărâtoare asupra genului de voiaj pe care îl întreprinde,
asupra alegerii unui anumit mijloc de transport, a unei anumite forme de cazare.
Psihologii consideră că cererea turistică este generată de două categorii de necesităţi: biologice şi
psihologice (necesitatea de echilibru şi dorinţa de aliniere sau imitare a categoriilor sociale privilegiate)
[10].
Necesitatea de echilibru este acoperită de turism deoarece acesta poate fi definit ca fiind o compensaţie
pe care omul, obişnuit timp de milenii în natură şi-o permite împotriva fixării într-un spaţiu cotidian
caracterizat prin poluare, stres, constrângere, încordare, conformism. Ca urmare, omul caută ca prin
practicarea turismului să obţină trei rezultate:destindere, divertisment şi dezvoltare, cei trei "D".
Funcţia de destindere a turismului are în vedere odihna şi eliberarea de oboseala fizică şi nervoasă
cauzată de condiţiile de muncă şi de viaţă ale populaţiei. Efectele terapeutice sau profilactice ale acestei 
funcţii contribuie la refacerea forţei de muncă a individului şi permit vindecarea  sau prevenirea unei stări
patologice.
Funcţia de divertisment vine în completare permiţând întreruperea monotoniei cotidiene prin apelarea la
anumite forme de agrement în vederea obţinerii unor satisfacţii sau plăceri.
Cea de-a treia funcţie a turismului - dezvoltarea, îşi înscrie aportul la ameliorarea pe plan fizic şi psihic a
turiştilor prin lărgirea sferei lor de cunoştinţe şi preocupări în raport cu mediul înconjurător.
Imitarea modelelor de consum specifice categoriilor sociale aşa-zis privilegiate a reprezentat, la
începutul secolului, un determinant psihic major în formarea cererii turistice a anumitor grupuri sociale
(mica burghezie cu venituri medii sau reduse doreau să imite clasele cu un standard de viaţă ridicat).
Această tendinţă se menţine şi în prezent, ca o manifestare psihologică pe planul calităţii consumului
turistic sau al locului de manifestare a acestuia.