Universitatea

STUDENT :

ECONOMIE IN TURISM

FACTORI DE INFLUENTA AI ACTIVITATII DE TURISM

După durata acţiunii lor în timp:
1. factori cu acţiune 2. factori sezonieri: 3. factori conjuncturali:
permanentă: - succesiunea anotimpurilor; - crizele economice, politice;
a) creşterea timpului liber; - structura anului - confruntările armate;
b) modificarea veniturilor; şcolar/universitar; - catastrofele naturale;
c) mişcarea demografică etc. - activitatea în agricultură. - condiţiile meteorologice etc.

Factori cu acţiune permanentă:

a) Timpul liber al sfârşitului de săptămână, al concediilor şi vacanţelor influenţează prin
mărimea sa posibilităţile de practicare a turismului. Principalele cauze care au determinat creşterea
valorică a timpului liber s-au realizat pe seama: diminuării duratei zilei de muncă la 8 ore şi chiar mai
puţin, reducerii săptămânii de lucru, promovării cu succes a sistemelor de lucru cu timp parţial,
instituţionalizării, generalizării şi creşterii duratei concediului anual plătit, reducerii timpului total de
muncă în cadrul vieţii.
Timpul liber este un factor determinant al evoluţiei turismului de importanţă deosebită,
deoarece evoluţiile acestuia condiţionează manifestarea cererii pentru consumul produselor
turistice.De-a lungul timpului, în ultimele decenii, datorită progreselor înregistrate în activitatea
economică, a avut loc şi o continuă diminuare a duratei zilei şi a săptămânii de lucru, precum şi
creşterea duratei concediului de odihnă plătit, care, în majoritatea ţărilor lumii (cu unele excepţii, în
special Japonia şi SUA) este de cca 30 zile/an.
Turismul, ca modalitate plăcută de petrecere (ocupare) a timpului liber, se poate practica în
special la sfârşit de săptămână şi în perioadele de concedii sau vacanţe.

Dintre toți aceşti factori, cea mai mare influenţă asupra cererii turistice o au:
b) Veniturile populaţiei reprezintă principala conditie pentru manifestarea cererii turistice, fiind
deci suportul material al dezvoltării turismului. Nivelul lor este influenţat de nivelul de dezvoltare
economică şi socială a unei ţări.
• Sporirea veniturilor individuale, mai exact, a părţii care rămâne după acoperirea nevoilor
fiziologice (adăpost, hrană, îmbrăcăminte, încălţăminte) influenţează nivelul cheltuielilor pentru turism.
• Veniturile influenţează circulaţia turistică atât cantitativ, prin modificarea numărului
turiştilor, cât şi calitativ, determinând durata deplasării, intensitatea plecărilor în vacanţă,
caracterul organizat sau particular al prestaţiei, distanţa pe care se efectuează călătoria,
realizarea călătoriei în interiorul sau în afara graniţelor ţării, opţiunea pentru un anumit mijloc
de transport,etc.
Veniturile populaţiei. Majoritatea specialiştilor din domeniu apreciează experienţa veniturilor
ca fiind principala condiţie pentru manifestarea cererii turistice.
Acest indicator exprimă, în mod sintetic, nivelul de dezvoltare economică şi socială al unei ţări
sau regiuni, sau indirect, posibilităţile populaţiei respective pentru practicarea formelor de turism,
suportul material al dezvoltării turismului. De regulă, nivelul de dezvoltare economică-financiară se
măsoară prin nivelul produsului naţional brut (PIB) pe locuitor.
Veniturile populaţiei au ca destinaţie, în primul rând, satisfacerea unor nevoi vitale ale
oamenilor, reprezentând aşa-numitul “consum obligatoriu”, ce are dimensiuni relativ constante,
1
deoarece este determinat de caracterul cvasilimitat al nevoilor fiziologice ale indivizilor. In al doile
rând, disponibilităţile băneşti ale populaţiei sunt cheltuite pentru satisfacerea unor cerinţe legate de
satisfacerea unui anumit grad de confort şi abia în ultimă instanţă, restul disponibilităţilor bănesţi se
alocă pentru obţinerea  unor bunuri şi servicii legate de petrecerea timpului liber. Odată cu creșterea
globală a veniturilor sale, partea destinată acoperirii nevoilor fundamentale ale fiecărui individ scade
relativ, devenind, astfel, mai mari, disponibilităţile băneşti pentru aşa-numitele “consumuri libere”.
Staticianul german Ernst Engel a demonstrat cu rigoare stiinţifică existenţa unor legislaţii în repartizarea
veniturilor pe diferite categorii de necesităţi, precum și în modificarea structurii acestor nevoi în funcţie
de variaţia veniturilor.
Conform acestor legităţi, cheltuielile pentru turism, ce fac parte din categoria consumurilor
libere, se află în corelaţie directă cu evoluţia veniturilor, iar variaţia lor este, de regulă, mai amplă.
Altfel spus, o creştere a veniturilor băneşti, într-o anumită proporţie, ar conduce la o sporire, într-o
proporţie mai mare sau cel puţin egală, a cheltuielilor pentru turism.
Influenţa veniturilor asupra turismului este atât cantitativă, întrucât conduce la modificarea
numărului de turişti şi de zile-turist, dar şi calitativă, determinând alegerea unor destinaţii mai
îndepărtate, a unor structuri de primire turistică de categorii superioare, opţiunea pentru anumite tipuri
de mijloace de transport, etc.
Măsurarea influenţei veniturilor asupra cererii sau consumului turistic se poate realiza
utilizând coeficientul de elasticitate ( Ev), potrivit relaţiei:
unde:
Ev =  ∆C : ∆V  C = cererea sau consumul turistic;
C V V = veniturile;
∆ = variaţia
Prin valorile luate, situate, de regulă, între + 1,2 şi + 1,4, coeficientul de elasticitate indică o
legătură directă şi puternică între modificarea veniturilor populaţiei şi cea a cererii/ consumului turistic.
Totodată, nivelul coeficientului de elasticitate sugerează tendinţa de creştere în ritmuri înalte a nevoii de
turism şi a fenomenului în ansamblul său.
În România, în condiţiile diminuării semnificative a veniturilor reale ale populaţiei, în perioada
1991 – 2000, s-a înregistrat o diminuare importantă a circulaţiei turistice, coeficientul de elasticitate
luând valori cuprinse  între 1,6 şi 2,0.

c) Procesul de urbanizare determină mutaţii în structura nevoilor populaţiei precum şi asupra

evoluţiei turismului; ca urmare a concentrărilor urbane şi a dezvoltării economice excesive, s-a născut
nevoia de evadare spre zone liniştite, nepoluate, pentru odihnă, distracţie, recreere. Această nevoie de
evadare stimulează mobilitatea populaţiei contribuind la intensificarea circulaţiei turistice.
Evoluţia demografică, respectiv dinamica populaţiei şi unităţile ce intervin în structura acestora,
pe vârste, profesii, medii, etc., influenţează în mod direct dezvoltarea turismului.
Astfel, prin creşterea numărului de locuitori, se creează premisele sporirii numărului de turişti
potenţiali.
In privinţa structurii pe vârste a populaţiei, trebuie subliniată participarea în proporţii diferite, a
grupelor de vârstă, la mişcarea turistică. Fenomenul îmbătrânirii populaţiei, creşterea duratei medii a
vieţii, a condus la sporirea numărului persoanelor de „vârsta a treia”, adică a acelor persoane cu cele
mai mari disponibilităţi de timp liber. Dacă aceştia dispun şi de venituri importante, aşa cum se întâmplă
în ţările occidentale, unde pensiile medii ating valori ridicate, acest segment de populaţie devine o
clientela ideală pentru activităţile turistice.
Şi distribuţia populaţiei pe categorii socio-profesionale prezintă importanţă deosebită pentru
determinarea fenomenului turistic. Studiile au demonstrat că segmentele de populaţie cu nivel superior
de pregătire, precum şi întreprinzătorii (patronii) manifestă mai multă înclinaţie către consumul turistic,
atât datorită unei percepţii deosebite asupra semnificaţiei călătoriilor, dar şi pentru că dispun de mijloace
băneşti necesare. La cealaltă extremă se poziţionează lucrătorii agricoli şi locuitorii din mediul rural,
atât, datorită structurii anului de producţie agricolă, cât şi ca urmare a gradului mai scăzut de pregătire şi
a unei alte ierarhizări a nevoilor din partea acestora.