Economia turismului

 1.1 Concepte de bază în domeniul turismului

Turismul reprezintă o mişcare care a evoluat în mai puţin de două secole
de la un fenomen marginal la o ramură economică distinctă.
Expansiunea sa s-a datorat în egală măsură dezvoltării economice,
industriale şi tehnologice, precum şi mutaţiilor sociale şi în privinţa
nivelului de trai.
 fenomenul turistic este unul dintre domeniile economice cel mai
dificil de cunoscut şi de evaluat.
 - unele dintre aceste dificultăţi provin din însuşi fenomenul turistic,
a cărui natură se lasă cu greu la îndemâna unei analize ştiinţifice;
 -alte dificultăţi îşi au sursa în insuficienţa statisticilor.
 Dificultăţile rezultând din natura turismului îşi au originea în
diversitatea definiţiilor şi imprecizia evaluărilor.
 Prima utilizare a termenului “turist” datează de la 1800,
 în 1883 apare primul document oficial asupra hotelăriei, publicat la
Zurich (Elveţia)
 în 1896, elveţianul E. Guyer Freuler, în studiul său “Contribuţii la
o statistică a turismului” defineşte turismul ca “un fenomen al
timpurilor moderne, bazat pe creşterea necesităţii de refacere
a sănătăţii şi schimbare a mediului, de cultivare a
sentimentului de receptivitate faţă de frumuseţile naturii…
rezultat al dezvoltării comerţului, industriei şi perfecţionării
mijloacelor de transport”
  preocupări similare şi în alte ţări: în Austria, în 1883, un tânăr
funcţionar – Stadner – vorbea de industria turismului ca activitate
economică destinată servirii vizitatorilor străini, iar în Franţa, în
1885, Babeau publica o lucrare de istorie economică asupra
călătoriilor din Franţa. Ulterior, apar lucrări de specialitate în
Spania, Belgia, Italia etc.
 O lucrare considerată de referinţă la vremea respectivă este cea a
profesorului F. W. Ogilvie, care pune accentul pe abordarea cererii
şi consumului turistic. Într-o altă lucrare de referinţă, profesorul
elveţian Walter Hunziker considera turismul ca “ansamblul
relaţiilor şi fenomenelor ce rezultă din deplasarea şi sejurul
persoanelor în afara locului de reşedinţă, atât timp cât sejurul
şi deplasarea nu sunt motivate de o stabilire permanentă sau o
activitate lucrativă oarecare”.
1.1.        Concepte în domeniul turismului
 În general, activităţile economice pot fi uşor definite prin obiectul
lor. Fiecare ramură economică produce bunuri şi servicii care sunt
consumate într-o manieră specifică. Or, turismul are ca obiect o
producţie şi un consum de bunuri şi servicii eterogene, care
concură la satisfacţia turiştilor şi non-turiştilor
 Natura turismului conduce la definirea sa în raport cu subiectul:
producţia turistică este cea care satisface nevoile turiştilor. Turistul
însuşi poate fi definit pornind de la două elemente: mobilul şi
deplasarea, utilizate de Hunziker şi Krapf în definiţia turismului
propusă în 1942 şi evocată mai sus. Dar cele două elemente pot
avea un conţinut variat, aşa încât definiţia turismului nu poate fi
decât convenţională. Aceasta a determinat ulterior adoptarea mai
 multor definiţii, ceea ce face şi mai dificilă studierea fenomenului
turistic.
 Conferinţa Naţiunilor Unite asupra Turismului şi Călătoriilor
Internaţionale, reunită la Roma în 1963, a adoptat o definiţie a
turistului, deosebindu-l de simplul vizitator şi de excursionist:
Vizitatorul este „orice persoană care se deplasează în altă ţară
decât cea de reşedinţă pentru orice motiv în afara exercitării
unei profesiuni remunerate”; turistul este un „vizitator
temporar ce rămâne cel puţin 24 ore în ţara vizitată şi ale cărui
motive de călătorie pot fi grupate în: loisir (agrement, vacanţe,
sănătate, studii, religie şi sporturi), afaceri, familie, misiuni,
reuniuni”; excursionistul este „orice vizitator temporar al cărui
sejur în ţara vizitată nu depăşeşte 24 ore şi deci nu petrece nici
o noapte acolo”.
 marea diversitate a definiţiilor naţionale, ceea ce face comparaţiile
dintre ţări destul de aleatoare. Franţa adoptă definiţia Naţiunilor
Unite, considerând totuşi ca rezidenţi temporari vizitatorii ce
rămân mai mult de 4 luni pe teritoriul francez. Spania şi ţările
scandinave îi consideră turişti pe toţi străinii care trec frontiera.
Elveţia consideră, dimpotrivă, drept turişti doar persoanele care îşi
petrec vacanţa într-o unitate de cazare controlată (hotel, han etc.)
 Imprecizia evaluării fenomenului turistic provine, în primul rând,
din cunoaşterea imperfectă a anumitor date şi, în al doilea rând, din
caracterul aproximativ al estimării părţii care revine turismului în
producţie şi în consum.
 Turismul internaţional face parte din comerţul "invizibil”, adică
din schimburile de bunuri şi servicii care nu se materializează la
trecerea frontierei. Schimburile turistice internaţionale sunt
 apreciate deci pornind de la schimburile valutare. Or, acestea nu
permit sesizarea precisă a veniturilor şi cheltuielilor turiştilor
internaţionali. Există, de exemplu, o piaţă monetară ocultă, care
falsifică aprecierea consumurilor turistice naţionale în străinătate.
În ceea ce priveşte cazarea, raţiuni fiscale conduc la o discreţie
care antrenează subestimări manifeste.
 Pe de altă parte, este deosebit de dificilă identificarea părţii
turismului în cadrul consumurilor de servicii de transport,
cazare, alimentaţie, loisir efectuate de turişti. În acest sens,
trebuie să menţionam că elaborarea în Franţa a unui cont satelit al
turismului, în scopul de a rezolva problema, a demonstrat
complexitatea sa.
 Metoda constă în a distinge, pe de o parte, activităţi caracteristice
turismului, cele producătoare de bunuri şi servicii a căror utilizare
ţine fundamental de turişti, iar pe de altă parte, activităţi
producătoare de bunuri şi servicii conexe, care satisfac nevoile
turiştilor fără să corespundă activităţilor caracteristice şi care nu
sunt luate în considerare decât în măsura în care respectivele
bunuri sunt consumate de turişti.
 Activităţile caracteristice se subdivid în două categorii:
activităţi caracteristice primare, care sunt considerate caracteristice
indiferent de locul în care se produc (bunuri şi servicii care
concură direct la creşterea consumurilor turistice, cazare turistică,
organizare de călătorii); activităţi caracteristice secundare, care
sunt considerate caracteristice numai dacă sunt efectuate în locuri
turistice (servicii de transport individual, alimentaţie, loisir).
 O astfel de metodă nu poate conduce decât la evaluări cu o anumită
eroare, pentru că majoritatea acestor activităţi se adresează şi non-
 turiştilor şi, în plus, considerarea anumitor locuri drept locuri
turistice este destul de arbitrară.
 O a doua sursă majoră de dificultăţi în cunoaşterea fenomenului
turistic provine din insuficienţele statistice. Cunoaşterea
aprofundată a fenomenului turistic presupune existenţa unei obser-
vări statistice complete şi sistematice. Or, statisticile disponibile
sunt parţiale, iar cele existente nu sunt întotdeauna fiabile şi
omogene.
 În general, nu există un proces sistematic de culegere de informaţii
statistice în domeniul turismului. Există doar observări parţiale,
privind anumite forme de cazare turistică. Nu există statistici de
ansamblu asupra sejururilor scurte de agrement, iar turismul de
afaceri nu face obiectul unei observări specifice. De asemenea,
lipsesc anchete şi sondaje privind motivaţiile şi comportamentul
economic ale turiştilor. Aşadar, îmbunătăţirea şi completarea
sistemului informaţional de observare a fenomenului turistic
reprezintă priorităţi absolute pentru viitor.
 O a doua sursă majoră de dificultăţi în cunoaşterea fenomenului
turistic provine din insuficienţele statistice. Cunoaşterea
aprofundată a fenomenului turistic presupune existenţa unei
observări statistice complete şi sistematice. Or, statisticile
disponibile sunt parţiale, iar cele existente nu sunt întotdeauna
fiabile şi omogene.
 În general, nu există un proces sistematic de culegere de informaţii
statistice în domeniul turismului. Există doar observări parţiale,
privind anumite forme de cazare turistică.
  Nu există statistici de ansamblu asupra sejururilor scurte de
agrement, iar turismul de afaceri nu face obiectul unei observări
specifice.
 De asemenea, lipsesc anchete şi sondaje privind motivaţiile şi
comportamentul economic ale turiştilor.
 Aşadar, îmbunătăţirea şi completarea sistemului informaţional de
observare a fenomenului turistic reprezintă priorităţi absolute
pentru viitor.
 Definiţiile mai recente: Conferinţa internaţională asupra
Turismului şi Statisticii Turismului, desfăşurată la Ottawa
(Canada) în 1991, a recomandat noi definiri ale conceptelor de
bază în turism:
 Turismul – cuprinde activităţile unei persoane care călătoreşte în
afara mediului său obişnuit pentru mai puţin de o perioadă
specificată de timp, şi al cărei scop principal al călătoriei este altul
decât exercitarea unei activităţi remunerate la locul de vizitare.
Putem vorbi despre mai multe componente ale acestuia, şi anume:
–    turism naţional intern – care grupează rezidenţii unei ţări
date care călătoresc în interiorul ţării date;
–    turism internaţional receptor – care grupează non-
rezidenţii care călătoresc într-o ţară dată. Turismul naţional intern şi cel
internaţional receptor alimentează circulaţia turistică în interiorul unei
ţări;
–    turism internaţional emiţător – care grupează rezidenţii
unei ţări date care se deplasează în altă ţară. Turismul internaţional
emiţător şi cel naţional intern formează turismul naţional, în timp ce
turismul internaţional cuprinde atât turismul internaţional receptor cât şi
turismul internaţional emiţător.
 Călător – este considerată orice persoană care se deplasează între
două sau mai multe ţări sau între două sau mai multe localităţi din
ţara în care îşi are reşedinţa uzuală.
 Vizitator – este considerată orice persoană care se deplasează într-
un loc, altul decât acela al mediului său obişnuit, pentru mai puţin
de 12 luni şi al cărei scop de călătorie este altul decât exercitarea
unei activităţi remunerate la locul vizitat. Vizitatorii sunt de două
categorii:
–    turişti, care rămân cel puţin 24 de ore în locul vizitat;
–    vizitatori de mai puţin de o zi (excursionişti).
 Reşedinţa uzuală - ţara sau locul în care persoana trăieşte pentru
mai mult de un an.