CIRCULAŢIA TURISTICĂ.

3.1. Forme de turism: structură, caracteristici, interacţiuni.

3.1.1. Tipologia călătoriilor.
3.1.2. Caracteristicile principalelor forme de turism.
3.2. Măsurarea circulaţiei turistice şi dificultăţile cunoaşterii fenomenului turistic.
3.2.1. Metode de înregistrare a circulaţiei turistice.
3.2.2. Indicatori de cuantificare a circulaţiei turistice.
Lumea de astăzi, mai mult ca oricând, trece printr-o perioada de profunde schmbări. Poate de aceea se
şi spune că suntem în pragul unei a doua revoluţii indistruale. Chiar dacă aceasta este o exagerare, sau
poate o prezicere exactă, este de remarcat că noile tehnologii şi noile forme de comunicaţie vor avea
consecinţe insemnate şi ample asupra multora dintre sisteme economice, politice, sociale şi
demografice ale lumii. Ceea ce ieri era de neconceput sau de neimaginat, astăzi a devenit un fapt
obişnuit. Mutaţiile în structura socio-profesională, în structura produselor şi serviciilor antrenează, la
rândul lor, o nouă revoluţie în ceea ce priveşte călătoria, hotelul şi industriile aferente. Cum e şi firesc,
toate acestea îşi găsesc reflexul în dinamismul structurii formelor (tipurilor) de turism, corespunzător
evoluţiei diferitelor tipuri de turişti, cu disponibilitatea combinării lor spre a răspunde cât mai bine
putătorilor motivaţiei turistice.

3.1. Forme de turism: structură, caracteristici, interacţiuni

3.1.1. Tipologia călătoriilor

1. După locul de provenienţă a turiştilor:

 Turism intern;
 Turism receptor;
 Turism emitent.

2. După gradul de mobilitate:

 Turism de sejur: satisfacerea nevoilor turiştilor într-o zonă anumită pentru un timp
determinat. La rândul său se împarte în:

1
  Turism de sejur lung (turism rezidenţial): cuprinde turişti cu durata şederii de
peste 1 lună;
 Turism de sejur mediu: durata şederii nu depăşeşte 30 zile;
 Turism de sejur scurt: 1-3 zile.
 Turism de circulaţie (itinerant, în circuit): deplasări continue de itinerare stabilite
dinainte sau spontan, cu sejururi scurte, în diferite localităţi pe traseele traversate. Aici
sunt incluse şi croazierele.
 Turism de tranzit: traversarea unor ţări sau regiuni turistice pentru a ajunge la destinaţia
turistică.

3. După sezonalitate:
 Turism de iarnă (turism „alb”, turism hibernal);
 Turism de vară (turism estival): ţine de sezonul de vârf, cu cel mai mare şi intens flux;
 Turismul de circumstanţă (turism ocazional): localizat în timp şi spaţiu cu fluxuri
limitate, provocate de anumite acţiuni turistice (cultural-artistice etc.). Aici sunt incluse şi
turismul de vânătoare şi de pescuit, care ţin de sezonul de vânătoare.

4. În funcţie de mijlocul de transport folosit:

 Turism de drumeţie (drumeţia): parcurgerea unor distanţe pe jos;
 Turism rutier (autoturism): cicloturism, motociclismul, turismul automobilistic etc.;
 Turism naval: turism maritim, fluvial, nautic, sportiv, plimbări şi excursii de agrement
cu bărci, canoe, croaziere etc.;
 Turism feroviar: deplasări în scopuri turistice cu trenul;
 Turism aerian: cea mai efectivă, progresivă şi în plină evoluţie.

5. După motivul (mobilul) deplasării:

 Turism de agrement;
 Turism de tratament şi cură balneo-medicală;
 Turism de odihnă şi recreere;
 Turism sportiv: activ şi pasiv;
 Turism tehnic şi ştiinţific: vizitarea unor obiective industriale, agricole, rezervaţii
naturale ştiinţifice, peşteri etc.
 Turism de afaceri şi de congrese;

2
  Turism cultural;
 Turism rural etc., etc.

6. După caracteristicile social-economice ale cererii (consumatorului):

 Turism particular (privat): de obicei neorganizat, practicat de persoane care dispun de o
reşedinţă secundară. Aici se include şi turismul de lux;
 Turism social (pentru mase): cu posibilităţi financiare relativ limitate;
 Turism pentru tineret: de obicei în pensiuni pentru tineret.

7. După organizarea prestaţiilor turistice:

 Turism organizat;
 Turism neorganizat (pe cont propriu);
 Turism semiorganizat.

8. După forma de plată a produsului turistic:

 Turism achitat anticipat;
 Turism achitat în timpul călătoriei;
 Turism achitat după călătorie.

3.1.2. Caracteristicile principalelor forme de turism.

3.2. Măsurarea circulaţiei turistice şi dificultăţile cunoaşterii fenomenului turistic

3.2.1. Metode de înregistrare a circulaţiei turistice

Obiectivul măsurării turismului este acela de a culege informaţii financiare care să descrie turismul
ca fenomen economic. Informaţiile sunt necesare pentru a analiza turismul în contextul Sistemului
Naţional de Conturi şi pentru comparaţii statistice internaţionale. În acest scop, s-au întreprins studii
importante de către OMT şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) pentru
stabilirea unei baze conceptuale comune.
Sursele statistice
Informaţiile statistice utilizate în măsurarea turismului sunt obţinute direct din sursele furnizate de
Sistemul Conturilor Naţionale şi de Sistemul Balanţei de Plăţi şi din statisticile compilate (prelucrate) de

3
către OMT. Sistemul Conturilor Turistice trebuie să fie compatibil cu Sistemul Conturilor Naţionale şi să
reflecte şi accentueze caracteristicile turismului specifice ţării.
Statisticile sunt disponibile din trei surse principale: statisticile colectate la graniţă, statisticile
structurilor de cazare şi statisticile din transport.
Statisticile obţinute la frontieră înregistrează fluxurile turistice internaţionale. Ele sunt colectate
de către controalele (serviciile) de imigrare şi prin intermediul anchetărilor turistice (interviuri, anchete,
sondaje, chestionare). Eşantioanele aleatorii (eng. random samples) ale vizitatorilor sunt chestionate
(anchetate) la frontieră în vederea obţinerii de informaţii turistice exacte despre ţara de origine şi ţara de
reşedinţă a turiştilor, durata şederii, motivele călătoriei, modalităţile de transport şi cheltuielile pe durata
vizitei. Informaţiile colectate în urma acestor anchetări sunt de asemenea utile pentru ramurile economiei
asociate turismului. De pildă, datele complementare oferite de acestea înlesnesc estimarea cotei
turismului în balanţa de plăţi şi furnizează informaţii suplimentare despre diferitele tipuri de structuri de
cazare utilizate de către turiştii internaţionali.
Statisticile structurilor de cazare sunt în mod deosebit de valoroase în analiza ofertei turistice.
Ele de asemenea furnizează informaţii despre cererea turistică. Ele măsoară atât capacitatea de cazare,
cât şi gradul de ocupare (eng. occupancy). Este, totuşi, dificilă culegerea de date relevante de la unele
structuri de primire, cum ar fi locuinţe private sau unităţi de primire închiriate direct din surse private.
Statisticile din transporturi sunt de obicei obţinute direct de la firmele transportatoare turistice,
care oferă informaţii despre tipul de transport folosit de către turişti, volumul, încasările obţinute din
transportarea turiştilor şi impactul economic al turismului.
Mai există şi alte câteva sursele statistice folosite pentru estimarea circulaţiei turistice a unei ţări:
metoda sondajelor. De exemplu, anchetarea menajurilor (gospodăriilor) (eng. household surveys)
este efectuată fie la domiciliul turiştilor reali şi potenţiali fie la destinaţia turistică (în punctele de
vânzare, în trenuri şi autocare, în gări, în hoteluri etc. În afara de aceasta, resurse suplimentare sunt
furnizate de către guverne care în mod regulat prelucrează cantităţi enorme de date despre activitatea
economică.

3.2.2. Indicatori de cuantificare a circulaţiei turistice

Numărul turiştilor este unanim recunoscut ca unu dintre cei mai reprezentativi şi importanţi
indicatori ai circulaţiei turistice. El este un indicator fizic, cantitativ şi poate lua forma:
 Sosiri/plecări de turişti: pentru turismul internaţional şi se obţine din statisticile
înregistrărilor la frontieră;

4
  Persoane cazate: utilizat atât pentru turismul intern, cât şi pentru cel internaţional, dedus
din statisticile unităţilor de cazare;
 Participanţi la acţiuni turistice (turişti şi excursionişti): specific turismului intern,
rezultat din centralizarea activităţii agenţiilor de voiaj.
Indicatorul „număr de turişti” se determină pentru întreaga activitate şi pentru fiecare dintre
componentele sale, se detaliază pe zone turistice, motive de călătorie, mijloace de transport, perioade de
timp (lună, an calendaristic).
Numărul înnoptărilor sau zile-turist se calculează ca sumă a produselor între numărul turiştilor
şi durata activităţii turistice, exprimată în zile. De regulă, el se obţine prin prelucrarea/cumularea
informaţiilor din statisticile unităţilor hoteliere.
Indicatorul „înnoptări” se urmăreşte distinct pentru turismul intern şi cel internaţional, pe ţări de
provenienţă a turiştilor, pe destinaţii, motive de călătorie etc.
Durata medie a sejurului reprezintă numărul mediu de zile de şedere (rămânere) a turiştilor
într-o anumită zonă (ţară, staţiune turistică etc.). El este rezultatul raportului între numărul
înnoptărilor şi cel al turiştilor.
Acest indicator se poate determina pe categorii de turişti, zone geografice, forme de turism. Din
punct de vedere al conţinutului, el exprimă, într-o oarecare măsură, şi latura calitativă a activităţii
turistice. Ipotetic, trebuie acceptat că vacanţele interesante, serviciile de bună calitate prelungesc
rămânerea turistului într-un anumit loc.
Densitatea circulaţiei turistice (DCT) se calculează atât în relaţie cu populaţia rezidentă a
zonelor vizitate, cât şi cu suprafaţa acestora, astfel:
a) DCT = (Numărul sosirilor de turişti într-o zonă sau ţară / Populaţia rezidentă a zonei sau ţării
respective);
b) DCT = (Numărul sosirilor de turişti într-o zonă sau ţară / Suprafaţa în kmp a zonei sau ţării
respective).
Densitatea circulaţiei turistice oferă informaţii cu privire la gradul de solicitare a zonelor şi
indirect asupra măsurilor ce trebuie luate pentru a se asigura satsifacerea nevoilor turiştilor, fără a
perturba viaţa şi activitatea rezidenţilor sau echilibrul ecologic al zonelor.
Preferinţa relativă pentru turism este un indicator ce exprimă proporţia celor care optează
pentru o anumită destinaţie turistică, faţă de totalul emisiunii turistice a unei ţări sau faţă de totalul
populaţiei rezidente.
Volumul încasărilor/cheltuielilor turistice este un indicator valoric şi poate fi determinat
global, pentru întreaga activitate sau distinct pentru turismul intern (în monedă naţională) şi cel

5
internaţional (în valută, diferenţiat pe cele două fluxuri – sosiri şi plecări), pe zone turistice, pe forme de
turism, pe tipuri de activităţi (cazare, alimentaţie, transport) etc.
Prin combinarea acestui indicator valoric cu cei fizici se determină alţi doi indicatori, frecvent
utilizaţi pentru caracterizarea activităţii turistice, şi anume:
Încasarea/cheltuiala medie pe turist = (Volumul încasărilor sau cheltuielilor / Numărul
turiştilor).
Încasarea/cheltuiala medie pe zi-turist = (Volumul încasărilor sau cheltuielilor / Numărul
înnoptărilor).