Sunteți pe pagina 1din 8

TEMA 3. CIRCULAŢIA TURISTICĂ.

3.1. Forme de turism: structură, caracteristici, interacţiuni.


3.1.1. Tipologia călătoriilor.
3.1.2. Caracteristicile principalelor forme de turism.
3.2. Măsurarea circulaţiei turistice şi dificultăţile cunoaşterii fenomenului turistic.
3.2.1. Metode de înregistrare a circulaţiei turistice.
3.2.2. Indicatori de cuantificare a circulaţiei turistice.
Lumea de astăzi, mai mult ca oricând, trece printr-o perioada de profunde schmbări.
Poate de aceea se şi spune că suntem în pragul unei a doua revoluţii indistruale. Chiar
dacă aceasta este o exagerare, sau poate o prezicere exactă, este de remarcat că
noile tehnologii şi noile forme de comunicaţie vor avea consecinţe insemnate şi ample
asupra multora dintre sisteme economice, politice, sociale şi demografice ale lumii.
Ceea ce ieri era de neconceput sau de neimaginat, astăzi a devenit un fapt obişnuit.
Mutaţiile în structura socio-profesională, în structura produselor şi serviciilor
antrenează, la rândul lor, o nouă revoluţie în ceea ce priveşte călătoria, hotelul şi
industriile aferente. Cum e şi firesc, toate acestea îşi găsesc reflexul în dinamismul
structurii formelor (tipurilor) de turism, corespunzător evoluţiei diferitelor tipuri de
turişti, cu disponibilitatea combinării lor spre a răspunde cât mai bine putătorilor
motivaţiei turistice.

3.1. Forme de turism: structură, caracteristici, interacţiuni

3.1.1. Tipologia călătoriilor

1. După locul de provenienţă a turiştilor:


• Turism intern;
• Turism receptor;
• Turism emitent.

1
2. După gradul de mobilitate:
• Turism de sejur: satisfacerea nevoilor turiştilor într-o zonă anumită
pentru un timp determinat. La rândul său se împarte în:
 Turism de sejur lung (turism rezidenţial): cuprinde turişti cu
durata şederii de peste 1 lună;
 Turism de sejur mediu: durata şederii nu depăşeşte 30 zile;
 Turism de sejur scurt: 1-3 zile.
• Turism de circulaţie (itinerant, în circuit): deplasări continue de
itinerare stabilite dinainte sau spontan, cu sejururi scurte, în diferite
localităţi pe traseele traversate. Aici sunt incluse şi croazierele.
• Turism de tranzit: traversarea unor ţări sau regiuni turistice pentru a
ajunge la destinaţia turistică.
3. După sezonalitate:
• Turism de iarnă (turism „alb”, turism hibernal);
• Turism de vară (turism estival): ţine de sezonul de vârf, cu cel mai
mare şi intens flux;
• Turismul de circumstanţă (turism ocazional): localizat în timp şi
spaţiu cu fluxuri limitate, provocate de anumite acţiuni turistice (cultural-
artistice etc.). Aici sunt incluse şi turismul de vânătoare şi de pescuit,
care ţin de sezonul de vânătoare.

4. În funcţie de mijlocul de transport folosit:


• Turism de drumeţie (drumeţia): parcurgerea unor distanţe pe jos;
• Turism rutier (autoturism): cicloturism, motociclismul, turismul
automobilistic etc.;

2
• Turism naval: turism maritim, fluvial, nautic, sportiv, plimbări şi
excursii de agrement cu bărci, canoe, croaziere etc.;
• Turism feroviar: deplasări în scopuri turistice cu trenul;
• Turism aerian: cea mai efectivă, progresivă şi în plină evoluţie.

5. După motivul (mobilul) deplasării:


• Turism de agrement;
• Turism de tratament şi cură balneo-medicală;
• Turism de odihnă şi recreere;
• Turism sportiv: activ şi pasiv;
• Turism tehnic şi ştiinţific: vizitarea unor obiective industriale, agricole,
rezervaţii naturale ştiinţifice, peşteri etc.
• Turism de afaceri şi de congrese;
• Turism cultural;
• Turism rural etc., etc.
6. După caracteristicile social-economice ale cererii (consumatorului):
• Turism particular (privat): de obicei neorganizat, practicat de persoane
care dispun de o reşedinţă secundară. Aici se include şi turismul de lux;
• Turism social (pentru mase): cu posibilităţi financiare relativ limitate;
• Turism pentru tineret: de obicei în pensiuni pentru tineret.

7. După organizarea prestaţiilor turistice:


• Turism organizat;
• Turism neorganizat (pe cont propriu);
• Turism semiorganizat.

3
8. După forma de plată a produsului turistic:
• Turism achitat anticipat;
• Turism achitat în timpul călătoriei;
• Turism achitat după călătorie.

3.1.2. Caracteristicile principalelor forme de turism.

4
3.2. Măsurarea circulaţiei turistice şi dificultăţile cunoaşterii fenomenului
turistic

3.2.1. Metode de înregistrare a circulaţiei turistice

Obiectivul măsurării turismului este acela de a culege informaţii financiare care


să descrie turismul ca fenomen economic. Informaţiile sunt necesare pentru a analiza
turismul în contextul Sistemului Naţional de Conturi şi pentru comparaţii statistice
internaţionale. În acest scop, s-au întreprins studii importante de către OMT şi
Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) pentru stabilirea unei
baze conceptuale comune.

Sursele statistice
Informaţiile statistice utilizate în măsurarea turismului sunt obţinute direct din
sursele furnizate de Sistemul Conturilor Naţionale şi de Sistemul Balanţei de Plăţi şi
din statisticile compilate (prelucrate) de către OMT. Sistemul Conturilor Turistice
trebuie să fie compatibil cu Sistemul Conturilor Naţionale şi să reflecte şi accentueze
caracteristicile turismului specifice ţării.
Statisticile sunt disponibile din trei surse principale: statisticile colectate la
graniţă, statisticile structurilor de cazare şi statisticile din transport.
Statisticile obţinute la frontieră înregistrează fluxurile turistice internaţionale.
Ele sunt colectate de către controalele (serviciile) de imigrare şi prin intermediul
anchetărilor turistice (interviuri, anchete, sondaje, chestionare). Eşantioanele aleatorii
(eng. random samples) ale vizitatorilor sunt chestionate (anchetate) la frontieră în
vederea obţinerii de informaţii turistice exacte despre ţara de origine şi ţara de
reşedinţă a turiştilor, durata şederii, motivele călătoriei, modalităţile de transport şi
cheltuielile pe durata vizitei. Informaţiile colectate în urma acestor anchetări sunt de

5
asemenea utile pentru ramurile economiei asociate turismului. De pildă, datele
complementare oferite de acestea înlesnesc estimarea cotei turismului în balanţa de
plăţi şi furnizează informaţii suplimentare despre diferitele tipuri de structuri de
cazare utilizate de către turiştii internaţionali.
Statisticile structurilor de cazare sunt în mod deosebit de valoroase în analiza
ofertei turistice. Ele de asemenea furnizează informaţii despre cererea turistică. Ele
măsoară atât capacitatea de cazare, cât şi gradul de ocupare (eng. occupancy). Este,
totuşi, dificilă culegerea de date relevante de la unele structuri de primire, cum ar fi
locuinţe private sau unităţi de primire închiriate direct din surse private.
Statisticile din transporturi sunt de obicei obţinute direct de la firmele
transportatoare turistice, care oferă informaţii despre tipul de transport folosit de către
turişti, volumul, încasările obţinute din transportarea turiştilor şi impactul economic al
turismului.
Mai există şi alte câteva sursele statistice folosite pentru estimarea circulaţiei
turistice a unei ţări: metoda sondajelor. De exemplu, anchetarea menajurilor
(gospodăriilor) (eng. household surveys) este efectuată fie la domiciliul turiştilor reali
şi potenţiali fie la destinaţia turistică (în punctele de vânzare, în trenuri şi autocare, în
gări, în hoteluri etc. În afara de aceasta, resurse suplimentare sunt furnizate de către
guverne care în mod regulat prelucrează cantităţi enorme de date despre activitatea
economică.

6
3.2.2. Indicatori de cuantificare a circulaţiei turistice

Numărul turiştilor este unanim recunoscut ca unu dintre cei mai reprezentativi
şi importanţi indicatori ai circulaţiei turistice. El este un indicator fizic, cantitativ şi
poate lua forma:
• Sosiri/plecări de turişti: pentru turismul internaţional şi se obţine din
statisticile înregistrărilor la frontieră;
• Persoane cazate: utilizat atât pentru turismul intern, cât şi pentru cel
internaţional, dedus din statisticile unităţilor de cazare;
• Participanţi la acţiuni turistice (turişti şi excursionişti): specific
turismului intern, rezultat din centralizarea activităţii agenţiilor de voiaj.
Indicatorul „număr de turişti” se determină pentru întreaga activitate şi pentru
fiecare dintre componentele sale, se detaliază pe zone turistice, motive de călătorie,
mijloace de transport, perioade de timp (lună, an calendaristic).
Numărul înnoptărilor sau zile-turist se calculează ca sumă a produselor între
numărul turiştilor şi durata activităţii turistice, exprimată în zile. De regulă, el se
obţine prin prelucrarea/cumularea informaţiilor din statisticile unităţilor hoteliere.
Indicatorul „înnoptări” se urmăreşte distinct pentru turismul intern şi cel
internaţional, pe ţări de provenienţă a turiştilor, pe destinaţii, motive de călătorie etc.

Durata medie a sejurului reprezintă numărul mediu de zile de şedere


(rămânere) a turiştilor într-o anumită zonă (ţară, staţiune turistică etc.). El este
rezultatul raportului între numărul înnoptărilor şi cel al turiştilor.
Acest indicator se poate determina pe categorii de turişti, zone geografice,
forme de turism. Din punct de vedere al conţinutului, el exprimă, într-o oarecare
măsură, şi latura calitativă a activităţii turistice. Ipotetic, trebuie acceptat că vacanţele

7
interesante, serviciile de bună calitate prelungesc rămânerea turistului într-un anumit
loc.
Densitatea circulaţiei turistice (DCT) se calculează atât în relaţie cu populaţia
rezidentă a zonelor vizitate, cât şi cu suprafaţa acestora, astfel:
A) DCT = (Numărul sosirilor de turişti într-o zonă sau ţară / Populaţia
rezidentă a zonei sau ţării respective);
B) DCT = (Numărul sosirilor de turişti într-o zonă sau ţară / Suprafaţa în kmp a
zonei sau ţării respective).
Densitatea circulaţiei turistice oferă informaţii cu privire la gradul de solicitare
a zonelor şi indirect asupra măsurilor ce trebuie luate pentru a se asigura satsifacerea
nevoilor turiştilor, fără a perturba viaţa şi activitatea rezidenţilor sau echilibrul
ecologic al zonelor.
Preferinţa relativă pentru turism este un indicator ce exprimă proporţia celor
care optează pentru o anumită destinaţie turistică, faţă de totalul emisiunii turistice a
unei ţări sau faţă de totalul populaţiei rezidente.
Volumul încasărilor/cheltuielilor turistice este un indicator valoric şi poate fi
determinat global, pentru întreaga activitate sau distinct pentru turismul intern (în
monedă naţională) şi cel internaţional (în valută, diferenţiat pe cele două fluxuri –
sosiri şi plecări), pe zone turistice, pe forme de turism, pe tipuri de activităţi (cazare,
alimentaţie, transport) etc.
Prin combinarea acestui indicator valoric cu cei fizici se determină alţi doi
indicatori, frecvent utilizaţi pentru caracterizarea activităţii turistice, şi anume:
Încasarea/cheltuiala medie pe turist = (Volumul încasărilor sau cheltuielilor /
Numărul turiştilor).
Încasarea/cheltuiala medie pe zi-turist = (Volumul încasărilor sau
cheltuielilor / Numărul înnoptărilor).