DINAMICA TURISMULUI INTERNAŢIONAL

CAPITOLUL I Curente turistice internaţionale

CAPITOLUL II Evoluţia turismului internaţional în ţările Uniunii Europene
CAPITOLUL III Evoluţia turismului internaţional

CAPITOLUL I Curentele turistice internaţionale

Cea mai puternică integrare atât a ofertei, cât şi a cererii se întâlneşte pe
continentul european unde peste 89% din călători provin tot din ţările europene.
Principalele destinaţii sunt sudul şi vestul continentului, în timp ce cea mai
dinamică evoluţie a călătoriilor aparţin Europei de Est.
Continentul asiatic se situează pe locul doi ca destinaţie turistică şi ca ritm de
creştere a circulaţiei turistice. În cadrul acesteia, Asia de Vest primeşte jumătate
din fluxul de turişti care vizitează continentul, iar cea mai dinamică circulaţie
turistică ce provine din ţările europene se îndreaptă spre Asia de Est şi de Sud.
Majoritatea turiştilor din Europa, anual, se orientează spre marele bazin de pe
Coasta de Vest a Americii de Nord. Aici turismul european este dominat
motivaţional de turismul de afaceri. Insulele Caraibe şi America Centrală ocupă
locul doi printre destinaţiile din continentul american şi principalul curent turistic
în această zonă provine din America de Nord, fiind urmat de curentul turistic al
vacanţierilor europeni şi japonezi.
Pe locul patru printre destinaţiile marilor curente turistice se află continentul
african. În ultimii ani s-a înregistrat o diminuare a fluxurilor turistice spre această
zonă. Cele mai multe sosiri de turişti din Africa provin din ţările europene,
concentrându-se în ţările din nordul continentului african (70% din total), iar recent
Africa de Sud.
Al cincilea curent turistic ca importanţă cuprinde Europa de Vest şi Europa de
Est la cele două capete ale fluxului turistic. Dacă la sfârşitul anului 1989 au fost
înregistrate 9,8 milioane sosiri turistice de provenienţă din Europa de Vest,
reprezentând o poziţie moderată, în prezent nu se mai poate vorbi de acelaşi lucru.
Dat fiind faptul că majoritatea ţărilor din această zonă au cunoscut mutaţii pe plan
economic şi politic, le-au adus un plus de atracţie şi din partea turiştilor consacraţi.
Circulaţia turistică din Europa este stăpânită de cinci mari ţări emiţătoare, care
cuprind mai mult de jumătate din totalul înnoptărilor. Aceste ţări sunt Germania,
Anglia, Franţa şi Italia, urmate imediat de Spania. Piaţa japoneză este cea mai
activă dintre emiţătorii de turişti extra-europeni, iar populaţia va plasa Japonia în
viitorul apropiat printre cei mai dinamici importatori de turism.
În ţări ca Franţa, Elveţia, Germania, şi Olanda, indicatorul intensităţii turistice
depăşeşte 50%, iar în ţări ca Suedia Norvegia, şi Danemarca ajunge la peste 80%,
ceea ce sugerează imunitatea cererii turistice la eforturile promoţionale ale ţărilor
de destinaţie turistică. În acelaşi timp, se constată pe plan mondial că destinaţiile
mai puţin cunoscute sau neobişnuite, percepute ca destinaţii exotice, devin tot mai
atractive pentru turiştii cu experienţă din ţările dezvoltate [204, p.15].
Pe continentul european cele mai importante modificări sunt reducerea duratei
medii de sejur, în special pentru turiştii din afara continentului, datorită
fragmentării vacanţelor, pentru turiştii din ţările dezvoltate extraeuropene, cât şi
pentru turiştii din ţările europene.
Odată cu devalorizarea dolarului, cea mai importantă destinaţie turistică pentru
turiştii din Europa a devenit America de Nord, unde raportul preţ/calitate este
foarte atractiv, iar produsele turistice oferite cuprind o gamă largă de servicii, ceea
ce dinamizează circulaţia turistică pe ruta Atlanticului de Nord.
Menţionând că valoarea relativă a comerţului internaţional cu turism pentru
fiecare ţară prezintă dificultăţi de apreciere şi analiză unitară, putem trage unele
concluzii:
a) cele mai mari exporturi de turism pe locuitor revin ţărilor ca Austriei şi
Elveţiei, unde densitatea turistică este ridicată, calitatea ofertei şi reputaţia acesteia
deosebit de atractive. Pe locul doi urmează Spania, Belgia, Danemarca care îşi
justifică încasările unitare mari pe baza ofertei de bună calitate, dar mai ales prin
structura complexă a ofertelor;
b) durata medie de sejur influenţează în mod deosebit dimensionarea relativă a
încasărilor unitare. Astfel, în ţările cu turism cu durată scurtă de sejur, deşi oferta
este atractivă pe plan calitativ, încasările sunt relativ reduse. Este cazul Americii de
Nord, Angliei, Turciei, Germaniei;
c) sezonalitatea turismului influenţează, de asemenea, dimensiunea atât a
cheltuielilor pe locuitor, cât şi a încasărilor pe locuitor. Sezonalitatea redusă
determină încasări pe locuitor mai înalte, ca urmare a etalării uniforme a
consumului turistic de primire a unui număr mai mare de turişti.
Pe harta turismului internaţional repartiţia schimburilor turistice internaţionale
reprezintă modificări de la o zonă la alta sau chiar de la o ţară la alta. Circa 2/3 din
volumul acestor schimburi se concretizează în ţările dezvoltate ale lumii şi numai
circa 1/3 în celelalte ţări.
De fapt, contururile hărţii turistice a lumii corespund celor ale hărţii economice
ale planetei, care creionează o lume ierarhizată în centre şi periferii. Ţările lumii
turistice se situează fie în poziţia de emiţători, fie în cea de receptori, fie cumulând
cele două caracteristici. Oricum, această dublă postură şi funcţionalitate
direcţională a fluxurilor turistice internaţionale se produce în proporţii şi cu
rezultate foarte diferite de la o ţară la alta. La nivel mondial fenomenul dominant
este puternica concentrare a funcţiilor emiţătoare şi receptoare, cumulativ în ţările
dezvoltate economic. Astfel, Europa Occidentală şi America de Nord deţin
împreună 71% din cheltuielile turistice internaţionale, dar şi 72% din totalul
încasărilor; ele deţineau 77% din sosirile turistice internaţionale în timp ce zona
Asia de Est - pacific concentra 11%, zona America Latină - Antile -6%, Africa -
2,6%, Orientul Mijlociu 2,1%, Asia de Sud sub 1%. Primele cinci ţări emiţătoare,
Germania, SUA, Japonia, Anglia şi Franţa, deţin împreună peste 52% din
cheltuielile turistice internaţionale. Specialiştii OMT disting la nivel mondial trei
mari bazine care concentrează majoritatea fluxurilor în turismul internaţional
astfel:
1.Bazinul mediteranean deţine primul loc datorită excepţionalei concentrări şi
diversităţi a
ofertei şi a accesului uşor îndeosebi în zona nord-europeană. Pe lângă triunghiul de
bază format din
ţările Spania - Franţa - Italia, acest bazin conţine şi fluxurile părţii sale orientale
din Grecia spre
Israel, insulele din zona Baleare - Cipru ca şi coastele meridionale din Egipt şi
Maroc.
2.Bazinul Asia - pacific, s-a afirmat mai târziu, dar s-a remarcat printr-un
dinamism susţinut.
 3.Bazinul Caraibe cuprinde fluxurile turistice internaţionale din America de
Nord spre zona
Bahamas - Trinidad Tobago şi coastele Americii Centrale.
Situaţia pe ţări a fluxurilor turistice internaţionale relevă disparităţi importante.
Astfel, dintr-un număr de 152 ţări în statisticile OMT la sfârşitul anilor 1990
primele 10 ţări concentrează 55% din totalul sosirilor, 20 de ţări concentrează 72%,
iar 56 de ţări concentrează 87% din total. Cei trei lideri mediteraneni (Franţa,
Spania, Italia) concentrează 90 milioane sosiri, adică 27% din fluxul internaţional.
La polul opus, 2/3 dintre ţările considerate deţin 15% din fluxul turistic mondial. În
general, ţările sărace nu deţin decât 2% din totalul fluxului mondial[204, p.18].
Determinanţii circulaţiei turistice internaţionale
În opinia noastră, turismul internaţional a devenit o componentă fundamentală
a procesului de specializare internaţională, alături de celelalte servicii. Pentru
multe ţări, turismul a reprezentat şansa de dezvoltare a economiei naţionale până la
acel nivel de dezvoltare care le împingea în categoria ţărilor dezvoltate, cu
potenţial economic în plin proces de expansiune. Pentru alte ţări,
supradimensionarea turismului a fost generatoare de perturbări economice şi
sociale, a determinat drenarea valorilor create de munca naţională spre exterior, a
alterat cultura, uzanţele, mediul înconjurător. Turismul reprezintă pentru ţările
lumii cea mai importantă activitate generatoare de încasări valutare care
influenţează pozitiv atât balanţa de plăţi, cât şi procesul de creştere economică.
Specializarea internaţională
Specializarea internaţională este unul dintre determinanţii fundamentali ai
turismului internaţional care permite măsurarea legăturii dintre condiţiile
economico-sociale şi condiţiile specializării în turism.
Studiul economic al determinanţilor este fundamentat prin analiza teoretică a
specializării internaţionale, adaptate la specificul comerţului invizibil în general, al
turismului internaţional, în special.
În acest sens, enumerăm următoarele teorii:
 a) Teoria dotării factoriale care este amplasată la temelia specializării în
turism.
b) Teoria costurilor comparative care reflectă măsura specializării;
c) Teoria cererii şi a ofertei
a) Dotările factoriale în
turism:
Resursele sau dotările factoriale specifice turismului sunt: potenţialul natural,
patrimoniul istoric, artistic, cultural; resursele de muncă; resursele de capital şi
infrastructură.
Potenţialul natural cuprinde: relieful, peisajul, clima, litoralul, apele, fauna,
flora. Interesul pe care îl suscită, caracterul şi accesibilitatea lor dau valoare
relativă a acestora.
Patrimoniul istoric, artistic, cultural cuprinde resurse care din punct de vedere
turistic motivează o călătorie şi care pot fi valorificate prin includerea lor în oferta
turistică. Această categorie de resurse poate fi valorificată prin intermediul
turismului [88, p.39].
Resursele de muncă se referă la potenţialul uman ca factor de producţie care se
poate definii atât cantitativ, cât şi calitativ, cantitativ având ca sursă dimensionarea
populaţiei structurată corespunzător, şi calitativ prin nivelul calificării profesionale.
Dimensiunea resurselor de muncă şi participarea lor la activităţile din industria
turistică generează diferenţe în repartizarea fluxurilor turistice între ţările din
regiunile primitoare. La aspectele cantitative se asociază aprecierile
extraeconomice ale factorului uman, respectiv gradul de civilizaţie, ospitalitatea,
specificul temperamental şi caracterul sociabil al populaţiei, toate incluse în
noţiunea de toleranţă turistică.
Aspectul cantitativ al resurselor de muncă este redat şi de specializarea şi
calificarea forţei de muncă. În turism, cadrele înalt calificate sunt mai reduse ca
număr decât în alte domenii ale sectoarelor terţiare. Calitatea dotărilor în muncă va
influenţa dimensiunea şi calitatea ofertei turistice, localizarea ei, dependenţa de
importul de know-how turistic sau posibilitatea exportului de know-how.
Resursele de capital şi infrastructura este unul dintre factorii principali ai
producţiei turistice, datorită necesarului de infrastructură şi echipamente de valoare
ridicată din acest domeniu de activitate. Deci, şi în domeniul turismului se practică
importul de capital, ajutoarele financiare, transferul de tehnologie şi acţiuni de
cooperare. a) Teoria costurilor comparative
Fiecare ţară este interesată să se specializeze în producţia acelor bunuri sau
servicii al căror cost relativ scăzut de producţie este mai scăzut decât în alte ţări.
Această comparaţie între costuri cuprinde un aspect cantitativ şi unul calitativ,
existând în acest sens un raport calitate - preţ, jucând un rol important în
compararea şi selecţionarea produselor provenite din diferite ţări concurente.
Modelul costurilor comparative se bazează pe teoria lui Ricardo şi poate fi aplicat
şi în cazul produselor turistice.
Specificul producţiei turistice caracterizată printr-o mare diversitate de
categorii calitative, imposibilitatea repetabilităţii prestaţiei chiar în condiţii
constante de producţie, marea varietate a produselor turistice limitează adaptarea
teoriei costurilor comparative pentru explicarea specializării în turism.
Pentru a argumentarea acestei teorii este necesar să abordăm conceptul de cost
de producţie în turism.
Costul de producţie cuprinde următoarele elemente:
- costul transportului cu o influenţă hotărâtoare asupra costului total fiind
determinat atât de factori economici, cât şi de factori neeconomici (tehnologia de
transport, clasa de confort, cheltuielile de gestionare a întreprinderii, preţul
combustibililor);
- costul cazării este o variabilă mai stabilă, excepţie făcând perioadele de criză
economică;
- costul celorlalte servicii turistice (agrement, tratament) este greu de
comparat de la o ţară la alta, deoarece ele nu pot fi comparate pe plan sortimental.
Evoluţia distinctă a cursurilor valutare în raport cu evoluţia costurilor de
producţie complică avantajul comparativ, aplicat pentru explicarea specializării
internaţionale. Modificarea cursurilor valutare influenţează alături de costurile de
producţie şi dimensiunea puterii de cumpărare a turiştilor străini la locul de
destinaţie turistică, determinând o redistribuire de ultimă oră a fluxurilor turistice
internaţionale.
c) Teoria cererii şi ofertei turistice. Teoria cererii, enunţată în 1961 de Linder,
are drept scop explicarea specializării internaţionale într-un anumit domeniu, ca
urmare a necesităţii de acoperire din producţia proprie a cererii interne specifice
pentru un anumit produs.
Cererea turistică poate fi definită ca ansamblul trebuinţelor şi nevoilor sociale
orientate spre consumul produsului turistic. Detaliat, cererea turistică este definită
prin „ansamblul persoanelor care îşi manifestă dorinţa de a se deplasa periodic şi
temporar în afara reşedinţei proprii, pentru alte motive decât prestarea unor
activităţi remunerate la locul de destinaţie" [85, p. 36].
Cererea turistică este formată din persoanele care doresc să se deplaseze
periodic şi temporar în afara reşedinţei de domiciliu, pentru alte motive decât cele
reprezentând activităţile remunerate la destinaţie. Cererea turistică se localizează şi
se formează în aceste condiţii în zona de domiciliu a turistului, în cadrul bazinului
cererii specifice determinat de caracteristicile economice, etnice, sociale, politice,
psihologice etc., ce interacţionează în teritoriul naţional căruia îi aparţine.
Noi considerăm că cererea turistică este formată din totalitatea persoanelor care
se deplasează în interiorul ţării de reşedinţă sau în afara acesteia pentru satisfacerea
nevoii de cunoaştere de noi locuri, de refacere a capacităţii de muncă, de recreere.
Cererea turistică poate fi structurată pe trei planuri a căror importanţă diferă de
la o ţară la alta, dar care cumulată explică diferenţa în intensitatea fluxurilor
turistice internaţionale.
> Cererea turistică internă reprezintă punctul de pornire în definirea locului pe

care îl ocupă industria turistică în cadrul sistemului economic naţional. În mod

absolut acesta se poate exprima prin volumul cheltuielilor turistice în
PNB/locuitor, număr de înoptări/locuitor.
> Cererea turistică intraregională de turism provine din exteriorul ţărilor

turistice din cadrul aceleiaşi regiuni sau aceluiaşi continent. Turismul intraregional
cuprinde în principal prima categorie de cerere turistică. Ponderea cea mai ridicată
a cererii turistice intraregional pe plan mondial este deţinută de Europa şi America
de Nord cărora le revine 85% din total.
> Cererea turistică internaţională cuprinde circulaţia turistică intraregională şi

circulaţia intraregională. Cele mai mari bazine generatoare şi primitoare ale cererii
turistice internaţionale se află în ţările care prezintă cea mai voluminoasă cerere
naţională.
Segmentul de piaţă constituie un fragment tipologic al cererii şi ofertei
corespondente având caracteristici comune în privinţa unor variabile precum
venitul, timpul liber, motivaţii şi preferinţe, vârstă şi obiceiuri de consum ale
turiştilor potenţiali, preţ, calitate, diversitate şi parametri naturali şi economici
specifici produsului şi ofertei turistice. Piaţa, circulaţia (fluxurile), produsul şi
consumul în turismul internaţional au determinări generale şi specifice în cadrul
procesualităţii micro-macro-şi mondoeconomice. Evaluarea cantitativă a pieţei
turistice se realizează prin determinarea a patru variabile astfel [49, p. 36]:
a) Capacitatea pieţei, calculată ca produs între capacitatea medie de consum

(K) şi numărul consumatorilor potenţiali (N) prin formula C=K x N, fără a lua în
calcul nivelul veniturilor consumatorilor şi nici preţul produsului turistic.
b) Potenţialul pieţei turistice care exprimă cererea tuturor consumatorilor pentru

un anumit produs turistic în funcţie de venituri şi de preţurile produsului turistic.

c) Volumul pieţei turistice, respectiv totalitatea tranzacţiilor încheiate pentru un

anumit produs turistic pe o piaţă dată, într-un anumit interval temporal. Când
potenţialul (b) şi volumul (c) sunt egale are loc o saturaţie a pieţei.
d) Locul pe piaţă al unui anumit produs turistic este acea parte a volumului

pieţei acoperită prin vânzările realizate la respectivul produs.

Transformarea cererii în consum turistic înseamnă îndeplinirea în acelaşi timp
a trei condiţii: timp liber, venit disponibil, motivaţie. Factorii care influenţează
cererea turistică sunt deci economico-sociali şi motivaţionali.
Din categoria de factori economico-sociali enumerăm: factorul demografic - ca
rezervor al cererii turistice, gradul de urbanizare ca determinant al veniturilor şi
motivaţiilor cererii, timpul liber a cărui creştere este favorizată pentru cererea
turistică şi venitul ca suport al consumului şi circulaţiei turistice, corelat în cazul
cererii pentru turism internaţional cu puterea de cumpărare a monedei din ţară,
zona cererii şi cu distanţa între locul cererii şi bazinul ofertei turistice. Dintre
factorii motivaţionali amintim: destinderea, divertismentul, dezvoltarea
personalităţii.
În opinia autorului, consumul turistic are, ca şi cererea turistică, un grad ridicat
de concentrare în ţările dezvoltate economic. În cadrul consumului turistic global,
cel naţional este între 85-90%, diferenţa care rămâne revine celui internaţional,
localizat într-o altă ţară decât cea de rezidenţă a turistului. În aceste condiţii,
existenţa unui consum turistic internaţional şi a pieţei de profil este în mod decisiv
determinat de cererea şi consumul turistic intern puternic, de existenţa unei oferte
interne apte a deveni parte a pieţei internaţionale turistice.
Oferta turistică
După cum se precizează în lucrarea autorului citat anterior, „pentru a defini
oferta turistică" este esenţială departajarea sa conceptuală de „producţia turistică",
necesitate determinată de specificul producţiei turistice. Oferta turistică este
formată din „cadrul şi potenţialul natural şi antropic, echipamentul de producţie al
serviciilor turistice, masa de bunuri materiale" (alimentare, industriale) destinate
consumului turistic, forţa de muncă specializată în activităţile turistice,
infrastructura turistică şi condiţiile de comercializare (preţ, facilităţi).
Producţia turistică este „ansamblul de servicii care mobilizează forţa de muncă,
echipamentul de producţie şi bunurile materiale care se materializează într-un
consum efectiv în cadrul unei ambianţe specifice". Specificitatea relaţiei ofertă -
producţie turistică derivă din particularităţile de mai jos, care o diferenţiază de
aceeaşi relaţie din cadrul pieţei bunurilor fizice: producţia turistică este cel mult
egală cu oferta faţă de piaţa bunurilor fizice unde oferta e cel mult egală cu
producţia; oferta turistică poate exista independent de producţie, în timp ce
producţia turistică nu se poate realiza în afara ofertei; în schimb, oferta de bunuri
materiale nu poate exista independent de existenţa unei producţii; structura ofertei
turistice nu coincide întotdeauna cu structura producţiei turistice, în timp ce
structura ofertei bunurilor materiale reflectă structura producţiei respective; oferta
turistică e fermă, existând cât timp există elementele componente, dar producţia
turistică e efemeră, existând cât timp se manifestă consumul, încetând odată cu
încheierea acestuia.
Noi considerăm că oferta turistică reprezintă totalitatea bogăţiilor naturale
exprimate prin relief, floră, faună, vestigii istorice, arhitecturale, ape minerale
coroborate cu serviciile turistice respectiv cazare, transport, alimentaţie publică etc.
Caracteristicile ofertei turistice
1. Caracter complex şi eterogen, datorită componentelor sale: resurse naturale,

socioculturale, umane, tehnologice etc.; elemente funcţionale care sunt

reprezentate de echipamente şi servicii se deservesc producţia turistică
(infrastructura).
2. Tipuri de oferte variate în funcţie de motivaţie:

- oferta turismului de vacanţă, balnear, sportiv, recreativ, familial etc.;

- oferta turismului de studii, stagii, festivaluri, religios, etc.;

- oferta turismului de afaceri - itinerant, de congrese;

- oferta turismului de sănătate - profilactic şi de tratament.

3. Specializarea producătorilor pe categorii de activităţi: cazare, transport,

animaţie, informare, agrement, organizarea călătoriilor de către turoperatori.

4. Caracterul artizanal - realizarea produsului şi a ofertei turistice în

întreprinderi mici şi mijlocii, determinată de cerinţa flexibilităţii ofertei.

5. Rigiditatea ofertei turistice - oferta şi producţia turistică pentru a fi

consumate impun deplasarea consumatorului nu a produsului turistic. Oferta

turistică este rigidă la variaţiile sezoniere şi motivaţionale. Rigiditatea ofertei
turistice înseamnă prelungirea duratei de amortizare a investiţiilor şi încetinirea
înnoirii mijloacelor de producţie. Aceste efecte ale rigidităţii sunt şi rezultatul
transsectorialităţii turismului, a interdependenţei sale cu celelalte ramuri
economice.
6. Capacitatea de substituire a ofertei turistice derivă din punctul 5) în scopul

valorificării acesteia (oferta de turism de afaceri în lipsa cererii pentru oferta de

vacanţă, de exemplu).
Factorii determinanţi ai ofertei turistice
Teritoriul spaţiul sunt pentru oferta turistică ceea ce este factorul demografic
pentru cerere, adică, factorul decisiv. În sens turistic, teritoriul poate fi evaluat
cantitativ prin capacitatea sa de primire, iar calitativ prin valoarea sa turistică
naturală sau creată.
a) Capacitatea de primire (Cp) se calculează după formula: Cp=SKo/N cu So -

suprafaţa teritoriului, Ko(0,5, 1), N - suprafaţa normată ce revine consumului

turistic pe o persoană (mp/turist).
b) Valoarea turistică sau atractivitatea teritoriului este evaluată în funcţie de

resursele turistice existente: frumuseţea naturală a peisajului, configuraţia

geografică, condiţiile meteorologice şi climaterice (tip climat, nivel pluviometric,
temperaturile anuale medii, curenţi de aer, luminozitatea), patrimoniul cultural şi
istoric (obiective de artă, istorie, religie, folclor), valoarea terapeutică a izvoarelor
minerale şi termale, diversitatea şi densitatea florei şi faunei.
c) Nivelul dezvoltării sectorului terţiar, din care face parte şi produsul turistic,
influenţează
direct oferta turistică prin componente precum transportul, telecomunicaţiile, forţa
de muncă.
d)Baza tehnico-materială - particularităţi:
- corespondenţa cantitativă şi calitativ-structurală între baza tehnico-materială
şi resursele naturale turistice;
- baza tehnico-materială este adaptată unui anumit segment al cererii turistice;
- investiţia specifică unitară (loc de cazare, de exemplu) este, ca efort
investiţional, invers proporţională cu calitatea atracţiei turistice a resurselor
naturale.
 În literatura de specialitate şi statisticile OMT, pentru baza tehnico-materială a
ofertei turistice se foloseşte denumirea de structuri de primire. În cadrul acestora,
elementele componente sunt:
a) Cazarea (în următoarele forme):
- hotelăria; hotelurile sunt clasificate conform numărului de stele de un sistem
de norme şi se referă la gradul de confort pe care îl asigură respectiva clădire,
echipamentele, dotările diverse, calitatea serviciilor; Hotelurile pot fi independente
sau sub forma unor lanţuri hoteliere;
- cazarea extrahotelieră se face sub formă de reşedinţe secundare, apartamente
mobilate, unităţi sociale de cazare.
- Cazarea nepermanentă cuprinde: camping, caravaning şi camping-car, vase de
agrement.
b) Restaurarea este diversă ca forme şi standardizată ca niveluri calitative prin

număr de stele sau prin categorii, însoţind nemijlocit evoluţia cazării.

c) Transportul şi agrementul sunt într-o continuă modificare şi diversificare

conform cerinţelor turiştilor cum ar fi teleschiul lângă uşa hotelului, precum şi a

motivaţiilor specifice acestui consum
Un factor important al ofertei turistice se referă la percepţia ofertei de către
cerere. Această percepţie ia forma unei imagini de ofertă şi produs turistic oferit
care reprezintă o sinteză între mijloacele de comunicare - recepţie formale şi
informale, subiective şi obiective.
Problema imaginii produsului turistic oferit este foarte importantă, întrucât
decizia de consum se ia în funcţie de imaginea ofertei promovată în bazinul cererii,
între momentul deciziei de consum şi cel al consumului efectiv în bazinul ofertei
turistice existând un decalaj temporal.
Relaţia interfactori ai dezvoltării turismului cuprinde următorii factori:
- productivitatea muncii prin creşterea ei determină dezvoltarea producţiei şi a
consumului în toate sectoarele economice;
- volumul muncii omeneşti măsoară efortul oamenilor pentru a-şi satisface
necesităţile materiale şi spirituale;
- producţia de bunuri de investiţii specifică societăţii industrializate determină
dezvoltarea activităţilor de producţie, dar şi a celor de prestări de servicii, deci, a
turismului;
- consumul de timp liber cuprinde volumul produselor şi serviciilor consumate
în timpul liber care decurg din existenţa acesteia.
Motivaţia turistică
Prin specializările internaţionale se argumentează formarea ofertei turistice
precum şi posibilitatea valorificării ei în circulaţia turistică internaţională,
motivaţia de consum fiind un factor de natură subiectivă dintre cei mai importanţi.
În orice ţară ofertantă de turism s-a realizat o industrie turistică pe baza
motivaţiilor manifestate de către cererea proprie, motivaţii care sunt într-o continuă
modificare sub presiunea unor factori endogeni şi exogeni [72, p.96].
Conform observaţiilor OMT, principalul mobil al deplasărilor turistice
internaţionale este "vacanţă" care motivează cca 70% din totalul sosirilor în
turismul internaţional, "afacerile" determină 13-14% din totalul sosirilor
internaţionale. Este ştiut că cei mai importanţi factori economici şi sociali care
influenţează motivaţia turistică sunt disponibilitatea de timp liber şi veniturile
individuale.
Consumul turistic a fost mult timp apanajul claselor sociale cu venituri
ridicate, însă odată cu democratizarea turismului, cu creşterea disponibilităţilor de
timp şi a gradului de cultură şi-a făcut loc în mod categoric printre "bunurile de
consum de masă ".
Ca exemplu de motivaţii turistice care derivă din acoperirea unor satisfacţii
putem relata: atracţia pentru natură, pentru comunicare, curiozitate, snobismul,
nostalgia pentru trecut etc.
Specializarea în turism are loc astăzi în interiorul fiecărui produs turistic, cu
accentul pe specificul acestuia, în funcţie de motivaţia la care răspunde.
Viitorul turismului pe piaţa internaţională se realizează prin dezvoltarea
fluxurilor turistice internaţionale ca urmare a alinierii specializării, dar mai ales ca
urmare a axării turismului pe motivaţiile care provin din sfera satisfacţiilor.
 Rolul statului în turism
În turism apare ca o necesitate implicarea statului prin diferite mijloace în
trasarea unei politici coerente. Argumentele care stau la baza creşterii intervenţiei
statului în turism sunt: concurenţa internaţională, interesele naţionale şi trăsăturile
specifice ale industriei turistice. Rolul statului în turism trebuie apreciat în funcţie
de posibilitatea sa de a utiliza informaţiile referitoare la ansamblul economiei [186,
p. 56].
În timpul evoluţiei turismului mondial, statului i-au revenit diferite funcţii în
domeniul politicii turistice după cum urmează:
- funcţia de stimulare apare când pentru a satisface cererea turistică internă
este necesară realizarea unei oferte turistice proprii accesibile populaţiei, atractive
precum şi competitive, totodată;
- funcţia promoţională; cunoscând importanţa turismului ca domeniu de
activitate, multe guverne şi-au asumat rolul de a face investiţii în propaganda
turistică internă şi externă;
- funcţia de intervenţie apare în condiţiile trecerii spre turismul de masă,
creşterea în fiecare ţară a populaţiei turistice a făcut necesară intervenţia statului
pentru o protejare atât a consumatorilor de turism, cât şi a poziţiei competitive a
propriilor producători;
- funcţia de coordonare; criza economică din anii 70 a demonstrat fragilitatea
industriei turistice care a avut mult de suferit în special în ţările în curs de
dezvoltare.
Natura imprevizibilă a turismului internaţional, vulnerabilitatea sa în faţa
unor calamităţi naturale, asupra cărora nu se poate realiza un control şi care nu pot
fi prevăzute, au determinat multe state să-şi orienteze eforturile spre o mai strânsă
conlucrare internaţională. Implicarea statului în creionarea direcţiilor de dezvoltare
integrată a turismului, a politicii de perspectivă în acest domeniu conferă circulaţiei
turistice internaţionale un caracter stabil şi o dinamică pozitivă.
Integrarea turistică
 Fenomenul de integrare ce caracterizează actuala etapă a dezvoltării turismului
poate avea mai multe niveluri: al individului, al întreprinderii, al guvernului şi al
organizaţiilor internaţionale.
> Integrarea la nivelul individului. Premisa prezentării fenomenului de

încrustare a turismului în existenţa economică şi socială a omenirii este libera

circulaţie a oamenilor. Acţiunea concentrată a OCDE, OMC, UE şi cu impact mai
redus OMT, au determinat eliminarea treptată a unora dintre cele mai restrictive
formalităţi impuse circulaţiei internaţionale a persoanelor. În acest sens,
schimburile turistice sunt facilitate mai ales în interiorul frontierelor pieţei comune,
excluzându-se practic obstacole materiale sau morale.
> Integrarea la nivelul întreprinderii este reprezentată de cele două mari centre

ale industriei turistice (Europa de Nord şi Europa de Sud). Complementaritatea

dintre cele două regiuni turistice europene (prima emiţător, a doua receptor) susţine
sistemul înalt al integrării turistice în Europa care la rândul ei sprijină circulaţia
turistică internaţională.
> Integrarea la nivelul guvernului sau al autorităţilor publice este cel de al
treilea plan de analiză al integrării turismului ca determinant al circulaţiei turistice
internaţionale. Se poate vorbi astăzi de o politică naţională coordonată pe plan
central de către autoritatea publică, precum şi de politici comune în domeniul
dezvoltării turismului. Importante sunt cooperările privind facilităţile turistice care
se referă la politica fiscală, valutară, de asistenţă medicală, de transport care permit
o mai rapidă circulaţie turistică, limitarea intervalului de timp din momentul
manifestării cererii până în momentul materializării consumului turistic [160, p.
98].
 CAPITOLUL II Evoluţia turismului internaţional în ţările Uniunii
Europene
După cum am mai relatat, turismul este parte integrantă a comerţului invizibil
alături de transporturi şi telecomunicaţiile internaţionale, activitatea de servicii,
documentaţia tehnică, proiectarea, montajul şi asistenţa tehnică, comerţul cu
licenţe, know-how etc. Aşadar, putem observa structura eterogenă a comerţului
invizibil, precum şi implicaţiile sale în toate domeniile vieţii economice şi sociale.
Din cele 846 milioane de sosiri contabilizate de OMT în anul 2006 în întreaga
lume, 473 mil. au fost efectuate în Europa, sau 56,3% din totalul mondial în
comparaţie cu 275 milioane sau 61,93% pe continentul european din 444 milioane
sosiri la nivel mondial în anul 1990. Din acestea, 179 milioane sosiri s-au
înregistrat în ţările Uniunii Europene reprezentând 40,32% din totalul mondial.
Volumul total al vânzărilor pe piaţa turismului internaţional european a fost de 374
miliarde dolari din care 245 miliarde reveneau ţărilor UE, cifra reprezentând 56,3%
din volumul global.
Conform datelor OMT, turismul internaţional al ţărilor Uniunii Europene
reprezenta în anul 1995 circa 41% ca sosiri şi circa 41% ca încasări din totalul
pieţei turistice internaţionale în acelaşi an. Unele ţări europene ocupau primele
locuri din lume în ierarhia ţărilor receptoare: pe primul loc în 1995 se situa Franţa
ca număr de sosiri din turismul internaţional (pe locul doi la total încasări
corespunzătoare), urmată de Spania, apoi Italia, Marea Britanie, Austria şi
Germania. În a doua jumătate a deceniului trecut, pe ansamblul Uniunii Europene
structurile de primire hotelieră numărau 1,8 milioane hoteluri şi unităţi asimilate cu
un total de 8,4 milioane locuri de cazare, reprezentând 36,5% din totalul acestora
în întreaga lume. Din totalul înnoptărilor de 1,8 milioane, 1,6 milioane erau
generate de rezidenţi ai Uniunii Europene şi 0,2 milioane nonrezidenţi (89% şi
respectiv 11%). Balanţa turistică de plăţi a Uniunii Europene avea un excedent de
1,12 milioane euro. Soldul balanţei turistice pe ansamblul Uniunii Europene a
înregistrat un plus de 2% între 1992 şi 1998, chiar dacă plecările turiştilor din ţările
Uniunii Europene spre alte ţări ca şi cheltuielile aferente au crescut în respectiva
perioadă. Astfel, încasările au crescut între 1992 şi 1998 cu 10%, iar cheltuielile cu
8%, locul trei în exporturile de servicii ale Uniunii Europene fiind deţinut de
exportul turistic. Numărul total al înnoptărilor era cu 5% superior în 1995 faţă de
1990, cea mai mare parte a creşterii fiind realizată datorită preferinţei de a înnopta
în propria ţară sau în ţări învecinate în cadrul Uniunii Europene, în condiţiile
creşterii numărului de sejururi scurte (2-3 zile) ale turiştilor vest - europeni.
Până în anul 2001, rezultatele pozitive enumerate mai sus la toate tipurile de
indicatori s-au menţinut la fel, concentrarea turismului internaţional pe continentul
european explicându-se prin distanţele relativ mici între ţările europene, ceea ce
amplifica dorinţa de a călători. Conform analizelor Comisiei Europene, 2/3 din
europenii care practică turismul internaţional, călătoresc în interiorul continentului.
Distribuţia turismului în Europa este ilustrată în tabelul 1 din anexa 2 şi care
indică numărul de înnoptări ale rezidenţilor şi străinilor în ţările Uniunii Europene.
BELGIA. Numărul înnoptărilor rezidenţilor era de 14,2 milioane (52% din
total), nonrezidenţii din UE reprezentând 2% din total. Soldul deficitar al balanţei
turistice a avut tendinţa de creştere în perioada 1990-2000 fiind la finele acesteia
de 2,1 miliarde euro. Reţeaua hotelieră are un număr de 1980 unităţi cu 105.123
locuri (1,3% pondere în UE), cu un grad al ocupării de 27,6%.
Numărul hotelurilor a crescut cu 1,8% în 2002 în comparaţie cu 2001, iar
numărul locurilor de cazare a urmat acelaşi model, înregistrând un rezultat pozitiv
de +2%. Numărul de înnoptări a scăzut cu 1,8% cunoscând un declin în cazul
ambelor tipuri de înnoptări: a rezidenţilor (-2,7%) şi a străinilor (-1%).
Deficitul balanţei de plăţi externe a crescut cu 10% în 2002 faţă de 2001
datorită majorării cheltuielilor (cu 8,3%) şi a creşterii veniturilor doar cu o rată de
7,6%. Contul serviciilor deţine 17,5% venituri din turism. În 2002, angajările în
turism au înregistrat un declin de 6,2%, ceea ce reprezentau locuri de muncă doar
pentru 128.000 persoane sau altfel - spus acest rezultat înseamnă 3,2% din totalul
persoanelor angajate în întreaga ţară [205, p.2].
DANEMARCA. Nerezidenţii cazaţi au realizat 14,3 milioane înnoptări (43%
din total), iar rezidenţii 10,6 milioane (57% din total), nerezidenţii din UE
reprezentând 1,5% din total la finele perioadei anilor '90. Soldul deficitar al
balanţei turistice, în creştere după 1991, a fost de 344 milioane ECU în 2000.
Reţeaua hotelieră cuprinde 565 hoteluri cu un număr de 99.275 paturi (1,2% din
total UE), cu un grad de ocupare de 34%.
În 2002 numărul unităţilor de cazare a crescut cu 1,9%, iar numărul locurilor
de cazare a urmat aceeaşi direcţie pozitivă, crescând cu 3%. Numărul înnoptărilor a
rămas stabil. Aceasta se explică printr-un declin în cazul înnoptărilor realizate de
către străini (cu 2,6%), dar înregistrarea unei creşteri de 1,9% la înnoptările
realizate de către rezidenţi. Deficitul balanţei comerciale a fost redus cu succes în
2002 cu 17,5% datorită creşterii spectaculoase a veniturilor din turism cu 18,5% şi
a creşterii cheltuielilor cu doar 10,7%. Veniturile din turism reprezintă 17,3%
credit în contul serviciilor balanţei de plăţi externe.
Angajările în domeniul turistic au cunoscut un declin de 4%, iar acest sector a
fost responsabil doar pentru 2,4% din totalul numărului de locuri de muncă pe ţară
[205, p.2].
GERMANIA. În perioada 1990-2000, numărul de înnoptări ale rezidenţilor era
de 279,4 milioane (89% din total), iar al nonrezidenţilor de 34,8 milioane (11% din
total) cu un procent de 5% al nonrezidenţilor UE, la finele perioadei analizate.
Reţeaua hotelieră numără 37.307 unităţi cu un număr de 1,4 milioane locuri (16%
din total UE) şi un grad de ocupare de 35%. Soldul deficitar al balanţei turistice a
crescut în perioada analizată, fiind de 26 miliarde euro în 2000.
În 2002, numărul unităţilor de cazare a rămas acelaşi ca în ultimii patru ani, iar
numărul locurilor de cazare a urmat aceeaşi direcţie. Cu un declin în numărul
înnoptărilor rezidenţilor de 2,3% şi a străinilor de -4,2%, Germania a înregistrat în
totalul înnoptărilor o scădere de 2,6%. Deficitul balanţei externe de plăţi a crescut
cu 1,8%. Chiar dacă veniturile din turism au cunoscut o creştere de 2,7%, aceasta
nu a putut acoperi expansiunea cheltuielilor (cu 2,1%) care este principala cauză a
deficitului. Acest fapt situează Germania pe locul întâi în Uniunea Europeană în
ceea ce priveşte emiterea de turişti. Veniturile din turism reprezintă 19,6% credit în
contul servicii al balanţei.
Sectorul locurilor de muncă a rămas stabil, în domeniul turismului fiind
angajate 1.200.800 persoane, acest sector reprezentând 3,3% din totalul
angajărilor, în 2002 [205, p.3].
GRECIA. Numărul înnoptărilor era de 41,4 milioane nonrezidenţi (76%) şi
12,8 milioane rezidenţi (24%), ponderea nonrezidenţilor din UE în ansamblul
înnoptărilor la finele deceniului nouă fiind de 5,8%. În anul 1997, Grecia avea o
reţea hotelieră de peste 7,6 mii unităţi hoteliere cu un număr total de 508.410 locuri
(5,9% din totalul UE), înregistrând un grad de ocupare de peste 60%. Soldul
excedentar al balanţei turistice avea tendinţa de uşoară creştere spre finele
perioadei analizate, fiind de peste 2,4 miliarde euro. Industria turistică deţinea în
Grecia 10% din PIB şi 11% din totalul ocupării forţei de muncă.
După anul 2000, atât în domeniul hotelăriei, cât şi a numărului locurilor de
cazare, s-a înregistrat stabilitate. În ceea ce priveşte înnoptările, şi acestea au rămas
constante ca număr, cu 76%, înnoptări generate de către străini.
Balanţa de plăţi externe arată un excedent de 9,2% cauzat de declinul
cheltuielilor, cu 5,8% şi creşterea veniturilor cu 1,8%. Contul serviciilor în balanţa
de plăţi externe are un aport de 47,2% venituri din turism
Şi în domeniul angajărilor, datele obţinute după 2000 arată stabilitate, în 2002,
numărul locurilor de muncă în turism fiind de 255.000 ceea ce reprezintă 6,5% din
totalul angajărilor pe ţară
[205, p.4].
SPANIA. Numărul sosirilor a crescut permanent în perioada 1990-2000, de
asemenea şi numărul înnoptărilor nonrezidenţilor (cu circa 30% în 1997 faţă de
1992). Ponderea nonrezidenţilor în structurile de cazare în deceniul nouă este de
60%, iar a rezidenţilor de 40%. Ţară net receptoare Spania are o pondere cuprinsă
între 8,5 şi 9% a activităţilor turistice în produsul intern brut. Soldul excedentar al
balanţei de plăţi turistice era de 14,7 miliarde euro în 1995, cu tendinţă de creştere,
iar numărul unităţilor hoteliere era de 10.063, cu un număr de 1.053.355 locuri de
cazare (12,6% din totalul Uniunii Europene) şi cu un grad de ocupare de 57% [205,
p.6].
FRANŢA. În perioada 1990-2000, Franţa s-a situat pe locul trei în lume în
privinţa sosirilor şi a încasărilor din turismul internaţional, iar în cadrul Uniunii
Europene pe primul loc în ceea ce priveşte sosirile şi pe locul doi în privinţa
încasărilor din turismul internaţional. Turismul internaţional al Franţei are o
importantă contribuţie la soldul excedentar al balanţei de plăţi externe. Excedentul
balanţei plăţilor turistice era după 199e de 9,2 miliarde Euro faţă de 6,2 miliarde
euro în 1990. Ca structuri de primire turistică, Franţa dispune în această perioadă
de o reţea de 20.057 unităţi hoteliere cu un număr de 1,18 milioane locuri, care
reprezintă 13,8% din totalul de locuri hoteliere al Uniunii Europene.
 Gradul de ocupare a capacităţii de cazare din Franţa era în a doua jumătate a
deceniului trecut de 50%. În perioada 2001-2002, numărul unităţilor hoteliere a
rămas stabil, iar numărul locurilor de cazare se ridică la 1,2 milioane, crescând cu
1,9%. Numărul înnoptărilor în unităţile de cazare a crescut cu 1,6% în 2002 faţă de
2001, confirmând tendinţa din anii precedenţi. Rezultatul anului 2002 se traduce
prin creşterea numărului de înnoptări a turiştilor locali, pe când numărul de
înnoptări a străinilor a fluctuat doar cu 0,5%. Cu toate acestea, excedentul balanţei
de plăţi a scăzut cu 2,2% în 2002, ceea ce se explică printr-o creştere a ratei
cheltuielilor în turism cu 4,5% în comparaţie cu 1,6% venituri. Numărul angajaţilor
în hotelărie şi restaurante a rămas constant (793.300 locuri de muncă), sectorul
turismului oferind 3,4% din totalul locurilor de munca, în 2002.
Parisul - oraşul luminilor te provoacă, te fascinează şi până la urmă te
cucereşte. Parisul este oraşul unde se pot vizita monumente celebre, se gustă
mâncăruri apetisante şi se achiziţionează vestimentaţie rafinată. O combinaţie
ideală de zone verzi, pieţe liniştite şi străduţe aglomerate, bistrouri şi magazine,
Parisul are atracţii pentru toate gusturile. Printre atracţiile Parisului cele mai
importante sunt: Turnul Eiffel, Champs Elysees, Arcul de Triumf, Place de la
Concorde şi grădinile Tuileries, cartierul artistic Montmartre, Domul Invalizilor,
unde se află mormântul lui Napoleon, Muzeul D'Orsay, unde se pot admira operele
impresioniştilor, catedrala Notre-Dame cu turnurile-gemene, oferind o panoramă
impresionantă a oraşului, dar şi pentru a vedea clopotul de 13 tone care bate şi
acum la ocazii speciale, Muzeul Rodin, precum şi Sainte Chapelle, construită de
Ludovic al IX-lea pentru a adăposti ceea ce el credea că este coroana de spini a lui
Isus Hristos. De asemenea, catedrala de la Reims, unde erau încoronaţi regii
Franţei. Primul castel construit a fost cel de la Blois, schiţat de Ludovic al XII-lea
pe un şervet într-o tavernă din localitatea cu acelaşi nume. O frumuseţe deosebită o
are Valea Loire - zona castelelor de vacanţă. Acolo se poate vizita Palatul
Versailles, cunoscut şi sub numele de palatul Regelui Soare, unde se află
apartamentele regale, Sala Oglinzilor, vestitele grădini ale palatului, precum şi
Micul şi Marele Trianon.
 La Chambord, pe 0 suprafaţă de 6.000 de hectare, aveau loc escapade de
vânătoare pentru capetele încoronate din Europa, iar cele 430 de camere ale
castelului rămâneau rareori goale. Se mai poate vizita casa în care celebrul maestru
impresionist Claude Monet şi-a petrecut ultimii 43 de ani de viaţă, aflată în
localitatea Giverny. De asemenea, casa, studioul, grădina superbă, podul japonez şi
lacul plin de nuferi, păstrate ca în perioada când l-au inspirat pe Monet. Iubitorii de
vinuri bune pot face o excursie în regiunea Champagne, de la care provine numele
spumoasei băuturi [193, nr.29, 15 iulie 2004].
IRLANDA. Numărul înnoptărilor nonrezidenţilor a crescut continuu, de la 9,8
milioane în 1990 la 13,4 milioane în 1997 (1,9% din UE). Majoritatea acestora
provin din Marea Britanie (63%). Soldul excedentar al balanţei turistice scade spre
finele perioadei analizate la 164 milioane euro. Irlanda dispune de un număr de
977 unităţi hoteliere cu 60.000 locuri (0,7% din total UE) şi cu un grad de ocupare
de 47%.
După anul 2000, numărul hotelurilor şi a altor tipuri de unităţi de cazare a
scăzut, astfel că în 2002 a înregistrat un declin de 4,2% în comparaţie cu 2001
(4,0% în 2001, faţă de 2000), dar numărul locurilor de cazare a rămas stabil,
fluctuând doar cu +0,7% (în comparaţie cu 2001). Numărul total al înnoptărilor în
unităţi colective în 2002 este de 42,3 milioane, înnoptările străinilor reprezentând
78% din totalul de înnoptări în anul precedent.
Turismul a adus balanţei de plăţi externe un deficit de 128 milioane euro, ceea
ce se explică printr-o creştere majoră a cheltuielilor în comparaţie cu veniturile
(14,4% contra 9%). Veniturile din turism au generat 13,7% din veniturile contului
de servicii în balanţa de plăţi externe.
În 2002, numărul locurilor de muncă în hotelărie şi restaurante a scăzut cu
3,9% în comparaţie cu 2001, dar cu toate acestea sectorul turismului oferă 6,1%
din totalul numărului de angajaţi. (104.800 persoane) [205, p.7].
ITALIA. A înregistrat o creştere semnificativă a sosirilor din turismul
internaţional îndeosebi în perioada 1992-1995. Ca urmare, soldul excedentar al
balanţei plăţilor turistice era de 10 miliarde euro la mijlocul deceniului nouă. După
1995, Italia dispune de 34.547 unităţi hoteliere cu un număr de 1,72 milioane
locuri de cazare (20,6% din totalul Uniunii Europene) având un grad de ocupare de
circa 40%.
În perioada 2001-2002, numărul unităţilor de cazare a rămas stabil (+0,6%)
comparativ cu perioada anterioară. Numărul locurilor de cazare a crescut uşor, cu
1,9%. Numărul înnoptărilor în hoteluri şi alte unităţi de cazare a crescut cu 3,2% în
2002 comparativ cu 2001, continuând direcţia ascendentă a acestui indicator, din
1998.
Numărul înnoptărilor rezidenţilor, cât şi a străinilor a crescut cu 2,3% şi
respectiv 4, 3%. Excedentul în balanţa de plăţi turistică a înregistrat o creştere de
1,7%, în 2002. Acest rezultat se datorează scăderii ratei cheltuielilor cu 5,8%, cu
mult ridicat faţă de veniturile turistice înregistrate la 2,5% şi care reprezintă 43,8%
din creditul serviciilor în balanţa de plăţi externe. Numărul locurilor de muncă a
crescut semnificativ în comparaţie cu 2001 şi cu 2000, faţă de ultimul an
înregistrându-se un rezultat pozitiv de 9,8%. Turismul generează 4% din numărul
total al locurilor de muncă [205, p.8].
LUXEMBURG. În perioada 1990-2000, nerezidenţii cazaţi au realizat 2,35
milioane înnoptări (88% din total), iar rezidenţii un număr de 0,33 milioane
înnoptări, ponderea nerezidenţilor din UE fiind de 0,3%. Soldul deficitar al
balanţei turistice, cu o uşoară creştere în cadrul perioadei analizate, a fost la finele
acesteia de 2,17 miliarde euro. Reţeaua hotelieră are 373 hoteluri cu 14.386 locuri
(0,2% din totalul UE).
În 2002, numărul hotelurilor a continuat să scadă cu 1,6%, această rată fiind
totuşi mai mică decât cea din 2001, de 1,8%. Numărul locurilor de cazare a urmat
aceeaşi tendinţă, înregistrând un declin de 1,1% în comparaţie cu 2001. Acelaşi
procent negativ s-a obţinut şi în cazul numărului de înnoptări, ceea ce se explică
prin scăderea numărului de cazări peste noapte a rezidenţilor şi a turiştilor străini,
cu 1,7% şi respectiv 1,1%. Deficitul în balanţa de plăţi externe a crescut cu 10% în
2002 atât cheltuielile, cât şi veniturile crescând la o rată foarte scăzută faţă de
2001. Veniturile din turism reprezintă 17,5% din creditul serviciilor în balanţa de
plăţi externe. Numărul locurilor de muncă în hotelărie a scăzut în 2002 cu 3,3%,
reprezentând cu 8.800 persoane, adică, 4,7% din total de angajări [205, p.9].
OLANDA. Nerezidenţii cazaţi au realizat 18 milioane înnoptări (32% din
total), iar rezidenţii 38,2 milioane înnoptări (68% din total), ponderea
nerezidenţilor din UE fiind de 2,5% la sfârşitul deceniului nouă. Soldul deficitar al
balanţei turistice, în creştere, a fost de 3,8 miliarde euro. Reţeaua hotelieră numără
1.726 hoteluri cu 138.000 locuri (1,7% din total UE), cu un grad al ocupării de
35% la finele anilor '90.
Anul 2002 a înregistrat aceleaşi statistici privind numărul unităţilor de cazare
ca şi în anii precedenţi, cu un număr de locuri de 174.314. Numărul înnoptărilor a
scăzut cu 1,0% în 2002 faţă de 2001, din cauza declinului înregistrat de numărul
înnoptărilor străinilor (-1,7%). Deficitul balanţei de plăţi externe a crescut cu 8,4%
datorită creşterii cheltuielilor în turism cu 1,9% împreună cu scăderea veniturilor
cu 2,5%. Veniturile din turism înregistrează 13% pentru servicii în cadrul
balanţei de plăţi [205, p10].
AUSTRIA. Numărul înnoptărilor din turismul internaţional a marcat o tendinţă
de uşoară creştere în perioada 1990-2000, nonrezidenţii deţinând 75%, iar
rezidenţii 25% din totalul înnoptărilor, la finele perioadei. Soldul excedentar al
balanţei de plăţi turistice are tendinţa de scădere faţă de începutul deceniului nouă,
fiind de 2,9 miliarde euro la sfârşitul anilor '90. Reţeaua hotelieră numără 18.402
unităţi cu un număr de 650.020 locuri (7,8% din totalul Uniunii Europene), cu un
grad de ocupare de 35% (la începutul noului deceniu).
În 2002, numărul hotelurilor şi altor unităţi de cazare similare denotă un declin
de 3,6% în comparaţie cu 2001. Această scădere a dus numărul total al hotelăriei
sub nivelul anului 1999. Locurile de cazare rămân un indicator stabil pentru anii
2001 şi 2002, înregistrând o creştere de 2% faţă de 2000. Numărul înnoptărilor
turistice a scăzut cu 4,5%, în 2002, acest rezultat datorându-se scăderii
semnificative (cu 26,2%) a numărului de înnoptări în unităţile colective de cazare
(altele decât hoteluri). Înnoptările turiştilor străini au generat o scădere în număr de
5,6%, iar a rezidenţilor
de 1,9%.
Excedentul balanţei de plăţi a suferit rezultate negative, cu o scădere de 5,4%
în 2002 (similar în 2001), dar moderat comparativ cu anul 2000 (21,3%).
Veniturile din turism au crescut cu 5,4%, iar la capitolul cheltuieli s-a înregistrat
un declin de 7,1%, explicând rezultatul anului 2002. Veniturile din turism au
generat 32,7% credit în contul de servicii al balanţei de plăţi externe. Şi numărul
locurilor de muncă în sectorul turismului a suferit (-7,4%), ridicându-se doar la
198.900 persoane angajate şi reprezentând 5,4% din totalul numărului de angajări
[205, p.11].
PORTUGALIA. La sfârşitul perioadei 1990-2000, numărul de înnoptări al
rezidenţilor era de 13,8 milioane (40% din total), iar al nonrezidenţilor de 20,6
milioane (60% din total), nonrezidenţii din UE reprezentând 3% din total. Soldul
excedentar al balanţei turistice era de 2 milioane euro, cu tendinţa de scădere la
finele perioadei. Reţeaua hotelieră însuma 1278 unităţi cu 202.442 locuri (2,4% din
total UE), cu un grad de ocupare de 44,5%. Turismul are o pondere de 8% în PIB.
În perioada 2001-2002, numărul hotelurilor şi a altor unităţi de cazare a
înregistrat o uşoară scădere, de 0,3%. Numărul locurilor de cazare a crescut în
2002 în comparaţie cu 2001 cu 2,8%, dar numărul înnoptărilor a scăzut cu 1,5%
(numărul înnoptărilor rezidenţilor a rămas constant, dar a scăzut cu 2,2% în cazul
turiştilor străini).
Excedentul balanţei de plăţi externe a fost de +10,2% în 2002 în comparaţie cu
2001, +12,2% în 2001 în comparaţie cu 2000 şi + 24,9% în 2000 în comparaţie cu
1999. Rezultatul anului 2002 se datorează unei scăderi a cheltuielilor cu 3,1% şi o
creştere a veniturilor din turism cu 5,8%, acestea reprezentând 62,2% din totalul
creditului contului de servicii. Numărul locurilor de muncă în turism este de
255.500, rămânând stabil în comparaţie cu anii precedenţi şi reprezentând 5,1% din
totalul angajărilor pe ţară [205, p.12].
FINLANDA. Rezidenţii cazaţi au realizat 10,1 milioane înnoptări (75% din
total), nerezidenţii un număr de 3,4 milioane înnoptări (25% din total), iar
ponderea nerezidenţilor din UE a fost de 0,5%. Soldul deficitar al balanţei turistice,
în scădere, a fost de 223 milioane ECU la finele perioadei 1990-2000. Reţeaua
hotelieră are 951 unităţi cu 106.374 locuri (1,3% din total UE), cu un grad de
ocupare de 34% în 2000.
În 2002 hotelăria a suferit un declin în numărul unităţilor de cazare de 2,2%,
dar numărul locurilor de cazare a crescut cu 1%. Numărul înnoptărilor a crescut cu
1,1%, continuând direcţia ascendentă avută şi în anii anteriori. Cazările de o noapte
au rămas similare ca număr faţă de anul 2001 şi 2000, în cazul rezidenţilor şi au
crescut cu 2,9% în cazul străinilor.
Deficitul în balanţa de plăţi externe s-a redus semnificativ cu 29% datorită
creşterii cu 10,7% a veniturilor din turism şi a stabilităţii cheltuielilor. Şi numărul
locurilor de muncă a cunoscut un rezultat pozitiv de + 5,1% în 2002 faţă de 2001,
sectorul turismului angajând 81.800 persoane (3,4% din total angajări) [205, p.13].
SUEDIA. În deceniul trecut, rezidenţii au realizat 28 milioane înnoptări (79%
din total), iar nerezidenţii, 6,8 milioane înnoptări (21% din total), aceştia
reprezentând 1% din total. Soldul deficitar al balanţei turistice, a avut tendinţă de
scădere, fiind de 1,7 miliarde euro la finele perioadei analizate. Reţeaua hotelieră
cuprinde 1.855 unităţi cu 1.673.520 locuri (2,1% din total UE) şi cu un grad de
ocupare de 30%.
Numărul hotelurilor şi a unităţilor similare, a crescut în 2002 cu 3,8%, iar
numărul locurilor de cazare a urmat aceeaşi direcţie având o creştere de 3,5%.
Înnoptările în unităţile de cazare colective au cunoscut o creştere ca număr de
3,5%, acest rezultat fiind explicat prin creşterea numărului de înnoptări a
rezidenţilor cu 2,9% împreună cu creşterea de 5,5% a străinilor. Deficitul din
balanţa de plăţi externe a scăzut cu 36,4%, această performanţă fiind explicată prin
declinul cheltuielilor (cu 23,1%) în comparaţie cu scăderea veniturilor (cu 10,1%).
Veniturile din turismul internaţional generează 19,6% în contul serviciilor balanţei
de plăţi externe. Numărul locurilor de muncă a rămas stabil în sectorul turismului
oferind angajări unui număr de 116.800 persoane ceea ce reprezintă 2,8% din
totalul locurilor de muncă [205,p.14].
 MAREA BRITANIE. Numărul de înnoptări ale rezidenţilor era de 233,6
milioane (56%) din total, iar al nonrezidenţilor de 180,5 milioane (44% din total),
înnoptările nonrezidenţilor din UE fiind de 25% din total. Soldul deficitar al
balanţei turistice (tendinţă de creştere) era la finele perioadei 1990-2000 de peste
5,6 miliarde euro. Reţeaua hotelieră numără 39700 unităţi cu 949.148 locuri
(11,3% din total UE), gradul de ocupare fiind de 40%.
În 2002 numărul unităţilor de cazare era de 50.549, iar al locurilor de cazare de
1.190.644. Numărul înnoptărilor rezidenţilor a înregistrat un declin de 5,7%, ceea
ce se explică prin scăderea numărului de înnoptări în hoteluri şi unităţi turistice
similare (-3,3%) şi prin cererea pentru alte tipuri de unităţi colective de cazare (-
10,6%). Marea Britanie apare ca una dintre cele mai importante ţări emiţătoare de
turişti în turismul Uniunii Europene, iar cheltuielile turistice internaţionale
reprezintă mai mult decât dublul veniturilor în 2002. Veniturile din turism sunt
responsabile pentru 16,5% credit în balanţa comercială în 2002. Numărul locurilor
de muncă în hoteluri şi restaurante a crescut cu 2,1% în comparaţie cu 2001, cu
1.162.500 persoane, sectorul turismului reprezentând 4,2% din totalul angajărilor
[205, p.15].
 CAPITOLUL III Evoluţia turismului international
Evoluţia turismului internaţional în anul 2001
Conform informaţiilor furnizate de OMT, 689 milioane de turişti au călătorit
prin lume în anul 2001, faţă de 697 milioane înregistraţi în anul 2000. Experţii
OMT notează că anul 2000 a fost unul excepţional pentru turism, datorită
manifestărilor dedicate intrării în noul mileniu. Acest lucru a dus la o creştere cu
7% faţă de anul 1999, ofertele speciale determinându-i pe mulţi turişti să-şi
devanseze vacanţele. OMT preciza că în primele opt luni ale anului 2001 turismul
internaţional înregistra deja o tendinţă descrescătoare, vizibilă mai ales în cazul
ţărilor „generatoare de turişti" ca Germania, Japonia şi SUA. Astfel, în intervalul
ianuarie - august 2001, numărul turiştilor internaţionali crescuse cu doar 3% faţă
de anul precedent comparativ cu o rată medie de creştere de 4,3%, înregistrată în
ultimii zece ani. Ultimele luni au fost dezastruoase pentru turism, înregistrându-se
o scădere globală de 11%. Pe regiuni situaţia este: Africa a pierdut 3,5% din turişti,
cele două Americi - 24%, Asia de Est şi zona Pacificului - 10%, Europa - 6%,
Orientul Mijlociu - 30%, iar
Asia de Sud - 24%. Pentru că mai toţi turiştii au preferat să călătorească cu maşina
sau cu trenul în detrimentul avionului, destinaţiile aflate la mari distanţe au fost
excluse. În Franţa numărul pasagerilor pe cursele aeriene interne a cunoscut o
reducere de 15% în noiembrie, iar cel al călătorilor cu trenul a înregistrat o creştere
de 9%. De aceste modificări au beneficiat turismul rural, staţiunile de schi, taberele
şi campingurile. Marea Britanie a fost grav afectată de izbucnirea „bolii vacii
nebune". Stabilizarea dolarului american în comparaţie cu celelalte valute a dus la
scăderea cu 2,5% a turiştilor străini în SUA; conflictul israelo-palestinian a
influenţat negativ turismul în Orientul Mijlociu; criza economică din Argentina s-a
reflectat în scăderea numărului de turişti în toată America de Sud.
În Europa, numărul turiştilor a scăzut cu 0,7%. Scăderea masivă din Marea
Britanie (6,6% în 11 luni din an) a fost însă compensată de creşterile ţărilor din
sudul Europei şi zona Mării Mediterane. Unele ţări au beneficiat de apropierea de
principalele ţări generatoare de turişti astfel: Bulgaria - cu 14%, în Croaţia - cu
12%,Turcia - a crescut cu 12%, Slovenia - cu 11%, în Slovacia cu 13%, Estonia -
9%, iar Spania - cu 3,4%.
În ceea ce priveşte cele două Americi, numărul turiştilor a scăzut cu 7%,
reflectând o tendinţă descrescătoare care putea fi percepută anticipând 11
septembrie 2001. Cauza acestei scăderi o reprezintă problemele economice din ţări
ca: Argentina, Brazilia, Japonia, precum şi reducerea consumului în SUA. După
atentatele din 11 septembrie, ţările care mizau pe turiştii americani au suferit
puternic: Argentina a pierdut 9% din turişti, Brazilia 8%, Mexic şi Republica
Dominicană câte 5%, iar Uruguay, Jamaica şi Bahamas câte 4%. Singurele zone în
care turismul a înregistrat o tendinţă crescătoare sunt Africa (3%) şi Asia de Est-
Pacific (4%), în Tunisia şi Maroc numărul turiştilor a crescut cu 10%. În cea de-a
doua zonă, cele mai vizitate ţări au fost Malaesia, care a beneficiat de o creştere de
23%, China (6%), Hong Kong (5%) şi Thailanda
În anul 2001 sosirile internaţionale au fost în descreştere cu 0,6%, fiind primul
an cu rezultate negative pentru turismul internaţional din anul 1982 şi până acum
[anexa 4]. Dar totuşi, indicatorii anului 2001 au concordat cu cei obţinuţi în decada
trecută, cu excepţia anului 2000 care a cunoscut o sporire a creşterii sosirilor
turistice.Este însă greu să se compare anul 2001 cu anii ultimelor decade, pentru că
nu au cunoscut crize cum au fost atentatele din 11 septembrie 2001. Specialiştii
OMT. sunt de părere că încasările din turism „se vor reveni la normal într-o
perioadă scurtă de timp"* asigurând ca tragedia din Bali nu este urmată de o serie
de atacuri asupra turiştilor şi turismului. Dar este cert că succesul economic al
fiecărei ţări este influenţat pozitiv de turismul „receptor", cât şi de turismul
„emiţător".
Pe plan mondial, sosirile turistice au înregistrat descreşteri, cel mai mult fiind
afectat continentul american care a suferit o scădere de 6%, urmat de Asia de Sud
(4,5%) şi Orientul Mijlociu (descreştere de 2,5%). Europa a înregistrat o uşoară
creştere de 0,7%, dar şi-a menţinut poziţia de lider în turismul mondial în ceea ce
priveşte sosirile internaţionale. Încasările turistice au continuat să se menţină pe
locul doi în lume în regiunile estice ale Asiei şi Pacific. De asemenea, Africa a
înregistrat indici pozitivi, dar poziţia pe care o ocupă pe piaţa turistică este redusă
(4,5%). Sudul Asiei a resimţit din plin impactul ce l-a avut asupra turismului
situaţia securităţii pe glob, procentul deţinut pe piaţa turistică scăzând de la 0,9%
în 2000 la 0,8% în 2001[anexa 5].
Veniturile turistice pe plan mondial în anul 2001 au scăzut cu 13 miliarde
dolari (2,8%); aproape jumătate din aceste venituri s-au înregistrat în Europa,
urmată de America care se află însă în fruntea tuturor regiunilor în ceea ce priveşte
raportul încasări/sosiri cu 1,015 miliarde dolari. SUA rămâne numărul unu în top
cu mai mult de 70 miliarde dolari în încasările turistice internaţionale, pe locul doi
se situează Spania cu aproape 33 miliarde dolari (creştere de 4,5%), după care
urmează Franţa, Italia şi China (aflată pentru prima dată în topul celor cinci) cu
17,8 miliarde dolari. China a luat locul Marii Britanii, eclipsată totodată şi de
Germania. Marea Britanie şi Australia au suferit un declin substanţial în încasările
turistice, iar Turcia şi-a crescut venitul din turism cu 17%.[anexa 6]
În anul 2001, continentul european nu a mai obţinut un record ca cel din anul
trecut, dar descreşterea înregistrată de 0,7% nu este chiar atât de sumbră. Marea
Britanie a suferit o descreştere de 5,9%, în timp ce alte regiuni au înregistrat
rezultate pozitive, respectiv sudul şi estul Europei prin ţări ca: Slovacia, Iugoslavia,
Croaţia şi Slovenia care răspund din ce în ce mai bine cererii de piaţă. Bulgaria a
obţinut un succes turistic remarcabil în anul analizat, pe când Polonia a suferit un
declin de 13,8%. Cel mai mare declin a fost înregistrat de către Israel (50,5%) din
cauza conflictului cu Palestina. [anexa 7].
Criza din turismul internaţional este mai evidentă dacă facem o analiză a
cheltuielilor internaţionale de turism, cu câteva excepţii: Marea Britanie, Belgia,
Austria şi Elveţia, toate celelalte ţări cheltuind pentru turism, în 2001, mai puţin
decât în 2000.
Topul ţărilor în care s-a cheltuit cel mai mult pentru turism rămâne la fel: SUA,
Germania, Marea Britanie şi Japonia, urmate de Franţa şi Italia. China este pe locul
şapte, înaintea Olandei şi a Canadei. Împreună cu Hong Kong, China devine un
pilon important în ceea ce priveşte cheltuielile pentru turism, luând locul Franţei
[anexa 8].
Evoluţia turismului internaţional în anul 2002
Rezultatele turistice pentru anul 2002 denotă o modificare importantă pe harta
turistică a
lumii: Europa rămâne pe prima poziţie în timp ce Asia şi Pacific ocupă locul doi
înaintea Americii de Nord, Centrală şi de Sud. Sosirile internaţionale la destinaţii
din Africa sau Orientul Mijlociu înregistrează o creştere modestă, puţin peste
media turismului internaţional în întreaga lume [anexa
9].
Toate regiunile din Europa au finalizat anul 2002 cu rezultate pozitive. Europa
de Sud şi regiunile mediteraneene, cu Spania, Italia şi Grecia ocupă primele poziţii
pe piaţa mondială deţinând împreună 20%, eclipsând Europa de Vest, cu doar o
jumătate de procent. Germania s-a menţinut pe poziţie, Benelux şi Austria au
avansat uşor, Marea Britanie a realizat o creştere de 3%. Cu toate acestea, creşterea
din Europa de Vest rămâne sub medie, în timp ce sosirile în Europa Centrală şi de
Est s-au majorat cu 3,9%. Singurele excepţii sunt Polonia şi Cehia, care au
înregistrat un serios declin de 5%. Peste 130 milioane de sosiri s-au înregistrat în
Asia şi Pacific, pe care specialiştii le considerau până la izbucnirea epidemiei de
SARS (Sindromul Acut Respirator Sever) „destinaţiile viitorului" [anexa 10].
Primejdia terorismului, situaţia dificilă din economia mondială şi pneumonia
atipică pun în pericol creşterea turismului. Rezultatele pentru anul 2002 sunt însă o
surpriză, pentru prima dată cifra turiştilor pe glob depăşind 700 milioane, iar anul a
finalizat cu o creştere de 3,1%. Conform specialiştilor OMT, s-au înregistrat
aproximativ 715 milioane de sosiri, cu 22 milioane mai mult decât în anul 2001.
OMT ia în calcul numai sosirile internaţionale, turismul intern fiind exceptat deşi
turismul a cunoscut o creştere spectaculoasă în SUA după atentatele din 2001.
Previziunile OMT referitoare la China, în special Hong-Kong şi Macao, s-au
adeverit. India a suferit o cădere cu 6,6%, în timp ce Iran, Maldives şi Sri Lanka au
depăşit media, ceea ce înseamnă că strategia lor a fost adecvată. Cele doua Americi
au fost singurele care s-au resimţit în continuare după evenimentele din 2001.
America de Nord încă deţine o cotă rezonabilă de 12%, faţă de 14,6% în 1995.
Insulele Caraibe au suferit o descreştere de 3%, datorită problemelor din industria
aviatică americană. Scăderea nu se compară cu cea de 7% din America de Sud.
Africa oferă un tablou complet diferit. În timp ce partea de nord a înregistrat o
scădere de 4%, în partea de sud a crescut cu un procentaj dublu. În Orientul
Mijlociu, a scăzut cu 4% în 2001, crescând acum cu 11%. Sindromul 11
septembrie încă nu este depăşit, iar atacurile teroriste au afectat anul trecut Tunisia.
Atentatul dintr-o sinagogă din Jerba a avut influenţe negative asupra turismului din
întreaga Tunisie. Atentatul de la Bali nu a afectat turismul din Indonezia, deoarece
guvernul a sprijinit substanţial sectorul turistic.
Aceste date demonstrează nu altceva decât că o situaţie economică subnivel pe
plan global este mult mai defavorabilă pentru turismul mondial decât ameninţările
teroriste [193, nr. 21, 22 mai 2003].
Industria turistică globală va pierde 30 miliarde de dolari dacă se va prelungii
conflictul în Irak. Acesta nu va aduce decât prejudicii turismului mondial, cele mai
afectate ţări vor fi cele implicate în conflict, cele situate în Zona Mediteranei,
precum şi ţările musulmane. După atentatele din 11 septembrie 2001 din SUA, se
considera că anul 2003 va fi un an bun pentru turismul global. Conform
Secretariatului pentru Turism şi Comerţ al Guvernului spaniol, peste 700 milioane
de turişti au călătorit în anul 2002, Europa fiind pe primul loc: 57% din turişti au
ales Europa ca destinaţie de vacanţă zona Mării Mediterane primind 20,4% din
numărul total, deci, peste 140 de milioane de străini şi-au petrecut vacanţele pe
plajele Mediteranei. În contextul izbucnirii războiului, această zona va fi cel mai
grav afectată respectiv Turcia şi Spania în primul rând, urmate de Tunisia şi Cipru.
Egiptul şi Israelul vor avea de suferit în egală măsură, din cauza apropierii de zona
de conflict şi a faptului că prima este ţară musulmană. Având în vedere că SUA şi
Marea Britanie se află pe primele locuri în topul ţărilor care cheltuie cel mai mult
pentru turism, fiind implicate în război, există probabilitatea ca cetăţenii lor să-şi
reducă bugetul de vacanţă.
De exemplu, Turcia, implicată doar într-un război psihologic, dar fiind la hotar
cu Irakul, deoarece Antalia se află la 500 kilometri de bazele americane şi la o
distanţă dublă de graniţă. Vizitată anul trecut de 13,2 milioane de turişti - în
creştere cu 14% faţă de anul precedent - care au adus la buget în 2001 în jur de
nouă miliarde de euro, Turcia resimte deja influenţele negative ale războiului, dar
şi pe cele ale situaţiei economice dificile din lume. Deşi această ţară a refuzat
categoric să primească trupe americane pe teritoriul său, riscă totuşi să devină o
potenţială ţintă a atacurilor teroriste. Turcia nu poate ieşi de sub influenţa
economică nefavorabilă din Germania. Marii tur-operatori din Germania au estimat
deja că rezervările pentru această ţară sunt cu 10-20% mai mici decât în anii
trecuţi. Aceasta în condiţiile în care peste trei milioane de nemţi au călătorit în
Turcia în 2002 [anexa 11].
Pierderea pieţei din Germania poate fi compensată în Turcia de pieţe care
cunosc un trend crescător, cum ar fi Olanda, ţările scandinave (Belgia, Polonia,
Rusia) şi chiar ţările fostei Iugoslavii.
Dar este posibil ca Germania care au exclus Turcia, Tunisia şi Egiptul de pe
lista destinaţiilor preferate să se reorienteze spre aşa ţări ca Bulgaria, Croaţia,
Grecia şi România. Rezervările făcute pentru litoralul românesc de marii tur-
operatori nemţi - TUI, Thomas Cook şi ITS Reisen - sunt cu până la 200% mai
mari decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Turiştii români reprezintă un
segment destul de mic pentru Turcia, ţinând cont că anul trecut numărul lor a fost
de doar 20.000 persoane.
O altă ţară care va avea de suferit este Egiptul a cărui industrie turistică aduce
anual la buget în jur de 4 miliarde de dolari. Declanşarea războiului în Irak costa
industria turistică două miliarde de dolari. Cât priveşte Spania, partener al Marii
Britanii şi Statelor Unite în lupta contra lui Saddam Husein, ea ar putea fi supusă
atentatelor teroriste, la fel ca toţi ceilalţi susţinători ai americanilor [193, nr. 12, 20
martie 2003].
Dar referindu-ne la toată populaţia de pe glob putem susţine că în ultimii ani,
90% din locuitorii planetei n-au trecut graniţele ţării de reşedinţă. Turismul intern
concentrează 80-90% din cererea turistică mondială. În SUA, peste un miliard de
călătorii se efectuează în afara locuinţei, în fiecare an, multe dintre acestea trecând
câteva frontiere, pe primele locuri fiind ţările din Europa.
Pentru transportul aerian, impactul SARS este mult mai sever decât conflictul
din Irak. Luând în considerare datele IATA, programările internaţionale ale
traficului cu pasageri în întreaga lume au scăzut cu 2,6% în primele 4 luni ale
anului 2003. Ianuarie şi februarie au fost luni cu indici pozitivi dar martie a
înregistrat o scădere de 7% şi aprilie de 17%. În martie, toate regiunile au raportat
scăderi cuprinse între -4% şi - 12%, cu excepţia Americi de Sud care a avut
rezultate pozitive de 6%. Cele mai afectate regiuni, în aprilie, au fost Asia şi
Pacific (-36%) şi America de Nord (-22%). Dar în baza datelor raportate de
America de Sud (+ 11%), Orientul Mijlociu (+ 6%) şi Africa (+12%), până în luna
mai anul 2003 se prezintă cu balanţă pozitivă. " [anexa12].
Liniile aeriene europene (membre ale Asociaţiei Liniilor Aeriene Europene -
AEA) s-au prezentat pe perioada ianuarie-aprilie cu o uşoară scădere de 0,3%.
Traficul intern s-a menţinut totuşi la 2,4%, pe când traficul internaţional a scăzut
cu 0,6%, iar traficul pe rutele intraeuropene a scăzut cu 1,3%.
 Reducerea traficului internaţional se poate explica prin rutele lungi efectuate de
către serviciile europene şi prin creşterea competiţiei din cauza scăderii preţurilor
la biletele de avion. Cel mai mare declin s-a înregistrat pe rutele spre Orientul
Mijlociu (-13,9%) în luna ianuarie şi februarie având rezultate modeste iar în luna
martie şi aprilie scăzând drastic.
Traficul spre nordul Africii a fost, de asemenea, afectat, dar numai cu 6,2%, în
timp ce traficul în ţările aflate la sud de Sahara (subsahariene) a avut o creştere de
6,0% în primele 4 luni. Traficul pe rutele atlantice s-a menţinut pe poziţie, chiar şi
în martie, aprilie având o creştere totală de 30% în Atlanticul de Nord, 1,1% în
Atlanticul Mijlociu şi 3,6% pe ruta Atlanticului de Sud. Traficul în estul îndepărtat
şi ruta australiană a scăzut cu 5,9%. Luna aprilie denotă foarte clar impactul pe
care l-a avut SARS, dar cu mult mai redus decât cel avut asupra liniilor aeriene
americane, membre ale Asociaţiei Transportului Aerian American (ATA).
Luat în raport cu condiţiile concrete ale fiecărei ţări, turismul reprezintă un
export sau un import: bunurile şi serviciile pe care le consumă turiştii pe durata
deplasării lor într-o ţară, pentru aceştia pot fi asimilate unui export, în timp ce
cheltuielile pe care le face un turist în străinătate reprezintă pentru ţara lui de
reşedinţă, un import.
În ţările cu potenţial turistic bine dezvoltat, turismul se manifestă ca un
important capital al exporturilor, oferind pe piaţa de manifestare o gamă variată de
produse şi servicii care în alte condiţii nu se pot exporta sau se exportă în cantităţi
mici, cu eforturi şi riscuri mari.
Influenţa turismului internaţional asupra balanţei de plăţi se realizează prin
intermediul soldului balanţei valutare a turismului care în funcţie de natura sa
poate compensa, reduce sau agrava o balanţă de plăţi deficitară.
Evoluţia turismului internaţional în anul 2003
Consiliul Mondial al Turismului şi Călătoriilor (WTTC) a constatat că turismul
internaţional a stagnat în anul 2003 din cauza SARS, care a determinat o scădere
considerabilă a călătoriilor spre zona Asia-Pacific. Cele mai afectate ţări au fost
Hong-Kong, China, Vietnam şi Singapore, adică ţările care au cunoscut în 2002 o
explozie turistică.
Cu câteva luni înainte de începerea epidemiei de SARS, oficialii WTTC au
anunţat că nordul, estul şi sudul Asiei se enumără printre zonele turistice cu cea
mai rapidă creştere din lume, în China urmând să se înfiinţeze încă 11 milioane
locuri de muncă în turism până în 2013. Însă previziunile oficialilor WTTC au fost
anulate, iar acum se estimează că cele patru state au pierdut în jur de trei milioane
de locuri de muncă în anul 2003, ceea ce înseamnă 4,3% din totalul locurilor de
muncă pe plan internaţional. Studiul realizat de WTTC a demonstrat că epidemia a
afectat turismul din China până în septembrie 2003, iar veniturile din acest sector
s-au redus cu aproximativ 25%.
Pentru turism, toate schimbările majore din ultimii doi ani au generat nu numai
o scădere a volumului, dar şi o orientare a turiştilor spre alt gen de excursii, mai
aproape de casă, efectuate cu maşina, autobuzul sau trenul, evitând avionul.
Consumatorii de turism adoptă o atitudine de „aşteaptă şi vezi", care au ca rezultat
rezervări târzii. Multe sectoare turistice experimentează încă situaţii dificile, în
special liniile aeriene şi departamentele dependente de traficul aerian. Celelalte
sectoare ale pieţei, cum sunt hotelurile au rezistat stoic declinului economiei, iar
turismul cu factor cu motivaţie culturală, sportivă, amuzamentul, vizitarea familiei
sau a prietenilor a beneficiat de rezultate pozitive.
Climatul anilor 2001-2003 a accelerat anumite schimbări care erau deja
prevăzute:
- costurile reduse ale biletelor de avion în America de Nord, acţiune care
cuprinde rapid şi Europa;
- consolidarea poziţiei Internetului nu numai de informator în ceea ce priveşte
turismul, ci şi de organizator şi mediator în cazul rezervărilor de toate tipurile;
- turismul individual a proliferat, în timp ce tur-operatorii întâmpină dificultăţi
în menţinerea pe piaţă;
- „fă-o de unul singur" devin tot mai mult la modă, pentru turiştii
experimentaţi, stimulaţi de posibilităţile oferite de costurile reduse la biletele de
avion şi rezervările prin Internet.
Prima parte a anului 2003 se poate caracteriza printr-o continuare a scenariului
de redresare a economiei, întârziată de prelungirea conflictului din Irak. Cazul
destinaţiilor cu rezultate pozitive a fost excepţional şi trebuie menţionat că analiza
indicatorilor turistici s-a făcut în comparaţie cu perioada de depresie a anului
trecut.
Începerea războiului în martie, a determinat o scădere imediată a cererii
turistice, în special în traficul aerian, turismul intercontinental şi călătoriile în
apropierea zonei de conflict. Diferenţa semnificativă a fost făcută de Administraţia
Turistică Naţională şi agenţiile de turism care au fost mai bine pregătite pentru a se
adapta rapid la schimbările de condiţii.
Dar nici chiar acestea nu şi-au putut reveni de pe urma SARS care a fost
neaşteptată şi a perturbat sever turismul în destinaţiile afectate.
În condiţiile de climat nefavorabil, prezentat anterior, strategia aplicată a fost
de a da prioritate profitabilităţii peste încasări, strategie care a luat deja naştere
după 11 septembrie 2001 şi care se rezumă la cheltuieli stricte manageriale;
reorientarea spre activităţile profitabile mai mult decât pe produsele şi pieţele
profitabile; flexibilitatea tur-operatorilor în privinţa ofertei de piaţă, cu scopul de a
răspunde rapid la schimbările dorite de către clienţi şi a evoluţiei pieţei; înmulţirea
ofertelor de pachete modulare, precum şi a celor de cazare în alte unităţi decât
hotelurile.
Atitudine „aşteaptă şi vezi" a consumatorilor de turism, impusă şi în Europa
din cauza războiului din Irak, a avut ca efect declinul turismului în majoritatea
destinaţiilor europene. Imediat după prima intervenţie militară din martie, mai
toate ţările au înregistrat rezultate negative, fiind afectate în special ţări ca Croaţia,
Israel, Turcia şi Cipru. Datele lunii martie au fost influenţate totodată şi de faptul
că majoritatea ţărilor europene au sărbătorit Paştele în luna aprilie, iar această
sărbătoare religioasă este considerată de către mulţi consumatori începerea
sezonului turistic.
Câteva ţări au rezistat totuşi climatului nefavorabil şi au debutat în anul 2003
pozitiv, pe poziţii fruntaşe. Spania şi Italia, au raportat creşteri de până la 3% în
primele patru luni ale anului şi 2% în primele trei luni, Marea Britanie a terminat
primul sfert al lui 2003 cu 1% creştere pentru aceeaşi perioadă. În particular, cazul
sosirilor din vestul Europei în Marea Britanie au generat pe piaţa turistică o
creştere de +6%, acest fapt fiind facilitat de conversia, benefică europenilor, a
monedei Marii Britanii (pound) în euro. Astfel, Marea Britanie a compensat
pierderile de -12% a sosirilor din America de Nord sau de -5% din alte părţi ale
lumii. Ţările nordice, Danemarca, Finlanda, Norvegia şi Suedia, înregistrează
rezultate scăzute chiar de la începutul anului nu numai în martie. Danemarca şi
Suedia însă şi-au îmbunătăţit situaţia, semnificativ, în aprilie. Majoritatea ţărilor
din Europa de Vest, Centrală, de Est şi de Sud se află încă în sfera negativului,
aşteptându-se ca această tendinţă să se schimbe pe parcursul anului, în special după
luna aprilie.
Direcţia negativă spre care păşeşte turismul european nu este atribuită doar
războiului, ci şi anotimpului de iarnă, care nu este propice derulării turismului. Se
aşteaptă că în lunile care urmează, turismul european se va ridica din nou la
performanţele de altădată. La începutul sezonului de vârf reînvie opţiunea, chiar
dacă moderată, majorităţii destinaţiilor turistice, datorită rezervărilor întârziate.
Pentru regiuni, opiniile sunt la fel, cu excepţia Americii de Nord, Centrală şi de
Sud unde se menţin rezultate negative, dar cel puţin se observă că apare
optimismul turiştilor şi dorinţa de a călători. Deja, pentru perioada mai-august se
înregistrează o îmbunătăţire a rezultatelor, comparativ cu primele patru luni ale
anului. Africa se menţine cu creşteri din ianuarie şi până în august, iar Europa a
obţinut un succes notabil, de creştere cu 1%. Cele mai bune rezultate le are
Orientul Mijlociu care a înregistrat o creştere de la 1,8% la 3,8%, dar Asia şi
Pacificul resimt încă efectul declanşat de SARS, dar îşi pot menţine balanţa
viitoare cu un rezultat egal cu cel obţinut în primele 4 luni.
 În ceea ce priveşte perspectivele turismului Uniunii Europene până la sfârşitul
anului, specialiştii OMT afirmă că acestea sunt reduse, în special pentru Germania.
Cererea în turismul intraregional se menţine rezistentă, dar totuşi mai redusă ca
volum decât în anii precedenţi, iar cheltuielile sunt sub presiune. Puterea euro
poate avea efect negativ asupra ţărilor receptoare de turism şi care îl folosesc ca
monedă, în special în Marea Britanie care, se va orienta probabil spre mai multe
opţiuni economice, stimulând sosirea turiştilor din ţările ce utilizează euro. Această
situaţie, care implică puterea euro pe piaţă, va fi însă benefică pentru destinaţii ca
ţările Europei Centrale şi de Est, Turcia, regiuni transatlantice şi destinaţii
mediteranene cum ar fi Africa de Nord şi Orientul Mijlociu.
Evoluţia turismului internaţional în anul 2004
Informaţiile furnizate de OMT denotă faptul că pe plan mondial, turismul s-a
caracterizat prin următoarele valori, 763 milioane sosiri (11 % creştere faţă de anul
2003) şi 623 miliarde USD încasări (8,9 % creştere faţă de anul 2003). La poziţia
încasări nu au fost modificări majore faţă de anul 2003. SUA cu 74 de miliarde
dolari este pe primul loc urmată de Spania (45 de miliarde) şi Franţa (41 miliarde
pe locul III) [anexa13].
În anul 2004 primele 10 destinaţii turistice au realizat împreună 363 milioane
de sosiri internaţionale de turişti sau aproape jumătate din sosirile de turişti la nivel
mondial. În ceea ce priveşte încasările, situaţia este similară cu o valoare a
încasărilor celor 10 destinaţii turistice de 321 miliarde dolari [anexa 14].
În anul 2004 Germania şi-a menţinut prima poziţie referitoare la topul ţărilor
care cheltuie cel mai mult în turism, această poziţie câştigând-o în anul 2003 în
defavoarea SUA. Este important a menţiona că aceste rezultate sunt materializate
în dolari SUA, motiv pentru care au fost influenţate de cursul de schimb între euro
şi dolar, favorabil zonei euro. Astfel, în ciuda creşterii cheltuielilor turistice ale
SUA cu 14% după trei ani de rezultate negative, ea şi-a menţinut locul 2
[anexa15].
Pe de altă parte, în urma slăbirii dolarului, cheltuielile în turismul internaţional
ale rezidenţilor germani exprimaţi în dolari SUA au crescut cu aproape 10%. În
aceeaşi situaţie a fost şi Canada care aparent a avut o creştere substanţială (10,8%)
exprimată în USD, dar exprimată în moneda naţională a fost relativ modestă.
Estimările Organizaţiei Mondiale a Turismului prevăd că în jurul anilor 2020
turismul se va caracteriza prin următoarele valori: 1,56 mlrd. sosiri turişti
internaţionali, dintre care 1,2 miliarde vor fi intraregionale şi 0,4 miliarde vor fi
intraregionale; totalul sosirilor de turişti pe regiuni denotă că în 2020 primele 3
regiuni vor fi Europa (717 milioane turişti), Asia de Est şi Pacific (397 milioane) şi
America (282 milioane), urmate de Africa, Orientul Mijlociu şi Asia de Sud; 2.000
miliarde USD încasări; peste 253 milioane locuri de muncă, ceea ce reprezintă 9,0
% din totalul locurilor de muncă; 10,9 % din totalul investiţiilor de capital.
Primele patru ţări emiţătoare de turişti sunt SUA, Germania, Japonia şi Marea
Britanie care furnizează 2/5 din numărul de turişti internaţionali şi peste 80 % din
cei care apelează la Internet pentru efectuarea de călătorii externe. Serviciile
turistice publicate în sistemele electronice din SUA au cuprins aproape 1% din
totalul vânzărilor. Pe de altă parte, în Europa, vânzările prin Internet au atins 1
mlrd. USD, reprezentând 0,5 % din totalul acestora. Evoluţia turismului
internaţional în anul 2005
În anul 2005, cel mai ridicat ritm de dezvoltare a turismului, de 10%, l-a
avut Africa, numărul de sosiri crescând în Kenya cu 26% în primele zece luni ale
anului trecut, iar în Mozambic cu 37% în primele nouă luni.
Turismul în zona Asia-Pacific a crescut în 2005 cu 7%, deşi ţările afectate de
tsunami devastator de la sfârşitul anului 2004 a condiţionat reduceri. Numărul
vizitatorilor din Maldives a fost mai mic cu 39% în anul 2005, în timp ce Indonezia
s-a confruntat cu o scădere de 9%.
Seria de uragane care a afectat anul trecut sudul Statelor Unite a umbrit
perspectivele de dezvoltare a pieţei turismului în această ţară, dar, cu toate acestea,
numărul vizitatorilor a crescut în SUA cu 8% [195, 28 ianuarie 2006].
Turiştii însă sunt tot mai interesaţi de destinaţiile culturale, iar industria
turismului global devine din ce în ce mai puternică, se susţine într-un raport al
Euromonitor Internaţional - „The World Market for Travel and Tourism". Potrivit
studiului, în perioada 2000-2005, destinaţiile culturale au cunoscut o creştere
semnificativă în valoarea vânzărilor de 51%, turiştii dovedind astfel dorinţa de a
petrece tot mai mult din timpul lor liber pe vizite educaţionale
Turismul a devenit una dintre cele mai mari şi mai rapide industrii, numărul
turiştilor la nivel internaţional crescând cu 16% în anul 2005 faţă de anul 2004, aşa
încât regiunile şi oraşele au început să-şi promoveze avantajele istorice cu scopul
atragerii unui număr cât mai mare de turişti. Evoluţia obiectivelor turistice, precum
clădirile istorice, muzeele reprezintă, de asemenea, un rezultat al schimbărilor
demografice, respectiv îmbătrânirea populaţiei.
Evoluţia turismului internaţional în anul 2006
Potrivit informaţiilor OMT, în anul 2006, turismul mondial a înregistrat o
creştere de 4,5%, în trimestrul I. Pe plan mondial au fost înregistraţi un număr de
842 milioane turişti, iar acest sector a realizat venituri de circa 700 miliarde dolari
faţă de 680 miliarde dolari în 2005.
Între lunile ianuarie şi aprilie în toată lumea au fost înregistraţi 236 milioane
de turişti, după numărul sosirilor în diverse destinaţii, adică mai mult cu 10
milioane decât în aceeaşi perioadă a anului 2004 şi o creştere actualizată de 4,5%
faţă de perioada similară a anului 2005, a opinat OMT.
Cele mai importante creşteri ale numărului de turişti au fost înregistrate în
Maldives - 97%, în Sri Lanka - 25% şi în Tailanda - 29%, creşterea din urmă fiind
calculată după numărul sosirilor pe aeroportul din Bangkok. Africa şi Orientul
Mijlociu au atestat, de asemenea, o creştere de 11%, urmate de regiunea Asia-
Pacific cu 8 %, de cele două Americi cu 2,7% şi de Europa cu o creştere de
2,5%.
În următorii 20 de ani se preconizează că se va ajunge la un număr de 8
miliarde turişti anual, din care se vor obţine venituri de 7.000 de miliarde dolari. În
ultimii 30 de ani, afacerile din turism au realizat pe plan internaţional creşteri
anuale constante de cel puţin 7%, iar în 2006 turismul a reprezentat 7% din
exporturile globale şi o treime din volumul total al serviciilor. A crescut însă şi
varietatea produselor şi destinaţiilor turistice, iar în fiecare an apar destinaţii noi pe
harta turistică a lumii.
Factorii care ar putea influenţa negativ turismul internaţional în anul 2006
sunt costul ridicat al energiei terorismul şi gripa aviară, dar specialiştii OMT
precizează că "impactul terorismului a fost destul de limitat şi de scurtă durată", iar
turiştii par să-şi fi asumat riscurile.
Studii de specialitate din cadrul OMT au identificat cele mai importante
tendinţe ce se înregistrează în domeniul turismului, care se va amplifica în
perspectiva anilor 2020, în ceea ce priveşte cererea şi oferta turistică. Printre cele
mai semnificative aspecte pot fi menţionate următoarele:
- turiştii devin mai experimentaţi şi sofisticaţi şi optează pentru atracţii de bună

calitate, utilităţi şi servicii pe măsură şi tarife /preţuri adecvate calităţii în

călătoriile lor;
- turismul etnic, reprezentat de cei ce doresc să-şi viziteze locurile unde s-au născut

ei sau strămoşii lor, este în creştere; o latură aparte o formează turismul religios
format din persoanele care vizitează locuri sfinte legate de convingerile lor
religioase;
- creşte cererea pentru noi destinaţii, cu repercusiuni benefice dezvoltării de noi

zone sau asupra îmbunătăţirii şi extinderii celor existente;

- călătoriile de afaceri continuă să se dezvolte, aducând profituri tot mai mari

organizatorilor; multe persoane care participă la astfel de acţiuni sunt în acelaşi

timp şi turişti "de vacanţă" care doresc să cunoască zona unde au sosit;
- creşte numărul turiştilor care sunt preocupaţi de problemele de mediu şi, prin

urmare, cresc căutările unor destinaţii foarte puţin poluate şi fără probleme de
mediu sau de natură socială; ca urmare a acestor orientări, foarte multe destinaţii
sunt preocupate în adoptarea unor programe de dezvoltare şi doresc să încurajeze
turismul de bună calitate, care evită problemele de mediu sau de natură socială,
optimizându-se şi beneficiile economice.
Concluzie

Cercetarea efectuată ne-a permis să tragem la o serie de concluzii şi să

propunem unele recomandări
1.Astfel, o primă concluzie o reprezintă declinul activităţii turistice în
ansamblu pentru
perioada analizată; declinul activităţii de cazare o constituie inflaţia generalizată
care, în corelaţie
cu declinul activităţii investiţionale, inclusiv în dotările factoriale din turism
(partea de capital), au
provocat un raport preţ - calitate necorespunzător pentru activitatea produsului
turistic pe piaţa
internă şi externă.
 Indicele tarifelor pentru plata cazării în unităţile hoteliere crescuse de 187,4 ori
în decembrie 1994 faţă de octombrie 1990. Creşterea a fost de 185,2 ori în 1994
faţă de 1990 la categoria 2 stele (cameră cu 2 paturi) şi de 239,7 ori în aceeaşi
perioadă la aceeaşi categorie pentru un apartament. Aceeaşi tendinţă s-a manifestat
şi în anul 2007 după aderarea României la Uniunea Europeană când plata cazării s-
a majorat în medie de 5-10 ori la toate categoriile de hoteluri. Datorită faptului că o
piaţă turistică internă dezvoltată este condiţia principală de a realiza export turistic
(care se face în ţară, la locul consumului), precum şi a dezvoltării turismului
internaţional receptor, rezultă că principala discontinuitate în economia turismului
românesc în ansamblu s-a localizat în perioada de după 1989; între cantitatea şi
calitatea ofertei şi cererii în scădere pe piaţa internă, pe de o parte, şi cererea
externă ca raport calitate maximă - preţ minim, raport care este oferit concurenţial
şi în creştere pe pieţele turistice externe (creştere cantitativă şi calitativă), pe de
altă parte.
2.Dezechilibrul balanţei între plecările turiştilor români în străinătate şi sosirile
turiştilor străini
în România, acestea fiind cuprinse între 40 şi 60% faţă de plecările turiştilor
români în străinătate.
Acest dezechilibru se regăseşte şi în subcapitolul „turism" al contului curent din
balanţa de plăţi
externe. Astfel, de exemplu, dacă în anii 1991, 1992 şi 1993 soldul net al contului
„turism" era uşor
excedentar cu câte 2 milioane dolari, în anul 1994 dezechilibrul s-a transformat
într-un sold net
deficitar de 35 milioane dolari al contului „turism", adică 8,17% din totalul
soldului deficitar al
contului curent din balanţa de plăţi externe a ţării şi aceeaşi tendinţă s-a menţinut
până în anul 2006.
 3. Dezechilibrul dintre numărul sosirilor în România a turiştilor străini care în

1989 era de 4850 mii sosiri şi numărul plecărilor în străinătate ale turiştilor români
care în 1989 a fost de 898 mii plecări.
4. Creşterea spectaculoasă a numărului de plecări în străinătate ale turiştilor

români de la 898 mii în 1989 la 11.275 mii în 1990, la 9.078 mii în 1991, la 10.905
mii în 1992, la 10.757 mii în 1993, la 10.105 mii în 1994 la 10.087 în 1995, la
6388 în anul 2000 ajungând la aproximativ 7000,
în anul 2004.
5. Dezechilibru în structura sosirilor turiştilor străini, între numărul mic al

sosirilor din ţările Uniunii Europene, şi numărul mare al sosirilor din alte ţări
europene. Astfel, în 1994 numărul total al sosirilor din ţările Europei a fost de
5.719 mii sosiri din care numai 488 mii sosiri din ţările Uniunii Europene (8,5%),
iar în cadrul acestora circa 40% sunt sosiri din Germania.
6. Dezechilibrul între numărul majoritar al plecărilor turiştilor români spre ţări

din Europa, în cadrul numărului total de plecări (din 10,1 milioane plecări în 1994,
10,04 milioane erau spre ţări din întreaga Europă (99,4%) şi numărul mic al
plecărilor spre ţările Uniunii Europene, care era de 431 mii în 1994 (4,3%),
datorită reglementărilor de viză din aceste ţări. Această situaţie creează percepţia
generală a faptului că, dacă până în 1989 exista o cortină a plecărilor din interior
spre exterior a românilor, după 1989 aceasta a fost înlocuită cu altă cortină care se
manifestă dinspre exterior spre interior, cu tendinţa probabilă a atenuării efectelor
frânătoare, pe măsura integrării noastre în structurile Uniunii Europene, pe termen
scurt şi mediu.
7.Contradicţia dintre numărul majoritar al sosirilor turiştilor străini în România
cu mijloace rutiere care era de 77,2% din total în 1994 şi starea deplorabilă a
infrastructurii interne de transport rutier.
Toate aceste dezechilibre analizate au fost generate, în turismul românesc pe
ansamblu, în turismul internaţional al României în particular, de crizele cumulate
şi suprapuse cu criza creşterii economice, care au determinat implicit criza
economiei turismului nostru intern şi internaţional. Turismul intern, ca bază a
dezvoltării turismului internaţional, nu a beneficiat în această perioadă de aportul
transsectorial util din celelalte ramuri şi subramuri ale economiei ci, dimpotrivă,
din analizele efectuate rezultă cu claritate transferul efectelor negative,
dezechilibrate, generatoare de declin şi importante fracturi în economia turismului
românesc intern şi internaţional.
Este ştiut că, pe măsura relansării creşterii economice, vor fi create premisele
de fond ale relansării de ansamblu a economiei turismului românesc. După cum
sunt de părere unii specialişti, efectul economic al turismului creşte proporţional cu
gradul dezvoltării economice, datorită elasticităţii consumului turistic faţă de
venituri.

BIBLIOGRAFIE
1. I Isărescu M, Postolache T. Strategia Naţională de Dezvoltare

Economică a României pe
termen mediu. -Bucureşti: Ed. Centrul român de economie comparată şi
consensuală,
2. 2000, p.333.

3. Istrate I., Bran F., Roşu A. Economia turismului şi mediului

înconjurător. -Bucureşti: Ed. Economică, 1996, p.39.

4. Jivan A. Economia turismului, curs. Tipografia Universităţii de Vest

din Timişoara, 1995,

5. p.77.
 6. Kotler Ph. Managementul marketingului. -Bucureşti: Ed. Terra, 1997,

p.322.
7. Kotler Ph. Marketing Management. Analysis. Planning Implementation

and Control. -New York: Prentice Hall, Englewood Cliffs, 1994.

8. Kotler Ph. şi colab. Principiile marketingului. -Bucureşti: Ed.Teora,

1998, p.133.
9. Lanquar R. L'economie du tourisme. -Paris: PUF, 1992, p.237.

10. Lanquar R., Hollier R. Le marketing touristique, -Paris: PUF 1993,

p.79.
11. Lichorish L., Bodlender J., Jefferson A. Developing Tourism. 2000,

p.344.
12. Luburici M., Neacşu N., Ionaşcu V. România-orizont 2010.Vol.I şi II,

-Bucureşti: Ed. Oscar

13. Print, 2000, p.255.

14. Lupu N. Hotelul - economie şi management. Ed. All Beck, 2002, p.33.

15. Lupu N. Hotelul - economie şi management. Ediţia a IV-a. Ed. All

Beck, 2003, p.99.

16. Manea Gh. Spaţiul ecologic. Tribuna Economică nr.27/7 iulie 1994,

nr.28/14 iulie 1994

17. şi nr. 29/31 iulie 1994.

18. Manea Gh. Opinii în favoarea unei strategii viabile de dezvoltare a

economiei României. Economie teoretică şi aplicată nr.327,

Economistul din 3 martie 2003, p.99.
19. Mărăcine V. Decizii manageriale.Îmbunătăţirea performanţelor
decizionale ale firmei, -Bucureşti: Ed. Economică , 1998, p.344.
20. Mărgulescu D., Niculescu M. Metode de analiză economico-
financiară în unităţile de turism. -Bucureşti: ASE 1993, p.155.
21. Mărgulescu D. Analiză economico-financiară în comerţ şi turism.

-Bucureşti: Univ. D. Cantemir, 1998, p.233.

22. Martin H. National and Regional Development in Central and Eastern

Europe implication for EU structural assistance. -Brussels: European

Commission, 1997, p.255.
23. Matei D. Economia mixtă. -Bucureşti: Editura Alternativ, 1992, p.277.

24. Mazilu A. Investiţiile străine directe şi transformarea economică în

ţările din Centrul şi Estul Europei, Institutul de Economie Mondială,

1999, p.299.
25. Mazilu A. Rolul investiţiilor străine directe în restructurarea economică

a ţărilor din Centrul şi Estul Europei, Institutul de Economie Mondială,

1999, p.255.
26. Mc Millian, Carl H. Foreign Direct Investment in Eastern Europe:

Harnessing FDI to the Transition from Plan to Market. -London:

McMillian Press LTD1996, p.299.
27. Meghişan Gh., Nistorescu T. Marketing. -Craiova: Editura Scrisul

Românesc, 1994, p.128.

28. Mic Dicţionar Enciclopedic. -Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi
Pedagogică, 1978, p.996
29. Minciu R. Economia Turismului. -Bucureşti: Editura Uranus, 2000,

p.255.
30. Minciu C., Zading R. Economia şi tehnica serviciilor de alimentaţie

publică şi turism.-Bucureşti: ASE, 1984, p.91.

31. Minciu R. Economia turismului. -Bucureşti: Ed. Uranus, 2000, p.95.

32. Mohan Gh., Ardelean A., Georgescu M. Rezervaţii şi monumente ale

naturii din România,.Casa de editură şi comerţ Scaiul Arad, 1993, p.16.

33. Mueggo H., Stobr W. International Restructuring and the Regional

Community, ed. Aldeershat Gowen, 1987, p.78.

34. Sută N., Sută-Selejean D. M. Comerţul internaţional şi politici

comerciale contemporane.-Bucureşti: Editura Eficient, 1997, p.39.

35. Neacşu N. Turismul şi dezvoltarea durabilă. Ed. Expert, 2000, p.325.
 36. Neagu V. Managementul turistic şi al serviciilor turistice. -Bucureşti:

Ed. Sylvi, 2000, p.99.

37. Nedelea A. Politici de marketing în turism. - Bucureşti: Ed. Economică,

2003, p.123.
38. Negriţoiu M. Salt înainte. Dezvoltarea şi investiţiile străine directe.

-Bucureşti: ed. PRO& Expert, 1996, p.99.

39. Nichita N. Mărculescu. Serviciile şi modernizarea economiei
româneşti, -Bucureşti: ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1977, p.298.
40. Nicolescu E. Marketingul în turism. -Bucureşti: Ed. Sport Turism, p.87.

41. Nicolescu Ov. Strategii manageriale de firmă. -Bucureşti: Ed.

Economică, 1996, p.188.
42. Niculescu O. (coord). Strategii manageriale de firmă. -Bucureşti: Ed.

Economică, 1998,
43. p.99.

44. Nistoreanu Puiu. Management în turism. Ed. ASE, 2002, p.188.

45. Olteanu V. Economia întreprinderii de servicii. -Bucureşti: Ed. Expert

1993.
46. Olteanu V. Marketing turistic, -Bucureşti: Ed. Expert, 1994, p.159.

47. Olteanu V. Marketingul serviciilor. -Bucureşti: Ed. Ecomar, 2003,

p.244.
48. Pascariu G.C. Turism internaţional. -Iaşi: Ed. Fundaţiei "Gh. Zane",

1996, p.98.
49. Pasqualini D.P., Jaquot B. Tourisme en Europe. -Paris : Edture Dunot,

1992.
50. Păun M., Hartulari C., Bădescu A. Analiza şi diagnoza sistemelor

economice. -Bucureşti: Ed. ASE, 2001, p.355.

51. Piere Pay. Le tourism -un phenomene economique. -Paris : La

documentation francaise,
52. 1986.
 53. Reichman Thomas. Controlling mit Kennzahlen und Management

derichten. Verlag Franz, Vahlen Munchen, 5 Auflage, 1999, p.109.

54. Rodbell D.Phillip. Make our cities safe for Treas-Proceedings of the

Fourth Urban Forestry Conference, St. Louis, Missouri, 1989, p.388.

55. Roland Gerald. Transition and Economics. Politics. Markets and

Firms.-London: The Mit

56. Press, 2000, p.278.

57. Russu C. Management strategic. -Bucureşti: Ed.All Back, 1999,

pp.101-123.
58. Snak O. Economia şi organizarea turismului. -Bucureşti: Editura Sport-

Turism, 1976, p.36.

59. Snak O. Marketing in industria turismului. -Bucureşti: Institutul de

management şi turism Eden, 1991, p.19.

60. Snak O. Managementul serviciilor şi al I.M.M. din turism. -Bucureşti:
Institutul de Management şi Turism "Eden", 1999, p.59.
61. Snek O. Economia turismului. -Bucureşti: Ed. Expert, 2003.

62. Sobaru Al., Năstase G., Avădanei Ch. Artera Navigabilă Dunăre-Main-

Rhin. -Bucureşti: Ed.

63. Economica, 2003, p.342.

64. Solnik B., Jacquillat B. Les marches financiers et la gestion de

portefeuille.Dunod, -Paris: 1981, p.98.

65. Stăncioiu Aurelia-Felicia. Strategii de marketing în turism. Ed.

Economică, 2004.
66. Stăncioiu Aurelia-F. Dicţionar de terminologie turistică. Bucureşti,Ed.

Economică, 1999,
67. p.288.

68. Stăncioiu A. Strategii de marketing în turism. -Bucureşti: Ed.

Economică, 2000, p.78.