Tema 2. Circulaţia turistică.

1. Criterii de clasificare a voiajelor turistice.

2. Tipologia turismului autohton.
3. Măsurarea circulaţiei turistice.
Bibliografie:

1. Djanet Turcu. J.Weisz. Economia turismului, Timisoara:Eurostampa, 2008

2. Minciu R.Economia turismului. Ed a III-a revazuta si adaugata.ed Uranus.B. 2005.
3. Turcov E. Cordonarea turismului. Editura ASEM.Chisinau.2006.
4. Nicolae Platon: „Strategii durabile de management în dezvoltarea turismului intern și
receptor din Republica Moldova”. Teză de doctor habilitat în științe
economice.Academia de Studii Economice a Moldovei, Chișinău, 2019
5. Rozalia Gabor. Produse inovative in turismul national si international. Editura : CH
BECK, 2015.
6. LEGE Nr. 352 din 24.11.2006 cu privire la organizarea şi desfăşurarea activităţii turistice
în Republica Moldova.
7. Strategia de devoltare a turismului “Turism 2020”

3.1. Criterii de clasificare a voiajelor turistice

Forma de turism poate fi definită prin aspectul concret pe care îl îmbracă asocierea sau
combinarea serviciilor turistice (transport, cazare, alimentaţie, agrement) care alcătuiesc
produsul turistic precum şi modalitatea de comercializare a acestuia.
Delimitarea conţinutului fiecărei forme de turism are importanţă pentru identificarea,
pe de o parte a comportamentului turistului în materie de consum şi cheltuieli, iar pe de altă
parte a responsabilităţilor organizatorilor de vacanţe (touroperatorii, agenţiile de turism/voiaj) şi
a prestatorilor de servicii turistice (hoteluri, restaurante, societăţi de transport).
Deoarece noţiunea de voiaj turistic are o sferă de cuprindere foarte largă şi acoperă
o varietate de forme de manifestare se impune utilizarea unui ansamblu de criterii de
clasificare, de delimitare a unor categorii omogene bine conturate.

Un prim criteriu de clasificare, în funcţie de locul de provenienţă sau originea

turiştilor, distingem:
a. Turismul intern – practicat de populaţia unei ţări în interiorul graniţelor naţionale;
b. Turismul internaţional – rezultat al deplasării persoanelor în afara graniţelor ţării
lor de reşedinţă.

Un alt criteriu de clasificare, în funcţie de modalitatea de comercializare a voiajului turistic

deosebim:
a. Turism organizat;
b. Turism pe cont propriu;
c. Turism semiorganizat sau mixt.

Turismul organizat se caracterizează prin angajarea anticipată a prestaţiei, respectiv a

principalelor servicii legate de deplasare şi sejur. Această angajare se realizează prin
intermediul contractelor (bilete de odihnă şi tratament, rezervarea unui loc de cazare) sau a
altor tipuri de înţelegeri stabilite între turist şi alţi organizatori de vacanţe (hoteluri, companii
aeriene). În aceste înţelegeri sunt specificate serviciile solicitate, condiţiile de plată şi alte
obligaţii ale părţilor implicate.
Turismul pe cont propriu nu presupune angajarea anticipată a unor prestaţii turistice.
Vizitatorul hotărăşte singur destinaţia, durata deplasării, perioada de realizare, mijlocul de
transport, modalităţile de agrement. De asemenea el apelează direct pe parcursul călătoriei la
serviciile unităţilor prestatoare (hoteluri, restaurante, unităţi de transport etc.) din zona pe care o
vizitează. Această formă de turism este practicată în special de turiştii cu multă experienţă,
de persoanele cu venituri mari, costul vacanţei în acest caz fiind superior celui din formele
organizate.
Turismul semiorganizat sau mixt se caracterizează prin îmbinarea trăsăturilor specifice celor
două forme prezentate, în acest caz o parte a serviciilor (cazare/ demipensiune) sunt stabilite
anticipat, iar cealaltă parte este obţinută pe măsura sau în timpul derulării călătoriei (agrement şi
transport).
Fiecare dintre formele de turism menţionate se adresează în mod egal atât grupurilor
de turişti, cât şi persoanelor individuale.

NOTĂ :
1. În perioada de început a călătoriilor, turismul pe cont propriu era cel dominant și practicat
de persoanele cu posibilităţi financiare ridicate.
2.Pe măsură ce fenomenul s-a intensificat şi-au făcut apariţia formele organizate care au
dus la afirmarea turismului de masă.
3. Prezenţa turismului semiorganizat este relativ recentă şi este generată de nevoia de a îmbina
avantajele călătoriei individuale cu cele ale siguranţei.

Care sunt avantajele şi dezavantajele formelor de turism organizat; pe cont propriu;

semiorganizat?

Un alt criteriu de clasificare, în funcţie de gradul de mobilitate a turistului,

deosebim:
Turism itinerant sau de circulaţie – caracterizat printr-un grad de mobilitate ridicat
în care programul cuprinde vizitarea mai multor locuri cu şederi scurte (1-2 zile) în
acelaşi perimetru (în aceeaşi zonă).
Turism de sejur – cu un grad de mobilitate redus ce presupune petrecerea vacanţei
în aceeaşi localitate indiferent de durata acesteia. Turismul de sejur se împarte la
rândul lui în:
• turism de sejur scurt ce cuprinde deplasările ocazionale, evenimente cultural-artistice sau
sportive şi cele la sfârşit de săptămână;
• turism de sejur mediu în perioada standard de până la două săptămâni;
• turism de sejur lung – de regulă 30 de zile; fiind specific turismului de tratament balneo-
medical.

Un alt criteriu de clasificare, din punct de vedere al periodicităţii sau frecvenţei de

manifestare a cererii deosebim:
 turism continuu - organizat pe întreaga perioadă a anului calendaristic (turism de
afaceri sau cultural);
 turism sezonier - legat de existenţa anumitor condiţii naturale sau evenimente culturale,
artistice, sportive.
În cadrul turismului sezonier întâlnim:
• turism de iarnă – deplasarea fiind motivată de practicarea sporturilor specifice;
• turism de vară – specific turismului în zonele de litoral, dar poate avea ca destinaţie şi muntele
pentru drumeţii;
• turism de circumstanţă sau ocazional determinat de participarea la diverse manifestări
ştiinţifice, culturale, tradiţii, obiceiuri.

Un alt criteriu, în funcţie de tipul mijlocului de transport utilizat în efectuarea

călătoriei, formele de turism pot fi grupate astfel:
• drumeţii ( eng.trekking) – ce cuprind deplasările pedestre în zone nepoluate în scop recreativ
sau de îngrijire a sănătăţii;
• turism rutier – cu bicicleta, motocicleta şi automobilul;
• turism feroviar – utilizat datorită siguranţei şi costurilor reduse;
• turism naval – întâlnit mai ales sub forma croazierelor;
• turism aerian – practicat pe distanţe lungi şi foarte lungi ca urmare a vitezei mari de deplasare
şi confortului călătoriei. Mai nou – turism cosmic.

Nota: in jurnalul de lucru aratati exemple de rute turistice pentru fiecare din tipuri de
turism rezultat din mijlocul de transport folosit in efectuarea calatoriei.

Un alt criteriu de clasificare a formelor de turism şi poate cel mai important îl

reprezintă motivaţia călătoriei. Importanţa acestui criteriu este argumentată de faptul că
însăşi definiţia turistului se fundamentează pe tipologia motivelor de călătorie:
􀂄 loisir, recreere sau vacanţe;
􀂄 vizite la rude sau prieteni;
􀂄 afaceri şi motive profesionale;
􀂄 tratamente medicale;
􀂄 pelerinaje
􀂄 alte motive.

Ultimul criteriu, în funcţie de caracteristicile socio-economice ale cererii deosebim:

• turism particular sau privat
• turism social
Turismul particular se referă în principal la cei care călătoresc pe cont propriu şi este
specific segmentelor de populaţie cu venituri mai mari, cu experienţă în domeniul călătoriilor,
celor care preferă să-şi organizeze singuri voiajul şi modalitatea de petrecere a timpului liber.
Aceşti turişti manifestă mai multă exigenţă faţă de calitatea şi diversitatea serviciilor, motiv
pentru care această formă se identifică cu turismul de lux.
Turismul social se adresează categoriilor de populaţie cu posibilităţi financiare
modeste, persoane de vârsta a treia, tineri, studenţi, locuitori ai satelor şi de aceea serviciile
cerute sunt de nivel mediu, din punct de vedere al calităţii şi într-o gamă mai restrânsă.
Turismul social presupune şi promovarea unui sistem de facilităţi (reduceri de tarife, subvenţii).
Prin trăsăturile sale, turismul social asigură accesul la vacanţă a unor categorii defavorizate ale
populaţiei, având astfel un rol important de protecţie socială.
3.2 Tipologia turismului autohton.

Dezvoltare turismului receptor și intern al R.Moldova este posibilă numai prin intermediul
formelor motivaționale și tipice de turism.

Nicolae Platon în teza de dr. Hab. „Strategii durabile de management în dezvoltarea turismului
intern și receptor din Republica Moldova” identificâ formele motivaționale și formele tipice, care
sunt specifice turismului moldovenesc. Astfel, analizând circulația turistică la nivel național și
internațional, autorul consideră oportună clasificarea turismului după locul de proveniență a
turiștilor, și anume în categorii: turism domestic (în interiorul țării), turism național și turism
internațional, prezentate în (Figura 2.6).

Luând ca bază terminologia utilizată de UNWTO, definirea categoriilor de turism poate fi

prezentată astfel:
 turismul domestic - include aranjamente turistice, care au la bază consumul turistic în
interiorul țării de destinație, practicat de rezidenții unei țări, cât și de nerezidenți. Include
turismul intern și receptor;

 turismul național conține aranjamente turistice, la baza cărora se plasează consumul

turistic, practicat de rezidenții unei țări atât pe teritoriul țării, cât și peste hotare. Include turismul
intern și turismul emițător al acestei țări;
 turismul internaţional presupun aranjamente turistice care prevede deplasarea
temporară a unor persoane dintr-o țară în alta, diferită de cea de reședință, pe un anumit
itinerar sau într-o anumită zonă turistică, în scopul satisfacerii unor necesități de ordin
social, cultural, spiritual,sportiv, medical sau economic. Include turismul receptor şi pe
cel emiţător.
Tipurile de turism includ: turismul intern, receptor și emițător, acestea fiind prezentate în
(Figura 2.7).

turism intern – aranjament turistic, care prevede deplasarea, în scop turistic, a

rezidenţilor în interiorul ţării, incluzând minimum o noapte de cazare;
turism receptor – activitate turistică, ce prezumă primirea de către o ţară, în scop turistic,
a persoanelor străine, incluzând minimum o noapte de cazare;
turism emiţător – activitate turistică, ce presupune deplasarea, în scop turistic, a
rezidenţilor unei ţări în afara hotarelor acesteia, incluzând minimum o noapte de cazare.

NOTĂ
O asemenea abordare a clasificării permite statisticilor internaționale să efectueze analize
comparative între turismului național și cel internațional.

Formele de turism se împart în forme motivaţionale şi forme tipice. Forma motivaţională

determină motivaţia călătoriei, forma tipică stabileşte specificul călătoriei.
Formele motivaționale de turism sunt materializate prin intermediul itinerarelor turistice
naționale, Vezi:Ghidul traseelor turistice ale Republicii Moldova”.
NOTĂ
Agenția Servicii Publice este responsabilă de evidenţa patrimoniului turistic și asigură ținerea
Registrului structurilor de primire turistică.

Principalele forme de turism, care ar stimula dezvoltarea turismului intern și receptor al

R.Moldova.

Formele de turism active:

1. Turismul viti-vinicol este o formă motivaţională de turism practicată de turişti pentru vizitarea
întreprinderilor viti-vinicole şi a regiunilor vinicole, în scopul îmbinării plăcerii degustării
produselor viti-vinicole cu posibilitatea de a cunoaşte țara, stilul de viaţă al băștinașilor, tradițiile
culinare și gastronomice. Turismul viti-vinicol reprezintă cartea de vizită a Republicii Moldova,
iar pachetele turistice, propuse spre comercializare, pentru turiştii străini, obligatoriu, includ un
obiectiv sau o cramă vinicolă . Turiştii, de asemenea, au posibilitatea de a cunoaşte întreg
procesul tehnologic de preparare a vinului, iar în satele în care este păstrată tradiţia vinicolă,
turiştii se pot implica în procesul de producere a vinului.
2. Turismul de afaceri – formă motivaţională de turism, care vizează călătoriile în interes oficial
și de serviciu, include vizitele angajaţilor sau ale altor persoane în interes comercial, participări
la expoziţii şi târguri, conferinţe, convenţii şi călătorii stimulatoare. Turismul de afaceri
întrunește călătoriile organizate de întreprinderile economice şi de administraţiile publice
centrale şi locale pentru personalul lor, cu ocazia deplasărilor în interes profesional, comercial,
participări la diferite reuniuni, congrese, simpozioane, întruniri, seminare naţionale sau
internaţionale. Atât călătoriile cu scop de afaceri şi îndeplinirea misiunilor de stat, cât şi
participarea la conferinţe şi întruniri, reprezintă o formă motivațională importantă în turism.
Călătoriile în scopuri de afaceri folosesc multe componente ale serviciilor turistice, materializate
prin consumul turistic, cum ar fi: cazarea, alimentarea, transportul şi, în unele cazuri, agrementul.
3. Turismul rural – formă motivaţională de turism, care se desfăşoară în mediul rural, orientată
spre utilizarea resurselor turistice locale naturale și antropice, cunoaşterea obiceiurilor şi
tradiţiilor locale, gospodăriilor ţărăneşti etc. Turismul rural este un concept care cuprinde
activitatea turistică organizată și condusă de populația locală și care are la bază o strânsă legătură
cu mediul ambiant, natural și uman. Avantajele acestei forme de turism sunt costurile mici,
comparativ cu alte forme de vacanță, originalitatea călătoriilor, absența aglomerației, intimitatea.
Turismul rural vizează turiştii care beneficiază de următoarele servicii: cazare în pensiunile
agroturistice, alimentaţie cu produse ecologice pure crescute şi preparate în zonă, agrement . De
asemenea, turiştii pot fi implicaţi, în dependenţă de sezon, în activităţile agricole şi în viaţa
satului.
4. Turismul gastronomic – formă motivaţională de turism, destinată persoanelor iubitoare de a
descoperi secretele specifice bucătăriilor tradiţionale din diverse ţări. Ospitalitatea, tradiţiile şi
obiceiurile culinare stau la baza dezvoltării acestei forme de turism. Calităţile gustative,
specificul bucatelor pot servi drept motivaţie importantă pentru turiştii, care au drept scop să se
alimenteze cu bucate selecte caracteristice zonei turistice vizitate.
5. Turismul religios – formă motivaţională de turism care are ca scop vizitarea lăcaşelor şi
obiectelor de cult fără participare la slujbe divine. Turismul religios implică din partea turiştilor,
un nivel de cultură ridicat, care să permită aprecierea obiectivelor vizitate, din punctul de vedere
al arhitecturii, valorii istorice şi cultural-artistice, semnificaţiilor spirituale şi religioase.
6. Turismul cultural – formă motivaţională de turism, care valorifică potenţialul cultural al unui
oraş, zonă sau ţară. Turismul cultural se bazează pe vizitarea muzeelor şi locurilor interesante din
punct de vedere arheologic, istoric şi religios, precum şi pe cunoaşterea artei şi folclorului local:
muzică, dans, meşteşuguri populare, teatru folcloric, port naţional, ce prezintă interes cognitiv
cultural. Turismului cultural îi pot fi atribuite și diverse festivalurile naționale și internaționale.

Formele de turism ce necesită impulsionate:

1. Turismul de aventură este o formă motivaţională de turism, care presupune interacţiunea
cu mediul ambiant prin petrecerea activă a timpului liber, practicând anumite activităţi
extremale bazate pe depunerea efortului fizic. Cererea pentru turismul de aventură
înregistrează cea mai dinamică dezvoltare la nivel mondial. Turiştii sunt în permanentă
căutare de aventură, având ca scop petrecerea distractivă a timpului liber. Turismul de
aventură include interacţiunea cu mediul ambiant, excursii în peşteri, alpinism, expediţii
arheologice, drumeţie (hiking), canotaj/caiac, ciclism, auto, moto, hipism, curse de
orientare, salturi cu paraşuta etc.
2. Turismul ecologic – formă motivaţională de turism orientată spre cunoaşterea naturii,
protejarea şi conservarea mediului ambiant. Ecoturismul sau turismul bazat pe natură
implică turiştii care practică drumeţia sau călătoria în scopul cunoașterii florei şi faunei,
studierii ecologiei zonei şi se cazează în apropierea ariilor protejate, în locuri
nedăunătoare naturii. Anumite suprafeţe silvice protejate din Republica Moldova servesc
drept bază de resurse pentru dezvoltarea ecoturismului în ţară. Una din opţiunile cele mai
 potrivite pentru dezvoltarea ecoturismului, astfel, încât să fie asigurată şi protecţia
mediului înconjurător, este practicarea acestuia în parcurile naţionale, care dispun de o
administrare corespunzătoare şi asigură controlul şi ordinea arealului. Turismul ecologic
poate fi combinat cu turismul rural în cazul în care există sate cu potențial de cazare în
vecinătate, care, la rândul lor, ar putea oferi spații de cazare pentru turişti. Din punct de
vedere economic și social, aceste forme motivaționale de turism ar aduce beneficii
populaţiei locale. De asemenea, ar putea fi refăcute pentru scopuri turistice și taberele
existente. Pentru practicarea ecoturismului, este necesară amenajarea unor trasee eco-
turistice.
3. Turismul urban – formă motivațională de turism, practicată în zonele urbane, care se
caracterizează prin vizitarea obiectivelor istorice, culturale şi de agrement. Turismul
urban include turul de oraş, plimbările şi excursiile. Turismul în oraşe şi orăşele este
foarte popular în lume. Turismul urban se bazează pe o gamă largă de obiective istorice şi
culturale, efectuarea cumpărăturilor, alimentaţie în restaurante cu specific variat,
plimbări, excursii etc. Localităţile urbane funcţionează ca puncte de sosire şi plecare ale
turiştilor în regiunile vizate. Municipiul Chişinău este un loc excelent pentru dezvoltarea
turismului urban, având ca bază străzile înverzite, parcurile, varietatea de clădiri
frumoase, din punct de vedere arhitectonic, muzeele, restaurantele şi cafenelele,
evenimentele artistice, galeriile de artă plastică, centrele comerciale.
4. Turismul balnear – formă motivaţională de turism practicată de persoanele, care se
deplasează în staţiunile balneo-climaterice pentru îngrijirea sănătăţii sau prevenirea unor
boli. Această formă motivațională de turism a cunoscut o mare dezvoltare, îndeosebi, în
ultimele decenii, odată cu creşterea numărului de boli profesionale provocate de stresul
vieţii moderne din marile aglomeraţii urbane. Turismul curativ poate fi practicat în
staţiunile balneo-medicale şi climaterice cu bogate resurse naturale de cură: ape minerale,
termale, nămoluri etc., cu efecte terapeutice, situate, de obicei, în zonele cu un
microclimat specific, adecvat pentru tratarea diferitelor maladii. Acestor resurse naturale
li se adaugă baza materială şi infrastructura tehnică specifică, pentru punerea lor în
valoare cu efect maxim. Existenţa unor resurse naturale balneo-climaterice, în ţara
noastră, oferă turismului din Republica Moldova posibilitatea de a dezvolta intens
turismul balnear.

Forme de turism de perspectivă

1.Turismul medical sau de sănătate – formă motivaţională de turism, care presupune atragerea
turiştilor străini, motivaţia de bază fiind tratarea diferitelor boli sau maladii în instituţiile
medicale specializate din ţară. Turismul de sănătate are perspectivă bună în Republica Moldova,
deoarece serviciile medicale sunt mai puţin costisitoare ca în Europa. Diaspora Republicii
Moldova, care îşi desfăşoară activitatea de muncă peste hotarele ţării, poate contribui în modul
cel mai direct la atragerea categoriilor de persoane care sunt interesate de aceste servicii.
2. Turismul nostalgic – formă motivaţională de turism, care include vizitarea locurilor de baştină,
de către persoanele care au emigrat în diverse ţări. Turismul nostalgic implică oamenii ce
vizitează locurile copilăriei lor sau ale strămoşilor şi este destul de popular. Un număr mare de
moldoveni, care au emigrat în decursul timpului, doresc să se întoarcă în ţară pentru a-şi vizita
familiile, prietenii, locurile de baştină, mormintele apropiaţilor.
3. Turismul speologic – formă motivațională de turism care prevede activitatea de a identifica,
explora, studia, cartografia și vizita locații subterane (peșteri, caverne).
4. Turismul de shopping – formă motivațională de turism, care prevede deplasarea turiștilor cu
scopul de achiziționa produse și mărfuri. Călătoriile în străinătate pentru cumpărături au început
să devină o practică tot mai populară pentru un segment în creștere de turiști, destinațiile, alese
de aceștia, diversificându-se în ultimii ani, odată cu creșterea veniturilor și a pretențiilor privind
calitatea produselor.
3.3. Măsurarea circulaţiei turistice.

Printre indicatorii cei mai reprezentativi pentru caracterizarea circulaţiei turistice se

folosesc: numărul turiştilor, numărul mediu de turişti, numărul zile-turist; durata medie a
sejurului, încasările din turism, densitatea circulaţiei turistice, preferinţa relativă a turiştilor
etc. O parte din aceşti indicatori (numărul turişti, număr zile-turist, încasările din turism) se
obţin direct din informaţiile furnizate de sursele amintite.
Indicatorul număr de turişti se obţine din cumularea informaţiilor cuprinse în diferite
documente statistice, calculându-se efectiv la sfârşitul anului calendaristic, dar şi pe perioade
mai mici, în funcţie de nevoile utilizatorului. Acest indicator se poate determina pe total
circulaţie turistică sau pe tipuri de acţiuni, zone turistice etc.
Indicatorul număr mediu de turişti se obţine prin punerea în relaţie a numărului de
turişti cu un aspect economic, putem obţine astfel: număr mediu de turişti pe zi, lună sau pe
litoral, la munte etc. Acest indicator arată intensitatea circulaţiei turistice într-un anumit
interval (calendaristic sau sezon turistic):

unde: ΣT – suma turiştilor înregistraţi într-o perioadă dată

n – numărul zilelor din perioada respective

Numărul de înnoptări sau numărul zile-turist (NZT)se obţine din înregistrările în spaţiile de
cazare, prin însumarea numărului de zile de şedere al fiecărui turist; se poate determina pe
tipuri de unităţi de cazare, pe tipuri de acţiuni, pe zone de provenienţă a turiştilor etc.

Durata medie a sejurului se calculează ca raport între total zile-turist (ΣNZT) şi

numărul de turişti (T):

Acest indicator arată timpul mediu (zile) de rămânere a turiştilor în spaţiile de cazare şi
reflectă astfel posibilitatea ofertei de a reţine turistul într-o anumită zonă, regiune etc.

Densitatea circulaţiei turistice pune în legătură directă circulaţia turistică cu populaţia

rezidentă a ţării (zonei, regiunii) receptoare. Acest indicator se calculează ca raport între
numărul turiştilor sosiţi în zona X (T) şi populaţia rezidentă a zonei X (P):
De regulă, acest indicator are valoare subunitară, dar există şi zone (jud. Constanţa, în
perioada de sezon turistic estival atinge nivelul de 2,12 la densitatea circulaţiei turistice) sau
ţări (Spania, Austria) în care valoarea este supraunitară.

Preferinţa relativă a turiştilor oferă informaţii privind orientarea geografică a

fluxurilor turistice emise de un bazin de cerere (zonă, ţară etc.); se calculează ca raport între
numărul de turişti dintr-o ţară Y care se îndreaptă spre o ţară X (T1) şi populaţia rezidentă a
ţării de origine Y (P):

Dintre indicatorii valorici, cei mai des utilizaţi sunt: volumul total al încasărilor din
turism, care se urmăreşte pe zone turistice, pe tipuri de acţiuni, pe societăţi comerciale etc. şi
încasarea medie pe zi-turist (turist), care se calculează ca raport între volumul încasărilor şi
numărul zile-turist (turişti).

Indicatorii fizici şi valorici ai circulaţiei turistice se folosesc în practica internă şi

internaţională şi fac obiectul dărilor de seamă statistice ale organismelor internaţionale (OMT,
OMC, OECD, etc.)