CAPITOLUL I

ABORDĂRI CONCEPTUALE PRIVIND TURISMUL

1.1. Abordări conceptuale actuale privind turismul
Astfel, conform OMT Organizaţia Mondială a Turismului
Turismul reprezintă activitatea persoanelor care călătoresc către şi rămân în locurile aflate în afara mediului
lor obişnuit pe o perioadă de timp de cel mult un an pentru relaxare, afaceri sau alte scopuri.
Turistul este reprezentat de orice persoană care călătoreşte spre un loc în afara reşedinţei sale obişnuite,
motivul principal fiind altul decât desfăşurarea unui activităţi remunerate la locul vizitat, iar perioada
deplasării nu depăşeşte 12 luni.
Călătorul este reprezentat de totalitatea persoanelor care se deplasează între două sau mai multe locaţii în
orice scop, turistic sau neturistic.
Vizitatorul reprezintă orice persoană care călătoreşte într-un loc, altul decât cel obişnuit pentru mai puţin de
12 luni consecutive şi al cărei scop principal nu este acela de prestare a unei activităţi lucrative la locul
vizitat.
Excursionistul este vizitatorul care nu-şi petrece noaptea în locul pe care la vizitat
Criteriile avute în vedere pentru a face distincţia dintre vizitatori şi ceilalţi călători internaţionali sunt:
reşedinţa şi motivaţia călătoriei
Pentru a face distincţie de turismul de week-end au propus introducerea noţiunii de vacanţier, pentru turiştii
care realizează o călătorie de cel puţin 4 zile.
În definirea turistului există trei criterii esenţiale pentru a distinge vizitatorii (în sensul de turişti) de alte
categorii de călători şi pentru a elimina ambiguităţile generate de unii termeni. Potrivit acestor criterii
 voiajul trebuie efectuat într-un loc situat în afara reşedinţei obişnuite, ceea ce exclude călătoriile mai
mult sau mai puţin regulate între domiciliu şi locul de muncă sau de studii;
 temporitatea sejurul, acesta nu poate depăşi 12 luni consecutive, peste acest prag vizitatorul având, din
punct de vedere statistic, statutul de rezident;
 caracterul nelucrativ, motivul principal al călătoriei trebuie să fie altul decât exercitarea unei activităţi
remunerate, la locul vizitat, ceea ce exclude migraţia legată de locul de muncă.
Industria turistică este acea parte a economiei, alcătuită dintr-o sumă de activităţi sau mai multe ramuri a
căror funcţie comună este satisfacerea nevoilor turiştilor. Din industria turistică fac parte sectoarele:
locuinţă şi alimentaţie (în conformitate cu structurile consacrate, grupa “Hoteluri şi restaurante”):
hoteluri, moteluri, case de oaspeţi, ferme, vase de croazieră, vile, castele, camping-uri, proprietăţi time-
share, reşedinţe secundare, restaurante (clasice, cu specific, fast-food), baruri, cafenele;
transport: sectorul comercial reprezentat de linii aeriene, curse navale, căi ferate, autocare, firme de
închiriat automobile, operatori de taximetrie şi sectorul noncomercial constituit din automobile proprietate
personală, aeronave proprii, iahturi;
organizatorii de călătorii: agenţii de voiaj şi tour-operatori;
atracţii-agrement: elemente naturale (forme de relief, grădini, parcuri, lacuri etc.) şi construite -
catedrale, castele, monumente, muzee, galerii de artă, teatre, parcuri de distracţie, facilităţi sportive,
cazinouri precum şi festivaluri şi evenimente cultural artistice;
organizatorii/ administratorii destinaţiilor: oficii de turism naţionale, regionale, locale.
 Un alt termen important este acela de recreere. Sfera de cuprindere a recreerii include şi turismul.
Recreerea se realizeză în mare parte prin turism, iar turismul în cea mai mare parte a formelor sale, înseamnă
recreere.
1.2. Clasificarea activităţii turistice
Literatura de specialitate, clasifică turismul în funcţie de două variabile importante, respectiv relaţia
reşedinţă – destinaţie şi motivaţia de călătorie, în: turism internaţional şi turism intern (domestic).
Formele principale ale turismului:
 turism intern (domestic tourism): rezidenţii unei ţări date care călătoresc numai în interiorul ţării
lor;
 turism receptor (inbound tourism): non-rezidenţii care călătoresc în ţara dată;
 turism emiţător (outbound tourism): rezidenţii ţării date care călătoresc în alte ţări.
Aceste trei forme de bază pot fi asociate în modalităţi diferite, dând naştere altor categorii ale
turismului, şi anume:
 turism interior, formă ce regrupează turismul intern şi turismul receptor;
 turism naţional, constituit din turismul intern şi turismul emiţător;
 turismul internaţional, alcătuit din turismul receptor şi turismul emităţor.
Tipurile de turism se stabilesc pe baza unor criterii (motivaţia individului, scop, destinaţie), etc., au
caracter istoric, nu dispar prin substituire cu altele, decât în cazuri de excepţie şi pentru o perioadă
determinată
Un criteriu foarte studiat este cel al motivaţiei: evadare, relaxare, distracţie şi joacă, întărirea relaţiilor de
familie, prestigiu, interacţiune socială, sex, oportunităţi educaţionale, auto-educaţie, îndeplinirea dorinţelor
personale, cumpărături.
Astfel, după motivele călătoriei, se disting:
• loisir, recreere şi vacanţă; După gradul de mobilitate al turistului:
• tratament medical; • turismul de sejur: lung sau rezidenţial, mediu şi
• afaceri; scurt;
• vizite la rude şi prieteni; • turismul itinerant (de circulaţie);
• religie şi pelerinaje; • turismul de tranzit.
• shopping; După caracteristicile sociale şi economice ale
• aventură; cererii:
• sportiv; • turismul particular (privat);
• ştiinţific şi etnic; • turismul social;
• arheologic, etc. • turismul de masă.
După vârsta participanţilor: După tipul mijlocului de transport utilizat:
• turismul pentru preşcolari; • drumeţie;
• turismul pentru elevi; • turism rutier;
• turismul pentru tineret (18-31 ani); • turism aerian;
• turismul pentru adulţi (31-60 ani); • turism feroviar: curse regulate, neregularizate şi
• turismul pentru vârsta a III-a(peste 60 ani). altele;
• După modul de angajare al prestaţiilor turistice: • turism naval: feriboturi, croaziere, altele.
• turismul organizat; După periodicitatea sau frecvenţa de
• turismul neorganizat; manifestare a cererii:
• turismul mixt. • turism continuu (permanent);
• turism sezonier.
1.3. Succintă prezentare a formelor de turism
Literatura de specialitate defineşte forma de turism prin aspectul concret pe care îl îmbracă asocierea şi
combinarea serviciilor (transport, cazare, alimentaţie, agrement) care alcătuiesc produsul turistic, precum şi
modalitatea de comercializare a acestuia
Turismul intern are ca obiect circulaţia turistică realizată de rezidenţii unei ţări în interiorul graniţelor ţării
repective.
Turismul internaţional este rezultatul deplasării persoanelor în afara graniţelor ţării lor de reşedinţă.
Turismul emiţător (outgoing), este un turism pasiv, care cuprinde plecările turiştilor autohtoni peste
graniţă.
Turismul receptor (incoming) este un turism activ, care se referă la sosirile de turişti din alte ţări pentru
petrecerea vacanţei în ţara primitoare.
Turismul organizat se caracterizează prin angajarea anticipată a prestaţiei turistice prin intermediul
contractelor sau a altor tipuri de înţelegeri realizate între turist şi agenţia de voiaj sau alţi organizatori de
vacanţe (hoteluri, societăţi de reprezentare, companii aeriene).
Turismul pe cont propriu, numit şi neorganizat, se caracterizează prin faptul că turistul apelează direct, pe
parcursul călătoriei şi sejurului, la serviciile unităţilor prestatoare (societăţi de transport, hoteluri,
restaurante) din zona sau ţara pe care o vizitează. Acesta hotărăşte singur asupra destinaţiei, mijlocului de
transport, duratei deplasării, obiectivele vizitate, excursiile etc.
Turismul semiorganizat este un mix al celor două forme anterioare, deoarece; o parte a serviciilor (în mod
deosebit, cazare şi demipensiune) este angajată în prealabil, iar o altă parte este obţinută direct, pe măsura
derulării călătoriei (servicii de transport şi de agrement).
Turismul itinerant sau de circulaţie este caracterizat printr-un grad de mobilitate ridicat, în care programul
cuprinde vizitarea mai multor locuri (localităţi sau chiar ţări), cu şederi scurte (1-2 zile) în acelaşi zonă.
Turismul de sejur are un grad de mobilitate redus, ce presupune petrecerea vacanţei în aceeaşi loc,
indiferent de durata acesteia. Turismul de sejur se subdivide, la rândul lui, în turism de sejur scurt, referindu-
se la deplasările ocazionale (participarea la un eveniment cultural, artistic- sportiv etc.) şi cele la sfârşit de
săptămână, turism de sejur mediu, ce coincide cu durata standard a călătoriilor (12-15 zile) şi turism de
sejur lung sau rezidenţial, când timpul vacanţei depăşeşte 30 zile. Turismul de sejur lung este specific
turismului de tratament balneo-medical sau persoanelor cu venituri ridicate şi disponibilităţi mari de timp.
Drumeţia cuprinzând deplasările pedestre în zone nepoluate, cu scop recreativ şi de îngrijire a sănătăţii,
excursiile montane şi alpinismul, turismul ecvestru, vânătoarea şi pescuitul; acestea din urmă sunt
predominant forme ale agrementului.
Turismul rutier include mai multe variante, cum sunt: cicloturismul, motociclismul şi mai ales,
automobilismul.
Turismul feroviar reprezintă una din cele mai vechi forme de călătorie, practicat în diverse variante de un
număr mare de turişti, datorită avantajelor în privinţa comodităţii, siguranţei şi costurilor.
Turismul naval este întâlnit mai ales sub forma croazierelor şi, mai recent, sub forma turismului nautic
sportiv (fregate, spărgătoare de gheaţă, călătorii solitare).
Turismul aerian se află în plină ascensiune şi este practicat cu succes pe distanţe lungi şi foarte lungi, ca
urmare a vitezei mari de deplasare, a confortului călătoriei şi a preţurilor relative accesibile. Este practicat nu
numai cu avionul, ci şi cu elicopterul, balonul cu nacelă, deltaplanul şi chiar cu naveta spaţială (turismul
spaţial).
Turism continuu (permanent) se desfăşoară în toate lunile anului calendaristic (cura balneară, turismul
cultural, de shopping, de afaceri).
Turism sezonier ţine de existenţa anumitor condiţii naturale sau manifestarea unor evenimente culturale,
artistice sportive etc. Se întâlneşte, astfel: turism de iarnă, deplasarea fiind motivată de practicarea
sporturilor specifice sau din dorinţa unor cure helio-terapeutice montane; turism de vară, asociat, în
principal zonelor de litoral şi motivat de cura helio-marină, dar el poate avea ca destinaţie şi muntele pentru
drumeţie şi alpinism; turism de circumstanţă, sau ocazional, determinat de participarea la diverse
manifestări: ştiinţifice, cultural-artistice, sportive, tradiţii-obiceiuri etc.
Turismul sportiv este determinat de dorinţa de a practica şi a învăţa diferite sporturi: ski, înot, vânătoare,
pescuit, ciclism, tenis, patinaj, sporturi extreme. Este o formă activă de turism care combate sedentarismul şi
promovează sănătatea.
Turismul de aventură este definit ca orice călătorie internă sau internaţională care include cel puţin două
dintre următoarele trei aspecte: activităţi fizice, interac’iunea cu natura şi schimburi culturale au studierea
culturii
Turismul de shopping (cumpărături) este determinat de dorinţa achiziţionării anumitor produse în condiţii
avantajoase şi se adresează cu precădere femeilor.
Turismul tehnic şi ştiinţific se referă la vizitarea cu caracter documentar a unor obiective industriale sau
agricole etc.
Turismul politic ia în considerare participarea la evenimentele politice însemnate sau la sărbători naţionale.
Turismul social O definiţie a turismului social care se caracterizează prin faptul că este practicat de cercuri
cu putere de cumpărare mică şi că este facilitat prin prestaţii cu totul speciale, uşor de recunoscut ca atare.
Turismul de tineret este o formă particulară a turismului social care prin facilităţile acordate acestui
segment al populaţiei încurajează dezvoltarea călătoriilor, cu scopuri instructiv-educative.
Turismul durabil, după publicaţia OMT "Turismul în anul 2010", dezvoltă ideea "satisfacerii nevoilor
turiştilor actuali şi ai industriei turistice şi, în acelaşi timp, a protejării mediului şi a oportunităţilor pentru
viitor".
Turismul rural se referă la toate activităţile ocazionate de petrecerea unei perioade de timp determinate în
mediu rural, mijlocul de găzduire putând fi atât gospodăria ţărănească – pensiune, fermă agroturistică – cât
şi echipamente turistice de factură generală: hanuri, hoteluri rustice, popasuri.
Agroturismul presupune şederea în gospodăria ţărănească – pensiune, fermă – şi consumarea de produse
agricole din gospodăria respectivă şi de asemenea participarea, într-o măsură mai mare sau mai mică, la
activităţi agricole specifice.
Turismul urban se referă în general la petrecerea timpului liber sau a vacanţelor în oraşe pentru vizitarea
acestora sau pentru desfăşurarea unor activităţi diverse cum sunt vizionarea de spectacole, expoziţii etc.
Turismul cultural presupune vizitarea, în scopul satisfacerii nevoilor culturale şi spirituale, a
monumentelor de artă şi arhitectură, locurilor istorice, muzeelor, galeriilor de artă.
Turismul religios este acel tip de turism cultural care are ca scop vizitarea edificiilor religioase cu implicaţii
de ordin spiritual.
Turismul arheologic poate fi definit ca o călătorie axată pe vizitarea şi experimentarea siturilor vechi şi
locurilor istorice. Uneori este încorporat în domenii mai mari cum sunt turismul ecologic, cultural sau
geoturismul.
Turismul de afaceri se referă la călătoriile legate de muncă, concretizate în delegaţii şi deplasări pentru
participarea la diverse acţiuni organizate de companii: seminarii, congrese, târguri, expoziţii, formare
profesională. Se grupeză în: turism general de afaceri (delegaţii), turismul de reuniuni, târguri şi expoziţii şi
călătoriile stimulent.
Turismul de nişă
Conceptual de turism de nişă a apărut ca o reacţie la turismul de masă (fordist, industrial).
O tipologie a turismului de nişă este realizată de Patrichi, (2013) şi cuprinde:
Turismul cultural sau de artă, care cuprinde: Turismul culinar, care cuprinde:
• turismul pop-cultural; • turismul gastronomic;
• turismul creativ; • turismul viticol.
• turismul tribal; Turismul voyeuristic, care cuprinde:
• foto-turismul. • turismul negru;
Turismul istoric / archeologic care cuprinde: • turismul de mahala;
• turismul arheologic; • Ghetto turism;
• turismul de reconstituire; • Jihad turism.
• turismul genealogic. Turismul cu impact redus, care cuprinde:
Turismul medical, care cuprinde: • turismul responsabil.
• turismul în scop stomatologic; Turismul controversat, care cuprinde:
• turismul medical propriu-zis; • turismul pentru gay şi lesbiene (LGBT
• turismul pentru fertilizare. Tourism);
Turismul extrem/de aventură, care cuprinde: • turismul sexual;
• turismul extem şi de aventură; • turismul pentru naşteri;
• turismul spaţial. • turismul suicidal.

Se distinge patru tipuri principale de turişti:

 turistul sportiv, care caută divertisment;
 turistul expert, amator de opere de artă;
 turistul singuratic, care caută contactul cu natura;
 turistul spectator, care doreşte să vadă cât mai multe locuri de interes general.
Motivaţia individului de a călători pentru a descoperi în afara graniţelor ceea ce nu poate găsi în propria ţara
este creată în principal sub influenţa mediului social în care individul îşi stabileşte normele. Decizia
individuală este predeterminată social, în special în ceea ce priveşte călătoriile şi vacanţele.
1.4. Factorii de influenţă ai activităţii de turism
După natura sau conţinutul acestora:
 • factori economici: veniturile populaţiei, oferta turistică, preţurile şi tarifele produselor turistice,
politica monetară, bugetară şi fiscală a fiecărui stat.
• factori tehnici: performanţele mijloacelor de transport, utilizarea internetului şi a sistemelor de
rezervare computerizată, dotările activităţilor de divertisment, din hoteluri şi restaurante.
• factori sociali: urbanizarea, timpul liber, moda, tradiţiile, statutul social.
• factori demografici: creşterea populaţiei, structura pe vârste, creşterea duratei medii de viaţă,
structura pe sexe, grupe de vârstă, categorii socio-profesionale.
• factori psihologici, educativi şi de civilizaţie: nivelul de instruire, dorinţa de cunoaştere şi cultură,
temperamentul şi caracterul, etc.
• factori naturali: peisajele, clima, relieful, factori de cură (ape termale, minerale, aerosoli).
• factori organizatorici şi politici: vize şi alte formalităţi de frontieră, facilităţi acordate în cadrul
turismului organizat, conflictele politice, sociale, etnice, religioase.
• factorii ecologici: poluarea mediului, politica ecologică, interesul comunităţii şi al guvernului pentru
protecţia mediului.
După durata acţiunii lor în timp:
• factori cu acţiune permanentă: creşterea timpului liber, modificarea veniturilor, mişcarea
demografică etc.
• factori sezonieri: succesiunea anotimpurilor, structura anului şcolar/universitar, activitatea în
agricultură.
• factori conjuncturali: crizele economice, politice, grevele, confruntările armate, catastrofele naturale,
condiţiile meteorologice etc.
După importanţa lor în determinarea fenomenului turistic:
• factori primari: veniturile populaţiei, oferta, preţurile, timpul liber, mutaţiile demografice.
• factori secundari: climatul internaţional, cooperarea internaţională, formalităţile de viză sau
frontieră, diverse facilităţi.
În funcţie de direcţia lor de acţiune:
• factori exogeni: creşterea veniturilor, evoluţia numerică a populaţiei, sporirea gradului de urbanizare
• factori endogeni: lansarea de noi produse, diversificarea gamei de servicii oferite, nivelul tarifelor,
facilităţi de preţ, pregătirea personalului ş.a.
După profilul de marketing:
• factori ai cererii turistice: veniturile, urbanizarea, timpul liber.
• factori ai ofertei turistice: condiţii naturale, baza materială, costul prestaţiilor, diversitatea şi calitatea
serviciilor, pregătirea forţei de muncă din turism.
• factori ai confruntării cerere-ofertă: o distribuţie a agenţiilor de voiaj, calitatea infrastructurii,
sistemul legislativ.
După gradul de atractivitate:
• factori atractivi: peisaje, atracţii unice.
• factori restrictivi: poluarea, aglomeraţia, vizele, conflictele, vaccinuri pentru anumite zone.

Deşi este foarte dificilă separarea şi cuantificarea exactă a influenţei fiecărui factor, există o unanimitate în
ceea ce-i priveşte pe cei mai importanţi factori determinanţi ai turismului, astfel:
 • Veniturile populaţiei;
• Preţurile şi tarifele practicate;
• Oferta turistică;
• Progresul tehnic;
• Procesul de urbanizare;
• Evoluţia demografică;
• Timpul liber.
Veniturile populaţiei. Veniturile reprezintă şi în opinia majorităţii specialiştilor, principala condiţie pentru
manifestarea cererii turistice. Nivelul de dezvoltare economică şi socială al unei ţări sau regiuni este
exprimat în mod sintetic de indicatorul „venituri”. Acesta arată posibilităţile oamenilor pentru practicarea
diferitelor forme de turism.
Clasificarea nevoilor unei persoane în cinci tipuri:
• Nevoi fiziologico-organice (apă, hrană, odihnă);
• Nevoia de siguranţă şi securitate (îmbrăcăminte, adăpost);
• Nevoia de apartenenţă (familie, la un grup, loc de muncă);
• Nevoia de recunoaştere socială (respect, iubire, o funcţie superioară);
• Nevoia de împlinire şi realizare (creativitate, realizare financiară, călătorii turistice).
Veniturile populaţiei sunt utilizate primordial pentru satisfacerea nevoilor vitale umane, adică pentru
„consumul obligatoriu”. Acesta are dimensiuni relativ constante cuprinzând nevoile fiziologice ale unui
individ.
Preţurile şi tarifele. Preţurile, care reprezintă costuri pentru consumatori, au cea mai semnificativă influenţă
asupra puterii acestora de cumpărare. De aceea, preţul unei destinaţii turistice rămâne cel mai important
factor asupra cererii turistice. Preţurile şi tarifele se stabilesc funcţie de destinaţia turistică solicitată de
client, funcţie de perioada în care acesta doreşte să îşi petreacă sejurul, funcţie de structura de confort aleasă
şi funcţie de mijloacele de transport din pachetul turistic.
Oferta turistică. Aceasta reprezintă un factor cu influenţă directă asupra consumului turistic. Oferta turistică
cuprinde resursele turistice naturale şi antropice, echipamentele, forţa de muncă şi produsele turistice,
componente ce exercită o mare forţă de atracţie asupra fluxurilor turistice.
Progresul tehnic. Progresul tehnic a avut un impact foarte puternic asupra industriei turistice în special prin
mijloacele de transport cu viteză ridicată, confort şi preţuri accesibile din transporturile aeriene, care
favorizează deplasarea pe distanţe mari în scop turistic. Prin utilizarea sistemelor de rezervare
computerizată, prin comunicarea pe internet, acţionează asupra activităţii agenţiilor de turism şi a hotelurilor
în mod direct. De asemenea, acţionează şi asupra unităţilor de cazare, alimentaţie publică, agrement sau
tratament prin creşterea dotării cu echipamente şi utilaje mai performante, situaţie care duce la o mai mare
atractivitate pentru potenţialii turişti.
Procesul de urbanizare. Urbanizarea implică o mulţime de mutaţii în ceea ce priveşte nevoile populaţiei şi
influenţează în mod direct dezvoltarea turistică.
Evoluţia demografică. Ca şi ceilalţi factori de influenţă, evoluţia demografică afectează în mod direct
dezvoltarea turismului. Dinamica populaţiei, structurată pe vârste, pe categorii socio-profesionale duc la
variaţii ale circulaţiei turistice.
Timpul liber. Timpul liber fiind un ansamblu de activităţi cărora individul li se dedică în mod liber, de bună
voie şi cu plăcere, fie pentru a se odihni, fie pentru a se distra şi a-şi satisface nevoile estetice, fie pentru a-şi
îmbogăţi cultura, pentru a-şi lărgi şi dezvolta participarea socială voluntară sau capacitatea creatoare, după
ce s-a eliberat de obligaţiile profesionale, sociale şi familiale.
Impactul crizelor asupra turismului
De-a lungul timpului, turismul s-a confruntat cu multe situaţii de criză, însă a avut capacitatea de a se reface
mult mai rapid decât alte industrii.
Crizele au fost clasificate după diverşi factori; după gravitate; după cauze; după durată, dar cea mai
importantă şi utilă modalitate de clasificare este cea realizată după domeniul în care acţionează crizele.
Astfel de crize pot apărea ca urmare a unor evoluţii neaşteptate în sfera economică, politică, socio-culturală
sau în mediul înconjurător, aceste evoluţii afectând cererea şi oferta turistică atât în ţara în care se
desfăşoară, cât şi în ţările generatoare de turişti.
O serie de dezastre naturale ca taifunuri, cutremure, inundaţii şi erupţii vulcanice generează de asemenea
crize în turism.
Tipologia crizelor în turism cuprinde:
• Crize de natură economică;
• Crize de natură politică;
• Crize de natură teroristă;
• Crize de natură socio-culturală;
• Crize de natură sanitară;
• Crize de natură tehnologică

CAPITOLUL II
TURISMUL ŞI ECONOMIA
2.1. Rolul turismului în economie
Cercetările întreprinse asupra rolului turismului au evidenţiat faptul că el are un impact considerabil asupra
economiei, societăţilor şi culturilor diferitelor ţări. Acţiunea sa se manifestă pe multiple planuri: economic,
social, cultural, politic; intensitatea acestor acţiuni diferă de la o ţară la alta în funcţie de nivelul său de
dezvoltare şi de politica promovată faţă de el. Turismul reprezintă un sector distinct al economiei, ce include
o gamă foarte largă de servicii, începând cu servicii de publicitate, promovare, informare, cazare, alimentaţie
publică, tratament balnear, agrement şi divertisment variat.
Literatura de specialitate evidenţiază următoarele efecte ale turismul asupra economiei:
• Un factor stimulator al sistemului economic global;
• Un aport semnificativ de producţie;
• Participă la realizarea valorii adăugate;
• Asigură o circulaţie bănească echilibrată;
• Pârghie de atenuare a dezechilibrelor interregionale;
• Realizează o valorificare superioară a tuturor categoriilor de resurse şi îndeosebi a celor naturale;
• Un mijloc de diversificare a structurii economiei;
• Un efect de antrenare, de stimulare a producţiei din alte ramuri
Turismul acţionează ca un factor stimulator al sistemului global. Astfel, turistul este un consumator de
bunuri şi servicii, cheltuielile efectuate de acesta pe teritoriul destinaţiei gazdă reprezintă venituri (încasări)
pentru bugetul local şi populaţia locală.
2.2. Turismul internaţional, comerţul mondial şi balanţa de plăţi
Turismul internaţional are o contribuţie importantă la dezvoltarea comerţului mondial şi la echilibrarea
balanţelor de plăţi. Creşterea numărului de turişti şi a cheltuielilor acestora determină creşterea comerţului
internaţional.
Importanţa economică a turismului internaţional poate fi măsurată analizând proporţia veniturilor generate
de călătoriile internaţionale în raport cu PIB-ul. Aceste date provin din statisticile privind balanţa de plăţi şi
includ călătorii de afaceri, precum şi călătorii de agrement
2.3. Turismul şi forţa de muncă
Odată cu dezvoltarea ofertei turistice şi diversificarea preferinţelor consumatorilor turişti, alături de creşterea
veniturilor populaţiei, reducerea timpului de muncă, ieftinirea transportului aerian, turismul a înregistrat o
dezvoltare galopantă care a dus la crearea de noi locuri de muncă.
Astfel a crescut considerabil numărul persoanelor angajate în agenţii de turism, hoteluri şi restaurante,
transporturi, activităţi de divertisment, organizaţii implicate în turism, apărând chiar şi meserii noi
consacrate turismului, de exemplu meseria de animator.
Turismul este unul dintre cei mai importanţi creatori de locuri de muncă din economia mondială