Schimbarea percepției străinilor asupra României

ca și obiectiv turistic

Cuprins
Capitolul 1. Conceptul de “turism”……………

1.1 Turismul internațional…………….

1.2 Turismul național…………..
1.3 Fluxurile turistice…………..
1.4 Tipuri de turism în România…………

Capitolul 2. …………..

2.1 Potențialul turistic al României…………….

2.2 Cauzele pentru care România are un nivel scăzut de dezvoltare din punct de vedere al
turismului internațional…………….

Capitolul 3. ……………….

3.1 Analiza SWOT……………….

3.2 Cercetare cantitativă………………..
3.3 Metode de dezvoltare a turismului pentru atragerea turiștilor străini……………

Concluzii
Bibliografie

Capitolul 1

Conceptul de “turism”
1.1 Turismul internațional
1.2 Turismul național
1.3 Fluxurile turistice
Fluxul turistic (circulaţia turistică) desemnează un număr de persoane care circulă între un
bazin de cerere şi unul de ofertă, formarea şi amploarea lui fiind condiţionată de
caracteristicile celor două bazine (cererea şi oferta) şi de factorii expuşi anterior, care
modelează intensitatea şi structura circulaţiei la nivel local, regional şi mondial.
Corespunzător, turismul internaţional poate fi exprimat prin totalitatea fluxurilor ce iau
naştere între ţările (zonele) emiţătoare şi cele receptoare. Bazinele de cerere sunt de regulă
ţările dezvoltate economic, ce oferă locuitorilor posibilitatea efectuării unor călătorii
internaţionale, care se mai numesc domenii de import, întrucât călătoriile rezidenţilor
presupun cheltuieli valutare. Bazinele de ofertă sunt reprezentate de zonele cu atracţii
turistice deosebite. Aceste fluxuri turistice se realizează pe piaţa concurenţială a
importatorilor şi exportatorilor.
Cercetările întreprinse de Rodica Mincu (2005) scot în evidenţă cauzele formării fluxurilor
turistice:
-oferta de vacanţe limitată a zonelor emiţătoare;
-inaccesibilitatea unor produse turistice, fie din cauza preţurilor ridicate, fie din alte motive;
-absenţa unor produse turistice (cura-heliomarină, bucătării şi produse de alimentaţie
specifică sau un anumit mediu etc.);
-cererea unor produse specifice (unicate).
Analizele efectuate de către Mincu R.(2005), asupra fluxurilor turistice internaţionale sub
aspect spaţial, dintre zonele de emisie şi cele de recepţie, scoate în evidenţă existenţa unor
fluxuri turistice:
-interregionale (intercontinentale);
-intraregionale (intracontinentale, intrastatale, intrazonale) care din ponderea totală a fluxului
turistic deţine 80%.
În calculele estimării fluxului turistic se apelează la modelele:
Modelul preferinţei relative;

Fluxul turistic privit în ansamblu, după motivele călătoriei şi potenţialul atractiv al factorilor
genetici ai agroturismului poate fi structurat în următoarele grupe:
-determinant, care este dependent de gradul de dezvoltare economică a regiunii (statul), ce
depinde de potenţialul financiar în invidual şi regional în consumul de produse turistice;
-derivat (antropic), care în esenţă determină turistic dezvoltarea societăţii în context
istorico-economic;
-secundar (potenţialul natural) independent de potenţialul determinant-derivat, dar depedent
de necesitatea umană de-a cunoaşte, recreea, recupera etc.
În cercetarea fluxului turistic, se fac determinări, pentru fiecare destinaţie turistică pe mai
mulţi ani, prluându-se indicii turistici (preferinţele relative), iar cu ajutorul trend-lui se pot
face previziuni ale orientării fluxurilor turistice.
Modelul cuantificării constă în diferenţierea de preţ şi distanţă (destinaţie) dintre emiţători şi
receptori. Preţul este un factor complex, fiind rezultatul mai multor variabile obiective şi
subiective. Costul produsului turistic include cheltuelile de transport (distanţa, preţul, viteza
de deplasare, confortul etc.) şi calitatea ofertei turistice.
Modelul gravitaţional se bazează pe distanţa, capacitatea de cazare sau pe anumite
componente ale pachetului de servicii (produse oferite, ospitalitate, nivel de cultură, limba
vorbită, acoperire telefonică etc.)
Fluxul de turişti dintre cele două regiuni, una emiţătoare şi alta receptoare, este direct
proporţională cu populaţia acestora şi invers proporţională cu distanţa dintre ele.

Econometric se pot calcula şi analiza anumite modele mai complexe ale dispersiei fluxurilor
turistice, unde se pot lua în calcul mai multe variabile ale obiectivelor, cu avantajele şi
imperfecţiunile lor (decurgând din dificultatea cuantificării unor factori, şi din imposibilitatea
obţinerii unor informaţii detailate). Astfel de modele sunt utilizate pe scară tot mai largă,
pentru caracterizarea distribuţiei spaţiale a circulaţiei turistice, care la rândul lor pot fi
utilizate pentru argumentarea politicilor turistice.
Din punct de vedere spaţial, fluxurile turistice se pot diferenţia: după direcţii, distanţă,
amploare, structură etc:
-fluxuri interregionale (Europa de Nord spre Europa Centrală);
-fluxuri regionale (din cadrul Europei Centrale);
-fluxuri naţionale, tipice pentru ţările cu un singur „produs turistic” (litoralul Mării Negre
pentru România) etc.
Analiza în timp a fluxurilor turistice permite punerea în evidenţă a trei categorii de ritmuri de
evoluţie. Acestea se evidenţiază prin indicatorii: numărul de turişti sosiţi şi încasările
provenite din turism:
-ritmuri pe termen lung (decenii) din care reiese evoluţia progresivă sau regresivă a
indicatorilor;
-analiza pe termen scurt, care clarifică variaţiile intraanuale foarte mari dintre fluxul pozitv şi
negativ.
Pentru România, după Mincu R.(2005), fluxurile interne şi internaţionale au înregistrat mari
variaţii, cu o tendinţă generală de scădere în anul 2000 (litoral, montan, balneo-recreativ),
1,23 milioane de turişti cu o durată medie a sejurului de 7,3 zile faţă de anul 1995-1,8
milioane turişti. A scăzut numărul de angajaţi antrenaţi în organizarea de activităţi de turism
extern, de la 266 000 în anul 1998 la 190 000. Cea mai mare parte au vizitat ţări ale Europei
(93,3%): Ungaria 43%, Turcia 12,8%, Iugoslavia 7,1% si 6,7% ţări de pe alte continente. În
acelaşi timp au fost înregistrate 5,264 milioane sosiri: R.Moldova 1,436 milioane; Ungaria
1,203milioane; Turcia 0,253 milioane; Bulgaria 0,363 milioane. Dintre sosiţii din ţările
occidentale (0,834 mln): Germania 0,255 mln; Italia 0,189 mln.
Fluxul turistic după habitatul urban în medie pe Terra este de 80% şi 20% în mediul rural. În
România fluxul turistic din mediul rural (turismul rural-agroturismul) în formele sale
organizate, actualmente are o dimensiune redusă în privinţa vizitatorilor străini, cât şi a celor
români, sub 1% din totalul circulaţiei turistice.

Fluxul turistic urban se referă la petrecerea timpului liber în oraşe, pentru vizitarea rudelor,
prietenilor, spectacole, muzee, expoziţii şi efectuarea cumpărăturilor. Oraşele deţin elemente
de valoare artistică de origine antropică (arhitectură, evenimente, instituţii culturale etc.).
În privinţa motivelor de călătorie în spaţiul urban, pe primul loc se situează programe cu
conţinut cultural 35-45 %, urmate de întâlniri cu familia circa 20 %, întâlniri cu prietenii 15
%, afaceri şi motive personale 10-15 %, la care se mai adaugă şi vizitele cu caracter
gastronomic şi diverse cumpărături.
Pentru statele din UE deplasările în oraşe concetrează 35 % din fluxul turistic. Din toate
acestea,circa 80 % din vizite în oraşe reprezintă turism urban pur şi 20 % este turism
complementar-vizitarea aşezărilor urbane fiind asociată altor forme de petrecere a vacanţei
(turism litoral, montan etc.)
Mincu R.(2005), analizând structura motivaţională a călătoriilor urbane, susţine că 40% din
totalul vizitelor revine turismului cultural. Formele de turism se concentrează în:
-vizitarea obiectivelor patrimoniului istoric (vestigii arheologice, istorice, diverse
monumente: castele, edificii religioase, ansambluri urbane sub formă de parcuri de agrement
grădini botanice, zoologice;
-vizitarea muzeelor: de arheologie, istorie, ştiinţe naturale, specializate sau tematici naţionale
sau regionale, grădini botanice sau zoo;
-participarea la spectacole de operă, balet, teatru, concerte, festivaluri de muzică,dans, film,
folclor, sărbători tradiţionale, expoziţii, târguri etc.;
-turism industrial şi tehnic-situat în opinia specialiştilor între cel cultural şi de afaceri,
caracterizat prin vizitarea unor obiective economico-industriale, construcţii specifice (baraje,
viaducte, poduri, canale, turnuri etc.), ansambluri arhitectonice (urbane moderne sau
tradiţionale etc.)
Turismul cultural, prin natura şi motivele sale, şi prin locul de desfăşurare şi modul de
organizare, se integrează mai mult cu cel urban şi se interferează cu cel de agrement şi cel de
afaceri. Produsul turistic cultural se constituie în două grupe dinstincte:
-cultural (prin motive interne psihologice);
-infrastructura turistică: mijloace de transport, de primire, găzduire, alimentaţie.
Aceste forme de turism se materializează prin calitatea unităţilor de cazare, a alimentaţiei,
numărul şi calitatea mijloacelor de agreement şi fluxul turistic, în concordanţă cu mediul
natural şi socio-cultural din zonele receptoare.

Fluxul turistic rural

În habitatul rural se practică diverse forme ale turismului alternativ, inclusiv agroturismul. În
general, noţiunea de turism rural are o expresie definită incomplet de către specialişti.
Turismul alternativ reprezintă o formă de petrecere a unei perioade de timp determinată în
mediul rural, mijlocul de cazare fiind pensiunea (sau gospodăria ţărănească, ferma
agroturistică, precum şi alte locaţii (hanuri, hoteluri rustice, popasuri, ferma ecvestră,
camping etc.) În realitate, turismul rural este un mediu unde se practică şi agroturismul.
Principiul economic este latura fundamentală în delimitarea turismului rural de agroturism.
Turismul rural presupune acelaşi habitat (gospodărie ţărănească, pensiune, fermă, cabană,
han etc.) dar principiul fundamental constă în consumul produselor agricole. Este cunoscut
 faptul că turismul se poate practica nu numai în habitatul rural, dar şi în habitatul agro-rural.
Mulţi specialişti din domeniu confundă textura rurală cu habitatul rural, în toată
complexitatea sa.
O aşezare cu o anumită populaţie (densitate, structură socială), cu un anumit mod de
productie şi anumite trăsături istorice (tradiţii şi obiceiuri) poate fi încadrată în pachetul de
servicii turistice.
Vestigiile naturale şi antropice existente în mediul respectiv joacă rolul de surse de venit
complementare, creând un flux turistic cu caracter permanent sau periodic, motivând
dezvoltarea turismului complex sau pe anumite produse.

1.4 Tipuri de turism în România

Turismul ca modalitate de valorificare a potențialului turistic, comportă trei faze cu caracter

ciclic și de durate diferite:
 - Deplasare de la reședință spre zona turistică preferată;
- Consumarea timpului liber disponibil la destinația turistică;
- Revenirea la activitățile cotidiene, care marchează închiderea circuitului.

Modul de petrecere a timpului liber, la destinația turistică, poate fi analizat din multe puncte
de vedere. În funcție de o serie de criterii a acestui aspect, se pot analiza categorii diferite de
turism, mai exact este categorii sunt împărțite în tipuri și forme.

Acestea sunt următoarele:

1. Turismul de recreere și agrement;
2. Turismul de îngrijire a sănătății;
3. Turismul cultural;
4. Turismul social;
5. Turismul educational;
6. Turismul pentru cumpărături.

1. Turism de recreere și agrement

Scopul practicării acestui tip de turism este satisfacerea nevoilor psihofiziologice în general.
El are, în România, caracter sezonier, cu două vârfuri ale cererii turistice, împărțite în cele două
sezoane extreme. Acest turism este de durată scurtă sau de durată medie . Se efectuează la
distanțe diferite și este practicat de turiști proveniți din cele mai diferite clase și medii sociale și
având toate grupele de vârstă.

Turismul recreativ și de agrement din punct de vedere al ponderii persoanelor care participă
se lansează în circuitul turistic, în etapa turismului de masă devenind o tradiție la nivel individual
și familial.

2. Turismul de îngrijire a sănătății (balnear)

 Este considerat cel mai vechi tip de turism, care necesită o infrastructură specializată și
dotări speciale, un personal calificat și bine instruit și prezența obligatorie a unor elemente de
potențial balnear (ape minerale și/sau termale, nămoluri, saline etc.).

Datorită amenajărilor existente se poate practica pe tot parcursul anului, adresându-se, în

general, persoanele vârsnice, dar și adulte, numărul acestora fiind mai redus, condiționat de
capacitatea de cazare și posibilitățile de tratament ale stațiunilor.

3. Turismul cultural

Este generat de obiective turistice care aparțin patrimoniului cultural și se gasesc îndeosebi în
orașele mari ale țării. Specificul acestui tip de turism este dat de faptul că se adresează anumitor
categorii ale populației; acesta atrage atât poluația urbană cât și populația rurală. Durata este
limitată la un timp scurt sau mediu și se desfașoară pe distanțe variabile, în funcție de cerere și
poziția spațială a obiectivului turistic.

Eficiența economică a turismului cultural este cea mai redusă dintre toate tipurile analizate
anterior. Fenomenul se explică prin caracterul sau de tranzit și se apelează la infrastructura
turistică în cazuri de excepție. În același timp îngrijirea și conservarea obiectivelor turistice
culturale sunt costisitoare.

4. Turismul social

Este destinat celor cu venituri modeste și celor care beneficiază de sistemul asigurărilor
sociale, prin care este subvenționat costul unor produse turistice. La ultima întrunire a Adunarii
Generale și a Congresului B.I.T.S. (Biroul Internațional al Turismului Social) de la Montreal,
tema principal dezbatută a fost turismul social, care a demonstrat că aceasta este forma cea mai
accesibilă pentru cele mai largi segmente de turiști, care se adresesază mai ales familiilor cu
copii, cu venituri modeste, persoanelor de vârsta a treia, tinerilor cuprinși în diferite forme de
învățământ sau aflați în primii ani de activitate profesională, persoanelor cu handicap sau cu
nevoi speciale.

5. Turism educațional
 Cuprinde activitățile turistice organizate în scopuri educative, în general pentru grupa tânără,
aflată la vârsta la care trebuie să învețe (elevi,studenți). Turismul are însă o latură educativă la
orice vârstă pentru toate categoriile de turiști.

6. Turismul pentru cumpărături

Acest tip de turism se practică, mai ales, în regiunile turistice renumite, în marile orașe cu
galerii și centre comerciale, în magazine mici, rcunoscute pentru anumite produse și chiar la
comercianții ambulanți. Acesta a luat un avânt deosebit după 1990, fiind un tip de turism nou în
cazul României.

Capitolul 2
 Turismul în România

2.1 Potențialul turistic al României

 Turismul românesc poate fi prezentat prin intermediul celor trei componente naturale de
bază; și anume, Carpații, Dunărea și Marea Neagră, la care se adaugă și componenta culturală,
care este axată îndeosebi pe latura religioasă, etnografică și muzeală, dar și varietatea
potențialului balnear. Acestea sunt reprezentate în principal de:

a) Turismul montan;
b) Turismul balnear;
c) Turismul de litoral;
d) Turismul urban;
e) Turismul rural;
f) Turismul cultural;
g) Turismul sumbru.

De-a lungul existenței lor, Munții Carpați, fluviul Dunărea și Marea Neagră, și-au pus
amprenta și pe istoria și civilizația poporului român, impunând structuri în rețeaua de așezări
rurale si urbane, în profilul social-economic local și regional, modelând peisaje de mare
atractivitate, unele dintre ele cu caractere unice.

a) Turismul montan

În țara noastră, regiunile montane reprezintă o zonă foarte importantă din punct de vedere
economic, și în același timp este o regiune care trebuie protejată. Aceste regiuni au o economie
rurală mixtă, formată din agricultură, exploatarea pădurilor și prelucrarea lemnului, culesul și
prelucrarea fructelor de pădure,

În România, condițiile natural deosebite alături de alți factori, au determinat dezvoltarea a trei
stațiuni: Poiana-Brașov, Sinaia și Predeal. Aceste stațiuni dețin o ofertă care poate satisface
cerințele turismului național și internațional.

b) Turismul balnear
Are cea mai bună reprezentare în România, ca urmare a bogăției de resurse balneare. Prin
intermediul stațiunilor sunt valorificate aproape toate tipurile de ape minerale, nămolurile,
climatul salinelor și calitățile terapeutice ale litoralului și bioclimatelor .

Calitatea rezervelor omologate pentru resursele hidrominerale situează România între primele
țări din Europa, pe teritoriul românesc concentrându-se circa o treime din resursele balneare
europene. Cele mai cunoscute stațiuni balneare din România sunt: Covasna, Tușnad,
Călimănești, Olănești, 1 Mai, Băile Felix, Neptun etc. Un număr de 7 stațiuni sunt cunoscute și
pe piața turistică international, acestea sunt: Băile Herculane, Băile Felix, Călimănești-
Căciulata, Băile Tușnad, Covasna, Vatra Dornei, Slănic Moldova.

c) Turismul de litoral

Acest turism se sprijină pe prezența țărmului marin, pe o lungime de 245 km; între Sulina și
Capul Midia cu relief jos, iar între Capul Midia- Vama Veche cu un relief înalt, de faleză.
Funcția turistică a litoralului este data de cele 15 stațiuni turistice cu factorii de cură marina care
răspund unei sfere largi de motivații turistice: odihnă și recreere, agrement nautic și sportiv, cură
balneară complexă.

Unele stațiuni turistice și-au diversificat oferta turistică prin tratamente balneare (Mangalia,
Eforie Nord, Neptun) sau practicarea unor forme de turism specific, ca de exemplu: turismul
pentru tineret este practicat în Costinești, taberele pentru copii se desfășoară la Năvodari.

Din mai până spre sfârșitul lui septembrie, în cele 13 stațiuni – Năvodari (pentru copii),
Mamaia, Eforie Nord, Techirghiol, Eforie Sud, Costinești (pentru tineret), Olimp, Neptun,
Venus, Jupiter, Cap Aurora, Saturn, Mangalia sau în orașul Constanța, sosesc peste 2,5 milioane
de turiști români și străini pentru a beneficia de soare cel puțin 10-12 ore pe zi și de plajele cu
nisip fin ale litoralului românesc.

d) Turismul urban
 Este o formă mai nouă de turism, care se concentrează pe centrele istorice vechi. În decursul
secolelor de evoluție istorică socială si culturală multe orașe au păstrat mărturii de civilizație și
viață spirituală. Este necesar ca serviciile turistice să fie diversificate pentru segmente largi de
turiști. De aceea dezvoltarea funcției turistice, la nivelul marilor orașe, este legată de calitatea
managementului urban.

Principalele orașe românești care își pot dezvolta o funcție turistică sunt București, Suceava,
Iași, Constanța, Brașov, Râmnicu-Vâlcea, Sibiu, Cluj, Arad, Oradea, Baia-Mare, Timișoara,
Drobeta-Turnu Severin.

e) Turismul rural

În România se practică dintotdeauna turismul rural, dar se practică “spontan și neorganizat”

și se materializează prin cazarea vizitatorilor ocazionali ai unei așezări rurale la reședințele
cetățenilor ( fenomenul se înregistrează din anii 1920-1930).

Primele începuturi de a trece la un turism rural organizat s-a făcut în 1972, când, la cererea
Ministerului Turismului, Centrul de cercetare pentru promovarea turistică internațională a
identificat și selectat 118 sate reprezentative pentru România, care ar putea fi introduse in
circuitul turistic intern și internațional.

Interesul pentru turismul rural reapare după anul 1989 și constă în înființarea numeroaselor
asociații care-și propun dezvoltarea turismului rural . Astfel, în 1990 se înființează Federația
Română pentru Dezvoltare Montană , care oferă sprijin populației din ariile muntoase, inclusiv
prin agroturism; în 1995 apare Agenția Română pentru Agroturism ,care urmărește introducerea
agroturismului românesc în sistemul internațional.

f) Turismul cultural
Are mai multe subtipuri în funcție de categoriile principale de obiective: culturale, istorice,
etnografice, arheologice și se concentrează, mai ales, pe un număr foarte mare de elemente de
patrimoniu, dar care nu au fost valorificate la același nivel.

România are un patrimoniu cultural-istoric și etnofolcloric de mare valoare și atractivitate

turistică. Există peste 680 valori de patrimoniu cultural de interes național și internațional, printre
care se remarcă: biserici și ansambluri mănăstirești, monumente și ansambluri de arhitectură și
de artă, centre istorice și locuri arheologice, din care o parte s-au constituit ca valori ale
Patrimoniului Universal sub egida UNESCO (bisericile fortificate, bisericile cu fresce exterioare,
cetățile dacice, cetatea Sighișoara etc.).

Tezaurul etnografic și folcloric românesc este de asemenea de mare originalitate, fiind

reprezentat prin: arhitectura specifică satelor din provinciile istorice românești; bisericile de lemn
din Maramureș și Sălaj; prelucrarea lemnului; portul popular; arta decorării; manifestări
etnoculturale și religioase tradiționale; târguri și expoziții muzeale etnografice în aer liber sau
pavilioane expoziționale.

g) Turismul sumbru

Turismul sumbru sau “dark tourism” este o latura mai putin cunoscută a turismului, acest termen
a fost introdus in anul 1996 de către Malcolm Foley și John Lennon. Acest domeniu de cercetare
deține în literatura de specialitate o mulțime de informații, atrăgând atenția atât articolele
științifice cât și tezele de doctorat. Și bineînțeles România este menționataă în numeroase
publicații ca fiind o destinație perfectă pentru practicarea turismului sumbru, datorită mitului lui
Dracula.

Aparent o mulțime de străini sunt atrași de locurile din România care au legătură cu legendele
vechi despre vampiri și vrăjitoare din partea Transilvaniei însă nu mulți sunt cei care aleg să vină
să le viziteze.
2.2 Cauzele pentru care România are un nivel scăzut de dezvoltare din punct de vedere
al turismului international
Turismul cultural: Aspectele problematice cu care se confrunta acest tip de turism sunt legate
de infrastructura de acces la siturile arheologice, monumentele de arhitectura invechita si
insuficienta, lipsa spatiilor de parcare dotate cu puncte de informare si promovare a
obiectivului cultural, lipsa punctelor de belvedere pentru fortificatii, cetati medievale,
biserici, monumente istorice si manastiri, lipsa spatiilor speciale de campare pentru turismul
de pelerinaj.
Capitolul 3
3.1 Analiza SWOT
3.2 Cercetare cantitativă
3.3 Metode de dezvoltare a turismului pentru atragerea turiștilor străini
 Bibliografie

1. Cândea Melinda, Erdeli George, Peptenaru Daniel, Simon Tamara, anul 2003,
Potențialul turistic al României și amenajarea turistică a spațiului, editura
Universitară București;
2. Cristina Silvia Elena, Bădiță Maria, Iacob Andreea Iluzia, anul 2005, Statistica
aplicată în managementul turistic, editura ASE București;
3. Institutul Național de Statistică: http://www.insse.ro/cms/
4. Neacșu Nicolae, Cernescu Andreea, anul 2002, Economia turismului, Studii de caz și
reglementări, editura Uranus București;
5. Nedelea Alexandru, anul 2003, Politici de marketing în turism, editura Economică
București;
6. Nicolae Lupu, anul 2003, Strategia de concentrare a întreprinderilor de turism,
editura Economică București;
7. Nistoreanu Puiu, Ghereș Marinela, Hornoiu Remus Ion, Plaias Ioan, Tănase
Mihail-Ovidiu, anul 2010, Managementul durabil al comunităților rurale și turismul,
editura ASE București;
8. Niță Ilie, Niță Constantin, anul 2008, Piața turistică a României, editura Economică
București;
9. Pîrvu Ramona, anul 2015, Turism Internațional. Aspecte economice și sociale, editura
Universitară Craiova;
10. Stăncioiu Aurelia Felicia, Caescu Ștefan, Filip Alina, Constantinescu Mihaela,
Ionescu Florin Tudor, anul 2005, Planificarea de marketing în turism, editura
Economică București.