TURISMUL INTERNAȚIONAL

Scurt istoric, concepte şi definiţii. Activitatea turistică se înscrie între fenomenele ce s-au
impus în mod deosebit pe plan mondial, dezvoltarea sa spectaculoasă constituind una din trăsăturile
caracteristice ale secolului nostru şi în special a celei de a doua jumătăţi a acestuia. Ca mijloc de
utilizare în mod plăcut şi în condiţii de confort a timpului liber, turismul a devenit în zilele noastre o
activitate social-culturală şi economică de mare importanţă, în multe cazuri fiind un factor esenţial în
balanţa de venituri a ţărilor respective. De pildă, în ţări ca Spania, Elveţia, San Marino ş.a., turismul
constituie una dintre cele mai importante ramuri economice, dacă se au în vedere veniturile anuale, iar
în Italia, Franţa, Austria, Danemarca veniturile obţinute din turism se situează printre ramurile
economice de frunte. Totodată, turismul oferă locuri de muncă pentru cei care se ocupă cu organizarea,
transportul, cazarea şi alte forme de deservire a turiştilor.
Mutaţiile intervenite în viaţa social-economică a lumii după cel de al doilea război mondial au
oferit, printre altele, posibilităţi sporite de creştere a productivităţii muncii, cu multiple efecte pozitive
asupra membrilor societăţii, între care: creşterea veniturilor şi a puterii de cumpărare, sporirea duratei
timpului liber prin reducerea zilei şi a săptămânii de lucru, prin mărirea concediilor, creşterea speranţei
medii de viaţă etc. Iar acestea, la care se adaugă diversificarea şi modernizarea mijlocelor de
informare, rapida dezvoltare a mijlocelor de transport etc., au favorizat desprinderea omului de mediul
său cotidian, obişnuit, formarea deprinderii de a călătorii.
În concepţia actuală a Organizaţiei Mondiale a Turismului (O.M.T.), "turismul cuprinde
activităţile unei persoane care călătoreşte în afara mediului său obişnuit, pentru mai puţin de o
perioadă specificată de timp şi al cărei scop este altul decât exercitarea unei activităţi remunerate la
locul de vizitare", unde:
- termenul "mediu obişnuit" are menirea să excludă călătoriile în interiorul locului de reşedinţă
şi călătoriile de rutină (locul de muncă etc.);
- termenul "mai puţin de o perioadă specificată de timp" are menirea să excludă migrarea pe
termen lung;
- termenul "exercitarea unei activităţi remunerate la locul vizitat" are menirea să excludă
migrarea pentru angajare temporară.
Aşadar, prin turism se înţelege, în primul rând, ansamblul activităţilor prin care omul îşi
petrece timpul liber călătorind în altă localitate sau ţară pentru a vizita oameni şi locuri, monumente şi
muzee, pentru a-şi îmbogăţi cunoştinţele generale, pentru a se distra şi a face sport, pentru odihnă sau
tratament etc., iar în al doilea rând, industria de bunuri şi servicii creată pentru satisfacerea dorinţelor,
preferinţelor sau motivaţiilor solicitate de turişti în locul de destinaţie. Numărul turiştilor internaţionali
- deci care călătoresc într-o altă ţară decât cea în care îşi au domiciliul - a crescut de la 30 000 în 1880
la 285 milioane în 1980, în prezent înregistrându-se 1 469 milioane (2019), cu o sincopă majoră în
anul 2020 (circa 400 milioane), din cauza pandemiei de Covid. Încasările din turismul internaţional,
care se apropie de 1 500 miliarde de dolari (1 481 miliarde $ în anul 2019) poziționează turismul pe
locul 3 în ierarhia exporturilor mondiale şi cel mai important capitol al comerţului invizibil.
În ultimii ani, în privinţa primelor patru ţări, atât ca fluxuri de turişti cât şi ca venituri lucrurile
nu s-au schimbat esenţial (doar locurile s-au modificat în unii ani):
 ca număr de turişti internaţionali (milioane persoane în anul 2019);
- China (121, incluzând și turiștii sosiți în Hong Kong, Macao și Taiwan), Franţa (89), Spania
(84), SUA (79), Italia (65);
 ca venituri obţinute din turism (miliarde $ în anul 2019);
- SUA (214), China (119, incluzând și încasările din Hong Kong, Macao și Taiwan), Spania
(80), Franţa (64), Thailanda (61);

Rolul şi locul turismului în geografia economică mondială. La nivelul impus de rolul şi

funcţiile sale, turismul rezultă din efectul conjugat şi combinat al mai multor ramuri. Unele dintre
acestea - construcţiile, energia electrică şi termică, construcţiile de maşini, electronica şi
electrotehnica, industria lemnului şi textilă, agricultura şi industria alimentară ş.a. - se află în situaţia
de ramuri furnizoare, iar furniturile lor se înglobează fie în baza materială a turismului, fie în producţia
oferită de unităţile de alimentaţie publică. Altele - transporturile, comerţul, comunicaţiile, cultura,
asistenţa medicală etc. - concură independent la satisfacerea diverselor părţi ale cererii turiştilor.
Numărul mare de ramuri care concură la efectuarea de prestaţii turistice indică faptul că "produsul"
turistic nu poate fi de calitate superioară decât în măsura în care toate aceste ramuri intră în structura sa
cu elemente de calitate ridicată.
Rolul turismului în economia unei ţări poate fi definit prin: aportul la nivelul naţional;
valorificarea superioară a resurselor în profil teritorial; ridicarea economică a unor zone lipsite de
bogăţii de sol sau subsol; stabilizarea forţei de muncă; asigurarea unei circulaţii băneşti normale;
element dinamizator al sistemului economic global; mijloc de diversificare a structurilor economice;
factor de instruire şi educaţie; regulator al balanţei de plăţi externe; vocaţie ecologică.

Resurse turistice şi forme de turism

Potenţialul turistic mondial este asigurat atât de obiective naturale (forme de relief, râuri şi
lacuri, ţărmuri marine, vegetaţie şi faună etc.), cât şi antropice, realizate de om (monumente istorice,
arhitectonice şi de artă, muzee, obiective etnografice şi de folclor etc.), de regulă cele două mari
categorii îmbinându-se armonios în anumite areale; există însă şi zone în care precumpănesc, ca
valoare turistică, şi nu numai de acest fel, fie cele naturale, fie cele antropice.
În funcţie de potenţialul turistic şi de baza de servire se cunosc diferite forme de turism:
 turismul balneo - maritim, practicat pentru cura heliomarină, băi de
mare şi uneori de nămol terapeutic etc.;
 turismul montan şi pentru practicarea sporturilor de iarnă, cuprinzând:
drumeţia, turismul climateric, cel de sporturi de iarnă etc.;
 turismul de cură balneară, legat de staţiunile cu izvoare minerale,
termominerale şi termale cunoscute prin puterea tămăduitoare a apelor;
 turismul de vânătoare şi pescuit; o formă aparte o reprezintă safari, cu o mai mare răspândire în
Africa în ultima vreme cu accent pe foto-safari, ciné-safari, respectiv vizitarea şi fotografierea sau
filmarea unor zone bogate în vânat;
 turismul cultural (sau cultural-istoric) , legat de vizitarea monumentelor istorice, arhitectonice şi de
artă, a muzeelor şi caselor memoriale, a altor obiective realizate de om;
 turismul comercial - expoziţional, legat de marile târguri şi expoziţii;
 turismul festivalier, legat de centrele în care au loc festivalurile
cultural-artistice, naţionale şi internaţionale;
 turismul “sportiv”, legat mai ales de manifestările sportive de anvergură
(olimpiadele, atât de vară, cât şi de iarnă, campionatele mondiale sau continentale din diferite
sporturi);
 turismul de reuniuni şi congrese, legat de marile manifestări ştiinţifice,
culturale, artistice etc.;
 turismul de afaceri.

Marile zone turistice ale Terrei

În funcţie de o serie de criterii generale - între care potenţialul turistic (natural şi cultural-
istoric), echiparea tehnico-materială a teritoriului, circulaţia turistică, poziţia geografică, calitatea
mediului înconjurător, reţeaua de aşezări rurale şi urbane etc., - Organizaţia Mondială a Turismului a
distins cinci macro-regiuni turistice, care înglobează aproape toată suprafaţa Terrei, şi anume: Europa,
Americile, Asia-Pacific, Africa, Orientul Mijlociu.
Abordarea turismului prin prisma geografiei economice mondiale ne-a permis identificarea, tot
la nivelul planetei, de data aceasta cuprinzând întreaga ei suprafaţă, a următoarelor 12 mari zone
turistice (fiecare având mai multe subzone turistice).
1. LITORALUL MEDITERANEI EUROPENE ŞI AL ATLANTICULUI DE EST, zonă
care concentrează circa o treime din circulaţia turistică internaţională a planetei. Se caracterizează
printr-o activitate turistică neîntreruptă, staţiuni de litoral ce se succed una după alta - fiecare porţiune
de teren fiind eficient exploatată, diversitatea formelor de cazare, de la pensiunile ieftine la hotelurile
de cinci stele, marea varietate a unităţilor de alimentaţie publică şi mai ales a celor de agrement -
divertisment (de la terenurile de sport la sălile de jocuri de noroc). Forma dominantă de turism este
sejurul pentru odihnă şi tratament.
1.1. Litoralul nordic al Mediteranei Europene şi al Atlanticului de Est (Spania, Italia,
Franţa).
- În Spania, ţărmul mediteranean este presărat cu o mulţime de staţiuni balneoclimaterice,
grupate în patru sectoare principale, ce se succed de la graniţa cu Franţa până la strâmtoarea Gibraltar:
Costa Brava, având ca punct nodal Barcelona, Costa Dorada, Costa Blanca, desfăşurată între Valencia
şi Alicante, Costa del Sol, între Cabo de Gata şi Gibraltar, incluzând oraşul istoric Malaga şi staţiuni ca
Torremolinos, Marbella, Estepona; acestor sectoare li se adaugă Insulele Baleare cu staţiuni cum sunt
Palma de Mallorca, Puerto Soller, Port Mahon, Ibiza ş.a.
- Riviera mediteraneană franceză este renumită prin staţiunile de pe Côte d'Azur (Saint-Tropez,
Cannes, Nice, Antibes ş.a.).
- Italia dispune de mai multe sectoare de litoral: Riviera italiană (Riviera di Ponente şi Riviera
di Levante), respectiv litoralul nord-vestic al Italiei (ţărmul Mării Ligurice), desfăşurată între
Ventimiglia şi La Spezia, cu staţiuni ca San Remo, Nervi, Portofino, Santa Margherita Ligure ş.a.;
coasta Mării Adriatice între Veneţia şi Rimini (Venezia, Lido di Veneţia, Grado, Rimini, Riccione
ş.a.); Golful Napoli (Sorrento, Amalfi, Salerno, insulele Capri, Ischia ş.a.); Riviera Palermitana în
Sicilia şi Riviera Sarda în Sardinia.
Ţările din această subzonă turistică sunt bogate în obiective turistice nu numai pe litoral, ci şi
în interiorul lor: în Spania se remarcă îndeosebi Andaluzia (cu centrele Granada, Sevilla, Córdoba,
Cadiz ş.a.) şi partea centrală a Castiliei (cu Madrid, Toledo, Avila, Segovia, Guadalajara), ambele zone
fiind renumite prin bogăţia de castele sau cetăţi, palate, case vechi, muzee etc.; în Franţa - Parisul şi
împrejurimile (Versailles, Chantilly, Fontainebleau, Compiègne ş.a.), valea Loirei cu vestitele castele
(Chinon, Chenonceaux, Blois, Amboise, Chambord ş.a.); în Italia - "oraşele-muzeu" Roma, Florenţa,
Milano, Bologna, Verona, Padova ş.a. cu vestigii şi monumente îndeosebi medievale (cetăţi, castele,
palate, fântâni, statui etc.), dar şi din antichitate.
1.2. Ţările balcanice, remarcându-se:
- Litoralul românesc al Mării Negre şi celelalte areale turistice din interior (tratate separat).
- Litoralul croat şi sloven al Mării Adriatice (cu staţiuni ca Opatija, Potorož, Dubrovnik ş.a.), la
care se adaugă, în interior, atracţii naturale (Podişul Karst cu peştera Postojna) sau antropice
(monumentele din Zagreb, Ljubljana ş.a.).
- Litoralul bulgar al Mării Negre (staţiunile Zlatni Piasâci, Albena, Drujba, Varna, Burgas ş.a.);
în interior Sofia şi împrejurimile (Vitoşa, Boroveţ), Valea Trandafirilor ş.a.
- Litoralul albanez, de-a lungul ţărmului Mării Adriatice (Durres, Vlore, Tirana ş.a.).
- În Grecia, ţară turistică prin excelenţă, se remarcă Atena şi împrejurimile (Capul Sunion,
insulele Egina şi Elefsis, Marathon, Salamina, staţiunea Vouliagmeni), bisericile şi mănăstirile de la
Meteora, Peloponezul (cu Epidaurus, Olympia, Corint, Vasse - templul lui Apollo), insulele Rhodos,
Creta, Ciclade (Milos, Lesbos, Delos ş.a.), Ionice (Corfu, Ithaca, Kythira, Zakynthos ş.a.).
- În Turcia există mai multe areale turistice: litoralul mediteranean (Antalya, staţiunea balneară
Alanya, Tarsus, Adana, Iskenderun, Atakya - vechea Antiochie), litoralul egeean (cu Izmir, ruinele
Troiei, anticul Pergam), Istanbul (cu faimoase monumente bizantine şi otomane), Efes ş.a.

1.3. Litoralul nord-african al Mediteranei de la strâmtoarea Gibraltar până la Canalul Suez,

însorit circa 8 luni pe an şi având peisaj în general atrăgător:
- În Maroc, Tangerul cu împrejurimile (Cabo Negro, Ksar el Kebir, Larache ş.a.), Tetouan, Al
Hoceima, Nadar ş.a.
- În Algeria, coasta mediteraneană cuprinde capitala (Alger), oraşele Bejaïa, Annaba, Cherchell
(cu moschei, palate, vestigii romane şi greceşti), staţiunile balneare Tipassa, Côte Turquoise ş.a.
- În Tunisia, arealele Bizerte-Coasta de Cristal, unde există o îmbinare a peisajului montan cu
cel marin, capaitala (Tunis) cu împrejurimile, cu numeroase monumente islamice, ruine feniciene
(Cartagina de pildă) şi romane, staţiunile Sidi Bou Sid, Jebel Oust, Zeghouan, Capul Bon, oraşul
Nabeul, staţiunile balneare Hammanet, Sousse/Susah (cel mai important centru turistic tunisian),
Kairouan, Mahdia, Djerba-Zarzis (insula şi oraşul-staţiune de pe continent).
- În Libia, îndeosebi Tripoli şi cele trei oraşe antice (Sabratha, Leptis Magna, Cyrene).
- În Egipt se remarcă Alexandria şi împrejurimile, Delta Nilului, iar în interior Cairo şi
monumentele din jur (piramidele de la Gizeh – Kheops, Kefren, Mykerinos - şi Saqqara, Abusir,
Dahschur, Heliopolis, Memphis, Valea Regilor, oaza El Faiyum ş.a.).
1.4. Litoralul Atlanticului de Est şi Insulele Canare, cu obiective turistice în:
- Maroc: traseul Safi-Essaouira-Agadir-Tiznit (cu numeroase monumente, frumoase plaje la
punctul de întâlnire al munţilor cu oceanul).
- Portugalia: "Riviera Portugheză" (cu staiunile balneare Estoril, Cascais, Oeiras), oraşele
Lisabona şi Porto (cu numeroase monumente istorice şi de artă), staţiunile atlantice Viano do Castelo,
Figueira do Foz ş.a.
- Spania: litoralul atlantic spaniol (cea mai importantă staţiune fiind San Sebastian); Spaniei îi
aparţin şi Insulele Canare, aflate la 100-120 km de ţărmul Africii, cu staţiuni balneare ca Las Palmas,
Costa del Silencio, Playa del Inglés, Guatizo, Corralejo ş.a.
- Franţa: staţiunile balneare de pe Côte d'Argent (Biarritz) şi din Normandia (Mont Saint-
Michel, Deauville, Frouville, Honfleur).
- Marea Britanie: The East Coast (Coasta de Est) cu staţiunile Whitley Bay, South Shilds,
Whitby, Scarborough ş.a., The South Coast (Coasta de Sud) cu staţiunile Eastbourne, Brighton,
Southsea, Bexil şi Insula Wight, coasta vestică a Scoţiei (Glasgow, Edinburgh); Londra şi aria
înconjurătoare, având ca axă valea Tamisei.
2. EUROPA CENTRAL-NORDICĂ, zonă care concentrează circa un sfert din circulaţia
turistică internaţională a planetei. Se caracterizează printr-o activitate turistică neîntreruptă, formele
dominante de turism fiind turismul montan şi sporturile de iarnă (graţie potenţialului natural al
munţilor Alpi şi Carpaţi), turismul cultural (legat de bogăţia obiectivelor cultural-istorice) şi sejurul
pentru odihnă şi tratament (datorită numeroaselor staţiuni balneoclimaterice).
2.1. Ţările alpine (Franţa, Italia, Elveţia, Germania, Austria şi Slovenia), care polarizează cea
mai mare parte a turismului montan european şi, totodată, mondial, în special sporturile de iarnă,
având o dotare tehnică foarte bine dezvoltată (mijloace mecanice de transport pe cablu, pârtii de schi,
bob şi săniuţe, trambuline etc.). Principalele staţiuni montane din Alpi sunt: în Franţa (Grenoble,
Chamonix, Morzine-Avoriaz, Megève); în Italia (Cortina d'Ampezzo, Vale d'Aosta, Courmayeur,
Breuil, Domodossola, staţiunile de la poalele Alpilor, pe malul lacurilor Maggiore - Baveno, Pallanza,
Stresa, Como - Bellagio, Como, Garda - Gargnano, Limone, Toscolano); în Elveţia (Basel, Geneva,
Montreaux, Interlaken, Jungfrau, Davos, Saint-Morritz, Arosa, Sankt Gallen); în Germania (Garmisch
Partenkirchen, Berchtesgaden, Mittenwald, Obersdorf); în Austria (Kitzbühel, Innsbruck, Krimml,
Saalbach, Bad Gastein).
2.2. Ţările de la Marea Nordului şi de la Marea Baltică, în care durata sejurului în staţiunile
de pe litoral este scurtă, dar se remarcă îndeosebi prin existenţa unor oraşe-porturi cu numeroase
monumente: "oaraşele-de artă" Bruxelles, Anvers, Brügges, Gand, Tournai (în Belgia), Amsterdam,
Haga, Delft, Haarlem, Utrecht (în Olanda), oraşele Hamburg, Bremen, Lübeck, Rostock (în
Germania), Gdansk, Gdynia, Szczecin (în Polonia), staţiunile balneare Knokk-Heist, Ostende (Belgia),
Scheveningen, Zandvoort, Noord-Wijk (Olanda), Westerland (pe insula Sylt), Warnemünde
(Germania), Sopot, Miedzyzdroje (Polonia).
2. 3. Ţările scandinave,cu potenţialul turistic dat de frumuseţea şi diversitatea cadrului
natural, precum şi de varietatea monumentelor istorice şi de artă. Principalele obiective turistice sunt:
- În Danemarca: insula Sjaelland cu capitala (Copenhaga), Trelleborg (tabăra fortificată a
vikingilor), Helsingor = Elsinore (Castelul Kronborg); peninsula Iutlanda cu pietrele runice de la
Jeling, Alborg; insula Bornholm cu staţiunile Sandvig şi Allinge;
- În Finlanda: oraşele Helsinki, Tampere (staţiune pentru sporturi de iarnă), Turku, Savonnlina,
Districtul Lacurilor (cu peisaje frumoase), Laponia;
- În Norvegia, Oslo şi împrejurimile (fiordul Oslo, colinele împădurite Nurmark, cu
numeroasele lacuri, Holmenkollen - centru de schi), alte staţiuni de sporturi de iarnă (între care
Lillehammer), fiordurile, cel mai renumit tur al fiordurilor fiind Stavanger-Bergen;
- În Suedia: Stockholm şi împrejurimile, staţiunile balneare Bastad, Ystad, Folkenberg, oraşele
cu rezonanţă istorică Göteborg, Lund, Malmö, Uppsala, Helsingborg.
2.4. Ţările Europei Central-Estice, fără ieşire la mare, remarcându-se prin turismul de tranzit
şi de cură balneară:
- În Cehia: Praga şi împrejurimile, cu o mare bogăţie de monumente istorice şi de artă, valea
Vltavei, Carstul ceh, staţiunile balneoclimaterice din Cehia de Vest (Karlovy Vary, Marianske Lažne);
- În Slovacia, capitala Bratislava, masivul Tatra cu numeroase staţiuni montane (Strbske Plešo,
Tatranska Polianka);
- În Ungaria: Budapesta cu o mulţime de monumente istorice şi de artă, Lacul Balaton cu salba
de staţiuni balneare (Siofok, Fonyod ş.a.), oraşe şi cetăţi vechi;
3. AMERICA DE NORD, care concentrează circa 15% din circulaţia turistică internaţională,
se caracterizează prin circulaţia turistică intracontinentală (peste 80% din turiştii străini provenind de
fapt din ţările din zonă, îndeosebi din S.U.A. şi Canada), mai ales de tranzit şi, într-o mică măsură, de
sejur pentru odihnă în staţiunile de pe litoralul Pacificului sau Golfului Mexic. Cuprinde trei subzone,
care se suprapun celor trei ţări din America de Nord.
3.1. Statele Unite ale Americii cu: marile oraşe de pe coasta atlantică (Boston, Philadelphia,
Washington, New York ş.a.), Peninsula Florida cu salba de staţiuni balneare (Miami Beach, Palm
Beach, Key West ş.a.), coasta californiană (San Francisco - Los Angeles - San Diego, staţiunea
Malibu), zona Marilor Lacuri, staţiunile montane şi de sporturi de iarnă (Lake Placid, Denver, Squaw
Valley, Salt Lake City, Sun Valley, Paradise ş.a.), parcurile naţionale (Yellowstone, Grand Canyon,
Yosemite, Sequoia, Everglades, Mesa Verde ş.a.).
3.2. Canada, ţară imensă ca întindere, remarcându-se prin atracţiile naturale (peisaje alpine,
preerii, canioane, cascade etc., plus o faună foarte bogată), vizitate îndeosebi în cadrul parcurilor
naţionale )(Wood Buffalo, Nahanni ş.a.) printre cele mai mari din lume). Se mai adaugă unele oraşe
între care Montreal (cel mai important centru turistic canadian), Québec (castelul Frontenac), Toronto,
Halifax, Vancouver ş.a.
3.3 Mexicul cu vestigii şi monumente ale civilizaţiilor precolumbiene (aztece şi toltece în
partea centrală, - Teotihuacan, Cholula ş.a., mayase în sud – remarcându-se Chichen-Itzá, Uxmal ş.a.),
oraşele bogate în monumente din perioada colonială (Ciudad de Mexico, Guadalajara, Puebla,
Veracruz, Toluca ş.a.), staţiunile balneare de pe coasta pacifică (Acapulco, Zihuatanejo, Manzanillo,
Mazatlan ş.a.) şi de pe cea a Golfului Mexic (Tampico), peninsula Baja California ş.a.
4. COMUNITATEA STATELOR INDEPENDENTE, de întindere continentală, cu o
circulaţie turistică internaţională tot mai intensă, caracterizându-se îndeosebi prin turismul cultural,
legat de monumentele istorice şi de artă, muzee etc., şi cel balnear, cuprinde următoarele subzone:
4.1. Moscova şi împrejurimile, cu numeroase monumente, atât istorice şi de artă, cât şi
moderne, valoroase muzee etc.;
4.2. Sankt Petersburg (fostul Leningrad), cu o mulţime de monumente istorice, în oraşul
propriu-zis (Palatul de Iarnă, astăzi Muzeul Ermitaj), în împrejurimi (Petrodvoreţ, Puşkino);
4.3. Ucraina, cu vechi oraşe pline de monumente (îndeosebi Kievul);
4.4. Caucazul, cu turism montan (vf. Elbrus ş.a.), oraşe vechi (Tbilisi, Baku, Erevan ş.a.),
staţiuni balneare (Piatigorsk, Kislovodsk, Essentuki ş.a.);
4.5. Litoralul Mării Negre, cu staţiunile din Crimeea (Ialta, Alupka, Simeiz, Aluska) şi de la
poalele Caucazului (Soci, Suhumi, Batumi);
4.6. Asia Centrală, bogată în monumente istorice (Samarkand, Buhara, Hiva, Taşkent ş.a.);
4.7. Siberia, cu peisaje naturale şi localităţi pitoreşti pe Amur şi de-a lungul Transsiberianului.
 5. CHINA ŞI INDOCHINA, zonă turistică în care predomină turismul cultural legat de
bogăţia monumentelor istorice şi arhitectonice din diferite perioade istorice, plus arta, tradiţiile şi
obiceiurile; din ce în ce mai mult un motiv de atracţie îl constituie pitorescul cadrului natural şi
ascensiunile în Himalaya şi în Tibet. Reprezintă una dintre zonele turistice cele mai bogate în
monumente istorice, arhitectonice şi de artă (vestigii ale unor oraşe vechi, pagode, temple, palate,
statui etc.), remarcându-se Marele Zid Chinezesc, oraşele Xian, Beijing, Chengdu, Jinan, Guangzhou,
Kaifeng, Louyang, Nanjing, Yangzhou, Jingdezhen ("oraşul porţelanului"), Yixing (centru al ceramicii
şi porţelanului), toate în China, zonele Yangon-Pegu şi Mandalay-Pagan (ultimul cu peste 5 000 de
monumente) în Myanmar (fosta Birmanie), Bangkok, Ayuttaya, Sukhotai, Chiang Mai în Thailanda,
complexul arhitectonic Angkor în Cambodgia ş.a.
6. AMERICA CENTRALĂ ŞI DE SUD se caracterizează prin varietatea atracţiilor turistice
naturale şi antropice, dar forma dominantă o constituie turismul de odihnă şi tratament în staţiunile
balneare de pe litoral. Se remarcă, prin circulaţia turistică, America Centrală (istmică şi insulară), mult
căutată de turişti cu venituri ridicate din America de Nord (S.U.A. şi Canada) şi Europa Occidentală.
6.1. Antilele Mari şi Bahamas, respectiv Cuba (în principal oraşele Havana şi Santiago de
Cuba, cu monumente istorice şi de artă, fiind, totodată, renumite staţiuni balneare), Jamaica (ţărmul
nordic şi staţiunile balneare Montego Bay, Ocho Rios, Port Antonio), Haiti, Republica Dominicană,
Puerto Rico (îndeosebi cu peisaje naturale, staţiuni balneare), insulele Bahamas (cu numeroase staţiuni
balneare: Nassau, Paradise Island, Lucaya Beach ş.a.).
6.2. Antilele Mici: aproape toate, dar mai ales Grenada, Barbados, Dominica, Saint Cristopher,
Antigua, cu plaje foarte bune şi arhitectură colonială.
6.3. America Centrală Istmică, remarcându-se prin vestigii arheologice ale civilizaţiilor
precolumbiene maya (Tikal, Piedras Negras, Quirigua ş.a. în Guatemala, Copan, Travesia ş.a. în
Honduras, Tehuacan în El Salvador) şi arhitectură colonială.
6.4. America de Sud, cu vestigii arheologice ale civilizaţiilor precolumbiene, îndeosebi cea
incaşă (în Peru la Cuzco şi împrejurimi, Machu Picchu, Cajamarca, Ayacucho), arhitectura colonială
(în Brazilia la Belo Horizonte, Ouro Preto, Congonas de Campo ş.a.; în Argentina la Jujuy, Salto, San
Miguel de Tucuman ş.a.; în Peru la Cuzco, Lima, Arequipa ş.a.; în Columbia la Bogotá şi Villa de
Leyvi; în Ecuador la Quito ş.a.; în Venezuela la Cumana, Valencia ş.a.; în Chile la Santiago etc.),
staţiuni balneoclimaterice (Viña del Mar, Mar del Plata, Playas, Salinas, Valparaiso, Rio de Janeiro
ş.a.), obiective naturale de excepţie (fluviile Amazon şi Orinoco, cascade spectaculoase ca Angel,
Iguaçu ş.a., piscuri andine precum Aconcagua, Chimhorazo etc.).

7. INDIA ŞI ŢĂRILE DIN REGIUNEA GOLFULUI, zonă în care predomină turismul

cultural şi religios, legat de bogăţia vestigiilor istorice şi arhitectonice; în unele subzone se remarcă şi
natura locurilor, prezenţa staţiunilor balneare sau montane.

7.1. India şi Sri Lanka, având o mare bogăţie de monumente istorice şi de artă (palate,
temple, moschei, cetăţi etc.), cum sunt cele din Delhi, Combay, Agra - inclusiv renumitul Taj Mahal -,
Madras, Jaipur, Hyderabad, Ahmedabad, Varanasi ş.a. în India, cele din Anuradhapura, Polonnaruwa,
Sigiriya, Kandy, Colombo ş.a. în Sri Lanka - staţiuni montane (Simla, Darjeeling ş.a. în Himalaya) şi
balneare (pe ţărmul Golfului Bengal - îndeosebi Puri - şi al Mării Arabiei, mai ales în apropiere de
Mumbai), parcuri naţionale şi rezervaţii naturale.
7.2. Pakistan, în principal cu turismul cultural: aşezările preistorice (Mohenjo-Daro, Harappa,
necropolele Thatta), monumente istorice şi de artă (îndeosebi din epoca împăraţilor Moguli) în oraşele
Lahore, Rawalpindi, Peshawar, Taxila ş.a.
7.3. Bangladesh, unde se îmbină turismul cultural (capitala Dacca, bogată în moschei,
vestigiile preislamice, îndeosebi mănăstiri budiste, din districtele Rajshahi şi Bogra) cu cel natural
(plaja Cox's Bazar, staţiunile montane Rangamati şi Kaptai, parcuri naţionale şi rezervaţii naturale).
7.4. Iran, cu un remarcabil tezaur cultural: vestigii antice, îndeosebi persane (Persepolis, Susa,
Isfahan, Hamadan ş.a.), monumente postsasanide (Kermanshah, Mashhad, Shiraz, Tabriz, Isfahan
ş.a.); se adaugă ţărmul Mării Caspice şi zona din apropiere, cu staţiuni balneoclimaterice şi de sporturi
de iarnă.
7.5. Iraq, având valoroase vestigii şi monumente istorice şi arhitectonice ale civilizaţiilor
antice, îndeosebi asiriană (Ninive, Assour, Ur, Eridu, Lagash, Babylon ş.a.), monumente istorice
(îndeosebi în Bagdad şi Samarra).
7.6. Peninsula Arabia, care se remarcă prin monumente istorice şi arhitectonice islamice,
îndeosebi cele din Arabia Saudită (oraşele Mecca - cu moscheea în care se află Ka'ba, "piatra sfântă" a
musulmanilor - şi Medina, locul de refugiu al lui Mohamed).
8. EXTREMUL ORIENT. Include insulele şi peninsulele din estul Asiei, cu vegetaţie
luxuriantă şi bogate vestigii istorice şi monumente arhitectonice. Predomină turismul cultural şi, în
ultima vreme, se afirmă turismul de afaceri şi cel de congrese. Această regiune turistică include, în
principal, Coreea, Japonia, Filipine, Indonezia. În Coreea principalele concentrări de monumente
istorice şi de artă (temple, palate, statui, muzee etc.) se află în zona oraşelor Kyongdschu, Puyo, Tagu,
Tschongdschu, la care se adaugă insula Chejudo, staţiunile baneoclimaterice Wonsan, Madjeun,
Waou, Kyeunseung ş.a. Japonia se remarcă prin bogăţia monumentelor istorice şi arhitectonice din
vechile capitale Nara şi Kyoto (ultima cu peste 200 de temple), oraşele Osaka ("Veneţia Japoniei") şi
Nikko, marile metropole (Tokyo, Yokohama, Nagoya ş.a.), staţiunile de sporturi de iarnă şi
balneoclimaterice (Sapporo, Karuizawa, Sugadaira, Beppu, Takarazuka ş.a.). În Indonezia există
renumite temple în insulele Java (între care cel budist de la Borobudur şi cel hindus de la
Parambanam), Bali (Pejeng, Tampaksiring ş.a.), iar Filipine se remarcă prin arhitectura colonială,
manifestările folclorice, plaje frumoase, vulcani etc.
9. INSULELE OCEANIEI, regiune a planetei în care atracţiile principale sunt vegetaţia
luxuriantă, aspectul exotic şi misterul populaţiilor băştinaşe. Caracteristic este turismul de sejur. Se
remarcă arhipelagul Hawaii, insulele Tahiti, Noua Caledonie, Samoa, Fiji.
10. AUSTRALIA ŞI NOUA ZEELANDĂ primesc, anual, împreună, peste 1,5 milioane
turişti străini, din care mai mult de trei pătrimi sunt europeni, îndeosebi britanici. Se remarcă prin
potenţialul natural, cu peisaje frumoase şi o floră şi faună specifice. Formele de turism particulare
zonei sunt turismul de afaceri, sejurul la rude, turismul de circulaţie. Activitatea turistică este
concentrată şi, apoi, dirijată de marile centre urbane: Canberra, Sydney, Melbourne, Perth (în
Australia), Auckland, Wellington (în Noua Zeelandă). Printre cele mai importante obiective turistice
se înscriu, în Australia, marile metropole Sydney şi Melbourne, plajele de la ţărmul Pacificului,
monoliţii Ayers Rock şi Mount Olga, Snowy Mountains (turism hivernal), Marea Barieră de Corali
ş.a., iar în Noua Zeelandă, oraşele Auckland şi Christchurch, aria vulcanică şi termală din partea
centrală a Insulei Nordice (cu staţiunile Rotorua, Taupo, Wairakei ş.a., aşezări maori etc.), zonele de
sporturi de iarnă Mount Ruapehu, Mount Egmont, Mount Cook ş.a.
11. AFRICA CENTRALĂ ŞI DE SUD, intrată mai recent în circuitul turistic internaţional,
atrage îndeosebi prin potenţialul natural (misterul pădurii tropicale şi al savanei, bogăţia şi
originalitatea faunei etc.), care este adnirat mai ales în parcurile naţionale, foarte variate, unele
înscriindu-se printer cele mai mari de pe Glob (Serengeti, Krüger, Mount Kenya ş.a.), la care se
adaugă arta populară şi etnografia africană. Predomină turismul de circulaţie, safari-urile (expediţiile
de vânătoare dar, mai recent, îndeosebi pentru a vedea, fotografia şi filma, respectiv foto şi cine-safari-
uri). Circulaţia turistică nu depăşeşte, în ţările din zonă, 100-200 de mii de vizitatori străini, însă
numărul acestora este în creştere. S-au individualizat câteva subzone turistice: Golful Guineii, bazinul
fluviului Congo, Litoralul est-african, subzona Lacurilor, Africa de Sud.
12. ARCTICA ŞI ANTARCTICA, regiuni ale planetei care până nu de mult au constituit
doar ţinta unor expediţii ştiinţifice, tind să devină zone turistice de sine stătătoare, aceasta depinzând în
principal de modernizarea căilor şi mijloacelor de transport şi cazare. Ca forme de turism se remarcă
sporturile de iarnă, excursiile cu sănii motorizate sau trase de câini, reni etc., pescuitul şi vânătoarea
sportivă. Mai ales pe criterii geografice, se individualizează subzonele: Alaska, Groenlanda, Insulele
Antarctice, Antarctida.
 TURISMUL ÎN ROMÂNIA

Varietatea peisajului, bogăţia monumentelor istorice şi de artă, originalitatea folclorului şi artei

populare, litoralul Mării Negre, amenajările balneoclimaterice şi posibilitatea practicării sporturilor de
iarnă, plus alţi factori, au favorizat dezvoltarea turismului intern şi internaţional în România. Numărul
unităţilor de cazare turistică, de odihnă şi tratament balnear este de peste 2 900, cu circa 300 000 de
locuri.
Principalele zone turistice ale ţării sunt următoarele:
* Capitala (Bucureşti) şi împrejurimile cu monumente istorice şi de artă (ansamblul Curtea
Veche - curtea domnească, numeroase biserici, între care Mihai Vodă, Colţea, Kreţulescu,
Stavropoleos, Patriarhia ş.a., palate ca Ghica Tei, Ştirbei, Suţu, Palatul Regal, Palatul Poştelor ş.a., alte
edificii monumentale, între care Ateneul Român, Televiziunea Română, Hotelul Intercontinental ş.a.),
muzee (peste 50), case memoriale; împrejurimile sale cu păduri şi lacuri ce se constituie în locuri de
agrement (Snagov, Căldăruşani, Cernica, Pustnicul ş.a.).
* Litoralul Mării Negre este principala zonă turistică a ţării, oferind un cadru adecvat atât
pentru odihnă, cât şi pentru tratament balnear. Pe o lungime de 70 km se desfăşoară o adevărată
constelaţie de staţiuni: Năvodari, Mamaia, Constanţa, Eforie Nord, Eforie Sud, Techirghiol, Costineşti,
Mangalia Nord (cu Olimp, Neptun, Jupiter, Aurora, Venus şi Saturn) şi Mangalia. În apropierea
litoralului se găsesc numeroase locuri de interes istoric şi arheologic (printre care vestigiile coloniilor
greceşti Histria, Tomis şi Callatis), precum şi renumitele podgorii de la Murfatlar.
* Delta Dunării, unul dintre puţinele medii naturale europene aproape nealterate, oferă
iubitorilor naturii un peisaj exotic, o mare varietate faunistică şi posibilităţi de pescuit.
* Nordul Moldovei, cu centrul de dispersie oraşul Suceava (capitala Moldovei în secolele
XIV-XVI), care conservă numeroase monumente de artă feudală (printre care şi cele cinci mănăstiri cu
fresce exterioare: Voroneţ, Humor, Arbore, Moldoviţa şi Suceviţa), fiind, totodată, una din cele mai
originale zone etnografice şi folclorice ale ţării.
Tot în Moldova, în partea centrală, valea râului Bicaz constituie o atracţie deosebită pentru
frumuseţea peisajului montan (masivul Ceahlău cu spectaculoase forme de relief, Cheile Bicazului,
Lacu Roşu, lacul de acumulare Izvoru Muntelui). Deosebit de valoroase şi atractive sunt aici
mănăstirile nemţene - Neamţ, Agapia, Văratec, Bistriţa, Sihla, Secu, Sihăstria etc. - ca şi oraşele Piatra
Neamţ şi Târgu Neamţ, cu cetatea lui Ştefan.
* Bucegi - Valea Prahovei - Braşov, regiunea montană cea mai vizitată, cu masivul Bucegi,
cu mari posibilităţi şi amenajări pentru practicarea schiului, cu forme spectaculoase de eroziune (între
care Babele, Sfinxul) şi numeroase cabane, staţiunile turistice de pe văile Prahovei şi Timişului
(Sinaia, Buşteni, Poiana Ţapului, Azuga, Predeal, Timişu de Jos, Timişu de Sus) şi din apropierea
Braşovului (Poiana Braşov), monumentele istorice din oraşul Braşov şi din împrejurimi.
* Sudul Transilvaniei, cu oraşe cu vechi tradiţii culturale (Sibiu, Alba Iulia, Blaj, Sighişoara,
Mediaş, Făgăraş ş.a.), cu numeroase monumente istorice şi de artă, muzee etc., multe dintre ele
păstrând fortificaţii ale cetăţii medievale sau chiar cetatea în întregime (Mediaş, Sighişoara ş.a.); de
asemenea, concentrează cele mai multe cetăţi ţărăneşti medievale (Prejmer, Homorod, Rupea, Biertan,
Râşnov, Codlea, Răşinari ş.a.), care păstrează între incintele lor adevărate comori de artă.
* Nordul Transilvaniei, cu oraşe cum sunt Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Bistriţa, Dej ş.a., care
abundă în monumente istorice şi arhitectonice medievale.
* Ţara Haţegului şi împrejurimile, respectiv depresiunea cu acelaşi nume şi rama montană
înconjurătoare, cu vestigii ale cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei (Costeşti, Blidaru, Piatra Roşie,
Grădiştea de Munte ş.a.), ale capitalei statului dac, Sarmizegetusa Regia, şi ale centrului politic,
economic şi religios al Daciei Romane, Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa; se
adaugă monumentele istorice din oraşele Deva şi Hunedoara şi sate ca Sântămăria-Orlea, Densuş ş.a.
* Munţii Apuseni, zona cu cel mai bogat relief carstic din ţară, cu numeroase peşteri (Peştera
Vântului - având peste 35 km lungime, Meziad, Peştera Urşilor, Scărişoara, Focu Viu ş.a., ultimele
două cu gheţari), complexe carstice (Cetăţile Ponorului), spectaculoase chei (Cheile Turzii ş.a.),
precum şi cu spectaculoase forme de relief (coloanele de bazalt de la Detunatele ş.a.).
 * Nordul Olteniei este o regiune cu numeroase staţiuni balneare (Băile Govora, Călimăneşti,
Căciulata, Băile Olăneşti, Ocnele Mari, Ocniţa etc.), renumită şi prin monumentele sale arhitectonice
(mănăstiri ca Tismana, Horezu, Cozia, Arnota ş.a.) şi de artă populară (sculptură în lemn, ceramică
populară - vestită fiind cea de Horezu şi cea de Oboga). Oraşul Târgu Jiu evocă numele celui mai mare
sculptor român, Constantin Brâncuşi, care a creat aici celebrul ansamblu sculptural în aer liber format
din Coloana Infinită, Poarta Sărutului şi Masa Tăcerii.
* Maramureşul ( o depresiune înconjurată de munţi) reprezintă o adevărată comoară
etnografică, în special în privinţa bisericilor din lemn (unele vechi de peste 500 de ani, cum este cea
din Cuhea; toate cu turnuri svelte şi înalte, cel al bisericii din Şurdeşti atingând 53 m) şi a porţilor şi
obiectelor de lemn sculptat.
* Oraşul Iaşi, aflat în estul ţării, fosta capitală a Moldovei, cu numeroase monumente istorice
şi de artă, îndeosebi biserici şi mănăstiri (Trei Ierarhi, Golia, Galata, Cetăţuia, Frumoasa, Mitropolia
ş.a.), palate (Sturdza, Cantacuzino-Paşcanu, Palatul Cultural ş.a.), muzee şi case memoriale.
* Marile oraşe din vestul ţării (Timişoara, Arad, Oradea), cu bogate tradiţii culturale şi
posedând importante monumente istorice şi arhitectonice (castele, palate, catedrale, biserici, vechi
ansambluri comerciale, muzee, case memoriale). În plus, în România există peste 150 de staţiuni
balneoclimaterice (printre care Băile Herculane, Băile Felix, Băile Tuşnad, Sovata, Praid, Bazna,
Ocna Sibiului, Covasna, Slănic Moldova, Vatra Dornei, Slănic Prahova, Băile Govora, Băile
Olăneşti, Călimăneşti, Căciulata ş.a.) şi climaterice (cele de pe Valea Prahovei, Poiana Braşov,
Păltiniş, Semenic, Stâna de Vale, Lacu Roşu ş.a.), care se constituie în tot atâtea puncte de interes
turistic.