Subiecte la examen la disciplina economia turismului

Cap 1. Noțiuni introductive în studiul disciplinei Economia Turismului

1. Scurt istoric al apariției și evoluției activității turistice.
Legat de evoluția turismului ca activitate economică și socială nu avem informații certe,
dar se poate vorbi despre turism încă din antichitate, având în vedere conținutul noțiunii de
turism așa cum se conturează astăzi se poate aprecia că deplasările pe care grecii le făceau
cu ocazia jocurilor olimpice ca și pelerinajele lor la locurile de cult ca fiind călătorii
turistice. Jocurile olimpice au creat posibilitatea apariției primelor activități de publicitate
și organizare a călătoriilor cunoscute fiind deasemenea și călătorii în scopuri curative ca și
participarea la manifestări religioase, călătoriile comerciale etc.
După primul război mondial asistăm la o serie de modificări fundamentale în circulația
turistică, îndreptate în egală măsură asupra cererii și ofertei turistice. Motivațiile de
călătorie ale cererii se schimbă: se apelează la noi rute ale turismului international, se
schimbă obiceiurile de călătorie, apar modificări în structura mijloacelor de
transport alese (apare automobilul), cererea turistică deplasându-și interesul pentru
distanțele medii și mari spre șosele și aeroporturi, spre turismul de camping.

2. Evoluția turismului la nivel mondial

În țările europene apar organisme specializate în turism ale căror rol este de a sprijini
dezvoltarea acestuia. În Austria, Italia, Franța a fost redus prețul transportului pe
calea ferată pentru a încuraja turiștii străini să facă voiaje cât mai lungi, ceea ce
înseamnă și staționarea mai îndelungată pe teritoriul respectivelor state, în Belgia, Franța,
Elveția li se oferă turiștilor sosiți cu autoturismul bunuri de combustibil la prețuri mai mici
decât cele ale pieței. Oferta devine mai largă şi mai diferenţiată, apar noi destinaţii turistice
între care şi ţările din Estul Europei.
Un stimulant real în realizarea de călătorii turistice l-au constituit comediile plătite,
acestea determinând în aceste state apariția unor organizații care se ocupau cu sprijinirea
turiștilor în utilizarea eficientă a timpului liber.

3. Evoluția turismului în țara noastră

În România, turismul a evoluat în linii mari, în același sens ca și în alte state Europene din
Centrul și Sud-Estul Europei. Elementele premergătoare turismului pe teritoriul țării
noastre atestate documentar încă din antichitate, au apărut și s-au dezvoltat sub forma unor
așezări cu valențe balneare cum sunt: Băile Herculane, Băile Felix sec 15, Lipova,
Olănești, Vatra Dornei, Turda, Sovata etc. Spre sfârşitul secolului al XIXlea şi în prima
jumătate a secolului XX, în ţara noastră au început să apară societăţi turistice, care
organizau călătorii în scopul cunoaşterii diferitelor obiective de potenţial turistic natural şi
antropic din diferite zone geografice. În contextul acestor preocupări pentru activitatea
turistică, în anul 1924 a luat fiinţă, ca organizaţie oficială, Oficiul Naţional de Turism,
organizaţie care a avut la vremea respectivă o bună reputaţie în străinătate, unde şi-a creat o
reţea de birouri care se ocupa de afirmarea României ca ţară turistică, la Paris, Berlin,
Praga, Varşovia şi în alte oraşe europene.

4. Obiectul de studiu și metoda disciplinei Economia Turismului

Dacă considerăm Economia Turismului ca o știință economică ce se ocupă de studiul unei
ramuri de activitate în speță, putem considera că Ec.Turismului este știința economică ce
studiază și exprimă științific prin concepte și instrumente adecvate motivația activității
turistice și obiectivele acesteia, măsoară rezultatele activității turistice cu scopul de a le
compara și controla în raport cu motivația și obiectivele. Studierea aspectelor economice
ale turismului se realizează în cadrul disciplinei Ec.Turismului care abordează acest
fenomen ca activitate economică ca organizare națională și la nivel mondial studiază piața
turistică cu cele 2 componente ale sale: cererea și oferta turistică, circulația turistică,
tipurile de prestație componente, metodele de cuantificare și căile de creștere a eficienței
economice și sociale ale turismului.
Metodele
Metodologia de cercetare economică a activității turistice se compune din metodele cum
sunt: analiza și sinteza, metoda istorică și metoda logică, analiza cantitativă și
calitativă și modelarea matematică.
1. Analiza presupune descompunerea fenomenului turistic în elementele sale componente
(cererea și oferta, resurse utilizate și rezultate obținute etc) și cercetarea separată a acestora,
sinteza presupune unirea elementelor analizate separat într-un întreg legat printr-o relație
cauzală și funcțională (ex: studiul cererii turistice a RO-ei presupune studio a 2
componente și anume cererea turistică internă și cererea tur.internațională.
2. Metoda istorică presupune descrierea fenomenelor, faptelor și actelor specifice
activităților turistice așa cum s-au petrecut acestea în timp, metoda logică presupune
trecerea de la abstract la concret eliminând din parcursul istoric elementele întâmplătoare
fără ca activitatea turistică să fie ruptă de ansamblul economiei.
3. Astfel din acest punct de vedere analiza statistică a fenomenului turistic este un bun
răspuns la nevoile de analiza calitativă și cantitativă în turism.
4. Modelarea matematică constă în reproducerea schematică a fenomenului turistic sub
forma unui proces linear sau analog în vederea studierii modului real de desfășurare a
activității turistice.

5. Concepte și definiții în turism

În concepția RO prin turism din punct de vedere social se înțelege ansamblul activităților
prin care omul își petrece timpul liber călătorind în altă localitate sau țară în scopul
satisfacerii unei nevoi, motivații și anume pentru a vizita oamenii și locuri, monumente și
muzee, pentru a-și îmbogăți cunoștințele generale, pentru a se distra sau a face sport,
pentru odihnă sau tratament. Conferința internațională a statisticii turismului de la Ottawa
(Canada) din iunie 1993 a recomandat noi definiri ale conceptelor de bază în turism astfel
turismul cuprinde activitățile unei persoane care călătorește în afara mediului său obișnuit
pentru mai puțin de o perioadă specificată de timp și al cărui scop principal de călătorie
este altul decât exercitarea unei activități remunerate la locul de vizitare.
Definiții
În sensul economic turismul reprezintă industria creată pentru satisfacerea solicitărilor
turiștilor de bunuri și servicii la destinația turistică la un nivel calitativ ridicat și în
condițiile resurselor turistice în special și a mediului înconjurător în general.
Economia Turismului ca știință economică ce studiază și exprimă științific prin
concepte și instrumente adecvate motivația activității turistice și oviectivele acesteia,
măsoară rezultatele activității turistice cu scopul de a le compara și controla în raport cu
motivația și obiectivele.
Profesorul Walter Hunziker definește turismul ca ansamblul relațiilor și fenomenelor
care rezultă din deplasarea și sejurul persoanelor înafara locului de reședință atâta timp cât
sejurul și deplasarea nu sunt motivate de o stabilire permanent sau o activitate lucrativă
oarecare.

Cap 2. Locul și rolul activității turistice în economie

1. Turismul – ramură a economiei naționale
Particularități a activității turistice ca ramură în economia națională
1. Turismul ca activitate economică este o component a sectorului terțiar al economiei
întru cât se constituie din prestații de servicii, ca urmare a acestei apartenențe, turismul are
o dinamică accentuată și turismul antrenează creșterea forței de muncă ocupate în acest
sector ca și necesitatea pregătirii profesionale a personalului.
2. Turismul este o activitate deosebit de eterogenă ceea ce face ca activitățile interne să fie
foarte numeroase. Oferta este mai puțin elastică și nu se adaptează cu rapiditate la
modificările din structura cererii.
3. În turism majoritatea activităților cu excepția activităților de agrement și a celor care țin
de scopul final al călătoriei turistice sunt activități așa numite “de acces” care au rolul de a
asigura turismului condițiile necesare pentru a beneficia de obiectivul esențial al călătoriei
sale care poate fi odihna, tratamentul etc.
4. Turismul este o activitate cu caracter de consecință și de sinteză, caracterul de
consecință al turismului face ca această ramură să fie între interdependență cu dezvoltarea
celorlalte ramuri din economia națională.
2. Locul turismului în economia națională
Turismul constă în deplasarea unei persoane de la locul de reședință în alte locuri din țară
și din străinătate în scopuri de odihnă, reconfortare, tratament, scopuri constructiv
educative etc. În activitatea turistică trebuie inclusă toată gama de servicii și produse de
care turistul are nevoie, în timpul unei călătorii turistice. Se știe faptul că în etapele
derulării unei călătorii turistice de la reședința turistului până la destinația finală, turistul
apelează la un ansamblu de prestații care satisfac direct sau indirect nevoi variate aflate în
corelație ca urmare a faptului că sunt momente succesive ale unui flux tehnologic unitar.
Crearea acestui complex de activități își găsește explicația în particularitățile consumului
turistic, consum care este satisfăcut numai prin deplasarea turistului la locul de ofertă al
serviciului sau produsului turistic și nu invers ca în cazul mărfurilor obișnuite.
Teoria economică a identificat o serie de parametri care stau la baza stabilirii locului
turismului în economia națională, între acestea se includ:
a) ponderea populației ocupate din unitățile și instituțiile cu profil turistic în totalul
populației ocupate.
b) contribuția turismului la crearea produsului intern brut.
c) ponderea încasărilor din turismul international în totalul exporturilor de mărfuri și
servicii de ponderea imobilizărilor corporale din turism în totalurile imobilizărilor
corporale existente în economia națională.
d) specializarea forței de muncă pentru această activitate.

3. Funcțiile turismului
În timp, evoluţia activităţii turistice a permis conturarea a două funcţii ale acestei activităţi
şi anume: funcţia economică şi funcţia culturală. În evoluția sa în mediul economic
turismul este impulsionat de dezvoltarea economică a diverselor ramuri după cum la rândul
său are multiple influențe favorabile în mediul economic intern și international.

4. Funcția economică a activității turistice

Turismul prin faptul că acționează în direcția introducerii în circuitul economic intern și
international a condițiilor naturale și cultural istorice de mare atractivitate a unor realizări
deosebite în domeniul arhitectonic sau al artei prin faptul că stimulează dezvoltarea altor
ramuri cum sunt contribuțiile, transporturile, comerțul etc…și crează locuri pentru forța de
muncă eliberată sau slab utilizată în alte activități economice.
1. Turismul contribuie direct sau indirect la ridicarea economică a anumitor localități, zone
și regiuni și implicit la creșterea veniturilor populației din localitățile respective, întrucât
comparative cu alte domenii industria turistică este intensivă în activități.
2. Turismul mobilizează mijloace bănești ale populației peste cele puse în circulație în mod
curent pentru satisfacerea unor nevoi elementare, prin aceasta turismul constituind un
mijloc de stimulare a circulației bănești interne.
3. Contribuie la intensificarea fluxurilor monetary, interregionale și internaționale având
efecte economice benefice în aceste zone.
4. Activitatea turistică adduce noi bogății care pot crea noi locuri de muncă iar pe de altă
parte să minimizeze implicațiile sociale negative și efectele negative asupra mediului
inconjurător.
5. Turismul influențează pozitiv alte ramuri ale economiei prin posibilitățile de
reconfortare, odihnă, refacere, informare etc

5. Funcția culturală, de instruire și educativă

Turismul din țara noastră beneficiază de un patrimoniu semnificativ de valori culturale și
de dotări turistice care creează premisele și necesitatea ca:
1. Turismul să devină un act de cultură și o sursă de instruire și de educație, cunoașterea
patrimoniului cultural și contemporan al țării și utilizarea acestuia în activitatea turistică a
făcut ca turismul să se difuzeze pe întreg teritoriu țării.
2. Turismul a devenit un factor important în amenajarea spațiilor rurale, de formare și
dezvoltare a patrimoniului cultural.

6. Factorii care determină evoluția turismului

Activitatea turistică se desfășoară ca o cursă continua între solicitări și potențiali, intre
cerere și ofertă, cererea turistică este influențată de factori cum sunt motivațiile turistice
care pot fi odihna, tratamentul, îmbogățirea nivelului de cunoștințe, sportul, vânătoarea și
pescuitul, întâlniri, congrese, afaceri, vizite la rude și prieteni, distracții și agrement etc.
Existența timpului liber din fond a timpului turistului. Nivelul veniturilor individuale și
partea destinatăpentru satisfacerea nevoii de turism. Oferta turistică este influențată de
resursele zonei sau al țării adică de condițiile naturale, cum sunt: relief, climă, flora, faună,
valorile culturale și istorice cum sunt vestigiile istorice, monumentele și obiectivele
culturale, obiceiurile, folclorul etc.
Specialiștii împart factorii care înfluențează turismul turismul după diferite criterii între
care cuprinzătoare și semnificativă pentru desciplina noastră este gruparea în următoarele 4
categorii:
- economici
- demografici
- psihologici
- politici

7. Caracterizarea factorilor economici și demografici care determină

evoluția turismului
 Factorii economici care contribuie la dezvoltarea turismului
Sunt factori economici care influenţează
- creşterea veniturilor personale;
- creşterea productivităţii muncii;
- dezvoltarea industrială;
Experiența arată că aglomerările urbane sunt principalele localități emițătoare de turiști;
dezvoltarea și perfecționarea mijloacelor de transport constituie factori de impulsionare a
turismului, așa încât distanța nu mai constituie un obstacol.
În utilizarea mijloacelor de transport pentru călătorii turistice, cea mai spectaculoasă
evoluție a cunoscut-o transportul aerian, la nivel internaţional şi transportul auto, în special
prin creșterea numărului de autoturisme proprietate personală, în ţara noastră. Circulația
auto a stimulat modernizarea șoselelor, apariția motelurilor, stațiilor de benzină și a
stațiilor service. În Europa și SUA au fost construite și se extind autostrăzile. Deși evoluția
călătoriilor turistice pe calea ferată și cu ajutorul mijloacelor de transport maritime nu este
tot atât de spectaculoasă ca cea a călătoriilor cu avionul și cu mijloacele auto, există
suficiente motive de optimism și în ceea ce privește folosirea acestor mijloace în scop
turistic. Așa se explică preocupările existente în lume pentru mărirea confortului și vitezei
de circulație a trenurilor, precum și diversificarea mijloacelor de transport fluvial și
maritim.
- elementele bazei materiale.
Dezvoltându-se sub impulsul cererii turistice, baza materială specifică turismului
contribuie, la rândul său, la creșterea sau descreșterea cererii turistice.
Factorii demografici care contribuie la dezvoltarea turismului
Între factorii demografici care contribuie la dezvoltarea turismului se numără: - creșterea
populației globului; - sporirea ponderii populației orășenești și crearea de aglomerări
urbane pe spații mici; - modificările produse în structura socio-profesională a populației; -
creșterea longevității etc.
Factorii demografici nu acționează însă izolat, ci împreună cu celelalte grupe de factori.
Astfel, deși populația țărilor în curs de dezvoltare cunoaște o creștere relativ ridicată,
cererea pentru servicii turistice sporește incomparabil mai încet decât în țările unde
creșterea este mai mică, dar nivelul de dezvoltare și implicit volumul individual al
veniturilor este mai mare.
Între aspectele demografice care se impun atenției organizatorilor de turism, un loc aparte
ocupă evoluția ponderii tineretului în numărul total al turiștilor, știut fiind faptul că tinerii
au opțiuni mai variate pentru servicii de transport, de cazare, de agrement. În mod
inevitabil, ca urmare a faptului că tineretul este mai mobil și manifestă, pe ansamblu, un
interes sporit pentru contactul cu realitatea și pentru instruire, pe fondul măririi ponderii
tineretului în ansamblul populației care practică turism, este de întrevăzut să se dezvolte tot
mai mult turismul itinerant, cu varianta sa principală: turismul cultural.
 Nu trebuie neglijat faptul că un segment important al cererii turistice potențiale îl
formează tinerii de la sate, cu anumite trăsături la care oferta turistică trebuie să răspundă
adecvat.
Importantă este și evoluţia cererii persoanelor de vârsta a treia, a căror opţiune
predominantă este către turismul de tratament, odihnă și relaxare, cultural, acesta fiind un
segment larg de cerere potențială, ca rezultat al creșterii longevității.

8. Caracterizarea factorilor politici și psihosociologici ce determină

evoluția turismului
Factori politici care influenţează activitatea turistică
Factorii politici interni și internaționali prezintă o mare importanță pentru dezvoltarea,
stagnarea sau regresul activității turistice.
În plan intern, guvernele trebuie să aibă inițiativa încurajării dezvoltării activității turistice
printr-o bună politică economică în domeniul turismului, printr-o bună cunoaștere a
mediului economic intern, prin întâlniri cu reprezentanții prestatorilor și organizatorilor de
turism și cei ai asociațiilor și organizațiilor din turism, propunând măsuri și facilități în
domeniu. În acest context nu este lipsit de însemnătate cadrul legislativ național și
reglementările care stau la baza dezvoltării activității turistice.
În plan internațional, factorii politici cei mai importanți, care contribuie la o evoluție
favorabilă a turismului sunt menținerea și consolidarea climatului de pace și stabilitate.
Într-un asemenea climat, turismul internațional poate să contribuie, la rândul său, la
destinderea relațiilor internaționale, efect care apare ca urmare a posibilităților pe care le
creează oamenilor de a veni în contact direct cu realitățile din diverse țări, de a se cunoaște
mai bine, de a se respecta și de a-și spori încrederea unii în alții.
Factorii psihosociologici care influenţează evoluţia turismului
Cererea de servicii turistice este foarte mult influențată de factorii psihosociologici, de
preferințele grupurilor populației și ale indivizilor. Rolul factorilor psihosociologici în
hotărârea turistului este cu atât mai mare cu cât destinația nu este implicată în necesitățile
prestabilite, determinate de starea sănătății, așa cum este cazul turismului balnear, de
anumite sarcini, ca în cazul turismului de congrese, turismului de afaceri sau de condiții
specifice, care este necesar să existe, ca în cazul turismului sportiv, de vânătoare, de
pescuit etc.
Fiind vorba de utilizarea în mod plăcut a unei părți din timpul liber, turistul se orientează
spre forma de turism și spre destinația pe care o consideră cea mai potrivită pentru a obține
un grad de satisfacție cât mai mare, încadrându-se în limitele posibilităților sale financiare.
Forța restrictivă a acestora din urmă scade pe măsură ce veniturile medii pe locuitor cresc,
afirmânduse tot mai mult rolul preferințelor și al dorințelor în opțiunea pentru o anumită
destinație și formă de turism.
 În mediul urban, creșterea solicitărilor nervoase face ca nevoia de reconfortare și recreere
în afara mediului obișnuit, de regulă în natură, la pădure, la munte, în spațiile rurale, să fie
tot necesară, tinzând să devină un atribut al vieții normale. Efectul schimbării decorului
cotidian obișnuit este refacerea capacității fizice și psihice, reducerea stresului cotidian.
Factorii psihosociologici determină și amplifică practicarea turismului, fiind caracterizați
totodată printr-o mare sensibilitate la calitatea serviciilor turistice, care trebuie să fie
percepută de turiști de la prima la ultima impresie a sejurului sau călătoriei lor turistice.
Psihologia turistului este influențată și de diversele modalități de reclamă, care asigură,
de multe ori, prima legătură între turistul potențial și obiectivele turistice de vizitat.
Mijloacele și metodele de reclamă pot să devină, în unele cazuri, principalul factor care
influențează hotărârea turistului potențial pentru o anumită destinație turistică (țară, zonă,
stațiune etc.) și chiar decizia pentru a lua vacanța într-un anumit sezon.
Din categoria factorilor psihosociologici fac parte și moda, tradițiile, dorința de
cunoaștere a cererii turistice, ca și nivelul de instruire al acesteia și alții.

Cap 3. Organizarea turismului

1. Organizarea turismului la nivel mondial
Literatura de specialitate structurează organizaţiile internaţionale după mai multe criterii,
între care amintim criteriul reprezentării, după care organizaţiile internaţionale pot fi
guvernamentale şi neguvernamentale. În cazul organizaţiilor guvernamentale
(interguvernamentale), reprezentarea se face la cel mai înalt nivel administrativ, aceste
organizaţii având responsabilităţi majore în domeniul în care s-au înfiinţat. O organizaţie
neguvernamentală (non-guvernamentală) sau o asociaţie internaţională este o instituţie
creată dintr-o iniţiativă privată sau mixtă (state şi persoane private), cu excluderea oricărui
acord guvernamental, regrupând persoane private sau publice, fizice sau morale.

2. Organizația Mondială a Turismului

OMT este un organism specializat al Naţiunilor Unite şi cea mai mare organizaţie
internaţională în domeniul turismului, având rolul de forum global în problemele de
politică turistică şi de sursă de know-how în turism. OMT este instituția națională a
intereselor ce a preluat experiența pozitivă de colaborare internațională în turism dobândită
de uniunea internațională a organismelor oficiale de turism. În acord cu statutul său,
obiectul fundamental de activitate al OMT este “Promovarea și dezvoltarea turismului în
scopul de a contribui la expansiunea economică la înțelegerea internațională, la pace și la
prosperitate ca și la respectul universal și la respectarea drepturilor și libertăților umane
fundamentale fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie.
OMT include 4 categorii de membri și anume:
1. Membri deplini – 166 de țări de pe toate continentele
2. Membri asociați – sunt 6 teritorii și anume Aruba, Comunitatea flamandă din Belgia,
KongHong, Macao, Madeiro și Puerto Rico
3. Membrii afeliați – peste 500 de organizații naționale, neguvernamentale, organizații
naționale publice sau private, instituții educaționale, asociații de turism, autorități locale de
turism etc.
4. Observatori – organizația are 2 observatori: Veticano și Palestina. România este
membrul fondator al OMT.
OMT este cel mai important organism international în turism care promozează activitatea
turistică ca un promotor al creșterii economice dezvoltării inclusive și susteprobilității de
mediu și care oferă management și suport sectorului turistic în ceea ce privește cunoașterea
avansată și politicile turistice.
OMT are în structură (programul de lucru):
Adunarea regională
Comisiile regionale
Consiliul executiv
Comitetele de specialitate
Secretariatul
Cronologie
Momente importante din evoluția OMT
Înființare 1975 – Prima adunare generală în mai, la Madrid
27 septembrie 1970 – Adunarea generală specială a UTOOT Mexico City a adoptat
statutul OMT din 1980 această zi este sărbătorită ca ziua mondială a turismului.
Mai 1975 – prima adunare generală a OMT la Madrid, oraș care a devenit și sediul
organizației.
1980 – conferința mondială asupra turismului de la Manila, Filipine a adoptat un document
important pentru activitatea OMT cunoscut sub denumirea de Declarație de la Manila
privind turismul.
1989 – a avut loc conferința interparlamentară asupra turismului care a adoptat declarația
de la Haga privind turismul.
1991 – a avut loc conferința internațională asupra turismului și statisticii turismului de la
Ottawa(Canada) care a adoptat o rezoluție în care sunt conturate necesitățile statistice ale
turismului.
2011 – RO a fost aleasă vicepreședinte al consiliului executiv alături de Kenia, președinte
fiind Italia, între acțiunile mai importante initiate și promovate de OMT pot fi amintite
următoarele:
OMT furnizează către statele membre studii, rapoarte, manuale, alte materiale de referință
pentru economia și finanțele în turism.
OMT asigură și mijlocește schimbul de date statistice și de altă natură privind turismul
national și international sub forma de culegeri și buletine statistice, sub formă de informații
privind legislația și reglementările în vigoare în domeniul turismului în statele membre.

3. Organizarea turismului în alte țări

Funcția de coordonare a întregului ansamblu a măsurilor de promovare a
activităților turistice în cele mai multe țări se realizează de către autoritatea
națională pentru turism (ANT).
ANT – aceasta este un organism cu rol de a realiza politica națională în
domeniile turismului și este totodată un instrument de cunoaștere, de
îndrumare, de control în domeniul turismului. În țările din estul Europei
organismal central de coordonare în turism apare sub forma unui minister,
comitet, agenție, care aparține de guvernul țării respective, de exemplu vorbim
despre comitetul de stat pentru turism (Bulgaria), comitetul pentru turismul
international (Cehia, Slovacia), direcția generală a turismului (Polonia),
consiliul national al turismului (Ungaria),, direcția general pentru turism
international(Rusia), ministerul turismului (Rep.Moldova) etc.
În țările cu turism dezvoltat alături de autoritatea națională pentru turism care
îmbracă diverse forme funcționează o serie de organizații specializate în
subsisteme al industriei turismului care coordonează între anumite limite și
competențe pe plan national, regional sau local.
Firmele și agențiile de voiaj de mărime mijlocie sunt tur-operatoare, își vând
aranjamentele proprii pe bază de contract cu parteneri externi și preiau partial
unele aranjamente de la marele concerne.

4. Organizarea turismului în România

Su cunoaște faptul că turismul ca activitate economică și cu un rol social însemnat se
încadrează în sfera serviciilor, realitățile lumii contemporane demonstrează tendința de
creștere a rolului serviciilor în viața economică și socială a țărilor dezvoltate. La nivel
mondial a avut loc o creștere susținută a ponderii acestora în totalul investițiilor și al forței
de muncă ocupate, fenomen care a presupus găsirea unor căi și mijloace rapide de sporire a
rentabilității serviciilor, acesta în contextul abordării economiei naționale ca un sistem
cibernetic, astfel în literature de specialitate se apreciază că în condițiile în care sistemul
economiei naționale nu poate fi conceput decât ca un sistem cibernetic compus din mai
multe subsisteme, asigurarea echilibrului economic și a optimului economico-social
general nu pot fi înfăptuite decât în condițiile în care fiecare subsistem participă la crearea
și alocarea resurselor proportional cu locul și rolul pe care-l are în economia națională
dintre activitățile din sfera serviciilor un rol important îl joacă turismul. La baza organizării
activității de turism în țara noastră, stau o serie de principii specifice turismului.

5. Principiile de organizare ale activităţii de turism în ţara noastră

Principiul specializării
Aplicarea acestui principiu în activitatea turistică face necesară evidențierea faptului că
aceasta este deosebit de complexă, și pentru ca desfășurarea ei să poată fi urmărită trebuie
defalcată pe verigile sale principale. Din acest punct de vedere s-au conturat mai multe
criterii de clasificare a activității turistice dintre care pot fi prezentate.(IN CAIET)
Principiul teritorialității
Activitatea de turist de desfășoară atât la nivel macroeconomic cât și la nivel
microeconomic, fiecărui nivel fiindui specifice anumite structuri organizatorice.
La nivel de țară ministerul turismului organizează întreaga activitate turistică la nivel de
județ, coordonarea este asigurată de centrele teritoriale de promovare a turismului iar
activitatea turistică este desfășurată de agenții economici cu capital de stat, privat sau mixt.
Fiecare agent economic își desfășoară activitatea în limitele territorial administrative de
care aparține, având însă posibilități de extindere și în alte județe. Turistul ca beneficiar al
acestor forme de organizare în cele mai multe cazuri nu stă într-o singură localitate ci se
deplasează fără a cunoaște limitele administrative.
Principiul funcționalității
Activitatea turistică trebuie să se desfășoare în mod omogen și continuu fără internitente
sau scăderi în calitatea serviciilor ca urmare între agenții economici tur-operatori și
prestatori trebuie să existe legături funcționale pe orizontală și verticală, menite să
stabilească sarcinile ce trebuiesc îndeplinite căutând pe cât posibil să se elimine
suprapunerile de atribuții sau îngustările la anumite nivele pe percursul desfășurării
activității turistice.

6. Structuri de organizare a turismului în România

Sfera cuprinzătoare și complexă a turismului privit ca sistem și desfășurarea activităților
turistice necesită structuri de organizare corespunzătoare după modul de participare a
diferitelor organisme la activitatea turistică, în țara noastră se delimitează organisme cu
activitate turistică propriu zise și organisme cu activitate turistică auxiliară sau ajutătoare.
Din prima categorie fac parte ministerul turismului cu unitățile din subordine alte
organisme centrale cum ar fi direcția economică a caselor de odihnă și tratament, a
sindicatelor, societăți comerciale cu capital de stat, privat sau mixt.
Din cea de a doua categorie fac parte ministere publice a căror activitate poate influența
dezvoltarea turismului cum sunt: Ministerul Muncii, Ministerul Mediului,
Min.transporturilor, Min.Sănătății, Min.Culturii, Academia Română, Min. Educației.
(despre acestea în caiet).

Cap 4. Structura activității turistice în România

1. Evoluţia instituţionalizării turismului în România
Prima organizație oficială de turism din RO care avea rolul de a asigura îndrumarea
turismului în folosul public realizarea publicității acțiunilor turistice și a stațiunilor balneo-
climaterice a fost Ofiuciul Național de Turism, după îndelungi inițiative și demersuri în
februarie 193, statul RO a instituționalizat organizarea oficială a turismului care prevedea
și crearea Oficiului Național de Turism pe lângă ministerul de interne.
Oficiul national de turism și-a orientat activitatea în 3 direcții principale:
- Coordonarea și controlul inițiativelor publice și private în domeniul turismului.
- Coordonarea investițiilor directe din partea statului și a celor indirecte prin
subvenționarea inițiativei private.
- Direcția propaganda și informarea turistică în țară și străinătate cu scopuri de publicitate
comercială de specialitate.
Înființare 1995 – a luat ființă Oficiul Național de Turism, acest organism al administrației
preluând întreaga activitate petrolieră și a unităților reprezentate de la ministerul
comerțului interior.
În decembrie 1992 departamentul turismului s-a transformat în ministerul turismului ca
organism al administrației publice centrale având un rol de administrare, protecție și
control al dezvoltării turismului și organism de consultanță pentru toate autoritățile publice
sau private și agenții economici privind activitățile turistice din RO.
În anul 1998 ca urmare a reorganizării structurii guvernului RO, ministerul turismului s-a
transformat în Autoritatea Națională pentru Turism(ANT).
Prin ordonanța nr.64 din 28 iunie 2003 – se înființează min.transporturilor, construcțiilor
și turismului prin lucrarea transporturilor și locuințelor și a ministerului turismului care își
încetează activitatea.
În aprilie 2007 – prin hotărârea nr 387 din 25 aprilie s-a înființat comerț, turism și
profesii literare.

2. Atribuțiile ministerului turismului

Autoritatea guvernamentală de specialitate în turism are următoarele atribuții:
- Aplică strategiile de dezvoltare a infrastructurii de turism
- Organizează și realizează activitatea de promovare turistică a RO pe piața internă și pe
piețele externe prin activități specifice reprezentanților de promovare turistică
- Organizează congrese, colocvii și alte acțiuni similar în domeniul turismului
- Organizează evidența, atestarea și monitorizarea valorificării și protejării patromoniului
turistic conform legii
- Realizează politica de promovare și dezvoltare a turismului pe baza programului anual de
marketing și promovare a turismului și a programului de dezvoltare a produselor turistice
- Autorizează operatorii și personalul de specialitate din turism prin licențierea agențiilor
de turism, clasificarea structurilor de primire
- Afectuează controlul calității serviciilor din turism
- Avizează documentațiile de urbanism privind zonele și stațiunile turistice precum și
documentele privind construcțiile în dom. Turismului conform legii
- Coordonează programele de asistență tehnică acordată de UE și organizația mondială a
turismului ca și de alte organisme a internaționale.

În subordinea Ministerului turismului se află institutul de cercetare-dezvoltare în turism,

instituție publică cu pers. juridică finanțată din venituri proprii.

3. Asociațiile profesionale în turism

În RO în august 1997 a luat ființă consiliul organism cu statut propriu care include
specialiști din diverse ministere directori ai unor mari societăți, președinți ai unor asociații
profesionale, în țara noastră prin sprijin acordat începând cu anul 199, au apărut sau
reapărut asociații profesionale cum sunt:
- Asociația Națională a agenților de turism din RO (ANAF) care s-a înființat în martie
1990 și are între obiective între asociațiile și forurile UE și a altor organisme interne și
internaționale.
- Sprijinirea și facilitarea dintre membrii ANAF și dintre aceștia și reprezentanții
org.publice pentru reorganizarea problemelor privind evidența contabilă, impozitarea unor
problem sociale, aplicarea legislației, promovarea turistică etc
- Federația Industriei hoteliere din RO înființată la 24 martie 1990 este o organizație
professional-patronală national, non-profit non-guvernamentală care reprezintă și
promovează interesele industriei hoteliere și restaurantelor din RO
- Fundația Europeană pentru învățămint Hotelier-Turistic din RO, înființată în 1994,
doar existând initial din 1960
- Asociația Națională a Stațiunilor Turistice din RO constituită în anul 2002 (obiectivele
în caiet)
- Asociația de Catering din RO înființată în anul 2000 având ca membri firme de profil
românești și ca scopuri promovarea activității de catering și îmbunătâțirea nivelului
calitativ ale serviciilor prin colaborarea celor mai bune firme din acest domeniu
- Clubul Național de Turism pentru Tineret
- Asociația Tur-Operatorilor din RO înființată în 1996
- Asociația Națională pentru Turism Rural, Ecologic și Cultural înființată în 1994
- Asociația de Ecoturism din RO, constituită ca un parteneriat pentru conservarea naturii
și dezvoltarea turismului între asociațiile de turism, asociațiile non-guvernamentale care
activează la nivel local și agenții de turism și altele.

4. Întreprinderile de turism şi distribuitorii de produse turistice

Activitatea turistică propriu-zisă, constând în prestarea de servicii turistice, este
desfășurată de un sistem de societăți comerciale, apărute fie prin transformarea
întreprinderilor de turism existente până în anul 1990 fie prin înființare potrivit legii nr
31/1990.
De mare importanță în înțelegerea rolului economic al activității firmei de turism este
gruparea întreprinderilor după tipul de activitate (obiectul acțiunii lor) în:
- întreprinderi hoteliere, similare și complementare acestora, care includ unitățile care
îndeplinesc funcții de cazare, alimentații și de primire a turiștilor respectiv:
hanuri de tineret, terenurile de camping și caravanning, centrele de vacanță collective care
cuprind orice formă de cazare a turismului social: ca.mpusuri, cămine de vacanță, case de
cură și odihnă etc.
hoteluri, respectiv acele stabilimente unde călătorii pot în schimbul unei sume de bani, să
se adăpostească, să se hrănească și să se distreze în cursul deplasării lor.
- Întreprinderi de transport colectiv, cuprinzând: autocariști, companii de căi ferate,
companii de aviație, organizatorii de croaziere, închiriatori de mașini.
- Întreprinderi de animație (agrement), de timp liber și de informație, care includ: asociații,
mișcări de tineret și de educație, cluburi sportive, teatre stabilimente sau organizații
comerciale sau nu, cum sunt: cluburi de timp liber, baze în aer liber, parcuri de distracții,
cluburi de vânătoare și de pescuit, ferme de vacanță etc.
- Agenții și organizatori de călătorii, care sunt intermediarii dintre producători și
consumatori care sunt intermediarii dintre producători și consumatori.

5. Întreprinderile de turism: definire, criterii de clasificare

Întreprinderea turistică ca activitate concretă oferă un serviciu format din prestații cum
sunt: informare, rezervare, transport, cazare, alimentație, agrement.
Întreprinderile de turism se diferențiază în funcție de:
- forma de proprietate (publică, private, mixtă, cooperatistă, obștească, asociativă, străină)
- statutul juridic (SA, SRL, SNC, mixtă, asociații profesionale)
- forma de exploatație( societăți independente, lanțuri voluntare sau integrate, franșiză,
contract de management)
- tipul de activitate ( agenții de voiaj, turism, întreprinderi de hoteluri și restaurante, de
agrement, de transport etc.

Cap 5. Piața turistică

1. Conceptul de piață turistică: particularități, indicatori, elemente constitutive
Particularități
În turism piața reprezintă locul de întâlnire a cererii turistice cu oferta, astfel prin
definiție piața turistică este sfera economică de interferență a ofertei turistice materializată
prin producția turistică cu cererea turistică materializată prin consum. Obiectul tranzacțiilor
pe piața turistică îl reprezintă serviciile, ceea ce face ca aceasta să aibă o serie de
particularități comparativ cu piața bunurilor între care amintim:
- locul ofertei coincide cu locul consumului dar nu cu locul de formare a cererii
- oferta turistică este percepută de cerere printr-o imagine formată prin cumularea tuturor
informațiilor direct sau indirect de către turistul potential
- cele 2 componente ale pieții tur: cererea turistică și oferta se manifestă în mod direct
astfel cererea are un caracter elastic fiind în permanență modificare sub influența unor
factori de natură economică, socială, politică a unor factori conjuncturali, în timp ce oferta
este rigidă, neelastică în timp și în spațiu, nestocabilă, netransmisibilă, netransformabilă în
același ritm cu ritmul de modificare a cererii.
Indicatori
Principalii indicatori care descriu cantitativ piața turistică sunt:
1. Capacitatea pieții turistice
2. Indicatori care exprimă necesitatea pe o anumită piață a unora sau mai multor produse
turistice, se calculează cu relația:
C=K×N
C- Cap.pieței K- Capacitatea medie de consum N- Numarul consumatorilor potențiali
Acest indicator caracterizează o latură a pieței turistice și anume capacitatea teoretică sau
piața turistică teoretică care reflect limitele de absorbție ale unui anumit produs pe o piață
fără a fi luate în considerare limitele impuse consumului de nivelul prețurilor și tarifelor
practicate. De ex. În cazul tur. balneo-medical capacitatea teoretică a pieții se determ ca
produs între nr total al consumatorului potențial care necesită tratament balneo-medical și
cap. Sau intensitatea medie de consum pentru tratamente balneo-medicale într-o anumită
perioadă de timp.
2. Indicator meditative
Potențialul pieței tur. este un indicator, care exprimă cererea tuturor consumatorului
pentru un anumit produs turistic în funcție de veniturile lor, de prețurile și tarifele
practicate pentru acel produs.Potențialul pieței tur. este mai mic decât capacitatea acesteia
întru-cât pe piață își exercită influența factori imprevizibili spontani sau pot exista
necesități pentru un anumit produs turistic ce nu pot fi satisfăcute întru anumită perioadă de
timp.(Din motive financiare, insuficienței de timp liber alocat călătoriei).
3. Cererea solvabilă pentru un anumit produs turistic
Este un indicator care se calculează scăzând din capacitatea pieței tur. acelei categorii de
consumatori care nu au posibilități financiare pentru a achiziționa produsele turistice
respective sau care nu se manifestă ca cerere efectivă din alte motive (lipsă de timp,
conservatorism, incapacitate fizică). Potențialul pieței tur. și cererea solvabilă sunt 2
noțiuni sinonime prin care se definește acea parte a capacității pieței turistice care ar putea
fi satisfăcută.
4. Volumul pieței produsului turistic
Este un indicator care cuantifică totalitatea tranzacțiilor încheiate pentru un anumit produs
tur. intr-o perioadă data.
Același conținut respectiv totalul produsurilor turistice vândute pe o piață de referință
într-o anumită perioadă de timp este descris și de noțiunea de piață turistică efectivă sau
reală. (Cont in caiet)
5. Locul pe piață al unui produs turistic
Este un indicator care se stabilește ca acea parte a volumului pieței tur. acoperită prin
vânzările realizate la produsul respectiv. Acest indicator se stabilește ca pondere a
produsului turistic comercializat pe piață în volumul pieței ilustrând gradul de pătrundere a
produsului tur. pe o anumită piață țintă și stand la baza determinării preveziunilor de
dezvoltare a relațiilor tur. pe piața respectivă.
Elemente constitutive
Piața turistică ca orice piață are 2 elemente componente de bază și anume ofertantul de
produse turistice care este societatea comercială specializată, agentul economic individual
etc, care prestează servicii de cazare, transport, alimentație, agrement, excursii, toate
cuprinse în produsul turistic.
Cererea de produse turistice alcătuită din ansamblul consumatorilor fie interni sau locali
fie externi. O caracterizare complexă a pieței turistice reprezintă luarea în considerare a
unor multitudini de alte elemente constitutive cum sunt:
- actele normative în viguare care reprezintă diferite alimentări, privind regimul circulației
turistice, durata concediului de odihnă
- canalele de distribuție a produselor turistice care pot fi sub forma distribuției directe sau
sub forma distribuției prin intermediary
- mijloacele de informare necesare transmiterii la consumator a informațiilor privind toate
produsele oferite de firme specializate
- mijloace de transport prezente pe piața turistică

2. Metode calitative de cercetare a pieței turistice

Metodele de cercetare motivațională sunt numeroase și ele sunt grupate după cel puțin 3
ctriterii:
a) în funcție de faza cercetării se întâlnesc metode de culegere a datelor efectiv, metode
de analiză și interpretare a acestora
b) În funcție de gradul de cercetare există metode comune și altor tipuri de cercetare și
metode specifice a proceselor motivaționale
c) În funcție de scopul și obiectivele urmărite metodele de cercetare motivațională pot să
caracterizeze 3 situații și anume:
1. Situația când se cunosc puține aspecte privind unele procese elementare ale
echipamentului consumatorului
2. Situația în care se cunosc unitățile de referință ale comportamentului consumatorului
dar care necesită amintirea și explicarea aprofundată
3. Situația în care impune informații de caracterizare exhaustivă și reprezentativă a
comportamentului. Fiecare din cele 3 situații se caracterizează prin utilizarea unor metode
specifice.

4. Metode și tehnici de previziune în turism

În situația în care se cunosc puține aspecte privind comportamentul consumatorului
de turism pot fi utilizate următoarele tehnici:
- tehnica interviului de profunzime (caract. In caiet)
- tehnică utilizată în cazul în care sunt analizate puține tehnici (carac in caiet)
Analiza de conținut
- testele proective
-?
În cercetarea motivațională a comportamentului consumatorului de servicii turistice poate
fi utilizată și tehnica interviului de grup care se aplică în mai multe variante (ex asupra
unor grupuri de studii de execuție, de decizie), în funcție de scopul urmărit, aplicarea unui
interviu de grup necesită rezolvarea a 3 probleme și anume:
- Constituirea grupului
- Definirea temei de discuție și existența unui interviator de grup
În realizarea cercetării motivaționale o metodă frecvent utilizată este analiza scalară care
utilizează domenii multidisciplinare și urmărește clasificarea sau erarhizarea motivelor și
măsurarea diferențelor dintre clase în scopul desprinderii unor trăsături comune,
elementelor din aceeași clasă. Studiile motivaționale se pot realiza utilizând metode mai
elaborate de analiză și interpretare în care se include analiza programată sau
multivariată, analiza multidimensională, structurală…care se bazează pe algoritm
statistic-matematic. În situația în care este necesară cercetarea exhaustivă și
reprezentativă a comportamentului consumatorului, se recurge la utilizarea sondajului
statistic.

3. Metode cantitative de cercetare a pieței turistice

Cele mai utilizate metode cantitative în cercetarea pieței turistice, sunt:
- analiza statistică
- sondajul statistic
- panelurile de turiști
- panelurile de unități turistice
- metodele de estimare sau prognoză a pieței turistice
- analiza efectului multiplicator
- analiza diagnostic
(EXPLICAREA FIECAREI METODE IN CAIET)
Asigurarea calității activității manageriale implică diferențierea deciziilor, sub aspectele
fundamentării lor, în:
- decizii – rutină (bazate în cea mai mare parte pe experiență, rutină în fler)
- decizii – problemă, determinate de specificul activității turistice în condițiile acțiunii legii
concurențiale (sub impactul pluralismului formelor de proprietate și al descentralizării
sistemului de conducere și organizare), a liberalizării politicii prețurilor și tarifelor și nu în
ultimul rând a schimbării radicale a formelor de manifestare a comportamentului de
cumpărare și de consum al populației.

Cap 6. Cererea turistică.Consumul turistic

1. Cererea turistică: concepte, determinanţi, elasticitate
Piața turistică este abordată în literatura economică ca o parte a pieței totale iar cererea
turistică este considerată o componentă a cererii totale de bunuri și servicii. Între
numeroasele încercări de definire a cererii tur. este importantă următoarea: “ Cererea
persoanelor, aceea a persoanelor care se deplasează periodic și temporar înafara obișnuinței
pentru alte motive decât pentru a munci sau a îndeplini o activitate remunerată”
Menifestarea efectivă a cererii turistice este cuantificată prin noțiunea de consum turistic,
noțiune care reprezintă ansamblul cheltuielilor făcute de subiecții cererii pentru cumpărarea
de bunuri și servicii cu motivație turistică.
Cererea turistică are 2 componente și anume: cererea turistică actuală (efectivă) care
include numărul actual de participanți la turism sau care călătoresc înafara localității unde
au reședință eventual lucrează într-un anumit interval de timp(luna, trimestru, sem, an).
Această componentă este cea mai ușor de măsurat fiind frecvent întâlnită în statisticele
naționale și internaționale. A doua componentă cererea suprimată care include acea
secvență a populației care nu călătorește din diverse motive este alcătuită din 2 elemente și
anume cererea turistică potențială alcătuită din persoanele care doresc să călătorească într-
un viitor apropiat sau mai îndepărtat dacă anumite circumstanțe legate de puterea lor de
cumpărare sau de timpul liber și vor schimba în bine fiindu-le favorabile și cererea turistică
amânată, alcătuită din persoane care își amână călătoria datorită unor cauze cu care s-ar
putea să se confrunte o ofertă turistică (lipsa temporară de capacitate de cazare, condiții
prielnice ale vremii, lipsa de securitate).
2. Cererea turistică, consumul turistic, motivația turistică
Cererea turistică se formează la locul de reședință al turistului care reprezintă bazinul
cererii ce poate fi definit prin caracteristicile economice etice, sociale, politice ale
teritoriului national căruia îi aparține în timp ce consumul turistic se realizează în bazinul
ofertei turistice în mai multe etape care se pot eșalona în timp și spațiu astfel înainte de
deplasarea către locul de destinație turistică dar legat de aceasta (ex: procurarea de
echipamente sportive, agrementetc).
Consum turistic în timpul deplasării către locul de destinație de exemplu transportul,
transfer al bagajelor etc…și la locul de destinație între principalele noțiuni care definesc
piața turistică și anume cererea turistică, consumul turisti, oferta turistică, producția
turistică există relațiile prezentate in fig 1(in caiet).
În cadrul activității turistice motivația de călătorie cuprinde trebuințe, impulsuri, intenții,
valențe și tendințe specific cu caracter personal influențate de o multitudine de factori cum
sunt aspect privind mediu, atitudinea față de mediu și față de propria persoană, scopul
conștient ca răspuns pragmatic la trebuințe prin călătorie în cadrul activității turistice,
nivelele piramidei motivaționale ale lui Maslow se regăsește în următoarea formă:
- Motivația social (de afeliație, de adeziune, de identificare cu alți, de apartenența la grup,
la comunitatea culturală etc) care se identifică cu nevoia omului de a căuta grupul de
turiști, de a face parte din acest grup.
- Motivația cognitivă (constituind în nevoia de a ști, de a înțelege, de a descoperi) se
identifică în nevoia de cunoaștere a tradițiilor, istoriei, culturii altor centre de cuvilizație.
- Motivația de concordanță (de simțire și acțiune care contribuie la integrarea
personalității și se regăsește în acțiunile turistice cu caracter coparticipativ în nevoia anului
de a găsi locuri liniștite în mijlocul naturii etc
- Motivația de repauz și reconfortare este principala motivație turistică satisfăcută printr-
un complex de condiții și mijloace înafara reședinței indivizilor.
- Motivația estetică ce exprimă tendința oamenilor de a se orienta către frumos, către artă,
cultură și civilizație, către peisaje inedit.
Motivațiile sunt influențate de modul de viață, timpul liber, nivelul veniturilor etc.

3. Determinanţii economico-sociali ai cererii turistice

I. Disponibilitatea de timp liber
Creşterea productivităţii muncii, ca şi revendicările populaţiei active din întreaga lume
au determinat recunoaşterea concediilor plătite de către state, fapt care s-a constituit în
premisa cea mai importantă pentru creşterea cererii turistice la nivel mondial. La acest
nivel, pe termen scurt şi mediu se constată o tendinţă de reducere a timpului de muncă şi o
îmbunătăţire a valorificării timpului liber. Specialiştii au identificat patru categorii de timp
liber, care generează patru categorii de recreere şi turism şi anume:
- diminuarea zilei de muncă de la 12-14 ore la începutul secolului la 8 ore în prezent, fapt
care favorizează evadarea cotidiană din marile aglomerări urbane;
- reducerea 46 duratei săptămânale a muncii în ţările dezvoltate de la 6 la 5 zile, realitate
care dă naştere la ceea ce numim concediu de „şfârşit de săptămână”, cu o durată de 1-2
zile;
- reducerea numărului anual al săptămânilor de muncă, efect al instituţionalizării,
generalizării şi apoi creşterii duratei concediului anual plătit;
II. Factori economici
Factorii economici se concretizează, în principal, în venitul personal (sau familial),
preţurile produselor turistice, evoluţia cursurilor de schimb etc.
Venitul personal (sau familial) nelimitat a cunoscut o creştere reală, în ultimele decenii,
într-un număr mare de ţări, a stimulat consumul de bunuri şi servicii, inclusiv cele turistice.

Veniturile individuale acoperă, în primul rând, cheltuielile legate de satisfacerea

necesităţilor vitale, realizându-se aşa-numitul „consum obligatoriu”, care nu poate fi redus.
Evoluţia preţurilor relative, în special în turismul internaţional, a stimulat călătoriile
turistice departe de locurile de reşedinţă.
III. Factori demografici
Se poate afirma că grupurile sociale din mediul urban au o mai mare înclinaţie spre
călătorie. Urbanizarea are la bază o anumită structură şi dezvoltare economică, generatoare,
la rândul ei, de impulsuri motivaţionale şi disponibilităţi materiale reflectate în cererea
turistică. Creşterea gradului de urbanizare determină creşterea cererii turistice naţionale,
fenomen ce s-a manifestat deosebit de dinamic în ultimul sfert de secol şi va continua la
cote înalte în viitor. Astfel, la nivel mondial, ponderea populaţiei urbane în totalul
populaţiei se prezintă după cum urmează: 1973- 37,4%, 1980-42,0%, 2000-46,7%, 2005-
48,7% şi se estimează pentru anul 2030 un procent de 59,9%. Alte caracteristici
demografice care influenţează cererea turistică sunt vârsta, sexul, situaţia familială,
numărul copiilor etc.
IV. Factori Sociali
Faptul că astăzi trăim într-o societate deschisă, integrată într-un anumit context a depăşit
limitele geografice şi politice şi a permis ca turismul să apropie popoarele, comunităţile
naţionale şi categoriile sociale. Acest aspect este mai puternic evidenţiat astăzi, când şi
popoare din Europa Centrală şi de Est, care au optat pentru o societate deschisă, vor avea
un rol tot mai important în evoluţia societăţii umane. Prin turism se realizează legătura
dintre societăţi, culturi şi civilizaţii, ca şi unele schimburi benefice pentru evoluţia
societăţii.

V. Organizarea și promovarea în turism

Organizarea şi promovarea în turism, face ca acesta să devină o forţă economică şi o
realitate socială foarte puternică, un instrument pentru atingerea obiectivelor culturale,
sociale, educaţionale şi uneori chiar politice. Pentru majoritatea popoarelor, statul are un
rol mai mult sau mai puţin important în sprijinirea iniţiatorilor şi operatorilor turistici, în
promovarea internă şi externă a activităţii turistice, în asigurarea protecţiei mediului
înconjurător natural şi uman, amenajarea teritoriului, formarea profesională, protecţia
consumatorilor etc.

4. Elasticitatea cererii turistice

Cererea tur se formează având la bază două premise importante și anume nivelul
veniturilor și existența timpului liber. Progresul ethnic a dus, și continue să influențeze
în sensul reducerii timpului duratei de lucru și în sensul creșterii timpului liber, iar pe de
altă parte venitul reprezintă baza pentru orice consum, inclusiv pentru consumul turistic.
Consumul tur. depinde de nivelul total al veniturilor concretizate în produsul national net
din care se constituie venitul individual, în cadrul pieței turistice pot fi identificați și alti
factori care influențează cererea, care matematic pot fi prezentați ca o funcție de forma:
Ct = f(x1, x2….,Xn)12
Ct-cererea tur X1,X2-factorii care pot influența
Într-o def. generală elasticitatea cererii turistice constă în modificarea cererii determinate
de modificarea unuia sau mai multor factori. În turism este studiată mai ales elasticitatea
cererii la prețuri și la venituri. Relația general de calcul a elasticității cererii este

Et = Δy/Ya : Δx/x₀ (explicarea in caiet)

Elasticitatea cererii tur. la prețul produsului tur. se calculează cu relația

Ep = ΔCt/Ct₀ : ΔP/P₀
unde: Ct-cererea tur P-prețul produsului turistic Ep-coeficientul de elast la prețul prod
tur
Elasticitatea cererii tur. este diferită la nivele diferite ale prețurilor serviciilor turistice,
analizată în valoarea absolute, elasticitatea este mai mica la prețuri mari, și mai mare la
prețuri mici. Pe o eventuală curtă a cererii pot fi identificate 3 zone de elasticitate și anume
zona unde:
Et > 1, care caracterizează o cerere elastic
Et = 1, care caracterizează o cerere unitară elastic
Et < 1, care caracterizează o elasticitate care caracterizează o cerere inelastică
Aria de variație a elasticității cererii tur la venit este între 0 și infinit.
Când elasticitatea este între 0 și 1, cererea este innelastică din punctul de vedere a
venitului.
Când elasticitatea este > 1 înseamnă că cererea este elastică din punctul de vedere a
venitului.
Când elasticitatea este = 1, cererea este unitar elastică.
Deasemenea elasticitatea tur scade pe măsură ce o națiune devine mai bogată dar nu există
suficiente dovezi care să confirme ipoteza că cererea de călătorie este innelastică în raport
cu venitul chiar și în cazul țărilor dezvoltate.

5. Semnificaţia, particularităţile şi tipologia consumului turistic

Consumul turistic este cel care asigură interfaţa dintre doi factori: cererea turistică şi
oferta turistică, aceasta întrucât în cazul turismului, locul ofertei coincide cu locul
consumului, dar nu şi cu locul de formare a cererii. Consumul turistic se realizează în
bazinul ofertei turistice pe mai multe trepte desfăşurate în timp şi spaţiu astfel: în etapa
premergătoare deplasării efective către locul de destinaţie turistică (de exemplu, pentru
achiziţionarea materialului sportiv necesar pe circuit sau la destinaţie);
- în timpul deplasării spre locul de destinaţie (de exemplu, în mijloacele de transport);
- la locul de destinaţie (de exemplu, în mijloacele de cazare, alimentaţie etc.).
Putem spune că există doi factori, în principal, care influenţează volumul consumului
turistic şi anume: nivelul preţurilor efective şi nivelul venitului disponibil al
consumatorilor. Posibilitatea consumului turistic de a se modifica structural, respectiv de a-
şi adapta dimensiunea multiplelor sale componente în funcţie de mişcarea variabilelor preţ
şi venit, conferă volumului global al acestuia o notă de stabilitate. Cele două variabile ale
consumului turistic sunt influenţate, la rândul lor, de o serie de factori, care acţionează în
acelaşi timp şi în acelaşi sens asupra ambelor variabile sau asupra uneia dintre ele. Astfel,
perioada anilor ’70, presărată cu mari dificultăţi economice, între care pot fi amintite:
inflaţia de proporţii, criza valutară însoţită de fluctuaţii ale cursurilor, criza energetică etc.
În mod tradiţional, consumul turistic se descompune în următoarele componente, care
formează „coşul de consum turistic”
- cazare și alimentație reprezentând 40-50%
- transport reprezentând 30-50%
- agrement şi alte consumuri specifice și alte cheltuieli reprezentând 20-30%
Cu toate că această componenţă este relativă, ponderile elementelor consumului turistic
variind în funcţie de specificul naţional al consumului, locul consumului turistic, motivaţia
de consum sau tipul de turism practicat, categoria social-economică a consumatorului, unii
factori conjuncturali etc.

Cap 7. Circulația turistică

1. Forme de turism: clasificare, caracterizarea unor forme moderne de turism
În literature de specialitate s-au conturat câteva criterii de structurare a activității turistice
și anume:
- după locul de proviniență a turiștilor deosebim:
*turismul național (intern) practicat de locuitorii unei țări în limitele granițelor acesteia
*turism internațional (extern) care include vizitele cetățenilor străini într-o țară ca și
plecările rezidenților în scopuri turistice înafara granițelor țării, această a doua formă
include turismul receptive numit și activ sau de primire și turismul enițător sau pasiv sau de
trimitere
- după sezonalitate deosebim:
*turismul de vară (carac in caiet)
*turismul de iarnă
*turismul de circumstanță

Există și alte criterii de structurare a cererii turistice cum ar fi momentul și modul de

angajare a prestației turistice, gradul de mobolitate a turiștilor, motivația de călătorie etc.
La nivel internațional și în ultimul timp și în țara noastră s-au produs unele unități în ceea
ce privește obiectivele călătoriei turistice, în ceea ce privește prioritățile, în topul
preferințelor turistice, aspect care au determinat apariția unor forme moderne de turism,
cum ar fi:
- turismul de afaceri – se caracterizează printr-un dinamism deosebit în contextul
activității turistice, putând avea caracter intern s-au internațional în funcție de beneficiarul
nemijlocit și de rezultate. Poate fi structurat în următoarele subcomponente, turism general
de afaceri (delegațiile, târguri și expoziții, călătorii stimulent.
- turismul urban – concentrează aprox 35% din tot. călătoriei tur. cu ponderi variate de la
o țară la alta dar și cu diferențieri între tur. intern și internațional (tur.urban intern ocupând
o pondere superioară celui internațional). Ocupă cote importante în țări cum sunt: Franța,
Germania, Marea Britanie, Suedia și cote mai mici în Spania, Portugalia, Grecia, datorită
concurenței cu alte destinații turistice, cum ar fi de ex litoralul de asemenea se estimează ca
aprox 80% din vizite în orașe reprezintă tur. urban pur și 20% este
tur.complementar/tur.asociat cu alte forme de petrecere a timpului liber.
- 50% dintre acestea reprezintă voiajuri, călătorii de plăcere, circuite itinerante/vizitarea
orașelor.
- 50% reprezintă expoziții, festivaluri, cruaziere și călătorii specifice culturale, prin
conținutul și caracteristicile sale, tur.cultural prezintă anumite avantaje cum sunt
independența față de un anumit sezon, posibilitatea dezvoltării în zone diferite pe ter.țării.
- turismul rural și agroturismul – sunt forme de turism în ascensiune datorită
creșterii numărului de solicitări a căror motivație este dorința de întoarcere la natură, la
viața și obiceiurile tradiționale care se desfășoară în spațiul rural potrivit datelor
organizației mondiale a tur. la sf. sec 20 turismul rural reprezintă numai 3% din totalul
cererilor de vacanță în timp ce în prezent el deține 15% în următoarele țări: Franța,
Germania, Elveția, Austria, Belgia, Polonia, Bulgaria și altele fiind una din cele mai
instituționalizate forme de turism.

2. Indicatorii statistici utilizați în urmărirea circulației turistice

Activitatea turistică poate fi privită din acest punct de vedere ca un sistem de elemente
structurate în 2 grupe și anume elemente cantitative care servesc descrierii intensității
fiecărei trăsături a sistemului între acestea incluzând nr de sosiri turistice, nr de angajați în
turism, cifra de afaceri etc, și elemente calitative care exprimă trăsături de stare și anume
naționalitatea turistică, categoriile profesionale, motivațiile de călătorie, structura
cheltuielilor, nivelul satisfacției, comportamentul consumatorului etc.
Din punct de vedere cantitativ activitatea tur. poate fi cunoscută prin determinarea unui
sistem de indicatori prin care sunt reflectate toate fenomenele și aspectele sfecifice acestui
domeniu, sistemul de indicatori prin care se caracterizează circulația turistică, conține un
set de indicatori specifici cum ar fi nr de turiști, nr mediu zilnic de turiști, nr de zile
turistice, durata medie de sejur, încasările turistice, densitatea circulației turistice,
preferința relative a turiștilor și alții.
(Cum se determină acești indicatori este în caiet).
Pentru caracterizarea cererii pot fi folosiți și indicatorii de caracterizare a sezonalității
cererii turistice cum sunt indicele de sezonalitate, coeficientul lunar sau cel trimestrial de
trafi, coeficientul concentrației lunare, gradul de fidelitate a clientului, gradul de satisfacere
a cerinței turistice.

3. Sezonalitatea - fenomen caracteristic activității turistice

Variaţiile sezoniere reprezintă una din caracteristicile principale ale turismului modern,
prin care acesta se distinge esenţial de alte activităţi economice. Sezonalitatea activităţii
turistice constă în oscilaţiile activităţii turistice, determinate, în principal, de condiţiile de
realizare a echilibrului ofertă-cerere şi se concretizează într-o mai mare concentrare a
fluxurilor de turişti în anumite perioade ale anului calendaristic, în celelalte remarcându-se
o reducere importantă sau chiar o stopare a sosirilor de turişti. Prin urmare, sezonalitatea se
reflectă, pe de o parte, în utilizarea incompletă a bazei materiale şi a forţei de muncă, ceea
ce influenţează negativ costurile serviciilor turistice şi calitatea acestora, termenul de
recuperare a investiţiilor, rentabilitatea etc., iar pe de altă parte, în nivelul scăzut al
satisfacerii nevoilor consumatorilor, care se reflectă, în timp, în frecvenţa călătoriilor şi,
indirect, în dinamica circulaţiei turistice.
4. Determinanții sezonalității cererii și consumului turistic
Specialiştii au identificat două categorii de cauze care determină sezonalitatea şi anume:
cauze naturale şi cauze sociale.
Sezonalitatea naturală
 Cauzele naturale sunt cele care ţin de climă, în special de temperatura aerului şi a apei.
În cadrul unui climat temperat, nivelul maxim al cererii este direct legat de temperatura
maximă. Nivelul actual de dezvoltare economică şi tehnologică nu permite colectivităţilor
umane să influenţeze clima spre direcţia dorită, aşa încât condiţiile naturale trebuie
acceptate ca variabilă independentă. Influenţa factorilor naturali asupra sezonalităţii cererii
este un fenomen mondial, deşi există diferenţe de intensitate în manifestarea acestui
fenomen între zonele geografice. De asemenea, diversitatea formelor de turism şi a
condiţiilor naturale considerate propice pentru satisfacerea cererii turistice fac să nu existe
o dimensiune universală a sezonalităţii naturale.
Au fost identificate patru grupe de sezoane optime pentru patru grupuri de activităţi şi
anume: sezonul de recreaţie generală, identic cu perioada de vegetaţie din natură;, sezonul
de baie, caracterizat prin faptul că temperatura apei este peste 180C sau temperatura medie
zilnică este peste 150C; sezonul de iarnă, caracterizat prin faptul că media zilnică a
temperaturii este sub 00C; sezonul de vânătoare şi pescuit, caracterizat prin aceea că
respectă ciclurile reproductive ale animalelor, de regulă fiind stabilit de autoritatea publică
centrală.
Concentrarea activităţii turistice în anumite perioade ale anului a apărut o dată cu apariţia
activităţii turistice, dar intensitatea cu care se manifestă la ora actuală este fără precedent.
Sezonalitatea determinată de factorii naturali creează deopotrivă, probleme pentru turişti şi
pentru organizatorii activităţii turistice. Întrucât durata sezonului turistic într-o zonă (sau o
staţiune) este influenţată de condiţii climaterice şi meteorologice, turistul se află în situaţia
de a-şi petrece sejurul într-o anumită perioadă în condiţii incomode de aglomeraţie, ceea ce
îl împiedică să-şi găsească satisfacţii în relaxarea şi odihna dorite.
Specialiştii au identificat trei posibilităţi de atenuare a vârfurilor de sezon şi anume:
- prelungirea sezonului de vârf, prin oferirea unor facilităţi de tarife şi de preţuri atractive.
Diminuarea tarifelor constituie un stimulent major pentru impulsionarea cererii.
- mărirea eforturilor de a menţine cererea la un nivel acceptabil în tot cursul anului, astfel
încât turistul să găsească întotdeauna posibilităţi adecvate de petrecere agreabilă a timpului
său liber (îndeosebi în zilele ploioase, fără soare, fără zăpadă etc.);
- diversificarea ofertei turistice în extrasezon (oferirea de tratamente, excursii etc.). În
acelaşi timp, trebuie avut în vedere faptul că sezonalitatea determinată de factori naturali
nu poate fi complet eliminată, dar poate fi atenuată de la o zi la alta, de la o staţiune la alta,
în funcţie de condiţiile concrete în care se desfăşoară activitatea turistică. Legat de
sezonalitatea determinată de factori naturali, trebuie menţionată ideea că acţiunea acestora
se manifestă în bazinul ofertei turistice.
Sezonalitatea socială
A doua formă a sezonalităţii cererii turistice, fundamentată pe factori sociali este legată de
zonele de origine turistică, de locul de formare a cererii (bazinul cererii turistice). Această
formă de sezonalitate este cunoscută sub denumirea de sezonalitate socială şi interesează
organizatorii de turism întrucât, referindu-se la om, este susceptibilă de influenţă şi
schimbare. Sezonalitatea socială include şi sezonalitatea instituţională, exprimată prin:
vacanţele şcolare, cele religiose sau orice tip de vacanţă localizată temporal de o instituţie.
Unii specialişti în analiza fenomenului turistic accentuează importanţa factorilor socio-
umani şi remarcă faptul că vacanţele şcolare constituie elementul determinant pentru
sezonalitatea de iarnă, factorii naturali jucând doar un rol secundar.
Importanţa măsurării sezonalităţii circulaţiei turistice decurge din eficienţa utilizării
infrastructurii turistice, în special a celei hoteliere. Din acest motiv, exprimarea
sezonalităţii se face prin referire la raportul dintre numărul înnoptărilor hoteliere din luna
cu afluenţă turistică maximă, faţă de cele din luna de minimă afluenţă turistică.
În turismul internaţional, la sfârşitul deceniului nouă al secolului trecut, cea mai puternică
sezonalitate era înregistrată de circulaţia turistică spre ţările puternic dezvoltate din punct
de vedere turistic, cum ar fi: Austria, Elveţia, Portugalia, Italia, Yugoslavia şi Turcia. În
ţările scandinave, în Germania, Japonia, Austria şi Anglia circulaţia turistică se distribuie
mai uniform pe parcursul anului, datorită faptului că factorii naturali (climă, relief) au o
pondere redusă în oferta turistică, cererea fiind specializată pentru turismul de afaceri, de
congrese, de week-end şi, nu în ultimul rând, datorită slabei specializări în producţia
turistică a acestor ţări. În ţări ca Spania şi Belgia, valorile coeficienţilor de sezonalitate
evidenţiază o situaţie deosebită. În Spania, deşi oferta este dependentă de climă,
sezonalitatea este scăzută, datorită politicii autorităţii publice, dar şi a investiţiilor orientate
spre prelungirea sezonului turistic. În Belgia, în ciuda lipsei ofertei specifice turismului
(acesta fiind axat pe turismul de afaceri şi de congrese), sezonalitatea este deosebit de
accentuată, fiind influenţată de sezonalitatea manifestată în ţările limitrofe (Olanda,
Germania, Franţa) spre şi din care fluxurile turistice tranzitează, prin Belgia, spre diferite
destinaţii turistice.

Cap. 8. Oferta turistică

1. Semnificaţia şi particularităţile ofertei turistice
Oferta turistică cuprinde totalitatea resurselor turistice naturale şi antropice,
echipamentul de „producţie” a serviciilor turistice, masa de bunuri alimentare, industriale
destinate consumului turistic, forţa de muncă specializată în activităţi specifice,
infrastructura turistică şi structurile de primire, condiţiile de comercializare (preţuri, tarife,
facilităţi etc.). Oferta turistică prezintă, la rândul său, anumite particularităţi şi anume:
complexitatea, rigiditatea şi substituirea.
Complexitatea şi legat de aceasta, eterogenitatea, se referă la structură, elementele
componente ale ofertei fiind atracţiile turistice şi elementele funcţionale. Atracţiile turistice
stimulează interesul turiştilor potenţiali pentru a le vizita şi întrebuinţa, fiind compuse la
rândul lor din resursele naturale şi cele umane (atracţii socio-culturale, tehnologice etc.),
având o importanţă relativă în timp şi spaţiu în cadrul ofertei turistice. Elementele
funcţionale sunt alcătuite din echipamentul şi serviciile care fac posibilă desfăşurarea
producţiei turistice. Între cele două categorii de elemente există o relaţie de sistem, ele
putându-se completa, substitui sau influenţa reciproc, în diferite proporţii.
Rigiditatea ofertei turistice este generată de utilizarea în cadrul ofertei a unor
componente care sunt greu de înlocuit cu altele (aria montană, monumentele de arhitectură,
muzeele etc.) şi îmbracă mai multe aspecte şi anume: imobilitatea ofertei şi producţiei
turistice, care, pentru a se putea realiza prin consum, presupune deplasarea consumatorului
în bazinul ofertei şi nu a produsului în bazinul cererii; imposibilitatea stocării ofertei, deci a
racordării cantitative a ofertei la nivelul cererii; rigiditatea în amplasarea capacităţilor de
producţie turistică, care sunt localizate „la sursă”, deci în perimetrul sau în apropierea
elementului atractiv, ceea ce exclude alte posibilităţi de localizare a producţiei;
imposibilitatea adaptării ofertei la oscilaţiile cantitative de tip sezonier ale cererii turistice
şi la restructurările calitative ale cererii determinate de diversificarea motivaţiilor şi
intereselor.
Substituirea se referă la utilizarea ofertei în alte scopuri, decât scopul din perioada de
sezon. De exemplu, în condiţiile în care producţia turistică mobilizează numai o mică parte
din oferta turismului de odihnă şi recreere, capacităţile suplimentare ale perioadei pot fi
valorificate prin producţia turismului de afaceri, întruniri etc.

2. Determinanţii ofertei turistice

Principalii factori care determină nivelul şi structura ofertei turistice sunt: teritoriul,
sectorul terţiar şi baza materială.
1. Teritoriul reprezintă pentru oferta turistică condiţia esenţială a existenţei sale. Din punct
de vedere cantitativ, spaţiul poate fi definit prin „capacitatea de primire a teritoriului”, în
timp ce pe plan calitativ se defineşte prin „atractivitatea sa” sau valoarea turistică a
teritoriului, care poate fi naturală sau creată. Desfăşurarea propriu-zisă a acţiunilor turistice
trebuie să aibă în vedere aspectul cantitativ, prin determinarea capacităţii optime de
primire, respectiv numărul maxim de turişti care 65 pot fi primiţi de un teritoriu fără a
prejudicia mediul ambiant sau organizarea vieţii în spaţiul respective.
2. Sectorul terţiar este componenta de bază a oricărui complex economic naţional, care
reuneşte activităţile de prestare de servicii şi care, urmare a dezvoltării şi diversificării
nevoii sociale, s-a individualizat ca sector distinct în economie. Astfel, asemănător
modului de stabilire a locului turismului în economia naţională şi pentru aprecierea locului
sectorului terţiar în economie pot fi utilizaţi următorii indicatori: - ponderea populaţiei
ocupate în sectorul terţiar în totalul populaţiei ocupate. La sfârşitul secolului trecut acest
indicator a atins nivelul de 60-75% în ţările dezvoltate şi de 30-50%, în ţările în curs de
dezvoltare, vorbindu-se tot mai mult despre o “terţializare” a ocupării forţei de muncă şi a
categoriilor profesionale, proces care continuă şi astăzi în ritmuri dintre cele mai înalte.
- aportul sectorului terţiar la crearea produsului intern brut (ponderea serviciilor în PIB).
Normalizarea nivelului acestui indicator semnifică acceptarea faptului că şi în sfera
serviciilor se prestează o muncă productivă, se creează şi/sau se adaugă valoare care intră
în componenţa indicatorilor macroeconomici.
- mărimea capitalului fix, ca expresie a dimensiunii resurselor materiale antrenate în
sectorul terţiar şi raportul acestora cu cele din alte sectoare. Criteriile prezentate pentru
aprecierea locului sectorului terţiar în ansamblul economiei naţionale sunt de natură să
evidenţieze latura cantitativă a activităţii desfăşurate în cadrul sectorului terţiar, la acestea
putându-se adăuga indicatori macroeconomici specifici, care pot reflecta conţinutul fiecărei
ramuri componente.
3. Baza materială este un alt factor care poate influenţa oferta turistică, echipamentul
turistic fiind tot atât de diversificat şi specializat ca şi serviciile turistice. Baza materială
turistică prezintă o serie de particularităţi faţă de baza materială a altor activităţi de
producţie şi anume:
- între baza materială turistică şi resursele turistice naturale trebuie să existe o
corespondenţă ca volum al dotărilor, atât pe plan calitativ-structural, cât şi pe plan
cantitativ.
- baza materială turistică trebuie să fie adaptată unui anumit segment al cererii turistice,
prezumate sau cunoscute.
- efortul investiţional în turism este invers proporţional cu calitatea atracţiei turistice, a
resurselor naturale.

3. Potenţialul turistic: concept, structură

Potenţialul turistic constituie condiţia esenţială a dezvoltării turismului într-un anumit
perimetru şi poate fi definit, într-o abordare generală, prin ansamblul elementelor ce se
constituie ca atracţii turistice şi care se pretează unei amenajări pentru vizitare şi primirea
călătorilor. Varietatea potenţialului turistic şi rolul diferit al componentelor asupra
fenomenului turistic au făcut necesară structurarea şi ierarhizarea acestora după diferite
criterii. Cel mai important dintre acestea se referă la conţinutul componentelor, după care
potenţialul turistic se împarte în două categorii principale, aşa cum rezultă şi din Figura nr.
5.1 şi anume: potenţialul turistic natural şi potenţialul turistic antropic.(fig 5 in tel, car.curs)