Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
3
Ielenicz, M., Comănescu, L. (2013), Turism. Teorie şi Metodologie, Editura Universitară, Bucureşti, p.5
4
Erdeli, G., Istrate, I., (1996), Potentialul turistic al Romaniei, Editura Universității din București, p.3
5
Muntele, I., Iaţu, C. (2006), Geografia turismului-concepte, metode şi forme de manifestare spaţio-temporală, Ediţia a II-a
revăzută, Editura SedCom Libris, Iaşi, p.35
Piaţa turistică reprezintă interacţiunea dintre cererea turistică manifestată prin consum şi oferta
turistică manifestată prin producţia turistică. Piaţa turistică prezintă un conţinut complex, deoarece
cererea şi oferta au în vedere atât serviciile cât şi produsele achiziţionate de turist şi este condiţionată
de dezvoltarea acestora impunând la rândul ei o anumită influenţă.6
Consumul turistic debutează prin achiziţionarea unor bunuri necesare pe perioada sejurului
chiar în localitatea de reşedinţă a turistului (alimente, echipament sportiv, haine), continuă pe perioada
sejurului (cazare, alimentaţie, tratament, divertisment, combustibil, închirieri auto) şi se finalizează la
întoarcerea în localitatea de domiciliu. Deci pentru a putea defini piaţa turistică, trebuie să analizăm
cele două elemente care o definesc, cu caracteristicile lor specifice şi anume oferta şi cererea turistică.
Oferta turistică reprezintă “producţia“ din cadrul pieţei, exprimată ca fiind capacitatea
organizatorică a reţelei turistice de a satisface în anumite condiţii nevoile societăţii (infrastructură, baza
materială, dotări) combinată cu totalitatea atracţiilor existente în zonă (naturale, culturale, istorice). 7
Oferta turistică este considerată ofertă potenţială, având un caracter pasiv deoarece elementele de
atractivitate sunt potenţiale până în momentul în care sunt puse în valoare de către oferta de servicii,
adică până în momentul manifestării efective a cererii, când elementele potenţiale sunt activate şi se
transformă în ofertă reală. Deci elementele de atractivitate şi oferta turistică formează oferta reală.
Elementele de atractivitate prezintă un grad ridicat de variabilitate în timp, valoarea lor
modificându-se în funcţie de anumiţi factori externi (climă, temperatură, perioada de timp din an,
sărbătorile legale) ceea ce determină sezonalitatea ofertei. De asemenea, imposibilitatea deplasării
elementelor de atractivitate şi a bazei materiale din dotare determină o anumită rigiditate a ofertei
turistice, consumul fiind posibil doar prin deplasarea consumatorului la locul de prestare a pachetului
turistic.
Cererea turistică exprimă un ansamblu de nevoi de ordin superior manifestate în cadrul pieţei.
Astfel unele nevoi sunt considerate nevoi primare: de transport turistic, igienă, alimentaţie, având o
cerere cu o elasticitate redusă ceea ce imprimă activităţii de marketing a organizaţiei, acţiuni în sensul
cunoaşterii cât mai exacte a modului de manifestare a cererii şi de adaptare la evoluţia ei, deoarece
prezintă posibilităţi reduse de influenţare.8
Nevoile de ordin superior sunt satisfăcute de o serie de servicii sau produse turistice, culturale,
de divertisment, care uneori sunt amânate sau chiar nerealizate. Acestea au o cerere exprimată cu un
grad ridicat de elasticitate, manifestându-se atât direct, ca urmare a influenţelor datorate factorilor
proprii ce determină modificări însemnate, cât şi încrucişat, când cererea turistică se modifică ca
6
Susanu, I., (2007), Marketing turistic, Editura Didactică și Pedagogică, București, p.12
7
Olteanu, V., Cetină, I., Marketingul serviciilor, Editura Expert, Bucureşti, 1994, p.120
8
Susanu, I., (2007), op.cit., p.12
urmare a modificării preţurilor produselor turistice. Elasticitatea ridicată a cererii turistice determină
uneori amânarea nevoilor turistice ale publicului ţintă accentuând caracterul sezonier al acesteia.
Fluxul turistic este definit de Ielenicz, M.&Comănescu, L. (2013) ca fiind “sensul mişcării
cuantificate a turiştilor din aria emiţătoare spre aria receptoare. Fluxurile turistice pot fi
convergente/receptoare (spre orice obiectiv turistic), divergente/emiţătoare (din localităţile fără
potenţial turistic) şi în ambele sensuri (la centrele turistice).”9
Cei mai utilizați indicatori pentru caracterizarea fluxurilor turistice sunt: numărul turiştilor,
numărul mediu de turişti, numărul zile-turist; durata medie a sejurului, încasările din turism,
densitatea circulaţiei turistice, preferinţa relativă a turiştilor etc.
Numărul de turişti se obţine din însumarea informaţiilor cuprinse în diferite surse statistice,
calculându-se la sfârşitul fiecărui an calendaristic, dar şi pe perioade mai reduse, în funcţie de nevoile
cercetătorului. Acest indicator se poate calcula pentru întreaga circulaţie turistică sau pe tipuri de
acţiuni, zone turistice etc.
Numărul mediu de turişti se obţine prin repaortarea numărului de turişti la o anumită perioadă
sau regiune. Astfel, putem calcula număr mediu de turişti pe zi, lună calendaristică sau pe litoral,
regiune montană etc. Acest indicator refelctă intensitatea fluxurilor turistice într-un anumit interval
(calendaristic sau sezon turistic):
Acest indicator arată timpul mediu (zile) de rămânere a turiştilor în spaţiile de cazare şi reflectă
astfel posibilitatea ofertei de a reţine turistul într-o anumită zonă, regiune etc.
9
Ielenicz, M., Comănescu, L. op.cit., p.6
Densitatea circulaţiei turistice pune în legătură directă circulaţia turistică cu populaţia rezidentă
a regiunii receptoare. Acest indicator se calculează ca raport între numărul turiştilor sosiţi în zona X (T)
şi populaţia rezidentă a zonei X (P):
De regulă, acest indicator are valoare subunitară, dar există şi regiuni naționale sau
internaționale în care valoarea este supraunitară.
Preferinţa relativă a turiştilor oferă informaţii privind orientarea geografică a fluxurilor
turistice emise de o regiune emițătoare. Se calculează ca raport între numărul de turişti dintr-o ţară X
care se îndreaptă spre o ţară Y (T1) şi populaţia rezidentă a ţării de origine X (P):
Dintre indicatorii valorici, cei mai frecvent utilizaţi sunt: volumul total al încasărilor din
turism, care se calculează pe regiuni turistice, pe tipuri de acţiuni, pe societăţi comerciale etc. şi
încasarea medie pe zi-turist (turist), care se obține ca raport între volumul încasărilor şi numărul zile-
turist (turişti).
Statisticile interne ale fiecărei ţări pot oferi date pentru calcularea altor indicatori, a căror
acurateţe şi valoare informaţională sunt determinate de metodele de colectare și interpretare.
Indicatorii fizici şi valorici ai fluxurilor turistice se folosesc în studiile naționale și
internaționale şi constituie baze statistice pentru organismele internaţionale (OMT, GATT, OECD,
etc.).
În literatura de profil, factorii de influenţă ai cererii turistice se regăsesc sub diverse denumiri
(determinanţii activităţii turistice, dotările factoriale în turism, etc.). Indiferent de denumirea acestora ei
au un caracter general, diferenţa de nume purtând amprenta personalităţii cercetătorilor10 și având drept
suport următoarele criterii:
natura sau conţinutul acestora:
- factori demografici (evoluţia numerică a populaţiei; structura pe vârste; modificarea
duratei medii de viaţă, structura pe sexe, grupe de vârstă, profesia).
- factori economici (veniturile populaţiei, oferta turistică, preţurile şi tarifele
produselor turistice);
- factori sociali (urbanizarea, timpul liber)
- factori tehnici (performanţele mijloacelor de transport, dotările tehnice existente în
unităţile hoteliere, de alimentaţie, tehnologiile folosite în construcţii);
- factori naturali (aşezarea geografică, relieful, clima, poziţia faţă de principalele căi de
comunicaţie).
- factori psihologici, educativi şi de civilizaţie (nivelul de instruire; setea de cultură;
temperamentul; caracterul individual; dorinţa de cunoaştere).
- factori organizatorici şi politici (formalităţi la frontiere, facilităţi în turismul
organizat, conflictele sociale, etnice, religioase, regimul vizelor).
durata acţiunii lor în timp:
- factori conjuncturali (crizele economice, politice, confruntările armate, catastrofele
naturale, condiţiile meteorologice etc).
- factori sezonieri (succesiunea anotimpurilor, structura anului şcolar/universitar,
activitatea în agricultură).
- factori cu acţiune permanentă (creşterea timpului liber, modificarea veniturilor,
mişcarea demografică etc).
importanţa lor în determinarea fenomenului turistic:
- factori primari (veniturile populaţiei, oferta, preţurile, timpul liber, mutaţiile
demografice);
- factori secundari (climatul internaţional, formalităţile de viză sau frontieră, alte
facilităţi);
direcţia lor de acţiune:
10
Turcu, D., Weisz, J., (2008), Economia turismului, Editura Eurostampa, Timișoara, p.13
- factori endogeni (lansarea de noi produse, diversificarea gamei de servicii oferite,
nivelul tarifelor, facilităţi de preţ, pregătirea personalului).
- factori exogeni (creşterea veniturilor, evoluţia numerică a populaţiei, sporirea gradului
de urbanizare);
profilul de marketing:
- factori ai ofertei turistice (condiţii naturale, baza materială, costul prestaţiilor,
diversitatea şi calitatea serviciilor);
- factori ai cererii turistice (veniturile, urbanizarea, timpul liber);
- factori ai confruntării cerere-ofertă (distribuţia agenţiilor de voiaj, calitatea
infrastructurii, sistemul legislativ).
Aceşti factori sunt într-o dinamică continuă şi într-o anumită măsură pot fi dirijaţi pentru
dezvoltarea turismului. Dintre aceştia cea mai mare influenţă asupra cererii turistice o au:
- veniturile componentei demografice reprezintă principala condiție pentru existența cererii
turistice, fiind suportul incontestabil al dezvoltării turismului. Nivelul veniturilor este influenţat de de
dezvoltarea economică şi socială a unei regiuni. Sporirea veniturilor individuale, mai exact, a
cuantumului care rămâne după acoperirea nevoilor fiziologice (locuință, alimentație, etc) influenţează,
de regulă, nivelul cheltuielilor în turism.
Veniturile influenţează circulaţia turistică atât cantitativ, prin modificarea fluxurilor turistice,
cât şi calitativ, determinând durata sejurului, frecevnța plecărilor în vacanţă, caracterul organizat sau
neorganizat, distanţa pe care se efectuează vacanțele, realizarea sejurului în interiorul sau în afara
graniţelor ţării, opţiunea pentru un anumit mijloc de transport etc.
- preţurile şi tarifele vizează întregul produs turistic sau numai una din componentele sale:
transport, cazare, alimentaţie, agrement; vizează piaţa internă sau internaţională; poate produce
transformări cantitative sau calitative. În general, practicarea unor tarife ridicate limitează accesul la
anumite servicii turistice şi determină reducerea numărului de turişti, a duratei sejurului, a distanţelor
de călătorie, a frecvenţei plecărilor în vacanţă etc. În acelaşi timp nu sunt excluse și reacţiile inverse, în
care tarife foarte scăzute să genereze neîncrederea turiştilor în calitatea serviciilor determinând, o
reducere a consumului turistic.
Infrastructura turistică, componentă a patrimoniului turistic este compusă din totalitatea
construcţiilor şi amenajărilor necesare pentru buna desfăşurare a activităţii turistice (căile de
comunicaţie, capacităţile de cazare, restauraţie, agrement, etc.
Traseul turistic11 reprezintă orice zonă care corespunde unei poteci sau segment de drum,
modernizat sau nemodernizat, marcat conform legii, care permite accesul turiştilor spre un obiectiv
turistic, structuri de primire turistică sau care face legătura între diverse obiective turistice, trasee
turistice, structuri de primire turistică şi aşezări.
11
Conform H.G.77/2003, pentru a fi omologat, conditiile îndeplinite trebuie să fie următoarele: - să prezinte interes şi să
facă legătura între două sau mai multe obiective turistice; să fie accesibil; să evite zonele periculoase