Capitolul I

NOTIUNI INTRODUCTIVE

1.1 Notiuni introductive in turism

Termenul de turism provine din termenul englez tour ce inseamna calatorie, termen creat in
Anglia in jurul anilor 1700, pentru a desemna actiunea de voiaj in Europa (in general) si in
Franta (in special). Acest termen englez, la randul sau, deriva din tour , un cuvant francez, ce
semnifica plimbare, calatorie si este preluata de majoritatea limbilor europene cu sensul de
calatorie de agreement. Din termenul de turism a derivate sic el de turist, adica persoana care
efectueaza calatoria pentru placerea proprie.
Turismul, prin rolul si continutul sau, reprezinta un fenomen specific civilizatiei actuale, una din
majorele componente ale vietii economice si sociale ce polarizeaza interesul unui numar cat mai
mare de tari. Privit ca un fenomen social-economic, turismul a fost definit in diverse variante:
Profesorul elvetian dr. W. Hunziker este cel care a elaborat o definitie a turismului, acceptata pe
plan mondial si a apreciat ca: Turismul este ansamblul de relatii si fenomene care rezulta din
deplasarea si sejurul persoanelor in afara domiciliului lor, atata timp cat sejurul si deplasarea nu
sunt motivate printr-o stabilire permanenta si o activitate lucrative oarecare (1940).
The Shorter Oxford Enghlish Dctionary (Oxford, 1950) , zece ani mai tarziu, defineste turismul
ca fiind teoria si practica din sfera calatoriilor; calatoria fiind de placer.
Jan Medicin defineste turismul ca fiind activitatea din timpul liber care consta in a voiaja sau a
locui departe de locul de resedinta, pentru distractie, odihna, imbogatirea experientei si culturii
datorita cunoasterii unor noi aspect umane si a unor peisaje necunoscute.
Dictionarul Enciclopedic Roman (1966, vol. IV) presupune urmatoarea definitie a turismului:
Activitate cu caracter sportive sau recreativ, constand in parcurgerea pe jos sau diferite mijloace
de transport a unor distante, pentru vizitarea regiunilor pitoresti, a localitatilor, a obiectivelor
culturale, economice, istorice, etc. .
Dictionaire Touristique International (1969) contine si el o formulare: Turismul reprezinta
ansamblul de masuri puse in aplicare pentru organizarea si desfasurarea unor calatorii de
agreement sau in alte scopuri, realizate fie prin intermediul unor organizatii, societati sau agentii
specializate, fie pe cont propriu, pe o durata limitata de timp, precum si industria care concur la
satisfacerea nevoilor turistilor. Tot in Dictionarul Turistic International (1980), se precizeaza ca

turismul se distinge de calatorie prin aceea ca implica pentru persoana in cauza, alegerea
deliberate a tintei, pe de alta, preocuparea exclusive pentru satisfacerea placerii sale.
Ca fenomen economic si social, turismul a cunoscut dezvoltari spectaculoase in cea de-a doua
jumatate a secolului XX. Dorinta de a calatori si de a cunoaste lucruri noi este cunoscuta inca din
antichitate, chiar daca la inceput, aceste dorinte aveau ca scop principal razboiul. Primii care siau dorit sa calatoreasca si in acest scop au si inlesnit calatoriile, au fost grecii. Acestia incheiau
contracte de vizite reciproce, contracte ce puteau fi mostenite din tata in fiu, se imprieteneau cu
oamenii care aveau aceeasi ocupatie, dobandind astfel siguranta calatoriei.
De-a lungul timpului incep sa se diversifice motivatiile de calatorie, astfel conturandu-se tot mai
mult activitatea de turism, determinate de actiunireligioase, folosirea bailor curative, calatoriile
catre lumi noi, etc.
S-au dezvoltat si sectoarele privind industria hoteliera, comunitatile, transportul, activitatile
destinate turismului.
Annual, peste 1,5 miliarde de personae efectueaza calatorii in scopuri turistice. Principalele tari
furnizoare de turisti sunt: SUA, Germania, Franta, Marea Britanie, Canada, Olanda, Italia,
Suedia, Japonia, etc. iar dintre tarile primitoare de turisti se Numara: Spania, Franta, Grecia,
Marea Britanie, Austria, Elvetia,Germania, etc.
In tot acest context, Romania tinde sa devina o destinatie turistica atractiva, potentialul sau
touristic fiind dat de resursele naturale( varietatea reliefului, reteaua hidrologica, clima, flora si
fauna), cat si de resursele antropologice (vestigii arheologice, monumente istorice si
arhitectonice, muzee, case monumentale), precum si de conservarea traditiilor in anumite zone,
captand atentia multor agentii de turism nationale.
O mare parte a ofertei turistice pe care o prezinta Romania, o constituie resursele turistice
antropice. Vestigiile arheologice sunt legate de formarea si continuitatea poporului roman, de
vechile cetati de pe litoralul Pontului Euxin, sau de ruinele de la Orastie.
Monumentele istorice si arhitectonice au o valoare deosebita pe plan mondial: manastirile sii
bisericile din Bucovina, cu fresce exterioare, bisericile din lemn din Maramures, cetatile si
castelele medieval din Transilvania, monumentele si orasele foste capital ale Tarilor Romanesti.
La toate acestea se adauga elementele de folclor, satele turistice,muzeele si casele memoriale
care sporesc activitatea zonei. Potentialul natural si relieful carpato-danubiano-pontic al tarii
determina varietatea formelor de turism care pot fi practicate: turismul de litoral, turismul in
Delta Dunarii, turismul montan, cultural, balnear, de aventura sau sportiv.
Desi considerat de cei mai multi dintre expertii in domeniu un fenomen specific epocii
contemporane, turismul s-a cristalizat in a doua jumatate a secolului XIX, si ca atare, primele
incercari de definire si caracterizare a turismului dateaza din aceasta perioada.

Pret de un secol de la aparitie, turismul a avut o evolutie relative lenta, ceea ce s-a reflectat si in
planul clarificarilor conceptuale. Dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, turismul cunoaste o
expansiune deosebita, antrenand tot mai multe resurse.

In perioada contemporana, turismul reprezenta o varianta strategica pentru numeroase economii

nationale, fiind cunoscute efectele sale benefice in plan economic, social, cultural si intr-o
anumita masura, asupra mediului natural.
Turismul reprezinta o component de prima importanta a vietii economice si sociale pentru un
numar tot mai mare de tari ale lumii, ce actioneaza ca un factor stimulator al progresului, al
dezvoltarii.
In plan social, turismul raspunde unei multitudini de nevoi umane -de odihna,recreere,
cunoastere, ingrijire a sanatatii, destindere, imbogatire a orizontului cultural, comunicare,
aventura si altele- ceea ce argumenteaza antrenarea unei ponderi ridicate a populatiei la circulatia
turistica. Din acelasi motiv, turismul este considerat un important indicator al calitatii vietii si
totodata un mijloc de crestere a acesteia.
Turismul este considerat o forma de recreere alaturi de activitati si formule de petrecere a
timpului liber: turismul presupune miscarea temporara a oamenilor spre destinatii situate in
afara resedintei obisnuite si activitatile desfasurate in timpul petrecut la acele destinatii. In cele
mai multe situatii, turismul implica efectuarea unor cheltuieli cu impact asupra economiilor
zonei vizitate.
Pornind de la premisa ca turismul se refera in esenta la calatoriile oamenilor in afara resedintei
obisnuite, definirea continutului acestuia aduce in discutie aspect precum: scopul calatoriei,
distanta si durata deplasarii, precum si caracteristicile subiectului calatoriei, respective ale
turismului. Ca urmare, cele mai multe dintre studiile consecrate acestui domeniu opereaza cu
analiza intercorelata a categoriilor de Turism si Turist.
Conceptul de Turism, comform noilor preciari, se refera la activitatile desfasurate de persoane,
pe durata sejururilor si calatoriilor, pentru o perioada consecutive ce nu depaseste 12 luni, pentru
afaceri sau diverse motive.
In ceea ce priveste conceptual de Turist, acesta este reprezentat de orice persoana care se
deplaseaza spre un loc situate in afara resedintei sale obisnuita pentru o perioada mai mica de un
an si ale carui motive de calatorie sunt altele decat exercitarea unei activitati remunerate in locul
vizitat.
Forma de turism poate fi definit prin aspectul concret pe care l mbrac asocierea/combinarea
serviciilor (transport, cazare, alimentaie, agrement) ce alctuiesc produsul turistic, precum i
modalitatea de comercializare a acestuia.

n practica turistic exist o serie de criterii i posibiliti de grupare a formelor de turism:

A.
a)
b)
B.
a)
b)
c)
C.
a)
b)
D.
a)
b)
E.
a)
b)
c)
d)
F.
a)
b)
c)
d)
e)
f)
G.
a)
b)
c)
d)
H.
a)
b)
c)
I.
a)
b)
c)
d)

In functie de locul de provenienta sau origine a turistilor, se disting:

Turismul intern;
Turismul international;
Dupa modalitatea de comercializare a vacantelor, se disting:
Turismul organizat;
Turismul pe cont propriu;
Turismul semiorganizat (mixt);
In functie de gradul de mobilitate a turistului, se disting:
Turismul itinerant sau de circulatie;
Turismul de sejur;
Din punct de vedere al periodicitatii sau frecventei de manifestare a cererii, se disting:
Turismul continuu (permanent);
Turismul sezonier;
Dupa mijlocul de transport, se disting:
Turismul rutier;
Turismul feroviar;
Turismul naval;
Turismul aerian;
In functie de motivatia deplasarii, se disting:
Turismul de agrement;
Turismul de odihna si recreere;
Turismul de tratament balnear;
Turismul sportiv;
Turismul stiintific;
Turismul de cumparaturi;
Dupa caracteristicile sociu-culturale ale cererii, se disting:
Turismul particular (privat);
Turismul social;
Turismul pentru tineret;
Turismul de afaceri;
Dupa categoria de varsta si ocupatia turistilor, se disting:
Turismul pentru tineret;
Turismul pentru populatia activa;
Turismul pentru pensionari;
Dupa caracteristicile prestatiei turistice principale preferate de turist in cadrul sejurului,
se disting:
Turismul de sejur pe litoral;
Turismul de sejur in statiunile montane;
Turismul in statiunile balneo-climaterice;
Turismul cu caracter special;

Dupa caracteristicile socio-economice ale cererii si ale clientelei se mai pot mentiona
urmatoarele forme ale turismului
a) Turismul politic;

b) Turismul urban;
c) Turismul rural.

1.2 NOTIUNI INTRODUCTIVE IN TURISMUL SOCIAL

Ca notiune si sfera de cuprindere, turismul social a fost adoptat in anul 1936, in Franta, din
initiativa lui Leo Lagrange, prin crearea unor astfel de structuri, care poate include in aceasta
forma de turism si clasele mai putin favorizate.
O definitie a turismului social este prezentata de W. Hunziker ca fiind acel turism care se
caracterizeaza prin faptul ca este practicat de cercuri cu putere de cumparare mica si ca este
facilitat prin prestatii cu totul speciale, usor de recunoscut ca atare.
Profesorul L. Desqlanques defineste aceasta activitate de turism social ca un ansamblu de
actiuni vizand dezvoltarea turismului social in cadrul categoriilor socio-profesionale cu venituri
restranse , iar daca se face referire la definitia data de specialistii romani, conform careia
turismul social reprezinta o forma a turismului pentru mase, practicata de clasele sociale cu
posibilitati financiare relativ limitate, forma care se manifesta ca turism familial sau turism
pentru toti, se observa ca toate definitiile scot in evidenta concentrarea acestor forme de turism
pe un anumit segment al populatiei, facilitand accesul la produsul turistic.
Pornind de la definitia cea mai simpla a turismului ca fiind o forma de recreere alaturi de alte
activitati si forme de petrecere a timpului liber, se poate spune ca timpul de vacanta nu trebuie
sa fie o perioada de inactivitate, iar organizarea de vacante trebuie sa le ofere turistilor
posibilitatea de a descoperi natura, locuri si oameni noi, activitati culturale si sportive, atat la
nivel individual, cat si la nivel de colectivitate.
Ca forme de manifestare, turismul social este constituit, in principal, din turism de tratament si
cura balneo-medicala, de tineret, calatorii de studii, tabere scolare, unele forme ale turismului de
odihna, etc., din acest punct de vedere fiind dificila o demarcatie clara fata de alte forme de
turism.
Atat conceptul cat si continutul turismului social, au fost caracterizate de un puternic dinamism
in ultimii ani, ceea ce poate fi explicat prin faptul ca operatorii turismului social au dat intr-o
mare masura atentie si ascultare consumatorilor si au reusit sa dimensioneze in mod oportun,
noile tendinte ale turismului social printr-o interpretare corecta a asteptarilor turistilor tineri, a
persoanelor in varsta si a familiilor.

Turismul social este o forma particulara a turismului, practicata de categorii sociale cu venituri
restranse si este orientata spre satisfacerea necesitatilor lor culturale, recreative, cognitive, etc.
Pe scurt, sintagma turism social are la baza oferirea de servicii turistice la un tarif scazut.
Aceste servicii turistice pot fi acompaniate sau nu de servicii educationale si/sau terapeutice in
beneficiul clientilor. De asemenea pot fi tabere special construite pentru uzul persoanelor cu
dizabilitati. Pe de alta parte, turismul social se poate referi la punerea in valoare a unor situri
turistice si a patrimoniului natural, cultural, artistic, istoric a unor zone geografice isolate sau mai
putin cunoscute, urmarindu-se astfel impulsionarea economica a zonelor sarace prin dezvoltarea
sectorului turistic, cu impact asupra comunitatilor locale.
Daca in trecut turismul social era sustinut de o serie de organisme precum sindicatul sau
guvernul, in prezent, aceasta forma de petrecere a timpului liber si-a pierdut mult din importanta.
Turismul social mizeaza pe promovarea unui sistem de facilitate cum sunt reducerile de tarife si
acordarea de subventii. Prin caracteristicile sale, turismul social asigura accesul la vacante a unor
categorii defavorizate ale populatiei avand chiar un rol de protectie sociala.
Dupa 1989, au aparut foarte multe societati de turism, care se intrec an de an sa ofere cele mai
atractive pachete de servicii.
Turismul social este o forma de turism direct legata de evolutia dezvoltarii turistice, de gradul de
civilizatie a populatiei, de instituire a zilelor de repaus, a concediilor platite, etc., etape ce
constituie premisele democratizarii vacantelor si turismului. Turismul social joaca un rol
important in toate zonele accesibile turismului, asociatiile de profil avand menirea de a lega
parteneriate solide cu autoritatile publice sau private, cu sindicatele intreprinderilor, etc. in
scopul de a permite tuturor categoriilor de populatie, dar mai ales cu venituri modeste, sa
beneficieze de o vacanta.
Din clientii turismului social fac parte categoriile de populatie cu mijloace financiare reduse,
reprezentate de cei cu venituri situate la un nivel minim pe economie sau cu statut social care
atesta acest lucru, cum ar fi: pensionari, someri, elevi si studenti, lucratori in agricultura, etc. In
general, calatoriile acestora sunt asigurate de organismele de protectie sociala sau diverse
organizatii cum ar fi: case de asigurari sociale, case de ajutor reciproc ale pensionarilor,
sindicate, organizatii de tineret, fundatii, precum si prin facilitate de plata oferite de agentii
economici din turism.
In termeni generali, sunt catalogati ca turisti pasivi sau captivi cei care ar dori sa se
deplaseze in calatorii de vacanta, dar nu dispun de suficiente posibilitati materiale pentru a-si
alege mijloacele de transport si de cacazare preferate, ramanand captivi si nevoiti sa accepte
formulele forfetate de vacanta comercializate de agentiile tour-operatoare sau de agentiile
intermediare ale acestora.

Nedispunand de suficiente posibilitati pentru a-si realiza pe cont propriu sejurul turistic, acesti
turisti se limiteaza la campul de selectie a ofertelor de produse turistice pe care le considera
accesibile in limitele bugetelor modeste de vacanta. Cel mai bun exemplu in aceasta privinta este
oferit de formele de turism rural, unde turistii accepta deliberat conditiile modeste de confort,
compensate insa cu satisfacerile cautate in mediul inca nepoluat al gospodariilor taranesti.
Facilitatile de care dispun destinatarii turismului social a condus la o crestere substantiala a
cererii turistice, de multe ori confundandu-se cu fenomenul de tuism in masa.
Industria turismului social este caracterizata de cateva aspecte foarte importante pentru
elaborarea oricarei strategii de dezvoltare a acestor forme de turism cum ar fi:
-turismul social nu are o structura omogena, nici un punct de vedere al ofertei dar nici al cererii,
in majoritatea tarilor;
-cererea turistica are o evolutie fluctuanta, chiar in tarile cu o veche traditie in aceasta forma de
turism, fiind necesara o oferta bine structurata.
Conform principiilor elaborate de BITS, aceasta forma de turism face parte din dreptul
universal de recreere si odihna turistica pentru un numar cat mai mare de persoane si se traduce
prin:
-turismul social realizat de intreaga societate pentru aproape toti membrii ei;
-turismul social reprezinta o parghie esentiala in dezvoltarea socio-economica a oricarei regiuni;
-urismul social ca element esential in procesul cvasicontinuu de amenajare a teritoriului;
-turismul social are un statut de partener esential in programele de dezvoltare mondiala.
Noul concept de turism social pe care l-au definit specialistii cu ocazia congresului mondial
BITS, ca fiind turismul dezvoltarii, va fructifica si va imbina dezvoltarea turismului cu protectia
mediului inconjurator si cu respectarea identitatii populatiei locale, promovarea dezvoltarii
turismului fara degradarea resurselor turistice, precum si generarea de beneficii economice
sociale si culturale pentru populatia locala.
Vacantele apartin deci unei noi practici sociale. Turismul social se dovedeste a fi un turism al
dezvoltarii, un turism afectiv, un factor de putere economica capabil sa-si demonstreze acest rol
in domeniul economiei sociale.
Putem spune despre turismul social, bazandu-ne pe aceste fundamente, ca nu este o reminiscenta
a trecutului, ci o realitate activa si dinamica, capabila sa promoveze dreptul la vacante, respectul
si dezvoltarea proprietatii culturale si de mediu, precum si crestera economica si sociala a
comunitatilor locale.

Cu alte cuvinte, este vorba despre un turism capabil sa armonizeze eficienta ecomomica cu
dreptatea sociala si respectul fata de mediu.
Turismul social este un mijloc de coeziune sociala intrucat agentii economici din domeniu doresc
sa contribuie la dezvoltarea relatiilor interumane atat prin profesionalismul de care dau dovada,
cat si prin activitatile de animare a grupurilor de turisti.
Intr-o alta acceptiune, turismul social este un mijloc de dezvoltare economica, generand un flux
continuu de turisti si investitii, care contribuie la dezvoltarea regionala, produce bunastare
nationala si internationala si stimuleaza transferal resurselor dinspre economiile dezvoltate inspre
tarile mai putin dezvoltate.
Rolul turismului in economia Europei fiind recunoscut formal, o politica coerenta si curajoasa a
turismului social, poate contribui la consolidarea echilibrului economic.
Turismul social ofera posibilitatea unei compensatii apreciabile in evolutia turismului, pentru ca
reprezinta accesul la turism al unei clientele cu slaba capacitate de cheltuiala individuala, dar
economa prin masa ei. Transporturile si hotelaria medie vor putea gasi in aceasta masa, sprijinul
compensatoriu reducerii resurselor traditionale.
Pe de alta parte, mult mai sensibil decat aceste sectoare la conditiile preturilor, sectorul
turismului social este evident cel mai susceptibil sa raspunda nevoii fundamentale a industriei
turistice de a prelungi durata anuala de exploatare a echipamentelor sale.
Vazut sub aspectul schimburilor internationale, turismul social reprezinta singura oportunitate
veritabila oferita milioanelor de europeni de a invata sa cunoasca si sa respecte celelalte popoare
ce constituie comunitatea lor.
In concluzie, in ceea ce priveste turismul social, acesta este o forma de turism specifica
prezentului, care capata deja un caracter de masa. Cu toate ca suntem intr-o epoca de progres
economic, turismul social continua sa ia amploare atat in statele slab dezvoltate cat si in cele
dezvoltate, aparand mereu noi oferte si programe sociale.